Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1752 din 18 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

ET IN ARCADIA EGO
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În ziua-ntâi de Brumărel îmi zâmbeam. Primisem un dar pentru Sărbătoarea seniorilor, căci proza înscrisă la Concursul din cadrul Festivalului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia” fusese remarcată şi că se impunea să mă prezint pentru a-mi fi anunţată distincţia fix a doua zi. Adică pe 2. Binecuvântată de Sfântul Procoavă, primisem o nouă recunoaştere!  
 
Impulsul de-a mă prezenta a fost generat de curiozitate dublă, o dată, pentru protocolul momentului, altă dată, pentru oraşul-gazdă. Urbea pomenită de Caragiale sau de Bogza nu-mi era cunoscută decât din Dicţionarul entopic, de unde aflasem etimonul numelui. Acum se ivise prilejul să-l cunosc. Deci, la drum!  
 
Plec din Bucureşti în timp util cu fiica mea, încărcată cu emoţii, ea, ca şofer, trecând de la pozitiv la negativ şi invers, în funcţie de trafic şi de trecerea timpului, eu, constant bucuroasă de ieşirea cu ţel literar.  
 
Dicolo de Otopeni mă cred copilot la vreun raliu! Radarele s-au ascuns nevrând să-mpiedice ajungerea noastră la punctul finişului. Kilometrajul angoasat de ritmul deplasării, agitaţia crescândă a conducătorului auto nu-s de-ajuns! Traficul infernal din Capitală ne-a oprimat, periclitându-mi respectul de sine şi buna purtare. C-o înţelepciune de ultim ceas, telefonez amfitrionului invocând păsuire de două ori sfertul academic pentru întârziere. Învoirea odată acceptată cu-nţelegere, ne focusăm exclusiv la călătorie.  
 
Cu regret constat un drum european în lipsuri şi suferinţă, traversat neregulamentar de bipezi sau patrupezi nerăbdători şi disperaţi… aspect stradal modest, deloc în ton cu cerinţe contemporane...  
 
Odată intrate-n oraş, depăşim pe nevăzute numărul adresei Casei de Cultură. Îndreaptă eroarea un lucrător binevoitor de la o Spălătorie auto, jalonând repere: LIDL, spatele Spitalului, aleea…  
 
Precizarea îndrumătorului îmi reinstalează starea cald-afectivă şi mă-ntreb câţi bucureşteni mai ştiu ce e o Casă de Cultură şi, dacă da, adresa ei?!  
 
Regret gândul critic anterior. Apreciez miniuniversul. Şi sunt sigură că locurile îşi pot schimba înfăţişarea dacă oamenii conştientizează că sunt de-acolo, că trăiesc acolo, că se impune şi revirimentul aspectual.  
 
Identificăm Casa. Ne încredinţează că n-am greşit grupul mare din faţa intrării. Se discută cu aerul că se ştiu. De asta nici eu nu mă simt stingheră. Le-am identificat pe Doamnele Ileana Vulpescu şi Margareta Labiş. Le salut. Îmi răspund zâmbind afabil ca oricăruia din grup. Le trimit un gând: vă consider, vă iubesc!  
 
Mă scutur definitiv de stânjeneala încercată. Anturajul mă-ncredinţează c-am revenit în atmosfera de cenaclu, că ei sunt de-ai mei, că trăiesc poezia.  
 
Mă simt bine când descopăr chipul organizatorului evenimentului, ştiut de pe Internet. Este redactorul-şef al FERESTREI, revista ce mă publicase în ajun în omagialul număr 100! Visez la mai multe, în ciuda celor şaptezeci şi unu de ani împliniţi de mine.  
 
Aerul are ceva-ul festiv colorat şi de soarele unui octombrie blând, ocrotitor. Surâsul de pe chipuri amplifică şi el lumina, căldura. Aceeaşi bucurie zăresc şi pe chipul fetei mele, prietena mea, managerul meu, creatoarea coperţilor volumelor publicate până acum de mine...  
 
Pătrundem în sală ghidate de şuvoiul furnicarului de spectatori. Ne identificăm locurile. Mângâi cu privirea a bun găsit sala, cu o putere de-absorbţie împrospătată de curaj. Între cei care mişună, iarăşi poetul Lucian Mănăilescu! Acum e-aici, acum, dincolo! În mişcarea permanentă identific nu doar precauţiile organizatorului, ci şi neastâmpărul unui sensibil emoţionat în faţa evidenţei actului său.  
 
Desprins dintre elevii Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu” pe care îi învaţă carte, ţâşneşte profesorul Laurenţiu Bădicioiu, care a semnat prefaţa poeziilor mele despre Coreea de Sud. Îl salut peste mulţime zâmbindu-i a recunoaştere. Grupul elevilor sosiţi cu el îi fac şi lui, şi urbei cinste. Atitudinea lor îi recomandă ca obişnuiţi ai locului, ai evenimentelor. Bravo! Şi-o minută zbor cu mintea spre casă şi mă simt jenată la gândul că şcolarii bucureşteni nu s-ar fi ridicat la dovada bunului-simţ al copiilor de-aci.  
 
Aştept îngăduitoare debutul festivităţii. Vor fi ajuns şi concurenţii din zone mai îndepărtate?  
 
Între timp, fiica mea se include unui du-te-vino dezmorţitor către hol şi invers, revenind la mine cu noi relatări privind ambianţa de sărbătoare, oamenii. Amândouă încercam aceeaşi stare de mulţumire că ne găsim aici.  
 
Ne surprinde stingerea luminilor şi lăsarea ecranului ce drapează scena întruchipând peisaj de toamnă lungă şi funigei. Masa invitaţilor e furată vederii noastre de pânza pe care se proiectează o peliculă cu rememorarea uneia dinre ediţiile anterioare ale Festivalului. Cadrul? Aceeaşi scenă de astăzi, dar dintr-altă clipă. Ni se spovedeşte Grigore Vieru într-un grai moldovenesc ca de cronică. POEZIA ŞI ROMẬNISMUL, strădania alor săi, a lui formează firul roşu al discursului.  
 
Evidenţiază prietenia pentru alt român, alt poet purtător al aceluiaşi stindard în spusele sale, Adrian Păunescu. Acesta i se alătură vibratoului lui Vieru pe aceleaşi corzi şi încheie declamând Repetabila povară în acompaniamentul Tatianei Stepa.  
 
Apreciez iar publicul sălii pentru emoţia participării degajate de orice fel de păreri politice care la Bucureşti ar fi făcut, prin mimetism patriotard, să zornăie sala. Aloc pe dată un alt Bravo! pentru Mizil, pentru şcoala de-aici.  
 
Rememorarea acestei ediţii anterioare a Festivalului e ancorajul înspre lăuntrul momentului sărbătoresc din prezent.  
 
În acorduri de clape ecranul se ridică lăsând liber vederii prezidiul de azi. Din stânga Doamnei Ileana Vulpescu se arată un chip recunoscut din peliculă. E primarul-poet, alt român vizitat de muze! Deschide momentul. Impresionează. Dincolo de imagine, exprimarea nuanţată şi-ncluziunea în cultura cetăţii îl răpesc din rândul aleşilor locali în cel mai favorabil mod cu putinţă!  
 
Totul se derulează firesc. Naturaleţea place. Nu se resimte nimic regizat, contrafăcut. Un scaun este liber. A stat pentru câteva secunde poetul Mănăilescu, mânat înafara scenei de resorturile supervizării.  
 
Microfonul se plimbă de la dreapta spre stânga. Vorbitorii mărturisesc emoţia regăsirii cu gazdele, cu locurile, împărtăşind auditoriului gânduri, păreri, chiar şi temeri legate de felul în care nolie generaţii au de purtat pe mai departe sfânta obligaţie de-a păstra şi cultiva limba strămoşească, de-a o folosi literar în manifestările diurne, de-a o face strălucitoare şi expresivă prin creaţia literară. Grozave par şi recomandările pentru cunoaşterea normelor limbii române, ale ortografiei şi punctuaţiei, toate de pus în slujba calofiliei de mult uitate.  
 
Ultimul vorbitor, amfitrionul evenimentului, care a fost pe durata comunicărilor pretutindeni şi aproape deloc la prezidiu, a sosit uşurel cu aparatul de fotografiat pe umăr, pătruns d-emoţia care îl defineşte. Ori care îl stăpâneşte doar acum? Pare mulţumit, doar a răscolit spaţiul ba c-un instantaneu, ba c-o lămurire trebuincioasă.  
 
Cu evidentă consideraţie se referă la primarul Mizilului, evidenţiind apartenenţa acestuia la condeierii cetăţii. Îmi place s-aud asta. Şi nu mă mai mir de anvergura festivităţii. Din suflet, un alt Bravo Mizil!  
 
Povesteşte despre FEREASTRA. Este redactorul-şef, iar edilul, directorul revistei. Continuă cu câte-un laudatio pentru cei plecaţi dincolo, dar care-au privit la FEREASTRA de când ea fiinţează, entuziasmaţi de harul şi dăruirea pentru literatură a creatorilor ei. Nume ca Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Constanţa Buzea, Fanuş Neagu au fost ca luminile candelelor, încălzind privirile, înseninând minţile scriitorilor din oraş ori de pe alte plaiuri.  
 
Aduce câte un elogiu şi fiecărui invitat aflat în prezidiu ori în public, punctând elemente din creaţiile acestora, prinosul adus zeiţei Euterpe pe-altarul de pe malul vechiului Işteu. Gratitudinea sa faţă de juriul concursului avându-l în frunte pe Nicolae Băciuţ este-ntărită de aplauzele sălii.  
 
Toate spusele poetului se constituie-n metafore zise în tonalitate uşor tremurată, răzbătând prin ele trăirile-i, căci, se vede, este sensibilizat de-ntâmplare, de prezenţe, de finalizarea a tot ce-a pregătit cu-aplecare şi migală.  
 
Insolit şi plăcut debutează şi momentul final, căci nume şi distincţii sunt devoalate aleatoriu, exprimând încă o dată ideea conducătorului de juriu că departajări între creatori sunt dificil de înfăptuit. Primarul anunţă numele şi recunoaşterea, preşedintele juriului înmânează diplomele. Se dovedesc adânc dezamăgiţi când constată absenţa unora dintre laureaţi, presupunând că s-ar datora distanţelor prea mari între zonele aparţinătoare şi locul premierii...  
 
*  
 
La un moment dat, numele îmi este rostit. Mi-am trăit emoţiile, mă regăsesc. Dau să mă ridic îndemnată de nerăbdarea fiicei mele. O fac, deşi o rugasem să meargă ea spre scenă. Treptele scării ce-aveam să urc mă avertizaseră c-un Ia seama! Suiş incomod! Prevenirea nu e percutată şi de copila mea, fierbând în dorinţa-i de-a imortaliza pe-o peliculă momentul.  
 
Încorsetată de urmarea ceasurilor de nemişcare, iau calea înspre scara ce-acum îmi e indiferentă. Dar eu nu-i sunt! Prietenoasă cu precedenţii, unelteşte împotrivă-mi. Urc o treaptă rapid. Încerc s-o birui şi pe-a doua. Nu se vrea depăşită. Îmi vine de hac. Surprinsă de-aşa piedică, îngenunchez pe dânsa! O simt jubilând!  
 
Sala-şi clamase uimirea şi compasiunea într-un Oooh! frisonant, bravi cavaleri se-nghesuiau să mă susţină în escaladare, încurcându-se unul pe altul şi… toţi pe mine!  
 
Dinspre scenă, o siluetă ca de titan ocrotitor şi falnic, totuşi înfăşurat într-un halou al neputinţei, Domnul Băciuţ, în mâini cu microfonul şi diploma, regreta neînrudirea cu Hecatonchirele purtătoare a sute de braţe, să mă poată răpi prăbuşirii-ncercate!  
 
Copila mea, covârşită de regretul de-a mă fi lăsat să-ncerc păgubosul căţărat, suferise cumplit, căci distanţa fizică nu-i permitea să mă sprijine.  
 
Astfel salutat-am înaintaşii, precum şi gloria lor! Maniera considerării nu s-a bucurat însă de-nţelegerea articulaţiilor mele dureroase, nu!  
 
M-am bizuit pe baston şi-am învins treptele. M-am întors către prezidiu să-mi zic vorbele de mulţumire şi m-am surprins până la spaimă! Acum eram înfricoşată, căci emiteam nişte subţiratice sunete defel conforme cu robusteţea corpului dobândită în urma pensiei mele de profesoară! Ce mai! N-am dres busuiocul cum aş fi vrut. Salvarea mi-a venit prin ce exprimau martorii într-un limbaj nonverbal - îngăduinţă compătimitoare şi oarece mirare c-aşa împiedicată răpise clasamentului… premiul acordat.  
 
Şi n-a durat mult această diversiune! Iute-iute am sfidat păcătoasa de scară la coborâre, în timp ce amabile aparate imortalizau splendoarea revenirii de la podea şi braţe prieteneşti încercau să m-ajute păgubind-o pe fiica mea de gesturi ocrotitoare.  
 
Reaşezată în scaunul îngăduitor cu circulaţia sangvină împrospătată, am aşteptat totala derulare a premierii, abia cu ceilalţi strigaţi conştientizând recompensa pentru proza-mi.  
 
Dăruind câteva din cărţile mele, mi-am luat rămas-bun, cumva copleşită de efectul advers celui provocat de adrenalină.  
 
Ne-am urcat în maşina unde mi-am aflat ceva uşurare, abia o părere, fiindcă puseele de jenă întrerupeau momentele de amuzament pe seama evoluţiei mele scenice.  
 
Printre cele două stări alternânde, urechile mele captau spusele încropite de fanul apropiat. Dinspre şoferul meu personal se modula un rapid slogan: Ai căzut, te-ai ridicat, premiul II totuşi ai luat!  
 
*  
 
Acopăr FERESTRA cu perdeaua frunzelor de toamnă, zăbovind o clipă. Îi mărturisesc noii mele cunoştinţe: Mizil, nu te voi uita nicicând! Şi asta, din două pricini: eşti un oraş al paradoxurilor, o urbe săracă unde clocoteşte o viaţă culturală cum rareori găseşti azi în România şi-n al doilea rând, pentru c-ai fost martorul istoriei căderii şi reînălţării mele!  
 
Angela Dina - Mizil, 2 octombrie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
ET IN ARCADIA EGO / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1752, Anul V, 18 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!