Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1738 din 04 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

Ce să fi fost?! – Premiul al II-lea pentru proză scurtă la Festivalul Naţional de Literatură “Agatha Grigorescu Bacovia”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Duium de timp s-a scurs de-atunci… În Zilele Babei să se fi întâmplat?! Da, cum îţi spun, copile! Erai de-o şchioapă. Să fi împlinit în primăvara pomenită patru-cinci ani. Sigur cinci! 
  
Mi te lăsaseră de cu seară ai tăi în grijă. Se duceau la oborul de la Novaci. Gândeau să li se lumineze acolo. Tată-tău îşi dorea grozav un cârlan de un an-doi, cât de scump ar fi fost… să-l deprindă el cu orice îi trebuia calului la muncă şi…la fală. O luase cu el şi pe mamă-ta, aşa, să-i ţină de urât. Căile pe-atunci erau dosnice, nu umblate ca-n vremea de astăzi, nici vorbă! Duceau cu ei un felinar să le găsească drumul, un săcăteu cu ceva de-ale gurii şi…funia de care s-aducă mânzul prins. 
  
Seara, vremea nu dădea semn a schimbare. Doar zăpada învăluia firea îndemnându-te să caţi adăpostul încălzit, de unde s-auzi şuşotitul Olteţului, adevărat tovarăş de noapte pentru neadormiţii singuratici. Dar nici că-l mai auzeam atunci. Îl uitasem! Doar nepotul era cu mine, viitoare cruce de voinic, aşa mi te vedeam! 
  
În dimineaţa zilei cu pricina, un soare vrednic ne prididise devreme. Oarele ieşiseră de voie de la fereală şi călcau cu socoteală prin locurile pe unde căldura prigonise neaua, de se iţiseră petice cu iarbă din ăl’alt an. 
  
Îmi râdeam în drumurile mele de gospodină prin bătătură de cum îmi scosesem una după alta hanţele groase aidoma Babei Dochia, păstrând numai ilicul. Potolisem oarele, caprele, spărsesem lemne, cum se-ntâmplă la o casă de văduvă... Şi toate îmi păruseră mai la-ndemână cu tine şi cu soarele alături, nu altceva! 
  
Zărisem pe la amiază cum printre ulucile rare ale gardului privea spre mine un câine voinic, lăţos. Din căutătura-i înţelesesem c-ar fi de pripas… 
  
Îl chemai ca pe-un cunoscut ţinând în mână o halcă de turtă de mălai. Pricepuse şi el că-mbierea făcută era de bună credinţă, doar nu-i azvârlisem hrana în uliţă, nu, i-o făgăduiam în ogradă, pe locul stăpânit de mine. Încrezător, împinsese c-o labă portiţa şi se-apropiase cu oarece semeţie, dar şi cu încrederea că nu-l voi dezamăgi. 
  
Îi aruncai domol demâncarea pe care o prinse dintr-un foc. O lăsă pentru o clipită jos, mi se păru, ca să-mi mulţumească, dar fără ajutorul cozii. Asta mă făcu să cred că era lipsit de mult de prietenia omului, căci nu mai ştia semnele... Apoi, înşfăcând turtoiul, îşi deschise tot singur portiţa cu laba. Se-apucă să mănânce abia când fu în uliţă, lipit de uluci, de parcă acolo îi era locul dintotdeauna. 
  
Îl lăsasem în pace, uitându-l pe clipă şi întorcându-mă la ale mele. 
  
Tu, ca flăcăiaş ce te aflai, ţupăiai încolo şi-ncoace pe-alături, făcându-te că m-ajuţi. Îţi plăcea-n ograda mea de pe malul Olteţului! Grozav ce-ţi mai pria! Iar în ziua aia, mângâiat şi de căldura soarelui, erai atât de fericit, de zvăpăiat… Din pragul căsoiului te năpusteai chicotind spre malul râului, râzând prietenos stropilor de apă, şi ei săltăreţi ca şi tine, ca să te-ntorci tulburat de zvâc spre casă şi s-o iei de la capăt. 
  
Din vreme-n vreme, luam seama la ce făceai şi, mulţumită că erai cuminte, îmi găseam iar ceva de trebăluit. 
  
Prinsă de griji, nu văzusem cum apele Olteţului îmbogăţite prin topirea zăpezii îşi lărgiseră matca, lăfăindu-se cam lacom şi ameninţător către maluri. 
  
Spre amurg cerul se-mbunginase grozav, iar noaptea părelnică ne trimisese la căldura sobei devreme. Tocmai pusesem sticlă pârdalnicei lămpi, când un trosnet ca de lemne frânte şi-mpinse de-un vajnic tăvălug îmi spulberă tihna, gonind somnul. 
  
Ca femeie singură de vreme îndelungată, îmi aruncasem pe mine o flanea şi ieşisem vitează în uşa odăiţei să mă dumiresc. Dar amarnică-mi fusese dezlegarea! 
  
Năprasnic devenit pe neaşteptate, Olteţul se repezea aprig şi-nspumat, parcă viu în ameninţarea ce-mi azvârlea în faţă! De spaimă, de zgomot, urechile-mi vuiau şi, cred acum, îmi trimiteau semne că un adevărat potop se-apropia. 
  
Tu, cotropit de somn, n-auziseşi nimic. Casa, clădită pe brâu nalt din piatră de râu şi-n cap de povârniş, nu se afla-n pericol, nu! Deci era bine că dormeai! 
  
Primejdia era aproape numai de poiata păsărilor şi de adăpostul caprelor. Într-acolo îmi îndreptasem paşii în bezna înfrăţită cu înverşunarea de ape. 
  
Eliberate de sub încuietori, găinile îşi luară zbor înspre acoperişuri ori crengile mai joase ale dudului din apropiere. Chiar zâmbisem în mine când le descoperisem ogoindu-se aşa! Erau învăţate să se-nalţe spre ramurile copacului! Nu acolo găseau dulceaţă aromată şi negrie în fiece vară?! 
  
Mai anevoie mi-era cu caprele! Le desfăcusem uşa, le strigasem ca de-obicei, dar bietele nu-şi doreau libertate în bezna şi frigul de-afară, mai ales că preajma scotea vuiete neştiute! 
  
În cazna mea cu ele, mă tot munceam să le-mping ori să le trag dincolo de îngrăditura ferelii… Dar nu se lăsau duse în ruptul capului! De ce? De-nfricoşate, dar şi de-ncăpăţânate! C-aşa sunt ele, jurate! 
  
Şi-n vreme ce mă munceam, simţii cum vine fulger hotărât către mine câinele ospătat. Îmi trimisese un lătrat de îndemn, de mă dădui la o parte, lăsând cale deschisă. Mai lătră o dată mai uşurel către încăpăţânate, se roti de câteva ori pe loc, maimuţărit de capre, apoi o apucă în susul povârnişului urmărit îndeaproape de cele trei căpoase. 
  
Să fi fost paznic la stână, gândeam eu, aşa cunoştea că bărboasele se urnesc doar de zăresc înaintea lor mişcare, nu la-ndemn?! Cum de ce? Aşa-s lăsate de la Ăl de Sus. N-ai ce le face şi basta! 
  
Dulăul o luă la deal cu zgâtiile behăind încetunel a izmeneală, uşurate că scăpaseră şi nu se opriseră decât în dreptul uşii nevoind să treacă pragul dincolo de care te holbai mătăluţă, trezit şi minunat de întâmplare, nu şi speriat! Să nu fi priceput primejdia ori să fi fost de-atunci bărbătos cum îşi dorea bună-ta? Zău aşa, nu râde, copile! 
  
Te-ndemnam cu glasul să le slobozeşti la adăpost, când galenţii mă-nşelară de alunecai cât de lată, ducându-mă la vale în goană, frământând geaba din mâini, amuţită în credinţa mea c-aveam să-mi găsesc culcuş taman în scalda Olteţului înfuriat de apele ce veneau de la deal şi-l îmbogăţeau la cotul ăsta, unde… 
  
Dar nu dusesem la capăt amăreala gândului, că mă simţisem apucată de mâneca flanelei şi târâtă vijelios în susul povârnişului, chiar la colţul căsoiului, apoi, împinsă de la spinare până reazemul devenise de nădejde. 
  
Îmi făcusem trei cruci largi şi lacrimile mi se legaseră sub nodul baticului când mă aflai scăpată! 
  
... Ce zici?! 
  
Nu! Nu l-am mai văzut de-atunci! Şi cum aş mai fi vrut-o, nu poţi să ştii! Dar de auzit, am tot auzit de-un câine mare cu blană lungă... scăpând de la foc vreun ţânc… adunând la stână vreo turmă rătăcită din sperietură… ori trăgând de funie vreo junincă ne-nvăţată cu drumul dintre locul de păşunat şi ogradă… Şi multe de-astea au dat înconjur satului minunând oamenii vreme îndelungată… 
  
Unde-i acum câinele acela?! Unde să se fi dus?! Hotărât, pe-acolo pe unde era nevoie de-aşa sprijin… 
  
Da’ ştii ceva?! M-am tot frământat… Dacă nu era câine?! 
  
Şi-atunci... ce să fi fost?! 
  
Referinţă Bibliografică:
Ce să fi fost?! – Premiul al II-lea pentru proză scurtă la Festivalul Naţional de Literatură “Agatha Grigorescu Bacovia” / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1738, Anul V, 04 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!