Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1731 din 27 septembrie 2015        Toate Articolele Autorului

FILU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Era fermecat de ei! Din Duminica Rusaliilor, timp de nouă zile, Filu se făcea umbra lor nevăzută, neştiută. Îi urmărea până-n Marţea Ciocului, atunci când se-ngropa steagul şi se deşira ceata.  
 
De când se-nălţase, tot aşa se-ntâmpla. Se prelingea în urma Căluşarilor, atras de tot ce însemnau ei!  
 
Rămânea cu gura căscată văzându-i cât de mândru purtau straiele. Albul cămăşilor şi al iţarilor îi părea mai strălucitor sub gătelile colorate, iar pălăriile cu mărgele şi panglici sângerii - adevărate odoare vii, menite să-i împodobească doar pe aceşti aleşi!  
 
Dar jocul răsunator al pintenilor şi clopoţeilor?! Dar îndemnurile Vătafului!? Dar vorbele rostite ca răspuns?! Şi perindarea între plimbarea lentă şi începutul mişcării ritmate?! Dar toiul dansului în zbor de zvâcnete scurte, rotiri în aer?!  
 
Toate-i plăceau! Toate-l făceau să creadă că e frumuseţe de vis!  
 
Şi totuşi, Filu simţea c-ăl mai grozav lucru făcut de aceştia era truda lor de-a-l scăpa pe vreunul luat din Căluş! Rosturile urmate i se păreau venite din alte lumi! Şi tare şi-ar fi dorit să facă şi el asta.  
 
Încerca să-nţeleagă de ce căzutul se lăsa înduplecat doar de una dintre melodiile căluşereşti, domolindu-şi cazna pe măsură ce începea dansul.  
 
Îl minuna acea strădanie a Căluşarului ales, canonul modelat în paşii dansului de la capul bolnavului, pe deasupra şi jur împrejurul acestuia, până când jucătorul se prăvălea! Aceasta cădere nu-i părea o nevolnicie, o înfrângere, ci mai degrabă o jertfă dăruită Cerului pentru aproapele osândit la grea suferinţă!  
 
Anul acela, în băietan se născuse mare spaimă: Dacă nu avea să-şi vestească beteşugul nimeni?! Cum să-i mai vadă la lucru pe slăviţii lui?  
 
Dar dacă avea să cadă el la zăcere? Poate ar fi fost mai bine aşa… I-ar fi aflat dintr-un foc pornind, schimbând mândreţea de plimbat pe săltatul trupurilor poruncit de muzică. Parcă şi vedea paşii săriţi, încrucişaţi în faţă şi în spate, plimbările într-o parte şi alta! Visând mai departe, îşi auzea inima bubuind laolaltă cu bătăile de picior ale Căluşarilor, simţind cum loviturile îs întărite şi de meştera lăsare a greutăţii corpurilor!  
 
De aceea îl întrebă pe Nen-su ce s-ar întâmpla dacă el ar vedea Ielele… şi-ar întoarce vindecătorii privirea şi asupra lui?!  
 
Acesta, mai vârstnic şi deci, mintos, luă seama, îşi iscodi mezinul şi, pe dată pricepu ce-l mistuia. Îi vorbi de una, de alta, făcându-l pe moment să-şi uite neliniştile. Dar a doua zi îi călcă bătătura Vătafului şi-i desluşi gândurile umbroase ce-l apăsau pe Filu.  
 
Grija de frate îi dăduse curajul să-l supere cu vorba pe namila de om lat în umeri, supt la mijloc, cu picioare lungi pe a căror rotunjime iţarii dădeau să plesnească, cu braţe vânjoase… ce mai, în stare să mute vechiul nuc ce străjuia curtea bisericii!  
 
La astă hotărâre venise ajutor şi chipul omului, care înflorea în albul obrajilor, în azuriul ochilor genaţi sub fruntea boltită peste care pălăria neagră pitula de privirile curioase un păr negru, lăsat pe după urechi până la răscroiul de la gâtul cămăşii. Iar gura frumos împodobită de buze subţiri, roşii, deşi rostea vorbele rar şi apăsat, îţi da chezăşie că ce spune e din suflet şi adevărat.  
 
Vătaf şi-n sat, dar şi la Căluşari, Dinu era ştiut şi cunoştea pe mulţi. Îi părea c-ar fi zărit şi el anul trecut un fecioraş oacheş, tare subţirel, înveşmântat în alb, încins cu brâu roşu, stând cu ochii prelinşi la ceata Căluşarilor.  
 
Amintindu-şi asta, Dinu îl încredinţă pe fratele îngrijorat că-i va vorbi băiatului. Şi chiar o făcu.  
 
Două zile să fi trecut? Ori trei? Fraţii se pomeniră cu Vătaful în ogradă. Dădu bineţe şi, nici una nici două, îl întrebă pe Filu dacă se simte vrednic să-i fie ucenic, deoarece auzise că taman asta şi-ar dori.  
 
Copilul, după clipa întâi de uimire, înţelese că avea să se-ntâmple minunea. Şi, pe minută, i se păru c-ar fi crescut cu vreo două palme.  
 
Vătaful băgă şi el de seamă înălţarea fcioraşului, dar şi ceva în plus: avea deasupra frunţii o cunună de lumină. Vedenia îl hotărî. Şi-aflase urmaşul căutat de amar de vreme. Era sigur că Filu îi va sorbi învăţăturile sale şi, în scurtă vreme, îi va prelua misia hărăzită de soartă! Îl luă pe după umeri pe băiat şi-i împărtăşi ce şi cum…  
 
*  
 
Nu ştia Filu cum trecuseră ăle două săptămâni până la Rusalii. Nici n-avusese cum să observe scurgerea timpului, doar muica Lisandra îl chemase zilnic, ba să-i croiască una, ba alta, numai şi numai să aibă un costum aidoma cu restul cetei.  
 
În alte zile, Dinu îi vorbise despre podoabele veşmântului, despre rostul acestora în joc.  
 
Seară de seară, cu ochii plecaţi, sta alături de ceilalţi Căluşari, sorbind cu nesaţ din tainele şi legămintele lor. N-a fost nevoie să i se ceară tăcere despre ce auzise. Nu! Privirea băiatului parcă le spunea că-nchide totul într-o tainiţă fără fund şi fără cheie pentru lacătul greu.  
 
*  
 
Şi-au venit Rusaliile! După răcoarea zilei de sfârşit de Florar, s-a dat zvon în pragul înserării…  
 
Vătaful i-a adunat pe toţi, alipindu-l şi pe băiat alaiului. Tot într-un zbor înflorit şi-n strigături cu ecou şi-au ţinut drumul până la casa năpăstuită ce-i chemase.  
 
Aci, în mijlocul ogrăzii luminate de făclii, zăcea pe-o scoarţă fata gospodarului. Cu ochii bulbucaţi, cu spume la gură, se zvârcolea în dureri, căci văzuse Ielele când alunecase în poieniţă, la taina scurtă cu băiatul morarului, ăl de-o ceruse de curând.  
 
Vătaful porunci linişte, îi aşeză în cerc pe ai lui care începură să tropotească mărunt, să-şi zornăie pintenii şi zurgălăii.  
 
Apoi, întorcându-se către Filu, îl vesti că sosise clipa! Avea să-şi încerce tăria în acea noapte, să primească răul din copilă! Dacă nu-l va atinge nicicum, înseamnă că este menit, dacă se va prăpădi, înseamnă c-a fost lemn moale. Şi-l îndemnă să hotărască.  
 
Băiatului îi pieri ca prin farmec tot fiorul ce-l încercase pe drum încoace. Păi, cum să renunţe când tocmai i se-mplinea visul?! Şi-ar fi dat restul vieţii sale ceţoase pe clipa strălucitoare de-acum!  
 
Şi ce urmă… fu un vârtej pentru puiul de om abia săltat spre viaţă!  
 
Rotirile strânse ale Căluşarilor, iuţi de păreau scânteieri sângerii, făceau înconjurul fetei care se zguduia mai abitir în tumultul strigăturilor întărite de apăsarea picioarelor pe lutul prăfos al curţii.  
 
În toiul jocului, copilul, cu ochii încremeniţi spre stele, vedea numai o prelungă răsucire ameţitoare a bolţii. Apoi, simţi cum vârtejul iscat de jucători prinsese şi restul ogrăzii. Lumina făcliilor, satul, pădurea din apropiere… tot era în mişcare! El era miezul, restul se-nvârtea furtunos în juru-i.  
 
Ciudat, dar în sine era linişte. Inima îi bătea rar şi puternic. Iar când rotirea se opri pentr-o clipă din veşnicie ca imediat s-o pornească în sens invers, copilul îşi simţi pieptul străpuns de… rău! Şi, într-o zvârcolire ce-i frânse trupul, căzu la pământ în leşin greu…  
 
*  
 
A doua zi, când deschise ochii, alături de ai săi se afla şi fata vindecată, care-i zâmbea printre lacrimi, şi părinţii ei, copleşiţi de ajutorul primit, şi săteni… Privirile tuturor arătau uimire, bucurie pentru ce el, Filu, săvârşise.  
 
Pătruns de grozăvia clipei, băiatul mulţumi Cerului că-l împuternicise, că-i făcuse voia… Şi pe dată simţi cum Dinu, Vătaful Caluşarilor îi atinge creştetul şoptind că-i recunoaşte puterea, că a fost ales…  
 
Referinţă Bibliografică:
FILU / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1731, Anul V, 27 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!