Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Angela Dina         Publicat în: Ediţia nr. 1412 din 12 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

PREŢUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Tocmai ajunsesem în faţa imobilului cu o plăcuţă inscripţionată... Locuia acolo fosta mea colegă de liceu, pe care o văzusem în vară. 
  
Atunci aproape că nu schimbaserăm decât vreo două-trei vorbe. Se precipitase toată şi-mi vârâse în mână, surprinzător de repede, o carte de vizită din carton argintiu. Jenat de atingerea mâinii sale înmănuşate, nici nu putusem să arunc o privire la adresă, telefon etc. Am pus-o maşinal în buzunarul sacoului. 
  
Nu apucasem să mă dumiresc bine de ceea ce primisem, căci ea alunecase pe lângă mine luată de o pală de vânt stârnită subit în acea amiază fierbinte, când oraşul părea că plutea ridicat pe aburii degajaţi de asfaltul trotuarului. 
  
Cum eram în preajma fântânii arteziene de la Universitate, mă aşezasem pe o bancă, să derulez filmul întâlnirii cu totul insolite. Şi, în fumul unei ţigarete aprinse, realizai că Ea îmi răsărise înainte ca din pământ, discrepantă prin mişcări şi strai, în omenirea mişunând iute-iute încolo şi-ncoace pe lângă noi. Păşea parcă imponderabil pe minunatele-i picioare lungi, unduind poalele unei rochii ivorii de mătase. Purta, pe căldura aceea de iulie-muşcător, mănuşi albe până spre coate. Sub braţul stâng strângea graţios o poşetă-plic albă precum mănuşile şi pantofii. 
  
Ca orice bărbat, ridicasem privirile spre figură doar când fusesem încredinţat că merită - picioarele şi trupul trecuseră examenul! Gâtul lung şi delicat ca de adolescentă purta un chip la fel de tânăr ca întreaga-i fiinţă. Doar părul ei bogat şi ondulat era alb colelie… strălucind sub pălăria orange-pal, parcă o replică a soarelui aceluia de amiază caniculară. Dar, ceea ce adăugase imaginii frapante ideea anilor duşi era bastonul elegant pe care îşi sprijinea mâna dreaptă. Abia după ce trecuse, mă scurt-circuitase întrebarea despre ce rost îşi avea acel sprijin?! Doar se mişca atât de unduios, atât de sigur şi elegant! 
  
Retrăind întâlnirea, simţeam cu fiecare clipă scursă, urcând dinspre cine-ştie ce colţişor al sufletului, o căldură invadându-mi fiinţa ca odinioară, pe când eram colegi! 
  
Ştiu că n-am fost eu însumi restul zilei. Picioarele mergeau în altă direcţie decât le comandam... Pe unde păşeam, nu recunoşteam locurile... Ba, la un moment dat, mi se părea că trecătorii rosteau vocabulele unei limbi total străine... 
  
Şansa mea a fost un vecin. M-a zărit în noapte şi, raţionând, nu ca mine, şi-a zis că face un gest omenesc dacă mă duce acasă. La ora aceea, zicea el, nici hoţii nu mai bântuiau pe străzi, darămite prin preajma Aeroportului Băneasa! 
  
Am acceptat oferta. Tot drumul mi-a aplicat un tratament stupid: îşi zâmbea în oglinda propiului egou, rânjind: “Ca să vezi, pe unde-mi umbla craiul!” N-aveam replică. Mă salvase! Altfel, cât aş fi orbecăit… 
  
Odată ajuns acasă, am uitat păţania toridei zile de vară. M-am trezit a doua zi convins că suferisem o insolaţie, doar fuseseră în ziua aventurii mele peste patruzeci de grade! Urmarea? Pierderea parţială a cunoştinţei, apoi, doar a simţului de orientare... M-am abandonat acestei explicaţii, mai ales că nu l-am revăzut curând nici pe binefăcătorul meu. 
  
Vara era pe trecute când, într-o dimineaţă, zării printre hârtiile de pe birou cartea de vizită a fostei mele colege de şcoală. Mă minunai cum nu-mi căzuse sub priviri atâta vreme. Mă decisei să trec neîntârziat pe la ea. 
  
Gândul iminentei întâlniri mă optimiza. Un elan aproape tineresc mă impulsiona. Îmi petrecui parte din zi fredonând şi alegând ţinuta cea mai potrivită pentru vizită. 
  
Târziu, după ora siestei, încercai un telefon. Voiam s-o anunţ că trec s-o văd. Dar nu-mi răspunse nimeni. Mă neliniştii, plecând în grabă. Şi abia pe drum cercetai adresa unde aveam să ajung. Tresării. Frumoasa mea, dorita mea, locuia, nici mai mult, nici mai puţin, în casa administraţiei Crematoriului X. Doamne, îmi zisei, ce caută o femeie ca ea acolo?! 
  
Aveam să înţeleg abia când o revăzui. Emoţionată, cucerită de faptul că - dintre atâţia cunoscuţi avertizaţi despre domiciliul ei straniu - avusesem tăria să vreau s-o vizitez, mă lămuri pe scurt: aici trăia de ani buni. 
  
Mă pofti înăuntru. Dădurăm într-un hol iluminat, dintr-un colţ, de un lampadar înalt, în vârf cu o lumânare stilizată, miniaturală, cu efectul uneia adevărate. Fire impresionabilă, mă simţii furnicat rece în tot lungul coloanei vertebrale. 
  
Apoi, împinse uşurel uşa din faţă... Vederea camerei mă cutremură chiar! Deşi era înaintea mea, Ea intui starea-mi. Mă linişti încurajându-mă, spunându-mi că mă voi familiariza treptat. Doar surpriza dădea stările acestea, nu?! vorbi Ea. 
  
Şi cuvintele-i rezonară aidoma unor mărgele de sticlă împrăştiate pe un paviment de piatră. Ba, chiar mi se păru că erau preluate de un ecou, adevărat bumerang rece care mă plesnea nu doar peste urechi, ci şi peste obraji. 
  
Mă îndemnă să mă aşez pe un fotoliu cu spătar înalt şi ţeapăn, capitonat în catifea gri şi dispăru înapoia unei draperii groase, tot gri. 
  
Atunci avui curajul să observ încăperea. Doamne! Abia acum mă cutremurai cu adevărat! Ridicându-mi privirea, observai plafonul înalt, un rotond despărţit de pereţii camerei de un brâu de ferestre, şi ele rotunde, prin care intrau raze groase de lumină. Cupola cenuşie avea străluciri argintii venind dinspre nişte aştrii pictaţi pe ea. Coborând treptat privirile, observai decoraţiile murale. Pereţii înnegriţi de timp ofereau ochiului o înşiruire de tablouri - tot ovale - înfăţişând portetele unor femei având comune distincţia şi sobrietatea minei. Ce mă nedumiri mai mult fu că toate păreau să fi fost imortalizate la aceeaşi incertă vârstă. Încăperea avea ca mobilier expus exclusiv de-a lungul pereţilor: un pat fără tăblii - ca un catafalc, îmi zisei, o bibliotecă înaltă, în care zării doar cărţi capitonate în piele cenuşie, o masă, pe care stăruia un sfeşnic scurt, rudă cu lampadarul din hol şi în care intuii singura sursă de lumină pe vreme de întuneric, precum şi un scaun înalt, în acelaşi stil cu fotoliul. 
  
Observarea ambianţei se termină la reîntoarcerea Ei. Abia acum văzui cum arăta: la fel de tânără ca în vară, dar lipsită, parcă, de forţa vitală emanată atunci. 
  
Era cu părul învolt adunat într-un coc aflat în creştetul capului. Faţa frumoasă, ca de marmură, era iluminată de strălucirea ochelarilor cu rama subţire de argint, uşor căzuţi pe nas. 
  
Gâtul, frumosul ei gât, era mângâiat de un şirag de perle gri. În urechi atârnau câte o perlă-soră cu cele din colier. 
  
Ca veşmânt, o rochie de rips tot gri, uşor răscroită - cât să se zărească perlele. Umerii înguşti erau marcaţi elegant de croiala mânecilor lungi, terminate cu manşete late încheiate în câte o perlă ca celelalte. Corsajul şi jupa erau, în schimb, nemarcate, fiind mai mult sugestia unei ţinute bătrâneşti, monahale. De sub marginea rochiei abia de se arătau vârfurile negre de lac ale pantofilor. 
  
Intrase în cameră, precum şi ieşise, neauzită, căci grosimea mochetei negre amortizase paşii. Adusese pe o tavă albă de argint un serviciu de ceai de porţelan, alături tronând insolite o cafetieră transparentă, din care se zărea aburul cafelei aromatizate de cuişoare şi un ceainic minuscul. Mirosul licorilor mă salvă! Ca prin farmec, căpătai o stare de echilibru, galanteria de bărbat educat miji, iar sufletu-mi era iar preaplin de bucuria revederii cu Ea. 
  
Şi, în timp ce turnă o ceaşcă de cafea - pentru mine şi una de ceai - pentru ea, realizai că toate portretele semănau atât de izbitor între ele. Chiar şi cu Ea! 
  
Ca o adevărată gazdă, începu să-mi dezlege şarada. Fusese, la vreo cinci ani de la absolvirea facultăţii, bolnavă rău. Zăcuse în comă neaşteptat de mult. Doctorii, lipsiţi de orice speranţă, aşteptau iminentul ei sfârşit. Despre familie?! Era distrusă! 
  
Şi, când totul părea pierdut, îşi venise în fire! Uimise medicii prin prezenţa viguroasă afişată după aproape un an de comă. Ai ei exultau! Toţi care-i ştiau povestea se întrebau ce miracol se întâmplase cu ea?! Dar nu le destăinuise N-I-M-I-C ! 
  
Îşi părăsise familia, clinica unde era medic şi se mutase aici, după cum făgăduise duhului cu care se întâlnise când era gata-gata să vadă “luminiţa”! O doamnă, şi arătă cu mâna spre ultimul tablou, i se arătase propunându-i să facă un pact: o ajută să trăiască doar cu o condiţie, s-o înlocuiască. O adusese aici, văzuse şirurile nişelor cu urne din pereţi, apoi locuinţa. Avea să se ocupe de administrarea acestui loc. Dacă accepta, urma să trăiască atât cât îi era menit! În rest, putea să facă tot ceea ce-i plăcea, ce o interesa şi înainte! Când avea să simtă că i se apropie ceasul, trebuia să-şi caute şi să găsească o înlocuitoare, iar ca unic semn al trecerii Ei prin viaţă - propriul portret avea să întregească ciudata galerie. Făcuse pactul. Căci de un pact era vorba: REVENIREA LA VIAŢĂ CU ACEST PREŢ... 
  
Dar, ce nu-i spusese predecesoarea sa era că, aparent, timpul se va scurge mai lent pentru ea, întreţinut de energia donată la moarte de cei ce aveau să-şi adăpostească cenuşa vremelniciei lor pe pământ în galeriile Crematoriului. Astfel se elucidă şi enigma perenităţii Ei. 
  
Cu un gest feminin de actriţă, îndreptă ochii spre baston, atingând cu mâna părul ca de abur - unicele bănuite simboluri ale efemerului… 
  
Referinţă Bibliografică:
PREŢUL / Angela Dina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1412, Anul IV, 12 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Angela Dina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Dina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!