Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1647 din 05 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

ROMANUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Idu, redevenit Diplomatul pentru camarazi, se trezi din propria-i reverie tocmai când Americanul anunţa că urmau să apară nişte fructe, să le mai dea puteri pentru noaptea abia începută.  
 
-Fructe, ce bine! Simţeam nevoia! se entuziasmă Flower-Power.  
 
-Sper că sunt din cele adevărate, nu ne mai faci vreo farsă! ţipă Papa.  
 
-Fiţi fără grijă! îi asigură atenţionatul. Şi, într-adevăr, apărură trei tipsii din alamă. Pe una tronau fructe neaoşe, de sezon - căpşune, cireşe, vişine, chiar şi afine; pe a doua, banane, tangerine, kiwi, pere şi câteva mere din soiul Renet de Canada înconjurau un ananas. Poame uscate - caise, smochine, curmale, stafide - te-mbiau de pe ultima.  
 
În faţa tuturor apărură platouri mici, tot alămite, cuţitele şi furculiţele trebuincioase, boluri pentru sâmburi ori coji.  
 
Se cam codeau, deşi parfumul amestecat al fructelor readuse prospeţime în atmosferă.  
 
Papa, vigilent, îi alarmă pe toţi când văzu că Flower-Power începe să se servească cu nădejde:  
 
-Ce faci, fato?! Vrei să dai în diabet?! Toate astea-s mie-n sută cu zahăr.  
 
Babacul îi sări, plictisit, în ajutor:  
 
-Of, las-o în pace, omule, îi strici cheful cu atâta monitorizare!  
 
Papa mârâi ceva în barbă, Babacul îi replică tot onomatopeic...  
 
Flower-Power, însă, nu-i băga în seamă. Cu ochi strălucitori de copil poznaş, îşi ordonă prada pe o tipsie cerută discret unui chelner. Pe lângă fructe, apăruseră şi un borcănel cu scobitori, un bol delicat din cristal din care se iţeau mirific bobiţe multicolore - în care Miramoţ identifică imediat un mix de piper. Nu le spuse nimic celorlalţi, mulţumindu-se doar cu un zâmbet discret.  
 
-Vouă, Papa şi Babacule, fiindcă îmi sunteţi tare dragi, vă voi face câte un dar, în felul meu!  
 
Şi toţi observară cu surprindere cum, mânuind fructele, cuţitul, furculiţa, scobitorile şi boabele bucuclaşe, încropise vrăjitoreşte o pisică dolofană şi un şoricel.  
 
După ce le termină, se uită cu drag la micile bijuterii vegetale, apoi le oferi beligeranţilor, în râsetele aprobatoare ale asistenţei:  
 
-Babacule, pisica e pentru tine! Papa, tu ia şoricelul!  
 
-Ia uite ce talentată e! se miră sincer şi zgomotos Doc.  
 
-Nu degeaba te-am botezat Flower-Power în adolescenţă! zâmbi mulţumit de sine Americanul.  
 
Motanul rotofei, roş-portocaliu, apărut ca prin farmec, era închipuit dintr-o tangerină întreagă pe care maestra zgâriase cu dinţii furculiţei presupusele dungi ale blăniţei. Dintr-o fâşie de coajă, modelase codiţa falnică afişând o notă de aroganţă spre vârful uşor îndoit. Drept cap sta un sfert din acelaşi fruct, ornat cu perechea de urechi fireşti din triunghiuri decupate din coaja citricei.  
 
Simpatica miniatură părea animată de boabele de piper verde care-i ţineau drept ochi, înfiorând privitorul; câteva fâşii dintr-o scobitoare se zbârleau ca nişte mustăţi adevărate peste boticul din două stafide lucioase. Figurina avea un aer parfumat care părea să atenueze semeţia degajată de trup.  
 
Babacul depuse animăluţul pe farfurie, afişând aerul unui copil încurcat de surpriza ce-i fusese făcută.  
 
De cealaltă parte a mesei, Papa privea la competitorele său cu un uite, al Răului, ce elogiu aromitor primeşte! simţind cum sângele i se urcă năvalnic la cap.  
 
Ştia că în aşa ocazii faţa îi devenea stacojie, la fel cu nuanţa expusă de şoricelul-cadou. Da! Alter-ego-ul său era o căpşună uriaşă din care Flower-Power tocmai rostuise rozătoarea ticăloasă! Unde pui că fructa era intens colorată în roşu-grena cu urechi, ochi şi bot din cojiţe şi boabe de piper; o pieliţă subţirică răsucită dintr-o coajă de vişină sugera codiţa.  
 
-A! Ce reprezentativ şobolibozaur! se entuziasmă Babacul preluând oarece ostentaţie în mină şi voce. Ce-ţi seamănă!! E plin de furie ca şi tine! Ce mai?! Ambii, sub efectul unui excedent de adrenalină! Ha! Ha! continuă el, trimiţând parcă prin unde magnetice înspre Papa efectul ameninţător al glasului său.  
 
Râzând ca de o glumă bună, ceilalţi amplificară vrând-nevrând efectul avut de cadou asupra colegului cu cel mai firav simţ al umorului posibil!  
 
Papa?! El plecase ochii în jos meditând la nedreptatea ce i se făcea prin ce se întâmpla. Ce-o fi găsit-o şi pe fiinţa asta să-şi arate talentele tocmai pe el? ş.a.m.d. Orice tentativă de autodomolire îi eşua şi basta!  
 
-Hai, acum să văd, care pe care! Cum e Papa, şoricelul?! Înfuriat? Zemos?! se auzi dinspre Diplomat curiozitatea pseudo-amicală.  
 
Cu lehamite, Papa apucase căpşuna-şoarece de un picior-scobitoare şi-o introdusese în întregime în gură, începând s-o mestece răzbunător. Flower-Power se alarmă din ochi, dar gestul i se termină în ţipătul lui Papa:  
 
-Ce e asta?! M-ai otrăvit?! Nu era destul atacul vizual?  
 
-La cât eşti tu de veninos în grai, nu te teme, nu mori! îl zgândări Babacul, care-şi mutase pisica portocalie pe farfuria proprie, admirându-i codiţa îmbârligată.  
 
În vacarmul iscat de Papa, Flower-Power izbuti doar să arunce către Miramoţ: A zdrobit în dinţi piperul!  
 
Ca să liniştească atmosfera, Americanul îi propuse lui Flower-Power să le încropească tuturor câte ceva din fructele disponibile.  
 
-Spune-ne şi nouă când ţi-ai descoperit talentul?! o incită Solitarul.  
 
Apucându-se temeinic şi cu veselie de treabă, Flower-Power le zâmbi:  
 
-Nevoia te-nvaţă! se grozăvi ea, rotindu-şi şugubăţ ochii.  
 
Băiatul meu, când era mic, îmi făcea zile negre cu mâncarea! O vreme am reuşit să-l înduplec spunându-i poveşti. Dar s-a mărit şi nu mai credea nimic din păcălelile mele – o linguriţă pentru vrăbiuţă, o furculiţă pentru cârtiţă...  
 
-Dacă-l piperai şi pe el cum m-ai piperat pe mine, nici nu mă mir de reacţia bietului copil! împunse Papa a vendetă.  
 
-Mais tu es l’enfant terrible d’ici! încercă să-i abată atenţia Solitarul. Şi reuşi, pentru că Papa îşi zburli ciocul către el, dându-i răgaz lui Flower-Power să continue.  
 
-Şi, cum ziceam, am început să experimentez tot felul de ornamentări ale mâncării, ca să-l conving.  
 
Spre exemplu, nu suferea ouăle fierte. Şi-atunci i le aranjam sub formă de omidă pe un platou.  
 
Feliam oul obţinând apoi o înşiruire de cerculeţe albe cu miez pufos şi gălbui, servită pe o farfurie lunguiaţă din serviciul de peşte. Căpăcelul ascuţit de albuş întruchipa căpşorul omizii tocmai realizate, căreia îi stârneam interesul pentru o fructă ori o legumă de sezon, tăiată la fel, rotund şi aşezată în faţa-i pe post de victimă viitoare. Din firicele de ceai meşteream antenele şi ochii. Iar, ca totul să nu fie evident, să aibă şi un dram de mister, în colţul farfuriei, în spatele miriapodului nu uitam să pun un soare dintr-o felie de parizer, al cărui miros plăcut se combina cu cel degajat de ouţ, aşa încât flăcăul îngurgita peisajul, uitând resentimentele purtate oului.  
 
Când voiam să fac ouă umplute, ca să fiu sigură că şi vlăstarul meu mofturos se va-nfrupta, era musai să le transform într-o liotă de puişori de găină. Cum? Păi, simplu. Le decupam la o treime, căpăcelele ouălelor transformându-le în berete peste umplutura ce se iţea sub forma unor căpşoare prevăzute cu ochi din cojiţe de măslină şi cioculeţe de gogoşari. Ş.a.m.d.  
 
Nici roşiile ori brânza nu-i erau pe plac, aşa că am inventat ciupercile...  
 
-Otrăvitoare! sări Papa.  
 
-Ei, otrăvitoare! Trunchiuri din cremă de brânză şi pălării din capace de roşii, cu punctişoare tot din brânză.  
 
-Taci, că-mi faci poftă! înghiţi în sec Doc.  
 
-Nici nu te-ai ridicat bine de la masă şi... îl persiflă din tonalitatea vocii Patriarhul.  
 
-Cu orezul era mai complicat, trebuia să-i încropesc fie un urs polar, fie un om de zăpadă, după anotimp şi fel de mâncare.  
 
Bunăoară, pe o farfurie întinsă, rotundă modelam din pilaf un urs, înconjurându-l din toate părţile de oferta accesoriilor: fâşii de carne, rondele de castraveciori sau sfeclă roşie, vreo floare croită dintr-o felie de roşie cu sâmburii la vedere, dotată cu frunzuliţe din pătrunjel şi mărar. Imaginea platoului sugera altceva decât nesuferitul de orez şi, unde mai pui, copilul meu devenea, ca şi ursul, omnivor, el, cel căruia îi plăcea doar carnea!  
 
Când orezul era cu lapte, îl foloseam ca materie primă pentru un om de zăpadă aşezat pe o farfurie sinilie-cerul, înconjurat de câteva bobiţe de dulceaţă ori felii de citrice decupate şi ele în ce-mi trecea prin minte: inimioare iubitoare pentru om, floricele de felicitare şi tot aşa.  
 
-Şi încet-încet, ai devenit o artistă! exclamă Miramoţ, cu ochii subjugaţi de mişcările automate cu care Flower-Power dichisea fructele din faţa ei, în timp ce le povestea despre minunăţiile culinare destinate odraslei.  
 
-Da, da’ ce ai acolo?! se iţi Diplomatul.  
 
-Uite, un arici pentru Americanul!  
 
Şi Flower-Power îi făcu semn să-i paseze farfuria pentru a transfera creatura. Acesta primi ofranda zâmbind.  
 
Abia acum realizară cu toţii: pe farfuria Americanului un personaj de poveste aştepta cuminte reacţia lor, parcă. Se născuse, ajutat de Flower-Power, dintr-o jumătate de pară a cărei fărâmă de codiţă rostuia împreună cu o bobiţă de afină boticul strălucitor şi găsitor de miresme. Trupul, bombat spre rotunjor, oferea privitorilor mulţime neaşteptată de ţepi-vârfuri de scobitori răsărind împodobite cu stafide. Ce mai, hlamida arămie îi conferea un aer de sărbătorit, cum i se şi cuvenea Americanului. Doar el îi adunase acolo spre bucuroasă întâlnire, nu?!  
 
-Aha, arici pentru American, dar de ce tocmai un arici?! interveni şi de data asta Papa.  
 
-Pentru multe motive! îl lămuri Miramoţ, căci ea îi sugerase artistei această ipostază a colegului vizat.  
 
Şi, în scurte vorbe, le satisfăcu colegilor curiozitatea, toţi, confuzi la vederea ţepoasă a ofrandei.  
 
-Despre arici se ştiu multe legende. Toate vorbesc despre inteligenţa lui, o inteligenţă creativă. Un mit din credinţa noastră populară face din el Inginer al Creaţiei Lumii, alături de Atotputernicul, punând ordine în succesiunea zilelor, în permanenţă slujit de credincioşii lui emisari - roiurile de albine...  
 
-Aha! Şi Americanul, deşi de-al nostru, de-al românilor, prin patria adoptivă ne aminteşte de actul civilizator al celor ce-au ridicat pe noul continent o nouă lume, o altă civilizaţie, înşirui ca pentru sine evidenţa înţelegerii darului Americanului... Măi să fie! exclamă ciudos Papa. Cum li se aduc unora elogii pentru merite închipuite...  
 
-Exact! confirmă Babacul. Ca şi în cazul nostru! Ce, noi suntem Tom şi Jerry cum a sugerat Flower-Power?! Noi suntem doi seniori cu vieţile serios trăite, dar care ne copilărim împungându-ne la toată vorba când ne vedem. Nu?! Ăsta nu-i tot un mit?  
 
Toţi râseră aprobând prin vorbe şi gesturi.  
 
Chiar şi Papa se mai domoli, dovadă că sângele în exces ce-i colorase tenul plecase în circuitul firesc şi cu viteza normală.  
 
În timpul ăsta, făuritoarea cea darnică nu stătuse o clipă, astfel că în faţa Patriarhului se şi etala în toată splendoarea sa un elefant! Însoţi figurina şi cu lămuriri privind simbolistica elefantului: forţa psihică împletită cu cea fizică, simbol al puterii şi al controlului etc. Şi-l dădu ca preţuire Patriarhului.  
 
Acesta îi făcuse un semn sugerând hazliu o necesară discreţie în pledoaria motivaţională. Flower-Power se conformase, restul auditorului mimând o falsă consternare, excepţie făcând, iarăşi, Papa:  
 
-Ce-i tot şuşoteşti, fato, acolo?! Nu ştii ce-i poate pielea?! Ori, mai bine zis, ce-i putea? Şi-a mai păstrat doar ochii alunecoşi drept arme de cuceritor...  
 
-Formidabil! Dar te obsedează mult trecerea timpului pentru alţii?! îl chestionă mustrător Diplomatul. Şi-apoi, e o lege a raporturilor umane, ştiai? Nu-i judeca pe ceilalţi după tine...  
 
Şi, pentru a schimba registrul conversaţiei, îl uită pe cârcotaşul de Papa, adresându-i-se colegei:  
 
-Şi ce-i mai pregăteai răzvrătitului?!  
 
-Chiar aşa! i se alătură Doc şi condescendent, şi curios. I se citea pe figură cum regreta când Papa suliţa pe câte cineva, chiar dacă o făcea din glumă. Se vădea la el psihologia medicului...  
 
-Aaa, mari probleme aveam cu sendviciurile în clasele primare! răspunse înviorată Flower-Power. Dacă nu le decoram ca pe nişte căţei cu prăzi în gură, nici gând să le accepte.  
 
Găsisem la Predoleanu ajutor. V-aduceţi şi voi aminte de magazinul lui Eftimie Predoleanu de pe Sos. Ştefan cel Mare, cunoscut ca Ferometalul în vremea din urmă, nu?! Ei bine, acolo dibuisem nişte forme pentru decuparea gogoşilor întruchipând diverse animăluţe. Am achiziţionat un decupaj pentru cap de căţel. Îi făceam chifle subţirele săptămânal, să am în fiecare dimineaţă cum să-i dau un devorator canin ducând în bot salam, caşcaval, parizer ş.a.  
 
În timpul ăsta, Patriarhul analiza îndeaproape elefănţelul încropit dintr-un măr - corpul şi un sfert de fruct - capul, ochi - din seminţe, trompa - codiţa mai lungă de la alt măr, coada - o fâşie de coajă făcută fus...  
 
-Ce zici?! aruncă Patriarhul către acelaşi Papa, când primi darul fostei colege.  
 
-Ce să zic?! Un elefant schimonosit, atâta tot! ripostă ursuz, mai mult prin mimică, strivit de obsesivele întrebări ce i se adresau necontenit. Ce-or avea ăştia în cap?! De când sunt eu ciuca bătăii pentru ei?! Uitase bietul că şi-n adolescenţă păţea cam la fel, doar că atunci avea mai multă răbdare şi era mai prompt în răspunsuri!  
 
-Simţi parfumul de Canada? insistă Patriarhul, cunoscător. Sunt mere din soiul Renet de Canada!  
 
-Ia-mă şi tu peste picior, n-am ce zice! se-mbufnă Papa în râsetele tuturor.  
 
-Patriarhule, condu-ne turma prin savana cunoaşterii! ţipă Diplomatul vesel.  
 
Patriarhul se apucă să recite:  
 
-Pomul este viguros, sensibil la ger şi la rapăn. Fructele sunt mari, de forma tronconică, uneori asimetrice, prezintă cinci coaste foarte largi şi rotunjite. Culoarea de fond a pieliţei este verde în momentul recoltării şi devine galben-verzuie la maturarea completă. Pe partea însorită, fructele se acoperă cu o rumeneală roş-portocalie. Suprafaţa prezintă numeroase puncte ruginite, caracteristice acestui soi. Pulpa gălbuie are gust dulceag, plăcut acidulat, iar la supramaturare devine făinoasă.  
 
-Mais tu es… o enciclopedie ambulantă! bătu din palme admirativ Solitarul.  
 
-Mai bine zis, Google în persoană ! râse Americanul.  
 
Papa, învins, căută scăpare chiar la Flower-Power:  
 
-Hai, zi-i mai departe...  
 
Aceasta aşeza preocupată pe o farfurie felii de kiwi alternând cu bucăţi de tangerine şi felii de banană. În final, împinse opera către Miramoţ, care exclamă plăcut impresonată:  
 
-Mi-ai oferit portretul tău?! O floare desăvârşită!  
 
-Mă bucur că-ţi place...  
 
Apoi, condescendentă excesiv în scop terapeutic, i se adresă colegului :  
 
-Papa, ce să-ţi zic, cel mai greu era cu legumele. Vara mă luptam din greu să-l vitaminizez. Singura cale era să-i încropesc vreo bicicletă din roşii, ardei şi morcovi. Şi, cum se-ntâmpla să-şi dorească una, zilnic dimineaţa ori seara, primea o roşie travestită în biciclu; două felii mari stăteau să ruleze în locul roţilor; din fâşii de ardei gras era corpul vehiculului; din firişoare de ceapă verde se configura ghidonul; ca pedale, rondele de morcov şi tot aşa. Era atât de încântat de idee, încât începuse a pretinde două sau trei biciclete la o masă. Nu pregetam. I le făceam cu dragă inimă la gândul avantajelor avute de prezenţa crudităţilor în alimentaţia unui copil....  
 
Alteori, când îi reuşea oarece sau era mai cuminte, primea flori. Stratagema modelării unei flori din felii de sfeclă fiartă cu tija din tulpina unei ţeline l-a motivat pentru totdeauna să nu uite sfecla, atras deopotrivă de culoare, gust, mai trziu, de rostul ei.  
 
-Şi nu doar pentru cei mici! punctă solicituos Americanul. Apoi, întorcându-se către Papa, uită de subiectul-tabu al acestuia, explicând avantajul roşiilor, al sfeclei pentru reumaticii vârstnici sau pentru suferinzii de gută.  
 
Papa, din respect pentru coleg, nu ripostă sonor. Având un aer sfielnic, privea în jos fix, dar fierbând în interiorul său, simţindu-se expus nud, nu altceva!  
 
-Ia uite cu câtă atenţie ascultă buclucaşul nostru Papa! remarcă Patriarhul. Te pomeneşti că te regăseşti în postura mofturosului.  
 
În timp ce Papa, reînviat, dădea replici usturătoare Patriarhului şi celor care-i ţineau isonul, Flower-Power finaliză jucăriile din fructe.  
 
Pentru Doc încropi din smochine unite prin scobitori un şarpe. Când acesta ceru lămuriri, Miramoţ sări în ajutor: bastonul lui Esculap, Doc!  
 
Flower-Power, puţin în pană de idei, întoarse privirea spre Miramoţ cu întrebarea nerostită Ce să mai fac? Miramoţ, pe fază, îi trimise un SMS rapid.  
 
-E ca şi cum aţi şuşoti una la urechea celeilalte în public, aşa să ştiţi! le apostrofă Papa.  
 
Flower-Power zâmbi şi se apucă de treabă. Dintr-o banană decojită meticulos extrase intact miezul, animând un căţel de toată frumuseţea şi întinzându-l fostului coleg şi de facultate, îi zise zâmbind larg:  
 
-Ţine simbolul prieteniei necondiţionate şi al loialităţii, băiete!  
 
Diplomatu-l primi c-un surâs înţelegător, zicându-şi că, într-adevăr, ştiuse de impasurile trecute de Flower-Power. Da! Da! Uneori o şi ajutase cât putuse. Şi clipind repede-repede, ridică în faţa ochilor deveniţi dintr-o dată miopi căţelul. Era perfect: capul, făcut din treimea dinspre codiţa bananei, avea şi bot din configuraţia fructului, şi ochi din boabe de piper, şi urechi ample, uşor lăsate, decupate cu meşteşug chiar din pulpa fructului. Labele foarte scurte, fuseseră modelate tot din cojiţă.  
 
-Nu te încrunta, a fost ideea lui Miramoţ, eşti prietenul tuturor! Ştim cu toţii cât de impăciutor eşti! îl lămuri Flower-Power.  
 
-Et moi?! se impacientă Solitarul.  
 
Flower-Power făcu o glumă, văzând că rămăsese aproape fără materie-primă:  
 
-Pentru tine am păstrat ce e mai bun! Şi, cu iuţeală, din coaja bananei, al cărei conţinut dăduse viaţă câinelui, meşteri o caracatiţă. Poftim! Să ai mulţime de braţe, cu tot atâtea mâini de ajutor, ca în trecut, când ne salvai pe toţi! Aflaţi la anaghie, nu ne scoteai tu la liman, motivând către profesori absenţele celor încercaţi de febra chiulului?!  
 
Solitarul primi cu gentileţe caracatiţa, Papa jubilând că acesta nu se alesese cu ceva comestibil... chiar şi piperat, ca în cazul său.  
 
-Şi-acum, tot aşa?! se interesă Americanul, cu ochii la Flower-Power.  
 
-De băiatul meu întrebi?! Nu, acum e mare gurmand...  
 
-Cum s-ar zice Tot ponosu’ cu folosu’, murmură Doc.  
 
-De fapt, nici nu vă închipuiţi ce efect au avut eforturile mele artistico-gastronomice!  
 
Mi-am dat seama foarte repede că bietul de el n-avea nici un talent la aplicaţiile plastice. Venea supărat că tovarăşa nu-i lăuda planşele la desen şi nici încercările stângace de a ilustra personaje din poveşti lucrând în plastilină colorată. Se întâmpla tocmai în timpul în care răsfăţatul nu mai mânca decât dacă-i decoram farfuriile.  
 
Într-o zi, începuse şcoala cam de-o lună, vine acasă val-vârtej şi-mi spune că are o temă pe care musai trebuie s-o rezolve, că altfel se face de râs în faţa tuturor. Şi-mi cere voie să-şi aleagă din frigider câteva legume.  
 
Cum nu avea prea multe opţiuni, s-a oprit la nişte vinete, destule în sezon. A smuls un cuţitaş din sertarul cu tacâmuri şi a zbughit-o în camera lui. Puţin îngrijorată să nu se taie, dar şi temătoare să nu-i retez avântul, l-am urmat şi l-am spionat prin uşa întredeschisă.  
 
Ce credeţi că făcea?! Decupa cu mare atenţie fâşii din coaja vinetei. Eram atât de fascinată de mişcările lui precise, încât nu puteam decât să văd detaliile, nu întregul...  
 
-Să nu spui că s-a tăiat! se arătă îngrijorat Papa.  
 
-Nicicum!  
 
-Atunci? Ne ţii în suspans! sări şi Babacul.  
 
-Ei bine, când a terminat, pe micul lui birou tronau: o zebră şi un delfin! Cu operele astea a luat locul întâi la Panoul de onoare în acel trimestru.  
 
Pentru capul zebrei, decupase dintr-o jumătate de vânată micuţă partea de început a gâtului...  
 
-Ehei! Doar nu i-ar fi trebuit o tarabă de vinete să-l facă întreg?! o intersectă Papa, neuitându-şi năravul.  
 
-... aşezând-o cu zona mai subţire spre articulaţia corpului realizat dintr-o legumă întreagă, poziţionată cu rotunjimea în jos, nu înainte să decupeze meşteşugit, ziceam eu, urechile - din fâşii de coajă, ochii - scobiţi în pulpa vinetei, îmbogăţiţi cu două lucioase măsline ce însufleţeau chipul animăluţului. Tot din cuţit, desenase prin decupaj, liniile gâtului, nişte pararele verticale, cele ale capului, ale trupului, o minunăţie multilineară dând expresie micuţei zebre, ce mai?! În final, unise componentele printr-un smoc de scobitori de plastic, păgubindu-mă de nişte accesorii multicolore pentru servitul antreurilor, deh!  
 
Secţionând în lung şi pieziş o altă vânătă, dăduse întruchipare unui delfin şugubăţ şi strălucitor cu pieptul din pulpa decojită. Pe laterale erau redaţi, tot prin decupaje, ochii şi aripioarele înotătoare. Aşa cum era poziţionat, dădea impresia că e pe jumătate ieşit din ape, gata de o replică inteligentă, jucăuşă!  
 
-Păi, nu ziceai că era neîndemânatic?! se nelămuri Doc.  
 
-N-am nici o explicaţie... ridică din umeri Flower-Power. Poate doar a tras cu ochiul când îi pregăteam masa... ştiu eu?!  
 
-A funcţionat şi mimetismul, preciză Miramoţ, dublat de aspiraţia de a-i semăna mamei, nu credeţi?!  
 
-Tot ce se poate! Tot ce se poate! îşi repetă insistent adeziunea Doc.  
 
-Cu ce spuneai că se ocupă el acum?! întrebă Diplomatul.  
 
-A terminat arhitectura, dar şi-a deschis cu un prieten o firmă de design... zâmbi mulţumită Flower-Power.  
 
-L-ai vrăjit, ce mai! concluzionă Patriarhul.  
 
-Ce vrăji?! Asta e curată... MUGA! spuse Miramoţ.  
 
-Ce? întrebară sonor ori din priviri toţi.  
 
Miramoţ, obligată, îi lămuri:  
 
-Un automatism al mişcărilor, natural sau dobândit, specific mai ales artiştilor plastici, care îşi exprimă ideile modelând fără să gândească fiecare gest...  
 
-De fapt, în fiecare dintre noi e puţin MUGA, interveni zâmbind Patriarhul... Faptul că punem dreptul în faţa stângului ca să ne deplasăm, fără a face un efort de gândire... e cam acelaşi lucru.  
 
-Şi tu le ştii pe toate?! sări Papa.  
 
-Ai uitat că Patriarhul a fost campion la judo japonez? interveni Americanul.  
 
-Da... nici nu ştiţi cât de greu mi-a fost să înţeleg conceptul, darămite să mi-l activez... Flower-Power, băiatul tău îţi moştenea talentul, dar ceva i-l chircise în interior. Tot efortul tău a dus la descătuşarea MUGA în puşti...  
 
-Aşa să fie?! căzu pe gânduri Flower-Power, neştiind dacă să accepte explicaţiile prietenilor şi să renunţe la credinţa sa în mâna lui Dumnezeu...  
 
Referinţă Bibliografică:
ROMANUL PUNCTE DE INFLEXIUNE - CAP.6 / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1647, Anul V, 05 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!