Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Anotimp > Mobil |   


Autor: Alexandra Mihalache         Publicat în: Ediţia nr. 1418 din 18 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Alexandra MIHALACHE - ANOTIMPURILE IUBIRII (POEME)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
RONDEL DE TOAMNĂ  
 
Toamna ţi-a pictat veşminte,  
Cerul lacrimă fierbinte,  
Dorul de senin te cheamă  
Să te-apropii fără teamă.  
Nourii îţi sunt năframă,  
Rochia ta, văl de aramă,  
Toamna ne-a pictat veşminte,  
Cerul lacrimă fierbinte.  
Valsul nopţii, vise sfinte  
Se îmbracă în cuvinte,  
Haina toamnei se destramă  
În a veşniciei ramă.  
Toamna ţi-a pictat veşminte…  
 
RONDELUL VEŞNICIEI  
 
Să nu-ţi fereşti privirea  
De rănile ce dor,  
Să nu ascunzi iubirea  
În geana unui nor.  
Să-nveţi ce-i fericirea  
În cel mai tainic zbor,  
Dar nu-ţi feri privirea  
De rănile ce dor.  
Aprinde amintirea  
Pulsând într-un fior,  
Şi-ascultă nemurirea-  
Al îngerilor cor.  
Să nu-ţi fereşti privirea...  
 
RONDELUL ÎNSTRĂINĂRII  
 
Azi ai rămas doar o străină,  
În umbra farmecelor treci,  
Ascult izvorul ce suspină,  
Adânci sunt paşii tăi şi reci.  
Secându-mă iar de lumină  
De ce cu nepăsare pleci?  
Azi ai rămas doar o străină,  
În umbra farmecelor treci.  
Şi porţi cu tine crunta vină,  
Înstrăinată eşti pe veci,  
Iar lumea ta o să devină  
Abisul unde te petreci.  
Azi ai rămas doar o străină!  
 
FÂNTÂNI DE VISE  
 
Fântâni de vise, sălcii plângătoare  
Se dezvelesc în ramuri de lumină,  
Doar soarele în păru-ţi poartă vină  
Topindu-se-n privirea ce mă doare.  
O rază într-o noapte cristalină  
Când a căzut şi ultima ninsoare  
A dezlegat magie şi candoare,  
Am înţeles ce-i liniştea deplină.  
Dar gândurile iar nu îmi dau pace,  
Trecutul poartă vălul de mister,  
Tot mă intreb de ce dorinţa tace  
Şi dorurile-mi zboară către cer,  
Iar amintirea-n rouă se preface,  
Sunt lacrimi care niciodat` nu pier...  
 
VALURI DE CREDINŢĂ  
 
Valuri de credinţă, doruri pământeşti  
Au aprins tăcerea, noapte şerpuind,  
Pe un prag de stele tainic te cuprind,  
Leagăn de speranţe tu îmi dăruieşti.  
Doar întreabă cerul într-un vis sclipind  
Unde e caşmirul lumii de poveşti,  
De-mi răspunzi în neguri, cum de îndrăzneşti  
Să te-ascunzi în zorii care trec plutind?  
Lasă-mi amintirea, frunză de stejar,  
Ceasul aşteptării mă constrânge,  
Regăsind chemarea cu un gust amar  
Mai privesc la clipa care plânge.  
Iar de lupta noastră fi-va în zadar,  
Să-mi promiţi că zborul nu se frânge.  
 
SCRISOARE  
 
La tine ale mele doruri zboară,  
Aştern în rânduri un mănunchi de vise  
Ce tremură în veşnicii nescrise,  
Liman de foc în bucle mă-nconjoară.  
Îţi aminteşti când noaptea ne-nvelise  
Cu mantia-i în triluri de vioară  
Iar ochii tăi sclipeau a primăvară  
Şi-n jar de stele cerul se topise?  
Te-am aşteptat mereu stingher în lume,  
Sunt multe gânduri care nu s-au spus,  
Doar dragostei i-am dat atunci un nume  
Să ne reverse cerul la apus;  
Dar locul tău e undeva anume  
Şi mările prin grai mi te-au adus.  
 
TU AI PLECAT  
 
Tu ai plecat şi şlefuiesc în daltă  
Metafora iubirii nesfârşite,  
Să-mi readuci puteri nebănuite  
Când inima-n acorduri vii tresaltă.  
Dar marea veşnicia ne promite,  
În dansul ei nisipul care saltă  
A dezmierdat şi umbra cea înaltă,  
Renasc culori în vise răvăşite.  
Speranţa ta în nouri se deşiră  
Şi am rămas doar vântul să-l ascult,  
Spre ţărmul de regrete se răsfiră  
Un curcubeu în versul din demult.  
Mai am un ultim dor care respiră  
Căci retrăiesc arpegiul cu tumult.  
 
DEPARTE  
 
Departe eşti şi nu te pot întoarce,  
Un dor între suspine s-a aprins  
Şi vântul amintirii încă toarce,  
Iar prin petale trupul ţi-am cuprins.  
Apari în limpeziş, cum altădată,  
În părul tău porţi soare şi noroc,  
Chiar nu mai ştiu de-am să mai pot vreodată  
Să te sărut prin flori de busuioc.  
Departe eşti şi-mi plâng singurătatea,  
Durerii mele nu-i mai caut leac,  
Atât de mult mă strânge libertatea  
Dar tu rămâi departe, în alt veac!  
 
SPUNE-MI  
 
Spune-mi, cer fără de margini,  
Unde duce lumea ta?  
Lasă-mi sfintele imagini  
Pe un nimb de catifea.  
Spune-mi, mare fără teamă,  
Unde piere al tău glas  
Şi când valul tău mă cheamă  
Unde-i timpul ce-a rămas?  
Spune-mi, soare veşnic tânăr,  
Cum să ard neîncetat?  
Lasă-mi razele pe umăr-  
Timpul ţi-am încredinţat.  
Spune-mi, timp, tu ai măsură  
Pentru mare, soare, cer?  
Spune-mi, pentru o făptură  
Pendulezi spre efemer?  
 
TAINĂ  
 
Câte doruri se destramă  
Câte nasc şi câte pier  
În a timpului aramă  
În al veşniciei cer?  
Câte inimi se înalţă  
Câte zboară, câte vin  
În a vremii rezonanţă  
În al cerului senin?  
Câte gânduri se mai sfarmă  
Câte stele mai devin  
În a timpului aramă  
În al cerului senin?  
Câte, oare, vor învinge  
Timpul mării infinit?  
Câte, oare, se vor stinge  
Fără de a fi trăit?  
 
DORINŢĂ  
 
Mai lasă-mi doar o noapte-a ta iubire!  
Poteci de vise am să ţes din ea,  
Ascunde-n lună iar a ta privire  
Şi cuibul meu va deveni o stea.  
Îţi voi adăposti mereu sclipirea  
Şi te voi condamna dacă dispari,  
Dar, azi, cerşesc zadarnic amintirea  
Cu serile ce le pierdeam, fugari...  
M-ai îmbrăcat în straie de credinţă,  
M-ai dezgolit de dorul pătimaş;  
Eu ţi-am trimis a mea făgăduinţă  
Că nu vom mai avea un timp vrăjmaş.  
Mi-e teamă că adormi în nemurire  
Ascunsă între stele, fără glas.  
În veci te voi chema prin licărire,  
Iubirea ta... e tot ce mi-a rămas!  
 
REGRET  
 
Din cupa vremii sorb o clipă,  
Mă rătăcesc, pun întrebări  
Când vin seninele schimbări  
Ce-odată îmi cădeau pe-aripă.  
Respir dorinţe şi păcate,  
Privesc la ceas necontenit  
Şi timpul pare c-a grăit-  
Ascultă inima cum bate!  
Când e târziu şi când devreme  
Să mai dau timpul înapoi?  
Dar ochii-mi sunt un ceas de ploi  
Ce-n taină-ar vrea să mă mai cheme.  
Acum doar lacrima îmi geme  
Şi marea ce-o zideşte-n noi...  
 
NE CHEAMĂ MAREA  
 
Ascultă cum te strigă marea,  
Întregul cer îmbrăţişează!  
Netulburată e chemarea,  
În taină luna o veghează.  
Priveşte cum se-agită marea!  
Întregul cer o linişteşte,  
Netulburată e culoarea  
Care în zări se risipeşte.  
Fii limpede precum e marea  
În care cerul se-oglindeşte,  
Ascultă-i plânsul şi mirarea-  
Pe valuri doar iubirea creşte...  
 
PACE  
 
Pace-n inimi să se nască  
Să nu fie vreun război;  
Sufletul se-adăpostească  
În ai vremii nuferi moi.  
Pace-n gânduri să răsară  
Ca o floare de argint  
Şi nelinişti să dispară  
În al vremii labirint.  
Pace-n ochi să se aprindă  
Din priviri care se scurg,  
Clipele să le cuprindă  
În al vremii trist amurg.  
Pace-n zări să lumineze  
Necuprinsul vălurit,  
Tihna să se-nfăţişeze  
În al vremii răsărit.  
------------------------------------------------  
MIHALACHE Alexandra, născută la 4 aprilie 1986.  
Poet, scriitor, redactor la revista „Orizonturi literare”.  
Studii: Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină veterinară - Bucureşti, Facultatea de Agricultură, Specializarea: Silvicultură. Inginer în protecţia pădurilor.  
Cărţi publicate:  
• „Omul în oglindă”, Edit. Universitară, Bucureşti, 2014  
Antologii:  
• „Antologia internaţională trilingvă” (arabă - spaniolă - română) a Fundaţiei „Naji Naaman” din Liban (Beirut), 2014, aforisme;  
• „Antologia omagială Adrian Păunescu «Să nu-l uităm”, Editura Inspirescu, iulie, 2014, poezii;  
• „Simbioze lirice” (Vol. 8), Editura Anamarol, Bucureşti, 2014, poezii;  
• „Priveşte, visând iobito”, Editura Editgraph, Buzău, 2014, poezii  
Debut literar: Revista şcolară ,,Curcubeu”, nr.3, februarie 1999, poeme  
Colaborări literare (reviste): „Boema”, „Orizonturi literare”, „Confluenţe literare”, „Singur”, „Prolitera”, „Cetatea lui Bucur”, „Singur”, „Absolut”...  
Premii obţinute:  
• Locul 1 judeţean - creaţie literară, 2003  
• Premiul I - Facultatea de Silvicultură, 2008 şi 2009  
• Premiul II - Facultatea de Silvicultura, 2007 si 2010  
• Premiul Fundaţiei „Naji Naaman”(Liban), 2014 (Membru de onoare)  
Referinţă Bibliografică:
Alexandra MIHALACHE - ANOTIMPURILE IUBIRII (POEME) / Alexandra Mihalache : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1418, Anul IV, 18 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Alexandra Mihalache : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandra Mihalache
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!