Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1640 din 28 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

ROMANUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Te-ai întors, mamă? întrebă fără surprinderea impusă de interogaţie Geluţa, vădit preocupată de vorba inic, desprinsă din careul tocmai rezolvat.  
 
Deşi avea o ţinută de ieşit, inclusiv machiajul, pierdea din efectul probabil scontat prin cele trei bigudiuri ce sălăşluiau în creştetul capului şi prin papucii indigo, şifonaţi, ce păreau matusalemici.  
 
Şi chiar erau, căci o superstiţie o urmărea de la divorţul de Idu, care, cu o zi înainte să-i vorbească de separare, acum doi ani, îi adusese cadou papucii ăştia.  
 
Nici mama şi nici altcineva nu-i mai cumpărase de-atunci papuci, din pricina superstiţiilor sale!  
 
Culmea e că nici ea nu avea curaj să achiziţioneze unii! De ce? Chiar se întrebase uitându-se-n oglinda cuierului într-un moment când ieşea din ei pentru a încălţa nişte espadrile de antilopă tocmai noi. Era clar! Avea un fix cu papucii!  
 
Când îşi lua pantofi nu-i era teamă, doar de papuci! Da, căci găsise ea ca definiţie pentru despărţire locuţiunea verbală a da papucii! Chiar şi Nicole rămăsese interzisă în faţa evidenţei servite de fiică-sa… Doar că Geluţa nu-i văzuse expresia feţei şi nici gestul făcut concomitent cu mâinile adunate deasupra capului şi cu degetele fluturânde, mimica traductibilă prin Întreabă stelele!, pe şleau ar fi venit Eşti dusă?!  
 
Idu fusese într-o delegaţie la Buzău şi, ca să nu vină cu mâna goală, intrase într-un bazar cu turcisme şi, aşa, pe negândite, achiziţionase - pronunţă cu aplomb cuvântul, căci era descoperit în lista cu vorbe specializate extrase de Nicole, soacră-sa, pentru Geluţa - încălţările fără nici un gând rău, fără o anume intenţie ori poate fusese una: să-i închidă gura nevesti-sii, căci, de ar fi venit cu mâna goală, l-ar fi văzut Dumnezeu!  
 
Totuşi, nu scăpase! Când îi întinsese pachetul, Geluţa se bucurase şi-i mai ţocăise obrajii dolofani şi spânatici încă o dată. Bietul Idu! Abia depăşise tracul pe care-l construia vrând-nevrând totdeauna la întors acasă, într-atât îl înfricoşa arţăgoasa de consoartă, că se pomeni muştruluit.  
 
Geluţa îl certă că nu mai consultase lista cu ce nu se face de către un soţ…şi de ce?! Altfel cum să-i fi adus încălţări de casă? Nu ştia şi el că un aşa dar simbolizează dezunire?! Asta era tot un cuvânt de la... încrucişate.  
 
Bietul Idu fusese de două ori perplex: o dată, că nici prin cap nu-i trecuse a fi insinuant - şi zâmbi înspre sine la gândul că şi vorba asta îi era cunoscută nevesti-sii de la rebus - şi, a doua oară, că Geluţa îi servise pe tavă soluţia pentru enigmistica vieţii sale: despărţirea de soţie!  
 
Uraaa!! Exclamase, bine-nţeles, tot în gând, altfel cum? Ar fi îndrăznit? Doamne feri, vorba lui Nicole, care-i ţinea parte în faţa acuzaţiilor nevesti-sii, oricând se afla prin preajmă.  
 
Cochetase cu gândul divorţului, dar din resursele sale sufleteşti mai zărise, oricât de miop devenise el în căsnicia asta, o scamă de ceva, acolo pentru Geluţa. Şi… amânase sine die, iar acum chiar ea îi ridicase mingea la plasă, însăşi draga menajată…  
 
Deci, ăsta era răspunsul la întrebarea-refren a frământărilor sale pe tema Ce-i de făcut? în faţa nazurilor şi hachiţelor nevesti-sii!  
 
Aproape că-i venea să îmbrăţişeze papucii aducători ai soluţiei descoperite! Dar nu putea. Deşi ofuscată de semnificaţia primirii perechii de umblători, Geluţa îi şi încălţase, aruncându-i pe cei vechi, într-atât de mult îi plăceau cei cu mărul discordiei!  
 
Şi, în vreme ce-şi făcea bagajul, Idu simţea un fior ce-i străbătea şi suflet, şi minte! Cât de simplu se dovedise, până la urmă, să afle ce-i de făcut? ca să-şi schimbe viaţa, să se elibereze de opresiunea maritală, să-şi regăsească demnitatea personală, acea mândrie pe care o pierduse de când se însurase cu Geluţa.  
 
Se surprinse râzând, făcând haz de necaz, aducându-şi aminte, că tot repetând ce-i de făcut? ce-i de făcut? descoperise conexiunea cu romanul filosofului rus utopic N.G. Cernîşevski, Ce-i de făcut? care, în secolul trecut, se dorise a fi un manual al vieţii.  
 
Îl citise, dar deducţiile socio-politice de acolo nu erau aplicabile stricto senso la el, la problema lui cu Geluţa.  
 
*  
 
Biata mamă, să fi avut în jur de şaizeci şi ceva de ani, arăta că urcatul celor cinci etaje însoţită de sacoşile burduşite o trecuse înspre condiţia unei octogenare hipertensive şi hiperponderale, posesoare a vreunei angine pectorale acute, dacă nu, chiar a cuiva trecut pe by-pass sau ieşit dintr-o stare comatoasă îndelungată.  
 
-Da, mamă, am venit! Trecu vajnică pe lângă fiică-sa, care o uitase imediat, fiind ocupată să desluşească semantica vocabulei tocmai descoperite. Bine că n-a văzut că mint din piciorul drept, gândi. Ar fi trebuit să-i spun şi cum am căzut la Metrou, când m-a trimis după covrigi!  
 
Ar fi întrebat-o de ce nu merge liftul, dar se lăsă păgubaşă, mulţumită că Geluţa e bine, că are o preocupare după ce s-a pensionat aşa devreme şi pe caz de boală, că se dezbărase de privitul pe fereastra bucătăriei, de cum se lumina până târziu, în noapte.  
 
Drept e că şi avea condiţii! Doar municipalitatea plantase exact în faţa apartamentului lor felinarul cu halogen al străzii! Să fi ratat ea oportunitatea?! Sau ce?!  
 
Se apucă să despacheteze încet cumpărăturile ca să le orânduiască, fie în cămară, fie în frigider.  
 
Nicole uitase de când ieşise la pensie! N-avusese nici o stare depresivă după evenimentul acesta, nici mai târziu.  
 
Geluţa n-o iertase pentru asta, mustrând-o pentru aşa ieşire din tipar! Făcuse remarca tocmai când mamă-sa o spăla pe cap şi, extrem de suspicioasă fiind, o certă apoi că-i băgase intenţionat şampon în ochi ca s-o amendeze pentru cele zise!  
 
De fapt, Nicole râsese amuzată şi se minunase că aeriana de Geluţa observase pentru întâia oară că mama ei iese din tipare şi că avusese timp să-i şi spună.  
 
-Mamă, ce-o fi însemnând inic? se auzi iar vocea Geluţei. Mi-a ieşit după rezolvarea unui Rebus, iar definiţia sugerată este ea însăşi o şaradă greu de…  
 
-Nu ştiu să fi avut plăcerea de a-i zice bonjour, mărturisi sincer Nicole, Dex-ul ambulant al Geluţei, neînstare să umble cu dicţionarul, darămite să consulte vreunul on-line, ca mamă-sa.  
 
-Ei, zău?!  
 
-Da.  
 
-Nici o bănuială, chiar nici una?  
 
-Nici, i-o retezase Nicole târşâindu-şi papucii înspre baie unde avea să-şi dichisească sacoşile pentru o altă zi de cumpărături.  
 
Terminând cu treburile, Nicole se aşeză la odihnă, în traducere, se aşeză la computer, îşi puse muzică reconfortantă şi începu căutatul prin Dex-ul on-line, s-o servească pe mirandolina ei, comodă ca un pui de leneş. Cum avea o duzină de vorbe necunoscute, dură ceva, răstimp în care semne de întrebare înconjurau ca o aureolă chipul fetei postat pe retină:  
 
Oare priveam la Teleenciclopedia secvenţe din viaţa fără grabă a respectivului animăluţ primat ce-şi atârnă prin coada răsucită pe câte-o creangă toată inerţia somnolentă, când am conceput-o pe fata asta? Doamne feri, pe vremea aia nu era emisiunea asta! Se scuză şi către Pronia Cerească, şi către sinele ei, doar se ştia cât de pudică e, nu?!  
 
-Ai zis ceva? o interogă Geluţa uluind-o pe Nicole cu extremele acuităţii sale auditive. Şi adăugă mental motivul mirarii: E grozavă! Cred că percepe selectiv mesajele sonore! Altfel, ar auzi şi când îi cer ajutor în momentele în care mă simt depăşită!  
 
O iubea tare mult pe Geluţa. Aşa cum era, cu infime calităţi, nici frumoasă, nici urâtă, nici proastă, nici deşteaptă, era copilul ei şi o iubea, căutând s-o înţeleagă mai mult, să-i acorde circumstanţe atenuante, când era de neînţeles ori să-i respecte dreptul la acordarea prezumţiei de nevinovăţie, când greşea. Cum, necum, Geraldine - ăsta era prenumele fetei, dar modificat în stupidul alint, adoptat de toţi după ce se căsătorise cu Idu, altfel talentat la vorbe, complimente, ca şi în profesie - nu era nici mai bună, nici mai rea decât alte progenituri, nu?!  
 
Nu ştia cum să califice starea afectivă a fiicei, însă, fire stoică, Nicole nu se frământase pentru asta. Ştia şi simţea că iubirea maternă e necondiţionată. Poate instinctul matern să fie de vină în atitudinea ei vis-à-vis de inexpresivitatea afectivă a Geluţei?! Asta, pe de-o parte. Pe de alta, era mai sănătos aşa cum era fiică-sa, nu?! Ce reuşise ea dacă şi prin intenţie, şi prin fapte, şi prin vorbe se dovedise a-i fi iubit pe ai ei?! Mai niciodată nu fusese convingătoare, ba dimpotrivă, păruse indiscretă ori altfel…  
 
-Da, spuneam că-ţi pot servi lămurirea că inic, e un cuvânt arhaic ce ar avea ca echivalent pe de prisos, injust etc.  
 
-Bine, bine. Trece-l în repertoarul meu cu material pentru… încrucişate, te rog.  
 
Nicole se conformă. Apoi, notă alături de explicaţia scrisă în caietul Geluţei şi nişte rânduri din care un bun psiholog ar fi diagnosticat-o ca fiind un părinte cu oarece frustrări - Dacă ai cumva un fic (fiu, copil)/ Bine-ar fi, gândesc şi zic,/ Să te iubească un pic…  
 
Scurta corvoadă lingvistică încheiată, Nicole merse în bucătărie să aşeze masa, ca nu cumva Geluţei să-i dispară forţele pentru dezlegarea cuvintelor, faza post-meridian.  
 
Şi, în timp ce trebăluia, încercă şi o şedinţă de psihoterapie cu sine, având nădejde că în cele aşezate pe masă va fi oferită doar dragostea ei şi nimic altceva.  
 
Că o iubea pe Geluţa o arăta şi faptul că n-ar fi vorbit-o de rău în ruptul capului, orice ar fi făcut odrasla. Şi, slavă Domnului, săvârşise multe nefăcute. Să le fi adunat şi să le fi preschimbat în galbeni, ar fi avut acum o comoară, nu altceva!  
 
Drept este, de când se măritase cu Idu, avea vreo douăzeci de ani ea, douăzeci şi cinci, el, Geraldine se potolise, anii şi mariajul cu Idu îi aduseseră un echilibru din toate punctele de vedere: urmase o facultate la zi, ajungând biolog într-o policlinică de cartier - înainte de ’89. După, condusese un Laborator de analize într-o clinică particulară.  
 
Când era liberă în acelaşi timp cu Idu - şi înainte, şi după ’89 cibernetician la un institut de prognoze economice - se culturalizau la teatru, la cinema ori frecventau prieteni sau călătoreau prin ţară. Dar, mai ales, citeau. Citeau mult, ea literatură beletristică, el, Science Fiction. Curios era că nicicând nu-şi vorbeau unul altuia despre asta, despre efectul cititului, căci Geluţa punea oprelişti acestui gen de comunicare.  
 
Dacă ea n-avea deschiderea spre comentariu, spre problematizare, spre judecăţi de valoare, nu-i îngăduia nici lui asemenea manifestare. În schimb, când trecuse la epoca încrucişatelor, problemele ei de enigmistică ori de vocabular deveniseră şi ale mamei, şi ale soţului, ei neputându-se opune contaminării şi pace!  
 
Când se bucura de tihnă în solitudine, Geluţei îi plăcea să cutreiere Capitala pe jos.  
 
Cu trecerea vremii, se urca în câte un autobuz ori troleibuz, închipuindu-se excursionistă. Din escapadele astea revenea fericită ca un copil!  
 
A dat Domnul de-a făcut osteoporoză şi n-a mai fost în stare să voiajeze, cum singură se persifla.  
 
Ei bine, odată cu boala a venit şi pensia! Geluţa a îmbrăţişat dramatic o depresie despre care se pronunţa c-ar fi spleen. Aşa, aproape un an, a vegetat spre disperarea lui Idu, care se perpelea să-i facă voile ori să descopere repere pentru interesul ei.  
 
Numai Nicole se ţinuse neintimidată de starea fiică-sii. O cunoştea. Ştia că, până la urmă, se va zvidui. Testase cu ea nişte terapii ocupaţionale, că doar era psiholog sau mai bine zis, fusese. Dar ca fata să nu se simtă sub tratament psihiatric, Nicole iniţiase jocuri. Încercase întâi varianta Jurnalul.  
 
Geluţa, deloc entuziasmată, consemna evenimentele diurne ca pe nişte corvezi. Enumerarea lor nu numai că n-o distrăgea de la plictisul acaparator, dimpotrivă, i-l îngroşa. Renunţase ea singură, răzvrătindu-se şi căzând într-o amorţeală cotropitoare.  
 
Pânda, de fapt, privitul pe fereastră, alt joc ocupaţional, o atrăsese ceva mai mult, doar că nu luase în seamă sugestiile mamă-sii, nu!  
 
Nicole îi centrase atenţia spre tablourile oferite de fereastra livingului potrivit anotimpului, momentului zilei, prezenţei omului ori a altor fiinţe în peisaj. Îi sugerase şi o discuţie cu ea ori cu Idu pornind de la cele observate.  
 
Dar, nu! Ea îşi stabilise ca loc de observaţie fereastra bucătăriei, situată pe verticala ce o lega de uşa de la intrarea în bloc. Ajunsese aproape de manie în cele câteva luni cât făcuse asta! Şi era de pomină cum ştia orele de plecare şi întoarcere ale vecinilor, le reţinuse expresia figurilor în aceste deplasări şi-i cataloga pe bieţii oameni: pe unii, leneşi, pe alţii, lacomi, pe alţii, apatici; ba chiar, zicea ea, că şi felul în care îşi purtau genţile, servietele ori sacoşile ilustra stările lor sufleteşti…  
 
Dacă roadele Pândei s-ar fi concretizat doar în asta, tot ar fi fost bine, îşi zicea Nicole, numai că fiică-sa exagera cu prezenţa la post, neglijându-şi somnul, mesele, chiar ţinuta.  
 
Îşi crease o adevărată dependenţă şi vorbea că, dacă nu se află la observator, îşi simte ochii ieşindu-i din orbite, ca purtaţi de coarnele unui melc, iscodind ferestra bucătăriei înainte să ajungă acolo! Şi câte altele…  
 
După asemenea mărturisiri la care se adăugase şi nevoia creşterii dioptriilor, Nicole intervenise şi, acuzând ea însăşi o stare de slăbiciune rebelă, invocase ajutorul Geluţei, precum şi compania ei pentru un sejur la munte.  
 
Cum Geluţei îi plăceau călătoriile, iar vremea fusese favorabilă, după două săptămâni la munte, biata îşi revenise, somnul, mesele se normalizaseră, încât depresia se diminuase.  
 
Dinainte să revină acasă, Nicole îi insinuase fiicei trecerea la Cuvinte încrucişate cumpărându-i o cărticică pentru începători, careuri uşoare bazate pe tematici atractive: pictori români, medicină populară, reţete culinare etc.  
 
Prima fusese cu sfaturi de urmat în dietele de slăbit. Dăduse lovitura, îşi zicea biata mamă! Geluţa parcursese toate sfaturile şi, culmea, le şi comentase, cu multe nefiind de acord, sesizând nota de diletantism a autorilor, lăsându-se ocupată doar de careurile în sine.  
 
Aşa, prin asemenea terapie ocupaţională, se gândea Nicole, fata ei ar putea scăpa de frustrări, de obsesii, de toane şi… chiar de boală?! Sigur-sigur!  
 
Dintre toate oportunităţile terapeutice aplicate, jocul rebusistic prinsese teribil!  
 
Era ca la-nceput de viaţă: Geluţa îşi exersa pas cu pas gândirea, descoperea cum vorbele se pricep să indice mai multe noţiuni, că sunt nişte şarade din sunete cu tâlcuri ce pot fi relevate şi, mai apoi, reţinute, pentru a încerca înţelegerea dintre vorbitori.  
 
Prin asta şi empatiza, desigur, era convinsă Nicole, gândul şi simţirea nu se mai mărgineau la sine, evadau. Şi, unde mai pui, totul cerea timp, efort, în consecinţă, oboseală, iar Geluţa uita să se gândească prea intens la suferinţele ei, avutele ori doar închipuitele!  
 
-Geluţo, vino la masă, că se-nmoaie fideaua!  
 
Şi, în vreme ce se auzeau lipăiturile papucilor spre baie, la spălat mâinile şi dinspre baie, turnă cu grijă maximă trei polonice cu ramen fetei şi două ei.  
 
În fapt, era vorba despre banala supă-instant Rolton, descoperită la un market după 2000, îmbunătăţită cu un cub de concentrat Maggy cu gust de găină şi servită cu o ploaie de pătrunjel proaspăt. Supa fusese adoptată de Geluţa după moda sud-coreeană atât de întâlnită în filmele după care era ahtiată şi din care îşi însuşea vorbe, ziceri, obiceiuri.  
 
-Vai ce bine că avem ramen! strigă ea fericită, mai ales că Nicole îl servise cu tot dichisul, în bol de porţelan acoperit, în dreapta, însoţit de o lingură specială, cu o coadă lungă, iar în stânga, de cele două beţişoare autentice, achiziţionate dintr-un market asiatic, descoperit tot de ea prin Cartierul rezidenţial.  
 
De fericire că aveau ramen, Geluţa se aşeză pe nevăzute la mâncat, lovind cu genunchiul piciorul gros al mesei.  
 
Auzind izbitura, Nicole se cutremură, ştiind că după o simplă ciocnitură, fiică-sa plângea multă vreme, atât suferea. Acum, din motiv subînţeles, nici nu crâcni, oftând numai. Oftatul ar fi putut fi pus în cârca fierturii ori a durerii. Totuşi, mama hotărî: oftat de plăcere! Şi decise pe loc să selecteze pe viitor plăceri ale Geluţei spre a-i distrage atenţia, spre a o dezinhiba, spre a…  
 
-Vai ce bun a fost de data asta! rosti gâlgâit, în timp ce, cu un gest drăgălaş, dar şi afectat, susţinea cu beţişoarele ultimii centimetri de fidea-pereche gata să fie sorbiţi.  
 
-Dă de-o parte bolul, că mă frigeee! o auzi pe mamă-sa care întindea spre paiele ei o strachină cu macluba, tocmai luată de la micro-unde.  
 
Scosese văicăreala ad-hoc, nu pentru a o stânjeni pe fiică-sa în elogiul făcut supei, ci pentru a făuri un pod favorabil spre felul al doilea, nu prea îndrăgit de Geluţa, nu atât pentru gust, cât pentru mirosul de varză călită emanat.  
 
Macluba lor era, în fapt, o varietate de musaca din carne de viţel şi varză, doar că mai elaborată, pentru prepararea căreia Nicole petrecea în faţa blatului din bucătărie cca. două ceasuri şi care era şi costisitoare, dar şi tare-tare gustoasă.  
 
-Vai, ce festin! îşi răsfrânse buna-dispoziţie fata şi spre felul al doilea, omiţând nazurile. Nici garniturii artistice din smântână şi frunzuliţe de salvie şi pătrunjel comise de producătoare nu-i găsi nici o vină, ba dimpotrivă! Eşti o artistă în gastronomie, n-am ce zice, mamă! Dar şi o mare manipulatoare…  
 
Ultima propoziţie, deşi eliptică, îi confirmă că Geluţa nu era atât de naivă, pe cât de introvertită era, nemaivorbind că se simţea plăcut ocrotită, chiar şi… manipulată de mamă-sa.  
 
Mâncară în linişte şi felul de bază, întrerupte doar de soneria scurtă a mobilului Geluţei.  
 
-Cine m-o fi sunat? O fi adulmecat mirosurile îmbietoare ale mesei noastre! Sau ce?! Dar nu se ridică să-şi consulte celularul, rămânând cufundată în nepăsarea ei, netulburată de manevrele mamă-sii care degaja masa.  
 
Iar îşi contempla sinele?! Sau…? Nu! Nu se autocompătimeşte. Plăcerea mesei a smuls-o de pe orbita depresiei, spera Nicole robotind în bucătărie, dar cu urechea aţintită spre living, unde Geluţa îşi făcea siesta în fotoliul ei pe tălpici de balansoar, achiziţionat de Idu, imediat după căsătorie, de la o fabrică de mobilă din Arad, un compromis reuşit între cele două feluri de scaune după cum fusese, pe loc, de părere Geluţa. Şi-l aşezase în colţul dinspre răsărit, la fereastră, să vină lumina din stânga când avea să înveţe ori să citească, să-i fie la îndemână şnurul draperiei apărătoare şi s-o ocrotească icoana Maicii Domnului cu Pruncul, ce se găsea tot în ungherul acela.  
 
-Mamă, de ce nu foloseşti maşina de spălat vase, dragă? Ţi-a luat-o Idu degeaba?  
 
Revolta fiică-sii o surprinse pe Nicole.  
 
-Credeam că ai aţipit, silabisi încetişor certata.  
 
-Aş! Nicidecum! Mă gândeam la Idu şi la darurile lui… Toate de folos, toate mi-au plăcut… Doar papucii ăştia mi-au adus pagubă… Nu? Ce zici?!  
 
Nicole ar fi tăcut, dar conjunctura de acum îi era prielnică să-şi spună părerea. Ca mereu, nici când fusese cu divorţul, nu o deturnase de la decizie pe fată, nici n-o încurajase, deşi, cu discreţie şi tact, îi sugerase că singurătatea nu-i de dorit când cineva are un soţ ca Idu. Dar nu fusese auzită, darămite înţeleasă de Geluţa!  
 
-Exceptând lipsa lui de talent când a diminuat Geraldine prin Geluţa, eu zic, şi nu mă înşel, zău, că era un soţ minunat şi pentru tine, şi pentru orice fată ar fi luat! N-ai ştiut să ţi-l păstrezi,/ iar acum regretul vine,/ de te-ai fi gândit mai bine… încercă să parafrazeze vorbele unui cântec din vremea ei.  
 
-Of, mamă! N-a greşit nici cu asta bietul! Între noi, mă alinta Mărgeluţa, zicându-mi că într-atât îl fermecau ochii mei de safir, încât mă asimila unei mărgele, mărgeluţe… şi, de-aici Mărgeluţa! Doar că eu am făcut prescurtarea! Prea ar fi semănat cu un nume dat de bunicul ultimei viţeluşe avute!  
 
-Ha! Ha! Ha! râse, gata să se înece Nicole, nespunându-i fetei cât e de… păi, Marcica nu venea de la mărgică, ci de la numele celei de-a doua zile a săptămânii, marţi - marţica. Doamne, ce-o fi apucat-o să mărturisească?! Fiică-sa era… cam evazivă când trebuia să se autoevalueze … Acum ce-o mai fi?  
 
-Ce să fie? veni ca o bombă întrebarea.  
 
-N-am spus nimic, preciză mincinos Nicole, iar stupefiată de darul fetii de a-i auzi gândurile rostite cu voce mică.  
 
-Mi-e dor de el, de viaţa cu el, de tot ce s-a întâmplat în anii petrecuţi cu el… Asta-i!  
 
-Dar de ce acum? De ce astăzi?  
 
-Nu doar azi simt aşa, ci imediat ce s-a încheiat divorţul…  
 
În prima săptămână, mi se părea că e într-o deplasare, aşteptam să mă sune, dar după două-trei săptămâni, am înţeles că mariajul meu se…  
 
*  
 
Nicole n-o mai ascultă. Îşi făcuse un ness-café, închisese uşa ca să-l bea fumând şi o ţigară. Se regala astfel la sfârşitul unei zile. Astăzi îi venise cheful de fumat mai devreme şi pentru că Geluţa mărturisise ceea ce ea, Nicole, nu visase că va recunoaşte vreodată! Ca să vezi?! N-o cunosc bine! Sau ce?!  
 
Şi-şi condensă într-o pastilă-remember portretul ex-ginerelui, Idu Solomon, cunoscut de Geluţa la un banchet din ultimul an de liceu şi care o plăcuse atât de mult, încât o câştigase pe fiică-sa, cam absentă la problemele de suflet ori maritale…  
 
Îl văzuse după ce devenise prietenul fetei, invitat, alături de ceilalţi amici, la un party, la ele. Atunci, chipul, asociat cu numele Solomon o trimisese la un camarad din copilărie, Arthur.  
 
Chiar avusese faţă de tânăr o reacţie-fulger, destul de neprotocolară, întrebându-l unde s-a născut. Primise răspunsul neaşteptat: în Bucureşti. Şi mai neaşteptat fusese să afle că n-avea pe nimeni, că părinţii îi muriseră pe când era tare mic, de el îngrijindu-se Comunitatea evreiască. Dar ea ştia că familia acelui Arthur al ei se pregătea să plece în Israel!  
 
Deşi demersurile-i în a descoperi în Idu pe Arthur păreau stopate, întâmplarea făcuse ca, în scurtă vreme, s-o întâlnească pe Nina - o prietenă din copilărie şi care, din vorbă în vorbă, trecând în revistă companionii de joacă, vecinii, îl amintise şi pe Arthur, de care Nicole nu mai ştia nimic, ea mutându-se prima din cartier.  
 
Nina aflase de la o altă fostă vecină că familia lui era pe punctul de a emigra în Israel, când părinţii, soţii Solomon, îi fuseseră închişi.  
 
Asta se petrecea prin anii ’60, iar Idu fusese înfiat de o vară de-a tatălui, ca să crească alături de copiii ei. Cât despre părinţi, ei dispăruseră în neant!  
 
Aşa se explică de ce Idu Solomon era bucureştean! Deducţia cum c-ar fi copilul lui Arthur o bucurase mult pe Nicole. Şi, ştiind cât de buni cu soţiile pot fi evreii, când Idu îi ceruse mâna lui Geraldine, primise pe dată acceptul ei.  
 
Ginerelui nu-i spusese nimic din amintirile despre Arturică şi din discreţie, şi pentru că ele erau prea nostime. De ce?  
 
Aprinzând o altă ţigară, un flash i-l readuse în faţă pe copilul acela cu doi-trei ani mai mic decât ea, frumos, cu un ten de porţelan, mereu îmbrăcat îngrijit, dar pe care îl vedea doar prins de fusta mamă-sii. Mai îndrăzneaţă, Nicole încercase jocuri cu el, doar că proaspăt mutatul în Bucureşti dintr-un cartier evreiesc al Fălticenilor nu ştia decât idiş! Singura vorbă adresată ei era Coca! În foarte scurt timp, învăţase de la Coca româneşte, fiind în compania ei mai toată vremea, ea fiind tălmaciul dorinţelor lui către copiii ceilalţi cu care se ruşina să vorbească chiar şi atunci când o rupea bine româneşte…  
 
Ea, Nicole, se înţelesese grozav cu Idu. Era civilizat, afectuos, cu mult bun-simţ. În plus, îi deschisese inima Geraldinei, se însurase cu ea, respectând-o şi iubind-o, ajutând-o să se maturizeze şi să-şi găsească drumul în viaţă. Iar fiică-sa, ca femeile simple şi sărace de educaţie, dăduse cu piciorul unui astfel de om! Halal! de ea, halal! de ele.  
 
Cu gândurile astea trecu seara şi, târziu în noapte, se retrase în camera ei răsfoind distrată un exemplar din Science Fiction. Şi, cum se aşezase în fotoliul de lângă lampadar, tot acolo se trezi speriată de o pocnitură grozavă! Constată că un bec făcuse ravagii. Pesemne, de prost ce era?! Constată că şi după ce descoperise cauza zgomotului, inima îi bătea ca nebună. Ce să aibă? Şi ieşi din cameră.  
 
Din hol, văzu că livingul era luminat!  
 
-Geluţo, nu te-ai culcat? E aproape trei dimi… Dar nu mai apucă să rostească nimic… Ajunsese în uşa camerei. Înlemni. Fata zăcea lângă balansoar, nemişcată…  
 
Se apropiase de Geluţa, simţi că avea ritm cardiac slab, dar îl avea. O lăsă unde o aflase, crezu că nu trebuie s-o mişte din loc. Doamne, ajută-mă! imploră ea Cerul şi se îndreptă spre telefon…112… trebuie să le spun vârsta… adresa… starea…  
 
De obicei, îşi păstra cumpătul, dar acum tremura din toate încheieturile… Tocmai ce pusese mâna pe telefon, când îl scăpă speriată de interfonul care ţiuia lugubru în noapte. Dezorientată, răspunse şi încremeni când auzi chemarea:  
 
-Mamă, sunt eu, Idu, am venit cu Salvarea pentru Geluţa…  
 
Ca prin vis, apăsă butonul lucios de acces... refuzând să se gândească la minunea care-l adusese pe Idu la uşa lor, în asemenea clipe...  
 
Maşina SMURD-ului rulase parcă zburând, din Titan până în Splaiul Independenţei 169 nu făcuseră mai mult de cincisprezece minute.  
 
Norocul, dacă se putea numi noroc pierderea cunoştinţei şi leşinul, norocul Geluţei a fost că era de gardă un redutabil specialist în neurochirugie, care a diagnosticat-o numai după ce i-a făcut angiograma cerebrală, analiză invazivă, dar cea mai indicată, constatând un anevrism cerebral. Medicul şi-a exprimat satisfacţia pentru rapiditatea cu care veniseră la spital... orice minut pierdut ar fi fost în defavoarea pacientei!  
 
După analize, i se făcuse intervenţia chirurgicală de urgenţă sub forma embolizării, introducându-i-se o sondă la nivelul gâtului, îi fusese selectat vasul cu anevrism şi blocat accesului sângelui, totul sub control microscopic. I se precizase că, datorită neajungerii sângelui, zona va fi lipsită de hrană, iar, în cele din urmă, anevrismul va dispărea.  
 
Cât durase consultul şi, mai apoi, operaţia, Nicole şi Idu tăcuseră, aşezaţi care pe câte un scaun. Nicole fumase. Dacă ar fi uitat câţi ani avea, ar fi tras ţigară de la ţigară, nu altceva!  
 
Trăia un coşmar de când aflase diagnosticul! Îşi imputa multe! Nu o îngrijoraseră simptomele rele, dureile, leşinurile frecvente ale Geluţei?! Cum de nu dăduse mai multă atenţie stărilor fetei ei, care acuzase mereu dureri de cap? Doar observase că-şi lega strâns o bandană în jurul frunţii. În sinea ei o persiflse uşor: durerea i se trage de la… efortul dezlegării careurilor!  
 
Ba acum îi veneau în minte şi stările de leşin avute de fată, mai ales înainte de pensionare. Cum, de fiecare dată, Idu o dusese la doctor venind cu motivul stării - ori tensiune ori simptom spondilitic ori stare de anemie - se concentraseră pe tratamentul indicat de fiecare dată. La asta adăugaseră şi ea, şi gineri-său, fiecare în parte, fragilitatea Geluţei şi la propriu, şi la figurat.  
 
Fetei nu-i plăcea să meargă pe la doctori. Şi, de nu se îmbolnăvea de osteoporoza aia păcătoasă, dacă n-ar fi trebuit să treacă prin canonul Comisiei medicale de pensionare an de an, nici că ar mai fi călcat pe la policlinică sau spital… Poftim! Cine să fi prevăzut ce i se va întâmpla?!  
 
Doar când Geluţa fu dusă în salonul de la Reanimare, abia atunci, Idu încercă să prindă glas, uimindu-şi soacra încă de două ori în acea noapte.  
 
O nedumeri când văzu cum îşi scoate pachetul de ţigări, oferindu-i ei mai întâi cu gesturi fireşti de fumător deja rutinat.  
 
La fel, o contrarie faptul că i se adresase cum n-o făcuse niciodată cât îi fusese ginere: îi zisese mamă!  
 
-În noaptea asta abia am pus geană pe geană, mamă, am tot fumat, încercând să-mi revin dintr-o criză chinuitoare, o obsesie prevestitoare de rău… mă tot foiam de vreo trei ore cu pulsul ridicat, cu vertijuri, cu lipsă de aer, cu dureri în piept... dar nu m-am îngrijorat nici o clipă că m-ar fi putut paşte pe mine vreun infarct! Nu! Starea asta venea să încununeze câteva săptămâni sinistre de vedenii, de premoniţii!  
 
În toate reprezentările mele vizuale din ultimul timp, ori de câte ori gându-mi zbura către Geluţa, se perindau prin faţă imaginile succesive ale unei benzi desenate, în fiecare cadru aflându-se ea, protagonistă a unui chin, străbătută de fierul roşu al durerii fizice şi nu numai… Ajunsesem să mă cutremur de îngrijorare că ar putea păţi ceva… De sunat la voi, nu se punea problema! Doar plecasem ca un mârşav, însetat, chipurile de eliberare! De tine, mamă, îmi era jenă… Oricum, o legătură directă nu puteam închipui cu voi…  
 
-Şi atunci? mormăi pierită, mai mult către sine, Nicole.  
 
-Şi atunci am încropit un fel de model matematic al viziunilor, am încercat să găsesc vreo legătură cu realitatea neîntâmplată, care ameninţa să se dezlănţuie la un moment dat...  
 
-Şi ai reuşit?!  
 
-O să zici că am înnebunit, dar, află că... da! Cadrele din viziuni cu durerile fizice se repetau întotdeauna spre trei dimineaţa... La început, mai rar, o dată la câteva zile, acum, în ultima săptămână ajunseseră să-mi bulverseze fiecare noapte...  
 
Să vezi cum mi-am instalat în bucătărie un flipchart şi l-am umplut cu tot felul de grafice care comparau ritmicitatea viziunilor cu previziunile statistice! Corespundeau întru totul!  
 
În noaptea asta, paradoxal, amplitudinea sinusoidei viziunilor urma să cadă brusc spre zero... Înţelegi?! În noaptea asta trebuia să se întâmple o catastrofă! Aşa că, după cele trei-patru de ore de zbucium al meu, am pus mâna pe telefon şi am venit cu Salvarea la uşa voastră! Eram sigur că Geluţa avea să treacă printr-o încercare grea... Ştiu că poate nu mă crezi, dar e purul adevăr, încheie Idu simţindu-se apăsat de privirea iscoditoare a fostei soacre.  
 
- Idule, am văzut şi auzit multe la viaţa mea, nu mă mai mir de nimic şi cred că toate au o explicaţie pe lumea asta, chiar dacă mie nu mi-e în putere să o aflu! Un lucru, însă, mi-e clar: legătura dintre tine şi Geluţa n-a putut fi ruptă de-un simplu divorţ, nu?!  
 
Idu nu-i răspunse, privea în pământ. Arăta obosit, dar şi luminat că intervenise la timp. Întreaga lui atitudine confirma un răspuns pozitiv la întrebarea lui Nicole.  
 
Fiul lui Arthur, îşi zise ea, a purtat pe umerii săi crucea de a fi fost evreu trebuind să apară mereu discret, mereu precaut într-o societate moştenind discriminarea faţă de evrei, atitudine căreia îi fuseseră victime părinţii săi şi care însemnase şi propriul său destin… Or Geluţa prelungise, prin felul ei de a fi, superficial şi egoist, cauzele defetismului prin discreţia acestui om.  
 
În compania lui, Nicole se simţea susţinută, deşi el îi părea acum vulnerabil. Şi-l imagină trăind intens regretul gestului de a fi părăsit-o pe Geluţa, precum şi suferinţa ei neluată în seamă, cum ar fi trebuit…  
 
Înţelese că prin zbuciumul lui din ultimul timp îşi plătise toate poliţele, departe de ochii lumii.  
 
Îşi promise ca, imediat ce se va trezi din anestezie fata, să intervină între ei doi cu sugestia împăcării, deşi ea, una, nu agrea ciorba reîncălzită, pentru asta văzându-l, însă, deschis pe Idu.  
 
Pentru prima dată după mulţi ani, îşi acordă o auto-gratulare: Dumnezeu nu poate fi pretutindeni, aşa că a creat mamele. Unde auzise asta? La Libreşti, da, la o familie de evrei, sigur-sigur!  
 
Despre Geluţa, ce-ar mai fi fost de zis?! Nicole îi anticipă reacţia când urma să afle că Idu i-adusese scăparea. Şi petecul de hârtie care atesta divorţul urma să se spulbere ca o frunză uscată în vânt...  
 
Referinţă Bibliografică:
ROMANUL PUNCTE DE INFLEXIUNE - CAP.5 / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1640, Anul V, 28 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!