Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Reflectii > Mobil |   


Autor: Alexandra Mihalache         Publicat în: Ediţia nr. 1927 din 10 aprilie 2016        Toate Articolele Autorului

Constanţa Abălaşei-Donosă si culoarea cuvântului înveşnicit

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Constanţa Abălaşei-Donosă este un talent remarcabil pe firmamentul artei. Este cuvântul care vibrează în armonia unor culori grăitoare. Harul cu care a fost înzestrată şi frumuseţea sa interioară se dezvăluie atât în tablouri pline de farmec şi o grafică de excepţie, cât şi în versuri de un rafinament inconfundabil. În creaţiile sale se vădeşte o profunzime nemărginită pe care o conturează cu măiestrie spre a ne alina sufletele. Versurile poetei freamătă în eternitate îmbrăcate în culorile seninătaţii şi iubirii. Din sufletul său curat izvorăsc trăiri care se purifică în limpezimea vremilor sculptând poeme la poalele veşniciei.  
Volumul Lirica gândului meu , publicat la Editura InfoRapArt în anul 2014, este o colecţie de poeme deosebite şlefuite cu o coloristică impresionantă în care doineşte natura, timpul, iubirea şi divinitatea. Toate aceste elemente sunt veşmântul sufletului său nobil care soarbe din pocalul de lumină celestă pentru a cunoaşte înălţimi neînchipuite.   
Autoarea are o excelentă abilitate de a-şi valorifica versurile, atât prin grafica sugestivă, cât şi prin stilul care o defineşte şi care denotă stăpânirea cuvântului şi o putere interioară admirabilă. Creaţiile sale sunt mărturii ale frumuseţilor universale care se încheagă din clipe senine într-o cupă a strălucirii. Astfel, autoarea este, ea însăşi, un zbor spre absolut care nu conteneşte să absoarbă iubire şi să strălucească prin fineţe, eleganţă şi unicitate.  
Poezia capătă în versurile sale măreţie şi biruie prin forţă şi cântec nepieritor : “poezia cântă mai mult/ decât valurile mării./ poezia este mai frumoasă/ decât închipuirea inimilor noastre./ poezia vorbeşte mai mult/ decât vorbesc oamenii;/ poezia doreşte mai mult/ decât tot ce este firesc;/ de viaţă/ de dragoste/ de virtute” (Biruinţa poeziei). Însemnătatea poeziei este zugrăvită sugestiv şi cu nemăsurată profunzime pentru a sublinia grandoarea acestei frumuseţi literare care învinge timpul şi cunoaşte absolutul.  
Iata cum acuarela lirică descrie universul său lăuntric, accentuând emoţia ce o străbate pe poetă cufundată în amurgul unor vise şi doruri care-şi lasă lacrima să mângâie anotimpurile nostalgiei :” la Dunăre îmi e aproape/ să văd albastru pe-al său val./ trupul sălciilor plecate/ în amurgul stins la mal./ în vara sau în toamna pastelată/ cu visu-mi curgător de doruri,/ răsfrânt o lacrimă se-arată/ în cuvinte şi-n pasteluri.” (Acuarelă)   
În poemele sale, Constanţa Abălaşei-Donosă contemplă peisaje fermecătoare care grăiesc prin coloristică. Întrucât poeta este o fină cunoscătoare a culorilor şi ştie cum să le îmbine în cea mai armonioasă manieră, reuşeşte să pună în valoare natura prin realizarea unei legături între elementele acesteia şi culori astfel încât tabloul final să fie o mărturie a iubirii pentru natură. “ toamna are culoarea copacilor./ ochii ei privesc spre nuanţa/ albastră a lacului./ lacrimile cerului,/ căzute-n grădina de turcoaz/ părul despletit al copacilor spală/ surâsul lor,/ la fiecare adiere de vânt/ se reflectă-n ochii mei,/ inundând cuvinte abia născute./ încă o pasăre- / se opreşte în grădina mea,/ lângă celelalte păsări tăcute-/ ca-n uleiurile nepictate./ toate acestea sunt pierdute/ în expoziţia mea/ de verde, de brun, de albastru.” (Peisaj)  
Un cântec nespus de frumos preia forme distinctive prin puritatea naturii. Poeta valsează în dansul sublim al culorilor ascultând menirea naturii şi înălţându-se tainic spre sferele idealităţii: “frumoasă şi pură natură/ te privesc ca pe un sfânt./ cu pădurea ta cea mare/ şi-adierile de vânt./ cu apele pastelate/ clătinându-şi valu-n mal/ lotca, rătăcită-n stuful/ al bătrânului pescar,/ din domeniul fără margini/ şi al dragostei hotar./ frumoasă şi sfântă natură,/ de tine, sufletu-mi este legat./ ascultând a ta menire, sublimând a ta culoare/ in pictura te-am fixat.” (Cântec)  
Poeta zugrăveşte în versurile sale şi un crepuscul tulburător, nuanţând sentimente şi gânduri care rup tăcerea înserării într-un spectacol de culoare şi emoţie: “ soarele roşu/ reflectă bolnav/ superbul curcubeu/ de fiece dată-n lac,/ sfârşit de spectacol…/ în fiecare zi aceeaşi undă!/ apoi,/ dispare într-un somn greu,/ rupând sentimentul nopţii”. (Crepuscul)  
Un tablou mirific de toamnă se dezveleşte în versuri profunde unde iubirea tremură în ploaia nesfârşită căutându-şi alinarea. Muzică, amintiri şi albastru divin se contopesc într-un legământ al dorului nestingherit : ” început de toamnă,/ toamnă pastelată/ cu amurguri coapte/ în stropi care saltă./ ploaie nesfârşită,/ împleteşti din trupu-ţi/ sonatele lui Chopin./ ploaie făr de cântec -/ cu muzică tristă/ cu-amintirile-ţi ştiute/ din iubirea mea închisă./ eu ţi-aş picta o notă/ o notă muzicală,/ să o duci printre stropi/ iubitului deseară./ ţi-aş mai pune lacrima/ de doruri apărută,/ pe iubit să-l cauţi, dându-i/ ochii-n lacrimi ce-l sărută./ să-i şopteşti uşor, uşor…/albastrului din ochii lui/ doru-n taină, trecător/ ca soarele în asfinţit./ albastru-n geana cuvântului/ şi-n zborul de albatros…/ pe lângă frunza mesteacănului/ şi-n regalul crin frumos!”.(Glissando)  
Constanţa Abălaşei-Donosă se regăseşte în albastrul cristalin al cerului care-i mângâie simţurile şi din a cărui geană îşi împleteşte cununi de vise. Un dor adânc îi copleşeşte sufletul pictând pe visele sale cu iubire :” din geana cerului albastră/ cununi de vise-mi dăruieşti/ şi flori cu frunze gălbejite/ şi versuri fragmentate/ uitarea ta cea consonantă/ pe dorul meu fără de pată/ îmi spui să-mi cercetez iubirea/ din pictura viselor-/ tristeţi năvalnice-mi dărui,/ gonindu-mă, la grindina zărilor”. (Din geana cerului)  
Poeta se cuibăreşte în braţele reveriei şi simte înstrăinarea oamenilor îmbrăcaţi în tăcere care au uitat de lucrurile fundamentale ale acestei vieţi:” privesc cum oamenii/ se rotesc în tăcere/ mistuiti de dorinţi/ asemeni unor frunze opace/ căzute accidental./ multe lucruri au uitat oamenii/ de când trăiesc pe acest pământ.” Poeta accentuează în finalul poemului ideea că ea însăşi este un tablou pictat cu iubire şi speranţă în care oricine se poate oglindi sorbind frumuseţile universale: “privindu-mă pe mine/ te vei descoperi pe tine!”. (Tablou)  
Misterele existenţiale care îi frământă gândurile şi sufletul se adapă din clipele unui efemer grăbit, însă poeta le găseşte forme şi sensuri bine definite, pictându-le pe pânza veşniciei. Natura, soarele, iubirea şi visul sunt descrise cu iscusinţă artistică şi capătă semnificaţii primordiale. “ce este geneza pentru natură?/ un spectacol îngăduit/ de ambiguitatea soarelui/ hrănit pe rând/ de umbrele luminii prezente/ dar care se vor risipi/ fără-ndoială, în zori./ ce este geneza pentru soare?/ misterul unei tragedii: / prevestirea unui întuneric vast!/ ce este geneza dragostei?/ veşnicia suavă a iubirii/ rotindu-se în spaţiu./atunci când se-nclină/ nu mai este sigură de sine,/ şi nici nu mai poate dura./ dar geneza visului?/ drumurile pe unde ai trecut/ cu dorul îmblânzit./ între vis şi dor nu-i nicio diferenţă!/ explică-mi;/ dorul este promisiunea/ unei posibile fericiri./ pe când visul, cheamă viaţa la realitate./ visul atrage aerul vecin/ şi izvoarele cerului”. (Geneza pentru natură)  
Discursul său poetic este zămislit cu sinceritate şi pecetluit cu iubire arzătoare. Când noaptea îşi ţese mantia , tristeţea învăluie din nou fiinţa poetei care suspină de dor şi neîmplinirea sorţii :“ se amestecă lutul perfect/ în şoaptele nopţii mele mută;/ iar sălciile plecate-ncet/ cu trupul lor apa sărută./ ore suspendate/ între pământ şi cer;/ locul întoarcerii/ va fi infinit!/ în lut cald alb, roşu/ la şoptirea nopţii-/ lacrimile-mi curg/ de ne-mplinirea sorţii.” (Bucuria pământului)  
Primăvara îşi scutură frumuseţea răvăşitoare în ochii poetei însetaţi de desăvârşit. Anotimpul renaşterii şi al redefinirii este conturat cu fineţe în versurile sale, iar luna martie are o conotaţie aparte : “norii cromatici străvezii/ pictează cu flamurile lor,/ inima albastră a Dunării/ dincolo de Munţii Măcinului/ ce susţin valul şi cerul…/ câte o rază, uneori/ veghează drumul unei căruţe./ roiuri, roiuri albatroşii/ exersează intermezzo…/ când pe înspumatul val, când pe cerul de opal…” (Martie)  
În versul său sensibil care emană căldură şi inocenţă, poeta a lăsat ca dorul de primăvară să ardă intens într-o scrisoare lirică unde dorinţele sale nestrămutate îşi caută împlinirea :” doresc ca primăvara,/ să-mi fie oglindă nocturnă…/ să-mi fie poem sau stih de iubire,/ pentru noi, pentru pictură.” (Scrisoare primăverii)  
Valuri de lumină îi vindecă neputinţele mângâind cu dorinţi rebele sufletul sau descătuşat şi sărutat de iubirea preacurată: “cândva mi-ai dăruit/ din bolta ochiului tăcut/ dulceaţa-n valuri de lumină,/ să mă mai spele cu-n sărut/ de răsărituri, zile însorite/ ori seri în stropii ploii/ sau nopţi albastre cu lună plină.”(Elegia I)  
Dunărea cu lacrima sa limpede, Bărăganul înveşmântat în soare, pământul care-şi tremură balada, răsăritul, strigătul de păsări, geamătul de piatră, flori şi iarbă şi parfum de salcâm, toate mângâie şi dezmiardă universul lăuntric al poetei care străluceşte sfinţit de iubire. Iată cât de sugestiv îşi zugrăveşte descrierea, lăsând natura să grăiască în cea mai senină manieră: “sunt Dunărea/ cu lacrima albastră/ şi Bărăganul,/ îngălbenit de soare./ sunt vântul adiat/ al florii din fereastră,/ balada pământului/ cântată pe-nserare!/ sunt răsăritul spulberat/ din delta stufului;/ şi strigătul de păsări/ brodat în zări -/ sunt geamătul de piatră/ din albia fluviului-/ şi pasul Chiralinei,/ dincolo de mări./ sunt strigăt rătăcit,/ ca punctele-n eter/ şi florile din câmp/ şi iarba cea uscată./ parfumul salcâmului plecat spre cer,/ ciulin trist de Bărăgan,/ doar de tine îndrăgostită.” (Elegia IV)  
Rostul poetei este acolo unde transparenţa înseamnă lumină şi aduce seninătate interioară. Acolo îi este locul, în acea seninătate care-i conferă pace şi armonie şi fără de care se tulbură şi suferă: “mi-ai adunat cuvintele/ din excesul suferinţei zilnice,/ lăsându-mă/ ca într-un cerc transparent/ din care să nu pot ieşi./ mi-e greu. nu pot sta aici/ în intransparenţă!” Însă leacul pentru orice suflet zbuciumat poate fi sărutarea din stele care vindecă neputinţele. Astfel, autoarea revarsă din toamna care s-a adăpostit în simţurile sale sărutari sfinţite de stele care sutură orice rană: “îţi voi picura pe rând/ din toamna fiinţei mele,/ şi-ţi voi umple sufletul/ cu sărutări din stele”. (Elegia IX)  
Lacrimile au o coloristică simbolică în viziunea poetei. Lacrimă albă peste floarea de cais, lacrimă pastelată peste floarea de trandafir. Asta fiindcă trandafirul este simbolul iubirii , dar încheagă şi alte simboluri şi semnificaţii. În esenţă, poeta dezvăluie o ploaie de trăiri care inundă lumea sa interioară: “vântul răscoleşte/ lacrimi printre flori/ tristeţi răstiginite-n crengi/ stropii ploii în culori./ peste floarea de cais/ lacrima e albă,/ peste cea de trandafir/ lacrima-i mai pastelată:/ galbenă, precum candoarea/ soarelui îmbrăţişând/ roşie precum o rană,/ dragostei tale tăcând.” (Elegia XI)  
Constanţa Abălaşei-Donosă este poeta care exprimă iubirea prin culoare, dar şi culoarea prin iubire. În poemele sale, formele iubirii sunt conturate cu neasemuită sensibilitate. Cromatica universului său launtric este determinată de iubire , fiindcă este o romantică incurabilă şi fiindcă în penelul său iubirea deţine cele mai frumoase nuanţe şi sclipiri. În zborul său spre absolut poartă pe aripi parfum de flori, iar ochii îi sunt văpăi de iubire. Acest zbor îi este binecuvântat, iar natura îi mângâie privirea însetată de pace . Poemele sale sunt tablouri mirifice care ascund taine şi simboluri, care încheagă frumuseţi şi armonii şi descoperă lumina divină.  
Fiecare vers al autoarei poartă un văl de mister şi ascunde o trăire intensă. Fiecare poem poartă cu sine parfumul său interior care emană fineţe, eleganţă şi puritate. Fiecare tablou realizat cu măiestrie de autoare este expresia iubirii îmbrăcată în straie de lumină. Şi, nu în ultimul rând, fiecare cuvânt îl îmbracă în culoare şi încearcă să-l adâncească în eternitate fiindcă poeta însăşi este culoarea veşniciei. 
Referinţă Bibliografică:
Constanţa Abălaşei-Donosă si culoarea cuvântului înveşnicit / Alexandra Mihalache : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1927, Anul VI, 10 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Alexandra Mihalache : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandra Mihalache
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!