Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 2053 din 14 august 2016        Toate Articolele Autorului

ARTHUR SE-NTOARCE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Sterie! Sterie! îşi făcu intrarea-n casă Lixandra.  
 
-Aaa! Eşti venită?!  
 
-Noaptea trecută am avut un vis tare urât! Eram amândoi în iad. Te perpeleai într-un cazan cu smoală.  
 
-Dar tu ?  
 
-Eu?! Ca mereu, tot slugă! Puneam lemne pe foc.  
 
Bărbatul se făcu intangibil, motiv pentru care fu răsplătit cu-o explicaţie:  
 
-Aseară am sosit! Împreună cu Nicole am rămas la Agripina la-ntoarcerea din excursie. Ne-a fost gazdă... Dar ce-i? Te văd mahmur. Nu te mai duci la slujbă?!  
 
-Nu! Vreau să mor sărac! Mă pedepsesc!  
 
Între timp sună mobilul bărbatului ieşit puţin din bucătărie. Săritoare şi devenită curioasă, Lixandra răspunde prompt. Un glas de femeie o uimeşte:  
 
- Tu eşti tâmpiţelul meu, pleşuv şi decrepit?  
 
Înveselită, îi duce consortului mobilul. El răspunde. Realizând greşeala speculată de soţie:  
 
-Chiar ai crezut că eu sunt căutatul? Bicisnică şi râzăreaţă arătare?! Babalaco! Vezi, vezi de ce-am băut aseară?! Am avut milioane de motive! Am comandat pe net kit-ul Fă-ţi nevasta mai tânără şi mai atrăgătoare şi am primit două sticle de Jägermeister, licoarea cea mai bombă, bomba cea mai cea! Aşa să ştii!  
 
-Şi ai exterminat-o? Tu singur, singurel?! De ce nu mi-ai oprit şi mie?! Aveam şi eu de-mpodobit pe cineva!  
 
-??? cere desluşire mutuală Sterie doar din privirea chiondorâşe cu care o împunge.  
 
Dar ea, în parte, bombăne ciudoasă:  
 
-Cum te arăţi în casă, alăturea cu tine pluteşte o avertizare inscripţionată, pare-se, pe un imens balon, pe care, şi mioapă, tot aş putea citi: Atenţie, urmează o animaţie care te-ar putea afecta emoţional!  
 
Rămas uimit de feedback-urile aruncate asupră-i, făcu o pauză, după care o încolţi:  
 
-Lixandro, am tăcut cât am tăcut, dar…  
 
-Şi bine ai făcut, Că tăcerea e ca mierea… de amară când e în exces! O viaţă am probat zicala, nu?! Şi cu ce m-am ales?!  
 
-Ei, femeie! Am fost la Bancă şi-am văzut ce s-a-ntâmplat cu banul meu agonisit de o viaţă! Mi l-ai luat!  
 
-Cu al nostru, vrei să zici, nu?! Cu-al nostru, da, da!  
 
-De ce făcuşi tu asta, Lixandro? De ce? îşi tot interoga consoarta Sterie în zorii zilei cu pricina.  
 
Şi ca s-o impresioneze, adăugase - pentru a câta mia oară? - povestea banilor meniţi excursiei lor pe mapamond.  
 
Dar nevastă-sa tăcea. Privea-n tavan şi-şi rotea ochii de vulturiţă, rămaşi la fel de tineri şi de vigilenţi ca-n vremea când nepricopsitul îi alinta. Doar bătea în blatul bucătăriei tactul, aşteptând să i se limpezească turceasca.  
 
Se pomeni vorbindu-i de-o învăţătură despre menirea total relativă a Banilor:  
 
-Pe bani, la schimb, crivat poţi lua, dar nu şi somnul aşteptat. Tot numărând monezi, de-un ornic faci tu rost dar nu de timp. Cu bani poţi plăti o carte, nu şi miezul ei. Îţi cumperi nume, nu şi-nclinarea celorlalţi în faţa lui. Prin bani te-asiguri de un vraci, nu şi de lecuire! Şi tot aşa.  
 
Iar ca să le-adaptez la circumstanţa mea, adaug: o fantasmagorică, promisă şi într-atât amânată excursie cu acel cont ai fi plătit, drept e, dar nu recunoştinţa mea! De mult eu nu mai cred în tine! Iară din suflet ai migrat... oho... tare de mult! S-o ştii!  
 
-Dar tu nu te-ai schimbat?! Te-ai făcut rebelă ca o dihanie! Şi-acum, şi hoaţă de parale! Şi-aşa rămâi în veci!  
 
-Oh, nicidecum! Am acţionat precum apa! Simbol al acţiunii consecvente, ea străpunge orişice obstacol nu prin forţă, ci indirect prin maleabilitate şi fluiditate! Astfel am procedat şi eu! Să ştii!  
 
-Ce, ce, ce tot bălmăjeşti ?! Al cui simbol te vrei acum?! Şi după cine?!  
 
-A, să gândeşti mai poţi, dar nu-ţi doreşti efortul să mi-l dăruieşti?! Ei bine, am deprins în anii de pe urmă o-nvăţătură veche taoistă!  
 
-Cuuum?! Lixandro!  
 
-Ca şi apa, omul se-adaptează împrejurărilor vieţii. Ca şi ea, am acţionat fluid când am făcut acel transfer de capital fără să-mi alterez substanţa interioară, firea mea! Ce zici?  
 
-Răspuns penibil! Găselniţă de şarlatancă! Şi cu ce mă-ncântă?! mai îngăimă el încheind într-o nemernică tuse-nnecăcioasă.  
 
...  
 
Tocmai Lili Cantemirista le iscodise:  
 
-Ştiţi voi ce-nseamnă ca un bărbat de peste 60 de ani să fie bun la pat?  
 
Şi cum ălelalte bâjbâiau dezlegarea reticente, le plezni cu:  
 
-Să nu ia toată plapuma!  
 
N-avură timp să guste simplitatea răutăcioasă a precizării, că Nicole sări în sus de pe scaun cu mobilul ţinut ca un trofeu, răcnind a surprindere bucuroasă un:  
 
-Fetelor, se întoarce Arthur!  
 
-Arthur? Dar cine-i? De unde vine? Şi de ce?! se nedumiri Karmel, nepusă la curent de nimeni despre identitatea celui anunţat.  
 
Celelalte o ţintuiră cu privirile, stopând-o, săraca!  
 
Ca s-o mai scalde, Cantemirista, ridicându-se, îşi întoarse ochii spre fereastra cu vitraliu a încăperii şi le tăie reacţia cu o altă întrebare:  
 
-Ia ziceţi-mi şi mie, că nu mă dumiresc în ce fel se obţine într-o încăpere lumină cu ajutorul apei? Hai, repede!  
 
Agripina dădu să-ndruge oarece despre lacuri de acumulare, despre hidro.... Fu întreruptă ghiduş de naiva Karmel:  
 
-Spălând geamurile, nu?!  
 
Amicele izbucniră în hohote de râs aprobatoare. Cascadele acestea o uşurase pe fiecare de ce năduf avea... Pericolul trecuse... Aşijderea şi teama... Doar Nicole trăise altfel râsul acela....  
 
…  
 
-Alo! Cu Geraldine aş vrea! Se poate?!  
 
-La telefon! Cine sunteţi?! Cerui precizarea fiindcă urechile-mi, adevărate motoare, turau la maxim sub injecţia bănuitului glas.  
 
-Sunt Arthur! Arthur!  
 
-Cine?! răcnii speriată.  
 
-Tata!  
 
Ultimele vorbe, bubuituri adevărate, parcurseră traiectul urechi-glotă, corzile vocale şi se metamorfozară într-un sughiţ înverşunat care mă strangula. Intrai într-un acces de panică pe loc. Eram fără speranţă, ce mai! Simţeam şi ochii cum holbaţi asteaptau să vină sfârşitul sau ce?!  
 
Salvarea îmi veni pe dată de la interfonul impacientat grozav de stăruinţă. Mă târâi tremurând ca o paiaţă animată de un păpuşar nevrotic, privii ecranul şi... Sughiţul încetă, căci îl zării pe Arthur! Doamne, un buton din suflet accesat făcu să deschidă ecluza unor lacrimi ce de mult invalida puterea-mi de-a mai plânge pentru el...  
 
Şi-n timp ce hohoteam nestăvilită, deschisei! Doamne, era chiar Arthur?! Da! Chiar el intră! Sfios, privind spre mine, cu braţele deschise mă primi la el!  
 
Omul cu înfăţişare atletică altădată se subţiase teribil, parcă descrescuse, nu altceva! Păşise în studiou cu precauţia escaladării unui pod mobil făcut din plante, stânjenit, parcă, de costumul din doc gri deschis.  
 
Ziua era fierbinte şi ducea în mână o pălărie uşoară din pai. Nu contenea să privească podeaua, drept care îndrăzni o scuză banală:  
 
-Grosier comportament mai am?! Să intru-ncălţat?!  
 
Nu-i dădui răgaz să dezvolte, că-i apucai palmele şi-l trăsei spre fotoliu. Aşezată pe scaun în faţa lui îl privi îndelung. Şi el asemenea, spunându-ne din ochi ce rău ne pare pentru ce n-am trăit...  
 
Avea acelaşi chip frumos, doar alungit acum nefiresc şi luminat de calviţie. Ochii, nemaiavând putere, răzbăteau la mine prin sticla unor ochelari. Rictusul din dreapta gurii ce conferea cândva mult şarm obrazului se adâncise, împietrind acum figura. Şi gâtul i se subţiase, încât l-ai fi bănuit neînstare să-i poarte capul. Zâmbea larg, fericit de revedere, mlădiindu-şi cătarea admirativ spre mine.  
 
Nu m-abţinui:  
 
-Cât de frumoasă zici în tine că m-am făcut! Aşa-i?  
 
-Sunt cam nesigur... rosti domol. Mă simt stângaci în faţa unei domnişoare, care, se pare că e însăşi fiica mea!  
 
Tăcui de astă dată, gândind să-i dau răgaz. Avea nevoie să-şi biciuiască emoţiile, de fapt, şi eu.  
 
Rememorai că nu vorbisem nimănui de tata în viaţa mea de matur, deşi mă însoţise permanent amintirea-i. Doar Seneca aflse de episodul dispariţiei.  
 
Chiar şi după ani de la eveniment, mi se perindaseră prin faţa ochilor nişte flash-uri: casa tăcută, silueta aproape imaterială a mamei bolind după dispariţia lui, aerul încărcat de grija zilei de mâine, licărul permanent al candelei, vorbitul în şoaptă, multă-multă tristeţe, interdicţii peste interdicţii cu Să nu zici nimănui ce ştii!  
 
În vremea tăcerii noastre, interfonul prinse viaţă. Îl anunţa pe Seneca.  
 
Văzui în sosirea lui dovada ca Pronia Cerească mă ocroteşte... Pe lângă el aş fi prins cumva mai mult curaj... chiar inspiraţie în demersul meu de moment.  
 
Şi-aşa se-ntâmplă. După prezentările de rigoare, binevenitul intrus devoală motivul vizitei:  
 
-Sper că n-ai uitat, mi se adresă, că joi, 7 iulie, la Anticafé se lansează o carte! Îţi cer să vii! Neapărat să vii! Va fi spectaculos, afirm fără pic de modestie chiar eu amfitrionul evenimentului!  
 
Şi, în timp ce-i strângea mâna tatii, îi lansă chemarea cam extravagantă, mi se păru:  
 
-Veţi descoperi şi un literat de valoare şi... dovada marelui rost al... coincidenţelor! Vă asigur! Să trăiţi!  
 
Iar către mine, în şoaptă:  
 
-Ţi-am luat-o înainte! Va fi alt pas către reîntrunire! Cu bine!  
 
Rămas impresionat de întrevederea cu Mecena, Arthur ceru explicaţii referitoare la el. Chiar emise nişte consideraţii personale. Şi favorabile încă, spre bucuria mea!  
 
Oftând a despovărare, îmi reluai locul în faţa tatei. Mai prinsesem ceva forţe şi glumii cu el:  
 
-Ne vom deochea de-atâta privit! Ce părere îţi fac?! Chiar sunt uimită câtă putere de concentraţie pot să am! N-am persistat atâta vreme asupra unei ţinte din vremea când trăgeam cu arcul în Parcul de Distracţii!  
 
Izbucnirăm într-un râs compensator, dovada că escaladaserăm pericolul de care fiecare ne temusem trecând la o altă etapă a vieţii ce ne aştepta.  
 
...  
 
-Alo Geraldine? bătu la uşa singurătăţii mele vocea de pe mobil.  
 
Tata plecase cu Nicole, iar eu mă simţeam covârşită de cele trăite dimineaţa. De-aş fi ştiut că nu Seneca mă sună, n-aş fi răspuns! În fine, eram şi nu eram curioasă cine mă caută. Aşteptam flegmatică să se prezinte. Dar n-o făcu. Lehămetită, închisei.  
 
N-apucasem bine să-mi pun la CD-player Yiruma’s Greatest hits, ca să-mi pun ordine în suflet, că sună iar telefonul. De data asta, fixul. Ridicai receptorul şi tocmai voiam s-atac ultragiată că cine nu respectă orele de siesta între 14 şi 16, acela n-are manere şi, carevasăzică, e un ghiorlan autentic! Bine că n-am debitat elucubraţiile ce-mi stătuseră pe limbă, că vocea lui Seneca răzbătu atât de plăcut, încât îmi revenii pe loc:  
 
-Geraldine, my dear friend, eu sunt! De fapt acum îţi vorbesc eu! Pe mobil te-a sunat Admin. Agenţia voia clarificări la CV-ul tău. Ştii, pentru foamea birocraţiei! Văzând că nu-i răspunzi, mi-a raportat. Eram acasă, deci la doi paşi... Aş fi venit să văd cum te mai simţi... Apoi... Am luat la cunoştinţă că n-ar fi tocmai potrivit...  
 
-Altfel nu mă sunai?! îl mustrai eu cumsecade, neatentă la explicaţiile începute.  
 
-Să te fi sunat?! La ora siestei? Între 14 şi 16? Eu nu-s ghiorlan să mă comport aşa! Începu să râdă sfiit, ca şi când se scuza că mi-auzise gândurile...  
 
Până la urmă, am prins curaj şi-am făcut-o, după cum constaţi! Eşti bine?! Închid acum ca să te odihneşti, nu?  
 
-Oh, nicidecum! E drept că voiam să mă relaxez puţin ascultând nişte muzică, apoi să corectez ceva... Dar o voi face mai târziu...  
 
-Ca să te activez, doar zici că ai de lucru, îţi voi sugera o metodă prin care poţi afla vârsta cuiva ce zice că nu şi-o poate calcula. Soluţia e garantată exclusiv pe anul în curs, să ştii!  
 
-Chiar? Ai la îndemână şi-astfel de stratageme?! îl chestionai eu şi contrariata, şi-nveselită.  
 
-Ai o foaie de scris? Dar un pix?  
 
-Ddda! apucai să mă bâlbâi nedumirită eu.  
 
-Perfect! Scrie-ţi ultima cifră a numărului tău de telefon. Ai scris-o? Reţine că ea te va uimi!  
 
-Voi lua-o de la numărul de telefon al casei. Bine?  
 
-Mi-e indiferent. Acum înmulţeşte-o cu 2.  
 
-Am înmulţit-o, mă zoresc eu să recunosc.  
 
-Adună la produsul obţinut 5.  
 
-Am adunat.  
 
-Înmulţeşte suma cu 50. La produsul realizat adună 1766.  
 
-Mmda...  
 
-Din rezultat scade anul în care te-ai născut.  
 
-Aşa, am scăzut! Şi?  
 
-Vei ajunge să ai pe hârtie un număr din trei cifre. Ai?  
 
-Neîndoios! Şi? m-arăt eu nerăbdătoare.  
 
-Ei bine, prima cifra a numărului obţinut este ultima cifră a numărului tău de telefon.  
 
-Cea de la care am pornit în calcul...  
 
-Şi, după cum vezi, ultimile două formează…  
 
-Vârsta mea! izbucnii eu, bucuroasă ca un plod naiv uimit de-o şmecherie descoperită la vreme.  
 
-Ţi-a plăcut?  
 
-Îhî! răspunsei monosilabic, dar gândind cum Seneca mă scosese iarăşi dintr-o stare proastă, îmi energizase şi minte, şi suflet.  
 
-Cât sunt de util, Doamne?! îl auzii rostind. Să vezi şi să nu crezi!  
 
....  
 
Ziua revederii cu Arthur se dusese pe jumătate. Scurta vizită îmi fusese şi nu-mi fusese de ajuns.  
 
De ce gândeam aşa?! N-aveam să-mi răspund nici pe moment şi nici curând... poate mai târziu... ori niciodată. Ce mi se clarificase în clipa când mi se arătase în carne şi oase era faptul că pentru mine zicala Ochii care nu se văd se uită, acţiona diferit. Chiar invers.  
 
Deşi plecase de lângă noi când eram copil, nu-l alungasem din mintea mea, iar în suflet, dragostea ce-i purtasem îşi modificase materializarea, devenise... respingere, un fel de pedeapsă pentru un act de vinovăţie, taxat de odraslă ca trădare, chiar de aflasem că nu fusese responsabil de actele sale, că fusese foarte bolnav.  
 
Oricum revederea mă uimise, căci nu m-aşteptam să mă comport aşa. Vocea lui auzită la telefon îmi produsese un şoc sau cel puţin aşa îmi amintesc. Îmi era frică, o cumplită frică la gândul că-l voi afla în carne şi oase. Fiziologic, potopul de lacrimi vărsat mă purificase. Toată zgura suferinţelor mele lichefiată, parcă eram alta. Şubrezită de temeri până nu demult, îndrăzneam să mă confrunt cu imaginea lui, chiar dacă asta m-ar fi doborât. Şi, culmea, se-ntâmplase invers! Nu murisem. Apoi frica se disipase ca şi când nici nu m-ar fi încercat! Şi-n sufletul meu se-ntorseseră pe loc toate simţămintele filiale şi prieteneşti de cândva.  
 
Grozav ne comportaserăm amândoi! Şi tatăl, şi fiica, intuitivi psihologi! Nu ne-aruncaserăm într-un dialog dezvăluitor. El nu se angajase în explicaţii ori scuze. Eu nu mă-nverşunasem să-l cert, să-l acuz, să-i sfâşii inima. Nu! Lăsaserăm ca să ne luminăm pe parcurs. Şi cât de bine am făcut! Îl scutisem de recunoaşterea încă o dată a slăbiciunii sale, o slăbiciune indusă de grozava maladie de care se trezise agresat...  
 
N-aveam să uit duioşia cu care mă privea şi-n care se includea, desigur, şi mulţumirea că fusesem discretă, că-i dădusem timp să se deprindă cu mine, cu familia după străbaterea unei aşa bucle a timpului... Doar amintirile îi fuseseră şterse, el uitând tot ce se-ntâmplase…  
 
...  
 
Minute-n şir rostirea nedumeririi lui Karmel planase în aerul încăperii: Arthur? Dar cine-i? De unde vine? Şi de ce?!  
 
-Arthur e soţul meu, precizase cu emfază Nicole şi pentru Karmel, şi pentru sine, dând să plece.  
 
Agripina, Lixandra, puneţi-o în temă! Am depăşit faza secretelor astăzi! M-am despovărat! Vă las cu bine! Pe curând! Şi, Doamne-ajută! zise înveselită şi trânti uşa după ea.  
 
-Vine de pe unde-a fost, clarifică Lixandra. Ceva discreţie?! S-ar impune, dragelor!  
 
-Chiar aşa! De un’sa vină un bărbat, şarjă Agripina, potrivindu-şi stilul dup-amica ei. De la femei! Nu e clar?!  
 
-Dar de ce? insistă naivă şi totuşi neîncrezătoare Karmel.  
 
-Păi, e la mintea cocoşului! sări ca şi arsă Lili. Revine la soţie, căci, de parafrazez o zicere, fie soaţa cât de rea, tot mai naşpa e-amanta! sau cam aşa ceva, încheie cu voce ridicată Cantemirista. Conştientizase că trebuie păstrate aparenţele, că se impunea respect... era sigură că buna prietenă trecuse prin ceva greu de povestit... şi asta o despovără imediat de orice curiozitate. Îi trimitea doar un gând cu întreaga ei înţelegere şi compasiune.  
 
Iar în privinţa lui Karmel, ce-avea să zică?! Rămăsese tot o ingenuă ca-n adolescenţă! Avusese o căsătorie împlinită şi n-apucase a remarca nimicnicia unora dintre bărbaţi... Dixit!  
 
-O fi bărbat frumos, omul! mai spuse Karmel dusă pe gânduri, ca şi când asta l-ar fi exonerat pe Arthur de orice zbârcă în căsnicie...  
 
...  
 
Nevrând să tai firul poveştii lui Arthur în patru, îmi ziceam că noaptea e un sfetnic bun tocmai când pendula mă trecea zgomotos în altă zi.  
 
Uncheşul Ene îmi dăduse plasă ori poate întârzia numai. Sătulă să număr oi, îmi turnai câteva picături de tinctură de lavandă pe-o farfurioară gătită c-un cocoloş de vată, apoi aşteptai efectul, presând cerul gurii cu limba, de fapt, cu vârful ei. Dar în zadar! Rămăsesem şi mai trează decât mă aşezasem în pat...  
 
Liniştea studioului îmi chinuia timpanele, tic-tac-ul pendulei nu-l mai sesizam... O presiune intracraniană mă încredinţa într-un crescendo alarmant că-mi va pocni ţeasta! Şi, peste asta, motoraşul cardiac tura dezlănţuit inducându-mi panică!  
 
Mă aşezasem pe fotoliu cu zaharniţa în mână, încercând să-mi vâr în gură un cub alb, când telefonul urlă strident. Mi se păru adevărat sunet de SMURD... Şocul meu diminuă ca prin farmec... Găsii chiar puteri să răspund, dar de la capătul celălalt nu primii decât o zăbavă de clipe bune... Apoi apelantul închisese, ascunzându-se în adânca tăcere a nopţii. Nu-l apostrofai în gând pe îndrăzneţ, pentru că răul îmi trecu şi să mă lăsai ademenită de prietenul Morfeu.  
 
...  
 
Aşteptând ca telefonul să-şi facă efectul, Seniorul băgă de seamă cum reflecţia Juniorului îi făcea semne disperate din oglindă. După ce-nchise, fu mustrat:  
 
-Dar ştii c-o suni nepotrivit?! E trecut de miezul nopţii! Iubirea-ţi dă pe-afară?! Nu ai răbdare până-n zori sau mai târziu?! Ehe! Sunt greu bătrânii de pornit,/Dar, de-i porneşti, sunt greu de-oprit!  
 
-Fără-ndoială c-o iubesc! Chiar o ador! Tocmai de-asta am sunat, să-i îndepărtez atacul de panică. Îşi revine numai când un zgomot prelungit o abate de la propria suferinţă...  
 
Apoi zâmbi mulţumit şi de efectul scontat, dar şi de dispariţia inoportunului Junior în apele oglinzii.  
 
Referinţă Bibliografică:
ARTHUR SE-NTOARCE / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2053, Anul VI, 14 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!