Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



PICĂTURA DE CEARĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PICĂTURA DE CEARĂ 
  
(DIN VOLUMUL RĂTĂCIRI) 
  
Era noapte. Edwina s-a lăsat pradă gândurilor ce-i frământau simţurile. O lumânare îi păta chipul cu umbre galben-roşiatice. O picătură de ceară a scăpat din cercul lumânării şi a poposit biruitoare pe pielea albă a Edwinei. 
  
La început a fost mai greu. A simţit arsura în toată fiinţa. Totul a început cu o picătură de ceară căzută întâmplător. A răsărit din întuneric ca o scânteie de o clipă şi s-a dizolvat pe pielea fină a Edwinei. După această picătură au urmat altele şi altele. Picăturile de ceară au prins curaj. Nu se mai ruşinau că provocau arsuri în timp ce se lipeau de o fiinţă pierdută în ceaţa nopţii. Treptat a început să se obişnuiască. Picătura de ceară şi-a lăsat sigiliul. Lumânarea se topea succesiv aruncând picături adânci în viaţa Edwinei. 
  
Încetul cu încetul Edwina s-a adaptat cu durerea arsurii. Măsura timpul mort dintre picăturile de ceară. A ajuns să depindă de ele. Arsura lor dureroasă o ţinea în viaţă. Fiecare picătură de ceară îi provoca o durere profundă dar fără ele nu mai putea trăi. 
  
La un moment dat s-a adunat prea multă ceară. Edwina simţea că se sufocă sub presiunea acesteia. Omul nu reuşeşte să atingă perfecţiunea, deşi aspiră spre aceasta şi ajunge să se sufoce printre piramidele de ceară ale idealului. 
  
Noaptea şi picătura de ceară i-au adus aminte Edwinei de ceva îndepărtat ... 
  
S-a întâmplat cu puţin timp în urmă. O picătură de ceară a scrijelit fiinţa Edwinei într-o dimineaţă răcoroasă de toamnă. A căzut ca o frunză îngălbenită de vreme la ea în suflet. Era atâta de firavă însă acestă fragilitate pârjolea fără milă fiecare colţişor al făpturii. A sângerat toată fiinţa ei sub povara primei arsuri. S-a revoltat pe îndrăzneala picăturii de ceară. După prima picătură de ceară au urmat altele. Acestea păreau nişte gutui rătăcite în căutarea razelor de soare. Ar fi dorit să se coacă dar soarele refuza să le dăruiască desăvârşirea. Războinice au început să bată la poarta sufletului Edwinei căutând un pat cald pentru a se putea topi în voie. Edwina le-a primit. Nu se mai putea împotrivi lor. Erau trimise de soarele ce-i guverna viaţa. Dacă le refuza acest capriciu o lăsau în întuneric. În cele din urmă picătura de ceară a refuzat să mai cadă, abandonând-o. Toamna a apus răpusă de brumă şi îngheţ timpuriu iar picătura de ceară a închis ochii pentru eternitate. Absenţa picăturii a trezit izvorul fiinţei şi lacrimile păreau că nu se mai astâmpără. Au căzut atât de multe, încât izvorul a secat la un moment dat iar Edwina se simţea moartă. Orice voinţă de viaţă a părăsit-o. A mai cunoscut picături de ceară dar ca picătura de ceară din acea toamnă în care a apus orice voinţă de viaţă nu a mai întâlnit. Plângea. La început plânsul era un fel de bocet. Bocea după picătura care a apus şi care nu se va mai întoarce niciodată. I-a întors cu nepăsare chipul. Nu a avut nici măcar milă de făptura ce a primit să ardă pentru ea şi doar pentru ea, de făptura ce a considerat-o parte din ea, de făptura ce i-a făcut altar şi a înălţat-o mai presus de ea, divinizând-o. 
  
Sufletul ars de jarul picăturii nu-şi mai putea găsi echilibrul. Mângâierea nu cunoştea drumul spre el. Nu avea cui să se plângă. Era singur iar singurătatea doare cel mai rău. Picătura l-a părăsit şi odată cu ea sprijinul, echilibrul în viaţă, propriul eu. 
  
Edwina a avut atâta încredere în picătura de ceară şi aceasta i-a întors spatele. Acum îşi simţea fiinţa goală, săracă. Toată deşertăciunea pământească îi trecea prin faţă şi nu putea să se lege de nimic trecător ca să poată uita picătura de ceară, ca să poată uita adevărata viaţă ce a fugit fără să-şi întoarcă măcar o dată privirea înapoi. 
  
Acum noaptea s-a aşezat peste toate, o noapte grea, o noapte ca un sfârşit de veacuri. Frumuseţea de altă dată nu-şi mai zărea chipul oglindit în apa cristalină a vieţii. Şi-a uitat picăturile de rouă de când bruma nopţii i-a înveşmântat fiinţa. Întunericul a înghiţit fericita clipă ce a pâlpâit o fracţiune de secundă cu speranţa eternităţii. 
  
Edwina a gustat o secundă eternitatea. A început să construiască în secunda paradisiacă munţi de vise. A păşit spre răsărit. Pe urmă s-a avântat spre raza soarelui de amiază. Nu s-a oprit şi a alergat mai departe. Dorea să cucerească înălţimile. Soarele a privit spectacolul şi a topit picătura de ceară ce a îndrăznit să urce spre el. Acum ea nu mai ştie cine este, unde este şi ce face. E dezorientată. 
  
Sigiliul de ceară a fost abandonat în noapte iar durerea arsurii părea o floare de primăvară ce nu a avut timp să zâmbească soarelui fiind acoperită de ultimul cojoc al Dochiei. Lumânarea s-a topit iar viaţa făpturii nu-şi mai găsea sensul. Aştepta să se topească şi ea dar toamna refuza să-i ofilească sufletul şi să-l scuture în veşnicie. 
  
Nu era Edwina omul care să trăiască în trecut şi să viseze la un viitor plin de ceară. Prezentul îţi clădeşte secunda adevăratei vieţi. Acestă secundă a părăsit-o. Fără prezent Edwina se simţea moartă. Nu putea să fugă în viitor ca să se ascundă de prezent ca de o clipă ce a trecut demult. Ce putea să-i ofere viitorul fără adevărata picătură de ceară ce a abandonat-o? Cu siguranţă nu-i putea oferi nimic. Nu poţi oferi viaţă trupului ce a refuzat să mai palpite lăsându-şi simţurile putreziciunii. Ar fi început o luptă pe care nu ar fi câştigat-o. Cei care trăiesc într-un viitor inexistent se luptă fără izbândă. Îşi jelesc soarta şi nu primesc ajutor. Această categorie de oameni nu se-ntreabă niciodată cine sunt, ce sunt, ce fac şi unde să află. Nu se uită în jur şi nici nu pătrund în sine înşişi. 
  
Era târziu. Ceara s-a sfârşit sub presiunea luminii. Edwina se ascundea în întuneric nedorind să mai păşească spre ziuă. 
  
În scurta-i clipă omul îşi iubeşte soarele geamăn mai mult decât pe el însuşi. Nu reuşeşte să se iubească pe el cum îl îmbrăcă în iubire pe acel ceva aidoma lui. E în firea omului să se dăruiască, să devină o jertfă pe altarul vieţii. Asupra lui ar lăsa să se abată toate furtunile doar ca să protejeze acea picătură de ceară ce i-a atins sufletul ca un sărut sălbatic. Doar din când în când omul mai aude printre valurile înspumate un glas ca un ecou al paradisului pierdut „Adame unde eşti?“ (Facere 3, 9) Aude glasul divin şi tace. Nici el nu ştie unde se află. E aşa de pierdut printre valuri, mereu la un pas de a se îneca. S-a aruncat în valuri, cu toate că divinul i-a oferit protecţie. Unde ar putea să spună că este? Nici el nu ştie. Nu cunoaşte drumul drept. S-a rătăcit într-o iluzie a picăturii de ceară. Divinul îl întreabă şi omul tace. Divinul îl caută şi omul se ascunde. Tace ca un surdomut şi încearcă să se ascundă într-o viaţă pătată de picături de ceară. 
  
Referinţă Bibliografică:
PICĂTURA DE CEARĂ / Ana Cristina Popescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1494, Anul V, 02 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ana Cristina Popescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ana Cristina Popescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!