Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



DE CE SE OFILESC FLORILE CÂND LE ATING?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Personajele: 
  
Bolnavul X 
  
Soţia Bolnavului X 
  
Prietena Soţiei Bolnavului X 
  
Bujor Florian 
  
Medicul 
  
Asistenta 
  
Luminiţa 
  
Actul I 
  
Decorul: Interiorul unui salon de spital, două paturi, o masă, două scaune, două dulăpioare, pe unul din dulăpioare se află un ghiveci cu hortensii roz. 
  
Geamurile salonului sunt deschise astfel, încât să se poată observa două jardiniere cu muşcate. 
  
Personajele: 
  
Bolnavul X 
  
Bujor Florian – un alt bolnav 
  
Medicul 
  
Asistenta 
  
(Florian este întins pe pat. Are ochii închişi. Celălalt bolnav priveşte spre colegul lui de salon.) 
  
Bolnavul X: Încă doarme. Nu am cu cine schimba două vorbe. O să mă ofilesc până ce mă voi elibera din închisoarea asta. 
  
Florian (deschide ochii): Cine se ofileşte? 
  
Bolnavul X: V-aţi trezit! 
  
Florian: Unde mă aflu? 
  
Bolnavul X: La spital. 
  
Florian: (Ridicându-se în şezut.) Ce caut eu la spital? 
  
Bolnavul X: Aţi fost adus ieri-seară. Aţi primit îngrijirile medicale corespunzătoare şi de atunci dormiţi întruna. 
  
Florian: Ieri-seară? Da. Încep să-mi amintesc. Eram în parc şi culegeam trandafiri. Le curmam viaţa cu o plăcere sălbatică când, un câine vagabond, m-a atacat. Era un câine uriaş. Parcă acum îi vad urechile ascuţite şi rânjetul. Piciorul! 
  
Bolnavul X: Aţi fost operat la picior imediat ce aţi fost adus la spital de nişte tineri. 
  
Florian: Erau şi câţiva tineri în parc. Unul chiar mi-a sugerat să las trandafirii în pace. (Priveşte spre hortensile din ghiveci. Îşi apropie palma de florile roz, pe urmă o retrage speriat.) Ce caută florile acestea aici? 
  
Bolnavul X: Au fost aduse de soţia mea. 
  
Florian: Nu mai are spaţiu pentru flori acasă? 
  
Bolnavul X: Am o casă mare. 
  
Florian: (cu gândul departe, privind ghiveciul cu hortensii) Florile. 
  
Bolnavul X: Mi-au fost aduse de soţie pentru a-mi lumina momentele petrecute departe de casă. 
  
Florian: Se vor ofili. 
  
Bolnavul X: Soţia mea ştie să îngrijească florile. 
  
Florian: Se vor ofili, pentru că le-am atins eu. 
  
Bolnavul X: Nu înţeleg. 
  
Florian: Orice floare ating se ofileşte. 
  
Bolnavul X: În primul rând pe aceste flori nu le-aţi atins. Aţi fost la un pas de a le atinge, dar aţi renunţat. 
  
Florian: Nu înţelegi nimic. Le-am atins mental. Deja au încept să moară. Le simt durerea. A început ca un susur de izvor. Rădăcina a fost cea care a preluat comanda şi-a început să proceseze otrava morţii ce acum aleargă spre frunze. Simt strigătul frunzelor. Până şi florile au început să transpire. Apele morţii le-a cuprins şi pe ele. (către Bolnavul X). Să nu-mi mai vorbeşti la persoana a II-a şi cu pronume de politeţe, pentru că suntem colegi de suferinţă!) 
  
Bolnavul X (pentru sine) E nebun. O să cer medicului să fiu mutat în alt salon. 
  
(Florian se ridică din pat şi se apropie de ghiveciul cu flori. Îşi târăşte cu greu piciorul accidentat şi cu gamba bandajată.) 
  
Bolnavul X: Pleacă de lângă florile mele. Sunt de la soţie. 
  
(Florian se aşează pe un scaun.) 
  
Florian: Le simt. Au nevoie de ajutor. Tu nu auzi cum cer ajutorul? Am învăţat glasul florilor din copilărie. Trebuie să le iei de aici cât mai repede. 
  
Bolnavul X: Florile vor rămâne lângă patul meu până ce o să fiu externat. 
  
Florian: Te încăpăţânezi prost. Nu vrei să mă asculţi deloc. 
  
Bolnavul X: De ce te-aş asculta? Nu te cunosc. 
  
Florian: Într-o oarecare măsură ai dreptate. 
  
(În salon intră medicul.) 
  
Medicul: Cine v-a dat voie să vă ridicaţi din pat? Nu aveţi voie să faceţi nicio presiune asupra gambei operate. (Se apropie de Florian şi îl ajută să se întoarcă în pat.) 
  
Medicul: O să chem imediat asistenta să vă schimbe bandajul. 
  
Florian: Şi să ia muşcatele din fereastră. 
  
Medicul: Vă deranjează florile? 
  
Florian: Da. 
  
Bolnavul X: Numai oamenii răi nu iubesc florile. 
  
Florian: Eu nu te-am jignit. 
  
Medicul: Florile rămân la locul lor. (Deschide un dosar de pe masă şi scoate o fişă.) 
  
Florian: Eu v-am rugat să luaţi florile, dar dacă doriţi să moară, pe mine nu mă deranjează. 
  
Medicul: Numele dumneavoastră? 
  
Florian: Am uitat să mă prezint. 
  
Medicul: Am nevoie de datele dumneavoastă pentru a vă completa fişa medicală. 
  
Florian: Înţeleg. 
  
Medicul: Ascult. 
  
Florian: Bujor Florian, douăzeci de ani, locuiesc pe o bancă în Parcul Central. 
  
Medicul: Să înţeleg că nu sunteţi asigurat medical? 
  
Florian: Nu mi-am permis o asigurare medicală. Trăiesc de pe o zi pe alta. Aştept să fiu chemat la lucru cu ziua. Nimeni nu doreşte să mă angajeze pe o perioadă de timp nedeterminată. 
  
Medicul: O să vedem ce se poate rezolva. Până atunci o să trimit asistenta să vă panseze din nou. Să nu vă mai ridicaţi din pat până nu vă dau eu voie! 
  
(Medicul pleacă.) 
  
Bolnavul X: Eu am o livadă cu pruni. Dacă te chem în toamnă să mă ajuţi să le adun, o să vii? 
  
Florian: Da. 50 de lei ziua de lucru şi mâncare. 
  
Bolnavul X: E bine. 
  
Florian: Ar fi indicat să nu ai flori în livadă. 
  
Bolnavul X: Nu sunt flori. Tu ai o obsesie în ceea ce priveşte florile. 
  
Florian: Eram copil. S-a întâmplat chiar de ziua mea de naştere. Aveam cinci ani pe atunci. Am intrat în grădină şi am rupt gladiolele bunicii. Erau patru gladiole superbe. Imediat ce le-am rupt m-am trezit cu tatăl meu lângă mine mustrându-mă că am rupt florile. I-am explicat că le-am rupt ca să le duc mamei mele la cimitir. Se împlineau cinci ani de când a decedat. 
  
Bolnavul X: Mama ta a murit când te-a născut pe tine? 
  
Florian: Tata mi-a spus că eu am omorât-o aşa cum am omorât şi gladiolele. Mi-a reproşat că ofilesc toate florile pe care le ating. Mama mea a fost o floare specială, iar venirea mea pe lume i-a curmat viaţa. Gladiolele rupte de mine s-au ofilit până seara lângă crucea mamei mele. Soarele şi-a înfipt degetele fierbinţi în zulufii lor şi ei au început să se stafidească. Din frumuseţea de odinioară au mai rămas câteva pete sângerii răstignite pe nişte pari verzi-maronii. Am plâns. Parcă era prima dată în viaţa mea când am plâns cu adevărat. Simţeam o durere în suflet mai profundă decât durerile provocate de corecţiile bunicilor sau ale tatălui. Ziua următoare am adunat flori, multe flori. Le-am adunat de pe locurile de vechi din cimitir şi le-am plantat pe mormântul mamei mele. Speram că acele flori ce aveau şi rădăcină să prindă viaţă acolo unde viaţa a apus demult. Le-am udat, le-am îngrijit, dar florile nu-mi îndeplineau dorinţa. Au murit şi ele asemenea mamei. Spinarea mea a mai încasat câteva nuiele în urma plângerilor celor ce au observat că le-am furat florile. 
  
Bolnavul X: Nu ai ştiut să le plantezi. 
  
Florian: Am ştiut. Am văzut la bunica mea cum planta răsaduri. 
  
Bolnavul X: Depinde de flori. 
  
Florian: Orice floare ating are aceeaşi soartă. La o lună după acea întâmplare am făcut o pasiune pentru asparagusul bunicii. Mi-a permis să-l îngrijesc eu. Asparagusul e o floare rezistentă. A îngălbenit ca omul bătrân, ca natura speriată de toamnă până ce a pierit tot. 
  
(Asistenta a intrat în salon.) 
  
Bolnavul X: (pentru sine): E nebun. Măcar să fie bun de lucru. 
  
Asistenta: Cum se simt pacienţii? 
  
Bolanavul X: Bine. 
  
Asistenta: Mă bucur. (Se apropie de Florian.) Trebuie să schimbăm bandajul. 
  
Florian: Nu mă atingeţi. 
  
Asistenta: Nu o să vă doară. O să înlătur bandajul vechi, curăţ locul şi-l bandajez iarăşi. E necesară această procedură, ca să evităm infectarea şi pentru o vindecare mai rapidă. 
  
(Asistenta îi atinge piciorul. Florian începe să strige.) 
  
Florian: Nu mă atingeţi! O să muriţi dacă mă atingeţi! Pleacaţi de lângă mine! 
  
Bolnavul X: (pentru el) Chiar e nebun. 
  
Asistenta: Vă rog să vă liniştiţi. 
  
(Medicul intră în salon.) 
  
Medicul: Ce se întâmplă aici? 
  
Asistenta: Pacientul refuză tratamentul. 
  
Medicul: Domnule, vă rog să cooperaţi! 
  
Florian: Chiar nu înţelegeţi nimic. Fie, cum doriţi. 
  
(Medicul părăseşte salonul, iar asistenta începe să panseze piciorul pacientului.) 
  
Florian: (în timp ce este îngrijit de asistentă) Orice floare care mă atinge sau o ating se ofileşte. 
  
Asistenta: Eu sunt om. 
  
Florian: Sunteţi cea mai frumoasă şi plăpândă floare pe care-am văzut-o. 
  
Asistenta: Mulţumesc pentru compliment. 
  
Florian: La nouăsprezece ani am cunoscut o altă floare. Nu era aşa de strălucitoare ca dumneavoastră. M-am căsătorit cu ea. În trei luni s-a stins pe picioare. Am rămas văduv şi singur. În casa părintească nu am mai fost primit. Fratele meu ce este cu şapte ani mai mare ca mine mi-a spus că sunt pagubă la casa omului. Din casa socrilor am fost alungat înainte ca Violeta să fie condusă pe ultimul drum. 
  
Asistenta: Nu aţi avut nicio vină. Care a fost cauza decesului? 
  
Florian: Leucemie. 
  
Asistenta: Aveţi un bandaj nou. (Îşi strânge lucrurile.) 
  
Florian: Multumesc. 
  
Asistenta: Multă sănătate. (Pleacă.) 
  
Bolnavul X: Frumoasă fată! 
  
Florian: Ca o floare de mac. Astăzi străluceşte şi îmbujorează câmpul, iar mâine se risipeşte pătând solul cu sângele făpturii ei. 
  
Bolnavul X: (priveşte hortensile) Se întâmplă ceva cu florile. Vârfurile petalelor au încept să se ofilească. 
  
Florian: Este doar începutul. 
  
Bolnavul X: Cred că nu sunt aşezate bine. Locul lor preferat este nord-est. Nici pământul nu mai este umed. 
  
Florian: Nu mai au mult. 
  
Bolnavul X: Ia o cana dintr-un dulăpior şi părăseşte o clipă salonul. 
  
Florian: Încă nu au observat muşcatele. De zece minute au început să-şi scuture petalele. Nimeni nu mă crede. Toţi îmi întorc spatele când le vorbesc de problema vieţii mele considerându-mă nebun. 
  
(Bolnavul X se întoarce în salon şi udă floarea.) 
  
Bolnavul X: Cred că nu are suficientă umbră. Soarele a pătruns pe fereastră şi a orbit planta. 
  
Florian: Eu sunt vinovat. 
  
Bolnavul X: Nu are nicio legătură acestă problemă cu tine. 
  
Florian: Nu ai înţeles nimic. Din copilărie încerc să mă eliberez de povara morţii florilor şi nu reuşesc. Sunt captivul unui fenomen straniu. E ca şi cum viaţa se încăpăţânează să fugă de mine, pentru că-i sorb energia. Sunt prins într-o carapace şi de acolo ademenesc clorofila. 
  
Bolnavul X: (privind florile): Nu-şi revin. Sunt din ce în ce mai afectate de uscăciune. 
  
(Se aude forfotă de pe coridorul spitalului.) 
  
Bolnavul X: Atâta gălăgie şi floarea mea moare. 
  
În salon intră medicul să-şi ia dosarul uitat pe masă. 
  
Florian: Ce se întâmplă? 
  
Medicul: Asistenta mea a încercat să cureţe muşcatele de uscăciuni şi a căzut de la etajul trei. Trebuie operată urgent. 
  
Florian: I-am spus să nu mă atingă, dar nu m-a ascultat. 
  
(Medicul părăseşte salonul.) 
  
Bolnavul X: Acum eşti şi în clipa următoare te coseşte moartea. 
  
Florian: Pentru că te lipeşti ca o plantă agăţătoare de fiinţa unui arbust otrăvitor şi în loc să-l sufoci cu îmbrăţişarea ta, eşti sorbită de către acesta până la ultima picătură de sevă. 
  
Bolnavul X: Încă nu s-au agăţat nişte spini de tine, ca să încetezi a mai bate câmpii. 
  
Florian: Eu sunt spinele. Toată viaţa m-am apărat de flori, ca să le feresc de suferinţă. Ele au fost atât de inocente, încât au crezut că sunt protejate de un spine. Cum să înţeleagă florile spinii? Nici spinii nu-şi înţeleg ascuţimea făpturii. Sau poate sunt o plantă carnivoră? Atrag florile, pe urmă le devorez. 
  
Bolnavul X: Nu ai tu noroc la flori. 
  
Florian: Şi, pentru că nu am noroc la flori, ele se ofilesc când le ating? 
  
Bolnavul X: Un om ce nu are noroc de un anume lucru, cum ar putea avea parte de el? 
  
Florian: Cred că sunt un om rău, pentru că nu am noroc de frumuseţe. 
  
Bolnavul X: Eşti un neînţeles. 
  
Florian: Şi totuşi, florile se ofilesc când le ating eu. 
  
(Se face linişte, pe urmă întuneric. În întuneric se văd petale de muşcate roşii căzând.) 
  
Actul II 
  
Personajele: 
  
Bolnavul X 
  
Soţia Bolnavului X 
  
Bujor Florian 
  
Prietena Soţiei Bolnavului X 
  
Decorul: O livadă cu pruni, o căruţă cu saci, găleţi, o prăjină, o cotăriţă cu mâncare. 
  
(Bolnavul X şi Soţia Bolnavului X coboară din căruţă, se uită la prunii încărcaţi cu fructe şi discută.) 
  
Soţia Bolnavului X: Ai reuşit să găseşti un om care să ne ajute la lucru? 
  
Bolnavul X: Am găsit. 
  
Soţia Bolnavului X: Şi de ce nu a ajuns? 
  
Bolnavul X: El nu locuieşte în provincie. Va ajunge sigur. Mi-a promis. 
  
Soţia Bolnavului X: Ştie să ajungă? 
  
Bolnavul X: Da. Este inteligent. A înţeles unde este localitatea şi livada noastră. 
  
Soţia Bolnavului X: Este un om de încredre? 
  
Bolnavul X: Are o problemă cu florile, dar e de încredre. 
  
Soţia Bolnavului X: Ce flori? 
  
Bolnavul X: O prostie. 
  
Soţia Bolnavului X: Unde locuieşte acest om? 
  
Bolnavul X: Pe o bancă într-un parc. 
  
Soţia Bolnavului X: Îţi arde de glume? 
  
Bolnavul X: Sunt cât se poate de serios. 
  
Soţia Bolnavului X: Tu ai angajat un aurolac? 
  
Bolnavul X: Din câte ştiu eu, nu se droghează. 
  
Soţia Bolnavului X: Un boschetar? 
  
Bolnavul X: Da, un om fără adăpost care trăieşte prin parcuri, dar care munceşte pentru a supravieţui, nu întinde mâna după o bucată de pâine. Are demnitate. 
  
Soţia Bolnavului X: Tu ai încredre în boschetari? 
  
Bolnavul X: Dar boschetarii să creadă în oamenii ce dorm sub un acoperiş departe de vânturi, soare şi ploi? 
  
Soţia Bolnavului X: Ce ţi-au făcut doctorii la spital? 
  
Bolnavul X: Mi-au videcat mâna ruptă. 
  
Soţia Bolnavului X: Eu cred că ţi-au sucit mintea. 
  
Bolnavul X: Femeia-i tot femeie. 
  
Soţia Bolnavului X: Dacă vine boschetarul, nu ai ce să-l aduci seara la mine acasă, ca să-l aşezi la masă. E suficientă mâncare în cotăriţă. O sticlă de apă este a mea. Eu nu beau apă după toţi nespălaţii. 
  
Bolnavul X: Ţi-e teamă că te sărăceşte, dacă-l aduc acasă? 
  
Soţia Bolnavului X: Da. Mi-e teamă. Mâine poate să vină, să-mi fure agoniseala de-o viaţă. 
  
Bolnavul X: Florian nu fură şi nici nu îţi cere o pâine fără să lucreze. 
  
Soţia Bolnavului X: Eşti foarte naiv? 
  
(Florian îşi face apariţia.) 
  
Florian: Florile mele sunt naive. 
  
Bolnavul X: Ai ajuns prietene? 
  
Florian: Am întârziat. Nişte paraziţi au urmărit o floare prin parc. Cunosc eu ce e mintea lor, numai spurcăciuni. Am prins floarea de mână, cu toate că ea s-a speriat iniţial de mine, pe urmă mi-a înţeles jocul. Paraziţii s-au depărtat. Au înţeles că floarea nu e singură. 
  
Soţia Bolnavului X: Ce floare? 
  
Florian: O fată. 
  
Bolnavul X: Ţi-o prezint pe soţia mea. 
  
(Florian a luat mâna Soţiei Bolnavului X şi a sărutat-o. Ea şi-a retras-o repede, scârbită.) 
  
Soţia Bolnavului X: (pentru ea) Mor de scârbă. Boschetarul mi-a atins mâna. Mi-a pupat-o! E primul bărbat care îmi pupă mâna! 
  
(În livadă, Bolnavul X, Soţia Bolnavului X, Bujor Florian, scutură prunii cu o prăjină, pe urmă adună fructele în găleţi ca mai apoi să le golească în saci.) 
  
Bolnavul X: Văd că eşti bun de lucru. 
  
Florian: De mic am muncit. 
  
Bolnavul X: Ai avut ghinion să creşti fără mamă şi te-au zăpăcit de cap alţii cu nebuniile lor. 
  
Soţia Bolnavului X: Mai puţină vorbă şi mai multă muncă. 
  
Bolnavul X: Vezi pe cineva stând? 
  
Soţia Bolnavului X: Te văd necăjind oamenii. 
  
Bolnavul X: Tu vezi de prune! 
  
Florian: Nu merită să vă certaţi din cauza mea. Eu o să-mi fac datoria, pe urmă îmi iau răsplata şi mă întorc în parc, pe bancă, la căsuţa mea în aer liber. 
  
Soţia Bolnavului X: Cum de ai ajuns să dormi prin parcuri? 
  
Florian: Împrejurările vieţii. 
  
Bolnavul X: Dă tu acolo cu mâinile. 
  
Florian: Aveţi o livadă frumoasă! 
  
Soţia Bolnavului X: Ţi-am spus? 
  
Florian: Ce? 
  
Bolnavul X: Că o să-ţi placă în livadă. 
  
(Soţia Bolnavului X începe să tuşească.) 
  
Florian: Livada aceasta îmi aminteşte de o altă grădină. Cu doi ani în urmă trebuia să plec în armată. Toţi colegii mei au ajuns în trei zile la Unitatea Militară, eu am întârziat trei săptămâni şi nu am mai fost primit. În ziua plecării am fost la piaţă. Era multă lume. Nişte vânzători de covoare au prins o floare, au înfăşurat-o într-un covor şi au urcat-o într-o maşină. Au crezut că nu i-a observat nimeni. Eu nu eram nimeni. 
  
Bolnavul X: Fată? 
  
Florian: Fetele pentru mine sunt sinonime cu florile. Sunt delicate şi se ofilesc la prima bătaie de vânt. 
  
Bolnavul X: Tu ce ai făcut? 
  
Florian: Am urcat pe bicicleta fratelui meu şi am urmărit maşina. La periferia oraşului era o clădire impunătoare cu o grădină plină de pomi fructiferi. Fata a fost dusă în clădire. Am studiat un timp obiceiurile acelor paraziţi care trăiau pe spinarea victimelor asemenea căpuşelor pe umerii vitelor. Paraziţii aduceau cu ei domni ce păreau a avea o condiţie socială bună şi care plecau de acolo veseli ca după o plimbare prin Eden. La un moment dat i-am auzit discutând despre un transport. Se pregăteau să livreze marfa dincolo. Cei din afara graniţei aveau nevoie de marfă nouă. Am considerat că este timpul să iau măsuri. M-am gândit să anunţ poliţia, dar în seara acelei zile am zărit printre clienţi un poliţist. 
  
Bolnavul X: Groaznic. Cât de jos coboară unii oameni fără să ţină cont de sentimentele altora! 
  
Florian: Aceia nu sunt oameni, sunt viermi ce se hrănesc cu trupul şi sufletul oamenilor. 
  
Bolnavul X: Ai reuşit să scapi fetele? 
  
Florian: Da. M-am dus acolo ca un client. Erau douăzeci şi două de fete, cinci se complăceau în situaţia respectivă. Le plăcea să facă bani vânzându-şi singura lor avere la toţi necunoscuţii, pe urmă-i împarţeau cu viermii. Restul fetelor erau obligate să-şi urască viaţa. Eu trebuia să fiu primul client a fetei răpite în covor. Am plătit bine pentru acest privilegiu. Toate economiile mele au dispărut într-o clipă. Când am intrat în cameră, floarea aceea speriată, a început să fugă de mine ca de moarte şi să mă roage să am milă de ea şi să o salvez. S-a liniştit când a înţeles că şi eu doream să o salvez. Tatăl fetei era agent de securitate. L-am sunat. În acea noapte am salvat o mulţime de flori. 
  
Bolnavul X: Şi tu spuneai că se ofilesc toate florile ce le atingi. 
  
Florian: Acele flori au fost secate de nectar. N-a mai rămas decât o umbră din tot ceea ce au fost cândva. 
  
Bolnavul X: Dar fata pentru care ai renunţat la toate economiile tale? 
  
Florian: Luminiţa? 
  
Bolnavul X: Are şi un nume? 
  
Florian: E diferită de toate florile. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea. Astăzi, în parc, am avut impresia că fata pe care am luat-o de mână e chiar ea, vechea floare. 
  
Bolnavul X: Asistenta a scăpat cu viaţă. 
  
Florian: Mă bucur. 
  
Soţia Bolnavului X: Adunaţi mai repede că ne apucă seara! 
  
Bolnavul X: (râzând) Florile! 
  
Soţia Bolnavului X: Dacă nu ar fi aceste flori nu aţi reuşi să vă descurcaţi în viaţă. 
  
Bolnavul X: Suntem norocoşi. Cine ne-ar fi dus într-o excursie pe Pământ din Eden? 
  
Soţia Bolnavului X: Aud zgomot. 
  
Bolnavul X: Cred că îţi vine prietena pe la prânzul cel mare să te ajute. 
  
Soţia Bolnavului X: Vine şi ea când poate. 
  
Prietena Soţiei Bolnavului X: Bun lucru! 
  
Toţi: Mulţumim. 
  
(Prietena Soţiei Bolnavului X începe să adune şi ea prune.) 
  
Soţia Bolnavului X: Când vă este foame, facem o pauză şi mâncăm. 
  
Prietena Soţiei Bolnavului X: Eu nu am mâncat de aseară. 
  
Soţia Bolnavului X: Atunci ne odihnim o clipă şi mâncăm. 
  
(Soţia Bolnavului X a luat coşul din căruţă. A întins o pătură şi câteva prosoape de bucătărie. A scos mâncarea din coş şi a invitat oamenii la masă.) 
  
Soţia Bolnavului X: Prânzul este servit. 
  
(Cu toţii s-au aşezat pe pătură şi au început să mănânce.) 
  
Prietena Soţiei Bolnavului X: Domnul nu este de la noi din sat. 
  
Bolnavul X: E prietenul meu. Iubeşte foarte mult florile, dar se teme să le atingă. 
  
Prietena Soţiei Bolnavului X: E asemenea Luminiţei, nepoata mea, fiica fratelui meu stabilit la Timişoara. Se plânge că nu poate avea şi ea flori în casă, în grădină. Toate florile ce le primeşte, le cumpără, îşi pierd strălucirea la scurt timp, pe urmă se ofilesc. E supărată că nu are noroc la flori. 
  
Florian: Luminiţa? 
  
Prietena Soţiei Bolnavului X: Aşa o cheamă. 
  
Florian: Şi tatăl ei lucrează ca agent de securitate. 
  
Prietena Soţiei Bolnavului X: Da. O cunoşti? 
  
Florian: Da. 
  
Prietena Soţiei Bolnavului X: Sunt oameni importanţi în societate. Cine nu-i cunoaşte? 
  
Bolnavul X: Mai serviţi. 
  
Florian: Mulţumim. Am servit. 
  
(Prietena Soţiei Bolnavului X, Bolnavul X, Florian se reîntorc la prune. Soţia Bolnavului X strânge masa, pe urmă se alătură lor.) 
  
Soţia Bolnavului X: Ce e cu tăcerea aceasta? 
  
Bolnavul X: Avem mai mult spor la lucru. 
  
Florian: O floare. 
  
Bolnavul X: Unde? 
  
Florian: A adus-o vântul şi a aşezat-o în părul soţiei tale. 
  
Bolnavul X: Chiar o prinde bine. 
  
Florian: Ai avut dreptate. Voi nu aveţi flori în livadă. 
  
Soţia Bolnavului X: Cum să nu avem flori în livadă? Primăvara e plin de flori. Fiecare prună a fost o floare în primăvară. 
  
(Florian trânteşte prunele din găleată pe jos.) 
  
Soţia Bolnavului X: Ai trântit prunele? 
  
Florian: Mă scuzaţi. Le adun imediat. 
  
Soţia Bolnavului X: Acum pierzi timpul adunând aceleaşi prune. 
  
Florian: Aveţi dreptate. Fiecare prună a fost cândva o floare. 
  
(Soţia Bolnavului X, Prietena Soţiei Bolnavului X, Bolnavul X, Florian adună prune în tăcere un timp.) 
  
Bolnavul X: Mai un prun şi am terminat. 
  
Florian: Apune soarele. 
  
Soţia Bolnavului X: Dacă daţi repede din mâini ne putem întoarce curând acasă. 
  
(Termină de adunat şi ultimele prune. Pun sacii cu prune în căruţă.) 
  
Soţia Bolnavului X: A mai rămas mâncare în cotăriţă. O să-ţi fac un pachet ca să ai pentru drum. Uite aici şi banii pentru ziua de lucru. (Îi întinde o bacnotă de 50 şi Florian o ia, pe urmă îi pune pâine cu brânză într-o plasă. Florian ia şi plasa) 
  
Florian: Mulţumesc. 
  
Bolnavul X: Şi noi mulţumim. 
  
Florian: Când mai ai nevoie de mine ştii unde mă găseşti. 
  
Bolnavul X: Mergi sănătos! 
  
(Florian pleacă.) 
  
Prietena Soţiei Bolnavului X: Unde locuieşte? 
  
Soţia Bolnavului X: Pe o bancă într-un parc. 
  
Bolnavul X: E târziu. A apus soarele. Să mergem şi noi spre casă. 
  
(Se întunecă.) 
  
Actul III 
  
Personajele: 
  
Florian 
  
Luminiţa 
  
Un grup de tineri 
  
Decorul: Un parc, arbori, bănci. 
  
(Florian este aşezat pe o bancă şi admiră cerul. Un grup de tineri ce stau pe banca vecină râd, se distrează.) 
  
Florian: Câtă veselie! 
  
(O tânără se depărtează de grup şi se apropie de banca lui Florian.) 
  
Tânăra: E liber? 
  
(Florian se uită uimit la tânără. De când dormea prin parcuri nu i-a mai cerut nimeni să se aşeze lângă el.) 
  
Tânăra: Pot să mă aşez şi eu pe bancă. 
  
Florian: Dacă nu te deranjează să te aşezi lângă un om de care toţi au fugit mai bine de un an de când dorm sub cerul liber, te poţi aşeza. 
  
Tânăra: (după ce s-a aşezat) Pe omul ce doarme de mai bine de un an pe bănci nu l-a deranjat să renunţe la toate economiile lui ca să-mi salveze viaţa. 
  
Florian (privind spre tânără cu atenţie): Luminiţa? 
  
Luminiţa: Da, eu sunt. 
  
Florian: Cum m-ai recunoscut? Cum m-ai găsit? 
  
Luminiţa: Atunci ai plecat imediat. Te grăbeai. Te-am căutat mult timp şi nu te-am aflat. Ieri, mătuşa mea, a venit în vizită pe la mine şi mi-a povestit de tine. 
  
Florian: Mă bucur să te revăd. Eşti bine? 
  
Luminiţa: Da. Tu? 
  
Florian: Pe cât se vede. 
  
Luminiţa: Cred că şi tu eşti bine. 
  
Florian: Din câte am înţeles şi tu ai o problemă cu florile. 
  
Luminiţa: Adesea mă întreb ... 
  
Florian: De ce se ofilesc florile când le ating? 
  
Luminiţa: Ai dreptate. De unde ştii? 
  
Florian: Pentru că şi eu am aceeaşi problemă. 
  
Luminiţa: Îmi sunt aşa de dragi florile. 
  
Florian: La ureche. Floarea. 
  
Luminiţa: Ce e cu ea? 
  
Florian: S-a ofilit. (Îi ia floarea de la ureche.) 
  
Luminiţa: Am cules-o în zori. 
  
(Câteva picături de ploaie au început să ude parcul. Cei doi s-au luat de mână şi s-au pregătit să se ascundă sub un copac când au observat că picăturile de apă ce le atingea mâna cădeau peste un mugur ce strălucea lipit de pământ.) 
  
Luminiţa: Ce se va alege de el? 
  
Florian: Priveşte! 
  
(Mugurul a început să pleznească şi petalele îşi scoteau dinţişorii.) 
  
Luminiţa: Înfloreşte! 
  
Florian: Acum înţeleg taina florilor. E dragostea. Atunci când le îngrijeşti cu dragoste nu se ofilesc niciodată. Eu nu am cunoscut dragostea maternă, dar te-am cunoscut pe tine. 
  
Luminiţa: Ai dreptate. Trebuia să ne întâlnim, ca să cunoaştem marea taină a vieţii. 
  
Florian: Dar tu o să pleci! Te vei întoarce la familia ta. 
  
Luminiţa: Împreună cu tine. 
  
Florian: E imposibil! Eu sunt un boschetar. 
  
Luminiţa: Care mi-a salvat viaţa şi pe care tatăl meu îl doreşte ca ginere. 
  
Florian: Adevărat? 
  
Luminiţa: Adevărat. 
  
(Cei doi pornesc spre casă. În urma lor florile îşi ridică capetele.) 
  
Referinţă Bibliografică:
DE CE SE OFILESC FLORILE CÂND LE ATING? / Ana Cristina Popescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1818, Anul V, 23 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ana Cristina Popescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ana Cristina Popescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!