Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Romanul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nici nu realiză când încuiase uşa de la intrare, când coborî duiumul celor patruzeci de trepte, că se şi pomeni pe alee. Oare ce făcuse cu legătura de chei? O căută pe nevăzute, continuâdu-şi drumul. În cele din urmă, o găsi. O vârâse în alt buzunar al poşetei decât cel destinat, atât de zorită pornise!  
 
Până la Marieta - că aşa era atribuită adresa lui Artemie, el fiind arar acasă, Marieta lipsind numai cât era la şcoală, aflată la doi paşi de bloc - până la Marieta, deci, fiind numai trei staţii de tramvai, Mira merse pe jos.  
 
Era o dimineaţă senină, dar rece. Se gândi că-i va prii mişcarea asta. Şi chiar aşa se întâmplă. După nici o sută de metri, Mira îşi simţi reglat ritmul cardiac, în timp ce o infuzie cu bunădispoziţie o determină să depăşească inhibiţia matinală şi să conceapă un scenariu pentru prima zi de activitate cu Marieta.  
 
Înainte să ajungă la J-uri - în blocul cu nr. 13 stăteau mătuşa Marieta şi Mira Mică - făcu ocolul prin piaţeta de flori, ca mereu când făcea vreo vizită. Se bucură când o zări la taraba sa pe Rupiţa.  
 
Ţiganca îşi albi dinţii la Mira, întâmpinând-o cu insolitul ei salut : Săru’ mâna tovarăşu’! şi oferindu-i ce avea mai proaspăt, un braţ de flori de câmp întârziate în vara pe sfârşite.  
 
Doamne, cum se potrivesc toate! gândi Mira. Dar de unde le-o fi adus zănatica?! Nu era nebună Rupiţa, nu! Era doar exuberantă şi la patruzeci, cum fusese şi copil.  
 
Şi Mira condensă într-o pastilă-remember istoria Rupiţei. O ştia de când era de opt-nouă ani. Îi întocmise profilul psihologic la Cabinet. Era o ţigăncuşă de toată frumuseţea! Avea înfăţişarea unei florărese autentice în miniatură, uşor deteriorate de orele petrecute în arestul unei circi de Miliţie. Autorităţile o voiau încorporată la Reeducare, doar o aflaseră umblând brambura pe B-dul Ana Ipătescu ! Şi furând, pe deasupra!  
 
Fusese o zi caniculară. Copilei i se făcuse tare sete. Şi, cum nu ştia nici o regulă care să-i potolească din senin setea, luase, pe faţă, un Ci-co dintr-o stivă aflată dinaintea unui chioşc, o desfăcuse, bând-o acolo, la locul faptei - după cum menţiona procesul verbal de constatare a delictului - şi, punând sticla la loc, plecase în hoinăreala ei. Cineva observase crima şi pe dată fusese prinsă, apoi dusă la Miliţie.  
 
Pe atunci, Mira lucra într-un Cabinet psihologic al Ministerului de Interne. Îi revenise ei misiunea să o diagnosticheze psihopedagogic.  
 
În fine, în vreme ce discuta cu ea, Mira aflase, fără efort, cum copila, venită în Piaţa Unirii cu mamă-sa, la târguieli, plecând de lânga tarabă, se rătăcise, apucând-o încotro văzuse cu ochii. Se destăinuise cu atâta firesc! Ba, se vedea că fetiţei i se păruse totul teribil, ca într-o aventură grozavă, până la momentul întâlnirii cu miliţienii.  
 
Omul care o tot întreba o inhibase într-atât încât uitase că ştie să vorbească! Observând că tovarăşa, adică Mira, o trata cu simpatică înţelegere, micuţa florăreasă îi spuse tacticos numele, adresa şi telefonul de-acasă, cum nu făcuse cu anchetatorul. Pesemne, intuiţia de copil o ghidase.  
 
Mare fu mirarea tuturor, când, nici într-o oră, ajunseră la Centru părinţii Rupiţei. Arătau şi se purtau civilizat, ca adevăraţi negustori de flori şi nici prin cap nu le trecea că, pentru sucul acela, le-ar fi putut fi băgat la Reeducare până la vârsta majoratului, unicul copil, după cum prevedea legea.  
 
Până la urmă, li se impusese plata înzecită a consumaţiei şi fetiţa le fusese dată acasă.  
 
La plecare, copila deschisese uşa cabinetului Mirei şi, plină de respect, îi strigase fericită acelaşi salut: Săru’ mâna, tovarăşu’!  
 
Anii trecuseră. Şi, deşi Bucureştiul e oraş mare, ea şi Rupiţa îşi încrucişaseră adesea drumurile, mai ales după Revoluţie, de când florăreasa avea un chioşc în cartierul în care locuia Mira. Nu îndrăznise să-i adreseze mai multe vorbe decât cele conţinute de salut, mereu acelaşi, de fiecare dată, cu înţelesul... vezi, n-ai greşit când m-ai ajutat, sunt florăreasă ca tot neamul meu!  
 
Nici nu se dezmetici bine din amintiri, că şi avea în braţe mănunchiul uriaş atât de plăcut mirositor. Plăti cât i se ceru, zorind spre blocul Mirei-Mici.  
 
O zări fumând în balcon şi fluturând braţele a nerăbdare.  
 
Tot infantilă a rămas vară-mea! gândi cu glas Mira, observându-şi ceasul. Nu era în întârziere, ba, dimpotrivă! Şi i se păru că şi vede clipeala rapidă a frumoşilor ochi verzi ai vară-sii, aflaţi mereu în trecere bruscă de la mirare la furie ori la zâmbet.  
 
Ca să se relaxeze, îşi zise, de data asta, în gând: ochii verzi, ochii verzi, niciodată să nu-i crezi !  
 
Se scurseseră ani, îşi aminti Mira, de când nu le mai trecuse pragul.  
 
Era într-o luni. În ajun, o sunase Mira-Mică, târziu, în noapte, să-i spună că tocmai venise de la socri, de la Galaţi şi adusese mult peşte din care ţinea să-i dea şi ei. Avea şi proaspăt, şi sărat, şi afumat, inclusiv câteva borcane mari de icre de crap. Să vină neapărat, să-i dea şi ei! Dacă nu vine, se supără toţi pe ea!  
 
Luni, Mira avusese un program greu, prelungit şi cu o şedinţă neanunţată, aşa că nu mai trecuse pe-acasă. Se dusese direct la Marieta. Doar aşa îi zisese verişoară-sa!  
 
Artemie murise de doi ani. Marieta era deja la pensie. O găsi doar pe ea.  
 
Cum era totdeauna staţionară în exteriorizare, nu sesiză la ea altceva decât surpriza de a se fi revăzut.  
 
Se pensionase şi se vedea, chipul îi era odihnit. Avea un aer mai destins, vestimentaţia de casă mai îngrijită. Vorbiră de una, de alta.  
 
Timpul trecea. Mira era obosită, iar mătuşi-sa n-o întreba de ce o vizita tocmai în ziua aia, dar nu omisese a-i spune că Mira-Mică şi bărbatu-său veneau târziu de la slujbă. Se scuză, apoi, că nu poate să-i facă măcar o cafea, că n-apucase fata să desfacă un pachet, iar ea nu se amestecă în proviziile ei.  
 
Precizarea nefirească o intrigă oarecum pe Mira, nearătând totuşi. E drept, îşi zicea în sine, mătuşa e schimbată, dar nu doar în bine... Încă suferea după Artemie... Resentimentele faţă de el şi de toţi ce i-l aminteau erau încă la fel de puternice?! Poate de asta e altfel? Poate de asta nu întreabă nimic de Aura, de ceilalţi?  
 
Ce mai, se ridicase între ele un zid inconfortabil de tăcere groasă...  
 
Stânjenită de turnura vizitei, Mira se ridică, îşi luă rămas-bun, promiţând că va mai trece.  
 
Ieşind, îl zări pe soţul vară-sii coborând din maşină. Nu se sinchisise de Mira, n-o salutase, trebăluind pe la port-bagajul maşinii. Şi, în timp ce Mira se îndepărta, îi strigă peste umăr că Mira-Mică rămăsese la un supermarket lângă staţia de metrou. Poate aveau să se vadă...  
 
Mira nu zisese nimic, ridicând uşor din umeri. Totuşi, vară-sa o sunase expres... Nici prin cap nu i-ar fi trecut să meargă pe jos două staţii ca să... Şi gura de metrou era la două staţii de tramvai, iar până acasă mai avea...  
 
Atunci era aproape toamnă şi începuse o ploaie rece-rece şi grea. Mira, trezită la realitatea a bună, cum îşi zicea uneori cu o nuanţă autopersiflantă, de impactul cu răceala ploii, se precipită spre staţia de tramvai, având norocul să şi sosească imediat unul.  
 
Ajunsă acasă, intrase în pâinea de gospodină, preparase cina, nepomenind nimic de jenanta întâmplare, nici atunci, nici mai târziu.  
 
Despre cele petrecute, verişoară-sa nu făcuse vorbire, nici la telefon, nici când se întâlniseră ocazional. Ce se întâmplase? Se răzgândise? Nu primise acordul mamei? Dar avea atâta orgoliu, că nu putea să recunoască vreo eroare de comunicare, de comportament...  
 
I se păruse normal cum procedase... Aşa era ea. Aşa erau ei, ai lui Artemie. Îi acceptase. Erau rudele... Unicele... Fuseseră aşa... Aşa rămăseseră... Dar cine nu greşeşte?!  
 
De la povestea cu peştele, nu se mai văzuse cu Marieta decât la înmormântarea Aurei, apoi, a lui Costin. Pretextând că cei tineri erau plecaţi, trecuse numai ea.  
 
Atunci, Mira înţelesese că n-avea de la cine să aştepte o mână de ajutor la nevoie. Nu exista nimeni. Nici măcar aceste neamuri... Zâmbise amar, încercând să uite încrederea Aurei în Marieta şi ai ei.  
 
La nunta lui Renée veniseră toţi, dar înfăşuraţi într-o mantie de distanţă, de aroganţă, de parc-ar fi asistat siliţi. Stătuseră de formă şi plecaseră rapid. Pieriseră toate punţile de comunicare. Era clar. Plecaseră şi gata! Nu mai sunaseră! Se afundaseră în neant?!  
 
Mira îşi reamintea, doar atât. Le acceptase atitudinea, întrucât înţelesese că doar aşa puteau ei să se comporte.  
 
Aşa se făcea că nu le mai trecuse pragul. Iar acum, poftim, o chemau!  
 
Încrezătoare în ea şi în flori, Mira sună scurt. Cu siguranţă, florile vor fi un adevărat passe-partout pentru a ajunge la sufletul ferecat cu o mie de lacăte fără chei al Marietei!  
 
Referinţă Bibliografică:
Romanul LEGĂTURA DE CHEI - CAPITOLUL 3 / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1787, Anul V, 22 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!