Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1899 din 13 martie 2016        Toate Articolele Autorului

JOCUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Vezi? Aşa! Ţi-am zis! Dac-o razi, nu mai e nici o diferenţă între noi! hohoti satisfăcut Senatorul, scuturându-l fără milă pe celălalt. Într-un moment de geniu, gândea el, îi venise ideea experimentului: să facă schimb pentru vreo două zile cu amărâtul din faţa lui. Aşa, pentru amuzament! Avea să joace o farsă tuturor, spera el, încântat ca un şcolar când îşi întâlnise inedita dublură pe coridor.  
 
Marcel semăna izbitor cu politicianul, mai ales acum că-şi lepădase mustaţa căruntă. Cedase insistenţelor acestuia şi se-ntâlniseră în spălătorul de la ultimul etaj. La fereală de priviri indiscrete, puseseră-n aplicare planul folosind aparatul electric wireless al Senatorului. Apoi făcuseră schimb de pijamale şi papuci, spre îngreţoşarea profundă a nobilului politician pus pe şagă.  
 
Totuşi, ochii încercănaţi şi cutele amare ce-i încadrau nasul ţi-ar fi spus că suferinţa lui Marcel e străină de bunăstarea exultată de tenul destins, rozaliu al celuilalt. Ce-i mai deosebea? Poate doar începutul de chelie al figurii publice. Dacă nu l-ar fi încercat durerile recentei crize biliare, Marcel, luând seama la celălalt, ar fi rostit zâmbind: Părul prost părăseşte capul deştept! Ori invers?!  
 
-Gata! Perfect! Să mergem, că acum începe vizita de dimineaţă! Du-te în rezerva mea, cum am convenit, iar eu mă strecor în patul tău. Însă mă tem de-un lucru. După cum sforăia boşorogul ăla din stânga ta, când am intrat mai devreme în salon, mare mirare dacă nu intru-n păcat şi nu fac moarte de om tocmai acum, când… Dar, să lăsăm vorbăria, du-te, du-te!  
 
Marcel îl privi cu mirare peste umăr…Ce vorbărie? El turuie ca o meliţă, deformaţie profesională, nu?! E la fel de limbut ca şi la talk-show-uri! Uite, eu n-am apucat să zic nimic, m-a luat pe sus şi practic m-a obligat să facem schimbul! Dacă n-ar fi fost suma aia de bani pomenită… Nuţa şi eu suntem în mare nevoie… de-atatea ori mi-am trecut peste mândrie… n-oi muri de-oi face pe Senatorul o zi! Şi, târşind papucii din piele ai celuilat, cu două numere mai mari decât ce purta el, îşi mai zise mustăcind: Na, să văd şi eu cum e să trăieşti pe picior mare, de politician!  
 
Pentru o clipă, bietul Marcel uitase că era-n spital şi că era aproape imposibil să guste din nectarul şi ambrozia destinate aleşilor poporului…  
 
Totuşi, când deschise uşa rezervei, după ce trecu de micul hol elegant, destinat vizitatorilor şi pătrunse în interiorul imensei camere, înlemni. Parcă intrase în altă lume!  
 
Pereţii, în patru tonuri de-albastru. Patul, suspendat de patru tije din material translucid, abia vizibile. O masă ca o semilună şi două scaune din acelaşi material amplificau adâncimea spaţiului.  
 
În stânga patului, o fereastră se confunda prin coloritul de peruzea cu un tablou. Pe o tijă înaltă, dând iluzia unui lampadar, trona un aparat umidificator Phillips, dinspre care se răspândea în cameră un aer plăcut!  
 
O oglindă de mărimea unui stat de om, reflectând patul, camufla intarea în baie. Se chinui mult până să aprindă lumina şi să dea drumul apei de la chiuvetă, doar aşa, de încercare… Totul era cu senzori, întunericul dispărea numai dacă te mişcai ritmic, iar apa ţâşnea doar atunci când îţi treceai mâinile prin dreptul unei fante de sub robinetul scurt şi strălucitor. Îşi propuse dibuirea săpunului pentru mai târziu, căci îşi aminti de ora vizitei.  
 
Lepădă papucii pe covorul moale şi se urcă în pat tocmai la timp. Uşa se deschise cu precauţie şi un cap rotund, grăsuliu şi jovial salută cu glas schimonosit, ca pentru copii:  
 
-S-a trezit Domnia Voastră?! Aţi dormit bine-binuţ?! Ceva dureri?! Ceva neplăceri?!  
 
Marcel îşi opri un nod în gât. Linguşitorul personaj era tocmai emeritul Profesor Dr. Stâncă, neurochirurg de talie mondială, proaspăt uns Director al Spitalului Judeţean, după ce localul fusese refăcut cu bani de la Administraţia Centrală. Ştia de el, dar nu-l văzuse în realitate, în saloanele de la comun nu veneau decât doctori mărunţi, nişte rezidenţi şi stagiari…  
 
-Aaaa, e clar, vă supără ceva! se impacientă cât se poate de fals eminenţa cenuşie.  
 
Marcel zâmbi de parcă îi turna cineva pe gât un litru de zeamă de lămâie. Profesorul se alarmă vădit, pierzând din teatralitate:  
 
-Bine, domnule Senator, dar mă îngrijoraţi de-a dreptul! Ieri dimineaţă, la internare, n-aveaţi cearcănele astea! Şi, cum naiba, dar sunteţi îngrozitor de palid şi tras la faţă! Nu v-a priit mâncarea aseară?! Aţi avut vărsături de dimineaţă?! Apoi tună spre cortegiul mut ce-l însoţea: Voi ce-aţi păzit?!  
 
Făcu un semn discret din cap şi alaiul se-mprăştie în jurul falsei figuri politice, mânuind stetoscop, tensiometru, glucometru, cercetându-i pe rând fundul ochilor, limba, pulsul, reflexele, îi palpară abdomenul, ficatul (aici icni puţintel din pricina durerii surde)… Un halat alb, mai lat în umeri, se aplecă spre urechea căpeteniei şi-i şopti ceva.  
 
Pupilele mărite ale Profesorului nu anunţau nimic bun. Lătră scurt nişte ordine şi apoi se pierdu într-un zâmbet unsuros în faţa pacientului de rang înalt:  
 
-Vaaai, au descoperit băieţii nişte simptome ciudate, ceva la ficat… nimic să ne-alarmeze, dar vreau să facem nişte analize, nu durează mult, sper că n-aţi pus nimic în gură acum de dimineaţă?!  
 
Nu mai aşteptă răspunsul din partea celui cocoţat în pat, se-ntoarse vârtej urmat de cohorta de medici cu figuri şterse de umilinţă şi lăsă în urmă-i o asistentă competentă.  
 
Tânăra fâşneaţă îi potrivi lui Marcel perna, îi aşeză pilota uşoară din puf de lebădă peste piept, după ce iniţial îi încheiase delicat nasturii pijamalei. Apoi trase perdelele şi-i trimise nişte ocheade languroase, asigurându-l de linişte deplină până vor reveni pentru analize. Părăsi, în final, scena.  
 
Singur în penumbră şi-n confort, Marcel aţipi, cu gândul la tratamentul de care se bucura cel care-i luase locul în salonul cu opt pacienţi distribuiţi în şase paturi.  
 
Într-adevăr, bietul politican era demn de milă. Scârbit de lenjeria mizeră, după ce se culcuşise în patul lui Marcel, avusese cel mai grozav şoc din viaţa lui: o scândură de om, proaspăt întors de la baie, i se vârâse în pat cu o mişcare şerpească, lipind de spinarea sacră a Senatorului o coloană vertebrală descărnată şi sprijinind pe gleznele acestuia nişte tălpi reci şi umede. Ultragiatul ţâşni într-o clipită urlând de furie şi sperietură. O soră mătăhăloasă restabili ordinea în salon, zmucindu-l pe indignat:  
 
-Ce-ai, ţi s-a urât cu binele?! Vrei să fii dat afară?! Ce, eşti vreun os domnesc?! De când ţi-ai ras mustaţa te-ai subţiat? Nu ne-am înţeles de ieri să stai cu Tataie în pat?! Nu vezi, e o mână de oase, abia de-l simţi?! Mai ai răbdare vreo două zile, până se externează Sforăilă şi te mutăm în locul lui!  
 
Când Senatorul avu senzaţia că-şi recapătă glasul, amuţi din nou sub baritonala interdicţie a asistentei:  
 
-Gata cu gălăgia sau îţi tai porţia la prânz! Hai că vine vizita!  
 
Vizita veni şi trecu aproape cu viteza luminii. Nu se deschise nici o foaie de observaţii, nu fu nimeni consultat. Doar o mormăială din partea Şefului de Secţie, nemulţumit oarecum că iar erau mai mulţi pacienţi decât paturi.  
 
Ziua curse repede pentru Marcel. După analize, veni soţia Senatorului, o doamnă trecută de prima tinereţe, elegantă, parfumată şi sfidătoare. Marcel, plăcut surprins, îi adresă un sincer Dar frumoasa doamnă ce doreşte?! Ea îl privi încruntată şi-i aruncă scârbită:  
 
-Temină cu prostiile, nu ne-aude nimeni, păstrează-te pentru amante, nu-ţi irosi arsenalul cu mine!  
 
Marcel ezită să mai spună ceva, de frică să nu se dea de gol. Dar tocmai tăcerea şi gestul de a-şi pleca ochii în faţa impunătoarei apariţii îi transmise acesteia că ceva nu e în ordine!  
 
Trebuie să fac nişte cercetări! se gândi soţia Senatorului. Dacă e într-adevăr bolnav şi nu a venit aici numai ca să joace rolul încrezătorului în medicina românească, pentru investiţia în imagine?! Îmi pare slăbit! Dacă e pe moarte?! Doctorul zicea ceva despre nişte analize… colecist… Parcă n-avea nimic! Internarea trebuia să fie de formă, pentru publicitate! Se poartă nefiresc! Trebuie să umblu în seif, să mă asigur că n-a schimbat parolele pentru contul din Elveţia!  
 
Şi, măcinând toate-acestea, se retrase tulburată de posibila eliberare maritală nesperată. Numai de n-ar exista vreun alt testament!  
 
După plecarea consoartei politicianului, reapăru asistenta, introducându-l pe jurnalistul Preşcornilă, mare mahăr la ziarul Puterii din Capitală. Fusese convocat de consilierul personal al Senatorului să pună în lumină patriotismul local al politicianului: vezi Doamne, venea să se caute tocmai în spitalul pentru care găsise bani la buget în vremuri de restrişte! Numai el, Preşcornilă, ştia vreo două firme care se-mbogăţiseră din deturnările de fonduri necesare consolidării clădirii şi reamenajărilor interioare. Dar, ordinul era ordin! Te pui cu aşa ceva?!  
 
Marcel, luat prin surprindere, făcu cea mai mare greşeală din viaţa lui: răspunse pe şleau la toate întrebările ziaristului. Ba, mai strecură şi nişte invective când fură pomenite nume şi de colo, şi de dincoace, blagoslovind în acelaşi fel şi Puterea, şi Opoziţia. Uitând că e în pielea Senatorului, emise nişte judecaţi sănătoase despre ultima iniţiativă ecologică a acestuia, care închisese, odată cu Combinatul chimic din zonă, orizontul forţei de muncă locale. Evident că toată lumea asociase mişcarea politicianului cu precedenta sa investiţie într-un Rezidenţial din Capitală, bine camuflată printr-un lung lanţ de firme intermediare! Era clar că încerca acelaşi lucru şi pe plan local, Combinatul odată închis şi dezafectat, terenul ar fi fost numai bun de...  
 
Preşcornilă era mut! Nu-i venea să creadă ce-aude! Începu să se-ntrebe dacă Senatorul e-n toate minţile! Cum să spună lucrurilor pe nume, chiar de ştia că are în faţă un ziarist de casă?! Şi totuşi, dacă asta era ocazia nesperată pentru el, Preşcornilă, de-a deveni erou naţional? Păi, dacă Senatorul o luase razna, el, ştiut fiind ca al doilea om în Partid, deşi stătea mai în umbră, lăsând căţelandrii la bătaie, ăsta nu era semn clar că trebuie să se reorienteze?! Nu l-ar fi primit Opoziţia cu braţele deschise?! Cu aşa subiect, cu asemenea destăinuri chiar din gura Senatorului… putea găsi bilet de-avion spre Tărâmul Veşnicei Prosperităţi!  
 
De isprava lui Marcel află Senatorul abia în dimineaţa următoare.  
 
După ce petrecuse o zi şi-o noapte de coşmar în compania păduchioşilor din salonul comun, îngrozit de atingerea scheletului ambulant cu care-mpărţea patul, după ce mâncase nişte zeamă tulbure, de un gust mai mult decât îndoielnic, luptându-se cu pofta de potârnichi, păstrăvi, cârnaţi de urs, chiar şi de sarmale în foi de viţă ori mititei cu muştar… după toate astea avu parte de altă drăcovenie!  
 
Îşi revăzu întreaga viaţă într-o clipită, pătruns de-o frică… De ce? Plimbându-se pe hol să se dezmorţească şi făcându-şi planul cum să se strecoare spre rezerva în care trona Marcel de ieri, pentru cuvenita schimbare, Senatorul găsi un exemplar din ziarul local aruncat pe un pervaz. Pe prima pagină era poza lui, iar un titlu cu litere de-o şchioapă îi tăie suflarea: Lovitură de teatru pe scena politică! Urma cu litere grosuţe, mai mici, un rezumat al celor înşirate de Marcel cu o zi înainte ziaristului. În final, redacţia preciza că articolul fusese preluat dintr-un jurnal al Opoziţiei, semnat, culmea, de un vechi adulator al Puterii.  
 
C-un strigăt animalic, lăsă toate precauţiile la o parte şi alergă spre rezerva pe care o părăsise cu stupida intenţie de a se amuza printr-o schimbare, chestiune care, iată, se-ntorsese împotriva lui!  
 
Stupoare! Când ajunse acolo, fu împiedicat de un poliţist să înainteze. Locul era straşnic păzit şi câţiva pacienţi curioşi erau îndepărtaţi prin îmbrâncituri motivante. Cu inima stând să i se spargă în piept, Senatorul află că ocupantul rezervei decedase peste noapte. Cel care îi împărtăşi vestea făcu rapid nişte speculaţii: sigur era mâna nevestei politicianului ori a colegilor de Partid, mai ales după ce trădase cauza, făcând nişte dezvăluiri uluitoare cu privire la motivul real de închidere a Combinatului!  
 
În fapt, neştiută, o altă mână criminală strecurase abil pe tăviţa cu medicamente a falsului Senator o supradoză de nitroglicerină ce-i provocase hipotensiunea, care, dublată de somniferele prescrise de medic, dusese la încetarea activităţii cardiovasculare a pacientului. Dar toate astea aveau să fie aflate mai târziu, după necropsie, eventual. Făptuitorul fusese un infirmier a cărui întreagă familie suferise după închiderea Combinatului. N-avea să fie dibuit niciodată, la ora aceea era deja în drum spre graniţă…  
 
La aflarea veştii morţii sosiei sale neoficiale, Senatorul leşinase. Cu semnele vitale slăbite, fusese dus rapid în patul din salonul comun de la acelaşi etaj şi ajutat să-şi vină în fire.  
 
Când se trezi, constată că mintea nu-i lucra deloc, poticnită în cruda realitate: cel care-i luase locul murise! Adică, era salvat?! Şi începu să râdă nebun! Un fulger îl trezi la realitate: păi, dacă toţi ştiau că Senatorul murise, atunci el… el cine urma să fie de-acum înainte?!  
 
Răspunsul i-l dădu apariţia Nuţei, soţia lui Marcel, o femeie pricăjită, cu zeci de riduri pe faţă şi smocuri de păr ieşite de sub o basma decolorată:  
 
-Marcele, ţi-ai ras mustaţa! Bunătate de mustaţă! Ce bine-ţi venea! declară ea nostalgic.  
 
Uite, ţi-am adus hainele bune, am vorbit de dimineaţă cu doctorul, cică n-au fonduri să te opereze acum, cere prea mulţi bani la paroscopica, nu-i avem încă… Mai stai vreo lună-două pe tratament şi regim…  
 
Dar nu termină bine, că politicianul începu să urle turbat:  
 
-Ce Marcel, nici un Marcel?! Nu-s Marcel! Marcel a murit în rezerva mea! Eu sunt Senatorul… nu mai apucă să-şi decline identitatea, că fu redus la tăcere de zdrahoana de asistentă din ziua precedentă:  
 
-Fac tură dublă, apucatule, n-am nevoie de scandal! îl apostrofă înfigându-i în braţ o seringă c-un calmant ce-l purtă pe Senator într-o nouă stare de leşin, pentru a doua oară în ziua cu pricina.  
 
*  
 
Ce s-a mai întâmplat?! Vreo investigaţie, ceva? Nuuu! Falsul Marcel fu dus direct la spitalul de bolnavi psihic din judeţul vecin. Nu erau bani să-i facă teste de identitate unui amărât!  
 
Nevastă-sa Nuţa era şi nu, bucuroasă… Drept e, cu casa plină şi bărbatul la nebuni urma să se descurce cu greutate, însă vedea un semn de la Dumnezeu în vindecarea miraculoasă a lui Marcel, care nu mai acuza probleme de colecist…  
 
*  
 
Cele două siluete se ridicară din faţa monitoarelor. Haloul de lumină albastră care învăluia silueta mai înaltă se decoloră vizibil, pe când roşul luminii celei scunde deveni aprins. Un clinchet plăcut anunţă încheierea partidei.  
 
-Ai câştigat de data asta, Elof! Bravo!  
 
-Mi-ai dat ceva de furcă prin tema dublului, Arin, n-am ce zice!  
 
-Da, credeam că te încurc dacă te pun să găseşti o soluţie pentru păstrarea unui singur exemplar!  
 
-A trebuit să-mi forţez imaginaţia, nu glumă! Totuşi, nu sunt satisfăcut. Mutările de conexiuni decizionale, optimizarea statistică, virusul aleatoriu, consumul mediu energetic… iată tot atâtea impedimente ale Jocului care m-au dus la o mare abatere statică de la matricea valorilor…  
 
-Te plângi în van! Ia şi tu partea bună a lucrurilor, doar exemplarul cel bun a pierit martiric, iar dublul malefic şi-a căpătat pedeapsa binemeritată!  
 
-Arin, profunzimea ta e nemăsurată! Ai dreptate! Contrar tuturor aparenţelor, binele a biruit şi de data asta!  
 
-Elof, când îmi acorzi revanşa?!  
 
-Oricând, Arin, oricând! pâlpâi din nou roşul aprins al siluetei învingătorului.  
Referinţă Bibliografică:
JOCUL / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1899, Anul VI, 13 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!