AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

ARHIVĂ CLASAMENTE

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Impact > Relatare >  


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1521 din 01 martie 2015        Toate Articolele Autorului

ZILELE BABEI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Se urcase pe marginea hăului sătul de-atâtea neînţelesuri…de-atâtea doruri nelecuite…de neputinţe…de cenuşiul zilelor…  
 
Umblau poveşti că cine sărea fără frică ajungea întreg jos, cu viaţa schimbată de-a pururi în bine. Cine nu se lepăda însă de lumeasca temere de moarte îşi găsea cu siguranţă sfârşitul până să fi atins poalele muntelui.  
 
Când fu gata să-şi ia avânt cu braţele larg deschise pentru zborul morţii, alunecă fără voie într-un fel de căuş săpat în stei.  
 
Îşi continuă căderea prelingându-se printr-o crăpătură ce se tot lărgea pe măsură ce înainta, de parcă stânca ar fi fost vie şi-ar fi vrut să-l ferească de năpasta zdrobirii.  
 
După îndelung timp, măsurat prin zvâcniri de spaimă omenească, prăvălirea încetase. Acum se găsea într-o lume aparte de cea ştiută. Chiar de formele păreau asemenea, culorile, ei bine, culorile… aveau ceva straniu! Îl şocară prin apariţia lor mişcătoare, făcându-l să arunce iscoditoare căutături în jur.  
 
Până se hotărî la primii paşi, trecu ceva. Nu-i era uşor, căci poteca la capul căreia se afla fie se pierdea în nuanţe de albastru ceresc, ici-colo pătate de vălătuci albi aducând a nori, fie se-mpotmolea în verdele unui frunziş de copac, cum l-ar fi asemuit amintirea lui ori şerpuia într-un ruginiu vârstat cu negru, scurgându-se spre înainte, de parcă o uriaşă reptilă veninoasă ar fi însemnat drumul…  
 
Nu-i venea vreun sprijin nici dinspre ce vedea în lături! Pomi foşnitori străluceau în tonuri alternante de mov şi galben viu, iar flori mărunte apăreau, prinse într-o clipire a pleoapei, negre ori cenuşii, ca-n următoarea mişcare a ochiului să răsară picurate cu lacrimi policrome.  
 
Vârtejul acesta schimbător al nuanţelor îl covârşea. Simţea că se poticneşte de ceva nevăzut. Ameţeala îl făcu să se aşeze. Nu ştia dacă petecul portocaliu pe care se lăsase ar fi fost un covor de iarbă, după cum îi simţea asprimea proaspătă în palma sa… Nu se mai întrebă însă cu privire la alternativă, deoarece un sângeriu nesănătos înlocui oranjul imediat.  
 
Inima îi galopa nebună. Ca să şi-o domolească, aspiră cu nesaţ aerul, evacuându-l apoi în porţii mici, ca şi cum plămânii lui s-ar fi prelins pe nişte trepte inegale.  
 
Realiză că spectacolul cromaticii mişcătoare îi e aprig duşman şi închise ochii. Pe dată se simţi alt om! Inima i se domoli, putând acum să-şi audă propriile gânduri, mai toate năucind în jurul aceleiaşi întrebări: unde se afla?!  
 
Unde să te afli decât în lumea mea?! i se vârî în urechi o voce zglobie de fetiţă.  
 
Deschise ochii. În faţă îl ţintuia îndrăzneaţă o făptură. Era o mogâldeaţă îmbrăcată ba în roşu cu buline albe, ba în albastru dungat cu galben pal şi roz aprins. Şi-i zâmbea toată din mijlocul potecii.  
 
Creatura era de statura unui copil de zece ani. Îl nedumerea la ea nespus contrastul dintre mâinile micuţe, cu piele de un alb mătăsos şi faţa de un galben-verzui, zbârcită ca scoarţa unui copac bătrân.  
 
Mintea lui nu-i găsi rost ţeposului stog ce-i trona deasupra frunţii, culorile schimbătoare pulsând în neorânduială şi făcându-l iar să-şi piardă răsuflarea.  
 
Închide ochii! Închide-i, altfel cazi pradă leşinului… Aşa mi s-a întâmplat şi mie când am păşit aici prima dată, clipoci veselă vocea.  
 
Se supuse şi încercă să deseneze în mintea lui o altă întrebare.  
 
Cum cine sunt?! Sunt Baba! Şi răspunsul veni pe acelaşi ton drăgălaş, proaspăt, în totală discordanţă cu ceea ce ar fi trebuit să-i sugereze numele, asociat chipului matusalemic.  
 
Înţelese că nu trebuie să facă prea mare efort să-şi ordoneze gândurile, Baba… sau creatura… era în stare să i le priceapă, chiar dacă se adunau ghem de spaimă ori erau doar cioburi din oglinda celor cunoscute lui, care aci nu-şi aveau nici o noimă…  
 
Încetează să întrebi de ce ai ajuns aici! Nu ştie nimeni! căzu răspunsul la o nouă întrebare ridicată ca uleiul deasupra mării agitate de furtuni din capul lui.  
 
Încercă să întredeschidă ochii, dar săgeţile violete ale hainelor creaturii, spărgându-se apoi din verde crud în turcoaz, îl hotărâră că e mai înţelept să lase pleoapele plecate.  
 
De fapt, eu nu ştiu nimic altceva decât ceea ce fac de când m-am trezit aici…  
 
Adică ce?! reluă ea mirată întrebarea lui după o pauză.  
 
Asumându-şi orice risc, crăpă uşurel ochii, la timp ca s-o vadă pe Baba cum se apleacă spre urechea lui, cu mâna făcută căuş.  
 
Vopsesc zilele, veni din scurt lămurirea.  
 
Absurdul celor auzite îl făcu să tresară. Şi clipind, prinse în plin pe retină mişcarea a ceva care părea a fi o pasăre ori poate doar o săgeată roş-albastră care traversa cerul maroniu, cu nuanţe de muştar.  
 
Da, ce te miri?! Vopsesc zilele de naştere ale celor ca tine… le iau pe rând, le despăturesc, le scutur de praf şi le ţin în bătaia vântului. Şi, după cum le e norocul, zilele prind mai multe tonuri de albastru ori verde, tărcat cu galben, se-ntunecă în negru, maro şi violet, ori primesc roşu, portocaliu sau roz vârstat cu alb…  
 
Cuvintele Babei păreau că au tot atâta înţeles ca şi ceea ce vedea el în jur printre gene.  
 
Simţi pe dată supărarea acesteia. Îi punea la îndoială spusele? Vocea de copil se înălţă şi căpătă nuanţe stridente.  
 
Cum poţi să crezi că te mint?! Ăsta mi-e rostul!  
 
Spăşit, ceru iertare în gând, încropind o întrebare lămuritoare.  
 
Da…eşti pe-aproape! Mănunchiul de culori aduce bine ori rău, fericire ori nefericire, linişte ori zbucium în viaţa celor proaspăt apăruţi pe tărâmul tău!  
 
Aşezându-se în genunchi, tot cu ochii închişi, împreună mâinile a rugăciune, ocrotind parcă întrebarea ce-i zvâcnea în tâmplă:  
 
Dacă mai pot să fac ceva cu ziua taaaa…? Cu viaţa taaaa…? lungi Baba curioasă vorbele.  
 
După un timp de tăcere chinuitoare, izbucni într-un râs zglobiu:  
 
Bineînţeles, ai mare noroc! Ai picat la ţanc!  
 
În primele 9 zile ale lui Martie, în zilele Babei, am voie să mă joc cu soarele, vântul, ploaia, zăpada, cu viaţa şi moartea oamenilor… Cine-i curajos ca tine ajunge să capete ce crede că i se cuvine… Cum astăzi începe numărătoarea zilelor pomenite, iată urmarea. Deschide ochii! se auzi porunca vie.  
 
Cu mintea eliberată de teamă, la fel ca în clipa în care îşi luase avânt de pe marginea prăpastiei, se supuse îndemnului. Deschise la timp ochii pentru a vedea fantastica explozie a unui curcubeu deşirat din ceea ce fusese până mai adineauri Baba. Intensitatea trăirilor îl făcu să-şi piardă cunoştinţa…  
 
…Când îşi reveni, zăcea la poalele muntelui, viu şi nevătămat. Încercă să prindă cu ochiul marginea de pe care se aruncase, dar norii cenuşii o ascundeau vederii.  
 
O porni agale, păşind peste rămăşiţele de zăpada sticloasă, ferind cu gingăşie ochiuri verzi din care răsăreau ghiocei parfumaţi.  
 
La un moment dat, pâcla de sus fu străpunsă de suliţi de soare care auriră pentru câteva momente locul unde se afla. Mai ridică o dată privirea spre bănuita muchie de unde sărise, apoi plecă mai departe, fără să conştientizeze minunea lăsată în urma privirii sale: o scară lungă, în culorile curcubeului, cobora de-acolo până la baza muntelui, în locul în care se trezise alt om…  
 
Da, cu siguranţă un altul! Căci Omul cu ochii coloraţi în zilele Babei avea să vadă altfel viaţa de acum!  
 
Referinţă Bibliografică:
ZILELE BABEI / Angela Dina : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 1521, Anul V, 01 martie 2015.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondator: George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.



 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!