Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

Romanul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Când ieşi din bloc cu cheile în mână, avu impresia că trăsese poarta dinspre un tărâm spre altul: dinspre cel al tristeţii manifeste spre cel al discreţiei aparenţelor.  
 
Căută cu privirea spre locul de unde RÂDE CA PROASTA - aşa dezvoltase proprietarul maşinii literele conţinute de tăbliţa de înmatriculare, RKP - fusese până-n ajun. Era ocupat de o altă maşină! Şi ea îşi aştepta destinul împletit cu destinul stăpânului!  
 
Zâmbi amar şi se precipită spre piaţeta din apropiere. Era musai să mobileze frigiderul, cam gol în vremea din urmă! Ce-ar fi zis Renée?! Şi întinse pasul.  
 
Era o dimineaţă senină. Răcoarea ei o frisonă.  
 
Realiză că-i pria o pauză. De când cu Marieta, abia de mai respirase aer curat. Redescoperi efectul benefic al străzii asupra ei. O ajută să iasă pentru un timp din gândurile iscate de cele întâmplate şi să se concentreze asupra reîntâlnirii cu Renée. Şi încercă să-şi imagineze cum arată, cum...  
 
Îşi aminti că venirea copilei coincidea cu... Se temea pentru reacţia fetei. Rememoră cât suferise la moartea bunicilor, neuitaţi nici astăzi! Dar acum?!  
 
Scutură din cap să alunge presupunerile. Ce va fi va fi! Îşi aminti de ce ieşise. Făcu, deci, cumpărăturile. Nu-l uită nici pe Bubă, pentru care alese o combinaţie de hrană solidă şi un răsfăţ - o felie din parizerul preferat. La sfârşit, trecu şi pe la Rupiţa, florăreasa, care-i umplu braţul cu flori multicolore, strălucitoare precum coada păunului; când auzi că florile-s pentru Renée, nici că vru să accepte bani, gonind-o cu un exuberant Din partea casei!  
 
La-ntoarcere încercă o şedinţă de psihoterapie cu sinele acum cam bulversat... Îşi recăpătă aşa parte din tonus. Era gata de revederea cu Renée.  
 
Ceasurile până la reîntâlnirea cu fata i se părură lungi, lungi de tot. Sentimentele îi umpleau inima, gândurile îi năuceau mintea.  
 
Cât s-a străduit, tot n-a găsit un plan al discuţiei ce avea să urmeze. Până la urmă, salvarea i-a venit de la Renée.  
 
Cum intrase, se văzuse că ştia ce se întâmplase cu tată-său. Sunase la el în drumul de la aeroport spre casă. Ar fi vrut să-l întâlnească şi să-i spună că ea va rămâne pentru totdeauna în Franţa şi să-l asigure că, de va vrea, va găsi la ea uşa casei totdeauna deschisă...  
 
Toate astea le spuse Mirei pe nerăsuflate. Şi se vedea că vorbele deşertau în spaţiu toată părerea de rău că nu putuseră fi auzite de cine trebuia.  
 
Dupa o scurtă pauză, schimbă vorbă registrul conversaţiei. Admiră bogata risipă de flori, încercă să afle cu ce se ocupase Mira în răstimpul trecut... Voia să pregătească terenul pentru un subiect pe care îl amâna sine die...  
 
Era de admirat fata, îşi zise în sine mamă-sa. Trăsese un paravan, parcă, după trista întâmplare. Dar oricât s-ar fi amăgit fiecare dintre ele, se despărţiră - pentru cât mai rămăsese până dimineaţa - tăcute, cu umerii apăsaţi de greutăţi ştiute, de greutăţi întrezărite...  
 
Întreaga noapte Mira revăzu cu ochii minţii anii, cei treizeci şi trei de ani de mariaj, dar, mai ales, perioada ce precedase naşterea copilului.  
 
După trei ani de la căsătorie pricepuse că menajul scârţâia. Încercase mulţime de stratageme pentru a-şi îmbunătăţi relaţia matrimonială.  
 
Timpul trecea şi norocul ei, la fel. Asta fusese?!  
 
Măcar să aibă un copil! Doamne, ce stârnise în bărbatu-său dorinţa asta a ei ! Şi nu doar în el!  
 
Când l-a întrebat de ce nu-şi dorea un copil, se bâlbâise, încercând să se eschiveze... Ba, într-un târziu, chiar înaintase ideea că ea, Mira, nu era pregătită, fiind atât de fragilă!  
 
Răspunsul îl aflase în urma unei conversaţii telefonice cu mama lui. Fără nici un menajament, aceasta îi declarase Mirei că, da, ea nu-i da voie băiatului să facă un copil, pentru că nu vedea cu ochi buni mariajul lor, despre care nici nu credea că va dura... Nici nu bănuia sărmana că, doar după treizeci şi trei de ani, îşi va vedea materializată dorinţa...  
 
Până la urmă, avuseseră fetiţa! Şi Mira îşi aminti cum fiecare fapt, eveniment din viaţa copilei fusese motiv de imixtiune a socrilor, contrariaţi că n-a fost băiat, că nu au putut impune prenumele şi naşul etc. ...  
 
Pe Renée, tată-său n-o strigase pe nume decât când o certa, în rest, nescoţând-o din băieţică în sus, băieţică în jos.  
 
Nici apariţia fetiţei nu schimbase nota… Mira părea să nădăjduiască, făcând eforturi permanent. Dar n-a fost să fie...  
 
Şi, pentru o clipă, retrăi sentimentul avut când se hotărâseră pentru divorţ... O! Simţise cum barca ei se scufundă în oceanul necunoscut, nedorit, rece şi îndepărtat în care eşuase căsătoria ei!  
 
Dar de un lucru era convinsă: existenţa copilului era o binecuvântare! Se dovedi şi imbold, şi sprijin pentru a merge mai departe, pentru a înţelege acest eşec al vieţii, pentru a-l depăşi.  
 
Zorii zilei o salvară de frământările nopţii, pe care le închise într-un sipet imaginar şi pe care îl va deschide iar, altădată, cine ştie când...  
 
*  
 
În ziua aceea, Renée lipsise de acasă până târziu, în noapte. Nu ştia când plecase. Lăsase un bilet prin care-i spunea laconic: Mă voi ocupa de cele necesare pentru tata.  
 
Seara o surprinsese pe Mira făcând, pentru prima oară de multă vreme încoace, un raccourci al vieţii sale sentimentale.  
 
Îşi aminti de prima amiciţie. Se-ntâmplase prin anul întâi de liceu, când încă nu aflase că e domnişoară, crezându-se tot un fel de băieţoi aflat mereu în competiţii, dar nu cu fetele.  
 
Descoperise, la un moment dat, că era o atracţie pentru un coleg cam diafan, cam efeminat, tare liniştit.  
 
Ştia despre el că se trăgea dintr-o familie de artişti, tatăl, un renumit regizor de la Naţional, iar mama, soprană la Operetă.  
 
O conducea spre casă zilnic, mai totdeauna modificând traseul, ca să nu ajungă prea repede.  
 
Îşi împrumutau cărţi, discuri; mergeau la Biblioteca Universitară adesea, el, ascultând în discoteca de acolo muzica pe care n-o avea acasă, ea, citind poezie. Aveau, legat de această bibliotecă, un hobby. Ajungeau devreme şi savurau momentul când se schimba garda Palatului, privind ritualul prin ferestrele bibliotecii.  
 
Obişnuiau să meargă duminica la Ateneu. Începuseră să audieze concertele-lecţii, pentru iniţiere în muzică. Şi despre promenada în Cişmigiu încheind şirul bucuriilor duminicale, ce să-şi mai aducă aminte?!  
 
În fine, aproape tot anul acela şcolar trecuse prea repede, îşi zisese Mira şi atunci, şi mai târziu.  
 
Spre sfârşitul ultimului trimestru, prietenul ei dispăru din viaţa ei. Nu mai venise la şcoală, telefonul său nu mai era alocat.  
 
E lesne de recunoscut că Mira suferise. Nu-şi putea imagina că prietenul ei ar fi putut fi trădător ori laş?! Cum să-şi fi explicat dispariţia-i fără urmă? Unde s-ar fi putut muta nelăsând nici o relaţie, dacă nu ei, măcar celorlalţi prieteni?!  
 
Avea să înţeleagă mult mai târziu, spre sfârşitul liceului. Atunci primise, pe adresa şcolii, o scrisoare recomandată din Australia. Era de la el. Îi promitea că-i va povesti amănunţit totul când se vor revedea.  
 
Nu se întâmplase aşa. Mira aflase, până la urmă, că părinţii lui pieriseră într-un accident aviatic suspect, iar băiatul emigrase cu o familie de cunoscuţi în Noua Zeelandă, împreună cu aceştia stabilindu-se apoi la Sydney, unde studia pianul.  
 
Avea să-l asculte, peste ani şi ani, la Ateneul Român, cu prilejul Festivalului Internaţional George Enescu, interpretând Suita enesciană Impresii din copilărie.  
 
Cântase minunat, primise aplauze minute în şir, înteţite după o Nota Bene rostită de interpret, care făcea aluzie la copilăria petrecută în România.  
 
Mira îl ascultase cu emoţia amintirilor trezite, dar bărbatul acela cu plete albe, cu ochii exoftalmici i se părea un străin şi-un virtuoz, doar atât!  
 
În consecinţă, nu se dusese să-i vorbească în foaier după concert, după cum făcuseră alţii...  
 
Ajunsă în punctul ăsta al rememorării, Mira surâse, deşi în suflet, tăinuit şi de ea parcă, ducea un ghemuţ din firele durerii înăbuşite, singurele urmări ale unei iubiri de la douăzeci de ani pentru un coleg de facultate, dar rămase neîmpărtăşite, nerostite unul altuia în vorbe decât în al treisprezecelea ceas, dar evidentă din atitudini... Se vede că amândoi fuseseră lipsiţi de încredere în sine, fiecare nesimţindu-se vrednic de iubirea celuilalt...  
 
Îşi mai aminti cum colegul acela, auzind că se mărită, venise la ea acasă, pretextând că dorea un curs pierdut de el. Şi, în timp ce sorbea din cafea, îi propusese să plece cu el, fiindcă ştia, doar cu el ar fi fost fericită!  
 
Ca şi când tocmai asta aşteptase, se dusese la mamă-sa şi, cu lacrimi în ochi, o implorase a-i îngădui nebunia. Dar nu găsise nici urmă de înţelegere... Şi cum era să găsească?! Nu-i vorbise niciodată mamei de colegul ăsta care nu se numărase, aparent, printre prietenii ei! Dar ce ştia Aura?! Iar Mira, obedienta Mira, dacă i se spusese n-ai voie să...  
 
După intermezzo-ul cu mamă-sa, Mira trecuse rapid pe la baie, îşi răcorise faţa cu apă şi se întorsese la imprevizibilul ei musafir, nepomenind nimic despre propunerea lui, îi dăduse cursul, apoi îl condusese până la staţia de tramvai.  
 
Din ziua aceea nu-l mai văzuse. Cum era ultimul semestru al anului cinci, întâmplarea a făcut să nu se mai vadă nici măcar la sesiunea de repartizare a posturilor, el amânând examenul de diplomă şi având să primească postul cu un an mai târziu.  
 
Pentru cel ce-i fusese soţ, îşi construise cu mintea sentimentele, iubirea ei matrimonială fusese, mai degrabă, rezultatul raţiunii, al deprinderii, al obişnuinţei.  
 
Înţelesese destul de repede că omul are multe calităţi, că merită ataşamentul ei, respectul, chiar duioşia caldă femeiască, dar...  
 
Deşi era însetată de dragoste, nu avusese parte de ea, dar nici nu o aşteptase.  
 
În zadar avusese răbdare peste trei decenii, dragostea, adevărata dragoste, nu o legase de omul ales!  
 
Se convinsese curând că nici el n-o iubise, după cum îşi clama sentimentul înainte de mariaj către toţi ce-ar fi putut s-o convingă, dacă ea, Mira, nu ar fi fost încredinţată că e iubită...  
 
Lipsind iubirea, lipsiseră multe...  
 
Şi acum, Mira simţea mereu nevoia unui umăr, dacă nu de ajutor, măcar de companie... Îşi revenea imediat, înăbuşind totul, convinsă că doar ea, numai ea se putea ajuta. Îşi zicea de o viaţă că-i mai bine aşa, solitară...  
 
Cu asemenea gânduri îşi încheie ultimele ceasuri de veghe ale nopţii aceleia.  
 
Lacătul greoi făcu un sunet dureros când Mira îl anină de belciugele porţii dintre ziua de ieri şi ce avea să urmeze...  
Referinţă Bibliografică:
Romanul LEGĂTURA DE CHEI - CAPITOLUL 9 / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1829, Anul VI, 03 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!