Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 2018 din 10 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

SENECA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Şi cine-i Seneca ăsta? mă luă pe nepusă masă peste vreo săptămână Lixandra.  
 
-P-p-poftim? dădui pe loc în bâlbâială. Nu chiar de-ntrebare, că era semiretoric pusă, ci de atitudinea ei în sine.  
 
-Dar n-ai înţeles?! Cine-i Seneca ăsta? De unde-a mai răsărit şi el ? acceleră ea debutul propriei sale dumiriri. Că mă şi gândeam cu Agripina că prea...  
 
N-o lăsai să bată câmpii maternal. Aşa cicăleală nu primeam nici de la Nicole, care mi-era mamă! De ce-aş fi tolerat imixtiunea lor? De-aia o persiflai:  
 
-Pai, să tot fie trei cu numele ăsta!  
 
-Aoleu, nu spune! Identici la chip? De aceeaşi vârstă?  
 
-Nu! Nici chiar aşa, drăgălaşo! După cum văd, aţi cam uitat cine v-a răpit c-o maşină faină de la Poliţie-ntr-o seară când vă autodenunţaserăţi... Vi s-a şters din memoria slăbită de cei mai grozavi 82 de ani că v-a pregătit un mic dejun de vis? Că v-a lămurit de ce-mi poate mie talentu’? Ai?  
 
-Opreşte-te! Ce? Te-ai supărat?! făcu ea cu o precauţie-n tonalitate, care mă minună, dar şi-mi ascuţi cerbicia:  
 
-Lixa, nu ţi-a fost de-ajuns Transfăgărăşeanul, circuitul României, acum exersezi cu mine o tentativă de monolog? Dai la teatru? Şi c-un râs forţat impusei colocutoarei mele punctul terminus al conversaţiei, închizând şi telefonul.  
 
Ce vor fetele astea? S-o ţinem de-a gaia maţu’? Da ce, suntem la căminu’ de nefamilişti de la fosta Apaca? Azi şi locul ăsta s-a mai cizelat, devenind Galeria de modă -Apaca. În concluzie, căminu’ a dispărut şi el... Sau le-a căzut cu tronc omul? Ei ca ei, dar Agripinei, sigur! Visătoarei ăsteia văduvioare, precis că i-a plăcut!  
 
...  
 
Răutăcioasa glumiţă mă ruşină, căci tocmai treceam prin dreptul oglinzii şi-i văzui Mirazei, c-aşa îi ziceam eu acesteia când îi vorbeam, boticul adunat a dezaprobare. Reflecţia mea fusese acoperită total de reacţia ei.  
 
Şi folosindu-mă de efectul poltergeist îi povesti un vis de-al învinuitei când le plimbam cu maşina într-o iarnă pe la Buşteni pe câteşitrele.  
 
Ştiţi şi voi ca după ce s-a dus Traian, v-am spus eu, miercurea, în drumul meu spre Catedrala Sf. Iosif, îl tot zăream pe Cornel, prima iubire... Ne mai văzusem întâmplător, înainte de pensie, schimbaserăm 2-3 cuvinte şi pa! Acum, nu ştiu cum se făcea, dar era mereu pe trotuarul de vis-à-vis şi-n sens invers. Şi totdeauna era-nsoţit de-o doamnă bine, ceva mai tânără decât el, dar care se folosea de-un baston înalt, vopsit în alb, cum au ambliopii.  
 
De-atâta decenţă, nici el, nici eu nu dădeam semn că ne vedem, că ne ştim... În fine, mă bucurasem în sinea mea că-l mai văzusem... Şi-atât! Dar prin minte îmi umbla ca un şarpe dorinţa să ne şi vorbim…  
 
De vorbit n-am vorbit, dar am fost la Mall să vedem un film. Ce film? Nu-mi amintesc! Ce ştiu exact este c-am adormit mâncând popcorn, că m-am înecat şi că m-am trezit cum Cornel îmi făcea respiraţie bouche-à-bouche!  
 
După relatare rămăsesem confuză. Ce fusese vis? Întâlnirile de miercuri sau povestea de la Mall?  
 
Miraza îşi gonise chipul şi mă lăsase mofluză, contemplându-mi reflecţia învăluită în laşitate şi tăcere.  
 
Norocul meu salvator fu interfonul. Sună profund şi revoltat. Pesemne nu din prima clipă-l băgaseră urechile mele în seamă.  
 
-Deschide! A-nceput să plouă şi n-am umbrelă!  
 
Apăsai Acces fără să verific şi poza glasului. Ar fi fost superflu. Era Lixandra. Venise ca să afle ce voiam eu să afle, mă jucai eu cu vorbele până s-aud liftul oprit la etajul meu.  
 
Intră, nici salut, nici scuze că vine la o tânără belferă fără să anunţe, se proţăpeşte în singurul fotoliu şi mă-ndeamnă:  
 
-Îmi zici? Cine este Seneca, vecinul de vis-à-vis? Ăl de care ştie tot omul de-a făcut liceul, era un filosof, nu?  
 
-Filosof roman, iniţiatorul stoicismului şi profesorul nebunului ăluia de Nero, împăratul Romei şi bănuitul incendiator al Cetăţii Eterne, subliniai eu firoscoasă, doar, doar o deturnez pe-amică de la cercetarea-i lansată.  
 
Aveam ceva de finalizat pentru APDI, ceva cerut de admin-ul grupării şi cu care participam la un concurs. Deci?! Cum să-mi ardă mie să-i desluşesc nelămuritei ăsteia cestiunea?  
 
Totuşi continuai să-i explicitez cum stăteau lucrurile cu stoicismul, numai să-mi înfrânez pornirile criminale care îmi dădeau ghes în clipa respectivă focusându-se pe colocutoarea nedorită. Şi-i înşirai că pentru Seneca şi-ai lui viaţa era aidoma unei poveşti, nu prea lungi, dar valoroase.  
 
Precizarea făcută o captivă pe tinerică. Şi reflectă:  
 
-Păi da! Că eu, de- am trăit ăşti 82 de ani, am împărăţit? Sau Agripina?! Şi chiar mamă-ta, biata Nicole? Ne-am târât în robia căsniciei, am procreat, ne-am îngrijit soţii şi neamurile, am slugărit şi la stat...  
 
N-o ascultai, dându-i mai departe:  
 
-Ascultă-ncoace, soro? Ştii cum vedea Seneca reţeta fericirii?  
 
-Da’ era şi doctor? se minună inocenta.  
 
-Era de toate, mă dădui cultă bine. Recomanda ca nefericitului să nu-i dai lucrurile dorite, mai bine să-i tai poftele. Şi aşa, sărăcit de stârnitoare dorinţe, n-ar mai tânji la fericirea altuia, că privind în urma sa, ar putea descoperi că sunt foarte mulţi nefericiţi, mai nefericiţi ca el!  
 
-Dacă înţeleg, sfătuia a cumpătare, cam cum te-nvaţă biserica, o dădu Lixandra spre domeniul mai la-ndemână. Tu de unde le ştii? La ce-ţi folosesc? Poate, mă gândesc...  
 
-Exact! La scris! Şi la supravieţuit, m-auzi? Dacă n-aş gândi aşa, m-aş suporta? Licenţiată! Şi la ce folos?! Cu înclinaţii literare! Dar fără operă la ăi 35 de ani?!  
 
-Tânără, sănătoasă, frumoasă, de familie şi... singură o dădu ea pe ruta maritală în virtutea inerţiei.  
 
-Nu te-ntinde, nu te-ntinde! mă obraznicii eu vexată, uitând anii care ne despărţeau. Vezi, pentru mine, singurătatea este ce este! Ea îmi hrăneşte spiritul, după cum face cu trupul mâncarea!  
 
-Păi de-i aşa, de ce n-ai opera ta de capitală pân-acum, ci doar povestioare de adormit cititorul, obiectă ea, atingându-mă în amorul propriu şi instigându-mă s-o dau afară din casă.  
 
Făcui cu greu loc unui sentiment tolerant şi-apoi încheiai:  
 
-Vezi cât sunt de omenoasă ? Nu te gonesc pentru că-mi furi din timpul meu necesar scrisului! Nu-ţi închid gura pentru că-mi sărăceşti portretul! Nu mă indignez că mă cicăleşti, că eşti nemulţumită de mine! Şi unde mai pui, mă iau în gură cu nerodul de Sterie ori cu ingratele-ţi progenituri când se fac vinovaţi faţă de tine! Vezi?!  
 
De la stoici am deprins! De la ei ştiu că-n viaţă trebuie să fii demn, să fii convins că libertatea interioară te apără de abuzul tiranic al celor răi, nedrepţi!  
 
Tirada mea o supuse pe Lixandra, obosind-o, o învălătuci într-o timiditate, care, pare-se, o făcu să uite, în fond, de ce venise. Poate de asta se cocoloşi în fotoliu, dându-mi răgazul după care flămânzeam ca să finalizez proza.  
 
...  
 
În seara aia timpul se perindase, culmea, plăcut, de când Lixandra se cuibărise adormind. Eu postasem materialul şi pregăteam lângă un ceai nişte sandviciuri să-i ofer iscoditoarei mele, când mă pomenii că intrefonul sparge calmul şi-o trezeşte. Bâiguind nefericită că-i târziu şi că cine-ndrăzneşte să ne calce, se-ndreaptă spre uşă strigând:  
 
-Geraldine, eu deschid! E vecinul...  
 
-Seneca! sublinie el surâzând când apăru în uşă.Vă-mbrăţisez, doamnele mele! exclamă intratul dând să pună în aplicare vorbele emise. Eu mă ferii şi trebui să se mulţumească doar cu mirandolina fericită nevoie mare de-aşa salut. Scăpată din plăcuta strânsoare îmi adresă încântată:  
 
-Să fie dumnealui al doilea Seneca?! Dar este şi-l cunosc, desigur! îşi confirmă diplomatic, deşi prin mimică se contrazicea cumva.  
 
Eu o asigur c-aşa stau lucrurile. Îi rog să se aşeze în zona bucătăriei din studio, să guste câte ceva, iar în gând mă rog s-o lumineze Dumnezeu pe Lixandra şi să vrea acasă.  
 
Dar ţi-ai găsit! Ea îmi stăvileşte planul şi, întorcându-se către Seneca, îi lansează o invitaţie la Ceainăria din Pasajul Macca-Villacross, convinsă că suntem ca şi ea insomniaci, în consecinţă, potenţiali consumatori ai ceaiurilor de-acolo şi-ai atmosferei cu totul insolite. Sărmana ţestoasă întrecuse chiar măsura!  
 
Nu-mi încheiasem câinoasa apreciere la adresa musafirei mele fără limite, ca mon voisin, de parc-ar fi fost martor la instructajul despre Seneca făcut Lixandrei, se pomeni:  
 
-Un al treilea Seneca ar fi cel cuprins de numele SENECA-ANTICAFE, un insolit local de pe str. Arh. Ion Mincu, de-aici din Bucureşti.  
 
Şi nici una, nici două, scoase dintr-un tub protector adus cu el chiar afişul de la inaugurarea specialului loc:  
 
Vă dedicam la SENECA-ANTICAFE spaţiu pentru petrecerea unui timp de valoare!  
 
E gândit pentru lucru şi relaxare, mediu confortabil, un alt acasă.. Aici se pregătesc examene şi proiectele prind contur. De asemenea, poţi diseca firul în patru cu prietenii, să citeşti, să participi la un workshop sau să-l organizezi. Dispune de spaţii speciale pentru fiecare din aceste activităţi.  
 
Plăteşti pentru timpul cât foloseşti spaţiul în care te afli. Ai la dispoziţie: ceaiuri, snacks-uri, jocuri de masă, cărţi, reviste, acces prin Internet la bibloioteci universitare, mese de lucru, proiector, scanner, imprimantă şi Wi-Fi.  
 
Lixandra bulbuca ochii a ne-nţelegere însoţindu-i c-un rânjet tâmp. Faptul mă cutremură. Deşi nu eram consangvine, situaţia-n care fusese adusă de Seneca mă ultragie în aşa măsură, încât izbucnii:  
 
-Ştii ce Lixa, hai să ne duci tu la Ceainăria ta, că tot se-apropie miezul nopţii...  
 
-... că mie tot nu mi-e somn şi... înseilă invitata...  
 
-... mergem altădată la ANTICAFE, când vom organiza un... vrusei a continua eu, dar gândul citit de Seneca se-ncoronă cu precizarea stârnitoare:  
 
-... workshop literar!  
 
-Aşteaptă numai! îi forţai spre domolire avântul, care să fi fost el acela?!  
 
Biata femeie, decăzută acum la stadiul de flaimucea, se uita când la mine, când la ticălosul ăla cu ochii boldiţi ca proasta:  
 
-Dacă ziceţi?! Aşa să fie! capitulă ea nedezamagită, nu că-i promisesem eu, cât ce-o asigurase vecinul.  
 
Selecta locantă era situată în Pasaj, la 10-15 metri de la pătrunderea în el dinspre Calea Victoriei. De-afară, un joc de neoane sinilii te-anunţa c-aici Insomnia e la ea acasă, căci ăsta era numele spaţiului circular în care pătrundeai.  
 
Intrarea se făcea direct printr-o uşă glisantă ca la magazinele japoneze ori sud-coreene, ar fi zis Agripina şi prietena ei.  
 
Un arc de cerc în stânga uşii ascundea explicit o nişă-naltă cât încăperea cu rafturi pe care se găseau cărţi, reviste, albume cu fotografii legate de artă şi rostul servirii ceaiului, după cum puteai să descoperi în timp. La cele de sus ajungeai accesând un buton cu numărul rândului. Se declanşa un resort ce-ţi cobora şirul sub nas. Toate atrăgătoare, tipărite la zi. Grozavă găselniţă! Şi informaţie, şi delectare!  
 
Faţă-n faţă cu uşa, alt arc era alocat unei vitrine care-ţi făcea cu ochiul, căci minune de cofeturi în culorile curcubeului aşteptau, nerăbdătoare atracţii, să fie răpite şi destinate papilelor gustative. Toate eco, îndulcitori, coloranţi şi arome în exclusivitate naturale! Sălăşluiau alături şi bruschete cu varii arome, precum şi fructe, multe fructe fie confiate, fie uscate.  
 
Restul peretelui înconjurând spaţiul oferea ochilor câteva repere grafice în manieră suprarealistă. Majoritatea portrete, chipuri care-ţi spuneau lucruri diferite în funcţie de unghiurile şi distanţa de la care te uitai. Prin cele trezite-n contemplatorii probabili, ele rotunjeau insomnia.  
 
-Se-mbină arta cu negoţul! Nu găsiţi? le strecurai companionilor printre dinţi, eu, sensibil observator al mediului, gata de conexiunile cele mai insolite.  
 
-Asta remarcam şi eu, rosti impresionat Seneca, intrat firesc în perfectă rezonanţă cu mine. Şi mă bucurai.  
 
Pentru că rotonda încăperii o cerea, măsuţele erau şi ele de aceeaşi formă. Confecţionate dintr-un material transparent ca şi scaunele, dădeau strania senzaţie de imponderabilitate, susţinute de o podea translucidă, iluminată argintat. Impresia era întărită de străveziul farfurioarelor, a ceşcuţelor şi a vazelor cu flori.  
 
Aplecându-se spre mine, cavalerul nostru, căutând cu privirea în jur, amendă faptul:  
 
-Ce zici de transparenţa asta postdecembristă? Şi-ncepu să râdă sfielnic, de astă dată încântat să se dea inocent. Nu te poţi concentra la cana de ceai, văzându-ţi pantofii scâlciaţi ori prăfuiţi sau picioarele doamnei însoţite, nu? Şi se despărţi de-un hohot de râs, de astă dată nealterat de vreo încercare de stăvilire.  
 
Dezavuai în tăcere atitudinea-i, convinsă că ia cunoştinţă de ea prin talentul său de cititor. Cât despre Lixa?! O admiram că trăia fericită clipa, doar îl condusese în raiul ăsta citadin chiar pe Seneca. Eu? Nu nu mai contam pentru ea! Chiar defel!  
 
Mijlocul încăperii alinta un blat de lemn cu design în linii curbe. În el era încrustată o plită electrică pe care odihneau ibrice şi ceainice cu siluete rafinate, adăpostind, pesemne, apa trebuitoare. Bănuiai asta doar, fiindcă nici un semn de cald nu altera atmosfera potrivit de răcoroasă în care arome delicate se întrepătrundeau… Aparate performante recondiţionau aerul dozând şi răcoarea, şi umiditatea.  
 
Zăboveau la vedere şi nişte recipiente de sticlă, adevărate particule de curcubeu, care împodobeau blatul până să le descoperi încărcătura. Umplute cu flori de ceaiuri diverse, te fermecau prin broderia de forme ce le capitona… Ce mai! Simplu şi cu stil!  
 
...  
 
Pentru prima dată în viaţă - aveam să-mi mărturisesc peste un timp - inspirând aerul înmiresmat al spaţiului, îmi simţisem într-atât de stimulate papilele, uitând absolut de bere, de vin ori de alte licori, rostind la unison cu propriul ego un înflăcărat îndemn: Să bem, dar să nu bem!  
 
Şedinţa de terapie insomniacă a durat ceva. Personal, am pierdut şirul soiurilor de ceaiuri încercate, preluând de la toate o armonie de mirosuri ce mi-au afectat memoria olfactivă forever, concomitent cu amplificarea stării de fericire de care aproape uitasem că există.  
 
Lixandra, cât era de-naltă, se condensase parcă, devenise minionă, adevărată jou-jou, minunată - era pentru a doua oară la Ceainărie - de atmosferă şi de protocol, având ceva laudativ de spus despre asta ori de câte ori se ivea ocazia.  
 
Numai Seneca apreciase persiflând şi locul, şi tratamentul, şi persoana ce ne acceptase în atare ambient, iar cât a durat drumul până la casa Lixandrei a evitat să se implice în conversaţia ei, părând orice replică prin simplissime vocabule ca: desigur, cum de nu, certamente, negreşit, bineînţeles.  
 
De comunicat a făcut-o la-ntoarcerea spre blocul nostru, numai că mi-a părut o şaradă pe care n-am îndrăznit pe moment s-o desfac. Doar am zăvorat-o în sipetul minţii ...  
 
-SĂ TRĂIEŞTI e un dar. Viaţa este un drum c-un scop şi o victorie. Este un dans al iubirii. Fă din viaţa ta o sărbătoare... a declamat, parcă, el, împrumutând tonalităţi ale Cântării Cântărilor şi sugestionându-mă într-un anume fel spre ascultare şi supunere, spre tăcere umilă.  
 
-... îl privisem, neînstare să spun ceva.  
 
Bucuros că nu pot sau nu vreau să-i replic, adăugase:  
 
-Menirea omului e să-nflorească. Adună-ţi sevele şi odrăsleşte azi, căci viaţa e prezentul. Trăieşte clipa!  
 
Ajunşi în fata garsonierelor noastre, intraserăm fiecare tăcând. Totuşi în gândul meu pâlpâia intermitent întrebarea Lixandrei: Cine-i Seneca?  
 
Referinţă Bibliografică:
SENECA / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2018, Anul VI, 10 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!