Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 2025 din 17 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

SENECA PREGĂTEŞTE CEVA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Aproape dispăruse în ceaţă secvenţa cu Ceainăria. Primăvara fusese-ncolţită de caniculă. Oraşul alungase din miezul de lavă pe oricine avea unde merge să respire.  
 
Şi mimozele se zburătăciseră înfericite c-o au pe Nicole la munte, sihăstrind la Râvnita. Îndărătnice plecaseră iar cu maşina spre disperarea câinească a lui Sterie:  
 
-Geluţo tată, iar a fugit a mea! Cunoşti cumva ruta? Azi dimineaţă când venii din tură, maşina nu-i şi nu-i! Intru-n tremurici, dar îmi păstrez cumpătu’ până sus. Ţi-ai găsit! Nimeni! Şi, ca niciodată, regulă-n toată casa, nu ca-n alte dăţi, că trebuie să strâng după ea, că nu face ordine, ca să nu facă zgomot că mă scoală, că eu, tot ca neomul, lucrez noaptea şi dorm ziua... Şi asta, de la 22 de ani, că ştii doar!  
 
Dar nu-l mai lăsai să gevlăie ca o moară stricată. Fierbeam de indignare c-abia pusesem geană pe geană. Având o proză de puricat stilistic, îmi propusesem s-o finalizez. Durase până târziu. Şi-acum?! Mă sculă nevoiaşul ăsta! S-a dus cheful de somn, Geraldine!  
 
În scurtul răstimp de respiro lăsat macedoneanului furibund, auzii nişte gâlgâieli uşurele şi-un fluturat din buze, de mai mare minunea. Şi-n loc să mă turbeze, cum se-ntâmpla mai mereu când vorbeam cu insul, acum, că adormise la telefon, mă cuprinse un simţământ de duioşie pentru huiduma octogenară, trecut şi el dincolo de măreţia forţei, a rezistenţei fizice.  
 
Dar ce? Fusese de colea traiectul vieţii sale?! trecui pe altă lungime de undă filosofeala. Până la 65 de ani privise bolta-nstelată la Observatorul Astronomic din Capitală. Slujise de la această fereastră Cerul, interpretase şi popularizase spectacolul măreţ al Universului.  
 
Drept e că, revenit acasă, purta aproape convins ceva din măreţia ocupaţiei, fiind arogant cu ai săi, mai ales cu Lixandra, pe care o nesocotea, chiar dacă era profesoară de educaţie fizică şi-naltă cât el - bătea fiecare cam la 1,75.  
 
Dinspre nevastă-sa nu primise replică, mereu încredinţată că tăcerea e ca mierea. Între şcoală şi clubul sportiv unde activa, făcea menajul şi creştea odraslele-cuminţele, mintoase până-şi luaseră zborul în viaţă! Emancipate devreme, creaturile uitaseră cine le fusese mamă, reţinând doar aroganţa paternă din care-şi făcuseră un apanaj. Lixandra, de când fusese omisă, le uitase şi ea. Oricum, nu-i păsa! M-avea pe mine?! Nu?!  
 
La penzie, Sterie devenise paznic la un Town Residence. Banii câştigaţi aşa îi punea la Bancă, să rotunjească suma necesară înconjurului lumii cu soţia, zicea. Pensia astfel suplimentată, mergea la facturi şi mâncare ca şi cea a soţiei.  
 
Lucra permanent de la 10 p.m. la 10 a.m. I se dusese măreţia de odinioară, coborâse printre mărunţei conform unei politici comportamentale străvechi - Fă-te frate cu dracul până treci puntea! Îi plăcea, nu-i plăcea?! Se pare că nu, după cum o hărţuia pe Lixandra, nemăruntă, neghiorlancă, dar din ce în ce mai nesupusă după 60 de ani şi, culmea, mereu călătorită de la domiciliul conjugal...  
 
-Auzi Geluţo, îşi reveni el, s-o fi dus cu frun marţafoi? La etatea ei, n-arată rău, ăăă?  
 
-Ce-ţi veni, omule? zvâcnii eu corzile vocale spre urechea dânsului, înţepată şi răzbunătoare, întâi, că-mi frânsese odihna, al doilea, că iar îmi ponosea numele, apoi că-l apucase gelozia.  
 
Ce, ‘mneata o-nşeli dacă pleci nopţile de-acasă? Ce, ‘mneata n-arăţi bine? N-ai declarat c-ai doar 65 ălora de la firma de pază, până ţi-au cerut buletinul?! Ş-apoi, când e-acasă şi apuci s-o vezi, ori stai mârlă pe fârlă, ori te iei de ea?! De ce aşa?! N-ai ce mânca? îl luai la trei păzeşte ca o cotoroanţă de calibrul meritat, că-mi şi reproşam în mine c-aşa se-ntâmplă când te bagi în troacă... Regretând că-l jigneam în categorisire, nu mai continuasem expresia populară.  
 
-Fac şi eu pe nebunu’ să nu mi se urce-n cap, c-aşa sunteţi voi femeile... Îi dai nas lu’ Ivan, se urcă pe divan, preciză el cu ceva tristeţe sinceră-n glas.  
 
-Acum ce-ai? Bea o bere sau un pahar de vin să-ţi treacă şi aşteaptă de la mine veşti, da? mă chinuii eu să nu-mi trădez compătimirea. Bătrân afurisit, singur şi necăjit! Oare ce-mi venise?!  
 
-Mulţumesc Geraldine! Mulţumesc! Şi-nchise telefonul aducându-mă la starea mea adevărată, scuturată de patetisme l-adresa unor jivine răutăcioase ca... bărbaţii ăştia! Cum de bajbujucul îşi amintise subit numele meu adevărat? Cum?!  
 
Nu sfârşisem bine scrima cu Sterie, că fusei invitată de Messenger la o video-conferinţă! Seneca nu mă văzuse de ceva timp şi m-aborda:  
 
-Ei, nu toţi bărbaţii sunt...  
 
Uf, chiar îmi ştia gândurile?! Normal, doar e vis-à-vis, mi-aruncai eu precizări liniştitoare. Normal!  
 
-Te salut persiflantă domnişoară, te salut! şi-şi etală cât ecranul zâmbetul său fascinant, asimetric afişat din cauza rictusului de expresie din dreapta figurii. Deranjez cumva? Deranjez?  
 
-Ave Caesar, morituri te salutant! îl surprinsei şi prin vorbe, şi prin atitudine. Dar ce vânt te-abate dup-amar de timp, cercetător, prin resturile vieţii mele? o dădui pe limbajul nefericiţilor indignaţi de trădarea vrută/nevrută a cuiva după care... tânjiseră.  
 
-O, nu mă lua de urechi! Am citit la A.D.P.I., am evaluat, am hotărât sponsorizarea publicării tuturor prozelor de peste an ale unui autor merituos, am...  
 
Nu-l mai ascultam. Căzusem într-o moleşeală, într-o inhibiţie... N-aveam replică la mine, dar un gând Cine are noroc are,/ pune pietre şi răsare îmi bâzâia prin capişon cu intermitenţe … Însă pe gură scosei o altă inepţie: Norocul se ţine de mine ca pulberea după câine!  
 
-Norocul şi-l face omul cu… tasta lui, ce?! A scris măiestrit, a fost citit şi votat, iar, ca urmare, s-a hotărât publicarea lui! Şi nu doar!  
 
Deşi mofluză de ce aflasem, încercai să-mi revin, să mă scutur de orgolii, să fiu civilizată cu omul ăsta, singura fiinţa normală şi plăcută din ultimile săptămâni ale vieţii mele, exceptând-o pe Nicole care-mi respecta ţicneala de-a mă da scriitoare fără operă şi de-a mă accepta.  
 
Şi-i dădeam înainte cu gândurile cu ochii plecaţi pe tastatură, uitând de Seneca şi darul său. Când mi-amintii de om, surprinsei la el o privire care, parcă-mi spunea, că... Înţelesei, dar nu voii să recunosc, simţindu-mi faţa îmbujorată, gata-gata să ia foc.  
 
-Cum îţi ziceam, reluă precizările pe ton total neutru acum, preafericita fiinţă va beneficia şi de un eveniment special organizat de Agenţia noastră.  
 
-Nu mai spune?! mă uimii eu sincer. Asta-i politica la A.D.P.I.?! Grozav!  
 
-Ei, nu prea des, ştii sponsorizare limitată, cerere mare... Dar acum, ne-am prevalat şi de faptul că beneficiarul împlineşte şi o frumoasă vârsta, cum intoxicabil se zice, şi ne-am lărgit sfera de servicii, că, de, La noblesse oblige, n’est-ce pas?!  
 
Ascultasem uşor detaşată ultimele vorbe, dar mă zgudui din nesimţirea ce mă oploşise la sânu-i precizarea cu... vârsta! Ce baftă să ai ca să fii dăruit astfel de aniversare, îmi accentuam tulburarea mental. Era şi ziua mea! Şi?! Nimic! Nici o mişcare! Şi-aş fi întrunit condiţia prin materialele trimise la A.D.PI.; şi toate prozele-mi fuseseră evaluate pozitiv! Doar de pe urma lor mâncasem, facturasem, şofasem, nu?!  
 
Însă figura lui Seneca nu exprima nici o reacţie. Poate doar ochii, mi se părea, mă-nvăluiau c-o undă galeşă, mă ogoiau. Percepui transferul energetic pozitiv. Deşi întărită cumva, mai trăsei un oftat adânc, la care el se iţi, vrând parcă să iasă prin ecran şi mă-mbărbătă:  
 
-Nici chiar aşa! Nici chiar aşa! N-a trecut vremea... colindelor, lasă!  
 
-Când? protestai eu. Ad calendas graecas salvere?  
 
-Cum niciodată? Ai…  
 
-Quo usque tandem, Catilina, abutere patientia nostra? rostii printre dinţi şi cu bărbia-ndoită mult-mult a îndărătnicie, a dezamăgire. Apoi, căutând o ieşire din autodeconspirare, îl certai că prea des repeta vorbe, enunţuri...  
 
Iarăşi se mulţumi să mă privească doar. Îmi făcu apoi un semn de La revedere! şi-nchise Messenger-ul. Declicul îmi răscoli nu atât urechile, cât sufletul... Deplângeam nevoia-mi de a fi consolată, dar faptul că-ntrerupsese comunicarea mă stârnea la plâns, nu alta!  
 
Şi adormii ca şi-n atâtea şi atâtea daţi, înfofolită într-o pănură de frustrări şi solitudine aparent acceptată, răcorind perna c-un râuşor de lacrimi neşterse, nevoind să-mi recunosc nici gestual slăbiciunile.  
 
...  
 
A doua zi după discuţia cu Sterie primii devreme, abia-mi procesasem ibricul, telefon de la fete:  
 
-Alo, sunt eu, Agripina! şopti finuţa noastră. Te-am trezit devreme, nu? Dar acţionez în ascuns. Am oarece motive.  
 
Puternicele încă sforăie. S-au culcat după miezul nopţii. S-au străduit la un Scrabble cu două colege ale lui Nicole, cantemiristele Karmel şi Lili. Cu siguranţă c-ai auzit-o pe Nicole pomenindu-le.  
 
Ştii, formează un duo excentric. Sunt reflecţia noastră, a mea şi a Lixandrei, în oglindă! Doar ca micuţa Lili e ghem energetic, iar înăltuţa Karmel, silfidă, după cum vei constata şi tu.. Şi ele călătoresc incognito prin ţară. Conduce ţanţoşa de Lili, şi la propriu, şi la figurat. Unde mai pui că ştie la bancuri o grămadă?! Iar stilul în care le zice e imbatabil! E aici o veselie permanentă. Nicole crede că sătenii când trec prin faţa porţii cred c-au căpiat băbătiile, Doamne fereşte, nu alta!  
 
-Bine, dar de ce-mi raportezi tam-nisam asta? Treaba voastră! Sunteţi vaccinate, majore, libere, indepenente şi vilegiaturiste... mă cam răţoii la plăpândă creatură. Bine c-aflu pe unde hălăduieşte Lixa! S-o pârăsc omului! Doar i-am promis?!  
 
-Ce e ceva cu Sterie? E bolnav?  
 
-Aţi vrea voi?! Dar e speriat de plecaea soţiei pe nepusă masă. Crede c-a luat-o vreun crai de ghindă şi-a dus-o către fericire.  
 
Şi-aş mai fi înşirat multe, dacă n-aş fi auzit un fel de chiţcăit uşurel şi melodios. Râdea persoana acuzată că şi-ar fi ucis soţul. Ca s-o necăjesc îi frânsei veselia cu întrebarea lui Sterie, inamicul ei number one: Oare e adevărat că-l ţineai închis pe Traian? Că l-aţi găsit mort în dulap?  
 
Drăguţă şi finuţă cum este, se făcu hipoacuzică la gluma-mi grosieră şi se precipită:  
 
-Vino să ne iei, te rog! Nicole se perpeleşte ca şarpele pe uscat. Nu ştiu ce are de vreo două zile. Lixandra zice că i se trage de la un telefon primit târziu, noaptea, când, fără intenţie, a auzit-o că se minuna de ceva, că mulţumea repetat cuiva, care să fi fost acela şi-l asigura c-aşa va face şi alte cele... Cât ne-am străduit noi s-o descoasem, n-a căzut în plasă.  
 
-De supărare mare pierde nopţi, nu? Ce zici?  
 
-Ei, nu mai glumi! se pansă c-o rugăminte pe rana ce-i făcusem anterior.  
 
-A pomenit ea de plecare? m-aruncai apoi plină de arţag asupra mobilului, gata-gata să-nghit bietul telefon. Dacă nu vi s-a destăinuit, treaba ei! Nu vin! N-am timp! Şi nici bani de benzină! Şi nu ziceai c-a ţinut-o în jocuri?! Ai?  
 
-Atunci să ne-aducă cele două Cantemiriste?  
 
-Puşchea pe limba-ţi! Nu-mi sunteţi voi suficiente? Vreţi s-agonisesc o quintă! Dar stai, cu maşina Lixandrei ce s-a-ntâmplat?!  
 
-O, da, da! se-amuză cu naivitate Agripina. Asta-ţi trebuie! O quintă roială! Dar ocoli subiectul inclus de mine - maşina Lixandrei.  
 
-Gata cu şaga! Stop! Înţeleg c-aţi păţit-o iar?! Am dreptate?! Sper să mai existe fizic.Vin să vă iau. Poimâine trebuia să-mi plătesc întreţinerea. Intru-n bani ca să iau combustibil, da?  
 
-Desigur, ca s-ajungi! Îţi plătesc eu benzina şi un bonus pentru deplasare - o masă la KFC-ul din Piteşti, că-i la jumate cale de Bucureşti, supralicită miorlăitoarea drăgălaşă, închizând fără formula de-adio, nu-nainte s-avanseze scuza neterminată ca Lixandra conducea sub influ...Pesemne, veneau trezitele şi nu se făcea să divulge aranjamentu’?!  
 
Mă pomenii pocnind palmele aşa de puternic, încât pierdui de muşteriu şi ultima picătură de somn ce-ar fi putut sta ascunsă în săraca mea fiinţă.  
 
Pentru ceva momente uitai de stoicismul pe care-l construisem ca fel de gândire. Şi cum altfel să fi reacţionat, când trăiam o blestemată de furie?! Ce păcate ale descendenţilor trebuia să ispăşesc? N-aveam o perioadă ternă după ani de suferinţă? Nu eram afectată că alţii de vârsta mea îşi dovediseră rostul în viaţă, chiar cu mai puţine abilităţi native confirmate? Ce făcusem cu predispoziţia mea, cu talentul pentru scris în atâtea decenii? Nimic! Ce realizasem din câte gândisem pentru ca mama să se-aline de suferinţele sale? Prea puţin! Dar o făcusem pe cărăuşul cu mirandolinele astea două, pentru că Nicole avea nevoie de prietenia lor.  
 
Sărmana îşi numise cândva tovarăşele c-o vorba indiană, Cele care-mi duc în spatele lor necazul meu, adică prietene!  
 
Referinţă Bibliografică:
SENECA PREGĂTEŞTE CEVA / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2025, Anul VI, 17 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!