Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1563 din 12 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

POVESTE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trei găinuşe albe şi înciorecate avea Muica Lina pe bătătură. Şi pe Grivu, un dulău negru şi bătrâior. Atât. Ăsta îi era tot avutul.  
 
Ba nu! Dobândise un ajutor prin grija preotului. Creiţarii primiţi astfel îi erau prea destul, de-o baniţă de boabe, când şi când, pentru oare şi de niscai mălai. Din astea-ntindea biata, săracă de păcate să fie! Nu cerea nica de la nima, după cum recunoştea singură, că se mirau şi megieşii…  
 
Dar în ziua aceea, în Joia Mare, se trezise că nu-i ajungeau băncuţele rămase pentru lumânarea de Înviere. Se ducea de cu seară la biserică şi tare ar fi vrut o lumânare în pahar, o candeluţă, cum văzuse mai an la Trana, să ţină toată noaptea şi să plece şi ea cu lumină acasă…  
 
Cum nu împrumuta nicicând, că nu-i plăcea, se gândi să vândă la piaţă cele ouă agonisite, să scoată preţul pentru candeluţă. Şi-atât.  
 
Zis şi făcut. Puse comoara-n coş, o acoperi c-un ştergar şi luă drumul târgului. Ajunsă, nu găsi loc neam să-şi aşeze corfiţa. Un sătean vindea pe o măsuţă verdeţuri. O chemă şi-i făcu loc lângă ştevia şi ceapa lui verde.  
 
Muica Lina tocmai dezvelise marfa şi poftea din priviri muşterii pentru ăle douăsprezece ouţe, când se trezi certată de omul cu ordinea în piaţă. O alungă de-acolo. Să se ducă în partea cu păsări şi animale, să nu-i strice lui… rânduiala! Şi, nici una, nici două, o îmbrânci cât colo, ştergând cu palma coşul cu bunul ei…  
 
Biata, speriată de aşa navală de răutate şi prostie, se aplecă să ridice corfa, aflând rămasă doar o mână de găoci din care se prelinsese tot.  
 
Cum nimeni nu luase în seamă fapta hapsânului, Muica Lina o porni spre casă încetunel, făcându-şi inimă bună că scăpase de furia răului.  
 
În drumul său trecu pe lângă o fântână şi gândi să bea oţâră de apă să-i treacă şi setea, şi spaima cuibărită la inimă. Scoase o ciutură, o-nclină şi sorbi câteva guri. Parcă-i luă cu mâna toată apăsarea…  
 
Se trase deoparte şi se-nchină la crucea troiţei de lângă colacul fântânii. În smerenia ei, sărută taman vârfurile degetelor Domnului răstignit, din care se prelingeau, neşterse de vreme, picături din sângele Lui.  
 
Plecă apoi. Nu făcu nici doi paşi că simţi cum coşul trăgea îngreunat. Ridică ştergarul şi… minune mare! Era plin cu ouă mari şi roşii, iar deasupra lor strălucea o împletitură de ceară albă şi frumos mirositoare, o lumânare pentru Sfintele Sărbători de Paşti, cum, pe vremea ei, se ardea la Înviere.  
 
Şi uşoară ca fugul, şi bucuroasă de milostenia Cerului, înţelese că mâna Domnului o alinase pentru ce-i făcuse năprasnicul acela.  
 
Până acasă dădu fiecărui om întâlnit câte un ou înroşit să-l aibă de Paşte, că-i dar de la Dumnezeu.  
 
*  
 
Cât mai trăi, în fiecare an de-atunci, Muica Lina găsea în Joia Mare corfiţa plină cu ouă roşii din care împărţea în Duminica Paştelui celor din jur…  
 
Referinţă Bibliografică:
POVESTE / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1563, Anul V, 12 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!