CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

ADMINISTRAȚIE

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Strofe > Valori >  



Al Florin ŢENE - TEOFIL MÂNDRUŢIU – POETUL SENTIMENTELOR ADÂNCI

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Poet înzestrat cu harul talentului, discret, născut în satul Badon, aflat pe două coline din Valea Zalăului, din judeţul Sălaj, interiorizat, şi cu spiritul disciplinei în sânge, câştigat în mediul militar unde a activat o viaţă, Teofil Mândruţiu se prezintă în faţa cititorilor săi cu un evantai de cărţi cu poezii în care descoperim o adâncime a perspectivelor ontologice, exemplificând legătura spiritului omului cu Divinitatea, având o omogenitate între ceea ce este creat şi trăit.  
 
Debutând în revista Liceului militar Ştefan cel Mare şi publicând în diverse reviste, inclusiv în „Agora Literară “ a Ligii Scriitoirilor Români, Teofil Mândruţiu şi-a perfecţionat stilul, abordând cu insistenţă versul clasic.  
 
În volumele sale: „Moartea regelui alb“, „Regina de vis”, „Patimi“, „O lumină în mers“, „Desenul din nucleu“, „Stanţe şi restanţe“, „Pribegi de piatră” şi „Apăsarea lutului”, descoperim întruchiparea existenţială cu nuanţe filozofice, desprinsă din legătura indestructibilă dintre Om şi Dumnezeu. Alegoriile sale- ale trăirilor intense în faţa morţii, ale iubirii, ale pasiunii în sens teologal-, ţâşnesc ca un izvor curat cu expresii culturale, inclusiv universalitatea dramei eului exponenţial.  
 
E un poet original, euphonic şi polifonic în poezia sa cu ritm muzical: „Între două războaie/ Care stau să se bată/ În mantaua de ploaie/Trece pacea îmbrăcată“ (Între două războaie), sau „Trudind pe cale de iubire/ Răsplata e în mântuire;/ La poala crucii lui Hristos/ Ajungi ducând crucea pe jos//. (Semne ).  
 
Poet al nordului, din Ardealul sufletului nostru, el ilustrează spiritul înţelepţilor ardeleni, pentru care Divinitatea este Judecătorul suprem, şi paradisul cu o lume de rânduială armonică şi inatacabilă, unde poporul de suflete se încredinţează universului înfrăţit, unde se află Semănătorul: „Au rămas seminţele neîncolţite/ nu pentru că/ nu ar fi trecut/ prin sac/ ci,/ pentru că/ nu au trecut/ prin mâna semănătorului.“(Seminţe neîncolţite).  
 
Retras în satul său, poetul înţelege prin aceasta un soi de libertate eliberată de regulile unei vieţi citadine. Satul pentru poet este paradisul, o ilustraţie a vieţii unui popor încredinţat că universal este înfrăţit cu el. Legea acelei lumi este legea naturală, iar această Lege este Dumnezeu sub care încolţeşte speranţa: „Din stâncile uscate/  
Izvoare vor ţâşni/ Iar oamenii vor bea/ Şi nu vor mai muri.//“ (Talazuri ).  
 
Teofil Mândruţiu, spiritual, face parte din stirpea poeţilor care au abordat în poezie religiozitatea, cum ar fi: Arghezi, N. Crainic, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, Traian Dorz etc, dar „degetele” talentului său au apăsat pe multiple claviaturi, care au rezonat în acorduri sublime mai toată gama sufletului omenesc. El convorbeşte cu Ziditorul, chemând alături prietenii, cititorii.  
 
Citind cărţile acestui poet am ajuns la concluzia lui Thomas D`Aquino: ”Credinţa este o pregustare a cunoaşterii, care ne va face fericiţi în viaţa viitoare. “  
 
Al Florin ŢENE  
Cluj-Napoca  
15 februarie 2016  
Referinţă Bibliografică:
Al Florin ŢENE - TEOFIL MÂNDRUŢIU – POETUL SENTIMENTELOR ADÂNCI / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1873, Anul VI, 16 februarie 2016.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.



 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!