Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 2116 din 16 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

VOLUNTARUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Stimat auditoriu, v-aţi întrebat de ce-avem tendinţa să nu schimbăm nimic în habitaclul nostru odată întocmit? îşi începu Herr Doktor Zeit alocuţiunea.  
 
-Da! şi Nu! se-ncrucişară într-un vacarm lămuritor al dualităţii.  
 
-Nu schimbăm nimic pentru că nutrim o insolită speranţă: să menţinem o stare de fapt unică! E ca leac pentru frica de scurgere a timpului, teama de moarte! Gândim că spaţiul nostru e infailibil şi remediu sigur pentru marea şi de nebiruita noastră emoţie! V-aţi chestionat vreodată despre asta?!  
 
-Desigur! Dar nu aşa! se-ncumetă un ins din primul rând.  
 
Ce superficial! Ce fals! se indignă în sine Herr Doktor! Cu figura asta de pensionar nu mă convinge… A-ncropit un răspuns doar ca să se găsească-n treabă… Ia să văd, mai intervine careva?  
 
-Nu în termenii dumneavoastră, cred, voia să precizeze domnul! se iţi o persoană dinspre uşa batantă, o femeie de vârstă medie, corpolentă, însă drapată în vestimentaţie scumpă şi favorabilă. Se ridicase parcă vrând să dea greutate intervenţiei şi prin prestanţa-i de care, se vedea, era sigură.  
 
-Aţi putea să dezvoltaţi? o chestionă Herr Doktor Zeit.  
 
-Poate! Mă gândesc… doar persistând a trăi în acelaşi loc, în a fi înconjuraţi de aceleaşi fiinţe, lucruri... şi dac-am face asta negândindu-ne la ceilalţi, poate, poate…  
 
Doktor Zeit îi stopă elanul explicativ cu mâna dreaptă, semnalizând ceva între Adevărat! şi Suficient! Nu-mi lua apa de la moară!  
 
Uimită de atitudinea conferenţiarului, persoana reacţionă decent, tăcând şi privind în preajmă. Nu găsi la nimeni dintre cei ţintiţi de scurta-i căutătură nici o reacţie. Se-aşeză convinsă că neparticiparea are la bază dezinteresul pentru discuţie. Şi-atunci de ce…  
 
Ca şi când ar fi lansat în spaţiu întrebarea, auzi din spate şoapte care pretindeau abţinere, ca să-nceapă filmul!  
 
Şi reflecţiile-i se pierdură, căci de la tribună propunătorul vorbea. Pesemne, o făcuse şi câtă vreme ea dezapreciase felul cum fusese stopată… Îşi scutură capul frumos, boltit de-o frunte înaltă care ţi-ar fi dezvăluit capacităţile-i mentale. Şi auzi:  
 
-Ne iluzionăm că trăim doar prezentul... Aşa ne-mbătăm cu magia netrecerii timpului! Suntem ancoraţi în permanenţă. Respingând schimbarea se naşte marele paradox!  
 
Interesant! Dar spus cu alte vorbe! Aşa gândeam şi eu… aprobă doamna fără a-şi sonoriza adeziunea.  
 
Şi, tocmai când se-aştepta la o dezvoltare a celor auzite, o trezi din vis:  
 
-Spre înţelegerea profund ştiinţifică a celor susţinute, propun un experiment: obţinerea prezentului continuu.  
 
Ca să construiesc observaţia provocată, aş avea trebuinţă de un voluntar.  
 
Doamna se ridică. Ceru permisiunea celor două persoane din stânga să-i dea voie să iasă, când vocea lui Herr Doktor tună:  
 
-Ofertantul se impune a fi un domn de 35-40 de ani.  
 
Ce misogin! Pretutindeni, discriminări între sexe! îşi menţionă sotto voce indignarea cea care se consideră ultragiată până-n adâncul fiinţei. Şi ieşi. Chiar se manifestă copilăros-vindictiv, căci, ajunsă în hol, învârti de două-trei ori batanta şi apoi plecă.  
 
Doktor Zeit făcuse o pauză cât ofensata se manifestase, neînţelegând ceea ce voise cu asta. Apoi, privi spre sală cercetător. Nu văzu nici un semn de interes. Continuă:  
 
-...c-un nivel intelectual peste mediu… neapărat un convins nefamilist…  
 
Şi iar scrută sală. Câţiva inşi se-agitau. Pesemne se-ncadrau la categoria burlacilor?!  
 
-...fără ocupaţie… fără un venit stabil…  
 
La specificaţia respectivă, câţiva tineri, clar sub etatea menţionată, ţâşniră, gata să-nainteze.  
 
Ce zevzeci! Unde le-or fi plecat minţile? Ăştia precis că sunt şomeri.  
 
-...dar dornic de-un câştig pe termen lung…  
 
Precizarea îi exaltă! Mai mult de-o treime dintre auditori se ridicară-n picioare bălmăjind ceva uşor de bănuit… şi gata de-o renunţare voluntară pe-un timp nedefinit…  
 
La cerinţa sacrificiului, se-auzi din atâtea piepturi dornice să se-ofere pentru câte-un aspect un Aaah! surd, prelungit…  
 
După câteva minute de rumoare, un ins fu gata să urce la tribună. Fu rugat să-şi decline identitatea. Sala afla că se numeşte Angst.  
 
-Angst şi mai cum? strigă sală.  
 
-Herr Angst! Atât! restrânse lămurirea ofertantul.  
 
De la microfon se concluzionă de către secretarul desemnat că va fi încheiat un contract între cei doi domni, semnat în faţa spectatorilor.  
 
La precizarea ultimă, rafale de-aplauze făcură dovada preluării responsabilităţii de către suma de inocenţi curioşi, dintre care mare parte amatori de inedit divertisment… Sau poate, se-aflau şi câţiva intraţi în sala de conferinţe, atraşi fiind de titlul prelegerii şi nu de vaga precizare Urmează un film SF?!  
 
Nimeni dintre cei prezenţi nu conştientiza semantica termenilor deveniţi alăturaţi Zeit-Angst preluată de însele numele celor doi! Şi era de necrezut că, dintre cele 50-70 de persoane, nimeni să nu realizeze conexiunea cu tema-n discuţie! Timp şi frică...  
 
*  
 
Vorbitorul se retrăsese în paşi de rac… Ai fi interpretat asta în mod nefavorabil pentru el… Chiar mima total respect pentru publicul cumva… frustrat. Oricum, facil subterfugiu!  
 
Unii ceva mai perspicace, neconvinşi de nimic, chiar nemulţumiţi de tema lăsată-n suspans, deveniţi ad-hoc şicanatori, ar fi declarat că prin retragerea teatrală, Herr Doktor îşi apără spatele de… Nu puteau preciza de cine, de ce. Într-un mediu academic nu se punea problema, nu?! Totuşi, în subsidiar, tare l-ar mai fi ţintit măcar cu… nişte ouă!  
 
Indiferent de ce mobil îi adunase în sală, inconsistenţa personalităţii conferenţiarului îi dezamăgise…  
 
Spectatorii trecură cu vederea această parte a programului afişat pe invitaţie, sperând o compensaţie în timpul alocat filmului.  
 
*  
 
Chiar imediat după semnarea documentului contractual, Herr Angst fu condus în spaţiul experimental, dar nu de către Herr Doktor Zeit.  
 
Când întrebase de ce fusese abandonat de profesor, primise lămuriri evazive, ba că Herr Doktor merge în alt oraş ca să conferenţieze, ba că-l va vedea în altă zi, ba una, ba alta…  
 
Angst, şi-aşa un tip flegmatic, se lăsă păgubaş… Se mulţumi cu foaia ce sugera foarte pe scurt ce trebuia el să facă.  
 
-Nimic! se pomeni concluzionând. Apoi zâmbi.  
 
Asociase succintele îndrumări c-un script actoricesc. Chiar ştia cum arată aşa ceva.  
 
Fusese o dată figurant într-un film. Acţiunea se derula, de la-nceput până la final, într-un local. În semiîntunericul salonului petrecuse ceasuri multe la o masă departe de obiectivul camerei de filmat sau de ochii viitorilor spectatori. Îi plăcuse, în mod clar! Suportase reluările dublelor, zbieretele regizorale, punctările ascuţite ale scenaristului. Nu-l năuciseră încrucişările vocilor. Nimic din toate-astea!  
 
Aşa va fi şi acum! Scena e un studio alăturat cabinetului în care lucrează de obicei Herr Zeit. Şi ce? Prezent ori plecat, Herr Doktor n-avea legătură cu el! Programul excludea pe-oricine! Va fi singur, singurel!  
 
În fine, intră în cabinetul doctorului. Deşi grandios, nu-l intimidă! Nu se fâstâci. Îi fu aproape indiferent.  
 
Pereţii încăperii, capitonaţi cu volume, o conturau fast, putând uimi un privitor mai puţin instruit. Angst însă văzuse aşa decor ştiinţific în multe filme. De asta se-ntrebă: Să fie butaforie?! Zâmbi condescendent faţă de sine, lăsându-se condus de secretarul Alvin.  
 
În spatele acestuia, voluntarul mustăcea ghiduş. Nu i se mai întâmplase de mult… Era o fiinţă sobră. Dar nu putea să se abţină când acest Alvin se mişca precum un ghid pe-o margine de prăpastie. Întâmplător şi bunicul se numise astfel, iar Angst ştia că prenumele ăsta înseamnă lumina conducătoare, chiar elf, diriguitor de suflete. Şi iar zâmbi, mulţumit că cel din faţă nu-l poate surprinde.  
 
Părăsind cabinetul, pătrunseseră într-un spaţiu de locuit. O încăpere imensă. Cam treizeci de metri pătraţi?!  
 
Pe unul dintre pereţi, rafturi cu volume de literatură, în special clasică, după cum observase. Pe altul, evidenţiat prin leduri multicolore, se orânduiau în translucide cutii CD-uri cu muzică relaxantă.  
 
Al treilea perete, ocupat parţial de-un dressing, etala în mijloc, drapată de o catifea portocalie în falduri, o bănuită fereastră. I se recomandă s-o ţină permanent acoperită, căci lumina era dată din tavan şi din fiecare colţ al încăperii. Totul funcţiona cu senzori. Oriunde s-ar fi aflat, era iluminat, iar în rest, întuneric. Dacă ar fi cercetat, ar fi văzut că fereastra era zidită, orice precauţii erau zadarnice, mai mult de dragul jocului...  
 
Pe lângă al patrulea perete se afla un divan, iar în centrul camerei, o masă rotundă sugera a fi şi loc de servit masa, dar şi de lectură, deoarece pe lângă ea, faţă-n faţă se priveau indulgenţi un scaun cu spătar şi un fotoliu.  
 
Nimic nu-l conduse a descoperi că oglinda lătăreaţă de pe un perete avea două componente, aparent nemarcate. Una drapa, de fapt, accesul spre sala de baie, cealaltă inducea în eroare, căci pe lângă refracţie, ea deţinea şi calitatea transparenţei. Cu alte cuvinte solitarul nu era singur, ci însoţit fără să ştie de-un ochi iscoditor, nu doar indiscret, aflat dincolo de perete...  
 
Angst acceptă explicaţiile, părând mulţumit, total fără iniţiativă cercetătoare ori deziluzii.  
 
Secretarul dădu să plece. Chiar ieşi, dar se-ntoarse. C-un aer spăşit, îi arătă că partea de jos a uşii e rabatabilă şi că pe-acolo i se va da hrana.  
 
Ca pentru animalele ocrotite! constată zâmbind. Pentru a câta oară?! Abia după această precizare înţelese la ce trimitea ultima lămurire făcută de Alvin: uşa va fi permanent închisă pe durata experimentului! Asta era!  
 
Nici prin cap nu i-ar fi trecut lui Angst că îi era exploatată la maxim inocenţa, dar şi temperamentul său flegmatic, baza prielnică pentru nepăsarea ce-l îmbrăca precum un combinezon de astronaut, invizibil pentru el, sesizabil şi valorificat de Herr Doktor.  
 
Şi de şi-ar fi dat seama, era superfluă vreo contestare... Se angajase prin voluntariat, nu?!  
 
*  
 
Experimentul începuse. De când? Angst nu ştia sigur. Pierduse şirul zilelor. Asta-i din pricina ferestrei acoperite!  
 
Oricum, ce-ar conta de-aş stăpâni noţiunea timpului scurs?! Mi-aduc aminte c-am fost mirat că lipseşte un calendar! La fel, m-a nedumerit absenţa unui radio, a unui televizor. Pe urmă, văzând cărţile şi CD-player-ul, am uitat! Foarte rar ascultam dincolo ştirile. Mă surprindea menţionarea orei exacte… Aşa că… Să treacă timpul! La ce bun să-l măsori? Nu ăsta-i sensul aventurii mele? Prezentul continuu...  
 
De la natură cumva letargic, Angst se complăcu şi aici în inactivitate. Staza respectivă începu curând. Ore sau zile, nu realiza precis cât, îi fuseseră de-ajuns pentru a stăpâni reperele: spaţiul somnului, cărţile şi muzica, masa şi…  
 
De la o vreme, nici ţinuta zi/noapte nu-l mai preocupa. De asemenea, se hrănea tot mai rar, tot mai frugal. La-nceput, aruncă resturile mâncării la ghena spre care dădea o trapă din baie. Foarte curând obosi. Împingea tava cu piciorul spre uşiţa batantă, sperând ca cineva de dincolo să desăvârşească gestul lui de a evacua resturile. Şi-atât.  
 
Dormea timp îndelungat, iar când se trezea, lipsit de chef şi energie, n-apuca să vadă ce se-ntâmplă în preajmă. Nu-l mai preocupau cărţi ori muzică, nu mai găsea nici o plăcere în a lega două gânduri cu sens.  
 
Dacă la început îşi făcuse un fel de trecere în revistă a vieţii, stabilind o graniţă între ieri şi azi, cu gândul la un mâine post-experiment, acum deja i se destrămau noţiunile temporale. La ce bun să se fi agăţat de ele? În spaţiul ocupat acum nu mai aveau sens...  
 
Fără să-şi dea seama, mobilierul camerei începu să dispară. Primele fură rafturile cu cărţi şi CD-uri. Nu le simţi lipsa, ochii erau obosiţi de întunericul presărat cu recele conurilor subţiri de lumină din senzorii urmăritori, iar urechile, doritoare de liniştea aducătoare de somn.  
 
Nu realiză nici cum pieri dressingul ca şi când n-ar fi fost niciodată. De fapt nu-l deranja dispariţia lui, pentru că de mult nu-i mai era necesar, nu-şi mai schimba veşmintele.  
 
Masa rotundă, fotoliul şi scaunul urmară curând celor anterior dispărute.  
 
Angst nu reacţionă nicicum, bine c-avea divanul... să zacă în ciudata stare... În sfârşit se făcu nevăzută şi baia... ca prin farmec... Oricum nu-şi mai aducea aminte când fusese acolo ultima dată, nu mai mâncase nimic demult, nici apă nu mai pusese în gură, aşa că nu-l deranja frântura de constatare ce se pierdu în fadul înconjurător.  
 
În mod ciudat însă, oglinda, lăbărţată acum în peisajul pauper, îşi păstrase poziţia.  
 
Abia după ceva timp realizase că se micşora grozav spaţiul. Îşi impuse un dram de vigoare şi cercetă pipăind pereţii. Acolo unde o amintire incertă îi spunea ceva de o fereastră acoperită cu o perdea de catifea, era doar zid rece şi gol.  
 
Nu se impacientă. Nu conta! Era singur. Doar bătăile inimii cu ecou în urechi şi flash-urile de gânduri îi mai ţineau companie... Dar şi pe-acestea le-ar fi vrut departe... Erau sâcâitoare...  
 
Când dispăru şi divanul, o mică falie se insinuă în monotonia percepţiei lui. Constatarea îl nemulţumi cumva... Dar somnul? Unde avea să doarmă?! Se linişti imediat, înţelegând c-ar fi de-ajuns acum să se-ntindă pe jos, răzemându-şi picioarele de peretele din faţă, aflat atât de aproape, cam la un metru...  
 
Un fir de întrebare îi zgârie cumva creierul o clipită, constatând că deja nu mai putea sta culcat pe podea... Spaţiul devenise mult prea îngust. Traversă noutatea, obişnuit deja cu năvala schimbărilor. Învăţă odihna stând în picioare sub lumina tot mai palidă a senzorului.  
 
La câteva palme de el, oglinda, fosta uşă a băii, părea să-l ademenească tremurând un contur străin. Ar fi încercat să-şi dibuiască propriul chip, de-ar mai fi avut vreun dram de curiozitate. Dar, nu!  
 
N-avea cum... Împuţinat, lipsit de reacţii... Avea ochii slăbiţi şi aproape imobili părând să se fi uscat odată cu aerul. Abia de-l mai slujeau. Nici veştile tactile nu erau prea dese... un tegument insensibil îi devenise grosier sarcofag... Olfactivul dăduse bir cu fugiţii şi el...  
 
Când dimensiunile camerei ajunseră chiar neîncăpătoare şi aerul irespirabil, i se-ntâmplă. Într-o frântură de secundă până ce lumina se stinse, îi apăruse figura în oglinda stăpânită de aburul subţire al ochilor săi. Oasele feţei închipuiau un zâmbet hidos. Memoria vizuală îi fixă pe retină imaginea fioroasă a chipului descărnat, însoţindu-i gândul din urmă: Prezentul continuu... am reuşit!  
 
*  
 
De dincolo de oglindă, Zeit rânji cu cinism:  
 
 
 
-N-a durat prea mult... ce efemer... cât de perisabil... Acum, alt efort, altă conferinţă, în alt oraş... cu alt voluntar...  
 
Referinţă Bibliografică:
VOLUNTARUL / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2116, Anul VI, 16 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!