Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poezie > Cantec > Mobil |   


Autor: Alexandru Maier         Publicat în: Ediţia nr. 1543 din 23 martie 2015        Toate Articolele Autorului

Scrisoare către Dulcineea

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto:  
” Nu ești cum ești când te privesc,   
ci ești cum ești când te visez.   
De aceea dorm mai mult ca să visez,   
să văd cum ești, când nu te văd.  
Dulce prințesă a visului meu, să nu crezi că nu am simțit și resimțit umilința la care m-ai supus vinerea trecută, în fața dușmanilor mei, dar acest lucru nu a afectat cu nimic sentimentele mele față de tine. Vin prea de departe și sunt mai degrabă destin decât liber arbitru. Cine poate să înțeleagă în ce stă rostul vieții și prețul de-a ți-o trece?  
Dulcineea mea, îți scriu cu ultimele puteri parcă taxate la porțile iadului fiindcă părerea mea este că îți trebuie puteri uriașe pentru a putea visa. Să nu crezi că este un lucru de disprețuit visul; să nu crezi că-s chiar așa prost sau nebun, cum cred unii, sau alții, chiar dacă recunosc că am gândurile puțin aplecate într-o parte. Nu-ți cer mare lucru, doar să mă lași în preajma ta sub formă de vis, nu e nevoie să mă ajuți prea mult, din când în când să sufli puțin în mine atât cât să nu mă sting; nu e nevoie de aripi, cel mult de o îmbrățișare și misterioasa carne se face duh în noi. Voi fi în preajma ta sub orice formă îngăduită de Dumnezeu: un fluture orbit pe undeva prin perimetrul tău de viețuire, o floare aruncată în praful drumului. Divinul, dragostea, credința se pot manifesta oricum: în ochii unei pisici jigărite, moarte de foame și însetate de mângâiere, sau, dimpotrivă, într-un zefir dintr-o zi toridă de vară, sau doar un bob mic, mic de tot, de rouă, trecător, dar în care se oglindește lumina unui întreg soare, așa cum te-ai oglindit și odihnit tu în ochii mei. Sau doar am visat? Nu pot ști pentru că de multe ori între amintirea unui vis și amintirea unei realități, diferența e insesizabilă. M-ai sărutat în vis, sau în realitate? Plăcerea a fost aceeași. Ești frumoasă într-adevăr, dar nu există frumusețe fără ochiul care privește, cel care e coautor la frumusețea unei femei. Anemone, crini, narcise au fost, sunt și vor mai fi, dar de ce sunt anemonele lui Ștefan Luchian—de exemplu—cele mai frumoase ce au existat vreodată? Pentru că, zic eu, a fost ochiul care le-a privit, sufletul care le-a privit.  
Mie, Don Quijote, mi s-a dat, nu știu de ce, greutatea visului, poate fiindcă, fără excepție, Dumnezeu le dă tuturor câte ceva. Mie asta mi-a rămas în cutia Pandorei. Crezi tu că nu aș fi vrut să schimb visul pe ceva mai palpabil? Să am un copil cu tine?... Dar, în viață, la fiecare colț de gând, la fiecare colț de lună, la fiecare împunsătură a unei senzații te bântuiește ceva și nu știm ce, cel puțin dacă am ști pentru ce trăim, pentru ce murim; dacă mori și trăiești pentru o idee e ok; dacă mori și trăiești pentru Dumnezeu e ok, însă, de multe ori se întâmplă să mori pentru o... târfă. Știu, nu e cazul meu, al tău, dar au fost atâtea cazuri...  
Da, în viață totul te bântuie; dacă ești sortit să pictezi ca Van Gogh, atunci toate rănile, neîmplinirile, toate picioarele-n fund sunt pași spre a picta, pași spre tortură; dacă ai ”talantul” poeziei— dacă nu pe hârtie, sau format electronic— atunci pe viața și pe sufletul tău să faci poezie; dacă ești hărăzit să fii sculptor, arhitect, ori trădător ca Iuda, atunci nimeni nu te mai scapă... Sau dacă ești destinat să spui ceva lumii, atunci te poți retrage în cea mai pustie gaură din cel mai pustiu deșert și tot ce ți-e scris e scris. Știu că gândești: da, vorbește poetul, da, vorbește visătorul, filosoful, sau nebunul care minte, exagerează, poetizează, idealizează, inventează, înfrumusețează, dar—efectiv— crede-mă, nu ai ce înfrumuseța, visa din ceea ce nu există în tine... Nu există decât ce gândim, ceea ce putem gândi, ceea ce putem simți... Ne compunem din senzații—alternanță între cald și frig. De aceea, poate, suntem înconjurați de minuni ca și de licurici nevăzuți—nevăzuți, fie că suntem în noaptea păcatelor, fie din prea multă și râcâitoare fericire care doar la sterilitate sufletească și trupească poate duce...  
Dar toate acestea sunt în dimensiuni mai mult nevăzute decât văzute, fiindcă 99% din ce e esențial vieții noastre sufletești rămâne nevăzut. Suntem atât de nefericiți, fiindcă nu vedem că totul e o minune, nu vedem că totul cântă, până și o pasăre moartă în drum. Bineînțeles, durerea din ele nu se poate exclude, ea e esențială și vitală. Cu cât sapă brazde mai adânci în suflet, cu atât te apropii mai mult de Dumnezeu, ajungi la dragoste și la ea nu se poate ajunge decât prin durere și eroism... și încap toate acolo, în câțiva centimetri de materie, în inima omului, locul unde ne zbatem și totuși zbaterea, chinul, înseamnă viață, viața înseamnă speranță, speranța înseamnă dragoste, dragostea e un vis.  
De aceea am ales, sau am fost ales să fiu regele visătorilor, așa cum tu ești regina florilor? Cum Dumnezeu a pus un nume fiecărei ființe, fie ea cât de mică, așa punem și noi nume florilor, senzațiilor, viselor noastre. Eu le-am pus un singur nume la toate: Dulcineea. Parcă te aud iar spunând: ”Da, vorbește poetul!”. El nu vorbește doar așa, că-i șmecher, sau afemeiat, sau că i se năzăriră lui anemone, crini, sau trandafiri; sau vorbește filosoful—de parcă a fi filosof în loc să fii fericit, sau să faci bani ar fi ceva de râs; sau vorbește visătorul... Visătorul a vorbit, sau a strigat—cine l-a auzit?  
Cele ce ți-am spus mai sus constituie un testament sufletesc pentru tine, Dulcineea, pentru toate Dulcineele de pe toate văile și munții pământului și ale sufletului omenesc. Plec. Pa! Te las și îți spun așa cum a spus un mare mistic și doctor (Voiculescu): nu-ți spun niciun adio, cum n-ai mai exista, rămâi doar coaja celei pe care o iau cu mine... Ți-am supt adânc esența și te-am golit de tine, plec numai cu splendoarea și frumusețea ta, las ochii, falși luceferi, dar iau privirea dragă, las buze reci de idol, dar iau sărutul lor, uit sânii, dar duc căldura și forma lor întreagă, fur neagra avalanșă din păr ce se dezleagă, din trup îmbrâțișarea de vrej amețitor, zvârl inima stricată ce șchioapătă alene, cu scopuri nepătrunse, țesute-n lingușiri, când prefăcute lacrimi, când răsete viclene, capcană-n chip de suflet ascunsă-n amăgiri. Cu tot ce am strâns din tine curat ca Prometeu, am să te alcătuiesc altfel, dar suflet, suflet îți dau eu!... Pa, Dulcineea!  
”CCXXIX (75)  
Nu spun niciun adio... cum n-ai mai exista;  
Rămâi doar coaja celei pe care o iau cu mine...  
Ți-am supt adânc esența și te-am golit de tine,  
Plec numai cu splendoarea și frumusețea ta;  
Las ochii, falși luceferi, dar iau privirea dragă,  
Las buze reci de idol, ci iau sărutul lor,  
Uit sânii, duc căldura și forma lor întreagă,  
Fur neagra avalanșă de păr când se dezleagă,  
Din trup, îmbrățișarea de vrej amețitor;  
Zvârl inima stricată, ce șchioapătă alene,  
Cu scopuri nepătrunse țesute-n lingușiri,  
Când prefăcute lacrimi, când râsete viclene,  
Capcană-n chip de suflet, ascunsă-n amăgiri...  
Cu tot ce-am strâns din tine, curat, ca Prometeu,  
Am să te-alcătui altfel, dar suflet îți dau eu...”  
311.XII.1956  
(Vasile Voiculescu)  
Post scriptum:  
Ai rămas primul și cel din urmă vis al meu; că așa suntem noi alcătuiți—din vise, nădejde, credință și dragoste. Crezi tu altceva? Și atunci când inima ta cântă, ce-nseamnă-n luptă un braț înfrânt?!  
Cele mai crâncene înfrângeri nu-s luptele pierdute, ci renunțările la vis! (Radu Gyr). 
Referinţă Bibliografică:
Scrisoare către Dulcineea / Alexandru Maier : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1543, Anul V, 23 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Alexandru Maier : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru Maier
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!