Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1759 din 25 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

AMICII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Încotro te-ndreaptă viaţa! oftă Sandu înălţând peste priviri sprâncenele-i stufoase. Ţţţţ! îşi continuă el nedumerirea păguboasă. Să vezi şi să nu crezi!  
 
Cam aşa stăm, nu? se-ntoarse către amicul ce-l însoţea şi de care aproape uitase în divagaţia-i retorică.  
 
Gabi n-apucă să-i răspundă, că Sandu reluă înfierbântat, nu glumă:  
 
-Cum? mă-ntreb. Cu ce bani? Şi ce relaţii s-ai, ca să-ţi deschizi local taman în buricul târgului? Şi când? Acum când se-arde gazul nu doar de şomeri, ci şi de...  
 
-Ce vrei? intră-n joc prietenul. Acum e vremea lor...  
 
Dar nu-şi duse vorba la capăt fiind întrerupt:  
 
-Aha! Îmi dai şi tu dreptate! Mă cam îndoiesc de sinceritatea opiniei tale… Abia după ’90 te-am înţeles! Când ai devenit propietarul celor trei case… Cu ce bani luate? Cu ai cui bani? Ăăă?! Da’ ce-ai amuţit?! se-ntrebă şi mai înfocat Sandu interpretând greşit înaintarea celuilalt, luat volens-nolens de-un grup de călători curentaţi spre ieşire.  
 
Ăsta după operaţia pe creier s-a tâmpit! articulă sotto voce Sandu. Şi eu îi vorbesc... Dar n-are ce replica! Asta-i! Şi-n plus, nicicând n-a fost sincer cu mine! A fost doar discret. Am băut împreună, ne-am înşelat nevestele amândoi şi nu ne-am spus… Am tăinuit primele… La slujbă, ne-am acoperit unul pe altul… Doar treceam de competenţi şi devotaţi, nu?! Şi, ce să zic?! Nu era cine-ştie-ce de capul nostru…  
 
Făcu o pauză ca să-şi ceară scuze... Călcase pe cineva pe călcâie, mai-mai că-l descălţase pe bietul om. Fu iertat, dar între Gabi şi el se interpusese un sat de oameni, nu altceva...  
 
Dar am fost prieteni, prieteni aşa cum se spune?! Aş! Nici gând! Am fost doar… tovarăşi! Tovarăşi disimulanţi! Ipocriţi între noi, ipocriţi cu ăilalţi! Atâ(r)t! cum ar fi grohăit Grecu, iartă-l Doamne! că de morţi, numai de bine! Sau cum?! bălmăji în continuare Sandu, abia ţinându-se de poza cefei lui Gabi prin mulţimea coborâtă din metrou la Unirea.  
 
Cine i-ar fi observat alături sau unul după altul ar fi dat să zâmbească. Două poloboace pătrăţoase dotate cu picioare - să fie purtate şi cu mâini - să ducă berile la gură, cum ei înşişi se persiflau. Şi, deşi studiaţi prin facultăţi înalte, eludau corectitudinea - substantivul bere are doar formă de singular - utilizând forma argotică beri însuşită de tagma băutorilor.  
 
Trupurile nu semnau pentru cei şaptezeci şi ceva de ani trecuţi în cardul de identitate, nu! Şi nici părul prost nu părăsise capetele deştepte! Erau uşor grizonaţi. Atât!  
 
Amândoi erau dotaţi cu nişte chipuri frumuşele dintotdeauna, acum uşurel bucălate, ceva mai mult la Gabi. Ochii - ambii îi aveau căprui, fură inima oricui - le jucau pe sub podoaba sprâncenelor în timp ce te priveau, zicând pare-se că eşti un pezevenghi de nedovedit, dar nu şi pentru ei, că te-au ginit şi te rabdă să evoluezi cât vrei! Dar s-ai grijă, să te potoleşti, că ei îţi fac felul, nu altceva!  
 
Când analizatul depăşea termenul suportabilităţii, reacţionau diferit.  
 
Sandu îşi sălta mânuţa dreaptă purtătoare a verighetei şi, folosind exclusiv degetul mic şi opozabilul, îşi lua iute pasă-mi-te caşurile vârstei inocente, cum credea că-l taxează interlocutorul. Pe urmă-şi trecea palma peste pectoralii rămaşi arătoşi de pe vremea handbalului jucat până hăt, târziu, depunând-o pentru odihnă, chipurile, pe şoldul drept.  
 
Gabi, un colos comparativ cu Sandu, începea legănatul trupului într-o parte şi alta preţ de multe zeci de secunde, vreme în care-şi grebla c-o mâna desişul părului pornit din mijlocul frunţii, iar cu cealaltă îşi scotea cu mişcări domoale ochelarii cu lentile groase, ca cel din faţă să descopere ce ochi avea, miopi, miopi, dar c-un design alungit ca la vulpi şi cu irizări neîntrezărite din spatele ochelarilor. Şi manevra lui avertiza că-i dificil să fie dus, că el e imbatabil şi câte alea...  
 
Zvelteţea şi-o pierduseră odată cu pensionarea, la-nceput de mileniu! Se rotunjiseră de la prea mult stat şi de la confortul oferit de vârsta a treia.  
 
Ce uimea, şi pe ei, şi pe cine afla, era că se născuseră la diferenţă de-un an, pe 22 aprilie amândoi - apropo de Lenin - şi se pensionaseră pe 1 octombrie, zi dedicată persoanelor vârstnice. În acelaşi timp, de 1 Brumărel era pomenit şi Sf. Procoavă - înzestratul cu darul de-a acoperi pământul şi tot ce poartă el cu brumă, apoi ceaţă - adică ce-aveau să facă de-aci încolo era apriori investit cu... uitarea mântuitoare, precizaseră ei ca necesară lămurire.  
 
Când auziseră amicii de pahar, se omorâseră cu râsul. Doar debutau ca pensionari când mustul înţepa şi pastramei îi stătea bine pe-un grătar, nu? Ce potriveală! Ce destin!  
 
*  
 
O apucară pe Schei până în Victoriei, unde încetiniră pasul. Nu de urcuşul minor, nu! Atingerea Podului Mogoşoaiei îl trezi din ameţeala durativă pe Gabi şi-l învioră.  
 
Uite că s-a dezmeticit! Pehlivanul! Ce resorturi mentale l-au adus la realitate oare? îşi zise-n barbă Sandu.  
 
-De ce pe-aici? Nu bem un pahar la Cireşica? Mai aproape de suflet… mai bine… mai ieftin, îndrăzni Gabi  
 
-Măi omule, ce i-am promis Karmelei?  
 
-Că bem, dar nu bem!  
 
-N-am zis că mergem în Pasaj?  
 
-Aşa-i! Acolo unde ‘jde ani se cafelea şi fuma non stop actorul ăla de la Bulandra… ăla, cum îi zicea, de cânta muzica lui Bob Dylan, folkistul ăla…al...  
 
-…lui peşte prăjit…îşi intercală zeflemisitor părerea Sandu.  
 
Iar în gând rosti numele actorului cu simpatie şi consideraţie. Ca fost director de Casă de cultură, ar trebui să ştii, măi Gabi!  
 
Ce-al dracului sunt! Sau ce?! Nu vreau să se considere mai ramolit decât este, cel puţin în raport cu mine!  
 
Şi rapid revăzu în ochi un e-mail primit deunăzi chiar de la Gabi privind creierul seniorilor. Cât îl amuzase! Parcă-l şi vedea: Savanţii consideră că oamenii nu se degradează mental odată cu vârsta, ci, pur şi simplu, durează până ce-şi amintesc de un lucru deoarece ei au mai multe informaţii în creier.  
 
Cum unui calculator cu hard-diskul supraîncărcat îi trebuie mai mult timp pentru accesarea unei informaţii, la fel şi ei… Erau inserate şi exemple-dovezi c-aşa stau lucrurile.  
 
Urmase precizarea: Este ştiut că cei în vârstă adesea se duc în altă cameră să ia ceva, iar, când ajung acolo, se întreabă pentru ce-au venit. Faptul nu este o problemă de memorie, deloc! E doar o metodă naturală, un îndemn iniţiat de ei înşişi ca să facă mai multă mişcare! Când citise, îl sunase, pentru impact, pe Gabi. Acesta decretase pe moment:  
 
-Ce minunat e creierul nostru ! La toate se gândeşte! O făcuse fără să cugete prea mult.  
 
Sandu şi-aprobase parşiv amicul:  
 
-Că bine zici! Adevărat!  
 
Şi încheiase discuţia… gândea altceva decât aiuritul ăla! Că mai bine nu i-ar spune! Nu citise tot? Îl bucurase povestea, da’nu-i pătrunsese şi deznodământul?! Ultima frază îl sublinia de-a dreptul: Am o grămadă de prieteni spre care ar trebui să trimit acest mesaj, dar nu mi-i amintesc! Vă rog pe voi să-l trimiteţi mai departe prietenilor voştri, care poate sunt şi ai mei!  
 
Ăăă?! dădu să se întrebe Sandu, numai că erau în dreptul Pasajului deja.  
 
*  
 
Dacă tot drumul mersese până aici în urma camaradului, acum o luă-nainte ca o călăuză reală. Doar în ajun fusese în recunoaştere, după ce-n prealabil identificase localul pe Internet.  
 
De vreo două săptămâni auzise într-un cerc la Cireşica despre o ceainărie în Macca-Willacrosse pentru... insomniaci, functionânad între şapte şi şapte, program potrivit şi pentru Gabi, care dormea ziua de când se pensionase, şi pentru el, căci, de când cu diabetul ăsta, doar come zaharoase visa. Aşa, ca bătrânii, îi da şi el multişor de furcă lui... Ene.  
 
Şi mintea îi zbură spre adolescenţă, spre Şcoala sportivă, spre handbal, când nu bea decât ceai de floarea-pasiunii ca să-i amăgească somnul, căci trezia era cuplată cu încordări musculare după orele de antrenament, ori cu iritabilitate nervoasă din varii motive.  
 
Trimise un gând aducerii-aminte, zâmbi ştrengăreşte către prietenul său uitând că sunt hodorogi şi... deschise uşa.  
 
*  
 
După uimirea dintâi - numele ceainăriei era INSOMNIA - Gabi fu stopat şi de uşa neobişnuită care glisa spre-o parte, în surdină, deschizându-ţi o perspectivă graţioasă. N-avu cuvinte. Un cot adresat lui Sandu îi traduse uimirea. Intrară încetunel ca doi pici la prima vizită într-un muzeu.  
 
Încăperea era circulară. Un arc de cerc în stânga uşii ascundea explicit o nişă-naltă cât încăperea cu rafturi pe care se găseau cărţi, reviste, albume cu fotografii, toate legate de arta şi rostul servirii ceaiului, după cum aveau să descopere-n timp. La cele de sus ajungeai accesând un buton cu numărul rândului. Se declanşa un resort ce-ţi cobora şirul sub nas. Toate atrăgătoare, tipărite la zi. Grozavă găselniţă! Şi informaţie, şi delectare!  
 
Faţă-n faţă cu uşa, alt arc era alocat unei vitrine din care ţi se făcea cu ochiul, căci minune de cofeturi în culorile curcubeului aşteptau, nerăbdătoare atracţii, să fie răpite şi destinate papilelor gustative. Toate eco, îndulcitori, coloranţi şi arome în exclusivitate naturale! Sălăşluiau alături şi bruschete cu varii arome, precum şi fructe, multe fructe uscate.  
 
Restul peretelui înconjurând spaţiul oferea ochilor câteva repere grafice în manieră suprarealistă. Majoritatea portrete, chipuri care-ţi spuneau lucruri diferite în funcţie de unghiurile şi distanţa de la care te uitai. Prin cele trezite-n contemplatorii probabili, rotunjeau insomnia.  
 
-Îmbină arta cu negoţul! Nu găseşti? strecură subversiv printre dinţi Sandu, sensibil observator al mediului, gata de conexiunile cele mai insolite.  
 
-Aaas-ta re-re-re-marcasem şi... şi eu, rosti impresionat până la bâlbâială Gabi, reintrat ca prin minune în perfectă rezonanţă cu amicul.  
 
Pentru că rotonda încăperii o cerea, măsuţele erau şi ele de aceeaşi formă. Confecţionate dintr-un material translucid ca şi scaunele, dădeau strania senzaţie de imponderabilitate. Impresia era întărită de străveziul farfurioarelor, a ceşcuţelor şi a vazelor cu flori.  
 
Faptul fu amendat pe loc de Sandu în vreme ce se aşeză.  
 
-Ce zici de transparenţa asta postdecembristă? Şi-ncepu să râdă înecat de găselniţă, reiterând gestul cu dreapta, de astă dată încântat să se dea inocent. Nu te poţi descălţa şi tu în voie de câte un pantof, să-ţi aeriseşti piciorul, că-ţi vezi şi tu, şi alţii ciorapul rupt! Şi iar se despărţi de-un hohot de râs, de astă dată nealterat de vreo încercare de stăvilire.  
 
-Hi! Hi! HI! îşi declară interjecţional aprecierea glumiţei şi celălalt.  
 
Odată încheiată procedura ocupării spaţiului, aşteptară smirnă să vadă cum era uzanţa?! Vine cineva să te salute?! Te duci tu să-ţi prezinţi…omagiile? Sau cum?!  
 
În scurtă vreme o descoperiră pe amfitrioană. Se ridicase de la una dintre măsuţe, lăsându-şi ceaiul acolo s-aştepte. Pătrunsese printr-o uşiţă mascată în interiorul spaţiului central, preocupată de oarece în faţa blatului în care era încrustată o plită electrică pe care odihneau ibrice şi ceainice cu siluete rafinate, adăpostind, pesemne, apa trebuitoare. Bănuiai asta doar, fiindcă nici un semn de cald nu altera atmosfera potrivit de răcoroasă în care arome delicate se întrepătrundeau… Aparatele de recondiţionare a aerului erau eficiente, dozând şi răcoarea, şi umiditatea.  
 
Zăboveau la vedere şi nişte recipiente de sticlă, adevărate particule de curcubeu, care împodobeau blatul până să le descoperi încărcătura. Umplute cu flori de ceaiuri diverse, te fermecau prin broderia de forme ce le capitona… Ce mai! Simplu şi cu stil!  
 
Patroana? O siluetă serafică, dar deloc vetustă, păşea plutind, cum o cerea şi ambientul. Înaltă, fără să ultragieze ochiul, subţire şi mlădioasă, atrăgea admirative priviri. O puteai vedea musai din creştet pân-n picioare şi invers, constatând proporţiile păstrate de Creator în făptuirea ei.  
 
Capul etala o figură plăcută şi distinsă; chipul mobil stăpânea o gamă bogată de expresii, de la amabilitatea amfitrionului, la politicoasă mulţumire pentru una, alta, până la grimase jucăuşe, aducătoare de liniştită destindere. Ochii negri ca noaptea se dezveleau admiraţiei prin pleoape măestrit şi bogat genate. Albul delicat al tenului avea desenate o pereche de sprâncene ce deschideau expresivitatea. Nasul drept şi proporţional în economia înfăţişării ştia să se-ncreţească a glumă când situaţia o cerea.  
 
Gâtul lung răsărea de pe umerii drepţi şi înguşti cu îndrăzneală nevinovată.  
 
Restul corpului era drapat într-o rochiţă princess, midi, lăsând să se zărească mai jos de paspoalul tivului picioarele în aceeaşi linie a frumosului discret. Mânecile scurte ofereau spre admiraţie binemeritată braţele albe, graţioase.  
 
Mişcându-se în spatele blatului, dădea senzaţia, prin agilitatea mâinilor, fie că-şi perfecţionează digitaţia de bănuită pianistă, fie că oficiază la o masă manevrând obiecte de cult.  
 
Sandu şi Gabi o sorbiră din ochi atât de încântaţi, încât uitaseră să-şi trimită unul altuia ocheade cu subînţeles, cum făceau de cele mai multe ori în faţa vreunei femei frumoase.  
 
Pentru prima dată în viaţă - aveau să-şi mărturisească peste un timp - cei doi inspirară laolaltă aerul înmiresmat al spaţiului ce acţionase deja, stimulându-le papilele… uitând absolut de beri, rostind la unison un înflăcărat îndemn: Să bem, dar să nu bem!  
 
(fragment dintr-un nou roman…)  
 
Referinţă Bibliografică:
AMICII / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1759, Anul V, 25 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!