Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1773 din 08 noiembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Romanul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Din gândurile astea o scoase telefonul. De la celălalt capăt al firului se auzi vocea mieroasă a verişoarei Mira-Mică. Ce să se fi întâmplat? se chestionă mental Mira.  
 
Şi, condensând rapid gândurile, îşi aminti cum vară-sa, imediat după ’89, întâlnindu-se cu ea ocazional şi întrebată de ce nu a mai dat un semn de viaţă, printre altele îi spusese că nu mai este literă de lege cultivarea relaţiilor de dinainte, că acum e libertate, au apus vremurile ceauşiste, te poţi vedea cu cine vrei şi când vrei. Şi turuise, apoi, atâtea despre cât avusese ea de suferit de pe urma comuniştilor!  
 
Mira se mirase grozav de logoreea vară-sii. De obicei cu replică rapidă, ea se obstinase într-o tăcere jignitoare pentru colocutoarea orgolioasă până în extremis, lăsându-se, pentru scurtă vreme, pradă unor întrebări: ce se întâmpla cu rudele astea? şi ce legătură ar fi între răceala relaţiilor dintre ei şi comunişti? De ce vorbea de comunişti? Se dorea să fie în trend afişând, cu legătură ori fără, neapărat respingerea comunismului? I se părea ilogic. Sau poate avea ceva pe conştiinţă şi-şi pleda cauza? La gândul ăsta, Mira zâmbise.  
 
Apoi, rezonă cu oarecare aciditate: să fi uitat Mira-Mică aşa repede că ei deveniseră bucureşteni peste noapte într-un oraş închis, cum fusese declarată Capitala în timpul lui Ceauşescu? sau cum mamă-sa, învăţătoare în provincie, din detaşată, fusese titularizată la o şcoală, culmea, la doi paşi de noua locuinţă? ori că părintele - tatăl Mirei-Mici - primise parohia uneia dintre cele mai mari biserici bucureştene?  
 
Pesemne că uitase, cum uitase şi de unchiul dinspre mamă, colonel de contrainformaţii şi de ascensiunea fulminantă a fratelui ei în ierarhia Institutului Politehnic, fără nici o publicaţie, fără doctorat, doar la recomandarea B.O.B.-ului ?!  
 
Se trezi adusă la realitate de vocea ca de melasă din telefon: Alo! Sunt Mira-Mică, fina şi verişoara ta! Ce mai faci?.  
 
Neaşteptând răspunsul, intră direct în subiect: vară-sa îi aducea la cunoştinţă că maică-sa, Marieta, suferise un atac cerebral, stătuse toată primăvara în spital şi acum venise acasă. Era bine, doar că centrii vorbirii îi erau afectaţi.  
 
Emitea şi rugămintea să vină Mira să stea cu ea, se-nţelege, contra unei sume de bani, că tot e singură (cum aflase de plecarea fetei?!) şi cu o pensie ca a ei… nu era tentant?! Numai zece ore pe zi, cât erau ea şi soţul la servici. Să se gândească neapărat la ce sumă ar fi avut pretenţie, că ea n-avea să se uite la bani, chiar de Mira le e rudă!  
 
Mira amuţise. Ar fi vrut să-i spună ce se impunea, că-i pare rău pentru mătuşi-sa, dar nu poate, le are şi ea pe-ale ei… că nici că s-ar fi pus problema banilor, că... Dar acţionă sub imperativul indus de-ai ei N-ai voie să… şi-şi reprimă impulsul refuzului.  
 
Tăcu îndeajuns de mult şi de grăitor. Totuşi, promise că o va suna a doua zi să-i dea răspunsul.  
 
Rămasă în acelaşi loc, cu mâna încă aşezată pe receptor, Mira îşi zâmbi amar. Cât se înstrăinase de neamurile astea! Dupa 89’, nu mai dăduseră semn de viaţă. Mamă-sa Aura suferea teribil de înstrăinarea asta. Doar erau rude, erau familia lui Artemie, unicul său frate!  
 
Toate legăturile se rupseseră după moartea unchiului, îşi spuse Mira… Preoteasa uitase de neamurile soţului răposat, zdruncinată de pierderea suferită, înciudată că murise prea curând, regretând că se măritase c-un popă, mereu dus de-acasă şi îngrijind de alţii! Cel puţin, asta-i repeta Mirei, când se vedeau întâmplător.  
 
Când Aura se îmbolnăvise, Marieta nu dăduse nici un semn de viaţă, nici ea şi nici copiii - Mira-Mică ori Cosmin. Parcă s-ar fi temut de vreo contaminare!  
 
Venise, chipurile, REVOLUŢIA şi, înţelegând sui-generis libertatea de acţiune, scoseseră din trăirile lor legăturile de altă dată.  
 
Murise şi Artemie, cel care le impusese, probabil, atitudinea faţă de rudele sale. Cine ştie?!  
 
Cum Mira avea o profesie care o solicita - era psiholog la un Cabinet de Orientare Şcolară - nu-i ajungeau orele de program, permanent lucrând inclusiv acasă şi, cum avea o familie de îngrijit, rareori avea nostalgii legate de singurele rude…  
 
Trăseseră cortina! Gata! Nu înţelesese alegerea, dar le-o respectase. Se întrista Mira când mamă-sa o acuza pe ea că, dedată muncii şi numai muncii, nu-i suna pe veri. Nu voia, draga de ea, să recunoască, fapt ştiut de toţi ai casei, că neamurile ei închideau telefonul când le suna.  
 
Trecuseră peste cinsprezece ani de la impusa ruptură. Şi, deşi locuiau aproape, nu se mai văzuseră. Dar, ceea ce era mai neplăcut, se gândea Mira, şi Marieta, şi Mira-Mică trecuseră la alte vârste, mătuşa - septuagenară, verişoară-sa se apropia de cincizeci de ani şi nici o presupusă înţelepciune nu le trezise la adevărul că sângele apă nu se face!  
 
Doamne, cum zburase timpul! Ce se-ntâmplase cu familia lui Artemie? Ce ajunsese după dispariţia lui? Odată cu el se topise orice sentiment, orice idee a apartenenţei la neam; oare fuseseră vreodată sincere ori doar mimaseră ca să-i facă pe plac lui Artemie? Se disipaseră obiceiurile de a petrece împreună sărbătorile… Ce mai! Se modificaseră relaţiile la toate nivelurile societăţii, darămite cele de familie?!  
 
Şi Mira zâmbi cu amărăciunea atenuată de judecata unei firi, nu doar conciliante, ci şi stoice. Şi îi răsună în urechi amintirea unui refren din tinereţea ei: Aşa e viaţa, aşa e viaţa,/ Are şi uşor, şi greu,/ Aşa e viaţa …  
 
Încercă să scape de gândurile stârnite de Mira-Mică. Ce rost avea să se dedea regretelor?! Nu ea păcătuise! Sau poate greşise că nu le atrăsese atenţia când se schimbaseră?! Şi, ca întotdeauna, găsi o explicaţie ce ar fi putut fi premiza remanierii comportamentale a mătuşii, a verilor, dar o stocă în memorie şi atât…Avea şi alte lucruri de făcut, nu?!  
 
*  
 
Cum cei de la Cabinetul unde lucrase amar de ani îi ceruseră ajutorul - aveau un grup numeros de copii cărora trebuia să le facă teste şi să li se întocmească profilul psihologic pentru orientarea lor spre cămine şi şcoli - se pregăti să plece. Uită pe moment de Mira-Mică.  
 
Ca să ajungă la Cabinet, avea să schimbe metroul de două ori - suficient răgaz să se deconecteze observând fizionomii noi, încercând să intuiască ce oameni se aflau dincolo de cortina figurilor. Îi plăcea jocul ăsta dintotdeauna. Poate şi asta o determinase să o apuce înspre Psihologie?!  
 
Tocmai îşi găsise subiectul - un tânăr de cca. patruzeci de ani care citea absorbit Science et Vie. Observă că era îmbrăcat sport cu un tricou negru, cu nişte blugi obosiţi de vreme, purtând în picioare ghete uşoare de antilopă fumurie.  
 
În discrepanţă cu vestimentaţia, figura avea ceva special. Chipul alb, dar neras de zile, era invadat de cimpi negri şi deşi, sprâncenele, şi ele erau negre, stufoase şi îmbinate într-un chip aproape nefiresc, pleoapele, genate abundent, clipeau repede, ca şi când i-ar fi apărat ochii de blitz-uri succesive.  
 
De atâta citit, i-au obosit ochii! îşi zise Mira, privindu-şi cu precauţie subiectul. Şi, fiindcă pe băncile de vis-à-vis nu mai era nimeni, prelungi observarea, creionând un profil psihologic.  
 
Ca rezultat al contemplării exclusive şi sumare, îl credea un tip coleric. Cât îl studiase, o făcea să-l bănuiască introvertit, separat de fauna din metrou prin interesul către informaţiile oferite de revistă, dar stânjenit de fluxul inerent al privirilor celor din jur, ţinea ochii mijiţi spre paginile mâncate...  
 
Când tânărul îşi ridică privirea cercetând cam în ce staţie oprise trenul, descoperi staţia oportună şi coborî, nu fără a saluta-o pe Mira.  
 
S-o fi recunoscut?! Mai mult ca sigur că nu, dar bănuia că ea îl ştia de îl privise atât.  
 
Şi aşa era. Chiar şi-l aminti: era un fost coleg al fetei sale de la Facultatea de Aeronave!  
 
Da! Da! Răsuflă bucuroasă că avea intactă memoria ei vizuală cu care chiar se mândrea! La a doua staţie coborî şi ea.  
 
Schimbă iar trenul. De data asta, era arhiplin. Abia de se putea ţine de o bară! Aşezaţi ca sardelele, toţi tăceau impasibili, pradă, parcă, asteniei de toamnă încă nesosite, precum şi stress-ului diurn.  
 
Parcă-s în transă, gândi Mira. Să fi pulverizat prin orificii neştiute ăştia de la METROREX substanţe halucinogene ca să diminueze exteriorizări nedorite ale potenţialilor nemulţumiţi de condiţiile oferite?! Doamne, îşi zise, nu am minte! Cum să...?  
 
Dar imaginaţia frânse elanul raţional. Nu atenuaseră, ci chiar anulaseră orice reacţie! Aşa se întâmplase, probabil, cu liceanul tolănit pe bancheta din faţa ei şi dinspre capul căruia căştile proeminente azvârleau difuz în atmosferă nişte gâjâituri amuzicale. Că nu era amorţit o dovedi jetul de salivă trimis spre podea, printre picioarele călătorilor.  
 
Aha! nu dormeau. Aveau doar o inhibiţie în a se manifesta, o inhibiţie - rod al scârbei, al nepăsării, ce mai, al nesimţirii...  
 
Norocul Mirei fu oprirea în staţie. Atunci văzu ea inhibiţie! Se trezi luată de valul imbatabil al celor care coborau. Coborî şi ea. Mersese doar trei staţii, urmând să parcurgă restul drumului la suprafaţă, pe jos, eliberată de mirosurile metroului.  
 
Ajunsă în aerul curat, simţi un aflux de entuziasm. Parcă nici la pensie nu era, aşa de repede sosi la destinaţie.  
 
Intră zorită în clădirea cabinetelor psihologice, zicând cu pseudoafectare că în această locaţie - zâmbi termenului impropriu, dar adoptat de cei ce se voiau declarat inovatori lingvistici - va uita de orice, aşa îi plăcea ceea ce făcea, cum îi plăcuse dintotdeauna.  
 
Avu, pentru o clipă reflexul de a-şi căuta cheile de serviciu, dar şi-l stăpâni, zâmbind.  
 
Se pierdu, prin uşa batantă, în clădirea cu arhitectură modernă şi elegantă, de unde ieşi târziu în noapte, tot singură precum intrase...  
 
Referinţă Bibliografică:
Romanul LEGĂTURA DE CHEI - CAPITOLUL 1 (partea a doua) / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1773, Anul V, 08 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!