Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Visul fetei lui Batukhan - Premiul I la Concursul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Munte cu steiuri pleşuve şi rare oaze de ierburi scorţoase peste care domneşte cu schimbul când brunul, când albul ca ison ţinut anotimpurilor. Şi-un cer în tonuri de cenuşiu…  
 
Omul de-aici, întrupat dintr-un deşert ce i-a dat arămiul şi-asprimea feţei, uimeşte ca pustiul-matcă: scund la stat, dar înalt în simţire; iute în fapte ca vântul uscat, dar domolit când ridică spre Cer un cânt.  
 
Mereu în mişcare, păstor de capre şi cai, vânând pentru trai ori apărare, îşi adăposteşte odihna şi slăbiciunile vârstei în iurta cea albă, rotundă, ciuperca uriaşă din zăbrele şi pâslă, sigur ancorată-n pământ, din care ieşirea e totdeauna spre miazăzi.  
 
Are ochi buni, doar aşa poate nimeri hotarul îngust al zării printre furtuni de omăt sau nisip.  
 
Ţinut sărac în culori, misterios, răzleţit de lume, stăpâneşte el, Lordul-vânător cu păsări de munte...  
 
*  
 
Februarie domneşte prin ger, rostuind pragul schimbului de ani. În iurte se bea arkni şi ceai cu lapte. Se mănâncă orez. Prin alb, hrana-i şi ea chezaş al gândurilor bune la graniţa vremurilor.  
 
Un cântec scurt se naşte din tobe şi gonguri. E boggino duu şi falnic dă de veste că-ncepe Sărbătoarea! Vin Lorzii cu acvile! Porneşte vânătoarea! Ca nişte pârâiaşe viguroase făcând în ciudă avalului vitreg urcă înspre steiuri duium de bravi bărbaţi în straiele gătite cu blănuri din trofeele bogate, câştigate în alte ierni.  
 
Întinsul dintre stânci e-acum o scenă. Încă din zori, veniţilor li se oferă aici locul râvnit: în arcul dinspre stânga, măiaştrii-vânători cu răsăritu-n spate, să afle ţintă-n cele zări; în dreapta, duiumul curioşilor să vadă ce acvilă ia premiul, cu ce pradă…  
 
Lorzii vânătorii se-adună, chemaţi la-ntrecere dreaptă. Măreţia lor e sporită de acvilele stându-le ţanţoş pe braţ!  
 
În ziua hotărâtă li se vor pune grozave nade primejdioaselor păsări: iuţeala-n zbor, plutirea-ndelungată, răspunsul neîntârziat la îndemnul primit… Abia la urmă vor fi asmuţite înspre vulpi şi lupi.  
 
Şi încă o dată fi-va dovadă vie, în prag de Nou An, că acvila, vânătorul cerului, i-a devenit adevărată umbră omului, împărăţind laolaltă viaţa aspră din recele pustiu mongol!  
 
*  
 
Dimineaţa, Makhan, fata lui Batukhan, răscolită de-un vis, se hotărî. Va lua locul tatălui său la-ntrecere, purtând pe braţ pe Akhnu, acvila crescută şi-nvăţată-n taină de şase ani, la fereală de toţi.  
 
O-ndeamnă la fapta semeaţă şi grija pentru părintele căzut la boală! Un Lord al vânătorii să lipsească de la marea Sărbătoare?! Iată gândul ce-i sfârtecă fetei sălbatic mintea.  
 
Din toamnă tatăl zăcea-n dureri sleitoare... Şi vraciul adus i-a menit: „Numai căldura îl va ostoi, de va avea noroc să treacă iarna!”  
 
Makhan ştia că izbânda ei la vânătoare l-ar sprijini în călătoria către primăvară şi vindecare...  
 
Deunăzi avusese copila un vis despre-o pasăre c-un bulgăre de foc bătând în piept, care tânjea ca firul ierbii să facă-nainte-i covor, cu muşchi să-mbrace stânca sub calde dezmierdări de soare... Văzu un semn în acea închipuire picurată de somn.  
 
Akhnu, c-un cap împodobit de luciri aurii, cu cioc de fier, cârlig încovoiat, prea bine se pricepe să iscodească prada-n zare! Şi rostul vânătorii îl ştie temeinic, şi-a muiat ades în sânge ghearele-i oţelite!  
 
Să meargă! Să vâneze împreună! Şi toţi să le privească! Doar la asta visa fata de când deschisese ochii asupra lumii, pe-ntinderi de stepă şi munţi, de când se-nfrăţise cu Akhnu!  
 
Makhan o găsise-ntre două stânci, pui firav şi golaş, scăpat din cine ştie ce cuib, pradă fiarelor pe care, altfel, ginta ei de-naripate le asuprea…  
 
A hrănit-o cu carne crudă şi a adăpat-o cu lapte de capră până s-a întremat şi s-a împodobit cu pene dantelate în gri, brun şi roşcat.  
 
De mică a deprins-o la zbor şi la vânat! Nu căţărate pe-o creastă de munte, adăpostite doar de azurul cerului, făceau pereche fericită şi harnică?! O purtase cu sine chiar şi când colindase cu caprele printre stânci în căutarea ochiurilor de iarbă, s-o-nveţe cu aerul şi zvonurile muntelui. Niciodată vulturiţa nu-i atacase iezii cei cruzi din turmă, învingând datul firii...  
 
Când s-a mărit, Akhnu s-a lăsat învăţată să poarte povara capişonului de piele împodobit c-o piatră verde. Se-nfiorau şi ea, şi fata când era purtată pe braţ în fugă de cal. Makhan ar fi jurat că vulturiţa vede totul prin ochii ei, de-aceea îngăduia fără frică să-i fie acoperit capul.  
 
De câte ori la ceas de apus, în zi de vânătoare, atentă, Makhan nu-i curăţase de sânge ghearele păsării?! Şi zâmbind, îşi zicea încântată: „A fost o vânătoare pe cinste! Şi lupii s-au mai dat spre munte ! Un timp vor fi stăviliţi! Mai puţini cu doi, luaţi zălog în gheare de Akhnu pentru stricăciunile făcute în turmele de capre şi în herghelii!”  
 
Cum să nu se-ncreadă Makhan în ajutorul ei, al vulturiţei?! Călăreţ şi vânător se simte! Cu pasărea pe braţ, cu ochii spre Cer, aducătoare de bine pentru părintele scump va fi! Numai să se prindă-n marea vânătoare!  
 
*  
 
Makhan se-aşează cuminte în şir. Nu-i pasă de cum privesc spre dânsa unii sau alţii. E hotărâtă să intre în lupta cu fiarele, cu muntele, cu greul în locul tatălui său. Îşi făgăduieşte s-aducă prada cea mare... să-şi întărească părintele...  
 
Îmbrăcămintea o ajută pe deplin. O blană de lup vânat de ea îi e podoabă. Gândul acesta o-nalţă, o face mai dârză, îi dă putere ! Iar din ochi aruncă-n jur îndrăzneală şi hotărâre să-nvingă!  
 
E acceptată. Întrecerea-ncepută, Makhan urcă pe-un stei. Înainte de toate, eliberează capul acvilei de sub adăpost şi netemătoare o ţinteşte cu privirea, îi sărută creştetul, rostind o rugă. Pe loc îi e dat un răspuns, căci Akhnu îşi împlântă în ochii prietenei sale rubiniul uităturii, apropiindu-şi ciocul de fruntea fetei...  
 
De pretutindeni se-aude tumult. Călăreţii în piei de animale, l-adăpost de viscolul dezlănţuit, iau în goană şerpuitoarele poteci, dau ghes la zbor acvilelor prin scurte şi meşteşugite îndemnuri. Păsările amarnic strigă, planează ţintit către prada simţită, văzută. Se lasă-n căderi ameţitoare şi iute pun stăpânire pe animalul doborât, sfârtecându-i puterea vieţii cu oţelul încovoiatului cioc. Săltând-o în chingile ghearelor, duc mai apoi captura la stăpân.  
 
Îndemnuri răsună pe rând. Zboruri de acvile se-ncrucişează semeţ. Glasuri sparg tăriile, unele ciudoase, altele învingătoare. Într-un chiot prelung se unesc şi vocea de om, şi vaietul ucigaş al păsărilor, şi urletul căznitelor fiare…  
 
Trufaşi se arată acei ajutaţi de noroc, în preajmă-le cu bogate leşuri de lupi şi de vulpi. Nesocotiţii de soartă privesc la ei cu jind, căci n-au alături decât resturi de capră şi câte-un amărât de vătui.  
 
Oricum, toţi sunt prinşi de zor. Întrecerea e pe sfârşite. Încheierea? Răsplata urmată de-o masă pe cinste când se va striga îndelung numele vânătorului celui mai iscusit.  
 
Printre iurte, preajma se dezgheaţă. Parte din prăzi pregătite pentru ospăţ sunt stropite din plin cu arkni fiert şi ceaiul cu lapte.  
 
Doar Makhan întârzie s-apară. Cei care-o ştiu se-ntreabă ce soartă are-ndrăzneaţa de fată?! Câţiva cred că-ntârzierea e pedeapsa că păstoriţa de capre a vrut să-ntreacă măsura, legea! Şi e uitată…  
 
Mai departe, sub munte, Makhan aşteaptă. Tânjeşte. După ce-a săltat-o pe Akhnu înspre înalt, a urmărit-o cu privirea până s-a pierdut în cenuşiu. Apoi cenuşiul a pierit în smoala înserării. Să treacă noaptea! Ştie! E sigură! Ziua următoare va răspunde aprigei sale dorinţe! E-ncrezătoare că-mpenata ei îşi va ţine făgăduiala şi va veni cu prada cea mare…  
 
Obosită de gânduri şi de-atât alergat, fata vrea să dea mâna cu somnul o clipă. Şi-această ispită o-nfrânge. Adoarme.  
 
Nu ştie când şi cum ceasurile nopţii-au trecut, căci, mângâiate de lumină, ploapele i se zbat. O minune se-arată. Dinspre munte, zboară îngreunată Akhnu, purtând atârnat în cioc un văl de argint! Iar în urmă-i se limpezesc văzduhurile încet, lăsând cale soarelui. Ca prin farmec, călăuzit de umbra vulturiţei, pământul înviază. Makhan nu ştie care-i mai grabnică: năvala verdelui crud ori desferecarea cerului din ceaţa rece-a iernii?!  
 
Fata-ncalecă degrabă. Asmute căluţul spre coastă, să vadă mai bine rostogolul de zăpezi strălucind înspre vale. Sub atingerea perdelei purtate de vulturiţă-n gheare, omătul se preface-n pulbere învinsă de tăria vremii calde...  
 
Ce pradă mai de soi putea să-i aducă sora din înălţimi?!  
 
Fericită de izbândă, Makhan scrutează orizontul în căutarea vulturiţei, s-o cheme, s-o strângă la piept mulţumindu-i. Dar n-o mai poate ajunge, nici măcăr în gând! Akhnu zboară tot mai departe, ducând cu sine greul iernii. Îndeamnă spre o altă zare, adevărat prădător de cohorte fugare - zăpezi umilite de caldul şi vrednicul soare de primavară! Dispare pe veci, lăsând un gol în sufletul fetei...  
 
C-un fior de nădejde domolind amarul pierderii vulturiţei, fata caută cale spre iurta alor săi. Cade răpusă de trăiri la intrare şi-ntreabă de Batukhan. Un zâmbet larg de mamă îi luminează simţirea: e plecat spre munte călare, săltat din boală ca prin farmec…  
 
Privind spre cerul albastru ca nicicând, Makhan îşi picură o lacrimă sărată pe obraz. E rubinie, geamănă ochilor vulturiţei vrăjite, Akhnu…  
 
Referinţă Bibliografică:
Visul fetei lui Batukhan - Premiul I la Concursul Rădăcini , ediţia a III-a - ÎNSEMNE CULTURALE / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1983, Anul VI, 05 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!