Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Anghel Zamfir Dan         Publicat în: Ediţia nr. 1804 din 09 decembrie 2015        Toate Articolele Autorului

extras din memoria anticipaţiei
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
EXTRAS DIN MEMORIA ANTICIPAŢIEI  
   
La început am zărit o lumină, ceva alb ce venea de departe, un fel de voal ce se schimba în fel de fel de nuanţe. Nestatornic, albul acela se transforma când în gry cenuşiu, înverzit pe la capete, când se păta de un albastru intens, ca în final să rămână o ceaţă roşiatică prin care bâjbâiam căutând o ieşire.  
   
Afară totul era un amalgam de impulsuri, de culori fără sens şi sunete fără finalitate. Parcă urcam o spirală unde culorile începeau să intre în forme, apoi în imagini, zgomotul devenea semn, adierea atingere.  
   
Străbăteam alunecarea aceea călduţă şi la capătul ei se contura ceva cunoscut, în altă formă auzit şi văzut, mai bland şi mai bun decât tot şi de toate, ceva ce îmi lua şi oprea teama de plângeri.  
   
-- Era MAMA !  
   
Luasem deci forma genomului uman. Ea mă crease din celulele ei şi acum m – a scos la lumină dându- mi un strop din suflarea eternă a vieţii.  
   
-- Ce orbitoare-I lumina ! -- Ce asurzitor este zgomotul timpului ! --Gândesc, deci sunt viu ! Recunoscându- mi izvorul acopăr deja o parte a necunoscutului din care veneam şi în care în curând voi intra.  
   
Deasupra mea o a doua imagine venea şi pleca învăluită într o formă exuberantă a bucuriei. Venise şi a doua măsură a primului impuls ce o ajutase pe Mamy s-mi dea porţia mea din veşnicia genomului uman.  
   
--Era TATA !  
   
EI erau procreatorii mei, CEI ce m -au adus într-o altă formă structurală a existentei , într-un spatiu şi timp cu totul nou pentru mine, unde urmează să îndeplinesc rolul unui umanoid cu tot ce e bine şi rău în această formă de organizare a materiei inteligente  
   
Şi totuşi, pe aici, parcă am mai fost cândva… Ce-I drept erau alte imagini şi altfel de sunete, într-un cu totul alt timp şi într-un spaţiu total diferit. Pe atunci eram un copac şi priveam totul din puct de vedere al frunzei. Lumea o vedeam toată în verde, sau în culorile adiacente născocite de minunata lume a florilor ce creşteau sub crengile noastre împodomindu ne cărările în culorile lor. Aerul îşi schimba zilnic mirosul în funcţie de ce flori îşi desfăceau petalele în perioada aceea . Pe jos alergau necontrolat fel de fel de insecte şi găze. Prin aer zburau o mulţime de păsări multicolore ce înnobilau aerul cu cântecele lor ademenitoare spre visarea a tot ce e mai frumos şi plăcut când eşti viu, sănătos şi fericit. Oamenii , pe atunci, nu existau. Genomul uman încă nu avea definitivat un nucleu din care să poată apărea procreaţia. Animale imense ne tot cutreierau adâcurile pădurilor nesfârşite rupându- ne crengile, luptându - se între ele pentru viaţa mereu nesigură, nehotărâtă cui să îi dea mai multă întîetate . Apoi au început să vină din spaţiu fel de fel de maşini zburătoare. Trimiteau înspre noi un fel de unde ucigătoare a căror lumina era atât de firbinte că topea până şi piatra de sub rădăcinile noastre. Totul a dispărut într un scrum ars de focurile acelea injectate din maşinile lor zburătoare. Noi o parte a copacilor am rezistat . Parcă ne cruţau special, semn că aveau nevoie în viitor de noi şi de umbrele noastre. Prin aer a plutit ani în şir cenuşa viului ars. Încet, încet s-a aşezat pe pămînt şi parcă hrana solului nostru a devenit mai gustoasă şi noi, copacii rămaşi, puteam să creştem mai mari şi mai repede. Dispăruseră animalele acelea imense ce ne tot rupeau crengile şi ne loveau cu trupurile lor înfiorătoare. La un moment dat, cei ce au tras cu focurile acelea ucigătoare au început să se apropie de vărfurile crengilor noastre. Atâta ne mai priveau, ne cercetau, gustau din licoarea funzelor noastre, veneau şi plecau , pâna într o zi când au coborât printer noi. Cu paşii lor uriaşi au început sa ne cutreiere adâncurile pădurilor virgine. Din loc în loc se opreau şi începeau să se aşeze. Ziua îi vedeam preumblând făra temei, de colo colo. Noaptea intrau în maşinile lor zburătoare, sau în hăurile de sub rădăcinile noastre. Ne urmăreu pas cu pas evoluţia şi când a venit vremea toamnei, au început să încerce a ne mânca din seminţe, din fructele noastre sălbatice ce creşteau până atunci fără să şi dorească un scop anume. Probabile le au plăcut roadele noastre că începeau să ne culeaga în mod ordonat şi să ne pună deoparte. Nu erau aşa mulţi, probabil doar cât au încăput iniţial în maşinile lor zburătoare. Difereau ca şi chip , culorile lor variau de la negru spre un galben de floare plăpândă. Mereu erau doi. Unul era mai înalt, mai solid, mai puternic . Prin forţa lui reuşea să mute orice piatră le stătea lor în cale. Celălalt, părea mai plăpând, mai firav, cu trăsături aşa fin definite, desenate parcă de cineva priceput în sisteme précis măsurate. Doar el avea ochi coloraţi într-un fel de lumini emanate de unele din pietrele noastre. Deşi era aşa de fin şlefuit, el părea că dictează tot ce trebuie să se întămple. Toţi îl ascultau cu supunere ordonată. La un moment dat, au apărut printre ei unii mai mici. Aşa mici, că toţi ceilalţi se purtau cu cea mai mare grijă să nu îi calce, toţi voiau să îi ajute să meargă, şi îi putau în braţele lor ca pe nişte comori venite cine ştie de unde. Treceau anotimpuri şi micii aceea se făceau mari, la fel de mari ca cei ce le purtaseră grijă atat de mult timp şi cu aşa mare răbdare. Unii creşteau chiar mai mari decăt semenii lor, dar tot în culori şi puteri diferite. Nu peste mult timp, primi veniţi s- au urcat în maşinile lor zburătoare si au săgetat aerul cu mişcările lor până au dispărut dincolo de zarea ce noi o vedeam licărind zi de zi. Restul au rămas cu creaturile lor şi au început să se aşeze sub umbrele noastre. Eu a trebuit să plec, îmi venise timpul să trec în altă formă de organizare a materiei noastre. Încărcătura ce îmi fusese repartizată pentru a fi un copac se epuizase. Am plecat undeva într un colţ al universului nostru, aşteptând liniştit să văd în ce ce formă a materiei organizate pot încăpea spre a lua forma unui nou început. Spre marea mea surpriză şi bucurie am acumulat procesele necesare unui genom. Şi aşa m- am trezit ca fiind unul din micii aceea la care eu mă uitam curios când cei din maşinile lor zburătoare au început sa ne umple adîncurile cu formele lor.  
   
Sunt OM !  
   
Aşa îşi spun ei Cei de aici de pe standul acesta universal şi aşa voi fi în următoarea etapă a prestabilirii mele, până când voi redeveni ceea ce am fost iniţial, un copac , sau o frunză, o bucată de piatră ori un fir de nisip, sau cine mai ştie, paote chiar una din Cea care îi procreează pe micii lor cu atâta precizie şi eleganţă.  
   
Acum mă lupt să pătrund în această formă a existenţei. Ştiu cine sunt, ce am să fac în timpul dat spre a rămâne aici, cine sunt ei Cei care au trait visul uman al creaţiei. Port deja toate însemnele lor în memoria anticipaţiei şi nu peste mult timp aş putea să îmi descriu amintirile.  
   
de azed anhel zamfir dan  
   
Referinţă Bibliografică:
extras din memoria anticipaţiei / Anghel Zamfir Dan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1804, Anul V, 09 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Anghel Zamfir Dan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anghel Zamfir Dan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!