Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 2046 din 07 august 2016        Toate Articolele Autorului

SECRETUL LUI SENECA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Nimic nu ne aparţine, doar timpul este-al nostru! Mi-a fost preceptul stoic de când sunt. Deci reţine! Fiecare işi are timpul său!  
 
În fine, de când te-aştept, de când te vânez să fii despovărat de... rosti precipitat Juniorul, ridicându-se zvâcnit, gata-gata să iasă din oglindă, uitând că reflecţia este unica materializare la care poate accede, crezându-se invidiat de aşteptatul abia intrat, protagonist al unei deplasări mai lente după accident.  
 
-Oricând, oricând gata să-ncrucişăm spadele, mon cher! En garde?! se oferi în glumă Seniorul, continuând mai apoi solemn cu Cereţi şi vi se va da! Căutaţi şi veţi afla! Bate şi ţi se va deschide, fiindcă acela care cere capătă, iar cine caută găseşte şi celui ce bate i se deschide! cum sfat primim din Evanghelii.  
 
Sub apanajul metaforic al duelului m-angajez la un dialog sau o dispută în cele mai civilizate norme, crede-mă! Doar avem aceiaşi şapte ani de-acasă, nu?!  
 
-După aşa primire, lesne prind curaj! Şi aş putea rosti vorbe de mângâiere, dar...  
 
Juniorul stopă discursul citind pe faţa celuilalt nu asmuţire, nu negare, nu revoltă ca-n alte dăţi, când întâlnirile se finalizau în excluderi aprige, reciproce ale unuia din firea celuilalt.  
 
Acum Seniorul părea destins. Trupul, înaltul trup, primise între timp o nobilă aducere a umerilor laţi, braţele, dezinvolte şi expresive în mişcare, lămureau oricare vorbă începea. Fruntea oferea privirii boltirea nativă, încununată de-o aură luxuriantă, stăvilind părul şi adâncind ochii de-o tinerească melancolie pe albul feţei mărginit de umbra bărbii rase. Şi, ce să vezi, gura nu-şi mai chinuia buzele în incisive atingeri, ba din contră, îşi respecta calină linia, lăsând ca răsuflarea să nu mai ardă cu iuţeala obişnuită!  
 
-Hei! Eşti picat în contemplare?! Prin ce te minunez? Doar noi posedăm chip aidoma ştanţat! îl chestionă cel mare pe mezin. Ca şi-nfăţişarea, şi glasu-i frapa prin profunzimea-i voioasă, clară şi melodioasă.  
 
Am zile încărcate de corvezi în timpul ăsta... Literatura ia şi ea vacanţă vara, dar nu-nainte de serbarea de sfârşit de an... încetini vorbele din urmă Seniorul închizându-le într-o plasă de surâsuri adolescentine, privind printre pleoapele-i umbros genate aşa, pe-ascunselea...Totuşi te-am primit.  
 
-Drept e, şi eşti dovada vie că mi-ai deschis! Încep pe invers calea cunoaşterii sugerate de tine mai devreme. Cu ochi şi suflet la tine am cătat. Şi te-am aflat... schimbat. Îţi cer acum pe loc să-mi dai dezleg l-aşa nelămurire. Iar eşti bolnav? Prin vorbe clar să mă convingi că am dreptate, că eşti un altul...  
 
-Sufăr de iubire!!! începu în ton romantic Seniorul spovedania, sperând că autopersiflându-se va diminua în ochii celuilalt catastrofalul în care-l bănuia căzut la deplină maturitate.  
 
Aidoma ciotului rămas după ce-i retezi trunchiul, am odrăslit subit! Deci, scoate sabia şi-mi retează viaţa, Junior! Crezusem, că n-am hoinărit degeaba prin vreme! Mi se-ntâmplaseră de toate... Şi-am reuşit. Din palmares, ei bine, recunosc, Iubirea îmi lipsise!  
 
Şi nici azi curaj să o-mbrăţişez n-aş fi avut, căci ambii ne-am născut orbi la sentimentul ăsta! O şansă dinspre auzul nostru măiestrit a luminat calea cunoaşterii! îşi încheie tirada spusă în tempou alert.  
 
-Ai auzit-o întâi pe ea rostind cuvinte-nadă şi te-ai lăsat prins?! Dar ce naiv la vârsta jumătăţii de veac poţi fii! Femeile şi tare, şi-n gând, numai prostii grăiesc!  
 
-Nu-i cazul ei! Vorbeşte puţin, pe şleau, discret. Gândeşte logic, zici că minte de bărbat îi e chiriaş în ţeastă! Dar, gânduri într-una spre mine trimite, mă-nvăluie cu-al tinereţii patos şi câte altele să-mi spună ar dori... în tot frumos se-nvăluie degrabă!  
 
De-i sunt în preajmă, înfloreşte, devine sigură, privirile se pleac-alintate de gene dese şi strălucire dăruiesc în jur... Un zâmbet desluşit prinde curaj pe chipul ce până ieri era intruchiparea temperanţei împletite cu maliţia...  
 
-Să fie scriitoare diva?! Nu ştii, sărmane, ca Interesul poartă fesul?! Sau îţi lipseşte aşa zicere din minte? Se vede c-o inspiră mecenatul tău? O fi vreo urâţică şi la un chip frumos tânjeşte? Sau e vreo tinerică care-şi doreşte nume şi, de ce nu, chiar bani, să poată cocheta cu-a sa chemare? Ori...  
 
Dar Juniorul nu-i mai ajunse la ureche, că prea cânta alăturea de linia melodică a sa, a persiflatului!  
 
-De-mi stă în preajmă, femeia din ea se iţeşte gingaş, cum nu mi-a fost dat nicicând să observ la altele... Înfloreşte şi nu-şi dă seama... Baieţoasa exteriorizată într-un trecut recent e, lângă mine, mlădioasă, delicată... Asperă doar de poză cu unii, prin glas domol încearcă să-mi tălmăcească mie acolo un nimic ce-i dă de furcă în viaţă sau în scris...  
 
-În fine, eşti înamorat, dar ce vrei de la mine? S-o peţesc? strigă-ncurcat Juniorul, temându-se parcă.  
 
-Să-ţi aminteşti de ea, când vorbim să o vezi cum eu nu pot!  
 
-Îmi furnizezi un pont?  
 
-Mi-e tare dragă! Şi-mi face trebuinţă s-o văd mereu, s-o protejez, s-o bucur... şi să râdă, căci râde aşa frumos!!  
 
-Ei, nu mai spune?! Ce fulgurante spuse îmi-arunci?!  
 
-În miez de noapte aud vorbe-ghiulele vâjâind prin cameră şi-n loc de somn mă faci să degust trezie...Nu e prea confortabil pentru mine... Prefiră-ţi gândurile, iar de-ţi aduci aminte ceva lămuritor, expune-le cumva mai deferent...  
 
-Cum?! Sunt chemat şi mă prezint la ordin! Aflu ce nu credeam vreodată c-am să găsesc la el. Îmi spune-n loc de vorbe, floricele vernale şi-mi face portretul Julietei? Apoi mă-mbie să-mi domolesc pornirea, s-accept ce vrea, chiar s-aduc circumstanţe că tot ce-şi doreşte el e potrivit?!  
 
Din luciul oglinzii reflectându-şi chipul, Juniorul se face că pică pe gânduri... Apoi, izbucneşte:  
 
-O ştiu pe Geraldine, o ştiu prea bine! Copil precoce, talentat la multe, dar mult prea singuratic... Nu-i prea plăcea tumultul, nu-ndrăgea mulţimea picilor de-o seamă! Făcea triou ferice cu genitorii săi... Nimic şi nimeni nu le-ar fi tulburat credinţa că vor fi aşa în veac! Se bucurau atât de ce trăiau...  
 
Şi-avea copila un drag să-nşire vorbe! Potrivea ad-hoc rime cuvintelor de răspuns, adăugea frumos cu gândurile sale basme-auzite de la Arthur. Recita pentru toţi, pentru sine! Crescând, mărturisea, parc-o aud:  
 
-Prietene, îmi place poezia! Îmi cântă în urechi şi ecourile sale îmi rămân în suflet!  
 
-Cu ce te-atrage potriveala cuvintelor? o zgândăream.  
 
-Cu frumosul! Frumosul despre om şi despre ce are în preajmă-i, despre cum gândeşte... Îl aflu-n poezie luând chip de prinţ bucurând oamenii... În lipsa ei lumea s-ar acoperi de negură, dispărând...  
 
-Ai tăi primesc aceasta dăruire?  
 
-Şi nu, şi da! Îmi pomenesc întruna să-nvăţ şi să muncesc... Dar asta nu-i o muncă, prietene? Ce zici?  
 
-Desigur! Însă din asta să te hrăneşti nu poţi, m-apropiam de ea cu sfat cald...  
 
Deşi credea în mine, pe gânduri se-aşeza ca pe un căpătâi de vise şi era clar ce îşi dorea: să scrie, doar să scrie.  
 
-Ştii, eu te am pe tine, dar cu poezia e altfel... în poezie mă oglindesc cu-adevărat...  
 
Ea mă avea pe mine!!! Vorbeam deschis... Îi dam atâtea sfaturi... Prieten imaginar, zelos! Da, fidel şi sincer companion, martor la orişice trăia! Aşa eram!  
 
-Şi a ţinut? îl testă Seniorul, parcă trezit între timp din meditative cugetări.  
 
-Numai până ce tatăl cel iubit a părăsit familia! De-atunci nu mi-a mai spus nimic. Doar gândul o trăda! Aşa aflasem că despre Arthur nici cu mine nu poate să vorbească, căci tare se mai ruşina copila de plecarea lui!  
 
În sufletul ei adolescentin se-nstăpânise zgura trădării. Trăia doar nopţi şi-n doliu zilele-i curgeau... Tânjea după culorile-nvăţate în căminul alor săi... Surdă i se părea că ajunsese, căci cântece de păsări nu mai recunoştea...  
 
Uneori, târa prin casă nişte haine de-ale lui, pe care în răstimpuri le strângea la piept... Erau, mărturisea în sine, o moştenire părintească... Hainele îmbrăcau absenţa lui.  
 
Alteori îşi repeta că nu-l mai ţine minte, că din poze nu-l mai recunoaşte, chipul i-l vede ca prin sticlă mată... Nici glasul lui nu-i rămas în minte... O umbră, doar în vise... era dus cu tot ce însemnase...  
 
Şi nici în rugi să-i zică să se-ntoarcă nu putea... Şi-l îndemna la urmă să-mbrace viaţa ce-o duce în petice din fibră de urzică... Şi tot aşa se perpelea...  
 
Acum e vindecată cât de cât?! Chiar sper!  
 
-Era până mai de curând! I-au revenit durerea şi regretul... A reînceput lupta cu sine. Se teme c-o nouă apariţie a lui Arthur, deşi aşa bolnav, ameninţă cu altă despărţire! Şi asta o-nspăimântă. Îi mulţumeşte Cerului că-i viu, dar îşi refuză gestul filial. Nu poate şi nu vrea să-l vadă!!  
 
-Şi tu îi întreţii pornirea asta imatură?!  
 
-O, nicidecum! I-am sugerat să-l ierte, să-l readucă-n viaţa ei.  
 
-Şi bine-ar face s-asculte! Nu de de dragul ei ai acceptat efemeritatea?! Ai dat o nemurire pe confruntarea cu vicisitudinile omeneşti, căci, zic eu, şi iubirea e o mare nenorocire! În tine mi-e nădejdea că-n bine i se va schimba pornirea şi că-l va ierta! Geraldine de-atâta vreme nu mă mai vede! Cum să-mi asculte acuma vreo povaţă?! Îndeamn-o tu, că-n tine are sprijin! Iubeşte-o şi redă-i încrederea în sine, puternică numai aşa va fi!  
 
...  
 
Cât să fie ora? Miez de noapte... Nu pot să dorm, mă tot gândesc la...  
 
Că-l întâlnesc întruna, chiar nu-i curios, doar îmi e vecin... Dar el e şi bărbatul acoperit cu cascheta neagră de jocheu elogiindu-mi scrierile... e cavalerul de onoare al fetelor mele... mi-e cititor de gânduri... e cel ai cărui ochi mă-nvăluie c-o undă galeşă oricând mă simte slabă, necăjită... de-a cărui prezenţă mă simt consolată... a cărui lipsă o deplâng, căci vorba-i îmi atinge nu doar urechea, ci şi sufletul...  
 
Înaintea lui, cinismul purtat drept platoşă amar de vreme începe să cedeze...  
 
Şi totuşi... o strângere de inimă...  
 
Vocea lui! Seamănă cu-a prietenului meu imaginar, paznicul nălucirilor de copil mai răsărit şi de adolescentă, care-mi fusese frate şi sfătuitor în ceasuri de nehotărâre...  
 
Al lui e glasul! Fără nici o îndoială! Îl recunosc!  
 
Prieten ivit din odinioară... Tu?! Eşti chiar aievea?! Prins într-altă vârstă?! Dar cum e posibil?! Cândva îmi apăreai în visele-mi de copilă, acum te-arăţi cât se poate de material! Omniprezent în viaţa-mi! Ca pe vremuri, dar în alt fel... Mă faci să uit războiul meu cu lumea sărăcită de-absenţa tatălui...  
 
Bine-ai revenit! Există, aşadar, cu adevărat speranţă?! Există!  
 
Referinţă Bibliografică:
SECRETUL LUI SENECA / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2046, Anul VI, 07 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!