Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1871 din 14 februarie 2016        Toate Articolele Autorului

Romanul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dis-de-dimineaţă plecă spre Otopeni, la spitalul-azil unde se afla Marieta.  
 
Era înfrigurată, nu atât de răcoarea orei prea matinale, cât de emoţia ce-o covârşea gândindu-se că avea să se aleagă soarta Marietei. Nu se vedea hotărând ea direcţia vieţii aceasteia, deloc!  
 
Oricum, nu era voluntariat ce avea să facă în ziua aceea, doar îi fusese solicitată prezenţa, implicit, opinia, eventual, acordul. Şi toate impuse de recomandarea verişoarei!  
 
Totuşi, pentru ce avea să se întâmple, ştia că urma să dea seamă Mirei-Mici, la întoarcerea ei, indiferent de rezolvare.  
 
În fine, va acţiona chibzuit, asumându-şi opţiunea pentru decizia finală, gândindu-se exclusiv la binele Marietei.  
 
Cu aceste gânduri intră la Administraţia spitalului. Îşi anunţă timid venirea.  
 
Se pare că întâlnirea pentru cazul Marietei o adusese devreme şi pe manageră, şi pe un doctor neurolog, al cărui nume nu-l înţelese, de tulburată ce era.  
 
Oricum, prenumele era Costin...Constatarea o şocă puţin, căci îi amintea, tocmai acum, de tatăl ei, pe care îl chemase aşa.  
 
Directoarea îi spuse succint de ce o poftise autoritatea medicală: Marieta Răzeşeanu nu se încadra criteriilor de a fi în spitalul ei asistată permanent nici d.p.d.v. medical, nici material; etatea, starea convenabiă a sănătăţii, apartenenţa socială şi familială, toate susţineau decizia ca numita să fie externată, cu recomandarea de a se prezenta la medicul de familie pentru vizita medicală lunară, menită să-i faciliteze un eventual tratament al suferinţelor cronicizate etc.  
 
Ce mai, devenea un simplu nume trecut în registrele spitalului-azil! rezonă cu amărăciune Mira.  
 
N-avu timp să-şi continuie panseul, că intră în vorbă medicul de faţă. I se adresă ca şi când s-ar fi cunoscut. Prezentă încă o dată cazul pacientei, încă pacientă pentru el, observă Mira favorabil pentru tânărul pe faţa căruia - destinsă, plăcută - citeai şi competenţă, şi omenie, dar, mai ales, respect de sine şi pentru profesie.  
 
Sublinie că este la curent cu dosarul, că o asistase în clinica de neurologie, pentru recuperare după un AVC ş.c.l.  
 
Apoi, adăugă faptul că, în prezent, el conduce un cămin-spital particular, unde ar putea să interneze pacienta în discuţie, angajându-se sine die ca ocrotitor; în caz că familia se opune internării în cămin, îşi oferă gratuit îngrijirea medicală prin vizite prestabilite la domiciliu.  
 
Încheie întinzând o mapă cu documentaţia legală necesară pentru transfer.  
 
Managera, primind un telefon, se scuză şi ieşi din cabinet.  
 
Cum Mira stătea nemişcată de uimire, pesemne că şi mina ei exprima stupefacţia provocată de oferta făcută, tânărul medic o încunoştiinţă subit cum că el era cel de-al treilea copil al părintelui Artemie, că Marieta ştia lucrul ăsta, încă de când suferise accidentul cerebral. Mai adăugă, zâmbind stânjenit, că tot el fusese cel care sunase pe vremea când Mira făcea terapia de revenire cu falsa nevorbitoare.  
 
Informaţia o lăsă fără grai pe Mira.  
 
Doctorul nu apucă să adauge şi altceva, căci directoarea revenise însoţită de Marieta, amândouă cu feţe destinse, semn că se luase deja decizia.  
 
Într-adevăr, intră secretara, rugându-i pe doctor, pe Marieta şi pe Mira s-o urmeze în sala de consiliu, unde avea să fie întocmit actul de externare.  
 
Răvăşită de mersul neaşteptat al lucrurilor, Mira, întrebată peste ceva timp de Renée cum decurseseră toate, aproape că n-ar fi pus mâna-n foc că fusese cum povestea.  
 
Ea, în calitate de împuternicită a fiicei, a semnat că numita Marieta Răzeşeanu a fost redată în grija familiei. Apoi, ea şi mătuşi-sa au fost duse cu maşina personală de tânărul Costin la Clinica de geriatrie şi gerontologie Preot ARTEMIE RǍZEŞEANU, situată tot într-o zonă atectonică, deci sigură, în vecinătatea comunei Săftica.  
 
Instalarea s-a făcut urgent, actele, asemenea.  
 
Marieta avea la dispoziţie o garsonieră cu toate utilităţile, ce mai, un univers miniatural - dacă se iartă alăturarea termenilor - favorabil protecţiei sănătăţii, precum şi măsurilor profilactice şi curative impuse pentru un septuagenar cu problemele ei. Şi, nu uită să adauge Mira, un perete întreg era din sticlă, astfel creând senzaţia că ambientul e continuat în acel parc luxuriant, abia întrezărit.  
 
Internata beneficia de o linie telefonică directă cu Bucureştiul şi de un mobil la purtător. Putea, deci, să ţină legătura cu cine dorea, fără nici o constrângere.  
 
După o săptămână de aclimatizare aveau să i se facă analizele pentru tratamentul gerontologic ce s-ar fi impus.  
 
În privinţa vizitelor, acestea se derulau exclusiv săptămânal, duminica după micul-dejun până după-amiaza, adică între orele 9 şi 17.  
 
În cazul Marietei, clinica punea la dispoziţia persoanei celei mai apropiate, mai agreabile ei, o maşină cu şofer pentru desfăşurarea vizitei.  
 
Atât de neaşteptat, aproape ireal i se păru totul Mirei, încât consemnă într-un folder din calcuratorul său toate datele privind noua stare a mătuşii, precum şi povesta binefăcătorului, furnizată în scris de el şi primită puţin mai tarziu prin e-mail, chiar în ziua transferării Marietei, dovadă vie că ce se întâmpla cu Marieta nu era o şaradă, ci o parte din destinul ei...  
 
În drum spre Bucureşti, Mira nu simţea oboseala unei zile încărcate de emoţii, de acţiuni total surprinzătoare, nu! Era uşurată, de parcă i s-ar fi luat o lespede de pe inimă prin stabilirea favorabilă a lucrurilor.  
 
În răstimpuri, se ruşina că se simţea eliberată, dar de, chiar aşa era!  
 
Ajunsă acasă, Mira se bucură, ca mereu, de întâlnirea cu ambientul ce-l includea şi pe Bubă, motanul ei drag.  
 
Parcă se bucură mai mult decât oricând, conştientizând că, exceptând-o pe Renée, iubea casa nemăsurat, căci era locul vieţii şi al amintirilor ei! Zâmbi când şi-aduse aminte cum încheia fiecare rugăciune spusă înainte de a pleca undeva: ...şi-mi ocroteşte, Doamne, casa, locul meu de împăcare cu viaţa!, asta după implorarea milosârdiei dumnezeieşti pentru Renée şi motan. E drept, locuia efectiv în această casă doar de patru decenii! Dar numărătoarea anilor o făcea foarte rar, cu ocazia unor zile speciale.  
 
Cât de mult semăn cu motanul meu! îşi spuse amuzată Mira. Ca şi el, întocmai ca şi el, consider cuibul domiciliului o fortăreaţă; şi din spatele crenelurilor ei compun strategii de apărare, de bunăstare, de creaţie, de vieţuire etc.  
 
Cum nu mâncase nimic întreaga zi, se hotărî să se restaureze.  
 
Pătrunse în bucătărie, unde-şi făcu o salată de roşii de toamnă (când venise toamna? se întrebă surprinsă), castraveţi cornişon şi multe verdeţuri - cultiva în ghivece şi pătrunjel, şi salvie, şi busuioc, şi cimbru. Stropi totul cu untdelemn şi vinegar de Modena, adus din ultima călătorie în Italia, adăugând câteva feliuţe de Trapist, brânza ei preferată.  
 
Încheie masa cu o ceaşcă de ness, bine frecat, încât spuma era la paritate cu lichidul propriu-zis.  
 
După asta, o ţigară era potrivită! Da, dar tot mai rar! Totuşi acum se... impunea!  
 
După îngrijirea trupului urmă şi terapia sufletului, ascultând puţină muzică veche în interpretarea corului Madrigal.  
 
Îşi verifică mesajele de pe telefonul fix. Cel de la Renée implora, cel puţin un bip, ca să ştie că totul e bine. Mai apărea şi unul de la Marieta, în care o ruga s-o caute a doua zi, acum culcându-se.  
 
Mesajul acesta o trimise, parcă, spre calculator unde e-mail-ul doctorului Costin o aştepta cu dezvăluiri senzaţionale pentru ea.  
 
Ness-ul o revigorase, Bubă se încolăcise pe covor, alături de birou, parcă sugerându-i să dea curs tentaţiei ce-o avea.  
 
Începu lectura. Starea ei nu era dată de curiozitate, nu. Ceea ce trăia era emoţia şi disconfortul că avea să intre cu cizmele în două vieţi: în a tânărului doctor, un străin încă pentru ea, apoi în partea ocultă a vieţii lui Artemie, care, se pare, trăise, nu glumă, rămânând, cumva, necunoscut alor săi.  
 
După un scurt remember al vieţii lui Artemie, cât ştia, ca nepoată, începu lectura mărturisirii lui Costin :  
 
Urmau date privind înfiinţarea clinicii şi a desemnării sale la conducerea unităţii medicale.  
 
"Mă numesc Costin I..., fiul lui Artemie R... şi al Mioarei I...., născut în oraşul Otopeni, jud.Ilfov, la 21 mai 19_ _, absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie, Bucureşti, Secţia neurologie, în prezent, medic primar gerontolog, managerul Clinicii particulare de geriatrie şi gerontologie Preot Artemie R..." Urmau date privind înfiinţarea clinicii şi a desemnării sale la conducerea unităţii medicale.  
 
Mira înţelese că Artemie ridicase această clinică cu bani proprii, că desemnase un consiliu director, recomandându-l pe doctorul Costin I... ca viitor manager.  
"Părintele s-a ocupat, exclusiv, de creşterea şi educaţia mea, întrucât mama s-a prăpădit la naşterea mea. Am urmat şcoala în Bucureşti, gimnaziul - la Silvestru, liceul - la Dimitrie Cantemir. De asemenea, tot în Bucureşti, cursurile U.M.F.  
 
Până la majorat, am locuit în gazdă la o familie cunoscută părintelui.  
 
La majorat, am căpătat o garsonieră dublă în cartierul Dorobanţi, în care stau şi azi.  
 
Orfan de mamă, dar permanent controlat de părintele Artemie, am crescut fără excese, în cultul lui Dumnezeu. Am avut tot ce şi-ar fi dorit orice copil, mai puţin, o mamă şi o familie.  
 
Până pe la cincisprezece ani, a fost mai uşor, neştiind că am fraţi. Atunci am aflat. Părintele pleca pentru un timp mai îndelungat la Sfântul Munte. Înaintea plecării, a adus un avocat acolo unde stam, s-au făcut nişte acte, din care reieşea că sunt al treilea copil al său cu drepturi egale cu sora şi fratele meu, că, la majorat, aveam să am acces la contul pe numele meu de la B.C.R. şi la caseta de valori de la aceeaşi bancă, unde aveam să aflu, la vremea potivită, aur pentru verighete, în cazul că mă însuram, precum şi o scrisoare.  
 
Mi-amintesc că nimic din ceea ce-mi fusese pregătit cu ani în urmă nu a avut aşa impact asupra mea cum a avut scrisoarea.  
 
Epistola începea aidoma unui Codex, semănând teribil, mi-am repetat adesea făcând haz de necaz, cu Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, terminându-se cu povaţa să devin medic pentru a conduce un stabiliment de sănătate mintală pentru bătrâni, pe care, însuşi părintele l-a înfiinţat. Menţionarea numelui său în titulatura clinicii a fost ideea mea. Îşi motiva alegerea, dar mă ruga să fiu discret şi să nu împărtăşesc şi altora subtextul aceastei decizii.  
 
Sugestiile date mi-au fost ca nişte sfaturi şi nu numai... De câte ori tânjeam după atmosfera de familie, luam scrisoarea, citind-o şi recitind-o de mai multe ori...  
 
Singurul din familie care a ştiut de existenţa mea, despre identitatea mea a fost unchiul Costin, cumnatul părintelui Artemie, care mi-a fost şi naş, care m-a înscris la liceu, care se ducea la şedinţele cu părinţii, iar, când a fost cazul, a mers cu mine pentru înscrierea la Medicină."  
 
Mira făcu o pauză să-şi revină din şirul de stupori întâlnite... Cine ar fi bănuit toate astea?! Dar, ce era chiar surprinzător, de toate ştiuse tată-său! Sunt grozavi, mai bine zis, erau grozavi adevăraţii bărbaţi!  
"Tata, era prima oară când îi zicea aşa, tata a avut, după cum se ştie o tumoră cerebrală malignă. Când a fost operat a treia oară, eram rezident în al doilea an la Spitalul Central Al. Obregia. Cum veneam des în salon, v-am cunoscut pe toţi, mai puţin pe fraţii mei, care nu l-au vizitat niciodată.  
 
Am constatat asta, dar, în zilele acelea de suferinţă pentru tata şi de deznădejde pentru mine, am uitat să mă mai minunez.  
 
Oricum, i-am reţinut chipul Marietei, care ar fi putut să-mi fie şi mie mamă... Mi s-a părut o fire blajină şi, de aceea, nu am înţeles de ce părintele nu i-a mărturisit despre mama şi despre mine?! Poate ar fi înţeles? Ori poate, nu.  
 
Aşa se explică apropierea mea de Marieta, internată în acelaşi spital pentru AVC-ul suferit..."  
 
Din rândurile lui Costin lipseau multe. Dar asta avea să înţeleagă doar când Marieta îi va fi dezvăluit ea însăşi tărăşenia.  
 
Zorii zilei o găsiră adormită pe Mira la birou. Cand se pomeni, se-ntinse şi-şi zâmbi multumită. Deşi trecuseră anii, păstra încă vigoarea, rezistenţa proprie tinereţii, se lipsea de somn când se impunea să afle ori să înţeleagă ceva. Aşa fusese şi-acum... Chiar de-n săptămâna aceea pierduse două nopţi... Bine că nu şi cheile porţii spre tărâmul viselor! Şi iar îşi zâmbi...  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Romanul LEGĂTURA DE CHEI - CAPITOLUL 15 / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1871, Anul VI, 14 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!