Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: Aliona Munteanu         Publicat în: Ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014        Toate Articolele Autorului

Aliona MUNTEANU - A. SOLJENIŢÎN. VIŢELUL ŞI STEJARUL.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cartea "Viţelul şi stejarul" cu subtitlul „Însemnări din viaţa literară din timpul Uniunii Sovietice" a fost începută de A. Soljeniţîn în anul 1967, când autorul avea 49 ani, dar a fost completată în 1971, 1973 şi 1974. Pentru prima dată cartea a fost publicată în Rusia în 1975 cu denumirea „Бодался теленок с дубом”. A doua ediţie de dimensiuni mult mai mari a fost elaborată în 1996 şi publicată de editura moscovită „Soglasie". Materialul adăugat conţine detalii despre persoanele care l-au ajutat pe Soljeniţîn în munca sa literară de dinainte de exil.  
 
Această carte ne oferă nu doar informaţii despre greutăţile cu care s-a confruntat autorul în timpul URSS, ci şi problemele întregii literaturi ruse strangulate de ideologia socialistă. În timp ce facem treptat cunoştinţă cu soarta scriitorului, ne creăm un tablou asupra vieţii sociale şi literare din Uniunea Sovietică a anilor '60 - '70.  
 
Referitor la genului literar al scrierii, însăşi Soljeniţîn ne dă un răspuns în această privinţă: "Există o literatură, destul de abundentă, pe care am putea-o numi literatură secundară: literatură despre literatură; literatura pe teme literare; literatura generată de literatură (...) Eu însumi, de pe poziţia profesiei mele, o citesc cu plăcere, dar o plasez categoric mai prejos decât literatura-literatură. (...) nu mi-aş fi închipuit vreodată că la patruzeci şi nouă de ani ai mei am să mă apuc să încropesc ceva în genul memoriilor." Prin urmare, nu este doar memorialistică pură: regăsim între rândurile autorului critică, literatură documentară, publicistică. Ne aflăm în faţa unui fenomen nou al literaturii, genul căruia nu îl putem delimita în totalitate.  
 
În urma experienţei trăite de deţinut (între 1945-1953) provocată de atitudinea critică faţă de Stalin care, după părerea scriitorului, a denaturat ideologia leninistă, poartă singur o luptă împotriva sistemului instalat într-o perioadă în care nimeni nu are curajul să spună adevărului pe nume, perioadă în care se permite publicarea scrierilor ce prezintă realitatea distorsionată.  
 
Stilul scrierii este unul simplu, uşor de urmărit şi înţeles, adresându-se în felul acesta oamenilor din diferite clase sociale. Uneori ai senzaţia că este înregistrarea unui discurs foarte bine pregătit. Autorul este atent până la cele mai mici detalii şi respectă cronologia faptelor.  
 
Cartea reprezintă o hartă a viaţii scriitorului, dar şi a tuturor confraţilor din breasla literaturii care au împărţit aceeaşi soartă de a fi nerecunoscuţi în patrie şi trimişi în lagăre sau surghiun. În afară de chinurile şi lipsurile din lagăre, artistul este nevoit să-şi înveţe opera pe de rost – mii de versuri şi chiar proză. În scopul acesta este concepută o adevărată tactică de muncă: „(…) am inventat nişte mătănii bazate pe un sistem metric şi, în închisorile de tranzit, mărunţeam beţe de chibrit în chiştoace pe care le mutam dintr-un loc în altul. Către sfârşitul stagiului meu de lagăr, după ce am devenit mai încrezător în capacitatea memoriei mele, am început să scriu şi să învăţ dialoguri în proză şi chiar oleacă de proză-proză. Memoria mea înmagazina! Treaba mergea. Dar consumam din ce în ce mai mult timp ca să repet în fiecare lună toată masa de lucruri memorizate – asta îmi lua deja o săptămână pe lună.” (Soljeniţîn, 2002, pag.11)  
 
În surghiun scriitorul este obligat să-şi aranjeze ascunzători pentru scrierile sale pentru a nu fi accesibile percheziţiei superficiale de la domiciliul deportatului, să fie mereu pregătit pentru un astfel de control. Ascunzători în cele mai ingenioase locuri: „(…) am inventat tehnica păstrării manuscriselor în picup: acesta are în interior o cavitate şi el este el însuşi aşa de greu încât la cântar nu se observă că i s-a adăugat ceva. Şi partea de sus a dulapului, partea marcată de cârpăceală caracteristică epocii sovietice, am folosit-o pentru o dublură din placaj.” (Soljeniţîn, 2002, pag.14)  
 
Soljeniţîn a realizat chiar şi microfilme cu manuscrisele sale şi le-a trimis în Occident pentru a se asigura că scrierile sale vor supravieţui. „Scrierea în subteran” în decursul a cinci ani de lagăr până la îmbolnăvire şi apoi în alţi şapte ani de exil îl ajutase să îşi menţină constant starea sufletească, nutrirea speranţei că adevărul va triumfa. Urmează apoi doisprezece ani de libertate, de activitate literară activă, dar şi ascunsă în acelaşi timp. În anul 1960, în anul al treisprezecelea de scris continuu, scriitorul simte nevoia de a împărtăşi experienţele sale semenilor săi. Ia hotărârea îndrăzneaţă de a trimite una dintre scrierile sale, „periate anterior”, redacţiei Novîi Mir. Răspunsul nu s-a lăsat prea mult aşteptat: Tvardovski a rămas impresionat de „Ş-854”, convins că nu reprezenta „mistifierea vreunui condei renumit, iar autorul nu era un om de litere şi nu era din Moscova”. Descoperirea unui nou talent îl entuziasmase enorm pe Tvardovski şi hotărăşte să încerce publicarea sub noua sa denumire „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”. Însă nuvelă este publicată destul de târziu (după aproape un an), cu mult după Congresul al XII-lea, ratând ocazia de vârf al eficienţii demascării lui Stalin. „Literatura putea să accelereze mersul istoriei. Dar nu l-a accelerat.” Cu toate acestea nuvela s-a bucurat de un succes răsunător, chiar şi N. Hruşciov a aprobat cu elan nuvela, plăcându-i în mod deosebit scena muncii: „cum economiseşte Ivan Denisovici mortarul”. El însuşi comandă 23 exemplare ale nuvelei pe care le împarte şefilor mari ai partidului. Tot el este cel care la prezidiu a cerut celor prezenţi să fie de acord cu publicarea.  
 
După publicarea nuvelei apare brusca notorietate: ziariştii dau buzna peste scriitor pentru a cere interviuri, telefonul suna într-una, vin scrisori, invitaţii etc. Însă Soljeniţîn „se temea că începând să răspundă corespondenţilor occidentali, le va da celor sovietici ocazia de a-i pune întrebări apte a declanşa din partea acestuia răspunsuri care l-ar fi menit fie, pe loc, ipostazei de rebel, fie celei de prea supusă slugă. Nedorind să mint şi neîndrăznind să mă revolt, am preferat să tac.” Cei de la CC au văzut în această atitudine un soi de supuşenie. Dându-şi seama de talentul vizibil al lui Soljeniţîn l-au primit în rândurile Uniunii Scriitorilor aproape instantaneu. Iniţial l-au lăudat până-n ceruri, iar apoi când situaţia politică s-a schimbat au început criticile şi atacurile prin diverse ziare. „(…) în această presă, ceea ce mă surprindea şi mă uimea erau laudele excesive de mai înainte. Acum însă eram cu totul de acord cu un meci nul: mârâiţi încetişor, dar să nu muşcaţi, iar eu o să stau liniştit în banca mea. Judecând cu realism, trebuie să spun că situaţia mea era excelentă: cu viteza unei rachete mă primiseră în Uniunea Scriitorilor şi, prin aceasta, mă scutiseră de şcoala care-mi mânca atâta timp.” (Soljeniţîn, 2002, pag.111)  
 
Cu toată această campanie dezlănţuită împotriva sa, Soljeniţîn continuă să scrie: adună materiale pentru Arhipelag, lucrează la cartea despre revoluţia din anul 1917 (denumită convenţional R-17), începe „Pavilionul canceroşilor” şi extrage câteva capitole din „Primul Cerc” care ar putea fi publicate strategic atunci când va fi necesar.  
 
Multe dintre scrierile prezentate de Soljeniţîn lui Tvardovski pentru publicare au fost respinse pentru că nu erau pe placul Comitetului. După părerea acestuia era absolut nevoie de o atenuare, şlefuire, de fapt o depersonalizare a operei, o tocire şi mutilare adevărului. Din cauza maniei redactorului de a găsi neapărat un alt titlu operei aduse la Novîi Mir (de exemplu „Pavilionul Canceroşilor” urma să fie rebotezat în „Bolnavi şi doctori”) autorul preferă să retragă manuscrisul şi să aştepte vremuri mai prielnice.  
 
Căderea regimului lui Hruşciov reprezenta un pas înapoi de la începutul acestei „libertăţi” inferioare. Noua conducere avea nevoie de dovezi de loialitate cerându-i-se „povestioare care să poată trece”, ceea ce pentru scriitor reprezenta o trădare a principiilor sale. În această privinţă a loialităţii Soljeniţîn are audienţe la oameni „sus-puşi” şi reuşeşte să-şi păstreze verticalitatea şi demnitatea de scriitor. Cu toate acestea se resimte deja apropierea pericolului iminent. Soljeniţîn retrage cele patru exemplare ale „Primului cerc” din seiful redacţiei şi le duse în apartamentul prietenul său Teuş (care din neglijenţă scotea romanele din ascunzătoare pentru lectură şi chiar o parte din ele le-a trimis unui prieten de-al lui). În data de 11 septembrie 1965 întreaga arhivă a scriitorului a fost confiscată de securişti în urma percheziţiei din apartamentul familiei Teuş şi a prietenului acestuia. S-au confiscat „Primul cerc”, „Banchetul învingătorilor”, „Republica muncii” şi poeziile despre lagăr. Această lovitură sub centură îi provoacă scriitorului o mare suferinţă: „(…)iată, a fost suficient un pas greşit, a fost suficientă o stângăcie, şi tot planul, toată munca de-o viaţă a naufragiat. Şi nu numai munca mea de-o viaţă, ci şi testamentul milioanelor de dispăruţi, al celor care nu putuseră să-l şoptească pe-al lor, al celor care, muribunzi pe-o duşumea într-o baracă de lagăr, nu putuseră să-l murmure pe-al lor – testamentul acela, eu nu-l executasem, îl trădasem, mă dovedisem nedemn de el(…)”(Soljeniţîn, 2002, pag.152)  
 
Iniţial Soljeniţîn spera ca Occidentul să anunţe publicului larg despre confiscare, însă nu se întâmplă aşa. Occidentul tăcea în timp ce Şolohov primea Premiul Nobel: „Din partea Occidentului nu era nici o nădejde, de altfel nici nu trebuie să contăm vreodată de el. Dacă o să devenim liberi, aceasta nu ne-o vom datora decât nouă.” (Soljeniţîn, 2002, pag.168)  
 
Soljeniţîn scrie o scrisoare lui Brejnev prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de evenimentele care au loc, dar nu primeşte nici un răspuns. Între timp romanele sale circulă clandestin între membrii de partid prilej pentru continuarea persecuţiilor dezlănţuite de instructorii partidului. Relaţia dintre Soljeniţîn şi redacţia Novîi Mir se înrăutăţeşte de îndată ce Soljeniţîn trece la poziţia de apărare, trecând peste regula impusă de Tvardovski prin care orice scriere nouă trebuie să treacă pentru prima oară prin mâinile lui. Soljeniţîn răspândeşte cu ajutorul samizdatului o parte din operele sale şi începe să ducă o luptă deschisă: ţine lecturi deschise, acordă interviuri, vorbeşte cu publicul.  
 
Publicarea în străinătate îi aduce popularitate scriitorului. De la prima publicare al lui Soljeniţîn şi decorarea cu Premiul Nobel pentru literatură nu sunt decât opt ani - acest lucru nu a mai avut precedent în istoria acestui premiu prestigios. În continuare se duce o campanie de propagandă înverşunată împotriva lui Soljeniţîn. La publicarea „Arhipelagului Gulag” Soljeniţîn este arestat, învinuit de trădare şi i se retrage cetăţenia. El însă călătoreşte în străinătate şi îşi continuă munca. Abia în 1990 îşi redobândeşte cetăţenia şi se întoarce în patrie.  
 
Ceea ce m-a impresionat în cazul lui Soljeniţîn este tăria lui de caracter în lupta sa continuă cu ideologia mincinoasă. Este uimitor cum un fost deţinut poate să-şi găsească forţele necesare pentru a-şi duce munca până la capăt, de a-şi urma destinul. Şi nu este vorba doar de o luptă personală, ci o luptă în numele tuturor celor care au suferit pe nedrept în lagărele comuniste. Prin scrierile sale, vocea lor a fost auzită. Literatura a căpătat curajul de a spune lucrurilor pe nume într-o perioadă în care majoritatea au continuat să tacă.  
---------------------------------  
Bibliografie:  
A. Soljeniţîn, Viţelul şi ştejarul: însemnări din viaţa literară, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002  
 
Referinţă Bibliografică:
Aliona MUNTEANU - A. SOLJENIŢÎN. VIŢELUL ŞI STEJARUL. / Aliona Munteanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1392, Anul IV, 23 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Aliona Munteanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aliona Munteanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!