Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1514 din 22 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

GEAMĂNUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ieri fusese o zi nesuferită de toamnă, cu vreme rece şi ceaţă groasă, apăsătoare. Totuşi, conform obiceiului, ieşise la prima oră să-şi ia ziarul, să facă doi paşi. Băgase jurnalul în buzunarul trenciului cu o nepăsare străină. Alteori vedea măcar titlurile acolo, lângă chioşc. Acum, nu! Nu, nu era în apele lui, gândi. Să fi devenit meteo-dependent? Îşi zâmbi negând posibilitatea.  
 
Mersese grăbit pe stradă, de parcă avea un rendez-vous. Paşii îl duseseră în parcul din apropiere pe care nu-l frecventa (nu din snobism! aici, de la o vreme, întâlneai mai ales oameni ai străzii, a căror vedere îl întrista nespus...).  
 
Observă pe dată că vegetaţia grădinii era sărăcită după multele zile cu vânt şi ploaie. Regretă nespus. Starea îl surprinse. Nu-i stătea în obicei. Îşi scutură coama leonină şi albă, impunându-şi debarasarea de orice nostalgii.  
 
Înaintă spre lac. Descoperi sălciile păstrând ceva frunze pe crengile delicat plângătoare. Pe lac, raţe sălbatice zăboveau a odihnă şi aşteptare. Doar puţini trecători matinali le aruncau resturi de pâine! Era prea devreme, aleea ce da înconjur apei era pustie.  
 
Îşi continuase promenada apucând spre podeţul ce ducea pe insuliţa din mijlocul lacului. Îl aburcase mai greu decât în alte dăţi, dar dăduse vina pe ceaţă. Noroc că se disipa, observase.  
 
Se pătrunsese de sentimentul solitudinii, când, deodată, privirile-i fură atrase de o mogâldeaţă chircită la capătul unei bănci. Se apropiase uimit de bogăţia părului alb, în contrast evident cu cenuşiul zdrenţelor murdare pe care le purta.  
 
Zgomotul paşilor treziseră din amorţeală făptura ce-şi înălţă chipul spre neaşteptatul călător. Simţi cum se fulgerară din priviri. Doamne, cât de mult îi semăna omul acesta, gândise: figura, ochii de un albastru metalic, părul... Îşi coborîse privirile pe mâinile celui de pe banca: tremurau usor - cum tremurau şi ale sale. Degetele, oh, da, erau la fel de lungi şi subţiriri ca ale lui, de parcă ar fi fost şi el pianist de-o viaţă. După secunda privirii ochi în ochi, omul îşi plecase capul cufundându-se în amorţeala întreruptă.  
 
Se cutremurase frisonat. I-o fi tare frig? Ori sesizase şi el izbitoarea asemănare? Poate îi este foame? Şi, cu acest ultim gând, scosese din buzunarul trenciului tot mărunţişul avut, depunându-l pe bancă, alături de bietul om. Dar, surpriză! Acesta îl fulgerase iar cu oţelul ochilor. Acum privirea-i exprima o furie abia reţinută ce parcă spunea :"Ia-ţi banii, nu-mi trebuie mila ta!". Apoi, întărind refuzul, măturase cu mâna curatul băncii de impuritatea metalică... Banii se rostogoliseră făcând un zgomot supărător.  
 
După ce-şi ridicase, pe rând, toţi creiţarii, mormăise a salut şi se îndepărtase destul de uimit.  
 
Interesant era că refuzul îi stârnise admiraţie, nicidecum uimire ori supărare. Grăbise paşii. Şi, când să scoboare podeţul, întorsese instinctiv privirea. Descoperise că cel întâlnit dispăruse, iar pe toată insula nu se zărea nici ţipenie de om.  
 
O apucase spre una din ieşirile din parc, ducând cu sine senzaţia că-şi întâlnise... geamănul! Da! Da! Şi încredinţarea asta îi deschise în suflet şuvoiul unei energii nebănuite. Nu mai era singur!  
 
Referinţă Bibliografică:
GEAMĂNUL / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1514, Anul V, 22 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!