Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Alexandru Maier         Publicat în: Ediţia nr. 1519 din 27 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

Întâlnire cu Don Quijote
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto: 
  
E și visul ăsta ca un fel de luptă, 
  
jumătate rugă, jumătate rug. 
  
Dulcineea n-a existat. A existat doar un om care avea nevoie să supraviețuiască, ca toți oamenii; de altfel, simplul fapt, sau faptă de a trăi de multe ori e un act de vitejie și—pentru a putea trăi--ca să poată suporta realitatea creată de lumea din jur și de Dumnezeu avea nevoie de realitatea făurită de el însuși, avea nevoie de amăgiri, avea nevoie de un vis. Puterea de a ne crea visele prin care putem rezista e diferită de la om la om, ca și puterea de a suporta realitatea. O viață trăită fără vis este ca o operație grea fără anestezic. Puterea de a suporta e direct proporțională cu greutatea vieții. Forța de a ne crea visele e diferită de la om la om; cu cât putem suporta mai mult, cu atât se intensifică și durerea, ca și calitatea ei—învățăm să suferim tot mai frumos—de aceea, probabil, se spune că nu e tare cel ce lovește, ci cel ce încasează. De lovit e ușor. 
  
Într-o clipă de îndurare, Dumnezeu ne-a dat lacrimile, spunea marele poet Lucian Blaga, dar și visele, altfel cum am putea suporta tortura că existăm... Dulcineea n-a existat; cel mai mare visător, acela a creat-o dintr-o nevoie imperioasă de a rezista temperaturilor devastatoare din el; de atunci, prin procură, mai furăm și noi această iluzie că există Dulcineea, când de fapt ea nu există. 
  
Puterea mea de a crea se oprește azi la un câine. Unul materializează un câine, altul o Dulcinee. Între creație și nimic e doar gândul. Ce mi-e corn, ce mi-e stea în frunte! Câinele acesta al meu este de mărime potrivită, negru, blând. 
  
Mi-e foarte drag, deși el există doar prin simplul fapt că l-am gândit... o imagine bine definită face cât o mie de cuvinte—e o axiomă binecunoscută. Să recapitulez puțin: mă gândesc la un câine—prin faptul că-l gândesc, el există. Voi puteți crede că nu există, ca și acela care se uita la o girafă și spunea: ”așa ceva nu există!”. Dar de ce ar fi el mai puțin real decât Dulcineea, sau Dulcineea de ce ar fi mai puțin reală ca mine, ca tine, sau străbunicii mei Ioan, sau Carol? 
  
Sunt doar întrebări retorice. Retorice, sau nu, întrebările sunt de multe ori mai importante decât răspunsurile. Spune-mi ce întrebări îți pui, ca să-ți spun cine ești—un nebun, sau un filosof, ori ambele. Răspunsurile sunt intime ca și mațele fiecărui om, sau ca amintirile sale. 
  
Țin minte, într-o zi m-am întâlnit cu Don Quijote. Ploua și era foarte frig și nimeni nu întreba de ce eu plâng, de ce eu strig. Doar el m-a oprit și m-a întrebat cu cine mă lupt, de ce plâng, ce caut... 
  
— Caut o anemone, i-am spus. 
  
— Atunci nu plânge, nu deznădăjdui! Caută, visează, luptă! 
  
— Dar eu nu-s făcut să mă lupt, eventual să visez, să mă visez. 
  
— Atunci visează, cu toată puterea! Visul acesta-i tot un fel de luptă, jumătate rugă, jumătate rug. Chiar dacă lupta e devastatoare, are frumusețile ei nepieritoare. Caută anemone, sau crini, sau iarba-dracului, luptă cu orice preț, visează cu orice preț, caută cu orice preț! Acolo, în inima ta, acolo e totul, afară—nimic! Și oricum, nu izbânda este importantă, ci puterea de a ne duce lupta! (Aceasta învață toți oamenii, unii mai devreme, alții... mai târziu—zic eu.) La sfârșit nici nu mai contează pentru ce, de ce, cu ce, pentru cine, cu cine ai luptat! 
  
—Dar, Don Quijote, de unde atâta putere sufletească, când toate luptele vieții mele le-am pierdut?! Iar cele pe care trebuie să le mai duc văd clar că și ele sunt pierdute dinainte, fără nici o șansă de izbândă... Aș vrea să... Mie mi se pare că tu nu ai ochi de carne și tu nu vezi cum vede un om și din cauza asta judeci prea rece. 
  
—Nu judec! Nu judec deloc; spun ce simt. Este cum zici și tu, dar, dacă te uiți cu atenție în urma și umbra durerii, a inimii, a visului, a luptei, dacă nu vei vedea, vei simți ce aură frumoasă, cât farmec au luptele acestea pe care le știi dinainte pierdute în mod evident și tot le duci transformând durerea într-o simfonie care te cuprinde cu totul, e doar durerea ta unică și irepetabilă, ești mândru și singur în univers cu ea. Nimeni nu poate cunoaște puterea demiurgică pe care o ai să duci simfonia durerii până la capăt, te simți copilul Lui Dumnezeu, te simți tare că poți să o duci singur, te simți nemuritor, te... 
  
—Doamne! Don Quijote, eu nu asta vreau, să fiu nemuritor! Unul din neamul meu, chiar creatorul unui Luceafăr a zis: 
  
”De poftiți la nemurire— 
  
Cât o am, v-o vând acuș! 
  
Ca să-i cumpăr dragei mele 
  
O păreche de mănuși...” 
  
—Străinule, nu te înțeleg, nu caut vorbe pe ales. Te-aș întreba însă altceva: ”Cele mai cumpllite înfrângeri nu-s renunțările la vis?” (Radu Gyr) 
  
—Mă lași mut. Totuși ești tu un învingător? 
  
— Știu doar atât: învins nu-s! 
  
— Spui tu asta, dar lumea toată spune altceva... 
  
— Da... Da! Trăim printre ce vedem, dar vedem doar ce ne închipuim. Valabil la toți. Doar moartea și prejudecățile sunt veșnice. Din atâtea miliarde, doar un singur om, la un moment dat, a spus că pământul se învârte; ceilalți trăiau în prejudecăți simțite și gândite de alții. Și adevărul e prejudecată—au gândit-o alții; judecata de azi—prejudecata de mâine. 
  
—Recunosc, oarecum simt ce spui tu, dar mergi prea departe, prea 
  
Referinţă Bibliografică:
Întâlnire cu Don Quijote / Alexandru Maier : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1519, Anul V, 27 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Alexandru Maier : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru Maier
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!