Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



PĂIANJENUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PĂIANJENUL 
  
Actul I 
  
Scena I 
  
Decorul: o cameră sărăcăcioasă, mobilerul vechi alcătuit dintr-un dulap, o masa, două scaune şi o canapea. 
  
Personajele: Malu, Sera 
  
(Sera era la masă şi decojea mere. Malu stătea pe canapea şi îşi rotea privirea prin cameră.) 
  
Malu: Îl văd. 
  
Sera: Pe cine? 
  
Malu: Pe el. 
  
Sera: Care el? 
  
Malu: Cel care trăieşte în umbră. 
  
Sera: Trăieşte în umbră? 
  
Malu: Umbra supremă. 
  
Sera: Nu te înţeleg. 
  
Malu: Niciodată nu m-ai înţeles. E bine că am înţeles eu să gust din măr, ca să fiu prizonierul umbrei. 
  
Sera: Dacă nu am avea merele acestea, ai răbda de foame. 
  
Malu: Aşa rabd durerea umbrei, durerea paradisului pierdut. Sunt prizonierul întunericului ce-şi ţese mătasa ascuţită în jurul meu. Sunt punctul unei sfere din care curg lin firele morţii. 
  
Sera: Eşti un parzit care nu face nimic toată ziua. 
  
Malu: Sunt un parazit de când am gustat fructul otrăvit, oferit de tine. 
  
Sera: Astăzi nu o să mai guşti niciun fruct otrăvit. Nu mai împart cu tine merele. 
  
Malu: Nu mai este nevoie să împarţi cu mine nimic. Ai împărţit cândva cu mine veninul şi de atunci mă zbat în pânza morţii până se topeşte în mine orice urmă de energie şi atunci el mă soarbe lacom. 
  
Sera: Care el? Ce pânză a morţii? 
  
Malu: Cel pe care l-am zărit în umbră întinzând funii grele. 
  
Sera: Care umbră? 
  
(Malu se ridică de pe canapea şi se apropie de dulap. Se uită cu atenţie la colţul peretelui ce se intersectează deasupra mobilierului.) 
  
Malu: Umbra dulapului, umbra sicriului de lemn ce-şi poartă tăcut povara. 
  
(Sera se apropie şi ea de dulap şi priveşte spre colţul umbrei ce dansa între dulap şi perete.) 
  
Sera: Un păianjen! În urmă cu trei zile i-am doborât pe toţi. 
  
Malu: Nu-i pronunţa numele. El nu trebuie să ştie că i-am observat jocul. 
  
Sera: Mă duc după o mătură şi-l dobor imediat. 
  
Malu: Nu te duci niciunde. Lasă-l să-şi desăvârşeasă lucrarea. 
  
Sera: Să murdărească pereţii cu pânză. 
  
Malu: De când am gustat din măr totul este o pânză. 
  
Sera (întorcându-se la masă pentru a-şi relua activitatea): O să-l dobor mai târziu. 
  
Malu: Decojeşte mere peste viaţa mea! 
  
(Malu îşi reia locul pe canapea şi priveşte spre locul unde păianjenul şi-a ţesut casa.) 
  
Sera: Astăzi nu o să-ţi mai ofer niciun măr. O să le păstrez pe toate pentru mine. 
  
Malu: Lăcomia, acea lăcomie ce-mi sorbe miezul şi mă lasa ca o cutie goală, mă lasă o umbră prizonieră în ţinutul morţii. 
  
Sera: Eu, lacomă? 
  
Malu: Taci. Victima îţi trage singură clopotul. A căzut în plasa morţii. Fiara îi aude muzica şi vine. 
  
Sera: O muscă. 
  
Malu: Clopotul a fost tras, s-a clătinat firul sacru. Îl văd. Balaurul se aproie de pradă. Ea îl aşteaptă speriată. Se teme de sărutul morţii. Acum ţese sicriul pe măsura făpturii ca o mângâiere a unei speranţe de lumină lipsită de libertate. O sărută. Sărutul morţii anulează orice rază a înşelăciunii. Durerea ameţitoare o ustură pe osândită în toate organele. Acum se depărtează de opera sa pentru a-i lăsa timp să se coacă. 
  
Sera: Probabil ţi-e foame. Vrei să guşti miezul unui măr. 
  
Malu: Nu mai vreau nimic. 
  
Sera: Eu nu sunt egoistă, o să-ţi ofer şi ţie un măr. (Îi întinde un măr.) Vino, să-l iei! 
  
(Malu se ridică de pe canapea. Ia mărul oferit de Sera şi se întorce în acelaşi punct din care observă jocul morţii.) 
  
Malu: Mărul, câte suferim din cauza lui! 
  
Sera: Ce tot spui? 
  
Malu: Atâtea vitamine ale morţii! Acum se dizolvă totul. E în agonie. Cred că licoarea magică i-a mâncat ochii vieţii. Da. S-a sfârşit. Vine călăul. Se apropie de ea. Îi soarbe miezul. A mai rămas o coajă ofilită din tot ceea ce a palpitat a viaţă cu o clipă în urmă. 
  
Sera: Nu mănânci? 
  
Malu (absent): Mi-a dat miezul. Coaja trebuia să rămână. E semnul celui ce-a răbdat durerea închisorii. (Gustă din măr.) E acru. 
  
Sera: Nu-i înţelegi dulceaţa. 
  
Malu: Dulceaţa lui, o clipă de zbucium într-un sicriu de borangic. 
  
Sera: Niciodată nu ai ştiut să te bucuri de tot ceea ce ai. 
  
Malu: Am avut o femeie. Nu am înţeles-o. Mi-a oferit un măr şi am urmat-o în ţinutul pânzei. Acum aştept umbra să-mi cucerească chipul. 
  
(Sera lasă merele înr-un vas şi pleacă din cameră să arunce cojile.) 
  
Scena II 
  
Personajele: Malu 
  
(Se apropie de masă.) 
  
Malu: Se eliberează de coji. Scapă de povara cofrajului. Lasă pradă întunericului tot ceea ce a strălucit o clipă. (Atinge vaslul cu mere.) Le-a dezbrăcat ca să-ţi aducă aminte de momentul paradisiac, goliciunea şi libertatea. Cine poate să înţeleagă merele? Au căzut pradă şarpelui din dorinţa de a cunoaşte izvorul din care lumina coboară aducând pe aripile ei viaţa. Au fost înlănţuite pentru ca moartea să le soarbă nectarul. Stau într-un colţ şi îşi plâng destinul orb ce le-a ancorat în năvodul arahnidei. 
  
(Răstoarnă merele pe masă.) 
  
Malu: Se rotesc fără nicio ţintă. (Un măr cade de pe masă şi se rostogoleşte pe podea.) A evadat din paradis, dar a greşit drumul. Acum plânge pătat de mizeria infernului. Nu mai are nicio şansă. Ţesătorul l-a observat din umbră şi se pregăteşte să-l strivească. (Se apropie de mărul căzut şi îl calcă. Fructul geme sub povara pantofului.) Plânge. Cântă a durere. (Apasă mai tare.) Când Dumnezeu a făcut mărul l-a creat şi pe şarpe. Nu i-a lăsat calea liberă spre soare. Mărul a ales greşit, iar şarpele şi-a dizolvat veninul în sâmburele vieţii. (Ridică talpa de pe fructul strivit. Îl priveşte cu atenţie, pe urmă se apleacă spre el şi ia câteva bucăţi.) S-au risipit jumătăţile după cădere. Plâng după întregul de ieri, dar nu-şi mai pot aduna sufletul şi rătăcesc de nebune până arahnida ţese coconul. O pădure de fire la capătul cărora se află o bucăţică de măr. Când firul se clatină începe muzica morţii. 
  
Scena III 
  
Personajele: Malu şi Sera 
  
Sera se reîntoarce în cameră. Aduce cu ea o mătură şi un făraş. Îl observă pe Malu în mijlocul camerei studiind câteva bucăţi de măr. 
  
Sera: Ce ai făcut? 
  
Malu (Tresare ca deşteptat din somn.) S-au risipit. 
  
Sera: Cine? 
  
Malu: Merele. 
  
Sera: Din bunăvoinţa ta s-au risipit. 
  
Malu: Au încercat să evadeze zadarnic. 
  
(Sera abandoneză mătura şi adună merele împrăştiate pe masă în coşul din care au fost alungate.) 
  
Malu: Ce faci? 
  
Sera: Strâng ce ai aruncat tu. 
  
Malu: Nu mai strânge. Vor încerca iarăşi să fugă. 
  
Sera: Stai în colţul tău şi lasă-mă să-mi văd de treabă! 
  
(Malu se reîntoarce pe canapea.) 
  
Malu: M-a trimis în colţ ca pe el. Probabil ea e victima pe care trebuie s-o ademenesc şi să croiesc în jurul ei lanţuri grele din fir de argint. 
  
(Sera termină de adunat merele. Adună cu mătura şi mărul sfărâmat de Malu şi risipit pe podea.) 
  
Malu: Ce s-a risipit nu mai poate să fie adunat. 
  
(Sera se apropie de colţul păianjenului şi ridică mătura.) 
  
Malu: (Se ridică speriat. Aleargă spre femeie şi o prinde de mână.) Ce faci? 
  
Sera: Curăţ peretele. Pentru ce crezi că am adus mătura? Pentru merele pe care le-ai răspândit în toate părţile după ce am plecat din cameră? Am adus-o pentru păianjen. 
  
Malu: Nu-i spune aşa. Mai bine taci. El ne păzeşte casa. Prinde orice vietate ce ajunge nepoftită aici. (Lasă mâna femeii în libertate. Aceasta îşi ridică rapid braţul şi ia pe vârful măturii castelul de cleştar din spatele dulapului.) 
  
Malu: Ce ai făcut? Ai greşit ca atunci când mi-ai dat să gust fructul oprit. E bine că el a scăpat. Va împleti o altă sită. 
  
(Femeia încearcă să prindă păianjenul.) 
  
Malu: El nu se lasă prins. Acum fuge. O să se ascundă, iar mâine o să fie mai puternic. El este vânătorul, nu poate să fie niciodată prada. 
  
Sera: Mâine îţi cade pânza pe ochi şi o să mă rogi să te salvez de păianjen. 
  
Malu: Te-am rugat ... 
  
Sera: Să nu-i mai spun pe nume, păianjen. 
  
Malu: Cine poate să mai înţeleagă femeile? Se încăpăţânează ca insectele să se legene în pânză, pe urmă cântă zadarnic. Sunt devorate de cel pe care l-au subapreciat. 
  
Sera: Avem noroc cu voi, păianjenii, care ne soarbeţi viaţa picătură cu picătură, clipă de clipă. 
  
Malu: Mă duc. 
  
Sera: Unde? 
  
Malu: Să prind muşte. E plin de muşte de când soarele îşi revarsă focul. 
  
Sera: Ce să faci cu ele? 
  
Malu: O să le dau prietenului meu din colţ. 
  
Sera: Tu vrei să se înmulţească, Malu ...? 
  
Malu: Taci, Sera, taci! (Pleacă din cameră.) 
  
Actul II 
  
Decorul: Aceeaşi cameră. 
  
Personajele: Sera, Soare, Cărare, Malu. 
  
Scena I 
  
Personajele: Sera, Soare, Cărare 
  
(Sera face ordine în cameră. Ia merele de pe masă. Părăseşte o clipă camera şi se întoarce fără ele, dar cu un telefon. Se aşează pe canapea şi sună pe cineva.) 
  
Sera: (Vorbind la telefon.) Ciao! ... Te aștept la mine. ... Malu a plecat. ... S-a dus să prindă muşte. ... E nebun. ... Te aştept pe la mine! 
  
(În scurt timp îşi face prezenţa în cameră un bărbat. Femeia îi sare în braţe.) 
  
Sera: Mi-a fost dor de tine, Soare. 
  
Soare: Şi mie mi-a fost dor de tine, Sera mea dragă. 
  
Sera: Într-un final împreună. 
  
Soare: Ce face rodul dragostei noastre? Creşte? 
  
Sera: Creşte. Malu crede că m-am îngrăşat. Nu mai pot să ascund mult timp sarcina. Nici nu doresc să-l mint că e copilul lui. Ar avea drepturi mai târziu asupra lui. 
  
Soare: Ai dreptate. (Se dezlipeşte din strânsoarea femeii, o ia de mână şi porneşte cu ea spre canapea.) Vino! 
  
(Se aşează unul lângă celălalt ţinându-se de mână.) 
  
Soare: Am o veste bună. O să putem pleca. Mi-am găsit un loc de muncă în Austria. O să avem şi locuinţă. M-am interesat de toate. Dacă nu ai fi luat legătura astăzi cu mine, te-aş fi sunat eu pe seară. Trebuie să te pregăteşti de o nouă viaţă. Mâine dimineaţă la ora opt vei găsi un motiv să ieşi din casă. Te duci după pâine sau ce-ţi place ţie şi vii la mine. Plecarea este la ora nouă. 
  
Sera: Atunci nu e timp de pierdut. O să-mi împachetez lucrurile şi o să le iei astăzi. Mâine nu o să pot ieşi cu bagajele din locuinţă. 
  
Soare: Mai stai? 
  
Sera: Nu. 
  
(Se ridică bucurosă. Deschide dulapul. Scoate o geantă de voiaj şi începe să-şi pună în ea lucrurile. Soare o priveşte atent.) 
  
Sera: (în timp ce-şi face bagajul) Sunt foarte fericită. Acum pot să evadez din sărăcia trăită alături de Malu. Soarele meu a răsărit. Acum îmi luminează calea. 
  
Soare: Tu eşti Sera mea, mult aşteptată. 
  
Sera (închizând geanta): Am terminat. Mă duc în camera de alături să-mi aduc actele. 
  
Soare: Între timp îl sun pe Cărare să vină să mă ajute cu bagajul. 
  
Sera: Ar trebui să-l suni mai târziu după ce petrecem puţin timp singuri. 
  
Soare: De ce vrei să complici lucrurile? Se poate întoarce Malu între timp. Sunt eu prieten cu Malu, dar nu pot pleca din casa lui cu bagaje fără să creez suspiciuni. Începând de mâine vom fi doar noi doi. 
  
Sera: Ai dreptate. Mă duc după acte. (Părăseşte camera.) 
  
Scena II 
  
Personajele: Soare. 
  
(Soare îşi scoate telefonul. Formează un număr.) 
  
Soare: Alo! Cărare! ... Te prezinţi la locuinţa Serei să mă ajuţi cu o geantă de voiaj. ... Nu a trebuit să o conving. E foarte fericită să plece cu mine. ... Nu bănuieşte nimic. ... Doamna mea o să mă aştepte câteva luni. ... E foarte înţelegătoare. Am avut binecuvântarea ei în privinţa copilului. Ea nu a putut să-mi dăruiască copii. ... ştie tot. ... După ce-mi va dărui copilul o să mă întorc în ţară. ... Ea o să afle că a născut un copil mort. ... O las în Austria. ... Se va descurca ea. E femeie. Dacă vrea. ... Eu nu o oblig la nimic. O să-mi iau copilul. Îl înregistez pe numele meu şi al soţiei. Ea rămâne să facă cu libertatea ei ce doreşte printre străini. ... Te las. Aud paşi. Cred că revine în cameră. 
  
Scena III 
  
Personajele: Sera, Soare. 
  
Sera (intrând): Am adus actele. (Merge spre canapea. Se aşează lângă Soare şi le oferă acestuia.) 
  
Soare: O să le pun bine. (Le aşează în borseta unde avea şi telefonul.) L-am sunat pe Cărare. Trebuie să ajungă. 
  
Sera: (prinzând braţul lui Soare): Între timp o să te strâng în braţe. 
  
Soare: De ce nu te astâmperi? Ştii că-mi face rău să mă întărâţi. Ai răbdare până mâine! 
  
Sera: Doar te strâng în braţe. Mi-eşti drag. 
  
Soare: Dar mie nu-mi face bine. 
  
Sera: Nu mă iubeşti? 
  
Soare: Crezi că aş fugi cu tine dincolo, dacă nu mi-ai fi dragă? 
  
Sera: Nu cred. 
  
Soare: Atunci nu-mi mai răscoli sufletul. 
  
Sera: Îmi este milă de Malu. 
  
Soare: Acum ţi-e milă de el. Rămâi cu el. Probabil că îl iubeşti. 
  
Sera: Pe tine te iubesc. Cum să rămân cu el? Sunt egoistă. Vreau să trăiesc fericită alături de omul pe care-l iubesc şi de copilul nostru ce se va naşte curând. 
  
Soare: Atunci de ce stai la îndoială? 
  
Sera: Nu stau la îndoială. Spuneam că mi-e milă de Malu. M-am obişnuit cu el, cum te obişnuieşti cu un frate. Nu cred că se va descurca singur. A fost învăţat să depindă de mine. Nu e un om rău, dar nu are acea scânteie care să te atragă spre el. E lipsit de orice farmec, un om şters, fără personalitate. 
  
Soare: Dacă ţi-e aşa de milă de el, nu trebuia să mă ameţeşti pe mine cu iubirea ta. 
  
Sera: Dacă mi-e milă de el, nu înseamnă că doresc să mă sacrific. 
  
Soare: O să se descurce el. Rămâne cu muştele, păianjenul ce-l urmăreşte pas cu pas. 
  
Sera: Ai dreptate. Rămâne să se bucure de lumea lui. Pe mine mă considera ca pe un copil ce trebuie protejat, precum protejezi o insectă ce e pe cale să se agaţe în capcana păianjenului. Nu m-am simţit femeie alături de el. 
  
Soare: Şi până la urmă păianjenul te-a răpit şi te-a făcut femeia lui. 
  
Sera: (râzând) Vrei să spui că m-ai făcut femeia ta pentru o noapte, asemenea păianjenului? 
  
Soare: Şi viaţa omului e o singură noapte. 
  
Seara: Ai dreptate. Aşa de repede trece totul. Mai ales momentele dulci. 
  
Soare: Dulci şi scurte ca vraja unui păianjen. 
  
Sera: Vrei să mă necăjeşti? 
  
Soare: Tu nu m-ai supărat când mi-ai spus că ţi-e milă de Malu? Acest lucru arată că încă mai ai afecţiune faţă de el. 
  
Sera: Eşti rău. Pe Malu nu-l iubesc. Tu eşti cel pentru care aş merge până la capătul lumii. Malu mi-e un prieten adevărat pe care-l apreciez. 
  
Soare: Dar tu i-ai fost prieten adevărat? 
  
Sera: Până te-am întâlnit pe tine. 
  
Soare: Taci! Ascultă! (Se aud paşi.) Cred că vine Cărare. Acum poţi să-mi eliberez braţul şi să nu-mi mai ataci ochii cu privirile tale pline de farmec? 
  
Sera: (abandonând braţul cald al omului drag) Poate e Malu. 
  
Soare: Să sperăm că nu este el. O să vadă bagajul şi nu mai ţine povestea veche, că am trecut să jucăm şah. 
  
Sera: Am dreptul să fac ce doresc cu viaţa mea. 
  
Soare: În acte eşti soţia lui. 
  
Sera: Nu o să mai fiu. 
  
Soare: Se apropie. 
  
Scena IV 
  
Personajele: Sera, Soare, Cărare. 
  
(Cărare îşi face apariţia în cameră.) 
  
Cărare: Bună ziua! 
  
(Malu şi Sera se ridică de pe canapea.) 
  
Soare: Cărare! 
  
Cărare: Eu. 
  
Soare: Ne-ai speriat. 
  
Cărare: Aşa fioros arăt? 
  
Sera: Îmi era teamă că s-a întors Malu. 
  
Cărare: Atunci ar fi fost o problemă. 
  
Soare: Cu siguranţă nu a prins suficiente insecte. 
  
Cărare: Nu mai râde de sărmanul om. Fiecare cu înţelepciunea lui. 
  
Soare: Ai dreptate. 
  
Sera: Merg să fac o cafea. 
  
Cărare: Nu vă deranjaţi! 
  
Sera: Nu este niciun deranj. 
  
Soare: Nu avem timp de cafea, Sera! Se poate întoarce Malu din clipă în clipă. Trebuie să plecăm cât mai repede cu bagajul. 
  
Sera: Poate că ai dreptate. 
  
Soare: Sigur am dreptate. (Se apropie de genta de voiaj.) Acesta este bagajul. 
  
Cărare: Îl iau imediat. (Ia bagajul şi părăseşte camera.) 
  
Soare: (Se apropie de Sera. O sărută pe frunte.) Noi plecăm. Te aştept mâine. 
  
Sera: O să vin. Aştept cu nerăbdare clipa în care o să fiu doar a ta. 
  
Soare: (În timp ce părăsea camera.) Te pup. 
  
Scena V 
  
Personajele: Sera, Malu. 
  
(Sera se aşeză pe canapea surâzând fericită. În cameră îşi face apariţia Malu.) 
  
Sera: (fără să privească spre uşă) Ai uitat ceva? 
  
Malu: Nu am uitat nimic. Am prins suficiente insecte. 
  
Sera: Malu? 
  
Malu: Dar cine credeai că este? Aşteptai pe cineva şi eu te-am deranjat? 
  
Sera: Tu şi ideile tale. Nu aşteptam pe nimeni. 
  
Malu: Nici măcar pe mine? 
  
Sera: Nici pe tine. Eram aşa de liniştită singură. 
  
Malu: Atunci plec. 
  
Sera: Fără să-ţi hrăneşti păianjenul? 
  
Malu: Plec după ce-l hrănesc. 
  
Sera: Nu trebuie să pleci niciunde. 
  
Malu: Eşti sigură? 
  
Sera: Foarte sigură. 
  
Malu (ce se uita spre femeie sprijinindu-se de masă) Cred că l-am observat pe Soare şi pe sluga lui, Cărare, trecând cu un bagaj prin faţa casei noastre. Au fost pe la noi? 
  
Sera: Nu. 
  
Malu: Am înţeles că se duce dincolo la lucru câteva luni şi a trecut pe la mine înainte de a pleca din ţară. 
  
Sera: Nu a trecut nimeni pe aici. 
  
Malu (Se apropie de păianjen.) E prea jos firul semnalizator. Clopoţelul a sunat. El îmi spune că am fost invadat de persoane străine. 
  
Sera: Cine să te mai înţeleagă? 
  
Malu: (Ia un scaun de lângă masă. Îl aşează lângă dulap.) Taci! Acum ofer păianjenului ofranda. 
  
(Malu scoate o cutiuţă în care avea vreo douăzeci de muşte. Toate erau fără câte o aripă, dar în viaţă. Se urcă pe scaun şi le agaţă în pânza de borangic.) 
  
Sera: (pentru sine): E nebun. 
  
Actul II 
  
Decorul: o strada, o staţie de autobuz, o bancă. 
  
Personajele: Sera, Soare, Cărare, Malu. 
  
(În staţie aşteaptă Cărare cu bagajul pregătit.) 
  
Cărare: Cine-i mai înţelege pe cei bogaţi? Îşi complică singuri viaţa. Niciodată nu sunt mulţumiţi cu ce au. Dacă ar putea şi-ar însuşi până şi luminătorul zilei, lăsând pe cei asemenea lor în întuneric. Mă uit la stăpânul meu. Putea să obţină totul şi fără să înşele, dar a preferat falsitatea. Acum este prea târziu să renunţe. El a ales acest drum. Sera, of, Sera, e o copilă proastă. N-o pot numi femeie, pentru că nu e deloc matură în acţiunile ei. O să înţeleagă cât de naivă a fost, când o să fie prea târziu. Atunci nu va mai avea pe umărul cui să plângă. Şi-a lăsat Malu singur. Zburdă ca o căprioară în libertate, dar se lasă dusă de val şi ajunge într-un loc străin, în colţii animalelor sălbatice ce-i vor devora carnea, îi vor bea sângele, iar soarele îi va ofili pielea. Eu sunt mulţumit cu ce am. Nu trebuie să evadez în alte ţări sau să alerg după oaia din curtea vecinului. Am auzit că oamenii cu funcţii înalte când ajung printre străini sunt asemenea mie, slugi, nu angajaţi aşa cum ar fi normal. Cu ce se deosebesc ei de mine? Cu superioritatea ce o afişează pe la colţ de uliţă? Eu sunt mai bine decât ei. Simt pământul ţării sub picioare. Eu nu părăsesc locul din care îmi adăp rădăcina. Fără rădăcină sunt un nimeni, sunt o frunză desprinsă de pe ram care nu-şi mai găseşte copacul. 
  
(Sera vine spre locul în care se află Cărare.) 
  
Sera: Bună ziua! Am avut impresia că vorbiţi singur. Aţi murmurat ceva? 
  
Cărare: Număram secundele. 
  
Sera: Probabil aştepţi de mult timp. 
  
Cărare: Sunt angajatul stăpânului meu. 
  
Sera: De ce n-a ajuns Soare? 
  
Cărare: O să ajungă curând. A mai avut ceva de rezolvat înainte ca să plece din ţară. M-a trimis pe mine să te aştept. Mi-a dat şi bagajul. 
  
Sera: Dar este târziu. Mai zece minute e ora nouă. 
  
Cărare: O să ajungă, chiar şi în ultimul minut. Nu vă lasă singură. A aşteptat mult ziua aceasta. (privind de-a lungul străzii) Vine! 
  
Sera: Vine? (Se întoare cu faţa spre strada ce se întindea leneşă la soare. Îl văd şi eu. E mai frumos ca niciodată. 
  
Cărare: Se apropie. 
  
Soare (ajungând): Salut! Cu greu am reuşit sărezolv totul. (către Sera) Pregătită? 
  
Sera: Aş merge cu tine până la capătul pământului. 
  
Soare: De ce nu şi dincolo de el. (Se uită la Cărare.) Bine, Cărare! Eşti liber. 
  
Cărare: După cum ordonaţi. 
  
Soare: Să ne auzim cu bine, Cărare! 
  
Cărare: Să aveţi parte de realizări! 
  
(Cărare pleacă.) 
  
Sera: Într-un final doar noi doi, Soare! 
  
Soare: Şi copilul nostru care aşteaptă să se nască. 
  
Sera: Sunt atât de fericită. 
  
Soare: Vine! 
  
Sera: Cine? 
  
Soare: Malu. E în apropiere. 
  
Sera: Ce ne facem? 
  
Soare: Nu cred că ne-a observat. 
  
Sera: Nu poate să-mi distrugă visele. 
  
Soare: Vine! 
  
Sera (cu lacrimi în ochi) 
  
Soare: Maşina noastră. 
  
Sera: Am scăpat. Suntem liberi. 
  
(Se face pe moment întuneric. Soare şi Sera părăsesc staţia de autobuz.) 
  
Scena II 
  
(Malu îşi face apariţia în staţia de autobuz. Se aşează pe o bancă.) 
  
Malu: Au plecat. Credeau că nu ştiu nimic. Am ştiut totul. Prietenul meu din umbră mi-a spus tot. Fiecare fir rupt mă durea, dar ei nu vedeau lucrul acesta. A fugit din pânza mea şi acum crede că este liberă. E mai legată ca niciodată. Veninul i-a anihilat raţiunea şi acum o soarbe bucată cu bucată. Când va rămâne doar umbra de ea o să fie prea târziu. Se va întoarce la mine, în pânza mea, asemenea Fiului risipitor, iar eu o s-o primesc, aşa, ca pe o muscă fără aripi şi o las să se amăgească cu dulceaţa ultimului sărut. Până la urmă eu chiar am iubit-o, altfel Soare nu ar fi reuşit niciodată să guste mărul. 
  
(Se ridică de pe bancă. Face câţiva paşi.) 
  
Malu: Sau poate nu se va mai întoarce niciodată. Îi vor rugini aripile departe şi eu va trebui să rămân prizonierul singurătăţii, în colţul meu întunecat, cu firele mele. 
  
Ana-Cristina Popescu 
  
Referinţă Bibliografică:
PĂIANJENUL / Ana Cristina Popescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1690, Anul V, 17 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ana Cristina Popescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ana Cristina Popescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!