Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1479 din 18 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

ÎNGRIJITOAREA - LOCUL AL II-LEA LA CONCURSUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
-Mai aveţi ceva de adăugat, Domnule Procuror? întrebă Judecătorul cel mărunţel, puţin plictisit de lungimea pledoariei finale… 
  
Procurorul, un munte negricios cu voce de bas, incendiase sala - cel puţin aşa credea - cu acuzele sale, ordonate în fraze înflorite. Luat prin surprindere de Judecător, îl privea peste ochelarii cu rama groasă de baga, foşnind în mâini nişte notiţe dezordonate. 
  
Acuzata refuzase avocatul din oficiu, urmând să se reprezinte singură. Mare greşeală, opinase Procurorul făcându-se auzit şi de cei din sala învecinată. 
  
Cu ochii plecaţi, ea reitera aceleaşi vocabule Nu sunt vinovată! ori de câte ori i se da cuvântul, aşa că misiunea lui, a Procurorului, fusese floare la ureche! Prezentase dovezile… mă rog, circumstanţiale… dar suficiente cât să o incrimineze pe creatura aceea abominabilă! 
  
Nu ea fusese ultima care-i văzuse în viaţă pe cei trei azilanţi dispăruţi în ultima lună?! Cu ce ocazie?! Când le schimbase lenjeria ori le strânsese masa! Păi, dacă nu ea-i omorâse, cine atunci?! E-adevărat, nu exista nici un mobil al crimelor în serie, cum sublinia cu emfază Procurorul, nici arma, nici cadavrele nu erau de aflat! Dar, ce conta?! Acuzata avea exact profilul unei criminale periculoase: mică de statură, cu părul alb-colelie, strâns într-un coc firav, cu rochia sobră, dintr-o catifea cenuşie, veche de când lumea, cu pantofii ăia scâlciaţi… o înfăţişare care n-avea cum să stârnească nici un pic de încredere! 
  
Procurorul îşi croise demult o teorie de la care nu se abătea niciodată: cei mai periculoşi criminali sunt cei anoşti, care trec neobservaţi, se infiltrează, ameţesc victima, apoi o înşfacă perfizi, lăsând îndurerate familii nevinovate! 
  
-Nu! tună Procurorul, provocând spaimă în auditoriu, o tresărire violentă la Judecător şi un zâmbet nedefinit pe chipul acuzatei. Nu! Dovezile sunt clare şi aştept Justiţia Divină, întruchipată azi de Dumneavoastră, să decidă! se repezi el spre Judecător, cu degetul arătător de la mâna dreaptă incriminând pe toţi şi toate. 
  
-Bine, bine, atunci, lăsaţi-mă câteva momente! răsuflă uşurat Judecătorul, tamponându-şi faţa cu o batistă mototolită, singurul său aliat în lupta cu emoţiile provocate de manifestările vulcanice ale Procurorului. 
  
În scurta pauză, rumoarea din sala plină se estompă cu totul, Procurorul încremeni într-o poză care ştia că-l prinde - se studiase în oglindă - iar acuzata închise ochii, părând că murmură… Ce, oare?! O rugăciune pentru iertarea faptelor sale?!... 
  
Fu rândul Procurorului să sară până în tavan când mărunţelul Judecător uză în mod răzbunător de ciocănelul justiţiar. După cele trei lovituri în care puse patimă şi importanţă, îşi anunţă verdictul: 
  
-Consider că procesul împotriva inculpatei nu-şi are nici un temei, prin lipsa de probe elocvente! Aşadar, nu aprob continuarea procedurii împotriva acesteia şi dispun scoaterea de sub acuzare şi imediata ei eliberare! 
  
Nici nu termină bine, că Pocurorul se înşurubă sub nasul Instanţei, vociferând turbat: 
  
-Aaaa, trădaţi Justiţia?! Era doar începutul, urma să vin cu probe solide în curând, după ceva timp în detenţie ar fi mărturisit! Daţi-mi o şansă! O să vă dovedesc! E culpabilă! Dacă n-o-nchideţi, vor mai muri şi alţi nevinovaţi, o să vedeţi! încheie el urlând profetic. 
  
Judecătorul însă mai punctă o dată sonor cu ciocănelul decizia lui şi făcu semn să fie scoasă acuzata din sală şi să se treacă la următorul dosar. Se apropia prânzul şi ulcerul său dădea semne că trebuie să i se acorde atenţia cuvenită. 
  
Procurorul părăsi încăperea cu o înfăţişare marţială, era doar o amânare, fiara va recidiva, vor vedea ei cine a avut dreptate, se vor întâlni din nou într-un final sângeros! 
  
Dar, asta e, fiecare geniu neînţeles îşi are propria cruce de purtat! oftă el sonor, aruncând fulgere din ochi celor care-i împiedecau trecerea pe coridor… 
  
*** 
  
Cu puţine zile în urmă, îngrijitoarea azilului fusese ridicată în forţă de Poliţia locală, în urma unui denunţ anonim. E drept, celor patru proaspeţi poliţişti nu li se păruse o misiune atât de glorioasă arestarea unei bătrânele pirpirii, cu mină blajină, ochi mereu în pământ şi paşi nesiguri. Dar, ordinul era ordin! 
  
Lucrurile evoluaseră rapid, la mijloc erau nişte personaje sus-puse, urmau alegeri în district, era un bun prilej de afirmare atât pentru Procuratura Generală, cât şi pentru presa locală, care invadase curtea azilului imediat ce o sursă binevoitoare din Poliţie vânduse pontul. 
  
Aşa că, biata, anostă şi pierdută în neînţelegerea clipei, se trezi într-o dimineaţă luată pe sus, încătuşată şi, cel mai rău, supusă unui atac prelungit de bliţuri… 
  
Ce urmă, nu fu prea clar pentru ea: un interogatoriu nesfârşit în care toate întrebările începeau cu Nu-i aşa că...?!, apoi un somn scurt şi zbuciumat pe un colţ de masă, o cană de apă şi un coltuc de pâine… Şi iar o lampă aprinsă într-un întuneric de peşteră, glăsuind insinuant Nu-i aşa că…?! 
  
Lucrurile fură forţate şi se decise prezentarea preliminară a probelor, pentru decizia de urmărire penală şi detenţie preventivă. 
  
Se conta, evident, pe excesiva presiune a reprezentanţilor presei din sală şi pe Judecătorul ales special pentru această misiune. Era un om blând, cu frica lui Dumnezeu, în alte situaţii similare pusese în mişcare rotiţele cuvenite fără să clipească. 
  
Din păcate pentru Procuratura Generală, dovezile nu erau dovezi… ci o simplă şi săracă expunere a conjuncturii. Cei prezenţi în sală, deci şi Judecătorul, avură ocazia să vadă câteva înregistrări video cu azilanţii, presupusele victime ale bătrânei, urmate de confirmarea dispariţiei acestora. 
  
Şi, dacă n-ar fi fost cu toţii atât de încrâncenaţi să obţină aducerea definitivă în faţa justiţiei a îngrijitoarei, poate s-ar fi cutremurat de imaginile aruncate cu deosebită cruzime de videoproiector. 
  
Primul dintre ei - un tânăr de vreo 18 ani - zăcea bine înfăşurat în cămaşa de forţă, aruncat pe o saltea în colţul camerei sale. Explicaţiile îl înfăţişaseră ca pe unul ahtiat să-şi provoace răni cu dinţii. Se pare că făcuse o pasiune pentru culoarea roşie, sângele propriu fiindu-i singurul la îndemână pentru a-şi potoli dorinţa. 
  
Al doilea era un bătrân bine legat. Îl priviră minute-n şir cum stătea aşezat. Apoi, după aşteptarea plictisitoare, fură surprinşi de o scenă fulgerătoare: omul, cocoţat pe pat, se aruncă în gol, fâlfâind din braţe şi căzând aproape instantaneu cu zgomot pe podea. După care acţiunea se repeta... 
  
Al treilea avea o vârstă incertă, dată şi de zbârciturile multe de pe chipul descărnat, dar şi de rezoluţia nu tocmai potrivită a înregistrării. Nu părea să facă nimic special, cu excepţia faptului că nu-şi ţinea gura închisă o clipă. Reprezentantul azilului – un doctor tinerel, emoţionat de interogatoriul Procurorului agresiv, explica faptul că omul vorbea non-stop, înşirând cuvinte cunoscute, dar, mai ales, necunoscute. 
  
După ce ultimele secvenţe ale filmelor se retraseră estompate pe retinele privitorilor, Procuroul avusese o izbucnire acuzatoare, de ai fi zis că sărmana îngrijitoare era vinovată în primul rând pentru bolile celor trei suferinzi, chestiunea cu uciderea lor premeditată fiind o urmare firească a năpastei aduse de ea asupra urgisiţilor acelora… 
  
Cei prezenţi se lăsară imediat antrenaţi în valul de ură spontană şi începură să o huiduiască pe presupusa vinovată. Marţiali, stăteau în primele rânduri aceia consideraţi a fi rudele apropiate ale victimelor. Pentru vreo doi dintre ei se organizase tot circul, erau oameni cu greutate, ţineau să fie în lumina reflectoarelor şi la bine, şi la rău… 
  
Apariţia Administratorului azilului aduse puţină normalitate în atmosfera din incintă. 
  
Elegant, privind prin ochelarii cu ramă subţire din aur, păru de mare încredere când afirmă faptul că îngrijitoarea era un angajat-model, de ani buni în slujba Instituţiei, el lucrând de multă vreme acolo, o moştenise de la predecesor… şi acela fără să fi avut vreodată vreun cuvânt nepotrivit la adresa ei. Făcea curat pe culoare, în încăperile din zona de carantină şi în rezerve, ordona cantina înainte şi după fiecare masă ce era servită aici de puţinii pacienţi în stare să se hrănească singuri, avea grijă de lenjeria tuturor... Ce mai, ţinea în ordine toate aspectele de igienă. Şi asta în linişte şi cu potrivită chibzuială la consumul de apă ori alte substanţe trebuincioase... 
  
În fine, surpriza cea mare venise din partea Judecătorului, care, după cum se văzuse în decizia lui finală, se arăta singurul raţional, nedând doi bani pe sforăitoarele acuze ale Procurorului, ordonând întreruperea mascaradei. 
  
*** 
  
Administratorul azilului îi făcuse onoarea să o ia pe umila izbăvită cu el în maşină. Fiind o persoană care ţinea la imaginea proprie şi la cea a Instituţiei pe care o conducea de amar de vreme, ştia să joace orice carte când venea vorba de publicitate gratuită. Cel mai mic gest de-al său avea să aducă în contul azilului donaţii generoase de la concetăţeni ori, dimpotrivă, avea să devină o umbră pe firmamentul până atunci nepătat. Aşa că, se arătă mai uman decât i-ar fi stat în fire într-o împrejurare asemănătoare şi o salvă pe bătrânică de asediul ziariştilor. 
  
Îngrijitoarea tăcuse tot drumul. Parcă îşi epuizase bruma de resurse repetându-şi nevinovăţia. Privindu-i pielea feţei, aveai impresia că e un pergament vechi care, dacă nu e manipulat cu grijă, se poate spulbera la o simplă adiere de vânt. 
  
Şi, mai ciudaţi decât orice, îi erau ochii. Arareori şi-i aţintea asupra cuiva, poate doar accidental, dar când o făcea, un violet straniu îl împresura pe cel din faţa ei, tăindu-i acestuia din urmă respiraţia pentru bune clipe… Efectul dispărea rapid, căci femeia îşi pleca din nou privirea, iar omul uita instantaneu senzaţia nepământeană… 
  
Când maşina încetă să mai răscolească pietrişul aleii, Administratorul o anunţă scurt că au ajuns, apoi coborî înainte ca ea să apuce să-i mulţumească pentru amabilitate. 
  
Presa fusese ţinută departe, dar secretara Administratorului îi alergă acestuia în întâmpinare pe scările de marmură ale azilului, explicându-i agitată că era invitat în acea seară la mai multe posturi TV să dea explicaţii curioşilor şi să crească rating-ul gazdelor. 
  
Exonerata răsuflă uşurată pentru prima dată după atâtea zile de coşmar. Cu paşi mărunţi, ţinându-se de cutele rochiei vechi, se îndreptă prin intrarea din spate spre subsolul impozantei clădiri. Acolo îşi avea sălaşul: dincolo de-o uşă metalică, un hol deschidea accesul către o încăpere întunecoasă, sărăcăcios mobilată şi o baie minusculă. Totul fusese răvăşit de cei care făcuseră percheziţia cu zile in urmă, fără să găsească nimic. 
  
Făcu ceea ce obişnuia totdeauna când se întorcea acasă. Intră, se spălă pe mâini şi pe obraz cu apă de flori dintr-o cană de porţelan de pe un lavoar, un obiect în totală discordanţă cu tot ceea ce o înconjura. Apoi, schimbându-şi înfăţişarea, aprinse o lumânare. 
  
Un parfum de scorţişoară şi mosc se insinuă tuburător. Un şir lung de oglinzi distorsionă spaţiul şi amplifică imaginea lumânării, provocând o explozie solară în miniatură. 
  
Clinchete de clopoţei şi zumzete de gâze întregiră sonor scena. 
  
Se îndreptă spre un dulap vechi de lemn, înalt cât peretele şi, atingându-i lacătul ruginit, deja tăiat de poliţişti în timpul căutărilor, îl făcu să cadă cu zgomot pe podeaua devenită translucidă. 
  
Pe cele trei rafturi înguste tronau: un cap miniatural fără nas, fără ochi, urechi ori gură, cu o piele strălucitoare de un alb vetust, un ghiveci cu o muşcată fără flori şi o pereche de andrele argintii, obiecte, se pare, fără valoare pentru cei care căutaseră semnele crimelor... 
  
Le atinse pe rând, dându-le viaţă: pielea cea lucioasă a capului fără trăsături se făcu dintr-o dată purpurie, muşcata îşi născu aripi şi se-apucă să zboare în zvâcnete scurte de pasăre colibri, iar cele două andrele argintii începură să tricoteze perle minuscule sub formă de litere şi alte semne, unele cu sens lumesc, altele, fără… 
  
Vrăjita stăpană a locului, unduindu-şi coada mătăsoasă, prinse a dănţui fericită că prietenii ei, cei trei azilanţi salvaţi din coşmarul Universului omenesc, acceptaseră să fie găzduiţi aici, la graniţa dintre două lumi, de ea, Pisica-cea-Violetă, păstrătoarea miezurilor-de-stele... 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNGRIJITOAREA - LOCUL AL II-LEA LA CONCURSUL PREMIILE ARS POETICA 2014 / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1479, Anul V, 18 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!