Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Alexandru Maier         Publicat în: Ediţia nr. 1850 din 24 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

Parcă (după şasesprezece ani)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Parcă (după 16 ani… ) 
  
Capitolul unu 
  
Timpul, iubirea şi noi. 
  
Imi vine să râd, imi vine să plâng, amarnic să plâng, toata viata am plâns, dacă aş evapora lacrimile ,cele adunate în sticluţe, aş procura sare pentru multi necăjiţi. ..Irina m-a parăsit, nu m-a mai putut suporta, nu m-a mai putut iubi, aşa cum sunt, deşi am observat că s-a străduit mult, aşa cum de obicei se străduiesc femeile, însă pănă la un anumit punct, de acolo-încolo le poţi picura cu ceară, gata Mi-e aşa greu şi dor de ea; şi remuşcările acestea care rod carne vie din mine, dusă, pierdută, lipsă orizontului. Ce mă fac? Se uita la mine cu ochii ei mari şi nu zicea nimic, eu mă zguduiam, plîngeam, ea tăcea, nu avea milă...însă când a ieşit pe uşă, cu Kristof de mână, fără să întoarcă capul mi-a spus:”Îţi las totul: apartament, căţel, Dacia, fotografii!” şi mi le-a enumerat pe toate ca un contabil (vai cum putem contabiliza ce ni se întâmplă). A zis că-mi lasă totul, dar mi-a luat totul. Totul? Ce înseamnă totul ? Mai nimic ? Ce rămăne, ce are importanţă? Cine contabilizează ce are importanţă şi ce nu are inportanţă ?Fiindcă poţi avea palate de cleştar aurite şi să porţi în suflet iadul - este cu muuult mai puţin decăt nimic- în sufletul acesta care este purtător de Dumnezeire,Poate de aceea Irina a fost de acord cu numele de Kristofor ,aşa ar trebui să ne numim toţi, dar noi trăim într-o măscoasă moală încă de acum, aşa ca mine; scriu şi zic, fiindcă nu vreau să se mai ajungă pănă aici, este destul putregaiul care ne cuprinde din cauza lipsei de iubire, toleranţă şi credinţă…… 
  
Am rămas privind formele ciudate ale cafelei răsturnate pe covor, asemănătoare celei de acum şaisprezece ani de la incidentul cu un alt sinucis Costel (de ce se sinucid atăt de mulţi oameni pe care-i cunosc?....). 
  
6 Octombrie marţi Duminică a venit acasă Irina, să-şi ia hainele rămase. Era tot cu Kristof de mână, care se uita cănd la mine, cănd la mama lui, cu o privire care trecea prin noi, privirea Irinei, deşi ea spune că este privirea mea tristă, ascuţită, când rece, când tăioasă, când demnă de milă şi de iubire., Kristof a mers în camera sa să-şi aducă jurnalele lui secrete; vai cât aş fi vrut să citesc din ele, să mă dumiresc cu una-alta, are şi copilul ăsta un mister de neatins, tare mult tace şi chiar dacă e copilul meu, mă izbesc de sufletul lui ca de un zid; parcă lumea asta este făcută doar din ziduri între oameni. Irina venise cu maşina noastră ( totuşi rămăsese la ea fiindcă o ameninţasem că-i dau foc dacă nu o ia cu ea şi ştia că nu glumesc, mă cunoştea de-o viaţă) Eu eram nebărbierit de-o săptămână, observase că plânsesem mult, dar şi faptul că eram aproape trez după o noapte de coşmar, (după o viaţa de amar, aş zice eu), am încercat s-o îmbunez: 
  
- Rămâi! Te iubesc! Am nevoie de tine! Vom putea fi fericiţi împreună... Încă putem avea un viitor frumos, noi... 
  
- Nici un „noi”! Tu eşti morbid, tu nu poţi trăi decât în trecut, printre stafiile zilelor apuse, acolo trăieşti! Omori orice rază de soare sau de iubire. 
  
-Cum omor,eu ? Ajută-mă să înţeleg. 
  
-N-ai înţeles şi nici nu ai să înţelegi niciodată nimic, n-ai trăit şi nici nu ai să trăieşti nici de acum încolo, trebuie să fugă lumea de tine ca de ciumă. 
  
-Bine zici , tu însă de ce n-ai fugit de mine când te-am urât cu intensitate, fugi acum când te iubesc şi mor,voi muri fără tine, cel puţin spune-mi părerea ta, ce este mai important, a trăi sau a înţelege? 
  
-Viaţa nu toate fi trăită decât privind în viitor însă tu priveşti tot în trecut! 
  
-Vad că te pricepi; aşa-i, am însă şi eu o remarcă: ea nu poate fi înţeleasă decât privind trecutul... 
  
- Atunci spune-mi ce este mai important: a trăi sau a înţelege? i-a spus Irina gemând, exact la jumătatea drumului dintre suflete. 
  
-Eu zic că a înţelege . 
  
-Eu zic că a trăi. 
  
-Nu poţi trăi fără a înţelege.A înţelege înseamnă a trăi. 
  
-Eu zic că da. 
  
Tu poate da, eu nu, mi se pare că-i o viaţă de animal să nu înţele... 
  
-Animal eşti tu, n-ai puteri să întelegi. 
  
-Trebuie să înţeleg, trebuie, atăt trebuie să îngăduie şi Dumnezeu, trebuie să ne străduim. 
  
-Ce să zic, te văd că te-ai străduit pănă ai dat în boli ascunse şi ai ajuns de unde ai plecat, uită-te la tine la tine atăţia ani m-ai făcut strămbă, holbată, grasă şi acum când m-ai chinuit atâta şi mi-ai epuizat puterile sufleteşti te smorcăi că mă iubeşti. A secat fântâna cu iubirea din a ta cauză. 
  
-Iubirea nu poate fi secată. 
  
-Nu schimba discuţia, dacă vrei să ştii iubirea este ca şi viaţa ca moartea, ca şi luna, când nu creşte, descreşte, lasă-mă cu definiţiile tale luate din bibloteci. 
  
-Ia uită-te! Te-ai făcut filozoafă! 
  
-Tu m-ai făcut bolnavă de filozofie sterilă, m-ai îmbolnăvit. 
  
-N-ai fost fericită cu mine? 
  
-Poate da, un pic, dar ce e fericirea, iubirea dacă nu durează şi-i clădită pe nisip? 
  
-Este un fel de destin. 
  
-Destinul e un fel de putere care te face neputincios. 
  
-Aşa cred şi eu! Atunci de ce ne tot certăm? 
  
Era deja în stradă, departe, tot mai departe, parcă în altă dimensiune, am căuzut în pat ,meditam febril cu faţa la perete, eram rece, dar lacrimi îmi ieşeau din ochi,mă miram de ele parcă nu erau ale mele, îmi intrau în gură, erau sărate, eu continuam să gândesc rece, care este sensul a toată năclăiala asta, de ce trebuie să trăiesc aşa mort cum sunt şi pe deasupra să omor tot ce-i viu şi frumos în jurul meu, de ce mi se interzice sinuciderea cănd eu sunt un actor al sinuciderii altora, de ce văd flori care mi-s dragi, pisici pe care le iubesc, raze de soare care mă mângâie, copii care râd, citesc poezii care îmblânzesc tortura că exităm aşa fără rost între cer şi pământ, eu cu atăta vină,atăta într-un singur om,om sunt şi eu, Doamne până când? M-aş duce dincolo dar mi-e frică de iad, de pedeapsa divină că am refuzat uriaşul cadou divin al vieţii, mai am şi o pisică, cum să o las singură, când văd cum se uită la mine îmi vine iar să plâng, mă gândesc că şi mâine este o zi cu soare şi cu toate spendorile ei cu un veşnic şi nou început, sunt chiar curios ce mi se poate întămpla şi cum rezist?! Atâţia au fost crucificaţi, traşi pe roată, au trăit fără măini şi piciore,eu mulţumesc cerului că n-am fost supus la nimic ce nu pot duce şi atunci de unde atâta tortură că exist? Eu trebuie să fac doar atât. să-mi port vinovăţiile, crucile ca şi melcul casa în spinare, eu trebuie doar atât: să iubesc indiferent că sunt iubit sau nu, să fiu recunoscător ...dar oare de ce nu pot, nu pot nimic, este o putere urâtă mai presus de mine, cineva ezoteric se joacă cu sufletul meu, cum să fie lumea mai bună când este plină de oameni ca mine ? Mă găndesc mai mult la moartă, la Liliana decât la Irina, la Kristof, nu trebuia să plece, nu trebuia să mă lase, trebuia să stea cu mine, de ce m-a lăsat să-mi duc singur poverile iubirii, de ce nu s-a gândit că n-am să pot; m-am căsătorit cu Irina, am copil cu ea, chiar o iubesc dar tot smochin neroditor mă simt, probabil de aceea în noapte am coşmaruri şi urlu după Lili, o înţeleg pe Irina, mi-e dragă tare, este spiritualizată, de aceeea nu-i pot suporta chinul pricinuit când apar în faţa ei, ar trebui să stau ascuns în grotă, nu vreau nici să mă ating de sufletul lui Kristof apărând aşa cum sunt în faţa lui, pare-se că sunt obligat să bântuiesc pământul .Nu-mi mai pasă demult de moarte, dar n-am găsit pe nimeni să mă omoare chiar dcă sunt neglijent cu această treabă, ţin minte, după moartea lui Lili venind dinspre Dej la Gherla am luat-o cu bicicleta fără să mă asigur spre stânga chiar în faţa unei maşini care venea cu viteză spre mine, speriat am vrut să revin spre marginea drumului, chiar pe acolo unde ar fi voit să mă ocolească, dar nu ştiu cum s-a făcut căci chiar în secunda când trebuia să fiu izbit a pus o frână care a aruncat maşina pe contrasens în aer vreo douăzeci de metri oprindu-se lângă un stâlp de beton fără să-l atingă, eu viu şi nevătămat m-am dus senin la maşină, era o soferiţă, tot căsca gura să zică ceva dar nu putea nici măcar să ia aer; mi-a venit să răd, apoi să plâng, amarnic să plâng. M-am uitat în jur, ciudat nicio mişcare, parcă eram pe o altă planetă, sau într-un alt timp. Am plecat, am scăpat deocamdată de infern mi-am zis, îmi erau până peste cap vinovăţiile adunate până la acel ceas, plus durerea că nu ştiu ce vrea Dumnezeu de la mine, deşi ştiu precis că vrea ceva de la mine, ceva ce pot, chiar dacă mă întunec tot mai accelerat. 
  
Referinţă Bibliografică:
Parcă (după şasesprezece ani) / Alexandru Maier : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1850, Anul VI, 24 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Alexandru Maier : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru Maier
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!