Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 2067 din 28 august 2016        Toate Articolele Autorului

SENECA. SFÂRŞIT ORI ÎNCEPUT?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Clădirea din Ion Mincu era în crepusculul acelei seri reliefată de nişte spoturi portocalii ce-şi trimiteau luminile spre sus, lărgind perspectivele.  
 
Impozanta intrare era pe sfert acoperită de afişul evenimentului-lansare de carte şi sărbătoare aniversară. În sine, posterul era un tablou în manieră cubistă, sugerând spaţialitate şi-ngemanare dintre planurile terestru şi astral. Lipsea cu desăvârşire figura celui celebrat, fapt insolit, stârnitor de presupuneri... O menţiune discret afişată, dar lămuritoare, specifica nota particulară a serii, accesul permis doar invitaţilor A.P.D.I.  
 
Pregătirile ambientale erau desăvârşite. Măsuţele pentru patru persoane urmau o linie semicirculară oferind în faţă un spaţiu generos pentru scaunele invitaţilor şi pentru pupitrul cu volumele aranjate spectacular, netrădând numele creatorului de care avea să vorbească asistenţei Seneca.  
 
Prin staţia de amplificare se scurgeau aproape tainic sonurile unui pian. Era The best piano of Yiruma, inspirat ales de însuşi amfitrionul serii. Ştia el de ce!!  
 
...  
 
Agripina le ducea cu maşina ei pe simandicoase, închipuite nevoie mare că fuseseră invitate de Seneca într-un loc ultramodern.  
 
Având permisul suspendat, Lixandra băgase Opelul în Service când Tavian i-l adusese de la Râvnita, pentru o improspatare a vopselei de pe bara din faţă. La momentul acela habar n-avea de Anticafé.  
 
Înştiinţat de Agripina abia în ajun că Seneca insistase ca să fie prezent, Sterie rămăsese paf, onorat de consideraţie. Şi acceptase. Nu se preocupase unde se găsea clubul Seneca-Anticafé şi nici cum va ajunge acolo... Probabil, coconetul îl va prelua…  
 
Dar nu se brodi! Nevastă-sa nu-i raportase plecarea, ci, pur şi simplu, dispăruse din apartament. Când, îmbrăcat fiind, o strigase că pot ieşi, avusese confirmarea că ea se topise.  
 
-Aşa indiferenţă! A uitat de orice cutumă! Ce, nu suntem un cuplu?! Şi-ncă unul de peste patru decenii! Oho! Halal! bodogănea închizând uşa. N-am înţeles nicicând femeile! Eternul feminin, ce să-i faci?! Oricum, fără ele nu se poate trăi, dar nici cu ele! M-a uitat sau m-a evitat?! Care să fie din astea două? oscila el între variante, lipsit total de vreun simţ al ridicolului...  
 
Motivaţia ieşirii fiind altceva decât ocupaţia sa postpensionare, omisese din formularea gândurilor grosolănia. Se întâmpla, în aşa momente, s-aibă şi conştiinţă, adevărat alter-egou corector:  
 
-Da’ ce?! Te simţi marginalizat?! Şi cu ce drept? O viaţă ai privit-o de sus! Ţi se părea menită să-ţi nască, să-ţi gătească, să-ţi spele, să-ţi… Te-ai făli acum cu ea?! Haida de! Ia un taxi s-ajungi măcar la timp, deşi e totul relativ. Nu spunea gânditorul chinez că, de-ajungi prea devreme la o petrecere, constaţi că s-a contramandat. De te străduieşti să fii la timp, tot ai de aşteptat… Şi, dacă întârzii, e sigur că s-a încheiat…  
 
Meditaţiile, stopate cât angajase taxiul, reîncepură după dictarea adresei către şofer: Seneca-Anticafé!  
 
Întâi rămase trăznit când taximetristul se-arătase ştiutor. Ba mai mult, chiar îl chestionase cam arogant :  
 
-Azi adăposteşte un evenimet privat. Deţineţi o invitaţie?!  
 
Deşi ofuscat de indiscreţia neobrăzatului, Sterie afişă o grandilocvenţă ce-l puse pe curios cu botul pe labe:  
 
-Of course! Of course! Accelerează numai! Dar de unde ai această informaţie? se arată bănuitor şi clientul.  
 
-Ştire mediatizată! Ş-apoi, mai frecventăm şi noi, şoferii, cluburile! Aici vin adesea cu nişte prieteni. Suntem atraşi de viaţa culturală a Cetăţii. Avem interese tangente artei, tineri şi maturi, toţi, preocupaţi de starea minţii şi a sufletului.  
 
Dar tihna drumului se risipi când, odată ajunşi în Piaţa Victoriei, zări maşina coţofenelor, oprită la semafor. Uită pe loc de înalt-superiorul dus cu maşina. Se trase lângă geam. Îl coborî mai-mai să-l sfărâme şi-şi scoase capu-i pleşuv afară.  
 
Agripina, de la volan, ori nu-l văzuse, ori îl ignorase, nu arată nici un semn de recunoaştere. Stopul, cam lung, îi dădu curaj s-o admonesteze:  
 
-Hei! Nu-i de-ajuns că i-ai pus capac lu’ Traian? Mai ţii dulapul în care, ştii, i-ai făcut felul?! Ce, vrei să m-omori şi pe mine? Ţii cursuri de omucidere? Acum, că eşti hoaşcă, te-ai muta cu pupăza mea? Văd, văd c-o monitorizezi! Îţi face trebuinţă o slugă?! Ia-o! Are calificare înaltă! S-a şcolit la casa mea! De când cu banii luaţi, nici că-mi trebuie! Iar astăzi a pus capac plecând fără mine! O să-i arăt eu ce-nseamnă un bărbat neglijat! O să vadă ea!  
 
-Stimate călător! Stimate domn! încercă şoferul să-i stopeze incendiarul elan. Nu se poate s-aveţi asemenea comportament într-un taxi! Încetaţi vă rog! Şi mai suntem şi-n faţa Guvernului!  
 
Se instalase verdele. Şirul de maşini se pusese în mişcare. Deconectat de la ţintă, maşina vizată o luându-o înainte, Sterie îşi vărsă focul pe ruda lui manivelă:  
 
-Ce vrei? Sunt cetăţean al ţării! Am dreptul la exprimare liberă! Pot zice orice şi oricui! Ce vreau? Să-mi exprim opiniile! Ce-i rău în asta?!  
 
-Bine, bine, dar nu din taxiul meu, vă implor!  
 
Nu rosti bine rugămintea, că Sterie, şi mai înfuriat, dădu cu pumnul în portieră. Speriat el însuşi de bubuitură, mimă o retragere de la poziţia de atacant şi îngăimă nişte bolboroseli de scuză în barbă.  
 
Îşi dădu seama că stăteau la stop, iar lovitura avusese reverberaţii în spaţiul strâmt dintre maşini. Ele fuseseră receptate şi de un motociclist de poliţie, oprit între maşina preţioaselor şi taxi.  
 
Faptul nu fu sesizat de călătorul recalcitrant. Lixandra, care se-afla în spatele Agripinei, dădu semne că-l recunoaşte pe motociclist. Lăsă geamul şi-l rugă s-aibă grijă de liniştea circulaţiei, chiar dacă nu asta trebuie să facă în trafic un detectiv. Apoi salută şi zâmbi toată, sigură pe ajutorul solicitat.  
 
Apelul nu-l ocoli pe Antonel, căci, da, era detectivul Surdu Antonel! Se-ndrepta şi el spre Seneca-Anticafé, poftit de organizator cu care, se pare, era prieten. De aceea, după ce făcu giratoriul de la statuia Eroii Aerului, se plasă iar între cele două maşini.  
 
Din cea cu doamnele nu răzbătea nimic, în schimb, dinspre fereastra semideschisă a taxiului, răcnetele aruncate şi gestica dovedeau că pasagerul taxiului e dus de ape... poate, chiar, în stare de avansată ebrietate?! De asta interveni, făcând semn taximetristului să treacă pe dreapta, alertând apoi o rutieră, care şi veni prompt. În câteva clipe Sterie fu legitimat, interpelat ş.c.l.  
 
Fiindcă fusese abordat de năstruşnica Lixandra, cea cu autodenunţul, iar Sterie îi spusese că ţipase la soţia sa, deci nu vedea c-ar fi ultragiat persoane la-ntâmplare, detectivul făcu o derogare de la uzanţa în astfel de cazuri, preluând el controlul situaţiei. Aşa, Sterie ajunse chiar acolo unde-şi dorea...  
 
…  
 
-Nicole, de când n-am ieşit în lume?! Mă bucură nespus c-am acceptat invitaţia lui Seneca! O petrecere cu literaţi… Îmi place anturajul Geraldinei… Şi, unde mai pui, împreună cu tine?! Îmi spuneai că vine şi fata, nu?! A crescut frumos... mereu împătimită de literatură, nu?  
 
-O, desigur, aprobă Nicole din camera alăturată. E o fată bună! Foarte sensibilă... Cam ocupată… Nu prea stăm de vorbă… încercă ea să eludeze explicaţii despre viaţa fiicei şi despre tentativele acesteia de a fi o voce în lumea scrisului.  
 
Nu se pronunţă nici despre prozele trimise on-line şi de pe urma cărora mânca, nici despre cât îi dădea ea din pensie. Nimic.  
 
-Draga noastră... se-mpiedică Arthur în duioşie.  
 
-Merg s-aduc maşina! rosti luând cheile Nicole, cu inima zvâcnind să-i pătrundă pieptul. Se-ntreba ce simte Arthur, ce gândeşte? Adică să conducă ea? Şi el, împătimitul de maşină, pe locul copilotului?  
 
Fu ajunsă din urmă iute de bărbat, care, nici una, nici două, o abordă:  
 
-N-aş fi crezut vreodată, să mă fi picat cineva cu ceară, că voi avea ca şofer personal o doamnă atât de bine?! Şi unde mai pui, să fie şi soţia mea?!  
 
Râse bucuros. Vorbise cât se poate de sincer. Din tonalitate Nicole înţelesese că omul ei se simţea bine, că nu suferea că se lăsase în seama ei… Şi că totul să fie nu doar declarativ, ci şi duios, adaugă:  
 
-Între soţi aşa e! Umăr lângă umăr, se sprijină, fericiţi de oportunitate!  
 
-Sigur! De fapt aşa ne-am început convieţuirea, parteneri egali, accentuă Arthur şi zâmbi către Nicole. Demarară.  
 
…  
 
Patronul Seneca-Anticafé îşi terminase introducerea, dându-i cuvântul amfitrionului de drept, deţinătorului A.P.D.I., al cărui nume, ca un făcut, trimetea la denumirea clubului.  
 
Câteva clipe, orice sursă de lumină fusese întreruptă ca, mai apoi, din lateralele plafonului să se reverse un potop de curcubee, reliefând spectaculos zona prezentatorului.  
 
Acesta se-nfăţişă fără falsă modestie, ca fiind un Mecena, accentuând că de ceva timp proteja, sprijinea literaţii debutanţi în revista on-line administrată de Agenţie. Aşa procedase cu mulţi poeţi şi prozatori începători, fără discriminare de vârstă, având ca susţinere propriul har.  
 
Şi-n linia asta, specifică el, se-nscria şi momentul zilei de 7 iulie, a.c., proiectat să celebreze aniversarea unui autor publicat de Agenţie, căruia îi sponsorizase editarea primului volum.  
 
Subliniase că, deşi tânăr, autorul dovedise competenţe de literat, evoluând crescendo în apariţiile săptămânale din paginile revistei online.  
 
La semnalările ultime, mintea lui Geraldine începu o aventură a prezumţiilor. Şi asta nu din infatuare, nu! I se păruse c-ar fi auzit şoapte ce-o îndemnau: Răbdare fetiţo! Va veni şi vremea ta! Chiar va sosi!  
 
Când tocmai Seneca rostea: Voi dezvălui acum fericitul sărbătorit! Este... un individ înalt şi gălăgios pătrunsese în sală strigând din toţi rărunchii:  
 
-Geraldine, unde-s madamele noastre?!  
 
Culmea, insolita pătrundere în sală îl ajută pe Seneca ce transformă disperata strigare într-o precizare sine qua non:  
 
-Da, Geraldine Solomon e numele!  
 
Asistenţa se bucură, deschisă veştii. Doar mirandolinele rămăseseră, pentru minute bune, încântate şi mute. Şi mai stupefiat se-arătase Sterie, care dăduse drumul pentru sine unui Fire-aş-al dracului! Da’ chiar e scriitoare draga de Geluţa! Nu-i vorbă aruncată! Apoi acoperi sala cu vocea lui:  
 
-Îţi datorez toate scuzele mele că m-am îndoit de tine! Şi, ca să-ţi arăt totala mea consideraţie, nu-ţi voi mai zice Geluţa pân-o fi să mor! Doar Geraldine! Numai Geraldine!!  
 
Privitorii izbucniră în râsete. Primiră încurajare să comande fiecare ce poftea din gustările şi răcoritoarele care-şi derulau numele pe acelaşi ecran în acordurile pianului prestigiosului Yiruma, alias Lee Ru-ma, interpretul sud-coreean atât de pe plac şi lui Geraldine...  
 
Urmă o succintă precizare asupra tematicii şi stilului prozelor cuprinse în carte, timp în care, pe un ecran se-nşirau titluri însoţite de scurte comentarii ale unor critici literari avizaţi, la recunoaştere cărora cei din sala aplaudaseră, încredinţaţi că volumul e meritoriu de se bucurase de atare atenţie.  
 
Abia când simţi că muzica îi mângâia sufletul atât de răscolit de surpriză, Geraldine îi trimise un gând lui Seneca: Îţi mulţumesc! Iertare că nu te-am ghicit! Doar îmi dăduseşi chiar un indiciu - pe Yiruma!  
 
Şi-l căuta prin mulţime, tocmai când Seneca îi trimitea precizarea:  
 
-Al doilea! Al doilea! Primul fusese aniversarea, nu?! Dar n-ai crezut în mine!  
 
-În tine, da! În mine, ba, până acum!  
 
-Bravo, fată dragă! De-acum, precum văd, nu vom mai avea nevoie de cuvinte, ne auzim gândurile ca odinioară!  
 
Încredinţată că fusese cât se poate de reală convorbirea mentală, Geraldine era în extaz pentru surprinzătoarea contaminare spirituală. Înţelese că-i benefică pentru amândoi, dar, mai ales, pentru o fostă însingurată ca ea!  
 
...  
 
La-ntoarcere spre casă, Agripina-l poftise în maşină şi pe Sterie. Şi-alăturase şi îndemnul de-a cina toţi la ea. O datora scumpei Geraldine!  
 
Cantemiristele se bucuraseră de cunoştinţă, iar Lili, fâstâcită de turnura lucrurilor - doar scandalagiul le terorizase o parte a serii - făcu o glumă în cinstea lui, apreciind că petrecerea fără bărbaţi este ca nunta fără lăutari!  
 
Uricios ca mereu, Sterie se-nţâfnoşă către Cantemiristă, apostrofând-o că-i ciudoasă, nerealizând subterfugiul.  
 
Toate tăcură politicoase faţă de intrus, înţelegând acum într-o mare măsură ce soţ avea şi biata Lixandra.... Se aşezară cuminţi, adevărate pensionare, pe scaune. Între timp, ajunseseră şi părinţii Geraldinei.  
 
Toate doamnele agreau completarea adusă numărului convivilor, îndeosebi Karmel, care, avea să descopere, în fine, cum arată întorsul Arthur. Şi părea mulţumită după zâmbetul afişat.  
 
În ceea ce-l privea pe Sterie, acesta credea că Arthur, odată sosit, avea să dea consistenţă sexului tare aflat în aşa inferioritate numerică în acea seară.  
 
Lixandra îl intui. Şi-şi propuse să-i dea, la momentul potrivit, o lovitură sub centură... Şi ocazia i se oferi curând.  
 
Cum se intraseră cu bucuria-n suflete comentând cele întâmplate, nu băgaseră de seamă aranjamentul din livingul Agripinei, unde măsuţe orânduite în jurul pereţilor ofereau un bufet suedez cu variate bunătăţi.  
 
Dinspre bucătărie îşi făcuse subtil apariţia picoliţa în costumaş stacojiu făcut din puţin satin. O diademă albă din pânză apretată era perechea şorţuleţului, iar corpul stătea cocoţat pe nişte tocuri înalte, fapt remarcat de Sterie:  
 
-Dar de ce te-ai cocoţat pe cataligele astea? Doar nu serveşti tavanul?! Sau credeai că nu-ţi vedeam îndeajuns odihnitorul?!  
 
Luată prin surprindere, tinerica, drăguţă, cârnuţă, dar şi... prostuţă, n-auzise bine, nu-nţelesese, că n-avu replică.  
 
Faptul îl înfurie pe oripilat, care ceru sprijn gazdei:  
 
-Agripino tată, adă-mi un halat de baie, să şi-l arunce pe ea fătucă! Nu de-altceva, dar poate răci.  
 
Văd că, de când îl terminaşi pe-al tău, renovaşi, modernizaşi locul, băgaşi aer condiţionat şi, s-o spun pe-a dreaptă, faci valuri cu europenismul afişat, ce mai!  
 
Pe apelată, începutul tiradei o intimidase, făcând-o să holbeze ochii şi să-şi ţuguie buzele de păpuşică... Dar pe loc se dezmetici când atacatorul reluă chestiunea legată de Traian. Pe moment se răsuci pe călcâie ca o codană şi se întoarse îndreptându-se înspre Arthur cu afectată solicitudine.  
 
Tăcerea ca tăcerea, îl supărase ori nu?! Dar indiferenţa cu care fusese tratat îl surescitase grozav pe Sterie...  
 
Cu ţeasta strânsă între umerii încă largi, bău trei pahare de apă unul după altul, ţintuind-o pe Lixandra, trimiţându-i parcă un disperat SOS. Dar, zadarnic, n-avea să-l primească! Amicele trecură discret peste moment.  
 
Pentru încingerea atmosferei, Lili aruncă o serie de glumiţe, proaspete, zicea. Fiindc-aflase de la fete cum îl pedepsise Lixandra pe bărbatu-său care strânsese bani toată viaţa, amăgind-o c-un circuit prin lume, amânat mereu pentru sine die, abordă tema avariţiei.  
 
Le-ajunseră la urechi povestea celui mai zgârcit om din oraş, tentat să-şi contrarieze amicii oferindu-le tuturor o singură bere. Mirat că nu i-a convins că-i darnic, acesta se-ntreba în sine de-ar fi vrut câte una de fiecare?!  
 
Karmel le vorbi de contribuţia benevolă a unui zgârie-brânză pentru amenajarea unui ştrand în zonă: un PET cu apă.  
 
Arthur jucă rolul bunicului chestionat de nepoţel de poate cânta ca mierla, deoarece părinţii vorbeau mereu cât se vor îmbogăţi când bătrânul o va mierli.  
 
Picoliţa, uitând că orice imixtiune în rândul clienţilor îi era interzisă, inseră şi ea o glumă-dialog :  
 
-Ţi-e foame, domnule? Ia un covrig, îi oferi sluga.  
 
-Dă-mi-l! O să-i mănânc gaura!  
 
Toţi râseră mulţumiţi de acest amestec al fetei, începând s-o privească mai îngăduitor, în ciuda vestimentaţiei sale economicoase.  
 
Veni şi rândul Lixandrei care preciză, pe bune, cum o rudă a ei, pe vremea când mai avea bani în cont, se prezenta periodic la bancă, retrăgea suma frumuşică, număra banii, după care îi depunea iar.  
 
Întrebat de funcţionarul nedumerit de ce-i tot scotea, persona îi replica invariabil: ca să verifice de mai sunt acolo.  
 
Iar amuzament, iar comentarii.  
 
Sterie nu mai putea. Fierbea tot. Se recunoscuse-n vorbele nevesti-sii. De aceea porunci Agripinei şase farfurii. Întrebat de ce pretindea vesela, îi aruncă o zdrobitoare lămurire: Vreau să-i zic vreo două Lixandrei!  
 
Toţi se-amuzară, dar mai ceva Lixandra, care ştia ea ce ştia, sărmana! Cum, necum, i-o plătise!  
 
Odată episodul încheiat, şi-aduseră aminte de cina promisă.  
 
Se mâncă în linişte din gustările aduse de firma de caterig: salată de icre şi somon afumat, măsline umplute cu gogoşari, săraţele cu mac şi brânză, chiftele de susan, evantaie de caşcaval, ouă umplute cu ciuperci ori anşoa, ruladă de pui ş.a.  
 
Dintre toate făcură impresie grozavă canapelele cu brânză şi cele cu somon. Chiar întrebaseră ce sunt, iar după ce le gustaseră, mai vruseseră, motivând că, deşi canapele, nu trag la somn, având miros de mai vino şi gust de mai adă!  
 
Arthur şi Nicole se ridicară la un moment dat, pretextând ora avansată şi prezenţa la notar a doua zi, la prima oră. Retrăgându-se, mulţumiră tuturor pentru înţelegere.  
 
Nu trăseseră bine uşa plecaţii, ca Sterie se-aruncă grobian:  
 
-Bine, babelor, dar ceva dulce?! Eu, în locul vostru, cu dulcele aş fi-nceput! Nu-i nimic. Daţi încoa’ niscai zahăr! Dacă v-aţi zgârcit...  
 
Picoliţa, văzând cu cine are de-a face, probabil îi plăcea despotismul în casă ori la muncă, se repezi după platourile cu fursecuri, urmate de cutia cu tort.  
 
-Ta-da! A sosit şi Don’Marechal! se fandosi ea băgându-se în seamă  
 
Fu rândul pofticiosului să se mire:  
 
-Cine? Cine?! A mai venit alt domn?  
 
-Nu, i-o reteză Lixndra. E vorba de un tort! Numai că se desface când va fi de faţă şi Geraldine!  
 
-Şi Seneca, nu? se-ngrijorară nişte voci.  
 
Pe moment răsună interfonul. Picaseră la ţanc şi pomeniţii cei tineri. O iluminare dumnezeiască îi lecui pe toţi. Gustul gâlcevii pieri ca un foc de artificii. O adiere feerică îi învălui pe cei doi…  
 
*  
 
Deîndată ce tastase ultimul punct, motanul electronic, întruchiparea acelui Office Assistant din Microsoft Word, îşi modifică status-ul. Şi-nfipse privirea în ochii lui Geraldine, părăsi poza ţeapăn-poponeţ şi coada-n jurul său, îşi propti nişte ochelari cu ramă verde, flagrant nepotriviţi cu blăniţa-i ciclam şi, apucând în stil smuls închipuita primă pagină a topului reprezentând scrierea încheiată, verifică ceva în ritm fulgerător, după care aplică ştampila-i pisicească pe fiece filă până la sfârşit.  
 
Apreciind geniul celui care inventase atare instrument-personaj animat, alias Clippy Cat, în cazul alegerii sale - Geraldine îşi spuse sotto voce: Bravo! Bravissimo, caro! Mi-ai certificat capodopera! Negreşit, nuvela mea SENECA va face valuri la Concursul de proză scurtă pentru debutanţi propus la editura INCIPIENS!  
 
Dar am un regret, se destăinui ea motanului acum pozând plin de importanţă ca Leul de la Cotroceni... N-aş vrea ca fabulaţiile mele să rămână la stadiul de întâmplări şi personaje doar posibile ! Aş vrea să prindă viaţă! Şi-ar deveni reale, ştiu, când ochii altor minţi le-ar vedea precum le-am gândit eu...  
 
Clippy Kat scoase un prelung şi clar Miorlaaau! răstălmăcit în urechea Geraldinei ca Desigur! Aşa va fi!  
 
Referinţă Bibliografică:
SENECA. SFÂRŞIT ORI ÎNCEPUT? / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2067, Anul VI, 28 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!