Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

GRAFFITI (prima parte)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Ce fac, Şefu’, azi? se-nfipse Antonel cu întrebarea zilnică. Parcă n-ar fi ştiut să-ncropească şi alt enunţ. Nici tu Bună ziua! nici salutul regulamentar, nici… nimic.  
 
Rar, dar foarte rar, uita de nesupunerea sa la rigorile militare, lua poziţia Drepţi! şi, încordându-şi întreaga fiinţă, te privea direct în ochi şi-ţi răcnea un Putere Unităţii! de mai mare dragul, aşa de convingător şi cu patos rostea insolita urare.  
 
Miraţi la-nceput, colegii veniseră în curând cu dezlegarea utilizării salutului. Ziceau ei c-ar fi fost împrumutat, potrivit precizării unui fan al filmelor coreene, de la militarii Forţelor Speciale ale peninsularilor coreeni sudici.  
 
Râseseră pe seama lui, dar o făcuseră în ascuns. N-avuseseră curaj a se manifesta direct. De ce? Fiindc-avea el ceva nedesluşit pentru ei, ceva ce le impunea. Mai chicotiseră un timp ş-apoi uitaseră, dar nu de tot. Dacă ăsta chiar ar vrea s-ajungă în rândul Forţelor Speciale? Mai ştii?! Şi luară aminte încă o dată la unicitatea camaradului.  
 
Fără să-i mai contorizeze şi abaterea la zi, Şefu’, în fapt Domnul Căpitan Ghioca, conducătorul departamentului Dispariţii, dar şi superiorul sublocotenentului Antonel, îi recomandă fără să-l privească:  
 
-Ia datele primului solicitant!  
 
-Ale cui? s-agită spăimos detectivul de perspectiva unui demers investigator.  
 
-Aşteaptă afară o tânără doamnă. Are să-ţi spună ea… rosti lehămetit Şefu’. Cum o fi terminat ăsta Academia cu nota maximă?! Şi de ce m-or fi pricopsit pe mine cu specimenul?! gândi cu voce bietul păgubit, uitând total că se afla în open space şi că e iluzorie presupusa izolare a sa între cei trei pereţi despărţitori, chipurile, din plexiglas translucid şi înalţi de 1,70 m.  
 
Antonel, încunoştiinţat că va primi o damă, îşi luă seama la ţinută - un combinezon negru din piele, căci se deplasa exclusiv cu motocicleta.  
 
Îşi pipăi simultan epoleţii, zâmbind satisfăcut olfactiv de fina boare de Obsession - parfum pentru VIP-uri msculine - pe care şi-o activă prin mişcarea corpului. Alungă repejor imaginare fire de praf de pe antebraţe, îşi trecu apoi degetele răsfirate larg prin părul tuns şi gelat en vogue - tâmple râse, creasta de cocoş - cum îl persifla bunică-sa. Doar după aceste preparative, ieşi în hol poftind persoana, unica solicitantă de servicii la Secţia lor.  
 
O chestionă cumva fragilizat de apariţia diafană a femeii, deşi el agrea ultratinerele cu aer sportiv. Şi cererea doamnei, şi formularea decentă, şi unda încărcată cu duioşie controlată, toate-l determinară să se trezească. Ceva-l trăsese parcă dintr-un tunel pe care-l percepuse de nesfârşit şi care-l contaminase pân-atunci de angoase, de apatie… Şi persoana, şi momentul veniseră la el cu o modificare, instigându-l spre autocontrol şi meditaţie.  
 
Şi-n vreme ce petenta îşi scria declaraţia, el îşi făcu o succintă depoziţie: Câte mai am de învăţat, Doamne, în meserie! gândi cu viteză. Dar cel mai de seamă lucru ar fi să-mi completez cunoştinţele de psihologie, să iau oamenii mai în serios, să-mi dau seama de ce i-am acceptat, pentru ce merite ori nevoi şi dacă acestea le conturează în realitate profilul perceput, în loc să vreau să-i schimb, cum îmi doresc permanent! Poate voi ajunge să-l cunosc aşa chiar şi pe Şefu’?! Şi cu siguranţă voi deveni ceea ce trebuie să fiu, un detectiv, nu o paiaţă simulând doar răspunsuri la cerinţele fişei postului.  
 
-Ce faci? Ce s-a-ntâmplat? se interesă colegul din stânga. Specialist în trasul cu urechea, înţelesese că-i vorba de-o dispariţie, dar şi-ar fi dorit date în plus. Furase cu ochiul şi-i plăcuse doamna. M-ar interesa pe mine cazul, îşi mărturisi el! Şi gândul îi fu sugerat fidel de mimică. Ar fi vrut să lucreze cu ea, pentru ea.  
 
Când auzi în detaliu: o vârstnică octogenară dispărută de-acasă de-o săptămână, bla-bla-bla, se răzgândi. Îl copleşi promptitudinea lui Antonel :  
 
-Mă voi ocupa eu, de-mi îngăduie Şefu’ şi se-ndreptă spre biroul acestuia c-o hotărâre ce-l uimi pe superior, care auzise ceva-ceva despre cele discutate de sublocotenenţi.  
 
Şi iar un şir de meditaţii îl frisonă pe căpitan: Ce l-o fi găsit?! Se bagă volontiers la aşa caz banal prin frecvenţă şi identitate cu altele Ţ precedente şi viitoare?! Să-l fi sensibilizat persoana? Cine să mai ştie! Băiatul ăsta n-are tipic! E chiar imprevizibil! Şi aruncă fără să se poată controla un zâmbet larg înspre subordonat.  
 
*  
 
Preluând cazul, Antonel începu etapele presupuse rezolvării. Cercetă zona din jurul domiciliului dispărutei. Discută cu vecinii de bloc. Se interesă de temperatura relaţiilor dintre mamă şi fiica ce sesizase poliţia, nu înainte de-a împrăştia prin locurile circulate de bătrână pliante cu datele personale.  
 
Zilele treceau. Şi, deşi tânărul detectiv se-agita eficient, credea el, totul trena. Telefoanele primite de la fata dispărutei îl supărau vizându-i într-un fel incompetenţa.  
 
Într-una din zile, când revenise de pe teren, zări în holul de aşteptare o persoană care-i atrase atenţia. Nu neapărat faptul că era o fată ca de liceu, ci pelerina din catifea neagră purtată. Ba mai mult, petele acelea de pe veştmânt parcă-l atenţionau cumva, chemându-l să afle mai multe.  
 
Până la plecare şezu stană pe scaun, veritabil n-aude, n-a vede, focusat să descopere de ce nu-i era străină făptura.  
 
Întâmplarea făcu, la plecarea din Secţie, s-audă o discuţie teribil de-aprinsă dintre doi colegi de la Infracţiuni, găsiţi în acelaşi lift cu el. Înţelese că Pelerina fusese repetat amendată, fiindcă se făcuse vinovată de street-art, conturând acelaşi lucru pe diverşi pereţi din oraş, fapt despre care nu dădea nici o lămurire.  
 
Şi tot aşa, din una în alta, fu pus la curent până ajunseră în parcarea subterană. Dar chiar i-ar fi fost de folos?! Şi, totuşi, acea mantie?! Oare de ce-l preocupa un articol vetust de-mbrăcăminte?! Va vedea el!  
 
*  
 
Seară de seară, trecea spre casă printr-un gang despărţitor între două tronsoane ale aceluiaşi bloc. Destul de lung, coridorul ăsta îl indispunea, în special dacă era întuneric. Lui îi pria lumina şi basta! De aceea se strecura în pas alert prin trecătoarea neguroasă.  
 
Chiar grăbit, zărise deja că pereţii culoarului umbrelor gemeau de grozave ilustrări în grafitti a credinţei lui Nero, autointitulat artist de geniu, care, cică, inaintea morţii, şi-ar fi deplâns propria dispariţie prin Ce artist piere cu mine!  
 
În seara aceea, uită de nepăsarea obişnuită şi alunecă încetinel în gang, tocmai când o siluetă îşi contempla producţia în grafitti. Reperă în artist Pelerina de la Secţie. Umbra înşfăcă punga cu tuburi-spray zbughind-o.  
 
Năucit de coincidenţe, suferi de o afurisită de inerţie într-atât încât nu mai apucă decât să urle ca sărit un Stai pramatie! Dar ea dispăruse precum un fum! Parcă nici n-ar fi fost, nu alta!  
 
Antonel, reîntors spre cotlonul unde lucrase făptura, percepu mirosul proaspăt de vopsele lansat de vaporii încă persistenţi! Deci şi aci se produsese?! Nici că-i pasă de amenda primită?! Oare ce capodoperă învremuise? mai bolborosi el consternat că tinerii ăştia exaltaţi nu iartă nimic în manifestările astea pretins-creatoare.  
 
Când se apropie şi aprinse bricheta, constată cu stupefacţie că minunea de pictoriţă finisase un medalion straniu, chiar sumbru. În centrul de un roşu închis se ivea c-un efect de 3D un portal din piatră înconjurând o stranie uşă din fier forjat, în faţa căreia stătea o siluetă învăluită c-o pelerină neagră.  
 
De glugă atârna un canaf roşu c-o stea galbenă, minusculă în cinci colţuri, unul fiind deja-mpodobit c-o literă albă. Parcă L?  
 
Îşi scoase smartphone-ul şi făcu mai multe poze din care una de asamblu. Mai multe, pentru componentele întregului mural. Fotografie medalionul de-aproape, de la distanţă, insistând a lua imagini separate pentru fiecare element component.  
 
Răsuflând uşurat, se duse acasă. Ca niciodată, nu intră în jocul de bun-găsit al bunică-sii. Mâncă zorit, făcu duşul serii şi, aşezat în pat, se văzu cu moşul Ene taman spre zori. Sărise ca un nemernic peste porţia de postări selectate pentru el de bunică-sa pe Facebook, aşa ca să se binedispună nepotul poliţist, cine-ştie, cumva stresat de la muncă!  
 
Nu putuse adormi, croind la planuri privind cazul. Se minuna singur cum, în orice direcţie construia varianta de cercetare, Pelerina îşi găsea locul. Oare de ce?  
 
*  
 
În ziua următoare, fu la datorie devreme-devreme, înseilându-şi un plan de acţiune bazat pe noile elemente apărute: Pelerina şi medalionul-graffiti.  
 
Îl salută regulamentar pe Şefu’, încât acesta chiar se minună. Stratagema salutului pe care mizase îi deschise calea către înţelegerea superiorului.  
 
Căpitanul, după ce primi scenariul desfăşurat al celor ce-avea să-ntreprindă, îi dădu liber în acţiune până la elucidarea cazului. Uluiala provocată de iniţiativa sublocotenentului îl determină să nu-i ceară explicaţii, dar nici să-i ofere vreun sfat ca-n alte dăţi.  
 
Antonel răsuflă de-a dreptul uşurat. În fine, va proceda conform impulsului său de preocupat şi, de ce nu, talentat detectiv! Simţea că ceva creştea în interiorul său… poate filonul de aur al intuiţiei?! Hotărî să-i dea curs…  
 
Înainte de a pleca pe teren, îşi luă de la tonomatul din hol un sandvici cu şuncă şi caşcaval, un pahar de ness. Le savură bătrâneşte. Colegii, ştiind că el nu mânca dimineaţa, doar bea un ceai, se mirară trimiţându-şi ocheade îndelung.  
 
Îi încurcă şi mai mult când Antonel îi raportă lui Şefu’ că-ncepe acţiunea. Ce-ce acţiune?! se trezi bâlbâindu-se unul.  
 
Intrând într-un joc, parcă început de Antonel, Şefu’ chicoti, chipurile ca pentru sine Secret! Acţiune confidenţială!  
 
Replica îi scoase din sărite pe toţi. Iritaţi din cale-afară se-ntrebau fiecare în felul său Ce? De când o aşa coaliţie între cei doi? Pesemne Şefu’ a mirosit cumva sorgintea specială a subordonatului şi-i face pe plac?! Sau ce?!  
 
Plecând, Antonel de pân-atunci tare ar fi dat pe la cei care amendaseră Pelerina. Ar fi căpătat amănunte legate de opera ei. Dar, nu, el de-acum nu voia să se folosească de date gata furnizate! Îşi dorea să-şi rezolve singur-singurel cazul.  
 
*  
 
Ieşind, observă ce nu observase la sosire. Ofiţerul de serviciu spăla de zor un colţ al gardului de ciment al Poliţiei. Din râvna sa era vădit că tare-ar fi vrut să scape de-un graffiti. Strecura în canoneala depusă şi mormăieli de ciudă că pârdalnicul mâzgălici acţionase atât de subversiv, încât nu fusese surprins, dar şi meşterit, de nu se putea şterge bine, chiar şi cu soluţie specială.  
 
Între zâmbet şi uluială, Antonel se-apropie, descoperind acelaşi desen văzut şi-n gang, doar c-aici era mai mare şi lăsa la vedere un D. Încolo, identic. Nu comentă nimic, doar înregistră faptul.  
 
Tras de-o aţă invizibilă, se-ndreptă plin de speranţă către zona unde se găsea Administraţia Financiară. Şi-aci trona lângă intrare acelaşi desen, neluat în seamă de unii, grăbiţi ori scârbiţi de genul acestor murale.  
 
Alţii, poate cu bani şi timp la dispoziţie, comentau interpretând sensul aluziv al desenului, legându-l de cuantumul contribuţiilor cetăţenilor acestei ţări la nimicnicul de buget. Îl descriau ca pe o Poartă Stelară, care, odată deschisă avea să le permită exodul către o altă lume etc.  
 
Srecurat printre aceştia, Antonel compară de zor opera de pe zid cu pozele din memoria mobilului. Identice! Excepţie făcea prezenţa unui E însoţit de cifra 2.  
 
O doamnă îi observă manevrele. Voind să se-arate bun cetăţean al urbei, se-ntrebă cu voce tare dacă Poliţia n-are ce le face neghiobilor ăstora, că şi pe zidurile locurilor demne de respect lasă neavenitele semne?! Apoi i se adresă chiar lui Antonel că văzând mâzgăleala de-aci, a crezut c-ar fi un abţibild de serie, că ce nebun ar fi ăla să facă acelaşi şi acelaşi desen în mai multe locuri ?!  
 
Atras de zarvă, înaintă şi-un venerabil domn, completând parcă tot pentru Antonel informaţiile. Văzuse aceeaşi năzbâtie pe zidul unei grădiniţe. Menţionă şi numele străzii unde se găsea.  
 
Şi tot mai mulţi vigilenţi recenzori ai desenelor similare se-adunară, până când, o tânără îndoliată extravagant, care fuma lângă intrare, adăugă c-o voce răguşită că remarcase desenul când îşi înmormântase bărbatul. Da, ăsta era! Doar l-a văzut zilnic în vremea tămâiatului, că i se părea chiar indecentă aşa glumă azvârlită la poarta cimitirului din zona…  
 
Antonel plecase, lăsându-i pe dornicii de socializare să colporteze… să divagheze… să-şi uite necazul personal al plăţii impozitelor…  
 
Băgând la cap adresa grădiniţei, o şi apucă într-acolo. Clădirea colorată strident - un mov durabil, se gândise probabil administratorul - era parcă luminată dintr-o latură de medalionul în graffiti în a cărei stea făcea şpagatul un A.  
 
Cunoştea zona, implicit reperele sociale. Doar era detectiv, nu?! Găsi rapid şi cimitirul aminitit de văduvă - cum îi zicea oare? Nu conta! Doar că medalionul Pelerinei ţi se arăta c-un aer insolit pe zidul porţii. Aici se lăfăia în colţ de stea un mare E!  
 
Ceva-ceva îl făcu să-şi întrerupă peregrinarea… Mai întreprinse un fapt: luă adresa Pelerinei din baza de date şi se-ntâlni cu ea, fără ştirea nimănui…  
 
*  
 
Cum, necum, e pe umerii mei. Uşoară şi grea, e una cu mine! Încerc s-o dau jos. Nu se lasă. Vie de-ar fi, tot n-aş scăpa una-două! Năpastă?! Talisman?! Să facă vreo magie?! E prea mare! Amuleta-i doar minuscul odor. Şi frumos! Pe când ea e cărbune de neagră.  
 
Ah! Mi-aduc aminte că citeam undeva, nu ştiu unde, despre rostul mantiei. Ocroteşte şi trup şi suflet, adăpost îi dă purtătorului la ceas de-ncercare… Parc-aşa era!  
 
Dar vai, ochii mă uimesc. Filamente de bec am acum pe retină. Deschişi ori închişi totuna-mi arată! Sârmuliţe gălbii, lucitoare cu forme atât de curioase! Mişcătoare, mai lent, mai rapid, se trădează. Litere sunt! Câteva. Aaa! Patru la număr! Iar a cincea e dublată.  
 
Sunt asaltată de ne-nţeles. În noapte strada-i pustie. M-aşez repejor. O bucată de bordură mi se oferă drept scaun. Ce somn mă cuprinde! Şi-aud parcă şoapte! Mă furnică-n urechi şi mintea îmi cheamă. Să le-adun mă îndeamnă. Cuvânt potrivit să-nseileze cineva din ele, o nadă să croiască! S-ajute! Pe cine…?!  
 
*  
 
Întors la Secţie, Antonel realiză că literele din desene îşi cereau dreptul unei înşiruiri logice, cu sens.  
 
Şi-ncepu jocul, dacă joc era canonul ăsta al anagramării! Dar pentru că-şi mişca degetele mâinii stângi în ritmul dictat de muzică, părea pentru cei ce-l priveau că-i vârât până-n cap într-o activitate ludică.  
 
Cu ceilalţi se dovedi taciturn, salut, salut doar, încât îi ţinea pe jar de curioşi ce-i făcea, nu alta. Ştiau cu ce se ocupă, dar nu puteau pricepe de ce nu apelează ca-n alte daţi la ei, că nu-i băga pur şi simplu în seamă!  
 
De-asta erau loviţi în amorul propriu, mai ales în orele petrecute de Antonel în faţa computerului. Nu-şi puteau închipui ce tot scrie acolo şi nici de ce din vreme în vreme scoate smartphonul şi zăboveşte îndelung privindu-l.  
 
Ce-o face? se-ntrebau pe rând la intervale scurte camarazii.  
 
-Umblă concomitent pe computer şi smartphone, preciză unul a cărui privire bătea pan’la supravegheat.  
 
-Dezleagă integrame, ce să facă?! se dovedi specialist Nae, despre care ştiau toţi că era împătimit după Încrucişate zicând că-l ajută când are nevricale.  
 
-Îl crezi? Îşi completeză vocabularul pasiv! Nu ştii cum sună rapoartele sale? Măiestrie, nu alta! Calofilie, ce mai! adăugă Mihnea.  
 
-Şi ce? se contră Vasilică. Antonel e cult, e academician, nu ca noi absolvenţi doar ai Şcolii de Poliţie!  
 
Şi-ncepură să râdă strâmb, amăgindu-se că terminaseră favorabil pentru ei bârfa.  
 
Aşa petrecu Antonel orele până la sfârşitul programului, găsind cuvântul ce-ar fi putut să fie passpartout-ul căutat. Întârzie chiar, încercând să facă şi ceva conexiuni.  
 
Faptul fu iertat de ceilalţi, mocăindu-se prin preajmă şi ei. Dar, nerezistând peste sfertul academic, plecaseră în corpore, neluaţi în seamă.  
 
*  
 
A doua zi Antonel veni la muncă, se aşeză la computer şi buchisi în legea lui până spre prânz, când Şefu’ îl chemă simulând nemulţumirea pentru nerezolvarea cazului, exteriorizându-şi starea prin ceva guturale nepricepute de audienţă. Cu voce ridicată îi recomandă să verifice zona pieţii, s-o descongestioneze de găinari!  
 
Ceilalţi reintrară în atmosfera din ajun, aruncând câte alea:  
 
-Păi, nu? Ce hoţii de pătrunjel nu-s tot oameni? spuse Nae cu glas piţigăiat anume.  
 
-Cum altfel? pară din zbor Mihnea. Şi se prind uşor, iar dacă eşti om de suflet şi-i faci pierduţi, nevinovaţi, te onorează c-o şpagă!  
 
-Iar, când ajungi acasă, duci consoartei şi-un buchet de... erbacee legumicole!  
 
Şi se puseră pe-un râs drăcesc, dar gâtuit, să nu-i certe Şefu’.  
 
În scurtă vreme îşi luară masa adusă de-o firmă de catering. Acţiunea le goni cheful de-a mai râde. Se concentrară exclusiv asupra efectului mâncării asupra papilelor gustative. Şi curios, nici ness-ul de la tonomat nu-i făcură să se-ntoarcă la hazul făcut în cursul dimineţii. Pesemne siesta le subţiase potenţele satirice?! De ce oare? Aveau vreo presimţire sau ce?  
 
...  
 
Revenit la amiază de pe teren cu capabilităţile de concentrare ascuţite se dovedi că reuşita acţionase asupra lui Antonel aidoma unei serii de şocuri electrice prescrise de psihiatru vreunui bolnav nerespondent la medicaţie şi incapabil să-şi conducă acţiunile singur. Detectivul se aşezase la biroul său fremătând, gata-gata să izbucnească… Se ridicase-n picioare ca săltat de-un resort când glasul Şefului tunase lângă biroul său deconspirativ:  
 
-Felicitări, sublocotenent Surdu Antonel! Putere Unităţii! folosi el marota lui Antonel din zile bune. După încheierea serviciului invită-i din partea mea pe toţi din Secţia noastră la IRISH PUB. Înţeles?  
 
-Unde? se holbă Antonel. Nu-i venea să creadă că vor asculta in corpore rock în seara aceea.  
 
-Ne, ne, ne! Nu pe Minculescu îl vom asculta!  
 
-Atunci? îngăimă timid Antonel.  
 
-Pe tine! Mergem la o băută la IRISH PUB, pe Edgar Quinet.  
 
-??? întrebă din priviri intimidatul...  
Referinţă Bibliografică:
GRAFFITI (prima parte) / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2081, Anul VI, 11 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!