Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Anghel Zamfir Dan         Publicat în: Ediţia nr. 1581 din 30 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

EXTRAS DIN MEMORIA ANTICIPATIEI (cap 1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
EXTRAS DIN MEMORIA ANTICIPATIEI (cap 1) 
  
AMINTIRILE UNUI COPIL 
  
La început am zărit o lumină, ceva alb ce venea de departe, un fel de voal ce se schimba în fel de fel de culori şi nuanţe. 
  
Nestatornic, albul acela se transforma cănd în gry cenușiu înverzit pe la capete, cănd se păta în șuvițe intense portocalii spre a reveni la albul inițial dar mult mai intens și agresiv ca în final sa rămână o ceață roșiatică prin care bâjbâiam căutând o ieșire. 
  
Afară totul era un amalgam de impulsuri, de culori fără sens și sunete fără finalitate. Parcă urcam o spirală unde culorile începeau să intre în forme, apoi în imagini, zgomotul devenea semn, adierea atingere. Străbăteam alunecarea aceea călduță și la capătul ei se contura ceva cunoscut, în altă formă auzit si văzut, mai bun și mai blând decât tot și de toate, ceva ce îmi oprea și lua teama de plângeri. 
  
Era Mama ! 
  
Luasem deci, forma genomului uman. Ea m-a creat din celulele ei și acum m-a scos la lumină, dăruindu-mi un strop din suflarea eternă a vieții. 
  
Ce orbitoare-i lumina ! 
  
Ce asurzitor este zgomotul timpului ! 
  
Recunoscându-mi izvorul, gândesc. Astfel acopăr deja, o parte a necunoscutului din care veneam și în care în curând voi intra mai adânc. 
  
Și totuși, parcă pe aici am mai fost cândva. Ce-i drept erau alte imagini și alte sunete, întru cu totul alt timp și în alt spațiu ce se derula mult mai încet. 
  
Deasupra mea două imagini se repetau zgomotos. Venise și a doua măsură a primului impuls ce o ajutase pe Mamy să-mi dea porția mea din veșnicie. 
  
Era Tata ! 
  
Acum știu cine sunt, de unde vin și ce am să fac în timpul dat spre a rămâne aici. Știu cine sunt EI, cei ce au trăit visul nașterii, prelungind veșnicia în forma genomului uman peste împărăția universului stelar, ce au făcut înainte și după ce eu m-am născut. Port în memoria anticipației toate semnele primite în dar, spre a fi mai departe trimise de cei înzestrați cu sporul renașterii formelor esențiale ale vieții și nu peste mult timp aș putea să-mi scriu amintirile, atât cele de din nainte de naștere, cât și cele ce-au fost, vor urma și vor fi. 
  
Cănd voi implini 18 ani și voi deveni matur, cum spuneți voi, adulții, voi avea voie sa vă povestesc, cu lux de amănunte, cum s-au cunoscut părinții mei, cum s-au iubit și cum din atingerile lor nevinovate am apărut EU, cel, ca nimeni altul. 
  
Pănă atunci însă, am de rezolvat fel de fel de surprize, care mai de care mai pline de mister si necunoscute. Cănd l-am întrebat pe Taty, cum am apărut eu pe pământ, cum m-am născut, Taty s-a lansat imediat într-un soi de explicații pseudoștiințifice, parte din ele doar de el știute și ințelese, cum îi reproșa Mamy mereu. Mie însa, îmi plăceau teribil ( aventurile lui lingvistice ) cum i le cataloga Ea. Avea El un fel al lui de a povesti. Te captiva fără să vrei, deși, nu întotdeauna înțelegeai mare lucru din explicațiile lui. 
  
Inițial, a început El să îmi explice, după ce a luat aerul unui adept convins al extratereștilor antici, cică, am fost un fel de Bing Bang la prima vedere între El și Mamy. Ce o fi vrut să explice cu asta, doar ei amândoi știu. Nu cumva o fi fost un fel de întâlnire între doi extratereștri, că prea sunt aerieni amândoi. Mă rog, e problema lor și copii nu trebuie să se amestece în lumea specială a adultilor. 
  
Apoi Taty insista pe ideea ca, am evoluat sub forma unor particule de materie, incă nedefinite, și că pe parcurs m-am combinat cu diferite forme de mișcare și energie, ca în final să iau forma genomului uman. ( ce tare ) De data asta am avut noroc și m-am născut OM, zicea El, dar data viitoare nu se știe. Pot să iau forma unui pom, o gâză , o floare, un vârf de munte, o pasăre în zbor sau pur și simplu să rămân o particulă nedefinită ce rătacește aiurea prin univers. ( aiureli de-ale lui, cum zice Mamy ) 
  
Noroc că pe Mamy nu o prea interesau (deviațiile lui ) cum se pronunța ea categoric cănd fără să vrea asculta (balivernele noastre) Ne privea pe amăndoi zâmbind cu un subînțeles tolerant și își făcea de lucru prin casă ( cu folos ) cum spunea Ea, nu ca noi care rătăceam vremea aiurea. 
  
Din când în când însă, enunța și Ea căte o ipoteză, venită din ( spțiul ei extraterestru feminizat) (cam gosolan te exprimi Taty, nu ceezi?) ipoteză din a cărei măreție și grandoare sufletească, Mamy desprindea impresia colosală că, ( aducerea mea pe lume a fost cea mai mare realizare a lor) dar din păcate, unica ( până acum că că nu poți să prevezi nicodată cu exactitate ce poate ieși din întâlnirile lor ocazionale) 
  
O credeam pe Mamy. Spunea cu atâta foc, mândrie și drag, că nu aveai cum să nu o crezi, să nu fii și tu mândru și fericit alături de Ea. Mai spunea Taty că urlam așa de tare când mă ducea asistenta la incubator de parcă voiam să audă tot universul de apariția mea pe pământ. Pe El nu prea îl cred. Exagerează și le cam ( inflorește ) cum spune Mamy când vrea să râdă de el. Oi fiplâns și eu, nu zic nu, că așa plâng toți copii când se nasc, dar nu sunt convins că s-a auzit în tot universul, cum zice El. Poate în partea pe unde călătorește Taty visând , acolo sigur s-a întâmplat. 
  
Cert este că, fericirea aceea unică a nașterii mele, a continuat apoi cu fel de fel de bucurii similare, probleme și neprobleme, ce au adus-o pe Mamy, la un moment dat, intr-o situație filozofică specială, din care a ieșit cu concluzia că, ( puiul de om, adică eu ), este ființa ce crește cel mai greu pe pământ, în raport cu progeniturile altor specii animalice. Crește și se maturizează așa de greu ( sau deloc ) cum spunea Ea uneori că este cazul lui Taty, că iți vine să nu îi mai faci, sau cel mult să te mulțumești cu un singur copil ( cum e cazul nostru ). Bravo, Mamy ! Și mai spui că doar Taty este aerian, poftim exemplu concret și la tine. 
  
Ce-i drept, Taty spunea mai mereu câte-o ( ,trăsnaie, vorba Mamey). Cel mai grav nu era că le spune, ci faptul că o făcea cu atâta convingere că o determina pe Mamy să ajungă la concluzia că ( mă educă greșit). Și de aici se năștea o întreaga dispută între ei. Ca la concursul de circ, care face și care nu face, cine mai mult și cine mai puțin, cum ,de unde, de ce, și pentru cine, pentru ce și câte și msi câte,,,,,,. Povești de adormit adulții, că seara, tot se luau de mânuță amândoi și plecau în dormitor, că acolo ( e mai intim) cum decreta Mamy de-l făcea pe Taty nici să mai respire în drum spre trecerea pragului din lumea de dincolo de copii. Pe cine voiau ei să adoarmă? Mai ales că, din câte mi-am dat eu seama, într-un târziu, ce-i drept, nici Mamy nu era departe de noi, dar nu voia să recunoscă. Se făcea că ne ceartă, că se supără rău de tot că ( nu mai face nimic,,,să facem noi totul, că ea nu mai poate și nu mai vrea,,,,) Aiureli, spunea așa să ne sperie, să ne mai potolească. Sincer, de multe ori cam avea dreptate. Bine că mi-am dat seama măcar acum. În realitate noi știam cât de mult ne iubește (până la Dumnezeu și inapoi) cum o auzeam șoșotind uneori și căutam să profităm la maxim de iubirea ei pătimașă cu care ne hrăneam zilnic toți trei. 
  
Și uite așa curgeau zilnic anii noștri de viață ( fără nici un folos ) cum zicea Mamy, ( nu tu distracție, nu tu un film, un teatru, un restaurant, m-ați îngropat de vie aici în blocul vostru de piatră de parcă sunt condamnată la locul de muncă, doar la crescut copii ) Auzind-o toți trei ne puneam pe un râs și ne distram între noi de speriam vecinii cu bucuriile nostre copilărești . Când se întorcea roata și ne certam toți trei între noi, sau Mamy pe toți, mai mereu că ( o înnebunam de cap) cum spunea Ea și o credeam. 
  
Eu fiind subiectul în creștere, în dispută și motivul tuturor bunelor și relelor ce se întâmplă într-o casă de om și în afara ei, făceam eforturi supraconjugale să îi împac pe amândoi, să-i fac fericiți.Și îi facem.( îi terminam ), cum stiga Mamy când nu se mai putea controla. 
  
Operațiunile aveau un firesc uimitor și se desfășurau cam în felul următor. 
  
Nici nu intra Taty bine pe ușă că săream direct în brațele lui cu o viteză ce îl arunca tocmai în peretele bucătăriei. În același timp, țipam căt mă ținea gura, un fel de Tatyyyyyyy și de bucurie că a venit acasă și am cu cine să mă joc, îl luam din scurt la întrebări. 
  
_ Ce mi-ai adus, ia să vedem? 
  
Prefăcându-se obosit și neplăcut surprins de atitudinea și întrebările mele, Taty îmi răspundea teatral. 
  
_ Nimic, ce să-ți aduc, nu vezi? Apoi, jucând un( teatru ieftin ) cum îi reproșa Mamy uneori, se prefăcea că se caută prin buzunare și, ca și când ar fi găsit, în sfârșit, ceva deosebit exploda deodată într-un nor de bucurie exclamând. 
  
Pe mineeee, țipa El pierzându-se într-o fericire necontrolată, doar de el gustată, că mie nu-mi plăcea, de fel. Ba mă mai și speria cu exploziile lui. Atunci mă ( bosumflam ) cum zicea El și mă făceam ( urât ) cum zicea Mamy. Începeam să-l cert, să dau cu pumnișorii în pieptul lui de ( bărbat ) și mă puneam pe un plâns( pițigăiat) cu niște lacrimi cât piatra până o făceam pe Mamy să intre în panică. Din clipa aceea începea spectacolul, succesul era asgurat în totalitate. 
  
Lasă-mi băieatul în pace, te rog, sărea Ea ca o leoaică. ( cum văzusem eu că sar leoaicele cănd le aruncam pufuleți la Grădina Zoologică ) Venea fuga și mă lua în brațe, neștiind cum să mă împace mai repede, să mă facă să nu mai plăng. Eu atâta așteptam, mă cuibăream la piptul ei călduț și incepeam să-l privesc pe Taty ironic, făcându-i necaz că nu poate fi El în locul meu. 
  
_ N-ai minte nici cât un copil, continua Mamy atacul furibund. După ce că nu faci nimic toată ziua, cel puțin , seara, când vii acasă, ocupă-te de el, ai rbdare cu copilul, învață-l ceva util, educă-l, contribuie și tu cu ceva la creșterea lui. 
  
_ Cum nu fac nimic toată ziua, începea Taty să contraatace. Nu lucrez la firmă, nu îți aduc bani? Cu ce faci tu educația ta faimoasă ? Și copilului ce i-amfăcut? M-am jucat un pic cu el. Cine vrei să se joace dacă nu tatăl lui? Asta înseamnă că nu îl educ dacă mă pun un pic la mintea lui câteodată? Vrei să adopt numai stilul tău academic? Mai trebuie și el să se relaxeze, să se bucure un pic de lumea copilăriei lui. Văd că nimic nu ți place din ce fac eu. Fă-le tu pe toate, că le faci bine. Și Taty parcă nu se mai oprea din argumentele lui. Adevărul este că , spre a o învinge pe Mamy, trebuia să fii cel puțin la fel de ( tare în gură) ca Ea . Și Taty aflase pe pielea lui despre concluzia asta, imediat după nașterea mea. 
  
Și uite așa se încingeau spiritele, din cauza mea, banuiam, că la un moment dat nici eu nu mai știam cum să ieșim din situația creată, cum să-i împac, să-i fac să tacă că,( mă scoteau din sărite), cum zicea Mamy. Amândoi aveau dreptate în felul lor, iar eu nu știam pe care să o aleg. Mă puneau într-o încurcătură teribilă. Dar mă orientam repede. Îi trăgeam mamei un pupic fugitiv și ca să o linștesc definitiv, îi spuneam în cel mai dulce grai închipuit de mine atunci, să nu se mai supere așa rău, că eu mă educ singur, oricum . Și o înfășuram în cel mai simplu exemplu. 
  
_ Ai văzut Mamy că am stat singur acasă și nu am făcut nicio prostioară? Sunt educat deja, vezi, așa că stai liniștită. 
  
_ Da, dragul mamei, mă stângea Ea în brațe, mândră de mine. Ai fost cumințel, așa să fii mereu până venim noi acasă. Da, promiți? 
  
_ Promit, stigam eu. Si mulțumit că pe Mamy am rezolvat-o, treceam la subiectul numarul doi, Taty. Îl așteptam să se dezbrace de hainele de stradă să își ia halatul de casă și după ce se așeza în fotoliu, mă cuibăream lângă el. Și, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat între noi începeam să tatonez terenul, să văd cum stăm. 
  
_ Ai zis că îmi aduci un SLR, începeam eu intrând direct în subiect. 
  
_ Ce să-ți aduc? Se făcea Taty că nu pricepe. 
  
_ Un Mercedes SLR, nu mi-ai promis tu așa? M-ai mințit înseamnă, nu ai onoare, nu te-ai ținut de cuvânt ( bombăneam) eu aproape (miorlăind ) cum mă jignea El, fără temei. 
  
_ Stai puțin, încerca Taty să mă împace, să se scuze, nu ți-am promis nimic. Ți-am spus doar că, atunci când o să avem bani, Mamy și Taty o să ți-l cumpere. 
  
_ Și aveți bani ? Atacam eu hotărât. 
  
_ Păi,,,nu avem, răspundea El încurcat. 
  
_ Dar de ce nu aveți? Făceam eu pe surprinsul. 
  
_ De unde se iau banii ăștia că mă duc eu să îi aduc, mă oferem foarte hotărât. 
  
Îngrijorat de turnura pe care o luase discuția, Taty începea să se foiască, fofilându-se în în fel de fel de explicații. 
  
_ Dragul taty, încerca El să-mi explice adoptănd un ton cât se poate de părintesc, ca să ai bani trebuie să înveți mult să poți obține un serviciu bun, să mucești. 
  
_ Păi, Tu cu Mamy spuneți că ați învățat carte și, cănd vă întreb dimineața, unde plecați, spuneți, la muncă, ar trebui să aveți bani, sigur. 
  
_ Da, avem dar, cum să-ți explic eu ție, nu avem acum, nu avem suficienți. 
  
_ Adică, dacă vrei să cumperi un SLR, trbuie să ai bani suficienți? Fă-i suficienți, cum zici Tu, că ești un Taty deștept și eu mă mândresc cu tine. 
  
_ Și eu mă mândresc cu băieatul meu, îmi place cum gândești, încerca El să mă perieze, dar povestea asta cu banii este mai complicată. Când ai să te faci mai mare ai să pricepi tu. Și mai vreau să înțelegi ceva. Nu toți oamenii au bani, nu la toți copii părinții le pot cumpăra jucării, așa că fii rezonabil,te rog. 
  
_ Adică, cum nu au bani? Mă miram eu cu voce tare în sinea mea de copil? 
  
_ De unde se iau banii ăștia și cine i-a mai inventat să supere copii? 
  
_ Ei, cine i-a mai inventat, mi-a răspuns Taty pe un ton dezamăgit. Dumnezeu știe, s-au inventat singuri, iau inventat oamenii ca pe mai toate prostiile și tămpeniile de pe lumea asta. 
  
_ Păi, dacă i-au inventat oamenii, de ce nu aduc mai mulți să aibă toți tații și toți copii, mă revoltam eu așa spontan, cum vedeam că se revoltă cei de la televizorul mamei de stiri. 
  
_ Liniștește-te, te rog, încerca Taty să mă calmeze. Tu ești prea mic pentru discuția asta. Dar această remarcă stupidă a lui, m-a supărat și mai rău. 
  
_ Cum adică sunt mic, nu spui tu mereu că m-am făcut mare. Vino la ușă să vezi căt am crescut. I-a uite căți metri am. 
  
_ Nu metri, deșteptule, mă apostrofa El cu un ton drăgălaș. Centrimetri, până la metri mai ai mult de mâncat. Ia să vedem, se punea Taty la mintea mea și mergeam amândoi la ușă unde Mamy făcea un semn cu pixul, după ce îmi punea o linie în cap și mă măsura. 
  
_ Șaizeci și șapte de centimetri, citea Taty râzând pe înfundate. Dacă o să mănânci mai mult o să crești mai repede, strica el atmosfera cu remarca asta nepotrivită despre mâncare, subiectul care –mi displăcea mie cel mai mult, uneori. 
  
_ Nu începe și Tu ca Mamy, i-o retezam eu scurt, lasă mâncarea că nu este problema ta, încercam să-l îndepărtez cât puteam de acest subiect incomod pentru mine. Ai mai bine să vorbim despre bani, că uite ce probleme ne fac banii ăștia acum. Bun, am înțeles că nu ai bani suficienți, reluam eu discuția inițială, dar o monedă suficientă, sper să găsești, pentru că vreau să mă plimb și eu cu Naveta Spațială. 
  
_ Cu ce să te plimbi? Întreba Taty căt se poate de sincer surprins. 
  
_ Cu Naveta Spațială, măi Taty, ce Dumnezeu, tu nu știi nici măcar ce este aceea o Navetă Spațială, dar faci atâta pe deșteptul cu mine. 
  
Căteva secunde Taty a rămas blocat, l-am simțit asa, de departe, dar s-a repliat repede și a început să strige la Mamy după ajutor. 
  
_ Auzi, Mamy cu ce vrea să se plimbe băieatul nostru, cu Naveta Spațială, auzi? Încerca El să o atragă și pe Mamy în discuția noastră de barbați. 
  
_ De unde naiba ai mai scos-o și pe asta Regy, mă întreba El sincer afectat de subiect, că noi în casă, sigur, nu am abordat tema asta în discuțiile noastre. 
  
Aflată în bucătărie, unde zicea că, ( își pierde toată viața ei de când mă are pe mine și pe Taty ), Mamy auzea tot. Venea în ușa sufrgeriei și părea așa de încântată de ( băieatul ei cel drag) cum mă alinta Ea când (era în toane bune), așa mândră și fericită părea. Ce credea că eu nu observ? Mă lua în brațe, mă mângâia pe păr și ca și cănd nu ar fi înțeles cu ce vreau să mă plimb, mă stângea cu atâta drag la pieptul ei finuț și mă întreba încet cu un glas parcă de pe altă lume venit. 
  
_ Cu ce ai zis dragul mamei că vrei să te plimbi? Începea Ea cu întrebarile ei drăgălașe. 
  
_ Cu Naveta Spațială, repetam eu pe un ton cât se poate de firesc. Pe chipul ei se vedea imediat cum îi creșteau gropițele în obraji. Expresia feței i se lumina într-un zâmbet roșiatic și devenea o mamă așa de bună și frumoasă și mie îmi plăcea așa de mult să fiu acolo în brațele ei și să mă răsfăț. 
  
_ Dar de unde ai auzit, dragul mamei, de Naveta Spațială ? Ți-a spus Taty, desigur, schimbă Ea brusc foaia, spre disperarea, de data asta total îndreptățită a lui Taty. 
  
_ Vezi ce faci? Se întoarse Ea repezită spre Taty făcând pe furioasa. Îi bagi copilului în cap tot felul de bazaconii. Mai bine te-ai ocupa de el ca un tată adevărat, responsabil, nu să-i dai și lui din stolul tău de fluturi. 
  
Taty intrase la mijloc, total nevinovat, de data aceasta. Ca să-l salvez, am intervenit prompt. 
  
_ Nu Taty mi-a spus. Am văzut eu la desenele mele, garantez. Bagi o monedă suficientă într-un automat și ai acces la Naveta Spațială de culoare roz. Poți să te urci în ea, să te așezi la pupitrul de comandă, accelerezi și ajungi până la Calea Lactee. 
  
Mama se uita la mine pierdută. Încet, încet, pe chipul Ei începeau să i se citească fel de fel de expresii care mai de care mai amestecate. Se vedea destul de bine, pe de o parte de uluire și mândrie disimulată într-un fel de supărare presărată cu mici nunțe de nervișori, pe de alta, Ea știa ce ingrediente sentimentale putea să mai prepare în (mintea ei ascuțită) cum o alinta Taty, că era imposibil de deșcifrat în clipele acelea de tăcere maximă. Și când Mamy tăcea, înseamna că era grav de tot, te puteai aștepta la orice. Rezemată în ușa sufrageriei, mă privea fix, cu mimica unui om resemnat. Apoi, luând mina aerului academic cu care-și impresiona, probabil, studentii ei la cursurile de medicină, începea să mă întrebe tacticos. 
  
_ Unde ai zis că ajungi, dragul mamei, la Calea Lactee? Măi să fie cu desenele voastre cu tot, după care explodă într-un zâmbet cu greu sugrumat. Gropițele din obraji însă, o trădau. Se vedea că e copleșită de propia ei mândrie și fericire. În final nu se mai putea abține și izbucnea într-o jarjă de bombăneli rozalii( semn de bine pentru mine și Taty) și pleca exclamând. 
  
_ No, acum o să ajungem și la Calea Lactee, bărbate, că nu mai fusesem pe acolo de mult. Așa că, dragule de Taty, măcar atât să faci, dacă tot nu ești în stare de nimic bun pe lumea asta. (sărea Ea pe săracul Taty) Fă rost de un bănuț suficient și du-ți creatura păna la calea aia și înapoi. Mulțumită de replica ei inteligentă foc, pleca gesticulând cu mâinile într-un aer teatral resemnată și sigur hotărâtă să ne lase cu (fluturii noștri ) că Ea nu mai are cu ce să ne ajute. Dar eu observam cât de fericită și mândră se înfoia în propiile ei cuvinte dar o lăsm în pace să pot povesti eu cu Taty tot ce voiam noi. 
  
Taty se întinsese pe canapea și încerca, pe cât posibil, să nu o ia în seamă pe Mamy cu exagerările ei. Pentru moment voia să uite de acupunctura verbalaă cu care îl înțepase și încerca să se relaxeze după focul tiradelor cu care îl bătuse la cap. Se înșela amarnic însă, ce relaxare, eu cu cine mă joc? După ce că l-am așteptat toată ziua, lui acum îi arde de relaxare. S-o credă El. 
  
_ Taty, ce-i aia Calea Lactee? E la fel cum e calea de tramvai de la noi? 
  
_ Iar începi? Încerca El să se exchiveze. 
  
_ O fi la fel, eu de unde să știu, nu ți-au explicat cei de la desene? 
  
_ Ai măi Taty, nu te copilări, să vorbim serios. Are și macaz? Încercam eu să-l atrag în cursa povestitului. 
  
_ Macaz, ce macaz? 
  
_ Aaa, macaz, se lămurea El într-un final, ca la tramvai și la tren. Probabil o avea, dacă spui tu, răspundea El pierdut prin sticla televizorului. Apoi puțin enervat se întorcea spre mine vorbindu-mi cât putea el de autoritar. 
  
_ Regy, te rog să mă lași să stau și eu puțin liniștit, să mă uit la televizor câteva minute și după aceea ne jucăm și povestim, cum vrei tu. Da? Ce zici, batem palma? 
  
_ Batem, ce era să mai zic, dar eu prindeam mișcarea din zbor și voiam să mă asigur că nu se exchivează definitiv. 
  
_ Dar promiți? 
  
_ Promit, îmi raspundea el evaziv. 
  
_ Păi nu așa, ai să facem ceremonia, ridică mâna dreaptă sus și jura-mi credință veșnică. 
  
_ Bine, hai că o fac și pe asta, dar mă lași în pace apoi, că altfel ne certăm și nu mai are loc nicio povestire, să fii sigur, mă amenița El. Dar eu știam că se preface. Din clipa aceea începeam să-l monitorizez. Mă urcam pe burtica lui și așezându-mă în funduleț începeam să sar că-mi plăcea cum cădeam pe moale, parcă săream pe un balon așa mă ridica și cobora și îmi plăcea terbil joaca asta de care Taty, sunt sigur, nu prea era asa de încântat. A rezistat El cu stoicism la câteva sărituri, după care m-a apostrofat cu o decizie radicală. 
  
_ Gata, dă-te jos. Mi-ai promis că ești cumințel. Te rog frumos, potolește-te și nu mai sări pe burta mea. Uite, joacă-te cu trenulețul cu Concordul, cu DHL-ul, cu ce crezi tu, numai scutește-mă și pe mine puțin, lasă-mă să stau cinci minute liniștit. 
  
Și îl lăsam, că nu prea aveam de ales. Dar tot afișam imaginea aceea de ( iar te-ai înbufnat) cum zicea Mamy și plecam în camera mea să mă joc singurel. Trebuia, asta era tactica pănă descopream altă strategie de a-l atrage pe Taty în cursa povestitului. Începeam să mă joc în colțul meu pe parchet dar gândul îmi zbura tot la Calea aia Lactee, sau cum s-o mai fi numind . O fi cumva de lapte de i se zice așa. Nu poate fi de lapte, că laptele ne-ar cădea în cap, cum cade ploaia. Mă rog, Taty știe că ( el le știe pe toate și nimic ca lumea) cum zice Mamy cănd se supără pe El. Din păcate eu nu am ce să fac și trebuie să aștept răspunsurile la toate aceste întrebări stând aici pedepsit până se relaxează Taty cu televizorul lui și apoi văd ce va ieși. Taty schimba canal după canal fară să observe că eu eram cu ochii pe mișcările lui. Îi cronometram fiecare acțiune să văd până unde are de gând să tragă de timp.Cred că îl mai las puțin și îl abordez iar. Să se termine știrile astea o data, că toată ziua numai la știri, vreme și fotbal se uită. Acum observ și eu că Mamy are perfectă dreptate. 
  
_ Gata Taty, s-au terminat. L-am atenționat eu cât am putut de blând. Acum ai să începem povestitul. 
  
_ Ai răbdare, te rog. Știi că urmează vremea, sportul, așa că nu te grăbi. Mă molesta el cu o voce de tătic grijuliu. Ce să spun, vremea și sportul, cum naiba am uitat eu de ele, bombăneam în sinea mea furios. 
  
_ Dacă erau desenele tale, precis, nici nu respirai. Asta cam așa este, trebuie să recunosc, avea perfectă dreptate. De data asta m-a lăsat fară replica afirmația lui. Desenele îmi placeu așa de mult că aș fi stat toată ziua să le urmăresc. Ce bine că au fost inventate, altfel ce ne făceam noi copii fără ele? Mă întreb, oare cum se jucau copiii înainte să aparaă desenele? Taty cred că o știe și pe asta, că pe vremea lui, sigur nu erau. Îl abordez eu și cu tema asta ceva mai târziu, numai să ieșim întregi din situația asta cu relaxarea lui în fața televizorului. Ce să spun, asta este relaxare să vezi cum se bat, se fură și se împușcă ăia pe toate canalele de știri. Relaxare este cănd te joci. 
  
_ Bine, bine, am înțeles, aștept, am îngânat eu un mormăit adecvat. Cu mintea la desene și la știrile Lui uitasem să îi raspund. Ce greu mai trece și vremea asta și sportul și câte reclame mai bagă. La mine la desene parcă nu sunt așa de multe reclame. Sau poate sunt dar nu observ eu. Ce ( hoție ) și cu reclamele astea, cum spune Mamy. Și are dreptate. În fond, mie dacă imi plac desenele , mă uit oricum cu și fară reclamele lor. Acum nu am ce face trebuie să suport consecințele televizoarelor astea care( îi dezeducă pe copii) cum spune Mamy cănd e supărată. Ce să spun, parcă la filmele ei nu sunt reclame. Ba sunt și încă mai multe și mai urâte dar, de, numai eu sunt cel necuminte și doar pe mine mă (dezeducă) desenele mele de la televizor. Oare ce o înțelege Mamy prin a fi cuminte? În fond, ce fac? Mă joc. Ce ei nu s-au jucat când erau mici? Și unde mai pui că mă joc singur, doar eu și desenele mele. Dacă nu am și eu o surioară, sau mai bine zis, un frățior cu care să mă antrenez la joacă. Mă folosec și eu de cine pot, de Taty, de pisicuța noastră Kim, sau stau la desene. De Mamy mai puțin că ea are treabă mereu și mai mereu e obosită și nervoasă. Cu ce greșesc așa de rău? După ce că, tot ei ca părinți nechibzuiți sunt vinovați că m-au lăsat singur pe lume, tot ei mă ceartă. Să pună mâna și să facă alți doi copii și rezolvă situația. Ce este așa de greu de făcut doi copii? Nu spune Mamy că vorbești cu barza și imediat vine cu ei în cioc? Îți aduce chiar o fetiță și un băiețel, dacă așa comnzi. Așa că să vorbească mai repede că m-am săturat să mă joc singur. Cred că mai este un pic și se termină sportul. Putem deci să începem povestitul. S-a terminat, în sfârșit, că mult a mai durat. 
  
_ Gata Taty, s-a terminat, ai să mergem la mine în cameră că ( e mai intim) cum zicea Mamy și nu ne deranjează nimeni. Se vedea de departe că Taty nu prea avea chef. În fond, nu prea avea motive, doar am fost cum a zis el, cuminte. Așa că îl luam de mână ( cum o lua El pe Mamy uneori) și de bună voie și nesilit de nimeni, pe baza liberului consimțământ, cu ciomagul ( așa zice Taty că te întreabă cănd vrei să te nenorocești) (El știe la ce să referă că eu nu înțeleg expresia asta, o fi pățit El ceva și nu vrea să spună.) și plecam amândoi spre camera mea. Pe traseu, se mai înviora puțin și începea să își recapete mina aceea specifică povestitului. 
  
_ Vezi, dacă ai fost cuminte, o lua el mai pe ocolite, acum putem începe să povestim. Despre ce oare să povestim noi? Să începem cu povestea aceea cu ,, Fata babei și fata moșului,, era o dată,,,, 
  
_ Stai măi Taty, l-am întrerupt eu brusc, ce te-a apucat? Mă subestimezi, termină cu astea că mă dezamagești crunt. Ce eu mai sunt de ,,Fata babei sau cum mai zici tu pe acolo. Astea sunt povești pentru bebe mici. Eu am trecut de mult de faza asta. 
  
_ Ce să spun de fundulețul tău, dar tu de ce povești ești? 
  
_ Păi nu ai zis tu că eu sunt deja băieat mare, spune povești pentru copii mari. Nu ziceai tu că, în ziua de azi copiii au evoluat și le trebuie altfel de povești. Ce zmee, ce babe și moși, ai să trecem la lucruri mai serioase din care să învățăm amândoi ceva bun, ceva util în viață. 
  
_ Serios, așa am zis? Se amuza El ( cam fără rost, dar îl iertam că riscam să rămân fără povestitor ) Atunci, ai să o facem, continua Taty teatral. Mie nu-mi ardea de teatrele lui, vorbeam destul de serios. Ce o fi găsit amuzant în situația asta? Dar nu-L iau în seamă și nu-i spun nimic să nu se supere și să ratăm obiectivul. 
  
_ Mamyyy, vezi că noi trecem la povestit lucruri serioase. Să faci bine să nu ne deranjezi. O anunța El pe Mamy destul de neinspirat, zic eu. Mamy se putea să nu ne lase și dădeam de necaz. Dar, la mintea lui Taty, o traistă și un băț îi mai trebuie ( cum bine spunea ea) Dar ce putea să facă Taty cu traista și bățul prin tramvai, nu mă duce mintea. Mă rog, ei știu, aranjamente lor, eu nu mă complic. Bine că Mamy nu a auzit (bombăniturile ) lui, că imprudența asta verbală ne putea costa povestitul și nu cred că puteam să suport un astfel de eșec. Bine că am rezistat. Acum să nu mai pierdem vremea mai bine intru direct în subiect. 
  
_ Taty, așează-te, te rog, pe canapea și zi-mi despre Calea Lactee. Hai să vorbim, să povestim. 
  
Taty cădea peste gânduri, sau gândurile peste El ( mă rog, cineva sigur știa ce se întâmpla ). Se așeza tacticos pe canapea și își lua mina aceea de la El de la serviciu ( unde zicea că e mare șef ) Parcă începea să arate și El a om important, chiar a ( om serios), cum îi plăcea Mamey să spună. Dacă l-ar vedea în clipele astea festive, precis ar face din nou prostia să se îndrăgostească iarși de El ( am auzit-o eu pe Mamy spunând asta, vara trecută, cănd dormeau amândoi în podul casei de la Igești ) 
  
_ Calea Lactee, Calea Lactee, ce să-ți spun eu ție despre Calea asta și să mai și înțelegi, repeta Taty întruna murmurând mai mult pentru sine. 
  
_ Ce faci Taty, ai început să vorbești singur? L-am tras eu de mânecă să îl aduc la realitate. 
  
_ Ei, vorbesc singur. 
  
Mă tot gândesc, de unde moșta ai mai scos-o tu și pe asta cu Calea Lactee. Ce să-ți spun eu ție despre calea asta și să mai și înțelegi ceva, bombănea El mai mult pentru sine că pe mine oricum nu mă interesau nedumeririle Lui. Eu voiam să povestim și atât, resturile îi priveau pealții 
  
_ Lasă înțelesul pe seama mea, tu spune ce știi, că văd eu ce înțeleg până la urmă. L-am luat din scurt să înceapă mai repede povestitul. 
  
_ Da, am găsit, să începem, ești pregătit? Dar să stai cuminte, să nu mă întrerupi. Mă avertiză Taty glumind. 
  
_ Stau, nu vezi, numai începe o dată, nu mai trage de timp că acum vine Mamy și ne strică tot aranjamentul. 
  
_ Asta cam așa poate fi, confirmă Taty din priviri, ai să începem mai repede atunci să nu dăm de necaz. 
  
_ Uite, fii atent, începu El în sfârșit, în anumite nopți ale anului, când cerul este senin și poți vedea toate stelele, în funcție de poziția pe care o are pământul în univers… 
  
_ Ce-i aia, poziție? 
  
_ Ai zis că nu mă întrerupi. 
  
_ Ai mă-i Taty, te rog, dar univers? 
  
_ Stai puțin să termin ideea și pe urmă îți explic. Nu mă deruta că pierd firul. 
  
_ Ce fir, măi Taty, vreau să vorbim despre Calea Lactee, ce începi Tu cu firul, lasă-l în acolo de fir, Tu zi-mi despre calea aia mai repede. 
  
_ Regy, tu vrei să mă asculți, sau renunțăm ? Ți-am promis că îți explic, ai răbdare să îmi termin ideea. Cum spuneam, în funție de poziția pământului în univers și de poziția pe care tu o ai pământ, pe cer vezi o puzderie de stele, așezate așa ca un șir luminos ce se curbează întins cât e noaptea de lungă, ca un fel de drum pe cer, un drum cu o lumină încețoșată. 
  
_ Ca drumul acela de la Bunica care e plin de praf toată ziua? Poate așa vrei să-l descrii măi Taty. 
  
_ Ca acela, dacă așa vrei tu, îmi confirmă El puțin agitat, sperând că în felul acesta va scăpa de întrebările mele sâcâitoare. 
  
_ Dar sa-mi zici cu poziția, să nu-ți închipui că am uitat, cum crezi Tu. 
  
_ Aaa, poziția, iar făcea Taty pe filozoful, poziția …, spre exemplu să zicem, locul pe care îl ocupi tu față de televizor. 
  
_ Când mă uit la desene? 
  
_ Da, când te uiți la desene. 
  
_ Păi când mă uit la desene eu stau în brațele mamei, deșteptule, asta este poziția ta faimoasă? 
  
_ Dacă zici tu, asta este, mă aprobă el strâmbând-și colțul stâng al gurii, semn că făcea pe ironicul cu mine. 
  
_ Sau pot să-ți dau un alt exemplu. Să zicem că mingea ta este pământul și dormitorul tau universul. Și mingea se învârte se învârte și tu ești cam în locul acesta… 
  
_ Nu măi Taty, stai să-ți arăt eu, că văd că tu nu prea te pricepi cu exemplele. 
  
_ Zău, nu mă pricep, arată-mi tu atunci, moașta pe gheață de deștept, deșteptul lui Taty, ai să te aud, să te văd. 
  
_ Uite, să zicem că mingea mea este pământul. Da? Zicem și noi, ne facem că zicem. Da? Și dormitorul meu este spațiul. Da? Și eu trag un șuuuut, ( și l-am tras, nu glumă) Mingea a luat o traiectorie curioasă și total neprevăzută, de mine cel puțin, că de Taty ce să mai zic. Mai întâi s-a izbit cu un zgomot asurzitor de calorifer, apoi și-a schimbat direcția (fără voia mea) și a pătruns vijelios pe ușa sufrageriei lovind drept în tastatura calculatorului. ( Că și Mamy, ca deșteapta, a pus tastatura exact unde nu trebuia) Și ca să fie și mai rău de atât, acum țopăia țanțoșă pe parchet spre disperarea mea nedisimulată, dar mai ales a lui Taty, care începuse probabil să anticipeze ce poate urma (că și pe El îl apucase exemplele tocmai acum ).Nici nu am apucat bine să anticipăm toate șcenariile care puteau răsări din caceastă catastrofă umanitară, că a și apărut Mamy ( cu o falcă în cer și una pe sub pământ ) cum o ironiza Taty câteodata. Acum nu mai era loc de nicio ironizare. 
  
_ Ce faceți voi aici? Țipa Ea cât o ținea gura. Jucați fotbal în casă? Asta faceți, îmi distrugeți casa? Cum e posibil așa ceva? Așa educi tu copilul? Nu ți-e rușine? Ai nenorocit copilul cu prostiile tale. I-a uite ce ați făcut. Așa arată o casă de oameni normali? 
  
Săracul Taty se făcuse mic, mic de tot. Parcă nici nu mai respira. Nu îndrăznea să mai spună nimic. Îl prinsese Mamy ( în ofsaid) cum zice El când se uită la meciurile lui. Mă privea așa de vinovat, așa de pierdut, de parcă El dăduse cu piciorul în minge. Și, în fond, dacă stau bine să mă gândesc, cam așa și era. Mama avea, aproape, dreptate. Nu El începuse cu exemplul acela stupid, cu pământul, cu poziția, și universul lui aiurit? De ce nu s-a gândit la altceva, la ceva mai omenesc, mai la ce se gândesc toți tații? 
  
Totuși trebuie să fac ceva să îl scap de furia Mamey, care vad că nu se mai oprește din ( turuit ) În fond este Taty meu și ne jucam amândoi ca doi copii mari, că am greșit, am greșit și gata, ne cerem scuze și Mamy, dacă este o Mamy adevărată, ne ieartă. Dacă nu intervin, cred că o încurcă rău de tot și mă trezesc că nu mai are cine-mi povesti. Să o dreg cât mai repede, am sărit să-i explic Mamey ce a făcut mingea. 
  
_ Mamy, te rog, nu-l mai certa pe Taty așa rău, că nu el este de vină. Mingea este vinovată. A sărit așa de aiurea, tocmai când voiam să arăt ce poziție aveam eu când eram la Bunica la Igești în Bucovina și vedeam Calea Lactee în timp ce făceam pipi. 
  
Mamy s-a prăbușit pe fotoliu ( Terminată ) cum zice Ea. 
  
_ M-ați terminat, m-ați înnebunit. Mingea este de vină deci. Nu, nu, așa nu se mai poate. Trebuie făcut ceva radical că altfel ajung cine știe pe unde cu voi, se enervase Ea rău de tot prșbușindu-se pe canapea. Taty a sărit repede să-i aducă un pahar cu apa, a început să o mângâie, să-i facă un masj pe frunte, speriat de cum arată și ce se întămplă. Mingea, ai. Și tu făceai pipi la Bunica la Igești, repeta Mamy mereu, că începuse să mă sperie și pe mine și riscam un plâns cât de curând dacă nu își revenea. 
  
_ Dumnezeule, ce mă fac eu cu creaturile astea pe care mi le-ai dat? Ce mă fac eu cu voi? Dialoga Ea (cu ăla de sus ) cred, cel care zicea că are grijă de noi toți, de familia ei. Încet, încet, parcă își revenea și își înmuia glasul, mai ales când a auzit de Bunica și Igeștiul ei drag. Făceai pipi la Igești, continua Ea dar pe un ton din ce în ce mai domestic, mai romantic, parcă. 
  
Mie atât mi-a trebuit, i-am citit imediat slăbiciunea și am început să-i explic mai pe ințeșesul tuturor. 
  
_ Da, Mamy tu știi că Bunica are VC-ul în curte și noaptea sunt obligat să ies afară să fac pipi. Și deșteptul de Taty, uite cum râde de mine acum pe înfundate, ce crede că nu îl văd. Îl vezi Mamy, pedepsește-l că nu e cuminte. Cred că Taty a prins și el ceva în zbor, cu pipi, cu Igeștiul, El știe cu ce, altfel nu îndrăznea el să rădă tocmai acum. 
  
Atmosfera începea să se mai însenineze. Fruntea Mamey devenea din ce în ce mai de (poetesă ) cum o alinta Taty când nu se certau, așa că în curân ne puteam vedea iar de povestitul nostru. Încet, încet, Mamy începea să uite că i-am dat tastatura jos, nu mă mai certa așa de tare de când am adus vorba de Bunica și Igeștiul ei. Treptat își revenea la forma inițială de ( mândră bucovineancă ) cum o răsfăța Taty, cea care (zicea EL ) îl păcălise să se îndrăgostească de ea. Pâna la urmă, Mamy ceda de tot, mă lua în brațe, mă strângea cum numai ea putea să o facă, la piptul ei și chiar mă încuraja spunând așa blând. 
  
_ Ai, iubirea mea, povestește tu despre Igești, despre Bunica și calea aia, cum îi zici tu. Uite, mă așez și eu aici pe canapea lângă voi și te ascult. 
  
Măndru de tabloul ce îl admira, se lipea și Taty de noi și toți trei uitam repede de ceartă. Împăcarea era așa de dulce că ar fi trebuit să o încercăm ori de câte ori aveam ocazia și cum la noi ocaziile nu prea lipseau ne putam bucura de aceste împăcări miraculoase cu speranța că o aducem și pe Mamy pe calea cea bună. Dar era un proces greoi și de lungă durată și necesita cooperarea tuturor factorilor implicați în proces. Deocamdată Mamy se trezea prea repede din euforia momentului și dilua atmosfera cu niște reproșuri drăgălașe îndepărtându-ne pe amândoi cu vorbele ei ascuțite. 
  
_ Gata, nu începeți amândoi să vă lingușiți. Eu am treabă. Rămâneți voi cu poveștile voastre haioase. Pe mine scutiți-mă de efectele lor năbădăioase și vedeți cum faceți să nu mai născociți altă trăsnaie, că schimbăm foaia și sigur nu vă mai iert. 
  
Ce foaie o schimba Mamy, Ea știe. Din câte imi amintesc eu nu foile se schimbă ci hainuțele mele când le murdăresc, mobila când te plictisești de ea, sau atitudinea față de Taty, dar foile? Ce ai cu foile? Are și Mamy niște idei, mai zice de noi. 
  
După ce am rămas iarăși singuri, s-a trezit și Taty din reprizele îndurate și a început și El ca Mamy cu reproșurile. 
  
_ M-ai făcut de baftă. Noi vorbeam despre spațiu, despre pământ și tu ai început cu ; făceam pipi noaptea. Pleacă de aici că nu mai povestim nimic, gata, lasă-mă în pace. Ce să vorbesc eu cu un bebe mic care face pipi noaptea în curte, încerca Taty să facă și el pe supăratul. Dar ce credea El că îi merge cu mine? 
  
_ Stai, mai Taty, ce te superi așa, sau faci și tu ca Mamy ca să ai motiv de împăcare. Am zis și eu ca să te scot din limbarița Ei, că ies afară, ies afară și e noapte și văd Calea aia Lactee, cum îi zici tu. Și chiar am văzut, să știi, când mă jucam cu prietenii mei noaptea cu lanterna la calea ferată. Puneam lanterna pe cer și apăreau niște steluțe așa mici și inghesuite, că nu înțelegeai nimic de ele. Alea erau probabil calea ta. Dar de ce îi zice cum zici tu, Calea Lactee? 
  
_ Că așa îi zice. Cum te-a botezat pe tine mama ta, Regydan, așa a denumit-o și pe ea, Calea Lactee. 
  
_ Așa a botezat-o mama ei? 
  
_ Probabil. 
  
_ Și care este mama ei? 
  
_ Ei, eu știu, se cam încurca Taty în explicații, poate Doamne Doamne. 
  
_ Și Doamne Doamne stă în Calea lactee? 
  
_ O sta, dacă intrebi tu. 
  
_ Ai, măi Taty, spune, te rog, îl bombardam eu cu întrebările stârnindu-i cât demult puteam interesul pentru povestit. Și Taty îmi cădea în plasă, ( ca de obicei ) și începea să se aventureze cu ideile lui ( aiurite ) cum i le cataloga Mamy. 
  
_ De unde să știu eu, încerca Taty să facă pe misteriosul ? Dar ai să-ți spun ce cred, continua luându-și înfățișarea de povestitor adevărat pe care eu o îndrageam atât de mult. 
  
_ Unii oameni îi spun Calea Lactee, unde se vede noaptea , așa , ca o cale luminoasă ce străbate cerul. Lactee, deci, poate să însemne, luminoasă. 
  
_ Nu poate să vină de la lapte, că prea seamnăna cu laptele, am întrebat eu curios. 
  
_ Ei, pisici, de la lapte, Regy, te rog, fii rezonabil. 
  
_ Atunci, de la lanterna mea? Că și lanterna mea luminează la fel. 
  
_ Lanterna ta,,, Regy, noi vorbim aici de lucruri serioase, științifice, ce tot mă întrerupi cu bebelușelele tale. 
  
_ Bine, atunci spune, că nu te mai întrerup, încercam să-l calmez, că mi se părea că dă semne de supărare. 
  
_ Au fost unii oameni care au denumit-o ,,Drumul Robilor,, Chiar există povești în care se spune că, odinioară, oamenii care ajungeu robi dar, care reușeau să fugă de la stăpânii lor, ca să ajunga mai repede acasă se orientau noaptea după această sită de stele luminoase ca după un drum. 
  
_ Ce sunt ăia robi? 
  
_ Robi? Erau cei care, în istoria veche, sub diferite motive, razboaie în general erau obligați de anumiți oameni, așa zișii stăpîni, să muncească obligatoriu doar pentru ei, fară să îi și plătescă. 
  
_ La fel cum arată acum la televizor, nu? 
  
_ Hei, lasă tu televizorul că încă nu poți pricepe tot ce se vântură pe acolo. 
  
_ Cum se vântură, adică bate vântul, așa vrei să spui? Te credeam om serios,Taty și tu începi cu vânturile. Vânturi trag eu când mă doare burtica și Mamy râde de se prăpădește și-mi zice în glumă ,să-mi fie rușine. 
  
_ Ești de groază, Regy, dacă aude cineva ce prostioare îți ies din gurița asta drăgălașă? Învață să știi că anumite lucruri chiar dacă se fac, nu se spun. Ce educație primești tu de la Mamy tău? 
  
_ Lasă tu educția, că pricep și singur unde bați, zi-mi despre stăpâni, cine sunt stăpânii? 
  
_ Stăpânii? Stăpânii sunt cei care se uită la alții cum muncesc, care nu fac nimic, care profită de pe munca altora. 
  
_ Adică Mamy este robi, și eu cu tine suntem stăpâni? 
  
_ Dumnezeule, ce spui acolo? Poate ne aude, cine nu trebuie, știi tu, să vezi atunci câți robi și stăpâni primim amândoi, de nu-i putem duce. 
  
_ Da, măi Taty, nu spune Mamy mereu că Ea muncește (ca o roabă toată ziua) și noi stăm ca niște( trântori) și nu facem nimic? 
  
_ Mamy, Mamy spune multe la supărare, nu lua și tu în serios tot ce spune ea. 
  
_ Adică să nu o ascult? Asta mă înveți Tu, așa mă educi? 
  
_ Moașta pe gheață de deștept, nu am voie să spun nimic despre Mamy că imdiat începi să speculezi. 
  
_ Dar, serios acum, de ce zice roabă? Roabă este cutia aia cu o roată cu care eu încercam să mă joc prin curte dar era prea grea și nu puteam să o ridic. 
  
_ Ai, glumește și tu mai inteligent, confuzi Roaba lui Dumnezeu, cu roaba din curte. Sunt două entități cu înțelesuri total diferite, chiar dacă au la bază o anumită cantitate de subânțeles, te rog. 
  
_ Am priceput, dar trântor, ce este acela un trântor, cand mă trântești tu după ce fecem lupte, adică rămâi trâtit și nu mai faci nimic? 
  
_ Dar le înțelegi, nu glumă, sau o faci special să mă ții de vorbă. Să crezi tu că ține figura, timpul meu este limitat, așa că limitează-te și tu la strictul necesar. Nu te lua după ce spune Mamy, le spune și Ea cănd e supărată pe noi. La câte prostioare îî facem, e normal să se supere. 
  
_ Da, crezi Tu, eu sunt cuminte, nu vezi? Că mai greșesc și eu,asta este altceva. Ce, Voi nu greșeați cănd erați mici? Ooo, și mai cât, dar faceți acum pe deștepții cu mine. 
  
Mai că imi veneasă mă pun pe un plâns. Taty a observat repede și a început să mă resusciteze cu fanteziile lui lingvistice. 
  
_ Să știi Regy, s-a grăbit el să reânceapă povestitul, că ,,Drumul Robilor,, poate să însemne și altceva. Există o expresie ,,Robul lui Dumnezeu,, care se folosește mai mult în biserică. Unii oameni cred că, puzderia aceea de stele luminoase sunt de fapt sufletele oamenilor. 
  
_ Ce vorbești Tu, eu sunt ( sufletul Mamey ) cum zice Ea când mă iubește și mă mângâie, unde vezi tu că sunt stea? 
  
_ Da, așa este, tu ești sufletul nostru, dar ai răbdare să-ți explic ce mai cred oamenii, că oamenii multe mai cred pe lumea asta. 
  
_ Nu doar copii cred în povești, vrei să spui, și adulții cred în povestioare? 
  
_ Da, toți credem, că poveștile sunt frumoase și asta pentru că toți aomenii au poveștile lor, care mai de care mai adevărate, mai interesante. Una din aceste povești spune că steluțele acelea pe care le vedem noi în Calea Lactee sunt de fapt sufletele oamenilor. Sufletul omului acolo se naște, apoi vine aici pe pământ și ia forma și caracterul unui om. Rămâne în corpul acelui om până când energia cu care a fost încărcat se consumă și atunci este obligat să se întoarcă în Calea Lactee, să se încarce iar de energie. După ce s-a reîncărcat revine iar pe pământ spre a intra în forma altui om. Un om poate mai bun sau mai rau decât cel precedent dar mai evoluat mai plin de cunoștiințele acumulate de predescesorul său, pentru că sufletul înmagazinează toate energiile vieții și de aceea steluțele acelea sunt asa de strălucitoare, așa de luminoase pentru că ele sunt de fapt calea luminoasă a vieții. 
  
Taty mă fermecase cu povestea asta, mi-a plăcut așa de mult că nu am mai scos niciun cuvințel până nu am simțit că a terminat-o. Totuși nu am rezistat și tot l-am întrebat. 
  
_ Vrei să spui că sufletele oamenilor sunt nemuritoare? 
  
_ Cam așa s-ar putea interpreta, se alinta Taty legănându-se în speranța că poate și el este nemuritor și pentru mine chiar o să fie nemuritor, că este Taty meu, cel mai deștept Taty din lume. Mă rog, cu mici excepții când mă supără și trage de timp în loc să povestim mai repede și mai mult. Dar îl iert că mai vreau să-i pun o întrebare. 
  
_ Și eu tot acolo m-am născut? 
  
_ Probabil, răspundea El mai sec, semn că începea să se plictisească. 
  
_ Păi Mamy spune că m-a adus barza, poate barza să zboare până la Calea Lactee? 
  
_ Poate, cum să nu poată, că barza mănâncă mult, nu ca tine. 
  
Se trezea Taty vorbind ( ca să nu adoarmă ) cum zicea Mamy câteodata. Acum mă determină să nu-l mai iubesc, dacă e vorba pe așa. Mă supăra teribil cu insinuările lui dar, nu aveam ce face, trebuia să-l accept așa cum e. Dar îmi revizuiesc ideea că este cel mai deștept Taty posibil. 
  
_ Chiar, ai mai bine să lăsăm poveștile și să trecem la masă, continua El să greșească flagrant față de mine, dar îl iertam, că și El mă iearta pe mine când greșeam. 
  
_ Dar nu mi-e foame, de ce să mănânc dacă nu mi-e foame, poate mai târziu, încercam să mă îndepărtez de acest subiect sâcâitor. 
  
_ Poate mai târziu zici? Atunci, poate mai târziu povestim și noi, să vedem, îți convine? Nu mănânci, să fii sănătos, făcea Taty pe supăratul din cauza prostiei ăstea cu mâncatul. 
  
_ Bine, bine, ai că mănânc, săream eu fără nici un chef, ai că mănânc, dar ce-mi dați? 
  
_ Ce să-ti dau, ce-ți dă Mamy. Eu sunt cu poveștile și Mamy este cu mâncarea. 
  
_ Bine, sunt de acord, eu mănânc și tu îmi povestești. 
  
Mamy terminase deja de făcut mâncarea și striga acum cât putea Ea de îmbietor chemându-ne pe toți la masă. 
  
_ Gata, băieți, la masă ! Mai terminați cu trăncăneala. Hai, Tataie, treci la spălatul pe mâini, mi se adresa Ea jignindu-mă cu ironiile ei. 
  
Mă compara cu Bunicul, Tata lui Taty despre care se spune că tot așa îi plăcea să vorbească și să povesteacă mult. 
  
_ Dar nu sunt murdar, Mamy. 
  
_ Cum nu ești murdar? 
  
_ Da ,Mamy, nu sunt murdar că nu m-am jucat cu jucăriile, am povestit, ce am povestit cu mâinile? 
  
_ Hai, hai, nu fi obraznic, că intru în tine acum de nu te vezi. Treci la spălat cum îți spun eu, te rog, altfel îți dau eu povestit cu mâinile de nu poți să-l duci. 
  
Referinţă Bibliografică:
EXTRAS DIN MEMORIA ANTICIPATIEI (cap 1) / Anghel Zamfir Dan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1581, Anul V, 30 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Anghel Zamfir Dan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anghel Zamfir Dan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!