Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1633 din 21 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

ROMANUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Totuşi, cafeaua le dezmorţise minţile şi înviorase atmosfera, aşa că tăcerea se spulberă imediat...  
 
-Mă întrebi ce s-a ales de mon frère? ridică Solitarul vocea ca mingea peste o plasă de sunete spre American.  
 
-Da! Doar mi-ai vorbit mereu de el, dar niciodată edificator, spuse acesta. Am reţinut că avea fire de artist, că era împătimit de muzică şi deopotrivă de pictură, ei bine, spre ce a înclinat când a fost s-aleagă?  
 
-Cum terminase Liceul Tonitza, cum participase la diferite expoziţii tematice importante şi-i fusese remarcat, chiar recompensat harul, cum, la finele anului al patrulea, avea o mapă bogată de lucrări, a dat la Arte Plastice, lămuri chestionatul.  
 
-Vezi că ştii să spui zece cuvinte în şir fără să te fandoseşti cu franţuzisme?! îl şicană Papa pe Solitar, însă vocea i se pierdu sub intervenţia Diplomatului:  
 
-Ce grozav! Să fii părinte şi să ai două flori diferite! El, artist, tu, aşa matematician! Mă refer la părinţii tăi…  
 
-Fară falsă modestie, e ceva! aprobă Solitarul.  
 
-Şi ce s-a ales de pictorul vostru? S-a realizat? întrebă şi Doc. Eu nu sunt la curent cu pictorii noştri contemporani, nu cultiv expoziţiile… şi, cum în presa noastră de azi doar non-valorile populează relatările, fiindcă plătesc reclama şi sunt accesibile mediocrităţii… ştii, nu am cunoştinţă…  
 
-Nu te formaliza, nu te scuza! N’est pas le cas! Frate-meu a plecat din ţară imediat după încheierea studiilor, răspunse Solitarul.  
 
-Nu mai spune?! Şi ăsta a fost transfug? se răzbună Papa.  
 
-Da, dacă vrei să-i spui aşa... A plecat la Paris cu o expoziţie de grup şi nici după şase luni, la Tel Aviv. Acum lucrează acolo într-o clinică de renume, o Clinică de recuperare psihică.  
 
-Ceeeee? Care este legătura între pictură şi medicina recuperatorie?! se arată contrariat Diplomatul.  
 
-Nici el nu ştia, dar a văzut, ajutat fiind, că poate exista o legătură. Şi ce legătură! zâmbi misterios Solitarul.  
 
-Pesemne că şi câştigă ceva bani, nu? comentă sec Babacul.  
 
-Cât să-şi plătească mâncarea şi vreo călătorie, două pe an. Locuieşte într-o garsonieră în clădirea clinicii, pusă la dispoziţie de managerul instituţiei, preciză Solitarul.  
 
-Dar artă mai face? se interesă Miramoţ.  
 
-Seulement d’art!  
 
-Cum vine asta? Nu pricep nici mort! zise Doc.  
 
-Stai să vezi! Ca să-nţelegi, s-o luăm... méthodiquement. Bine, bine, Papa, încerc să vorbesc exclusiv româneşte... graseiă spăşit, ţintuit fiind de privirea necruţătoare a colegului.  
 
Aflaţi că, la examenul pentru pictură, proba ce recomandă candidatul este mapa, un portofoliu de minim douăzeci de lucrări. Dacă planşele astea răspund cerinţelor, candidatului i se permite examinarea în alte două etape. Iar o medie generală bună îi asigură bursă şi prioritate în sălile studenţeşti de expoziţie, de-a lungul tuturor anilor de studii.  
 
-Şi, desigur, a reuşit şi-a obţinut şi bursa! se entuziasmă Flower-Power.  
 
-Dar tu de unde ştii? se băgă iar Papa.  
 
-Aşa e ea, gândeşte pozitiv, nu ca tine! îl puse la punct Patriarhul căruia Solitarul îi mulţumi din ochi înainte de a continua.  
 
-Da. A fost admis, a fost reţinut, în toţi anii de studiu obţinând calificative maxime şi fiind încurajat, adică sponsorizat, cum se zice azi, să expună periodic.  
 
-Ce mai, îl recomanda talentul, nu?! concluzionă Americanul.  
 
-Şi, ca să nu mai lungesc vorba, calea spre succes i-a fost netezită! zâmbi subţire povestitorul.  
 
-Şansa, deh! Şi la Paris?! oftă Babacul.  
 
-A ajuns acolo printr-o permutare de expoziţii ale unor creatori francezi, respectiv ale unor confraţi români. Oraşul Luminilor le-a deschis ochii admiratorilor picturii sale! zise vesel Solitarul.  
 
-Ce vrei să spui? ceru lămuriri Diplomatul.  
 
-Frate-meu este în pictură ceea ce se numeşte un expresionist. Ca şi maeştrii cărora le este atribuit de cunoscători şi de critica de specialitate, e preocupat să redea sentimente, senzaţii subiective, să exploreze, dacă pot zice aşa, suferinţele umane, cu interes deosebit pentru ilustrarea angoaselor, a stărilor exacerbate, ultratensionate.  
 
Potrivit conţinutului artei sale, picturile se autodefinesc şi printr-o spectaculozitate cromatică, printr-o estetică şocantă, prin culori stridente, contrastante, printr-o ameţitoare folosire a liniilor frânte sau curbe, lucru ce incumbă un ritm discontinuu imaginii redate. Înţelegeţi?  
 
-De înţeles, înţelegem, dar… se trezi Papa neliniştit de tirada Solitarului.  
 
-Acum vine dezlegarea şaradei!  
 
Printre vizitatorii Salonului unde expusese pentru prima oară la Paris fratele meu, în ultima zi a expoziţiei s-a aflat şi un medic psihiatru din Tel Aviv. El a achiziţionat ultima pânză rămasă nerezervată şi care se intitula Silence.  
 
Nu poţi să judeci, să înţelegi, dacă nu vezi lucrarea ori măcar fotografia ei. Nu fusese considerată demnă de a fi achiziţionată, fiindcă nimeni nu îi înţelesese mesajul, liniile curbe strident materializate în tuşe groase, angoasante alarmau ochii, nicidecum…  
 
-… să lase privitorului privilegiul propriei intuiţii, să înţeleagă obiectul inspiraţiei, nu? continuă poetic Miramoţ  
 
-Cam aşa, îi zâmbi Solitarul. Cu atât mai mult, li se părea o lipsă de imaginaţie, dacă nu şi o ironie din partea autorului lucrării de a-i da asemenea titlu. Ei bine, singurul care a intuit mesajul tabloului, pornind de la presupunerea sursei de inspiraţie, a fost medicul. C’est tout!  
 
-Stai, stai aşa! Cum? se nedumeri Diplomatul.  
 
-În dialogul început cu frate-meu în faţa tabloului, a scos de la el adeverirea bănuielilor sale.  
 
-Adică? insistă şi Doc.  
 
-A primit confirmarea că Silence era ilustrarea trăirilor unui bolnav psihic, al unuia care avea o variantă a sindromului Stendhal.  
 
Şi într-adevăr, recunoştea frate-meu, pânza îi fusese sugerată în stradă de figura unui vizitator care se prăbuşise la ieşirea din mai puţin cunoscutul muzeu parizian, Musée du fumeur. Leşinase. Pe dată, în preajmă-i se strânsese mulţime de curioşi. Omul, după îmbrăcăminte, nu părea un înfometat, un oarecare amărât. De ce căzuse totuşi?  
 
Se apropiase de el cineva care-şi declinase identitatea: medicul personal ce-l însoţea pe cel căzut. Scosese din buzunarul hainei o placă touch-screen şi, după o scurtă atingere, declarase că principalele semne vitale ale pacientului său revin sub control.  
 
-Cum?! aflase, fără să-l atingă, tensiunea, ritmul bătăilor cardiace ş.c.l.? se interesă de noutatea ştiinţifică Flower-Power.  
 
-Pacientul avea lipit în zona sternului un plasture inteligent dinspre care porneau informaţiile privind semnele vitale, doctorul citindu-le de pe micul calculator portabil, plăcuţă pe care, după cum văzuse, o atinsese şi după care informase lumea curioasă.  
 
Şi, ca o completare, adăugase că are o suferinţă psihică minoră…  
 
-Şi fratele tău îi surprinsese imediat trăirile? se interesă Doc.  
 
-Întocmai! Surprinsese tulburarea interioară a celui căzut, manifestările psihice în cazul sindromului Stendhal. Din schiţa făcută în creion la faţa locului, realizase apoi pânza.  
 
-De fapt, în ce constă această maladie, dacă o pot numi aşa? Cu regret recunosc, nu sunt la curent! exclamă modest Doc.  
 
-Se mai numeşte şi sindromul Florenţa. Numele a fost pus de psihiatrii sugestionaţi fiind de mărturia lui Stendhal, care, pe la 1817, vizitând oraşul italian, spunea că aproape leşinase în faţa frumuseţilor văzute acolo.  
 
-Şi asta i-a inspirat pe medici? zâmbi Patriarhul.  
 
-Da, căci vizualizarea în exces a frumosului ori a urâtului, a orice în cantitate exagerată, se poate manifesta identic: palpitaţii, vertijuri, amnezie, de nu mai ştii cine eşti, unde eşti, iar, în final, creează panică, leşin, pe termen lung - depresie… Desigur, asta pentru cei ce au sensibilitate pentru… finaliză explicaţia Solitarul.  
 
-Totuşi, leşinul celui ieşit din Muzeul fumătorului… insistă Babacul.  
 
-Prin extrapolare, cred, a fost provocat de impresia covârşitoare a celor văzute. Probabil, cel mai rău i-au făcut portretele de fumători, multe ale unor figuri celebre din toate domeniile, cine ştie?! Ba mai mult, din varii motive să se fi lăsat de fumat şi…  
 
-Aha! Pofta şi interdicţia la care era supus i-au provocat răul, nu? punctă Patriarhul. Vezi, d-aia militez eu pentru o viaţă fără oprelişti! râse vesel.  
 
-Pesemne. Asta este o formă - o variantă modernă a maladiei amintite, cred. Altfel cum s-ar justifica numele?  
 
La scurtă vreme de la întâlnirea din expoziţie, frate-meu era invitat la Tel Aviv, unde să i se explice en détail rostul colaborării dintre medic şi pictor într-o Clinică de recuperare psihică. Drumul dus-întors şi hotelul aveau să fie acoperite de cecul semnat în alb şi primit la aterizarea pe Ben Gurion Airport.  
 
Şi frate-meu a primit provocarea.  
 
În ziua sosirii la Tel Aviv, avea să mărturisească el sincer, s-a simţit copleşit de locuri, de oameni, de înaltul grad de civilizaţie, de…  
 
-Nu mai spune! se arată neîncrezător Papa.  
 
-Da!Da! întări Solitarul.  
 
În privinţa Clinicii, nu găsise cuvinte să-şi exprime uluirea! Edificiul, nu clădire, nu bloc, edificiul de zeci de etaje - mai târziu aflase că are treizeci - nu avea nimic din arhitectura civilă a secolului al XX-lea, nu! Mai degrabă semăna c-un hotel din secolul următor, doar sticlă şi oţel, adevărat drum spre Cer, spre Eden.  
 
-Şi interioarele? Tot extravagante? comentă Americanul.  
 
-Se-nţelege. Strălucire, confort, lumină, multă lumină, aer respirabil, neamintind sub nici o formă atmosfera încărcată din spitalele obişnuite… Cabinetele, alternând cu sălile de tratament, cu sălile de terapie ocupaţională, cu saloanele de socializare şi cu sălile de vizită, emanau modernitate şi invitaţia Intraţi cu încredere!  
 
-Dar pacienţii? Pacienţii cum erau?! Probabil, unul şi unul, că ziceai că e o Clinică de recuperare?! Cine să-şi permită asemenea... adaugă prepuielnic Diplomatul.  
 
-Pretutindeni, pacienţii apărând în haine de interior - nişte costume lejere în linia pijamalei, colorate în roz şi bleu, potrivit sexului purtătorului, iar încălţările, invariabil, nişte espadrile albe - nu se diferenţiau prin apartenenţa la vreo clasă ori pătură socială.  
 
Tot personalul medical, înveşmântat în alb, îţi sugera un alt Turn Babel.  
 
-Ce vrei să zici? Vorbeau limbi diferite, deci nu se-nţelegeau? se amuză Miramoţ. Ca noi, aici, în răstimpuri...  
 
-Nici vorbă! De fapt, aparţineau neamurilor pământului, în el fiind reprezentate toate rasele umane ale Terrei - caucaziană, mongoloidă, negroidă, cu toate mixtările posibile... continuă Solitarul.  
 
-?!?!?! îşi exprimară toţi fără cuvinte mirarea.  
 
-Da, cadre medicale de unde nu gândeşti, din toate părţile Pământului, oameni trecuţi, parcă, prin Oraşul Sfânt, purificaţi la Zidul Plângerii, sensibilizaţi şi întăriţi în acelaşi timp, veniţi spre locul izbăvirii sufletului, toţi practicând înţelegerea pentru aproapele nostru, parcă, propovădui Solitarul.  
 
-Tot nu înţeleg! De ce ar fi rămas fratele tău acolo?! se interesă Diplomatul.  
 
-Ah, am uitat să precizez! Pintre motivele atragerii în Clinica sa, medicul pomenise despre posibilitatea diminuării la el, adică la frate-meu, a dismorfofobiei de care sigur suferea.  
 
-Şi avea aşa ceva? întrebă Doc.  
 
-Poate, dar nici el, nici noi, familia, nu bănuiam. Ştii, frate-meu avusese în primul an de viaţă poliomielită, rămânând cu o sechelă la un picior, defect insesizabil de n-ai fi fost avertizat. Imposibil să nu-l fi afectat conştientizarea urmării bolii! Totuşi n-a făcut vorbire, n-a făcut caz de asta nici măcar la vârsta adolescenţei. Faptul că era mai retras în societate, că limita contactul cu ceilalţi, era pus de familie pe seama laturii sale introvertite.  
 
Chemarea către pictură şi chitară drapase evidenţa vreunei tulburări dismorfice, controlându-şi perfect comportamentul disfuncţional, făcând baschet, frecventând, în anii facultăţii, o şcoală de dans modern la Casa de Cultură a Studenţilor, mergând cu bicicleta zilnic…  
 
-Totuşi, doctorul îi depistase dismorfofobia chiar dacă nu era evidentă pentru profani, nu? Deci a rămas? continuă Doc.  
 
-A rămas, desigur! Ca pacient, dar şi ca pictor, spuse Solitarul.  
 
-Nu înţeleg! se iţi şi Flower-Power.  
 
-Întâi, fusese inclus în terapia de recuperare; cum printre procedurile urmate se afla terapia ocupaţională, el împreună cu alţi chemaţi spre artele vizuale aveau s-o facă prin desen, pictură, sculptură etc.  
 
Printre cei suferinzi, socializa, complexul său diminuând. Şi, în al doilea rând, picta tocmai ceea ce îl interesa: suferinţa semenilor…  
 
-Şi, la urma urmelor, în afară de propria vindecare, presupunând c-ar fi avut acea dismorfofobie, ce câştig avea să aibă? întrebă Americanul.  
 
-Niciunul sau mult! zâmbi maliţios Solitarul.  
 
N-aţi reţinut prezentarea personalului Clinicii sau nu am fost eu explicit? Nu interesul material îi adusese pe aceştia aici! Nu! Doar voinţa de a ajuta, voluntariatul! Cazarea, mâncarea şi mici recompense de petrecere a scurtelor vacanţe li se păreau mai mult decât suficient.  
 
Fratele meu avea să se bucure, în plus, de organizarea unor expoziţii personale şi în Conference Room-ul Clinicii şi, uneori, în oraş ori chiar la Paris.  
 
-Înţeleg, înţeleg! Faimă şi bani, nu? bâigui Papa.  
 
-Faimă, doar. Banii obţinuţi din vânzarea pânzelor aveau să meargă la bugetul Clinicii, sublinie Solitarul.  
 
-Ce om! oftă admirativ Miramoţ.  
 
-Dar satisfacţia supremă pentru el e… alta! S-a dovedit curând. Ca artist, odată cu aşternerea pe pânză a simptomatologiei celor ce-l inspirau, le lua şi suferinţa! încheie apoteotic Solitarul.  
 
-Deci, până la urmă, a ajuns la statul de zeu... cugetă molcom Americanul.  
 
-Lăsând pentru alţii pe cel de fiară, interveni şi Patriarhul. Ce, Papa, nu-nţelegi?!  
 
-Eee, înţeleg, numai că mi se pare imposibil! zise nemulţumit Papa.  
 
-Toma trebuia să te numeşti! Iată un fapt ce se impunea determinat, dar a fost o eroare: stabilirea numelui tău! râse Patriarhul.  
 
Miramoţ închise cu tact episodul:  
 
-Papa, prietenii noştri l-au citat pe Aristotel: Omul este zeu sau fiară...  
 
Rumoarea stârnită de strâmbăturile lui Papa şi de polemica deschisă de celebra zicere îl izolă pe Diplomat.  
 
În timp ce toţi erau preocupaţi să alimenteze cu exemple una sau alta din ipostazele de zeu ori fiară, ca prin farmec acesta îşi lăsă corpul suspendat în încăperea medievală, alături de vechii camarazi, şi-şi strămută sufletul instantaneu în altă parte, într-un loc şi într-un trecut nu foarte îndepărtat, unde era strigat Idu... acolo unde el fusese şi fiară, şi zeu, deopotrivă...  
 
Referinţă Bibliografică:
ROMANUL PUNCTE DE INFLEXIUNE - CAP.4 / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1633, Anul V, 21 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!