Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   



Cuvânt înainte la cartea UN DESTIN ÎN DEVENIRE, de Mircea Dorin Istrate
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cuvânt înainte la cartea 
  
UN DESTIN ÎN DEVENIRE 
  
Am citit această carte cu nesaţ, dintr-o suflare, până la ultima pagină şi m-am înciudat că doamna prof. Claudia Vodă, la talentul său, scrie atât de puţin, pentru că ea are har şi dar dumnezeiesc, iar opera Domniei Sale va rămâne cu siguranţă nemurită în inimile celor care o vor lectura. 
  
Am onoarea şi plăcerea ca, în calitate de cititor îndrăgostit de poezie, să fac câteva aprecieri despre această încă prea puţin cunoscută poetă târnăveancă ce m-a cuccerit şi fermecat pur şi simplu cu poezia ei. Am simţit încă de la primele versuri forţa, vigoarea, măreţia aurei care învăluie fiecare vers al doamnei Vodă, vers venit din adâncul fântânii sufletului său ca o apă rece, limpede, curată, renăscătoare, dădătoare de speranţă, dar în acelaşi timp mângâietoare şi lecuitoare. 
  
Fiecare strofă are spaţialitate, deschidere spre necuprinsul îmbrăţişat de cuvinte cu atâtea sensuri şi înţelesuri ce dau culoare, strălucire, frumuseţe, curgătoarei idei pe care se clădeşte poezia, toate acestea venind din vis şi visare, fără de care poezia nu are căldură sufletească, nu transmite sentimente, nu este recepţionată de cititor. 
  
Tema poeziilor doamnei Vodă este atât de variată şi de surprinzătoare precum sunt 
  
toate simţirile sale venite din trăirea ideatică a unui spirit stăpânit de neastâmpărul creaţiei. Cuvintele vin şi se scriu parcă pe răbojul timpului său, sunt adevărate, sincere, motivate, dăruite nouă pentru ai simţi trăirea, fără a cere nimic în schimb. Ritmul, rima, dau melodicitate, culoare, viaţă, versurilor, înnobilând spre nemurire poezia, făcând-o acesibilă cititorului de ori ce vârstă. 
  
Dacă poezia vine din lacrima plânsului tău, din lumina bucuriei care te învăluie, din măreţia visului înălţat înspre ceresc, din tăria speranţelor tale, atunci, toate acestea cu siguranţă că vor rezona cu sufletul cititorului tău. Este exact ceea ce face doamna Vodă pentru a ne convinge de adevărul spuselor Domniei Sale, poezia sa creind acele invizibile punţi de lumină care o leagă de noi pentru a o simţi, a o înţelege şi a o aprecia. Ea îşi deschide sufletul lăsându-ne să pătrundem în taina gândurilor sale, ca să i le citim cu mintea, să le trăim cu sufletul, să-i mulţumim cu muţenia cuvintelor noastre pentru tot ce ne-a dat, pentru clipa de înălţare spirituală ce ne-a fost dat să o trăim alături de ea şi prin ea. 
  
Doamna Claudia Vodă este o poetă echilibrată în poezie, fără excese, naturală atunci când scrie, revărsându-şi cu dragoste preaplinul harului ei peste noi şi lume pentru a ne arăta că prin poezie are ce spune în mod elegant, frumos, uneori discret, învăluit în mister, purtându-ne prin lumea, lumescul şi omenescul ei asemănător cu al nostru, dar trăit şi simţit altfel dacă este pus în pagina unei cărţi de poezie. Aş putea cita aici nenumărate titluri din acestă carte pentru a dovedi spusa mea, dar nu v-ar ajuta la nimic dacă nu veţi citi-o şi ar mai trebui să o citiţi pentru a vă înnobila spiritual simţirea, trăirea, visarea şi uneori chiar vocabularul. 
  
Destinul de adevărat poet al cuiva poate începe la orice vârstă, iar al doamnei prof. Claudia Vodă începe cu siguranţă acum, cu ce-a de a doua carte a domniei sale care ne convinge cu adevărat de acest lucru. Tocmai de aceea doamna Vodă trebuie să scrie mult mai mult decât până acum pentru a răsplăti Celui de Sus pentru harul cu care a fost înzestrată, ca şi pentru a lăsa, pe înstelata cărare a poeziei, dâra apăsată a veşnicirii creaţiei sale. În plus, poeta Claudia Vodă beneficiază şi de faptul că oraşul Târnăveni are o puternică garnitură de poeţi formaţi şi rodaţi în diverse cenacluri, acţivităţi şi manifestări culturale, care au creat o adevărată şi benefică emulaţie în rândul poeţilor din zonă, activităţi care stimulează concurenţial creaţia scriitoricească, iar cititorii, consumatorii de poezie formează deja un public avizat doritor de poezie autentică. 
  
Aşadar, deschisă-i calea ,,celui de al treilea anotimp’’, cel al rodelor cu parfum îmbietor de toamnă lenevoasă prelinsă pe margini de Târnavă, pentru a pleca în lume şi a se nemurii în mintea, inima şi sufletele noastre cele care, în acestă mincinoasă şi trecătoare lume sunt atât de doritoare de vraja, linistea şi pacea unui vers mângâietor, ca cel izvorât din smeritul suflet al doamnei noaste profesoare, poeta Claudia Vodă. 
  
Tg.Mureş la 1.07.2016 
  
Mircea Dorin Istrate 
  
Preşedintele Ligii Scriitorilor Români 
  
Filiala Mureş 
  
Lansare cărţii va avea loc la 14-oct.2016 la Casa de Cultură din Târnăveni 
  
FRUMOASE CLIPE DE DESFĂTARE 
  
Citind poeziile lui Viorica Şuţu publicate în această minunată carte, ai impresia că fiecare cuvânt împregnat în tuşul negru şi rece al literei de tipar, este ca o caldă mângâiere ce vine din adâncul unui suflet atins de aripa îngerului ei veghetor, înger ce i-a pus în gând şi în rostire har şi dar dumnezeiesc. 
  
Tăinuite ca o comoară de mare preţ sălăşluesc acolo în cuibarul inimii sale dimpreună cu toată durerea, bucuria şi fericirea vieţii ei dintr-u începuturi. Citite şi recitite mereu, şlefuite ca diamentele cele nepreţuite care farmecă privirea, inima şi mintea, ele au fost scoase la iveală acum şi dăruite cu toată dragostea altora pentru a bucura şi înfiora şi alte suflete la fel de simţitoare. 
  
Ca simplu devorator de poezie şi nu ca un critic literar, remarc cu plăcere că poezia Vioricăi Şuţu este de-acum una elegantă, de înaltă vibraţie, care dezvoltă în ritm şi rimă filozofia unei idei sclipitoare unice pentru fiecare poezie în parte, ea făcând legătura directă cu viaţa şi cu toate zbaterile sale, cu trăirile pe care această viaţă i le-a dat şi i le cere mereu şi tocmai de aceea ele pot fi simţite, înţelese şi trăite la aceeaşi intensitate de fiecare cititor al cărţilor sale. 
  
De fapt, eu cred că acesta este rostul poeziei, să unească prin intermediul ei suflete, fiinţe, care deşi nu se cunosc interferează sentimental, se caută şi se găsesc fie şi iluzoriu numai. Este tocmai ce ne lipseşte în această mincinoasă, rece şi urâtă lume în care trăim acum. Este balsamul, leacul vindecător al tuturor sufletelor care sunt înnegurate zilnic de 
  
toate mizeriile acestei trecătoare vieţi. Este cea care trezeşte sentimentele bune şi frumoase, cea care înalţă şi înnobilează, care transformă urâtul, ura, răutatea noastră în iubire şi-n iertare, cea care ne descătuşează şi ne eliberază din cleioasa tină adunată-n vreme în chinuitul, jertfitorul şi uneori hidosul nostru suflet. 
  
Şi câtă nevoie avem acum pe puţină linişte sufletească, de puţin frumos, de puţin curat, de puţină înălţare, că dacă nu avem aşa ceva sporim cu răutatea noastră răul cel mare, care ne va cufunda în genunea plină cu toate răutăţile acestei lumii. 
  
Viorica Şuţu are meritul de a trezi, prin versurile sale, poetul din noi, stârnindu-ne dorinţa de a citi în continuare cartea până la finalul său. Ajunşi acolo ne vom opri o clipă, vom închide ochii şi vom sta aşa o bucată de timp, lăsând să se sedimenteze în suflet, picurul de bunătate şi frumos cu care ochii noştri s-au desfătat deja. 
  
Citiţi cartea şi îmi ve-ţi da dreptate. Păstraţi-o aproape de suflet pentru că e parte a suletului ei cel bun, curat şi iubitor de tot ceea ce e nobil şi frumos în scurtimea vieţii noastre. Cu respect şi adâncă plecăciune mă închin în faţa fiecărui talent ce ne dă cu generozitate frumosul din el, pentru a ne înfrumuseţa şi noi, fie şi măcar pentru o clipă de visare. 
  
Mircea Dorin Istrate 
  
Preşedintele Ligii Scriitorilor Români 
  
filiala Mureş 
  
ALE TALE VERSURI TOATE 
  
De câte ori citesc câte o poezie în ziare, reviste, pe internet, ori pe unde mai publică talentatul poet Mugurel Puşcaş, o recitesc de mai multe ori pentru ca sufletul meu să se încarce cu frumos şi bucurie, să se înfioreze şi să se înalţe în trăiri, să vibreze cu cel al autorului, să-l simt aproape de mine, să mă vrăjească şi să mă cucerească cu versul său, spunându-mi: iată un adevărat poet cu har şi dar de la Dumnezeu. 
  
Când scrie poezie, Mugurel Puşcaş îşi înmoaie pana creaţiei în lacrima sufletului său atât de simţitor şi curat, aşternând pe hârtie, pentru a rămâne veşniciei, acea vibraţie care naşte în sufletul cititorului nostalgie, iubire, veneraţie, dragoste, gingăşie, toate aceste sentimente, înmănunchiate fiind fără îndoială, aprind focul viu care încălzeşte, luminează, mângâie, inimile noastre trăitoare de prea mult timp în suferinţă, ură, minciună, trădări şi laşităţi de tot felul. 
  
În această spurcată şi mincinoasă vreme în care vieţuim şi care parcă nu se mai termină, vreme care ne înglodează şi ne afundă cu toate păcatele ei tot mai mult în nemernicie, dezumanizându-ne profund, poezia lui Mugurel Puşcaş e ca un giocel alb, pur, adevărat, sfielnic, care se vrea a fi vestitorul schimbării, cel care după atâta amar de suferinţe şi necazuri ne bucură ochiul, inima şi sufletul încărcându-le cu o lumină Dumnezeiască şi care renaşte în noi speranţa că binele va învinge răul, că frumosul va spăla urâţenia sufletelor noastre, că vom fi iarăşi cum am fost odată, drepţi, curaţi şi simţitori la frumos şi adevăr. 
  
Cred cu toată convingerea că aceasta este esenţa creaţiei lui Mugurel Puşcaş, acesta este gândul şi crezul lui atunci cînd scrie acea poezie atît de frumoasă de dragoste, atât de simţitoare, de discretă, de tandră, care te cucereşte,te învăluie şimţindu-i parcă parfumul iubiri celei de multe ori pierdute, uitate, trădate, ori rămasă în ţandăra unul gând curat pentru a înfiora vremea clipelor din urmă ce vor să vină la fiecare. 
  
Am simţit acelaşi lucru atunci când poetul se reîntoarce în colbul ţărânei părânteşti, pe urma neştearsă a unui car cu boi din inima lui, în raiul copilăriei, în satul cel păstrător încă de frumos, de curat, de sfânt, de tradiţii şi obiceiuri milenare, acolo unde, în cuibarul veşniciei pământeşti părinţii, bunii şi străbunii lui adormiţi în ţintirimul din deal, l-au învăţat toate câte i-au fost de folos mai apoi în viaţă: cinstea, vrednicia, smerenia, răbdarea, adevărul, dragostea de neam şi ţară şi mai presus de toate credinţa, evlavia, smerenia în faţa lui Dumnezeu, toate cele fără de care nu putem a fi oameni. 
  
Aici îşi are locul binemeritat poezia religioasă, de atâtea ori invocată când poetul îşi aduce aminte de sfintele sărbători trăite de el cu mintea, inima şi toată fiinţa sa pe vremea copilăriei, dar şi simţămintele sale în raport cu divinitatea de care suntem încă atât de îndepărtaţi prin păcatele noastre cele zilnice. 
  
De la iubiţii lui dascăli a învăţat ceia ce spune atît de convingător în poezia lui patriotic, că ţara nu este o noţiune abstractă de care să facem caz atunci cînd ni se cere a ne dovedi patriotismul, că ea este crez, simţire, convingre, trăire, dăruire, toate venind din sfânta moştenirea lăsată de străbuni urmaşilor de urmaşi până la el. Această poezie este adevărată, pornită din-lăuntrul fiinţei sale, simţită, este crez şi durere, neputinţă uneori, dar şi speranţă. Ea convinge, îmbărbătează, dă curaj, aşa cum numai marea poezie poate să o facă. 
  
Când scrie despre natură, pastelurile sale sunt picturi cu tonuri abia simţite, întrepătrunse, dar şi cu tuşe groase, accentuate, care scot în evidenţă, prin meşteşugite cuvinte, atâtea noi înţelesuri, atâtea stări sufleteşti care se contopesc cu tabloul dându-i valoare, aură, dăinuire, substanţă. Aici, în aceste poezii întrezărim sufletul poetului cel cuprins de tristeţe, nostalgie, durere, compasiune, dar şi de speranţă, bucurie de copil nedisimulată, pură venită din adâncul sufletului său, şi revărsată în sufletul nostru cu dărnicie. Aceste poezii, alături de cele de dragoste sunt poeme adevărate la care un suflet simţitor lăcrimează în taină încărcându-se de ceia ce îi lipseşte: iubire, simţire, mângâiere, taină, preacurat. 
  
Multe din poeziile acestui volum le-am ascultat, recitate fiind, sau montate în secvenţe de clipuri. Sub această formă ele te transpun în ireal, te înalţă în beatitudine spre divin, făcându-te să pluteşti într-o lume din care n-ai vrea să te mai întorci vre-odată. Aici este esenţă pură de poezie, cea care îţi încântă simţurile, care te farmecă, făcându-te să te simţi că trăeşti o clipă de dumnezeire. 
  
Poate vi se pare că am spus lucruri mari, prea mari pentru a lăuda un poet de provincie neînzorzonat cu zeci şi zeci de diplome, premii, recunoaşteri internaţionale, etc. Am cunoscut, ca fiecare dintre dumneavoastră dragi cititori şi din aceştia, dar poezia lor nu m-a mişcat, nu m-a-nfiorat, nu i-am găsit frumuseţe, ginăşie, bun simţ, căldură, sinceritate, ca în poeziile lui Mugurel Puşcaş, cel care va rămâne cu siguranâă în inimile noastre şi pe care am vrea să-l citim şi să-l recitim mereu. 
  
În cuvântul meu nu am citat nici măcar un vers din creaţia autorului, pentru a vă lăsa dumneavoastră plăcerea de a-l savura şi a vă înduci cu mierea cuvintelor lui, pentru a-l cântări , judeca şi aprecia singuri şi a-l pune mai apoi în imima voastră spre neuitare. 
  
Tocmai de aceea şi cu atât mai mult, vă recomand acest volum de versuri în care autorul a adunat, a revăzut şi a adăugat noi frumuseţi la cele mai frumoase poezii ale sale şi pe care cu generozitatea binecunoscută vi le dăruieşte odată cu inima şi sufletul lui. 
  
Eu, simţitorul muritor, măruntul acestei lumi, trăitor vremelnic a unei clipe din veşnicie, în lăcrimarea unei tremurate pleoape şi-n taina unui sincer gând, mă rog smerit la Măritul, să-l ţină pe Mugural Puşcaş mult timp viu în cuibarul poeziei, pentru ca el să ne poată dărui încă multe poezii ce să ne bucure inima şi sufletul nostru. 
  
Noiembrie 2015 
  
Mircea Dorin Istrate 
  
Preşedintele Ligii Scriitorilor Români 
  
filiala Mureş 
  
,,ACASĂ’’ o nouă carte a talentatului poet Aurel Hancu. 
  
Eu, împreună cu poetul Hancu şi foarte mulţi ca noi, am fost prima generaţie în neam care, pe suitoarea cărare a vieţii noastre am purtat de la tenişi până la adidaşi, distanţă mare de civilizaţie şi cultură într-un timp atât de scurt. Tot noi am ajuns de la scrisul la şcoală în clasele primare, pe tăbliţă cu stilul, la calculator, de la mersul cu vaca la păscut la slujbe importante şi repet, toate doar într-o singură viaţă de om. 
  
Eu, împreună cu poetul Hancu şi mulţi ca noi vom fi probabil ultima generaţie care mai poartă în inimă, gând şi suflet nostalgia satului, buricul lumii noastre de-atunci şi-acum, singurii care, în tremurul discret şi de neoprit al unei gene mai lăcrimăm încă atunci când ne gândim la el. 
  
Eu împreună cu poetul Hancu şi foarte puţini ca noi ne mai întoarcem din când în când,(de la o vreme tot mai rar) în sat, acolo unde azi-mâine nu vom mai avem pe nimeni apropiat, cunoscut, ştiut, cu care să mai schimbăm o vorbă, să ne aducem aminte de-ale noastre, de lumea cea curată, fericită şi lipsită de griji a copilăriei, de datini şi obiceiuri trecute de-acum în uitare, de câte şi mai câte ne-au rămas în minte în ţandăra unui gând uitat într-o lăcrimată clipă de veşnicie. 
  
Nici eu şi nici poetul Hancu poate nu vom dori să ne petrecem lungul somn al veşniciei în ţintirimul satului din deal, ca încheietori de neam şi de lumea pe care am simţit-o acolo şi o ştim, fiind primii care vom trăda satul, locul care ne-a dat, ne-a crescut frumos şi curat, ca să fim oameni de trebuinţă acestei ţări. Şi cu siguranţă că, din această clipă, copiii noştri, cei născuţi şi crescuţi la oraş, nu vor şimţi , nu vor mai înţelege, nu vor mai dori să ajungă vreodată trăitori într-un sat. 
  
Aşadar eu şi poetul Hancu, generaţia noastră, suntem ultimi născuţi într-un sat căruia i-am cunoscut şi gustat toată dulceaţa şi amărăciunea, înstrăinaţi şi vânduţi acum fiind pentru vecie oraşului cela sec, rece, fără suflet şi simţire, cloacă pentru toate păcatele lumeşti, născător de patimi şi dorinţe, meschin, ateu, închinător doar zeului ban, râvnitor de cât mai multă putere. E drept că nici satul copilăriei noastre nu mai e ce-a fost odată, oamenii suntde-acum tot mai hulpavi, mai ascunşi, prea mulţi haini la suflet, setoşi după avere, dar păstrând încă multe lucruri bune, frumoase şi curate, care alină, mângâie şi mai stâmpără încă din amăreala acestei mincinoase vremi. 
  
Asta am simţit eu când am citit acest recent volum antologic de poezii lansat de poetului Hancu, dorinţa lui de a ne lăsa în vers nealterata lune a copilăriei şi tinereţii sale, oameni, locuri, datini şi obiceiuri, tot şi toate aflătoare sub pază şi ocrotire divină. Aşa a crezut sufletul lui de poet că va putea nemuri pentru urmaşi o lume ce l-a dat, ce l-a crescut, dar care acum apune pentru totdeauna. Şi în acea lume el nu vede, nu simte, nu trăieşte numai frumuseţea, numai bucuria, ci şi nesfârşitele lipsuri şi necazuri, toată amăreala vieţii, ruga şi speranţa omului că Bunul Dumnezeu se va milostivi de el îi va schimba soarta şi norocul. 
  
Poeziile închinate mamei, copilăriei, tuturor simţurilor sale de-atunci sunt, nici nu se putea altfel, cele mai frumoase, mai calde, mergând la sufletul cititorului, celelate selectate pentru a întregii volumul vizează personalităţi, evenimente, locuri, oameni, cărora poetul s-a simţit dator să le închine o poezie de recunoştinţă, stimă, preţuire, semn că ele au însemnat ceva, cândva în viaţa poetului. 
  
Cunoscându-l de foarte mult timp pe distinsul poet Aurel Hancu, zbaterea lui continuă pentru promovarea frumosului prin poezie, tot ce a făcut el o lungă perioadă de timp pentru toţi poeţii Târnăveniului, cred cu tărie că urma trecerii sale prin această parte de lume va fi adâncă şi apăsată, iar dreptul lui la neuitare asigurat. 
  
Cu acest volul de antologie poetică Aurel Hancu îşi întregeşte, îşi rotunjeste, îşi măreţeşte o parte a vieţii sale închinată poeziei, lăsându-ne nouă plăcerea să-l cunoaştem, să-i simţim zbaterea, arderea, credinţa în Bunul Dumnezeu, Veghetorul său, cel care l-a picurat cu har pentru a ne îndulci nouă, muritorilor de rând, o parte din clipele trecătoarei noaste vieţi Aşa că, la rândul tău poete, dator eşti pentru totdeauna Preamăritului să scoţi în fiecare zi din fântâna sufletului tău o cană de apă vie şi curată şi să o torni în vers. 
  
Numai astfel îl vei mulţumi pe El şi mai apoi pe noi pentru darul primit, şi-ţi vei putea expima recunoştinţa că El, Măritul, te-a ales pe tine dintre atâţea alţii să fii purtător de dumnezeiasă pană poetică. Pentru că dumnezeiască pană au în mâna lor toţi cei care transformă goliciunea unui cuvânt în vers, nestemată însufleţită care alină sufletul muritorului de rând, făcândul să vibreze, să se înfioreze, să se bucure şi să se îmbune, ridicându-l pentru o clipă de-asupra nemerniciilor acestei lumi. 
  
Mircea Dorin Istrate 
  
Preşedintele Ligii Sriitorilor Români 
  
Filiala Mureş 
  
Referinţă Bibliografică:
Cuvânt înainte la cartea UN DESTIN ÎN DEVENIRE, de Mircea Dorin Istrate / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2111, Anul VI, 11 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!