Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 2095 din 25 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

JOCUL DE CĂRŢI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Se trânti greoi pe scaunul dinspre fereastră. Rezemându-şi coatele de masă, contactul cu velurul aşternut acum i se păru adevărat generator, izvoditor de absolute şi necesare forţe. Vedea în asta chiar o strategie.  
 
Instantaneu realiză cum destinderea-i e comutată miraculos în crispare. Privirile celuilalt îi săgetară inimă şi cuget. Conştientientiză că e vinovat. În plus, şi oprimat de tinereţea şi de nervozitatea în exces sfidător etalate de F.  
 
Tânărul dădea roată mesei, nepăsându-i c-obstrucţionează traseul ultimelor săgeţi luminoase ale amurgului.  
 
Arar ascendentul vârstei sale seniorale dădea roade inspirate, medită, acum se-ntâmplă. Găsi o cale, o punte ca să-l ademenească spre o discuţie:  
 
-Ştii, îţi propun ceva.  
 
-Nici bine nu te-ai aşezat şi deja emiţi pretenţii! Asta-i culmea! se irită fiul.  
 
-Ce-ai zice de un joc în vreme ce vom povesti ? Şi, eludând acceptul sau refuzul, extrase din borsetă cu abilitate de prestidigitator pachetul cărţilor de joc.  
 
-Tare-aş vrea să jucăm însă... cărţile pe faţă, metaforiză băiatul aluzia către tatăl rătăcitor şi pentru care numai viţelul cel mai gras din ciurdă nu l-ar fi-njunghiat! Ceva obiecţii? întrebă retoric.  
 
-Defel, defel! Mă-ncântă revederea, chiar dacă e târzie! Dar pe tine?  
 
-Urarea mea-i un zâmbet strâmb! E tot ce pot să-ţi dau prinos! Ar fi minciună ca să-ţi zic Bine-ai venit! îi aruncă tânărul persistând în agitata-i preumblare.  
 
E tare încordat de aşteptarea lungă! Sărmanul! îşi zice-n gând tatăl, improvizând apoi:  
 
-Nu mă plâng de recele primirii! Că te-am regăsit e pentru mine darul ce râvneam, să ştii! adăugă cu glas tremurând, sfielnic.  
 
-Eh! Chiar că îmi displace abureala! N-aş vrea s-o ţii aşa ca o muiere când iubitul revine după secoli! Nici chiar aşa! Doar sunt bărbat! Dar tu mai eşti?! îl iscodi odrasla.  
 
-S-o luăm pe îndelete, nu te pripi! Sunt multe fapte ce cred c-ai vrea să ştii, grăieşte ponderat respinsul T.  
 
-Îmi ceri să zăbovesc în preajma ta? Cu bună ştiinţă să irosesc din timpul meu? Să fi uitat că il tempo è denaro? La ce-aş pleca urechea la flecăreli? Parole, parole... Şi c-un râs neaşteptat, sardonic plimbăreţul încheie refuzul.  
 
După un scurt răgaz, cât îi trebuise pentru reîncărcare, T. reia :  
 
-Ştiu, am absentat din viaţa ta...  
 
-Nu pot să mă exprim la fel! Cum de amantă ţi-a cam fost Uitarea, te-ai călătorit... din clipa-n care mă năşteam. Adevărat giramondo! Uimitor! Nu vreau o vorbă să mai sufli! M-auzi?!  
 
-Acum o recunosc. Am fost nechibzuit! Ce pot încă să-ţi spun? Fu nebunia tinereţii mele, nu?  
 
-Nejudecat ai fost! Şi fără suflet! Iresponsabil! Şi mai cum să-ţi spun?!  
 
-Oricum am fost, plătesc acum. Chiar îmi vrei viaţa?! Să ţi-o dau?!  
 
-Nooo! Nici aşa! La urma urmei, ce-aş putea face cu ea? O zdreanţă-i pentru mine. De vânt purtată, oprită de vreun gard, nimicnică ea va pieri! Nu crezi?!  
 
-Se poate şi aşa. Depinde cum priveşti...  
 
-Să nu te plângi, auzi? N-ai nici un drept. Doar cheful de umblat ţi-ai ostoit. Mă-ntreb: să-ţi fi ajuns?  
 
-Şi nu, şi da, căci dorul de ai mei încoace m-a împins.  
 
-Şi ce-ai primit?  
 
-Doar desconsiderare! Numai dispreţ! Dar nu mă plâng. Atunci când ai să afli...  
 
T. nu apucă să-şi ducă la capăt ideea, căci F. i-o reteză:  
 
-Silă e ceea ce-mi produci. Ş-apoi, mânie. Azi rostuiesc în mine furie oarbă şi venin. M-auzi? Asta nutresc în exclusivitate pentru aşa părinte! Şi hohoti drăcesc precum o mai făcuse.  
 
Tatăl se ridică uşor, schiţând o mişcare de plecare improvizând indecizia:  
 
-Şi-atunci să plec?  
 
-Întoarce-te de unde ai venit! Pe-aci eşti de prisos. Hai du-te!  
 
-Sunt chiar fără speranţă... Totul e sfârşit, băiete, pentru mine, pentru noi. Voi merge, de asta îţi doreşti!  
 
-Întocmai. Dar despre ce sfârşit vorbeşti când între noi n-a existat vreodată început?  
 
-Nu spune asta! Tu, de fapt, eşti începutul meu. Aşa să ştii! Aşează-te o doară lângă mine şi-ascultă ce-am strâns din drumul meu. Hai, nu te mai opune!  
 
-N-ai cu ce să te făleşti. La tine grabnic intuiesc doar colb, minciună. De ce să-mi vinzi un praf înşelător? De ce vrei să te dai călător faimos prin bune ori prin rele? Vrei să pari acum înţelepţit de viaţă?! Haida de! Ajungă-ţi! Dispari din faţa mea! M-auzi?!  
 
-Dă-mi doar un ceas. Şi-n timpul ăsta poate vei pricepe cine sunt cu-adevărat.  
 
-Gata! Gata, căci silă îmi provoci! O mare scârbă!  
 
-Mărinimos te-arată, te implor!  
 
-Zău? De ce aş face asta?  
 
-Te-ai întrebat vreodată de ce îndestulatul presară fărâme din multul său şi omului sărman, flămând la colţ de stradă?  
 
-Gândeşte că e bine şi pentru cela urgisit, şi pentru sine. Deci milă-mi ceri? Cu ce temei azi viaţa vii să-mi zdruncini?  
 
Totuşi, după un răstimp de cugetare se-ncumetă şi-acceptă îndurare ca să-i dea:  
 
-Fie... Îţi acord un ceas din dimineaţa deja încenuşată de venirea ta!  
 
Încurajat de înlesnire, T. apucă iute pachetul de cărţi amestecând cu mâini sigure cartoanele. Depune teancul cu faţa-n jos zâmbind şi propunând smerit:  
 
-Şi ca să nu te simţi împovărat că vremea trece-abia, un joc să ticluim sporovăind. Te-ncumeţi?  
 
-Vorbi-vei singur. Gura mi-e pecetluită! De la mine slove n-ai s-auzi. Aşa să ştii.  
 
T. împarte egal stiva de cărţi, îndemnând ca fiecare să tragă pe rând câte una. Cel cu punctul mai mic, explică el, va plăti cu-o... amintire. Şi tot aşa până se dezvelesc toate.  
 
Plin de plictis, F. se supune totuşi.  
 
Începe jocul. T. descoperă un cinciar, tânărul, un şeptar.  
 
-Ei, ce zici? Norocul meu se plimbă în opinci! Glumeşte seniorul deloc supărat de cartea mică, după care descinde în sfera timpului trecut c-un aer calm:  
 
-Demult, demult, după un joc de cărţi şi un pariu stupid, în lume m-am pierdut, când tu te năşteai, iar, în urmă, prin lume rătăceam... Un biet nebun pe-un câmp de luptă mă străduiam să cuceresc pentru un alt popor libertatea, sperând să-mpart - în al cui nume? - dreptatea sfântă.  
 
-Şi-ai reuşit? se iţi sfidator-curios F.  
 
-După amare luni de zile, un foc m-a-ndepărtat din rândul celor vrednici. Am căzut silit în cohorta nevolnicilor...  
 
-Brrr, brrr, parcă simt miros de boală, tresare fără noimă aparent ascultătorul. Frânele ambulanţelor... vocile sanitarilor... gemetele răniţilor... Saci cu morţi. Şi braţul drept mă-junghie până la ţipăt... Da, da, am fost lovit... Îmi amintesc perfect! Şi, după ce-şi alungă o umbră de pe frunte, mormăie către sine: Vedenii! Doar vedenii! Mai trage-o carte: Sunt norocos: am tras decar!  
 
Nedumerit, cu privirea înceţoşată, T. îl întreabă:  
 
-Ce spui ? Vorbeşti de răni şi moarte? Dar ce rosteşti… Şi revenindu-şi cu fals regret îşi anunţă optarul trimis de întâmplare.  
 
În modul cel mai firesc înseilează-n povestire alt moment. Pomeneşte de-o experienţă dură de broker, soldată cu intermitent câştig şi conturi grase în bănci, cu investiţii nebuneşti în altă emisferă, cu eşecuri peste eşecuri...  
 
-Cu amarul gust al vieţii de falit, fu împiedicat de o altă recunoaştere a lui F., ...cu acel coşmar al ratatului, al dezamăgirii! Cum să nu-mi aduc aminte? Cum? Continuă tânărul cuantificând degringolada parcursă de celălalt...  
 
Pe urmă, revenindu-şi din straniul déjà-vu, F. se-ntreabă sotto voce: eu, eu, de unde ştiu? De unde?! Dar să mai trag o carte! Acum, un popă!  
 
Frecându-şi a mirare fruntea, T. îşi încearcă şi el norocul. Şi pierde, pricopsit c-o damă:  
 
-Iar sunt bătut! Bătut de tine, bătut de soartă?! Sunt bun de plată!  
 
-Iar eu voi medita la cea mai cea răsplată!  
 
-Da, desigur, căci rău platnic n-am fost nicicând. Chiar de leţcaie uneori n-aveam, eu ratele la viaţa achitam zelos!  
 
-Nu te mai lălăi şi-mi spune ce s-a mai înşirat în viaţa ta?!  
 
-Cum trist eram şi păgubit de trai, în alt coclaur am descins! Am devenit circar. Aveam în fire abilităţi de saltimbanc. Am progresat, fiind talentat şi agreat de toţi din circ, pitici şi clovni, femei cu barbă, animălet dresat, fachiri şi câţi n-or mai fi fost...  
 
-Şi?!  
 
-Mi-era bine printre dânşii! Fraternizam cu ei! Dar a durat puţin! Din marea cea cu miere eu am sorbit venin!  
 
-Exact! Papila nu mă-nşeală! Acum, grozavă amăreală îmi invadează gura!  
 
De unde ştie ce am simţit în momentele despre care îi vorbesc?! nedumirit se-ntreabă T. Şi spune mai departe:  
 
-Aruncător de săbii la ţintă fixă, vie ajunsesem. Ce mai, primeam admiraţia celor din jur şi din gradenă pentru măiestrie. Dar la momentul în care cu-o bandană legat la ochi eu am ţintit, fata ochită pe loc am doborât… Un strigăt scurt, cutremurător... şi a căzut inundând în lac de sânge trupul plăpând şi părul castaniu revărsat din coada ce-l purtase.  
 
-Vai, cât mă căiam! Viaţa-i curmasem aceleia ce visele-mi fericea... bolboroseşte încă pentru sine F. măsurând cu pasul încăperea.  
 
-Întocmai! Întocmai! adeveri stupefiat din nou părintele. Dar legea circului m-a absolvit de vină... Iar eu, bolnav şi pustiit, l-am părăsit, preciză T. vădit nevindecat de-aşa-ntâmplare.  
 
F., revenit la masă, întoarce rapid iar o carte, un optar. Ca replică, T. i-arată pe a sa, un şase.  
 
-Ce mă ţinteşti? De mine nici nu-ţi pasă că tot câştig! Victorios la cărţi, perdant voi fi la viaţă! se-nvigorează iar în persiflare norocosul.  
 
Amuţit, T. e covârşit. Destinul ?! Doar potrivnic pân-la sfârşit să-mi fie?  
 
-Aşadar, autointitulatule al meu părinte, e timp de bun-rămas, nu crezi? N-ai mâna bună şi carte mai mare decât mine, după cum vezi, nu vei sălta.  
 
Dar T. parcă n-aude împotmolit în dubii despre sine! E mort sau viu? Răceală îl cuprinde... În jur, o beznă groasă...Talange, în urechi... Burghiu, în păcătoasa de inimă... O mare de cocleală gura îi îneacă... Cu chiu şi vai tuşeşte să-şi revină. Şi cu puterea din urmă se-ndreaptă spre F., îi cuprinde faţa în mâini şi-şi strigă trăirea:  
 
-Ai milă, căci nici un rost nu mă mai ţine-n viaţă! Nu mă renega! Părinte doar îţi sunt, odrasla mea iubită! Iertare azi îţi cer c-am pus în viaţa ta de pân-acum durere, doar durere!  
 
Şi-n vreme ce-şi zice litania, se simte mai gârbov decât moşii. Dar nu-i pasă, mulţumit, că-n fine, peste sine se-aşează liniştea visată. Îi este ostoit unicul dor de care suferise-ntreaga viaţă, să-şi vadă fiul, să-i zică tot ce a trăit.  
 
-Că ne-am văzut e bine pentru tine. Din parte-mi doar necazul mă cuprinde c-aflat-am pas cu pas destinul tău, preluând întreaga-ţi suferinţă dusă... Sunt zdravăn? eu mă-ntreb. Sunt doar speriat! În loc de-o moştenire benefică, tot răul, povara vieţii tale asupră-mi ai turnat?! Sunt covârşit de această moştenire!  
 
C-ai fost circar, acum te înţeleg prea bine! Ce n-ai jonglat pe unde-ai fost, astăzi o faci cu mine! Deşi n-am vrut nici să te văd, nici să-ţi vorbesc, acum te-am aflat! Curios?! Dar nu mi-e clar cum s-a putut aşa transfer?  
 
Înnebunit, T. pare cu totul rătăcit. Priveşte alarmat în jur. Se-ntoarce cu ochi holbaţi spre celălalt. Tirada-i plicticoasă n-o pricepe. Nimic nu-i spune chipul. Stupefiat retoric aruncă întrebări:  
 
-Cine să fie insul? Om nu-i! E poate o nălucă? Şi este foarte rea de gură! Mă ceartă, vai! Dar nu-nţeleg ce spune... Acum nici despre mine nu ştiu să mă pronunţ... N-am nume şi golul dinafară parcă-n mine a pătruns. Atâta îs, un mare Nimeni?! Atât!  
 
F. încearcă prin vorbe şi gesturi să-l facă să se-adune. Dar orice-ar face se dovedeşte în zadar. Şi e mirat cum se trezeşte-n sine un simţământ citit ori ascultat, de buza unora rostit, cel filial...  
 
-Cuum? Ai uitat? Eşti tatăl meu! Eşti ta-ta! Hai vino, în braţele mele să te cuprind, să-ţi dau putere ca să treci emoţia trăită azi şi-aici cu mine! Hai!  
 
Dar T. nu îl aude. Sau poate nu-nţelege:  
 
-Ce tot bolboroseşti?! Mai taci! Mă lasă liber să mă-ntreb ce vreau să aflu!  
 
Şi continuă dând acum el roată mesei să-şi pună întrebări speriat de moarte că-i dus cu gândul, că nu se regăseşte, că nu ştie încotro s-apuce... Şi tot aşa.  
 
Neputincios în faţa tatălui năuc, F. şterge cu latul palmei cărţile de pe masă şi-şi deplânge soarta:  
 
-Cărţi blestemate! A doua oară mi-aţi răpit un tată, chiar-nainte să-l fi cunoscut cum se cuvine!  
 
Ca replică, T. într-un halou abulic, străbate în lung şi-n lat încăperea în acelaşi lamento descurajant:  
 
-Ce şuier străin îmi intră în ureche? Ce picur de venin mintea-mi vrea să-ncânte? Sunt Nimeni şi Nimic! Atât!  
 
F. ridică mâinile spre cer, cu surpriză şi nedumerire, urmărindu-l apoi pe T.:  
 
-Să fie-a Domnului pedeapsă?! Cum să te pierzi în lume? Şi numele să-ţi uiţi şi să mori, chiar de încă viu te-arăţi?!  
 
Dar eu? Eu ce am devenit? Sunt purtător a două vieţi? În mine înlănţuit cu fiul se simte şi tatăl cu ce-a păţit în viaţă?!  
 
Încep să înţeleg ce spune spoveditul ăsta! rosteşte încet F., secondat de laitmotivul rostit de celălalt: Sunt Nimeni şi Nimic. N-am început şi nici sfârşit…  
 
*  
 
Întunericul năpădeşte brusc în cameră. Cei doi dispar în beznă. Nimic privirea-mi nu mai poate prinde. Unde s-au dus? O pasăre ţipă a moarte în golul dimprejur.  
 
Apoi un scrâşnet urechea-mi invadează. Sunt ai mei! Chiar dinţii mei?! Iar din coşmar eu ies? Răsuflu abia, împovărat de vis, căci vis a fost! Nu-ncape îndoială! Cu gândul tot mereu la dispărutu-mi tată, scenarii construiesc întruna, vrând să-l găsesc ori doar s-aud că mai trăieşte! Iar dacă-i dus, să-mi spună cineva cum a fost, cum a trăit, cum...  
 
Referinţă Bibliografică:
JOCUL DE CĂRŢI / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2095, Anul VI, 25 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!