Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1878 din 21 februarie 2016        Toate Articolele Autorului

Romanul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Venise toamna, dar soarele dimineţii era încă puternic, prevestind din nou o zi caldă. Ceva din atmosfera estivală plana încă.  
 
Mira nu-şi dădea seama ce; se simţea învăluită, ca un cocon de fluture, într-o împletitură de mii şi mii de fire, atât de încurcate, încât anevoie s-ar fi decis a le desface.  
 
Duşul rece îi mai temperă febrilitatea. Pesemne căldura exterioară era emanaţia trăirilor din ajun, legate de soarta Marietei... Şi, dacă se rezolvase totul spre binele Marietei, de ce se mai simţea ea aşa de copleşită, de parcă ducea în spate tot cerul?!  
 
Până la urmă, realiză că o covârşeau grozav cele aflate despre Artemie şi despre cel de-al treilea copil al acestuia.  
 
Oare procedase bine acceptând internarea matuşi-si?! Dar altfel cum să fi făcut? Doar cei de la Otopeni se spălaseră pe mâini de Marieta! Ori acţionaseră aşa fiindcă doctorul Costin venise cu oferta sa?  
 
Mai mult ca sigur, îşi zise Mira ieşind din bloc, punând cu grijă cheile în poşetă. Căută cu privirea pe alee o maşină care să aibă numărul de înmatriculare anunţat de doctorul Costin. Apropiindu-se de maşină, se pomeni că este rugată să urce. Dădu curs invitaţiei.  
 
Deşi i se deschisese portiera din faţă, se eschivă, aşezându-se pe bancheta din spate. Spera să nu fie antrenată de către şofer în vreun dialog şi să facă cine-ştie-ce gafă, doar era cunoscută aplecarea şoferilor profesionişti pentru bavardage!  
 
Profită de tăcerea din maşină, de răcoarea mirosind plăcut a vanilie şi cocos, melanj între aerul condiţionat şi mireasma degajată de un cartonaş maroniu întruchipând chiar un fruct de cocos, ce atarna deasupra bordului. Aproape că uită de ce fusese atât de neliniştită.  
 
Priveliştea oraşului i se adresa acum pensionarei, ei, adică, celei absentând în ultima vreme de la traficul diurn, mai ales, matinal.  
 
Îi plăcură străzile curate dimineaţa, trotuarele împodobite cu flori de toamnă, de copaci ale căror corole erau fasonate într-o citadină şi inedită estetică.  
 
Ce curios! îşi zise, când observă că pe banda lor, cea care ducea spre Piaţa Victoriei, frecvenţa maşinilor era foarte mare, comparativ cu cea de pe sensul opus. Şi-şi imagină ghiduş un posibil exod al concitadinilor în direcţia Bucureşti-Nord... Şi toate maşinile erau din cele de clasă, nu glumă!  
 
Înainte de a se încadra pe podul de la Aeroportul Băneasa, şoferul îi ceru permisiunea să intre la Ikea, marele magazin cu produse pentru casă şi amenajări interioare. Primise de la doctorul Costin dispoziţie să ia pentru doamna Marieta o pilotă, o pernă şi o husă pentru pat. O rugă pe Mira să-şi dea cu părerea privind culoarea, modelul. Hârtia cu dimensiunile îi fusese dată. La fel, banii.  
 
Mira neavând de obiectat, se îndreptară către magazin. Când să intre, îl zări pe Cosmin, care mânca ceva la Bistro-ul de la parter. Era în Bucureşti?! Nu lipsea?! Nici nu se mai uimi! Era vădit aranjamentul făcut de copiii Marietei. O lăsaseră pe seama sorţii, eventual, pe seama verişoarei lor...  
 
Din acel moment, Mira se dezinhibă. Luase hotărârea cea mai bună. Mătuşa avusese noroc.  
 
După achiziţionarea lucrurilor, şoferul îndrăzni s-o invite la un hot-dog şi o Cola, motivând că nu mâncase nimic dimineaţa. Nu-l refuză, pe de-o parte, gândind să nu mai fie extrem de protocolară cu o persoană cu care se va vedea cel puţin lunar, vizitând-o pe Marieta, pe de alta, şi pentru ea cafeaua de dimineaţă devenise de mult insuficientă.  
 
În timp ce aştepta ca şoferul să aducă gustarea, Mira îşi aminti că luase câte ceva aici şi cu Renée, de câte ori fuseseră la cumpărături. Şi asta îi făcu plăcere.  
 
Mâncară cam hulpav; deh, aşa li se întâmplă bătrâneilor înflămânziţi! rezonă voioasă Mira.  
 
Şoferul era cam de vârsta ei, dacă nu chiar mai mare, dar unii bărbaţi nu-şi arată anii din buletin, se gândi, în glumă, Mira care-şi reproşa diminuarea obişnuitei sale reticenţe faţă de oameni necunoscuţi.  
 
Să fie vârsta vinovată? Ori statutul de solitară? Pesemne, amândouă.  
 
Când ajunseră, pe aleea principală a spitalului, o şi văzu pe Marieta. Nu mai avusese răbdare, ieşise. Se miră că durase atât venirea nepoată-sii, doar trecuseră mai bine de trei ore de când şoferul plecase din curtea clinicii!  
 
Aflând motivul zăbavei, se ruşină ca un copil spăşit, dar mulţumit. Nu i se pomeni nimic despre faptul că fiu-său nu era plecat în delegaţie. La ce bun? O rugă pe Mira să se plimbe prin parc, să-i vorbească despre doctorul Costin.  
 
Fără nici o introducere, Marieta începu să-i relateze cum îl cunoscuse.  
 
Abordase un ton rece, atât de ne-nţeles pentru circumstanţele în care se găsea, încât Mira rămase contrariată.  
 
Parcă nu-i venea să creadă că femeia de lângă ea era chiar mătuşa de odinioară, slabă la fire, fără personalitate, puţin comunicativă. Cât o schimbaseră adevărul despre Artemie şi, în special, necazul cu fiică-sa!  
 
În glas, i se bănuia şi o atitudine cu tentă ostilă faţă de cei din jur, văzuţi şi nevăzuţi, cărora ar fi vrut, parcă, să le spună că ea, ea, cea înşelată, cea perdantă altădată, era acum câştigătoare! Da.  
 
Dar nu e prea târziu?! se pomeni gândind cu voce tare Mira. Noroc avu că Marieta n-o auzi, turuindu-şi povestea despre Costin.  
 
Aproape că nu se mai putea concentra la cele ce auzea. Se afla aproape stupefiată de o frază rostită cu atât năduf de Marieta ... şi, de-ar fi aici, ce-ar zice firoscosul (adică Artemie)? I-ar da voie să aibă grijă de mine ori ar fi în altă barcă?! Până una-alta, el nu s-a bucurat de acest copil, în timp ce eu îl folosesc ca să-mi fie bine când năpârcile - cu care-am canonit de le-am crescut - m-au părăsit!!  
 
La un moment dat, Marieta îşi bănui colocutoarea de absenteism şi se opri, spunând că a obosit şi ar vrea să urce în cameră. O rugă pe Mira să nu plece, să se mai plimbe prin parc ori să privească la televizorul din salon, un fel de club al asistaţilor, gol-goluţ la vremea prânzului, căci erau, deja, ceasurile 14! Poate mai vorbesc de una, de alta...  
 
Mira se aciui într-un fotoliu aşezat mai retras, cu vedere spre parcul sanatoriului.  
 
Căzu iar pe gânduri, de data asta, mai detaşată de obiectul meditaţiei, doar Marieta, aflată în cauză, dovedise mai multă stăpânire...  
 
Carevasăzică, îl cunoscuse pe doctorul Costin abia când avusese ea AVC-ul! Întâmplarea făcuse ori aşa hotărâse Dumnezeu?!  
 
Doctorul răspundea de salonul în care se afla Marieta. Se ocupase de recuperarea ei.  
 
Şi, în timp ce-i făcuse inclusiv psihoterapie, aflase cum stăteau lucrurile cu fiica şi fiul ei.  
 
Marieta avusese, într-adevăr, afectaţi centrii vorbirii, şi, deşi nu se comportase chiar deontologic, doctorul îi propusese acesteia amânarea revenirii totale sine die, să vadă reacţia fetei.  
 
Recursese la soluţia asta, oare, ca să plătească pentru vina faţă de soţia tatălui său, dar o vină ce nu-i aparţinea?  
 
Din momentul în care-şi cunoscuse indirect fraţii şi aflase de ingratitudinea lor filială, considerase că ar fi de datoria lui să se îngrijească de viaţa Marietei, pentru memoria mamei sale ce nu apucase să se bucure ori să se întristeze de-ale vieţii, pentru memoria tatălui său care-şi spălase, parţial, păcatul iubirii dinafara căsniciei, recunoscând copilul rezultat din adulter şi preocupându-se de creşterea şi de educaţia lui, oricum, pentru că era un bun creştin...  
 
Probabil, în sine, doctorul Costin era conştient că Marieta nu i-ar fi acceptat nici în tinereţe, nici acum, statutul de fiu legitim, căci asta era.  
 
Bun psiholog, îi înţelesese deplin firea. Dar pe el nu-l interesa asta. Ştia cât îşi dorise să fi avut şi el o familie, cât suferise că fusese dintotdeauna orfan de mamă... Era convins că, dacă fata Marietei ar fi revenit la gânduri mai bune, el ar fi fost uitat din start de către Marieta şi privit cu aceeaşi ostilitate şi de ea, şi de fraţi pentru identitatea lui. Dar i-ar fi fost indiferent. Nu slujea el oamenii ca bun samaritean?! Nu-şi alesese drumul în viaţă tocmai ca să-i sprijine pe oameni?  
 
De asta acţiona aşa în cazul Marietei, îşi spuse Mira.  
 
Dedusese din cele scrise de el în e-mail că nu-şi făcea nici o speranţă în privinţa fraţilor săi, dar nici nu le-ar fi sancţionat atitudinea faţă de el, nu!  
 
Îşi depăşise de mult frustrările. Acum, la maturitate, îşi asumase destinul pe deplin.  
 
Adâncită în astfel de gânduri o găsi Marieta, care, se vedea, arăta acum odihnită. Şi faţa, şi vocea exprimau o linişte care îi lipsise în lunile de când o revăzuse Mira.  
 
O trase de mânecă nerăbdătoare înspre cameră pe nepoată-sa, propunându-i, pe un ton categoric, să nu dezvăluie nimănui legătura de sânge a doctorului Costin cu Mira-Mică şi Cosmin, pentru nimic în lume! Mai ales, lor! Adăugase că aşa hotărâse împreună cu doctorul.  
 
Privitor la internarea ei în această clinică, trebuia să spună...  
 
Şi Mira fu silită să audă întreaga strategie plănuită de Marieta pentru explicarea gestului doctorului Costin şi, se pare, acceptată şi de acesta.  
 
După aceste precizări, Marieta se plânse iar de oboseală, aproape expediind-o pe nepoată-sa.  
 
Sărmana, o compătimi în gând Mira, se vede că nu fusese deprinsă cu minciuna la viaţa ei!  
 
Omisese un aspect esenţial: numele clinicii. Dacă verii aveau de gând să facă vreo investigaţie, cine ştie, poate ajungeau şi la legătura dintre Costin I... şi Artemie.  
 
Aveau să afle ori nu?!  
 
Era problema lor, îşi murmură nepăsarea flagrantă Mira.  
 
Îşi luă rămas-bun de la Marieta, îndemnând-o să sune, dacă... Nu-şi termină fraza, căci mătuşi-sa, întinsă pe pat, deja aţipise...  
 
Părăsi camera Marietei, închizând cu grijă uşa şi căutând maşinal cheile în poşetă.  
 
Când dibui legătura de chei de acasă, zâmbi gestului automat şi le strânse până la durere în pumnul închis. Erau acolo cheile, fermecatele ei chei, deschizătoare de uşi către destine, vise, întuneric şi lumină... Legătura ei de chei...  
Referinţă Bibliografică:
Romanul LEGĂTURA DE CHEI - CAPITOLUL 16 / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1878, Anul VI, 21 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!