Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 2060 din 21 august 2016        Toate Articolele Autorului

SFÂNTA NICOLE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nu trecuse multă vreme de când mă întrebam cine-i Seneca?! Un filantrop, care intuieşte lipsurile materiale, mă gândeam, lipsită de încredere în mine?! Altfel cum de-mi plătea compunerile atât de prompt? Sau un descoperitor de talente, un Mecena, de-mi întreţinea străduinţa-mi creatoare, plăcându-i stilul, tematica, limbajul metaforic şi calofilia din scrierile mele?! Aprecia şi nevoia mea de a scrie corect româneşte? Percepuse şi conştiinţa omului de condei?!  
 
Văzusem în el ceva din toate astea, până-ntr-o zi ...  
 
Invariabilul sfat-îndemn transmis Errare humanum est, perseverare diabolicum! mă pusese pe gânduri îndată ce-l descoperisem, dar mă şi incita. Oricum, prelungirea regimului de acceptare a producţiilor mele şi plata în timp util mă determinau să cred că nu se face de nici una din părţi vreo eroare... Deci, continuam preocupată: Cine să fie?!  
 
Şi, când îl auzisem întâi la interfon: Sunt Seneca! rostit c-un glas atât de cunoscut, de ce mă tulburase într-atât?!  
 
M-alarmase precizarea-i Am venit să te cunosc, întrucât colaborăm de ceva timp. Firesc, nu?! În plus, de-alaltăieri locuiesc în garsoniera de vis-à-vis. În consecinţă, vrei nu vrei, ne vom vedea.  
 
Găsisem sprijin să mă-ncred în el, când, dezinvolt, ca între prieteni contractanţi, adăugase: Poftim, asta-i răsplata muncii de azi! şi-mi întinsese în plic alb suma cuvenită.  
 
Iar succinta apreciere Foarte reuşită scrierea! Merită mai mult, dar plătim valoarea la pachet cu rândurile! Asta-i politica noastră! De-acord?! mă bucurase poate mai mult decât suma de bani regretată de Seneca a fi modică.  
 
Şi, devenit vecinul meu, firesc, l-am întâlnit mereu…  
 
De-atunci s-au cumulat într-unul şi expeditorul banilor, semnat Seneca, şi bărbatul cu cascheta neagră de jocheu elogiindu-mi scrierile... şi cavalerul de onoare al fetelor mele, şi cititorul de gânduri... şi cel ai cărui ochi mă-nvăluie c-o undă galeşă oricând mă simte slabă, necăjită... şi-a cărui lipsă o deplâng, căci vorba-i îmi atinge nu doar urechea, ci şi sufletul...  
 
În prejma lui, cinismul meu, o platoşă purtată din adolescenţă, a început să se disipe...  
 
Doamne, mă luminează! Încredinţează-mă că mintea îmi e credincioasă şi nu a luat-o razna!  
 
Şi totuşi... de ce-aş avea o strângere de inimă intermitentă chiar şi după ce-am înţeles că-i prietenul avut dintotdeauna, fratele şi sfătuitorul meu în ceasuri de nehotărâre, ajuns la fel ca mine la o altă vârstă, omniprezent şi-acum, ca şi atunci, în viaţa mea! Şi totuşi astăzi în alt fel?! Nu el mă face să uit războiul meu cu lumea, să-i înţeleg mai bine pe cei din jur şi, mai presus, să îi dau liber tatei să revină în viaţa mea?  
 
Bine-a revenit la mine! Cu el alături, e, aşadar, în viaţa mea speranţă!  
 
Cufundată în gânduri, abia de-nţelesei ce mi se-ntâmplă?! O voce îmi zicea de ce atâtea întrebări? de ce mă scald în dubii, voite argumente ca să-ntrevăd în Seneca ce, de fapt chiar este, omul de care am nevoie...  
 
Îmi scuturasem scăfârlia cam dezamăgită că la anii ăştia m-arăt nesigură de ce prin cap îmi umblă... Mă aşezai oleacă la odihnă.  
 
Cât am dormit?! Ceva spre sfert de ceas, dar mă trezii mult revigorată, gata să mă pregătesc a onora invitaţia pentru Seneca-Anticafé, total eliberată de vreo umbră de invidie pentru omul ce-avea să fie celebrat acolo.  
 
...  
 
-Alo! Geraldine! m-apelă un strop nerăbdătoare Aripina. Eram la faza-pieptănat, lucru neînsemnat. Deci, neofuscată, cum aş fi fost alt’dată, fusei prevenitoare:  
 
-Ce-i, buburuza mea? Sunteţi bine? Gătite? Parfumate? Total înamorate de Seneca? Care-i problema?  
 
Nu-i cunoscusem silfidei ăsteia de Agripina elocinţa. Rugată de Seneca să-i confirme numărul persoanelor ce-aveau să vină dinspre mirandoline, îşi luase de la sine putere răspunderea pentru cifra opt, iar acum încerca să mă convingă s-accept includerea în grup şi a bărbaţilor.  
 
O lăsai să peroreze ca să-i fac în plac şi-i răspunsei laconic Da! închizându-i telefonul. Precizări despre una, despre alta, mă gândii un pic geloasă, de la Seneca avea să ceară, de-ar fi trebuit. Zâmbii mefistofelic şi-mi încheiai preparativele.  
 
Chiar îmi plăcea femeia din oglindă. Podoaba capilară? O minune castanie a la Mireille Mathieu! Ochii? Sub sprâncene frumos arcuite, căpruii mei se tupilau fals ruşinaţi sub gene dese. Obrazul? Ca de adolescentă, natural colorat, tras din linii distinse. Şi-aş fi continuat din greu infatuată, de nu mi-ar fi zornăit în cap neaşteptată oprelişte: Şi gâtu-i o minune! Veneră te-aş striga! Dar te aştept aici! Grăbeşte, nu mai sta!  
 
Mă cam speriai. Căutai prin preajmă. Luai seama la mobil. Fără folos. Ceva mă sidera. Glasul ce-l percepeam...  
 
Convinsă că m-am îmbolnăvit de narcisism, plecai din faţa mirazei, lăsând-o fără vreun obiect al menirii sale, convinsă că doar reflecţia mea în ea mă-nvăluise într-o visare.  
 
Înainte de-a ieşi, zâmbii aprobator spre subterfugiul lui Seneca. Mă luase prin învăluire, ce mai?! Se temuse că pe tata şi pe Sterie nu i-aş fi îngăduit la petrecere. Aşa că apelase la cea mai pacifistă dintre păpuşele, de sentimentele căreia era sigur-sigur că-i erau mai mult decât favorabile.  
 
Coborâi în parcare. Urcai în maşină şi demarai.  
 
…  
 
-Seara bună, drăguţo! începuse Agripina. Fetele au ieşit la o promenadă prin Titan. Cantemiristele cunosc parcul doar din auzite. Lixandra cu sentimentul ei patriotic local s-a vrut ghid.  
 
-Bonsoir chérie! îi trimise răspuns Nicole.  
 
Franţuzismul o puse-n temă pe amică. Era clar! Era bine! Chiar veselă! Nu era cazul s-o iscodească despre Arthur ori de-ntâlnirea lui cu fata. De aceea recurse la o stratagemă:  
 
-Parcă tu pregăteşti vinetele pentru salată altfel decât coapte, nu? Azi a fost cald rău. Aş pregăti o salată pentru cină, dar coacerea m-ar întârzia... Apoi, şi mirosul, nu?  
 
-Nimic mai simplu: decojite, feliate rondele, undite în apă sărată până textura se pătrunde cu furculiţa, scurse bine-binuţ, vinetelele tale pot apuca linia tehnologică a salatei după regula casei, cu ulei sau cu maioneză ş.a.m.d.  
 
-Dar cum să se scurgă mai rapid, poţi să-mi sugerezi? prelungi Agripina vorbăria. Ştii, de când cu Traian, m-am cam lăsat pe tânjeala cu gătitul şi mâncarea...  
 
-Le aranjezi la un teasc improvizat din două platouri sub o greutate timp de10-20 de minute şi, până pui masa, ele se uşurează de apă cerându-se la blender una două. Dacă... mai apucă să zică Nicole, că dinspre celălalt capăt al firului legătura mobilului sucombase.  
 
Cât de grăbită, cât de grăbită! Ce prietenă am şi în Agripina! Voia să afle de suntem bine şi-a folosit pretextul culinar... se amuză Nicole, dar nu avu timp prea mult ca interfonul ei o soma să redevină stăpâna casei. Îşi cerea intrarea Arthur, deocamdată neîndrăznind să folosească privilegiul codului de acces.  
 
Intrarea bărbatului amplifică lumina din ochii femeii uşor întinerite de când acesta revenise acasă.  
 
Şi sobrietatea lui se vedea estompată. Mai degrabă, o stânjeneală naivă se degaja din atitudinea-i faţă de toţi cunoscuţii revăzuţi, dar mai puternic faţă de Nicole.  
 
-Am venit, exclamă zâmbind. Astăzi i-am adus soţiei mele flori. Acum, când stam cu ele în faţa uşii, nu-mi dădeam seama de ce le-am luat: s-a purtat ea bine sau m-am purtat eu rău?! Şi eliberă un râs care-o fermecă pe Nicole.  
 
Sper că nu te-ai neliniştit... M-am învârtit încolo şi-ncoace... Îmi place zona în care aţi găsit locuinţa! Nici dac-aş vrea să nu nimeresc vreodată, tot n-aş reuşi gluma! Să stai pe Pangratti e istorie?! Şi încă într-un imobil cu arhitectură cubistă?!  
 
-Da! Ai dreptate! Nici numărul nu trebuie menţionat! E unicul edificiu neîncadrat în linia arhitectonica generală! Tocmai de asta ne-a fost accesibil, ce crezi?!  
 
Nu-i pomeni absolut nimic de pierderea casei dinainte ipotecate, de greutăţile întâmpinate ca să ocupe acest apartament, de câte altele...  
 
Cine i-ar fi ascultat vorbind atât de firesc de una, de alta, nu s-ar fi putut pronunţa c-ar fi vorba de vreo problemă de curând rezolvată între cei doi...  
 
Nicole, capacitată acum de obligaţia ce-i revenea faţă de Arthur, trăia, parcă, o stare maternală. Asta o mulţumea, căci era firesc, doar despre bărbaţi se zice că sunt nişte copii ceva mai mari. Gândul o făcu să zâmbească. Simţi nevoia să se explice:  
 
-Arthur, mi-am adus aminte de-o postare de pe Facebook relativ la apropierea dintre copii şi bărbaţi. De-aia mustăceam... Să-ţi zic şi ţie?!  
 
-Cum de nu?! O butadă e binevenită oricând! Dă-i drumul, te rog!  
 
-Care-i diferenţa dintre un soţ şi un copil?  
 
-Aaaa? se găsi încurcat barbtul.  
 
-Aproape niciuna, doar ca pe soţ nu-l poţi lăsa singur cu bona!  
 
Şi, deşi nu era omul replicilor fortuite, de astă dată Arthur adăugă şi contribuţia proprie la gluma lui Nicole:  
 
-Cică, un medic psihiatru odată întrebat de ce durează mai puţin psihanaliza la bărbaţi, ar fi răspuns că pentru aceştia e superflu să-i readuci la vârsta copilăriei, fiind pentru totdeauna blocaţi în ea. Apoi râse cu poftă, incluzând în reacţia sa bucuria de-a se găsi acasă, de-a fi cu Nicole.  
 
...  
 
-Dar, mamă, cum de-ai ştiut una, alta despre tata?! Şi cine te-a vestit că revine? Doamna aceea?!  
 
-Nu. Persoana respectivă a ieşit de mult din peisaj. Era doar cea care-i subînchiriase o garsonieră, aflată în blocul în care locuia.  
 
-O cunoştea bine? întrebă ca un copil neîncrezător Geraldine. Şi, dacă era bolnav, de ce -a fugit? Şi de ce printre străini?! Ooo! N-am să uit figura ei când a venit să-ţi vorbească întâi despre Arthur. Brrr! se-arătă îngrozită retroactiv fiica.  
 
-Draga mea, nici acum, nici în viitor, nu-şi au loc resentimente în trista lui poveste, află!  
 
Tată-tău a plecat de-acasă când a realizat că boala lui ar fi putut să ne covârşească. Înţelesese, bunăoară, că prezenţa pălăriei în frigider ori a diplomatului în debara puteau, de s-ar fi repetat, să mă nemulţumească, să mă îngrijoreze...  
 
-Se-ntâmplase aşa ceva?!  
 
-Da, iar unele şi mai şi... N-aş vrea să mi le-amintesc... Eram contrariată, dar şi inocentă în mare măsură... Abia când am observat unele dificultăţi în realizarea igienei faciale... sau când întârzia nejustificat seara, precizând de fiecare dată ca municipalitatea e nepreocupată de iluminatul străzilor... Odată eram în urma lui. Venisem dintr-o delegaţie. M-a plimbat multă vreme prin cartier. Era un moment în care uitase cum arăta casa...  
 
-Doamne! De ce n-aţi mers la medic? Chiar, de ce?!  
 
-Cum s-o fi făcut?! Dinspre şcoală nu auzisem nimic! Nici un semn că ceva ar fi fost schimbat! Drept e, într-una din zilele premergătoare dispariţiei, mă oprise pe stradă o tânără. Se prezentase ca fiind colegă de catedră cu el, lucrând cu jumătate de normă. Îşi exprimase regretul că Arthur era în concediu medical, iar eu, deşi stupefiată de spusa ei, lăsasem totul în coadă de peşte, cum se zice... gândind că tinerica, venind rar pe la şcoală, credea că el ar fi... Şi o părăsisem pe moment cu supoziţia sa cu tot.  
 
La un doctor neurolog tot am fost. Dar singură. Am cerut consultanţă. Şi, când i-am înşirat printre simptome comportamentul bizar, dezorientarea ori confuzia, pierderile scurte de memorie sau repetiţia... a numit boala. Am aflat atunci ce se năpustise pe capul său... Alzhaimer!  
 
Tocmai gândeam o strategie de-a-l aborda când a plecat de-acasă. În sinea mea am bănuit c-avusese curaj să-nfrunte boala de unul singur ţinând cont că era încă tânăr, dar şi-n stadiul incipient al bolii.  
 
-Vai, nu am bănuit nimic din toate astea! se miră Geraldine! Absolut nimic!  
 
-A vrut Domnul cu el, eu să fiu discretă şi mintoasă, iar tu să nu-l surprinzi cum n-ar fi vrut s-apară...  
 
-Acum pricep atitudinea ta când a revenit acasă! Ştiai, nu?  
 
-Desigur. Monitorizasem totul. Prin cineva de la Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie Ana Aslan, l-am internat sine die. I-am urmărit evoluţia bolii şi, când a fost mai bine, i-am sugerat să revină acasă, doar vă lipseaţi îngrozitor unul altuia, nu?  
 
-Nicole, Nicole! Mare artistă mi-eşti! îndrăzni s-o mustreze ponderat fiică-sa! Ce bine ai interpretat rolul de înţeleaptă femeie în duminica celei de-a doua plecări! se miră sărind s-o îmbrăţişeze cu foc Geraldine.  
 
-Numai c-atunci a plecat pe cont propriu pentru multă vreme... Am folosit un detectiv particular… Căutări îndelungi mi l-au scos până la urmă în cale.  
 
Într-o clipă de revenire a memoriei s-a reîntors la I.N.G.G.! Ei au luat legătura cu mine şi m-au convins s-accept să i se aplice un tratament-experiment, sperând că terapia hormonală de substituţie s-ar putea dovedi eficientă şi la bărbaţi. Mi-am dat acordul, căci tratamentul cu hormoni nu presupunea nici un risc, dar prezenta o speranţă de ameliorare de câteva procente.  
 
Şi iată-l! Ţi l-am adus! Ne-am reunit familia!  
 
-Pentru cât oare? întrebă Geraldine mai mult pentru sine...  
 
-I-am smuls acceptul să ni se încredinţeze pe de-a-ntregul nouă, indiferent de turnura bolii. A-nţeles că ameliorarea sau păstrarea pe aceeaşi treaptă a suferinţei sunt condiţionate, în principal, de atmosfera prielnică din casă. Dragostea noastră pentru el şi sprijinul dumnezeiesc ne vor ajuta...  
 
Acum du-te! Trebuie să vină Arthur şi n-aş vrea să-nţeleagă că ne-am grăbit cu lămuririle! Vrei?  
 
-Cum nu?! fu de acord Geraldine. Ieşi neîndrăznind nici s-o îmbrăţişeze pe sfânta de Nicole...  
 
Referinţă Bibliografică:
SFÂNTA NICOLE / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2060, Anul VI, 21 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!