Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   



Ușa pierdută
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ana-Cristina POPESCU  
 
Ușa pierdută  
 
Personajele: X, Femeia cu chipul angelic, Bătâna țigancă, Copilul, Bătrânul, Copila cu părul galben, Femeia despletită, Femeia în negru, Groparul, Preotul, Cântărețul, Baba 1, Baba 2, Omul cu sticla, Femeia fără chip, Cei șapte draci, Femeia văduvă, Cei trei copii.  
 
Actul I  
 
Decorul: Mai multe uși.  
 
Personajele: X, Femeia cu chipul angelic, Bătâna țigancă, Copilul, Bătrânul, Copila cu părul galben, Femeia despletită, Femeia în negru.  
 
X (Are o valiză pe care o poartă cu el din loc în loc.) Am obosit. Mi-a spus cândva o prietenă din adolescență că, dacă voi pleca departe, va lăsa mereu o ușă deschisă pentru mine. Au trecut anii. Să fii trecut zece, cincisprezece ani? Nu mai știu. Trist este că de trei luni caut ușa deschisă a fostei mele prietene și n-o mai găsesc. Am căutat-o inițial în locul unde i-am întors spatele, dar mi-au răspuns glasurile din spatele altor uși că a plecat departe. Unde? Nu am reușit să aflu. (Pune valiza jos și se așează pe ea.) Chiar am obosit. Am bătut la multe uși. N-aveți idee câte uși am întâlnit! Am întâlnit uși de lemn ce ascundeau în spatele lor chipuri ofilite, uși de fier cu glas ruginit. Și pe aici sunt numai uși. (Se ridică de pe valiză și se apropie de uși.) La care să bat? Aici e o ușă albă. (Se plimbă arătând spre fiecare ușă.) Poate e prea bătrână. (Se depărtează de ușa albă.) La stânga este o ușă verde. Poate e o pesonă prea tânără în spatele acestei uși. Eu caut pe cineva cam de vârsta mea. La dreapta e o ușă neagră. (Aleargă spre ușa din dreapta.) Nu, ușa neagră n-o vreau, ascunde atâta mister. Uite o ușă roșie! Nu, prietena mea nu iubea această culoare. Nu știu de ce prefera culorile reci. Aș alege ușa galbenă, dar mi-e teamă că lumina a cărui chip trag nădejdea să se ascundă în spatele ei, este o mare pată de întuneric. Sunt prea multe uși și în spatele lor nicio soluție. Să încerc totuși. O să încerc ușa albastră. E la mijlocul drumului și pare să reflecte ochii senini ai ființei ce a ținut cândva la mine. Poate-i sunt și acum drag, dar n-o găsesc să-i citesc sufletul. (Bate la ușa albastră. Ușa se deschide și se arată în spatele ei chipul angelic a unei femei tinere.)  
 
X: Bună ziua. Caut pe cineva, pe cineva din trecutul meu, dar cred că am greșit. M-am rătăcit iarăși în propria-mi neputință. M-am rătăcit fugind din fața unei uși deschise cândva. M-am rătăcit printre prea multe uși închise.  
 
Femeia cu chipul angelic: N-ai greșit ușa. Pe mine mă căutai. Căutai tinerețea pierdută. (Râde.) I-ai întors spatele. Ar fi fost foarte frumos, dar n-ai știut să-i guști buzele, să-i ghicești chipul. (Râde și aleargă prin fața altor uși, lăsând ușa din spatele căreia s-a ivit deschisă.) N-ai știut s-o prinzi în brațe și să n-o lași să zboare. (Femeia cu chipul angelic începe să danseze în jurul lui X).  
 
X: Încetează! Acum n-o să mai găsesc ușa adevărată prea curând. Încetează! (Femeia cu chipul angelic nu-l ascultă și dansează, de această dată trecând sfidător prin fața ușilor închise, apoi făcând o altă rotație în jurul lui.)  
 
Femeia cu chipul angelic: Dansează cu mine! (Îl ia de mână și-l trage după ea, dar X se împotrivește și ea renunță să-l mai cheme la dans, își continuă dansul singură.)  
 
X: Îmi amintesc de Gavrilescu. N-a reușit să ghicească țiganca. S-a încurcat. L-am citit pe Eliade în studenție. Au trecut ceva ani de atunci. (Se adresează celei care dansează.) Încetează! (Femeia cu chipul angelic nu-l ascultă. Ea continuă dansul.) Am întors spatele florii mele din liceu și am zburat. În studenție am cunoscut multe flori, dar niciuna nu a avut strălucirea celei ce mi-a deschis petalele sufletului. Trebuia s-o iau cu mine, dar am fost egoist. Ea a fost bună, s-a gândit la mine când mi-a spus că va lăsa ușa deschisă spre a găsi o alinare. Dar nu găsesc ușa. (Femeia cu chipul angelic s-a așezat între timp pe valiza lui X și a început să-l privească cu insistență.)  
 
Femeia cu chipul angelic: Încearcă ușa roșie! Contrarile se atrag!  
 
X: Ce cauți tu pe valiza mea? (Se apropie de valiză. Femeia cu chipul angelic fuge și se apropie de ușa lăsată deschisă.  
 
Femeia cu chipul angelic: N-o să găsești ușa niciodată! Ușa ta e pierdută! Ai pierdut-o rătăcind printre uși închise! Acum e prea târziu! (Râde închizând ușa.)  
 
X: În sfârșit e liniște. A fost atâta zgomot degeaba. (Se așează o clipă pe valiză și își ștege fruntea de parcă ar fi dorit să alunge un vis urât.) Ușa roșie? Dacă între timp a ales să iubească văzduhul sângeriu? Și ea era ca o floare plăpândă de mac. Era atât de firavă și totuși avea atâta farmec, încât toată natura părea să-i înalțe imnuri. (Se ridică de pe valiză.) Imginați-vă o floare de mac în mijlocul unui lan de grâu. Toată lumina din jurul ei i-ar mângâia petalele însângerate, iar ea ar fi regina. Așa era floarea mea, prietena mea din adolescență. (Se apropie de ușa roșie.) A plâns mult când am plecat. Dacă vântul în încercarea de a-i usca roua lacrimilor de pe îmbujoratele petale le-a răpit? Nu, nu pot să cred că a fost atât de crud. Să încerc ușa cea roșie. (Bate la ușă. Ușa se deschide și se arată în spatele ușii o țigancă bătrână.)  
 
X: Am greșit. Mereu greșesc. Căutam un înger blând. Mă scuzați.  
 
Bătrâna țigancă: Ai găsit ceea ce căutai. Eu rezolv toate problemele. (Scoate din buzunarul fustei un glob.) Atinge acest glob! Prin atingere el se va roti și îți va spune ceea ce cauți.  
 
X: Iarăși rotație? Nu vreau! Femeia cu chipul angelic a dansat în jurul meu. Dumneavoastră doriți să rotesc globul. E prea mult.  
 
Bătrâna țigancă: Atinge-l! Se va roti singur. Are nevoie de un îndemn. Fără călăuză nimeni nu aleargă, se rătăcește, nu-și va cunoaște niciodată adevărata cale.  
 
X: Eu nu doresc să cunosc nimic!  
 
Bătrâna țigancă: Atunci de ce ai bătut la ușa mea?  
 
X: Caut ușa ce a rămas deschisă cândva. Mi-e teamă că vântul a închis-o din greșeală.  
 
Bătrâna țigancă: Așadar cauți ceva?  
 
X: Nu caut nimic. Am greșit ușa.  
 
Bătrâna țigancă: E un rătăcit, a încurcat ața destinului și nu mai poate deznoda firul. (Părăsește ușa și aleargă. Rotește globul.) Știam. E un om pierdut. Globul meu vede ceea ce oamenii nu pricep.  
 
X: Mă obosește. (Pornește spre valiză și se așează pe ea.) Totul pare să se rotească în jurul meu. (Bătrâna țigancă intră pe ușa roșie râzând. Ușa se închide în urma ei.)  
 
Bătrâna țigancă (din spatele ușii închise): E pierdut!  
 
X: Mi-a spus cândva ea, ea, prietena mea din adolescență, că eu sunt precum roua ce cade peste natură vara, în zori. Răcoresc, sunt plin de energie o clipă, pe urmă, când soarele își deschide ochiul în văzduh și își aruncă privirea spre pământ, mă usuc ca pomul fără rădăcini. M-a îndemnat să mă înalț, să devin izvor, dar eu râdeam și preferam răcoarea din zori, fără să mă gândesc la focul ce mă pândea din umbră. (Se ridică de pe valiză.) Da! Ușa albă! Poate, poate e un izvor, o mireasă ce mă așteaptă de ani de zile să mă întorc. Aleargă spre ușa albă și bate la ușă. (Ușa se deschide și se ivește în prag un copil.)  
 
X: Un copil!  
 
Copilul: Cine sunteți?  
 
X: Eu caut, caut o ușă în spatele căreia se află o tânără femeie.  
 
Copilul: O tânără femeie?  
 
X: Cred că are în jur de treizeci și cinci de ani.  
 
Copilul: Aici sunt doar eu. Aceasta e ușa mea. Mi-a lăsat-o bunica când a plecat. Mi-a spus să am grijă de ea, fiindcă noroiul pândește pe la toate colțurile să acopere tot ceea ce este mai pur în lume.  
 
X: Și eu am fost cândva copil. Am avut și eu o ușa albă, dar nu mi-a păsat de nisipul ce se vântura prin fața ei, de furtunile ce-i rodeau chipul.  
 
Copilul: De ce-ai bătut la ușa mea?  
 
X: Încercam să-mi amintesc, dar am bătut la o ușă pierdută demult.  
 
Copilul: Nicio ușă nu e pierdută. Te-ai rătăcit. Probabil ai uitat albul ce-ți călăuzea pașii în anii copilăriei spre a urca scările cetății.  
 
X: Nu-mi amintesc visele de atunci.  
 
Copilul: Haide să ne jucăm! O să-ți amintești. Jocul e cel mai bun medicament pentru a-ți aminti. (Îl prinde de mâini și îl trage după el. Se rotesc.)  
 
X: Nu vreau să mă joc! Nu-mi place să mă rotesc! Nu mai sunt copil!  
 
Copilul: Dar dorești să-ți amintești?  
 
X: Nu-mi mai doresc nimic.  
 
Copilul (îi lasă mâinile dezamăgit): E pierdut. Nu înțelege taina jocului. (Se retrage în spatele ușii albe în timp ce X se duce spre valiza lui, de această dată se așează pe drumul prăfuit și ia valiza în brațe.)  
 
X: Era demult. Stăteam pe o bancă într-un parc. Era salcâmul în floare. Atâta parfum! O splendoare albă cu miros amețitor. O așteptam. Amețit de profunzimea florilor nici nu am observat-o când s-a așezat lângă mine pe bancă. Venise! Doream să o cer în căsătorie, dar o teamă ce nu mi-o pot explica mă împiedica să fac acest lucru. Era cel mai potrivit moment, salcâmul în floare și dragostea noastră eternă. Am fost un laș. I-am vorbit despre banalități, pe urmă i-am spus că o să plec departe. Am ales să plec fugind de căsătorie. Ochii ei s-au umezit și eu am plecat din locul cel cald al dragostei. Simțeam că las în urmă cel mai special parfum, dar nu m-am oprit, mi-am continuat grăbit drumul. Nu am întors nici măcar privirea în urmă spre ușa ce mi-a lăsat-o deschisă spre a nu mă rătăci printe cioburile ce le făceam la fiecare pas. (Lasă valiza și se ridică. Aleargă spre ușa verde.) Asta este ușa! Ușa verde! Cum de nu m-am gândit? Primăvară! Verdeață! Salcâmi! (Bate la ușă. Ușa se deschide. Se arată în pragul ușii un bătrân.)  
 
X: Căutam o tânără femeie, mă scuzați!  
 
Bătrânul: Ce anotimp este acum?  
 
X: E primăvară.  
 
Bătrânul: În sfârșit e primăvară! De când aștept primăvara! De când aștept să bată cineva la ușa mea și să mă dezlege de bătrânețe. Verdeața a cucerit natura, iar eu o să alung masca neputinței. (Părăsește ușa. Aleargă prin spatele altor uși și se transformă într-un tânăr plin de viață.)  
 
X: Ce nebunie! (Se retrage speriat spre valiza lui.)  
 
Bătrânul: Câtă fericire! Câtă verdeață! Câtă lumină! Câtă tinerețe! (Câteva raze de soare aleargă după el.) Soarele! Vrea să-mi usuce chipul și să îmbătrânesc iarăși. Să mă ascund. (Intră pe ușa verde și o închide în urma lui.)  
 
X: Iarăși am greșit. O să încerc ușa galbenă. (Merge spre ușa galbenă. Bate la ușă. Ușa se deschide și se arată o copilă de optsprezece, nouăsprezece ani, o copilă cu un păr galben ce-i ajungea până-n călcâie.)  
 
Copila cu părul galben: Cauți pe cineva?  
 
X: Tu trebuie să fii sora soarelui?  
 
Copila cu părul galben: Sunt sora focului, a șarpelui de munte ce pândește printre stânci. Sunt ageră și sprintenă. Mă aprind într-o clipă și ard totul în jur. Apar ca un fulger din spatele stâncii și frig prada în veninul colților mei.  
 
X: Mă scuzați. Eu caut pe altcineva.  
 
Copila cu părul galben: Pe mine mă cauți. (Aleargă, lăsând ușa deschisă. Se așează pe jos, lângă valiză.)  
 
X: Ce faci acolo?  
 
Copila cu părul galben: Iau foc. O să ardă.  
 
X: Pleacă de lângă valiza mea!  
 
Copila cu părul galben: E timpul! (Pletele copilei par să ardă și valiza ia foc.) Te-ai rătăcit printre amintirile acestei valize. E timpul să te eliberezi!  
 
(X aleargă spre valiză și stinge focul, înainte ca acesta să provoace mari stricăciuni obiectului. Copila cu părul galben se ascunde în spatele ușii galbene.)  
 
X: A mai rămas o singură ușă, ușa cea neagră. Ce răspuns aș putea afla în spatele acestei uși? (Se plimbă.) Speranța și negrul nu prea fac casă bună. (Se plimbă.) O să încerc. (Bate la ușă. Ușa se deschide și două femei apar la lumină. Femeia cea tânără, despletită și îmbrăcată sumar se apropie de X și încearcă să-l ademenească prin priviri calde. Femeia bătrână, îmbrăcată în negru, aleargă spre un colț retras și se pitește la pământ, pe urmă își ascunde chipul în palme.)  
 
Femeia despletită: Mă cunoști?  
 
X: Nu.  
 
Femeia despletită: Sunt viața ta de odinioară. Încearcă să-ți amintești ce bine ne simțeam împreună! Mergeam la bal, gustam vin, pe urmă dansam până-n zori. Dimineața mă adormeai la pieptul tău până ce soarele de amiază îți ridica pleoapele.  
 
X: Am fugit de tine. Nu-mi placi! Mi-ai mâncat ani din viață.  
 
Femeia despletită: Mă placi, dar nu vrei să recunoști. (Îl ia de mână, pe urmă își pune capul pe pieptul lui. X e pierdut în gânduri. Femeia despletită își încolăcește brațele în jurul lui. Fredonează ceva.)  
 
X: Pleacă! (Îi ia brațele din jurul lui și o împinge.)  
 
Femeia despletită: M-ai lovit. Ești rău, dar te iert. (Se apropie de el zâmbind. Îl mângăie cu degetele pe brațe.)  
 
X: Nu te mai vreau. (O împinge din nou, iar aceasta cade.)  
 
Femeia despletită (plângând): Nu mă mai iubești!  
 
X: Nu te-am iubit niciodată. M-am lăsat ademenit de spinii tăi văruiți cu parfum de floare. Să nu apari în fața mea!  
 
(Femeia despletită se târăște până la picioarele lui X și le ia în brațe.)  
 
Femeia despletită: Nu mă lăsa! Te rog să nu mă abandonezi! O să mor, dacă mă părăsești! Ai milă de tot ce-a fost frumos!  
 
X: Dă-mi drumul!  
 
Femeia despletită: Nu pot, te iubesc! (Plânge.)  
 
X: Tu nu cunoști dragostea. Ești un șarpe viclean. Nu mă voi lăsa ademenit iarăși. (Își eliberează picioarele. Femeia despletită rămâne pe jos plângând.) Mi-ai înlănțuit picioarele ca să uit drumul? De această dată ai pierdut.  
 
Femeia despletită: (Se ridică.) Mă părăsești?  
 
X: Da.  
 
Femeia despletită: Tu ai pierdut. Ai pierdut o viață dulce ca mierea.  
 
X: Mierea acelei vieți este amară. Am pierdut adevărata dragoste pentru o iluzie de-o clipă.  
 
Femeia despletită: Oricum ai pierdut și dragostea și plăcerea de-o clipă. (Râde.) Ești un prost. Niciodată nu ai știut să trăiești. Ești un om pierdut. (Se ascunde în spatele ușii negre.)  
 
X (se apropie de femeia ce s-a retras într-un colț): Cine ești? (Se apleacă și-i ia palmele de pe față. Îi privește chipul și face un pas în spate.)  
 
Femeia în negru: M-ai recunoscut? (Se ridică.)  
 
X: Ești mama singurei mele prietene adevărate.  
 
Femeia în negru: Te-a așteptat șapte ani până ce s-a ofilit și a căzut într-o seară.  
 
X: Unde este ea? Mi-e dor s-o întâlnesc. Era așa frumoasă dragostea! Era căldură și libertate, era cer și verdeață, rază de soare și mac îmbujorat.  
 
Femeia în negru: Te-a așteptat mult. A așteptat să te întorci la ea. Tresărea la fiecare adiere de vânt crezând că ești tu, pe urmă s-a îmbolnăvit de dor.  
 
X: Unde este acum? Îmi doresc s-o văd!  
 
Femeia în negru (se apropie de el): N-ai înțeles?  
 
X: Ce să înțeleg?  
 
Femeia în negru: A murit. Nepăsarea ta a omorât-o.  
 
X (speriat) A murit?  
 
Femeia în negru: De ce crezi că sufletul meu este în doliu?  
 
X (parcă din altă lume) A murit. Tot ce a fost mai frumos a murit.  
 
Femeia în negru: Ai pierdut-o atât tu, cât și eu. N-ai știut să trăiești și ai ucis și ceea ce te învăța să trăiești. (Se retrage în spatele ușii negre și o închide.)  
 
X: Acum știu unde s-o caut. Acel loc nu cunoaște ușile pământești. (Ia valiza de jos.) Nu-mi mai trebuie. Acolo unde voi merge nu-mi este de folos. O s-o îngrop lângă pragul ușii negre. (Se duce lângă ușa neagră și pune valiza jos. Aruncă pământ peste ea dintr-o buclă ridicată ce se afla alături.) Am isprăvit. Cândva o ușă deschisă mă aștepta. Acum nu mă mai așteaptă nimeni. Am pierdut ușa vieții mele.  
 
Actul II  
 
Decorul: Un cimitir. Câteva cruci. Lângă o cruce de lemn se afla o bancă. Câțiva salcâmi printre cruci.  
 
Personajele: X, Groparul, Preotul, Cântărețul, Baba 1, Baba 2, Omul cu sticla, Femeia fără chip, Cei șapte draci, Femeia văduvă, Cei trei copii.  
 
(Baba 1 și 2 tămâiază în jurul unei cruci. Cântărețul își notează ceva într-un carnet. X își face simțită prezența. Se apropie de cântăreț.)  
 
X: Bună ziua. Aveți un minut liber?  
 
(Cântărețul îl privește, pe urmă se apropie de altă cruce și continuă să noteze ceva. X se ține după el. Apare și un alt personaj, un gropar. Se apropie de cântăreț.)  
 
Groparul: S-a mai dus unul.  
 
Cântărețul: Din nou am rămas singur. Popa a fugit la pomană.  
 
Groparul: Dar ce notezi?  
 
Cântărețul: Fac inventarul, cine a mai murit, câte locuri libere mai sunt.  
 
Groparul: Treaba ta e să cânți. Eu sunt cel care ar trebui să facă acest lucru.  
 
Cântărețul: Treaba ta e să sapi groapa altora. Eu mă ocup de afaceri.  
 
Groparul: Ce afaceri?  
 
Cântărețul: Cu locuri de veci  
 
Groparul: Părintele știe ce faci?  
 
Cântărețul: El e patronul, dar acum e la ospăț.  
 
X: Mă scuzați! (Cei doi se uită la el.) Caut și eu un loc.  
 
Cânărețul: Dorești să-ți cumperi casa de veci?  
 
X: Nu, caut pe cineva.  
 
Cântărețul: La cimitir? Poate îl cauți pe preot. E ocupat acum cu mâncarea și băutura. (Râde.)  
 
Groparul: Nu e bine să râzi în cimitir.  
 
Cântărețul: Râsul și plânsul sunt frați.  
 
X: Mă puteți ajuta?  
 
(Cei doi se duc spre o altă cruce să noteze ceva. X aleargă după ei.)  
 
Groparul: Câte locuri disponibile sunt?  
 
Cântărețul: Puține. Trebuie să vorbesc cu popa să mai cumpere ceva pământ să mărim suprafața cimitirului.  
 
X: Caut și eu pe cineva ce a murit cu nouă ani în urmă, o femeie.  
 
(Cei doi își continuă treaba fără să-l ia în seamă. X se apropie de cele două babe care tămâiau pe la cruci.)  
 
Baba 1: Să tămâiem și la crucea aceasta! Îți mai aduci aminte ce om pătimaș a fost cel de a închis ochii. Nu lăsa sticla din mână și când o lăsa călca totul în picioare. Nimic nu-i putea sta în față.  
 
Baba 2: Poate-i liniștim sufletul.  
 
X: Mă scuzați. Caut și eu un mormânt.  
 
Baba 2: Vorbește cu părintele, dacă te pregătești de plecare. Noi ne vom ocupa de tine după ce ești ambalat.  
 
X: Nu m-ați înțeles. Caut pe cineva care a murit acum nouă ani.  
 
Baba 1: Nu văd de ce ai căuta pe cineva care nu mai este. Cu ce te-ar ajuta un mort? (Continuă să tămâieze.)  
 
X: Mi-ar vindeca sufletul.  
 
Baba 2: Alt nebun.  
 
Baba 1: Ieri un ciudat căuta liniște printre cruci, astăzi un altul caută un mort să-i vindece sufletul.  
 
(X zărește o bancă lângă o cruce și se apropie de ea. Se așează.)  
 
X: Și eu care credeam că în cimitir e liniște, credeam că îmi pot pansa sufletul rănit și obosit. O să citesc numele de pe fiecare cruce, poate o s-o găsesc. Pentru început să mai odihnesc puțin.  
 
(Babele se apropie de crucea de lângă bancă.)  
 
Baba 1: Aici e femeia aceea ce a murit cu nouă ani în urmă de dorul celui plecat departe.  
 
Baba 2: Și acum o plânge mama ei.  
 
Baba 1: Ce s-o fi ales de cel ce i-a otrăvit sufletul?  
 
Baba 2: Bine nu i-o fi.  
 
(Babele tămâiază. X aude discuția și se apropie de cruce. Pe cruce nu scrie nimic.)  
 
X: E aici. Am găsit locul. Se așează în genunchi lângă cruce.  
 
Baba 1: Să fie cel plecat?  
 
Baba 2: Nu cred să fie vagabondul acela. E un amărât fără casă ce și-o fi pierdut mințile.  
 
Baba 1: Să mergem. Am terminat cu tămâiatul astăzi.  
 
Baba 2: Poate mai prindem oamenii la pomană să ne plătească să mai tămâiem și mâine.  
 
(Babele pleacă.)  
 
Cântărețul se apropie de crucea din lemn urmat de gropar.  
 
Cântărețul: Aici e mormântul celei fără nume.  
 
Groparul: O viață tristă.  
 
(Preotul își face apariția în cimitir.)  
 
Cântărețul (mergând spre preot) Binecuvântați, părinte! (Preotul îi face semnul crucii pe cap.)  
 
Preotul: Mi-am uitat patrafirul aici.  
 
Groparul. E la mine. (Scoate din sân, din spatele cămășii patrafirul.) Nu am avut un alt loc mai bun spre a-l păstra.  
 
Preotul (ia patrafirul): E păcat.  
 
Cântărețul: Un om strânge o cruce în brațe. Poate vrea să se spovedească.  
 
Preotul (merge spre X, îi acoperă capul cu patrafirul): Spune fiule! Ce-ți apasă sufletul?  
 
X: Ușa mea pierdută! Am ucis un om, părinte! Am alungat dragostea de lângă mine!  
 
Preotul: Îți pare rău că ai greșit?  
 
X: Nu este vizibil?  
 
Preotul: Ești foarte mândru. Trebuie să te rogi mai mult, pe urmă să mă cauți pentru a-ți da dezlegare. (Ia patrafirul de pe capul lui X și pleacă. Împreună cu el pleacă atât cântărețul, cât și groparul.)  
 
X (strângând crucea în brațe): Într-un final s-a făcut liniște. Sunt lângă tine. Doar noi doi și parfumul florilor de salcâm.  
 
(În cimitir își face apariția un om cu o sticlă în mână. Se împiedică printre cruci. Cade. Se ridică.)  
 
Omul cu sticla: Nu-i bun preotul acesta de nimic. Nu știe să aranjeze locurile de veci. Trebuie să mă împiedic în toate crucile din cauza nepriceperii lui. (Ajunge în fața unei cruci.) Am venit prietene să bem împreună. Ți-am promois că nu te uit. Mereu o să vin să bem împreună. (Bea o gură din conținutul sticlei, pe urmă toarnă puțin pe cruce.) Bea împreună cu mine! Hai, să ne mai potolim setea! De când ai plecat e tot plină sticla aceasta.  
 
X (ridicându-se de lângă cruce și așezându-se pe bancă): Și eu care credeam că într-un final e liniște. Poate la noapte va fi liniște. E firesc să fie așa. Mă aflu într-un loc al liniștii.  
 
Omul cu sticla: Un prieten. (Se apropie împleticindu-se de X. Se așează lângă el pe bancă.) Să bem ceva! (Îi întinde sticla.)  
 
X: Nu, mulțumesc!  
 
Omul cu sticla: E bună licoarea. Te ajută să uiți necazul.  
 
X (ia sticla și bea): Mulțumesc!  
 
Omul cu sticla: Astăzi o să bem împreună. De când mi-a murit prietenul am băut singur.  
 
X: Atunci ce făceai la cruce?  
 
Omul cu sticla: Îmi imaginam că beau împreună cu cel ce mi-a fost tovarăș. (Ia sticla și bea, pe urmă i-o oferă din nou lui X care bea și el.) Ți-am spus că e bună? Ajută.  
 
X: Poate.  
 
Omul cu sticla: Ajută să ne mințim o clipă. E o iluzie.  
 
X: Atunci de ce bei?  
 
Omul cu sticla: Pentru că nu pot altfel. (Se ridică de pe bancă și pleacă.) Mă duc. Se va însera curând. (Pleacă sprijinindu-se de cruci, căzând, ridicându-se, înghițind câte o gură din conținutul sticlei de care avea mare grijă când cădea.)  
 
X: Apune soarele. Când eram copil și doream o clipă de liniște fugeam la cimitir. Era atâta liniște în acel loc, încât verdeața părea să prindă grai pentru a sfărâma cercul muțeniei. Atunci o pasăre se auzea printre crengile dese ca un ecou al unei vieți apuse. Acum e haos peste tot, e atâta zgomot artificial, de parcă natura s-a ascuns în spatele unei cortine și nu mai este vizibilă pentru a putea fi înțeleasă, pentru a-i putea asculta muzica. Atâta gălăgie și în cimitir! (Se întinde pe bancă.) O să mă odihnesc puțin, pe urmă o să-ți vorbesc. Am multe să-ți povestesc. (Adoarme. Se întunecă. E ceață.)  
 
Scena II  
 
(Șapte draci își fac apariția în cimitir odată cu lăsarea întunericului. Prin ceață se ivesc rând pe rând.)  
 
Cei șapte draci (râd, cântă, dansează printre cruci, scot câte un suflet chinuit din groapă, îl aruncă la loc, iar la un moment dat se apropie de X): Să-l legăm. (Încep să-i lege picioarele, mâinile.)  
 
X: Lăsați-mă! Încă nu am murit, ca să fiu legat. Am adormit aici din pricina oboselii. (Cei șapte draci nu-l ascultă.)  
 
D1 (căutându-l prin buzunare și scoțând câteva bacnote): Ce-am găsit noi aici? Trece în proprietatea noastră. Își ascunde bacnotele la el în buzunare.  
 
D2 (Îi ia pantofii.) Parcă ar fi pantofii vrăjiți a lui Dorothy. Au zburat prin sălile de bal. Acum sunt ai mei.  
 
D3: Mâinile acestea au folosit la jocuri de noroc. (Îi scoate lui X un inel de pe deget.) Acum este al meu. Poartă noroc.  
 
D4: (scoțând dintr-un buzunar a lui X un pachet de țigări) Și zicea că nu mai fumează. (Aprinde o țigare.) Iarbă rea. (O aruncă și își pune pachetul în buzunar.)  
 
D5 (scoțând o foarfecă începe să-i taie părul în timp ce X se zbate ca peștele pe uscat): Ce păr bogat și mătăsos! A fost prea mult mângâiat de femei ușoare. O să-mi fie de trebuință când o să merg la pescuit după alți clienți. Cu el îi agăț imediat.  
 
D6 ( Îi dă lui X șosetele jos de pe picioare și utilizând o pană începe a-l gâdila în talpă.): O să țopăi pe bancă legat, cum ai țopăit ieri prin casele celor bogați spre a încheia afaceri murdare. (X încerarcă să-și tragă picioarele țipând, râzând, plângând.)  
 
D4: Nici legiunea de draci ce a fost alungată de bătrâna ce se ruga cu credință nu chiuia mai tare. (Râde atât el cât și ceilalți, X se zbate și strigă. Omul cu sticla apare în cimitir.)  
 
D2: Încă un client.  
 
D3: Îl iau eu în primire. (Pornește în grabă spre Omul cu sticla, dar acesta fuge speriat. D3 se întoarce.)  
 
D5: S-a speriat de moarte.  
 
D1: Mai ușor că-și dă sufletul. (D6 încetează gâdilatul și ceilalți îi eliberează picioarele. X geme.)  
 
D7: Ochii, ochii lui sunt păcătoși. Au văzut multe. Ascund multe. (Se apropie de ochii lui X spre a se răzbuna pe ei, dar deodată își face apariția o femeie a cărei față era acoperită cu un văl.)  
 
Femeia fără chip: Acesta e omul meu. Plecați!  
 
Cei șapte draci: Iarăși ea și rugăciunile bătrânei!  
 
Femeia fără chip: Plecați!  
 
D1: Să mergem pe turnul cel mare de la biserică, acolo găsim mândria la ea acasă și ne distrăm copios. (Cei șapte draci pleacă sărind și chiuind.)  
 
Femeia fără chip: (îl dezleagă): Acum e mai bine?  
 
X: Nu mai știu ce e bine. Am pierdut o ușă deschisă și am ajuns bătaia de joc a patimilor încornorate într-un cimitir. Nici măcar în cimitir nu am găsit liniștea de care auzisem c-ar exista. Să te odihnești aici? Cum să te odihnești? Ziua aleargă unii, noaptea te bântuie alții.  
 
Femeia fără chip: Acum o să fie bine și pentru tine. Mâine femeia ce te va însoți în viață va veni aici și te va lua cu ea.  
 
X: Te cunosc?  
 
Femeia fără chip: Poate m-ai cunoscut cândva, dar nu mai sunt nimic din ceea ce am fost. (Îl mângâie pe frunte. X se liniștește.) Toate au timpul lor. Tu nu ai știut să prețuiești ce ai avut cândva și scum plângi după acea ușă deschisă, dar curând, foarte curând te vei bucura de liniște, pentru că totul se întâmplă cu un scop în lume și omul din greșeli adesea se înțelepțește. Cuvintele Ecclesiastului sunt mângâiere și nădejde pentru cei care rătăcesc în această lume a deșertăciunii. (Îi pune capul lui X în poala ei și șoptește cuvinte din Ecclesiast.) „Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit. Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti. Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti. Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare. Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci. Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti. Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace. [...] Ceea ce este a mai fost şi ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; şi Dumnezeu cheamă iarăşi aceea ce a lăsat să treacă. Dar am mai văzut sub soare că în locul dreptăţii este fărădelegea şi în locul celui cucernic, cel nelegiuit. Şi am gândit în inima mea: "Dumnezeu va judeca pe cel drept ca şi pe cel nelegiuit", căci este vreme pentru orice punere la cale şi pentru orice faptă. [...] Şi mi-am dat seama că nimic nu este mai de preţ pentru om decât să se bucure de lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vadă ceea ce se va întâmpla în urma lui?“ (Ecclesiastul c3, v 1-8, 15-17, 22)  
 
Scena III  
 
(Se luminează. În cimitir își face simțită prezența o femeie văduvă cu trei copii. Femeia merge la una din crucile aflate în cimitir și pune un buchet de flori. Copiii se apropie de banca pe care X dormea.)  
 
Cei trei copiii: Mama, cineva a dormit în noaptea ce a trecut în cimitir!  
 
Femeia văduvă: Veniți aici!  
 
(X se trezește. Se adresează copiilor.)  
 
X: Cine sunteți voi? Ați venit și voi să mă chinuiți? (X e la un pas să împingă un copil când în fața lui apare o femeie.) Tu?  
 
Femeia văduvă (către copii): Nu-l deranjați pe domnul, e obosit.  
 
X: Era o femeie ce avea fața acoperită cu un văl, o femeie fără chip. Am visat. Mi-a spus că o să vii.  
 
Femeia văduvă (către copii): Să mergem!  
 
X: Vin și eu cu voi!  
 
Femeia văduvă: Unde să mergi cu noi?  
 
C1: Să ne ajute să culegem cireșele de mai.  
 
C2: Acum tata nu mai este să scuture cireșul.  
 
C3: Poate să meargă cu noi?  
 
Femeia văduvă: E un străin. Nu poți avea încredere în tot ceea ce mișcă.  
 
X: E vremea cireșelor și timpul meu să le scutur. Am pierdut cândva o ușă ce mi s-a deschis, pe a doua o s-o prețuiesc mai mult, cu toate că nu va avea strălucirea primei uși niciodată.  
 
Femeia văduvă: E un ciudat.  
 
Cei trei copii: Poate să meargă cu noi?  
 
Femeia văduvă: Merită o șansă.  
 
Doi dintre copii îl iau bucuros pe X de mână, al treilea o ia pe femeie și pornesc la drum.  
 
Referinţă Bibliografică:
Ușa pierdută / Ana Cristina Popescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2101, Anul VI, 01 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ana Cristina Popescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ana Cristina Popescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!