Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 2032 din 24 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

CAP COMPAS RÂVNITA...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Bună dimineaţa! Încotro aşa devreme? mă surprinsese aşteptând liftul Seneca. Chiar era dis-de-dimineaţă pentru mine ca orăşeancă, dar mai ales, ca unemployed person, mă repezii să-mi nuanţez în minte sintagma folosită şi repetai nevricoasă apelul bietei cutii umblătoare. Ştiam că nu trebuie să repeţi comanda, că... nu reţinusem ce s-ar putea întâmpla...  
 
-Ca să vezi, îmi continuă nemulţumirea Seneca. Aparatele astea cu cât sunt mai recente, cu atât sunt mai sensibile! Nu crezi? Cică performante?! Cât priveşte încadrarea ta la şomeri, nu merge! Literatul are alte norme de viaţă! Zic şi eu.  
 
Încurcată de promptitudinea cu care mă monitoriza lecturând amărâtele mele de cugetări, îl înştiinţai că plec la munte, la Râvnita.  
 
-...să le-aduci pe cele trei graţii încoace? S-a întâmplat ceva? La ce bun să revină-n Capitală pe aşa blestemată de vipie? Ah, dar am uitat, ele sunt ocrotitoarele frumuseţii şi harului tău!  
 
-Aşa vor, dădui buzna cu răspunsul. Agripina m-a lăsat cam nelămurită după ce a implorat să le-aduc. Dar încotro? Că n-am apucat să te chestionez şi eu!  
 
Despre graţii mă obstinai să nu dezvolt. Mi se părea ceva forţat! Dar de la Seneca puteai să te aştepţi la orice ...  
 
-La Agenţie, bineînţeles! Apoi, prin alte locuri, pe unde pot pune ţara la cale, la shopping, iar la Agenţie şi, când s-o lăsa noaptea, merg în Cişmigiu! încheie mai tare, dornic s-acopere trântitul troller-ului meu pe podeaua ascensorului care tocmai îşi deschisese uşile în faţa noastră.  
 
Precizarea privind Cişmigiul odată mă trezi. Deschisei larg ochii şi-l pironii pe bietul om, care fu să-şi piardă echilibrul, nu altceva!  
 
-Cişmigiu... rostii eu între contestare şi reverie... Cum o fi arătând oare?! N-am fost în el de secole, de peste un deceniu cred...Tăcui pentru că-mi amintisem că ultima dată alergasem în lung şi-n lat toată grădina o zi şi-o noapte cu disperare şi...  
 
-Pierduseşi ceva? mă surprinse vrând să m-ajute să-mi reglez respiraţia care o cam luase la goană retrăind momentul.  
 
Cum între timp ajunseserăm în parcarea de la subsol şi trebuia să ne-ndreptăm fiecare spre maşina lui, scăpai uşor:  
 
-Cam aşa ceva! şi-mi anunţai prin telecomandă pe URSUS, c-aşa îmi alint automobilul meu - proprietate personală, iar el îmi răspunse stârnit c-un Vino-ncoa’, drăguţo!  
 
Încântată că măcar spusele transmise de sunetele maşinii nu le poate percepe Seneca, zâmbii încântată urcând la volan. Dar nici nu-mi aranjasem bluetooth-ul, că mă trezii în ureche zbârnâind o biată precizare:  
 
-Dar mie mi-ai da răspuns de ţi-aş zice aşa? Şi-nchise repede. Pe clipă se-auzi un scrâşnet de roţi ambalate din pornire şi un bolid roşu săgetă spaţiul spre Exit .  
 
...  
 
Peste o vreme aveam s-aflu ce-l chema în Cişmigiu de două ori pe săptămână, cel puţin.  
 
În momentul în care aflasem, trăisem un simţământ de jenă, amintindu-mi cum îl judecasem când pomenise întâi de Cişmigiu. Regretai şi, minute-n şir, valuri de sânge îmi invadară obrajii usturându-mă ca loviţi de nişte palme trase rapid şi pe... meritate!  
 
Îmi detaliase cu plăcere despre Careul din Cişmigiu, unde felinarele dau lumină tuturor ahtiaţilor de şah, unde, indiferent de vârstă, la Urlătoare, pasionaţii joacă nesocotind anotimpul, intemperiile, căutând inspiraţia şi adăpostul nopţii.  
 
-Dac-ai şti, e minunat s-admiri patosul jucătorilor de-aici! Imaginează-ţi, la masa de şah, noaptea, sub lună, cum se confruntă doi competitori într-o deplină linişte având ca fond sonor ticăitul ornicului de şah! Mutările pieselor în ritm sacadat pe mese dau senzaţia unui balet al minţilor insolit materializat...  
 
-Povestea şahiştilor de-aici e veche. Orice bucureştean sadea cunoaşte despre dânşii încă de la bunici, cred, aplicai şi eu pentru o lămurire superfluă.  
 
-Desigur! Povestea se pare, s-a născut cu ceva timp înainte de al doilea Război Mondial. Ai mei vorbeau şi despre cunoscuţi şahişti formaţi la şcoala de la Careu, deveniţi maeştri ai şahului.  
 
-Dar eşti împătimit de când? investigai indiscretă eu, dornică să ştiu mai mult despre Seneca.  
 
-Din copilărie. De altfel, toţi bărbaţii familiei de la străbunic până la mine au cochetat cu patimă! Dar mai înverşunat şahist am devenit după accident şi trecerea mea în rezervă. Hobby-ul reactualizat mi-a fost şi terapie, şi reazem...  
 
În fine, este şi asta o poveste care te va inspira, poate, pentru vreo proză de-a ta, îşi încheie precizările pe-un ton ce mă răvăşi pe loc.  
 
...  
 
Grozav efect au pentru mine întâlnirile astea cu Seneca! Auzi la el, cică sunt sub oblăduirea celor Trei Graţii.  
 
Ştie multe şi mă testează dacă rezonez la ele?! Sau gândeşte doar prin conexiuni metaforice. Aşa cred! Altfel cum s-ar fi apucat de mecenatul de la A.P.D.I.? Să fie şi el ca şi acel Gaius Cilnius Maecenas din os nobil?! Şi ce forţă pecuniară s-aibă?!  
 
Până la Râvnita aveam ceva de mers. Cei peste 200 km se-aşternură plăcut în faţa mea şi-a lui URSUS. Mă visai adevărat Pegas pe 4 roţi, accelerând spre dragele mele pacostioane! Aproape că nu simţii ceasurile trecând.  
 
Când fusei în poarta ogrăzii de la Râvnita, stupefacţie! Fetele lipseau. Maşina Lixandrei se odihnea în garaj, bine merçi. Era linişte. Pesemne că Nicole le invitase pe Cantemiriste la vreo plimbare şi plecaseră şi mirandolinele. Martie din post să lipsească! le tachinai în lipsă. Numai să nu se fi dus departe, îmi zisei.  
 
În fond, aveam răgaz să mă odihnesc. Drept urmare, făcui cafeaua care se cerea şi simţii cum forţele-mi revin după câteva sorbituri. Auzisem că, de ai de gând să fii activ, trebuie să anticipezi odihna prin somn cu îngurgitarea lichidului mirific. Şi mă conformai. M-aşezai într-un fotoliu din camera mamei şi adormii îndată.  
 
Nu ştiu cât să fi dormit, că mă trezii năucită de vorbele şi râsetele quintei. Veniseră de pe unde fuseseră şi se veseleau nevoie mare în jurul mesei rotunde de sub părul dinaintea casei. Nucleul atomului era o minionă ochioasă, extrem de volubilă. Probabil, Cantemirista Lili,conform descrierii făcute de Agripina.  
 
Iţită în uşă, trecui multă vreme neobservată, căci erau în vervă, nu glumă. Poate doar Nicole se-arata mai sfiită sau era doar o impresie?!  
 
Deodată, patru din ceata coţofenelor tăcură ca înţepenite pe locuri, amintind de băţoşenia covoarelor în depozitele din Smirna, etalate spre admiraţia amatorilor cumpărători. Erau interzise ca la şcoală un leneş prins cu mintea lipsă ori dusă cine-ştie-pe-unde. Aşteptau de la Cantemirista Lili răspuns la întrebarea pusă Ce ştie despre femei Gigel?  
 
-Ei, ce-aţi amuţit? le-ntrebă Lili. Vă dau zece minute de gândire. Faceţi o trecere în revistă a formei de viaţă, a caracteristicilor ş.a.m.d. Poftim şi câte-o foaie de hârtie. Am şi pixuri, ce credeaţi? Umblu cu materialele didactice după mine, preciză ea c-un aer preocupat scotocind în rucsăcelul său kaki delicat. Sunt înarmată cu tot dichisul! Notaţi ce vreţi. Dar pe fugă!  
 
La faza asta îmi făcui zgomotos apariţia.  
 
-Buna fetelor! le-aruncai în urechi salutul meu. Bine v-am găsit! Sunteţi gata s-o luăm din loc? Eu m-am odihnit...  
 
-Bine, bine, mă linişti Lixandra, în timp ce restul grupului mă privi ca şi când ar fi zis Uite-o cum ne sabotează! Ne fură din timpul pentru răspuns! Şi câte asemenea ar mai fi spus! Dar şi ea mă pierdu pe loc din vedere.  
 
Le lăsai tranchile şi m-aşezai pe pragul casei gândindu-mă cât de proastă sunt s-alerg la ele, iar ele să nu mă bage-n seamă, că de, aveau de dat examenul vieţii?!  
 
Ce-aş mai fi pufăit o ţigaretă! Dar nu se făcea în faţa mamei. Deşi Nicole era o mamă modernă, fuma chiar, nu-ndrăzneam.  
 
Până la verificarea testelor, plecai să-mi cercetez smartphone-ul. Intrând pe Internet, mă izbi un mail: A.P.D.I. are plăcerea să vă invite la SENECA-AntiCafé, mâine, joi,7 p.m. la un eveniment literar de seamă. Semna Admin.  
 
Cum?! Eram poftită la sărbătorirea persoanei aniversate? Să vezi situaţie! Să mă scald în troaca ipocriziei?! Dar Seneca? Ce-ar zice Seneca de n-aş da curs invitaţiei?! Merită omul ăsta asemenea afront? Ce, să nesocotesc aprecierile A.P.D.I.? Tocmai eu, eu cea care de-atâta vreme trăiam hrănită şi la propriu, şi la figurat de banii primiţi prin Agenţie?! E imposibil să uit de orgoliul meu chinuitor, de frustrările ce nu-mi dau pace? Nu! Mă voi prezenta. Voi fi martoră la bucuria unuia văzut de Cer şi de Seneca! Eu cred în el, mi-o tot repet întruna. Acum de ce n-aş crede?!  
 
Şi tot croiam la planuri cum să exploatez oferta luându-le şi pe graţii acolo, că tot pofteau ele să fie în preajma lui, când un cor de voci umile şi rugătoare se ridică spre slăvi în acel amurg. Când aruncai privirea către reunite, începui să mă dispun:  
 
-Nu ştim! Se desprinse categoric Nicole de cerinţa nerezolvată. Niciodată nu m-am prins la timp la astfel de glume, sublinie tranşant ea.  
 
-Dar parcă nu eşti ardeleancă? Şi-atunci ghezăşul tău de ce-ţi duce lent mintea? Nu te ştiam aşa! o penaliză ardent Lili.  
 
-Ei, n-o supăra! sări avocat din oficiu Lixandra. Doar ştii că-i merge mintea brici, dar nu la bancuri?! Nici eu nu pot da soluţia!  
 
-Şi nici eu, adăugi Karmel.  
 
-Uf! se oţărî Lili către ultima. Degeaba eşti umbra mea! Nu te-a contaminat spiritu-mi defel?!  
 
Şi, apucând-o de după umeri, începu să râdă cu putere. Doar nu fără rost o porecliseră cei din grupul ei încă din şcoală Flower-Power, mă gândii eu privind-o admirativ. Atitudinea ei optimiza. Chiar mă contaminase. Aproape că mă scuturasem de pielea escuamată cu ocazia momentelor derutante prin care trecusem.  
 
Peste cugetările mele începu să se-aştearnă o pocladă veselă. Era elucidarea problemei puse, făcută de Cantemiristă.  
 
-Gigel, repetent de două ori într-a patra, ştia că femeia a fost făcută de Domnul după chipul şi asemănarea Lui şi lăsată pe Pământ să-i ţină tovărăşie lui Adam şi nu doar.  
 
L-a bucurat când a fost Miss Univers, l-a uimit şi s-a lăsat condus când a fost Doamna de Fier, l-a-nduioşat mergând cu el hotărâtă la moarte prin împuşcare când a fost Coana Leana şi tot aşa.  
 
Aici exponenta făcu o pauză dând semne c-ar încerca-o setea. Serviabilă, îi întinsei o sticluţă cu Schweppes, că tocmai scosesem din lada frigorifică a maşinii să-mi servesc gazdele. Persoana bău cu încântare, apoi se repezi cu gura la Nicole:  
 
-Bine colega, îţi vine bunătate de fată să te vadă, să te care acasă unde ţi s-a năzărit peste noapte s-ajungi şi n-o tratezi cum s-ar cuveni?! Păi ce fel de mamă te numeşti?!  
 
De unde mă găseam, îi făcui din palme crucea Sf. Andrei, adică semn să se oprească, nu de alta, dar eram curioasă privitor la cestiunea propusă dezbaterii.  
 
C-un formidabil spirit de fair-play, încetă cu acuzele către mama care amuţise şi-şi reluă dizertaţia:  
 
-Ş-apoi, el mai ştie că femeile sunt împărţite în două căprarii, tinere şi foarte tinere, cele mai în vârstă intrând în subcategoria femei bine. Acesea din urmă sunt cele care, împlinind 50 de ani, merg pe 39.  
 
Oricum, la femei nu vârsta contează, ci cosmeticele sunt ce sunt! Asta fiindcă fiecare sortiment cosmetic acoperă 2-5 ani din etatea utilizatoarei, nu? se opri ea din peroraţie ca să mai soarbă din răcoritoare.  
 
Ascultătoarele abia acum îndrăzniră să deguste Schweppes-ul. Chiar şi Lixandra îi dădu sticlei timid sărutul lui Iuda cu gândul, pesemne, la un ţucat pe cinste c-o sticlă de bere neagră, fiind pusă acum la interdicţie din cauza... braşoavei cu permisul de conducere.  
 
-În consecinţă, dacă o femeie foloseşte 20 de cosmetice, poţi afirma că respectiva e pe cale să se nască, deşi e la pensie deja.  
 
-Cam exagerată aprecierea, se dădu nemulţumită şi logică Nicole.  
 
Nebăgată în seamă de nimeni, îşi lăsase capul între umeri ca promisiune că va tăcea.  
 
-Întreruperile nu mă supără, ba din contră, mă stimulează, îşi reluă cuvântul Cantemirista.  
 
Deci, voi continua. Gigel crede că femeia este subiectul multor cântece de dragoste, drept pentru care, mai mereu dragostea e cu cântec. Ştie asta de la taică-său care zice că fără femei nu se poate vieţui, după cum este imposibil de trăit cu ele.  
 
Când ajunse la pasajul ăsta, simţii că vorbele-i au mare dreptate omiţându-mi propria-mi apartenenţă la gen. Zâmbii aparte, încredinţată de acuza pomenită, dacă aş lua în calcul ce-mi făceau mie cele trei femei din viaţa mea.  
 
-Nu vă-ntreb, că iar o să bâjbâiţi, dar ştiţi care este calitatea supremă a femeii? se vicleni specialistă în şarade.  
 
-Frumusetea!  
 
-Cinstea!  
 
-Credinţa!  
 
-Tăcerea! încheie şirul părerilor Lixandra care o viaţă de nevastă tot tăcuse şi iar tăcuse... Şi tot degeaba!  
 
-Nţţ! dezaprobă tentativele celorlalte Lili. Nţţ! Ăl mai de seamă lucru la o femeie este... a-ve-rea! strigă ea victorioasă interpretând perfect pe vreun păţit masculin imaginar ori imaginat de situaţie.  
 
-Oooo! luă materializare sonoră oftatul celorlalte, acum gata să-l aprobe pe Gigel.  
 
-Nu ştiu de ce l-or fi lăsat repetent pe bietul copil?! Doar îi merge strună judecata. Sigur c-a valorificat învăţămintele reieşite din experienţa bărbaţilor din familie, nu? întrebă retoric aceeaşi povestitoare.  
 
-Cam aşa! aprobă cineva edificator.  
 
-Dar defectul cel mai de seamă? licită vorbitoarea.  
 
Nu se pronunţă nimeni, semn că la anii avuţi recunoşteau sexului lor o listă lungă de hibe numite chiar de ele însele, de soţi, de copii, de colocatari, de anonimi etc.  
 
-Nu vă trece prin cap? Nici mie nu mi-ar fi trecut, deşi am răspuns rapid la aproape orice, recunoscu modestă Lili. Ei bine, defectul femeii e chiar maică-sa încă vie, afirmă competentul băieţel!  
 
-Cuuum?! izbucni rapid şi colectiv uimirea tuturor.  
 
-Da! susţine cu tărie şi oferă sprijin doveditor: dacă s-a inventat avionul fără pilot, arma fără zgomot, de ce n-ar exista şi zestrea fără nevastă ori soţul fără soacră?! De ce? Şi e hotărât, spune, că cel ce va afla găselniţa va fi laureat al Premiului Nobel pentru Pace!  
 
La punctul ăsta Lili se opri, termină de băut Schweppes-ul şi zâmbi strâmtorată, recunoscând sincer că memoria-i cam joacă feste, motiv pentru care ar cere permisiunea să-şi scoată Carneţelul cu Bancuri fără de care nu porneşte niciodată la drum.  
 
Uşor obosite şi ele, prietenele nu insistară să mai asculte de-ale lui Gigel. Nici eu nu mai rezistam pe metereze, simţind şoricei activi în stomac şi-ndreptandu-mi tot interesul emoţional spre ceva de îngurgitat.  
 
Se dovedi că şi lapsusul propunătoarei locvace se accentuase tot pe motiv de înfometare, căci, în clipa în care pe poartă intră o vecină ducând în braţe o tavă imensă, acoperită c-o faţă de masă albă ca zada, ridică precum o vulpiţă nările fremătânde şi izbucni:  
 
-Taman la ţanc, Nicole! Hai să punem colea ce ne-aduse Măriuţa!  
 
Vecina Măriuţa privise printre blănile gardului cât privise, apoi îndrăznise să prezinte merindea pentru cină, văzând că vorba se domolise la Doamna Nicole.  
 
Aşternu dinaintea fiecăreia câte o strachină de Hurezu, linguri şi furculiţe pentru câte eram, iar în mijoc aşeză un castron cu saramură de pui garnisită cu ardei roşii copţi. Deoparte şi de alta felului puse în aşteptare pe câte un cârpător o pâine azimă cât roata carului caldă şi o mămăliguţă aburindă în care crestase deja cu aţa felii groscioare.  
 
După ce ne urase un S-aveţi poftă! se-nclinase a recunoştinţă că mâncam din cele aduse şi plecă tot de-a-ndărătelea.  
 
Eu, care nici nu ştiu cum găsisem scaunul destinat, mă simţii înfericită de aşa cinste şi alături de quintă mă-nfruptai cu mare plăcere, promiţându-mi să ţin minte clipa aceea multa vreme...  
 
Referinţă Bibliografică:
CAP COMPAS RÂVNITA... / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2032, Anul VI, 24 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!