Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   



O stafie tulbură speranța, piesă de Al.Florin Țene
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Al Florin ŢENE 
  
O STAFIE TULBURĂ SPERANŢA 
  
PIESĂ DE TEATRU ÎNTR-UN ACT 
  
Personajele: 
  
Dreptaciul- un om înţelept (poet) fără mâna stângă. 
  
Stângaciul - al doilea om înţelept (poet) fără mâna dreaptă. 
  
Vocea căpitanului 
  
SCENA l 
  
(Se deschide cortina. În mijlocul scenei se află un om fără mâna stângă într-un decor schiţând interiorul unei capele ortodoxe pe un mic vas de croazieră. Printr-un hublou se vede oceanul nesfârşit. Dreptaciul îngenunchiază, se închină cu mâna pe care o are la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aşezată în partea dreaptă. În surdină se aude un cântec bisericesc, împletindu-se cu vuietul valurilor. Se roagă.) 
  
Dreptaciul: 
  
- Îţi mulţumesc Doamne că mi-ai lăsat mâna dreaptă. Să pot a mă închina în faţa icoanelor tale. (Se închină). Bun ai fost şi eşti cu mine. M-ai învăţat să seamăn grâul, să îngrijesc recolta, să plămădesc pâinea, să aprind focul, să iubesc. Bat-o vina de mână stîngă. Mi-a retezat-o batoza! Eram în vacanţă şi ajutam părinţii la treierat Nu a ştiut dreapta ce face stânga. Altfel aveam şi eu ca toţi oamenii două mâini. Dar e bine şi aşa. Pot muncii. Îmi mângâi pruncii şi femeia. Pot aprinde focul ţinând cutia de chibrituri în gură şi băţul îl scapăr pe cadran. Doamne, ce bine că am mâna dreaptă! Cu această mână am câştigat banii necesari biletelor acestei călători pentru întreaga familie. Ţin şişterul să tai pâinea, s-o impart la cei dragi. Teognis din Megora spunea că... „Doamne, Te exprimi prin poet. Doar, Ştii că şi eu mă îndeletnicesc cu tainele metaforei. Pentru că mi-ai lăsat mâna dreaptă îţi mulţumesc. Iată, pot să fiu pe acest vas în drum spre Tărâmul Făgăduinţei. Cu această mână am putut muncii pentru a strange bani să plătesc această călătorie mult visată. Pot scrie versuri, pot răsfoi un ziar şi mai presus de orice pot muncii pentru a nu întinde mâna să cerşesc ajutor de la semeni. Ca poet nu sunt un risipitor al închipuiri mele.Nu sunt un nabab şi risipitor al lucrurilor mărunte. Şitiu, Doamne, că poezia a devenit o curiozitate fără curioşi. Nu se mai citeşte, nici măcar poeţii între ei nu se mai citesc. Eu, Doamne, mă bucur că mă citesc soţia şi copii... Însă ea, Poezia, a rămas „doamna artelor”. Îţi mulţumesc şi pentru acest fapt. Romain Rolland afirma: „Când ordinea înseamnă injustiţie, dezordinea e într-un fel un început de justiţie.” Este, Doamne un paradox pe care l-au trăit oamnii în perioada comunistă. Injustiţia „ordinii” comuniste am simţito cu toţi. Am publicat câteva cărţi, Doamne, pe care le consider că sunt însăşi viaţa mea prelungită în eternitate prin litere moarte ce vor trece din generaţie în generaţie, fiindcă acestea sunt litere moarte, pe care le-am vrăjit şi le-am înviat cu viaţa mea. 
  
(Se ridică. Se îndreaptă către locul unde se aprind lumânări. Scoate câteva monede din buzunar, le aşează pe masă şi ia o lumânare, pe care o aprinde în lumânar, nchinându-se de trei ori. Apoi se îndreaptă către aceeaşi icoană, în faţa căreia îngenunche, rugându-se cu palmele unite în faţa pieptului.) 
  
- Doamne am aprins o lumânare să-mi luminez calea spre Tine. Am aprins o lumânare pentru întunericul neamului meu şi pentru sufletul tuturor celor ce-au ars pe rugul Cuvântului scris. Dar, să şti Doamne, Dumnezeul meu, că iubesc la fel de mult atât lumina cât şi întunericul. Amândouă sunt date de Tine. Fără întuneric nu ne-am bucura de lumină. Acesta ne face s-o vedem, fiindcă Dumnezeu este cel care consfinţeşte totul pe această lume. Totul fiind Datul Divin. Am aprins o lumânare pentru familia mea care se află în cabina acestui vas, pentru Eminescu, poetul neamului meu. El este Cuvântul prin care s-a întrupat literatura naţională în cea universală. Este fiul propriei opere şi părintele nemuririi ei. Am aprins o lumânare pentru Poezie, ea nu şi-a luat asupra ei menirea filozofiei, fiindcă este deasupra aceseia. Mă gândesc Doamne că în momentul când ar fi făcut acest lucru ar fi dispărut sublimul. Bine ai făcut acest lucru, Doamne. Am aprins pentru metaforă care este algebra superioară a cuvintelor, poezia este trigonometria metaforei. Doamne, te mai rog să-mi ierţi păcatele... 
  
(Se ridică. Se opreşte în faţa hubloului privind imensitatea apei.) 
  
SCENA II 
  
(În scenă intră un om fără mâna dreaptă. Se apropie de icoana Apostolului Iuda zugrăvită pe peretele din partea stângă. Îngenunchiază numai cu piciorul stâng şi începe să se roage) 
  
Stângaciul: 
  
(Închinânduse cu mâna stângă la icoana Apostolului Iuda) 
  
- Apostole Iuda, ajută-mă să ajung pe Tărâmul Făgăduinţei. Îţi mulţumesc că mi-ai lăsat mâna stângă. Pot mânca cu ea. Pot cerşi cu aceasta un ban de la cei cu... două mâini. La o adică şi de la cei cu mâna dreaptă. Poezia mea pe care o scriu nu-mi aduce nici-un câştig, însă cu cerşitul pot să-mi cresc copii, să-mi hrăneasc nevasta şi să mai... beau. Cu banii din cerşit am plătit biletele întreagii familii pentru călătoria aceasta spre Tărâmul Făgăduinţei. Dacă nu ar fi proştii ăştia de miloşi care-mi pun în mâna pe care o mai am câte un bănuţ, de ajunge câştigul meu cât salariul unui şef, nu ştiu ce m-aş face. Apostole Iuda de ce nu mă cauţi? „Nu m-ai căutat dacă nu m-ai găsit” spunea Pascal. Această afirmaţie sugerează, Apostole Iuda, spirala veşniciei, a căutării... absolutului. Poate călătoria mea spre Tărâmul Fgăduinţei are şi acest scop. Pitagora spunea că „totul este orânduit după număr”, însă eu spun că numărul este orânduit după Totul, care simbolizează Datul naturii. Filozofii... spun că este vorba de Datul divin. Apostole Iuda spune-mi dacă greşesc. Eu nu cred în divinitate. Forma aceste lumi, Apostole, este legea în virtutea căreia se repetă motivul. Aceasta aminteşte de ritm. De aceea mă rog la tine ca acesta să consfinţească forma ce duce la Revoluţia Universală la care gândesc şi sper să înceapă. Forma fiind numărul idee, unealta principală a marelui Ordonator, sau natura, cea care aranjează cu arta. Mă rog pentru morţii care au participat la revoluţiile din istorie. 
  
(Se ridică şi se îndreaptă spre locul unde sunt lumânări de vânzare. Scoate din buzunarul pantalonului o monedă. Aprinde o lumănare, dar nu se închină) 
  
- Mă rog pentru tine Apostole Iuda, tu... eşti deasupra tuturor minunilor naturii. Aceste minuni sunt, toate la un loc, creatorul tuturor creatorilor. Se spune că lucrând numai cu capul nu eşti fericit. Lucrând cu inima nu faci avere, şi nici nu eşti fericit. Pentru mine banul aduce fericirea, cu toate că propovăduiesc sărăcia în fericire. Eu zic... fericirea, Apostole, este Marea Revoluţie a celor umiliţi, săraci şi neputincioşi. Am aprins o lumânare, cu toate că nu cred în simbolul luminii acesteia, pentru bietul revoluţionar Bălcescu, pentru marele Marx, autorul cărţii „Capitalul”, dar şi pentru Che Guevara ce visa la o revoluţie mondială, pentru Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej şi prietenul meu de suflet Nicolae Ceauşescu... Poate mă întrebi Apostole Iuda de ce mă închin la tine. Păi... tu eşti cel care l-ai vândut pe Iisus pentru... Bine ai făcut. Era un impostor. Dar... totuşi, ai greşit! Trădându-L, şi fiind prins, răstignit, Iisus a devenit Martir şi simbolul creştinismului. Fără să doreşti... ai făcut un bine acestei religii. Însă, îţi apreciez buna ... intenţie. După mine adevărata religie este comunismul. Iar Marx şi Lenin sunt simbolurile acesteia. Apostole Iuda! Aceşti oameni m-au învăţat să spun... nu privi că s-ar putea să vezi, nu asculta că s-ar putea să auzi... nu lua hotărâri că s-ar putea să greşeşti faţă de cauză, nu trăi că s-ar putea să mori. 
  
(Se ridică. Fără să se închine) 
  
SCENA III 
  
Dreptaciul: 
  
(Se apropie de Stângaciul) 
  
- Suntem plecaţi de o bună bucată de vreme şi nu se vede, încă, Tărâmul Făgăduinţei. 
  
Stângaciul: 
  
- Nu este departe. Presimt că ne apropiem de el. Dacă vom fi uniţi pe această insulă plutitoare în caz de furtună vom ajunge acolo. Unitatea ne v-a face să atingem idealul nostru. 
  
Dreptaciul: 
  
(Punând mâna streaşină deasupra ochilor şi privind în zare) 
  
- Nu se vede ţărmul. Abia aştept să ajungem. Întreaga mea familie numai despre această clipă vorbeşte. Speranţa este mare. Dacă acest Tărâm ne v-ar dezamăgi? 
  
Stângaciul: 
  
- Nu vom fi înşelaţi în speranţele noastre. Nu curge miere şi unt acolo, 
  
dar ideea că toţi suntem egali ne v-a face să fim fericiţi. Întradevăr, pe Tărâmul 
  
Făgăduinţei chemarea lui Marx „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” ne conduce spre idealul nostru de veacuri, Comunismul. Această lozincă de luptă, a noastră, apărută pentru prima oară în „Manifestul Comunist”, redactat de Karl Marx şi Friedrich Engels, este cea mai frumoasă chemare la luptă. Acolo pe Tărâmul Făgăduinţei... proletariatul a câştigat. 
  
Dreptaciul: 
  
(Surprins) 
  
- Nu! Nu ai dreptate! Acolo oamenii, indiferent de condiţia socială, sunt egali în faţa legilor. Conducătorii sunt aleşi prin vot secret şi universal. Sunt liberi să se exprime, să se asocieze, să muncească, să-şi înjghebeze propria afacere, să... 
  
Stângaciul: 
  
(Întrerupându-l) 
  
- E altfel. În mod sigur este aşa cum îţi spun. Acolo conduce proletariatul. Oamenii au dreptul la muncă în instituţiile statului şi nu în fabricile capitaliştilor, care îi exploatează până la sânge. Acolo nu există proprietate particulară. Aceasta este în mâna celor ce muncesc. Acolo nu există exploatarea omului de către om. Acolo sunt activişti care supraveghează respectarea acestor principii. Acolo munca este răsplătită după necesităţi şi nu după valoarea ei. Dacă ai mai mulţi copii primeşti salariul mai mare... 
  
Dreptaciul: 
  
(Precipitat) 
  
- Bine, bine... dar, dacă acel om este leneş şi nu munceşte la fel ca ceilalţi? Principiul pe care-l susţii încurajează lenea. Activiştii se vor comporta mai rău decât... patronii, de care faci vorbire. Se vor comporta cu averea tuturor de parcă ei ar fi proprietarii acesteia. Va fi exploatarea omului în numele unei ideologii. 
  
Stângaciul: 
  
- Nu! Este cum îţi spun eu. Dacă ar fi altfel, atunci ce vom face noi care avem câte o mână? De tine este bine, că ai... dreapta, dar, eu... 
  
Dreptaciul: 
  
- Cred că acolo pe Tărâmul Făgăduinţei există o protecţie socială puternică. Acolo omul potrivit este la locul potrivit. Noi ca poeţi dacă scriem pe placul cititorilor cărţile se vor vinde şi din drepturile de autor vom trăi. Soţiile noastre vor lucra conform competenţelor şi al studiilor... 
  
Stângaciul: 
  
- Aaaa... nu... nu! E altfel! Acolo, cărţile noastre scrise în spiritul ideologiei se vor tipări în zeci de mii de exemplare. Indiferent de vânzare vom primi drepturi de autor consistente. 
  
Dreptaciul: 
  
- Dacă este aşa... vai de literatura Tărâmului Făgăduinţei. Atunci... nu-ţi mai trebuie talent. Este de ajuns o ştiinţă a scriituri şi... multă ideologie. Vom scrie fără să ţinem cont de gustul cititorilor? 
  
Stângaciul: 
  
- Cititorii sunt obligaţi să înghită „pastila”pe care le-o servim. Ei fiind liberi să se exprime, să se asocieze, să muncească, să-şi înjghebeze propria afacere, să.. 
  
(După o pauză.) 
  
- Abia aştept să ajung pe Tărâmul Făgăduinţei. Acolo toţi gândesc ca mine. Este societatea mult visată. Cred în forţa omului ce supune natura. Trebuie s-o supunem. Unii zic că se răzbună atunci. Aiurea! Omul e stăpânul ei. I-a să mă duc la uşă să văd dacă s-au străns ceva bani. Mi-am pus o şapcă rablagită cu un bilet... 
  
(Întredeschide uşa, se apleacă, ia şapca şi biletul. Numără banii strânşi .Apoi satisfăcut citeşte biletul) 
  
- Bravo! Un om cu amândouă mâinile nu câştigă în câteva ore cât am primit. Sunt darnici oamenii. Proşti, de darnici ce sunt. Dar şi eu sunt un mare poet. -au impresionat versurile mele. 
  
(Citeşte biletul cu glas patetic.) 
  
- „Ajutaţi un poet, unul din sărmani/ cu famile grea şi fără bani/ Să muncesc nu pot, nu am o mână/ Fiţi milostivi, s-aveţi o viaţă bună!” 
  
(Către icoana Apostolului Iuda) 
  
- Sunt deştept, nu? Asta trebuie să învăţăm! Să ni se dea! Aici, pe vas, să dea ăştia cu bani şi cu două mâini, iar acolo să dea statul. El are de unde.Doar e bogat. Că muncesc toţi şi primim răsplată egală. Vorba aceea... ori toţi să munciţi, ori eu să primesc. Asta este adevărata societate a viitorului. Când voi ajunge acolo... cu ideile mele precis ajung... activist al partidului conducător... 
  
(Ia un scaun, îl pune în mijlocul scenei.Se aşează pe el şi imită ceea ce ar trebui să facă ca activist. Gesticulează.) 
  
- Stimaţi tovarăşi, partidul ne învaţă că munca înnobilează omul. De aceea vă 
  
îndemn să munciţi... Sus munca, tovarăşi! 
  
(Către public) 
  
- Să nu ajung eu la ea. Tovarăşi, munca este izvor de sănătate! 
  
(Mai în şoaptă, către public) 
  
- Lăsaţi-o pentru bolnavi. Munca l-a transformat pe om. Aici, pe Tărâmul Făgăduinţei suntem egali în drepturi. Iar în privinţa obligaţiilor trebuie să... mai discutăm. Cine nu respectă aceste principii, nu are ce căuta în societatea noastră. Îl eliminăm. Eu... tovarăşi, în ţara de unde am venit, începusem să construim o societate ca aici, dar nişte derbedei cu ajutorul unor agenturi străine ne-au înlăturat de la putere. Adică... a înlăturat proletariatul de la conducerea ţării. Eu... ca proletar, vă spun cinstit, mă sculam la ora 9. Gustam o bucată de muşchi ţigănesc, beam o gură de vizichi, nu-mi plăcea. Să-l ia dracu’, avea gust 
  
de ploşniţe. 
  
Se strâmbă) 
  
- Ieşeam din vilă, dată de partid, şi mă urcam în limuzina cu şofer, dată tot de 
  
partid... şi plecam către sediul Comitetului. S-o ia dracu’ de viaţă. Visam la mai mult. 
  
(Se uită către icoana Apostolului Iuda) 
  
- Să nu te superi că am amintit de duşmanul tău ... drrr...racul! 
  
(Se ridică de pe scaun.În clipa aceea intră Dreptaciul) 
  
SCENA IV 
  
Dreptaciul: 
  
(Se adresează către Stângaci) 
  
- Nu prea a fost greu. A trebuit să ţin de cârmă în direcţia indicată de acul busolii. Mereu înainte, spre sud-est. În timp ce căpitanul a trebuit să coboare în sala maşinilor pentru a unge volanta. Se încinsese de atâta frecat cu biela. 
  
Stângaciul: 
  
- Cum spui, nu a fost mare lucru. E bine când omul munceşte. Eu... am stat de vorbă cu sfinţii aceştia. 
  
(Arată către pereţi şi sală) 
  
- Le spuneam că munca înnobilează omul! 
  
Dreptaciul: 
  
- Această afirmaţie, întotdeauna, trebuie urmată de exemplul personal. 
  
Stângaciul: 
  
- Vrei să spui că trebuia să merg şi eu!? 
  
Dreptaciul: 
  
- Nu am spus asta. 
  
Stângaciul: 
  
- Ba, ai spus-o! Expresia ta: „Trebuie urmată de exemplul personal” nu face aluzie la mine? 
  
Dreptaciul: 
  
- Dacă te simţi cu musca pe căciulă... nu sunt eu de vină! 
  
  
Stângaciul: 
  
- Mă faci că sunt cu musca pe căciulă. Ce mai. Mă faci şi demagog. Mâine, poimâine, chiar vei scrie o satiră cu...aluzie la mine. 
  
Dreptaciul: 
  
(Serios) 
  
- Toate acestea sunt aberaţiile unui... frustrat. Singur te acuzi. Iar despre satiră să nu mai vorbim. Eu am scris satire, tu... 
  
Stângaciul: 
  
(Iritat) 
  
- Doreşti să-ţi spun ce este satira? 
  
Dreptaciul: 
  
- Nu! Doar îţi spun că ea este ochiul care plânge pentru a râde celălalt. 
  
Stângaciul: 
  
(Ironic) 
  
- Intr-o societate perfectă spre care ne îndreptăm, satira ta nu-şi 
  
are rostul. Chiar este interzisă. Acolo eu sunt fiul comunităţii. 
  
Dreptaciul: 
  
(îngrijorat) 
  
- Dacă o fi cum zici, noi vom fi parte a comunităţii. În concluzie nu suntem noi. Suntem comunitate. Iar comunitatea se regăseşte în noi. Rezumând la mine, pentru a nu generaliza, şi a nu te supăra, dacă comunitatea sunt eu, şi eu sunt comunitatea, atunci totul se rezumă la un eu disperat. Dacă ar fi aşa, atunci... degeaba fac călătoria aceasta spre Tărâmul Făgăduinţei. 
  
Stângaciul: 
  
- Omul trebuie să fie loial societăţii în care trăieşte. Trebuie să muncească pentru comunitate şi apoi să se gândească la el. Comunitatea trebuie să fie bogată. 
  
Dreptaciul: 
  
- Şi oamenii săraci!? 
  
Stângaciul: 
  
- Membrii comunităţii trebuie să fie egali între ei. Mai presus... este comunitatea şi Ţara! 
  
Dreptaciul: 
  
- Adică... ţară bogată cu oameni egali în sărăcie. 
  
(Sună telemobilul Stângaciului. Bagă mâna în buzunar şi scoţând aparatul îi cade şi grămada de bani strânşi din cerşit). 
  
Stângaciul: 
  
- Blestemaţilor! Altă treabă n-aţi avut decât să cădeţi. 
  
(Se apleacă, îi strânge grămadă.şi îi bagă în buzunar) 
  
- Da! ... Sunt în capelă, nevastă... Sigur... Vin imediat. 
  
Dreptaciul: 
  
(Mirat) 
  
- De unde atâţia bani? 
  
Stângaciul: 
  
(Grăbit, în drum spre uşă) 
  
- De la călătorii milostivi... 
  
(Iese trântind uşa după el) 
  
SCENA V 
  
Dreptaciul: 
  
(În genunchi în faţa icoanei Sfântei Marii cu Pruncul. Se închină.) 
  
- Doamne, Doamne,mare este grădina Ta. 
  
(Se ridică. Se plimbă gânditor.) 
  
- Ca poet nu a înţeles niciodată că erudiţia nu înlocuieşte talentul. A te baza numai pe erudiţie există în mod sigur riscul de a creea ceva insipid, sterp şi anost. Numai talentul împletit cu inspiraţia, erudiţia şi experienţa concură la crearea unor opere viabile. Spusele, aparent paradoxale, ale lui Jules Renard: „Cu cât citeşti mai mult, cu atât imiţi mai puţin” sunt pline de adevăr. Fiindcă „sita” memoriei devine mai „deasă”, adică exigentă, dar nu atât de exigentă de a se îndepărta de artă. O racilă în acest sens l-a avut postmodernismul unde s-a făcut exces de elemente intelective, îndepărtându-se, astfel, de elemental afectiv. 
  
(Se plimbă prin încăpere. Priveşte prin hublou cu mâna straşină la ochi.) 
  
- Nu se vede, încă, Tărâmul Făgăduinţei. Întindere de apă nesfârşită. Nesfârştă ca înaltul cerului. În această imensitate, ce este omul? De unde vine? Care este scopul vieţii? Ce înseamnă fericirea? Omul, înţeleptul, nu a putut răspunde convingător, nici cu viziunea filozofică umanistă şi nici cu metode ştiinţifice. Numai Tu Doamne poţi să-mi răspunzi. În fiecare din aceste întrebări găsim o unitate dintre raţiune şi afect, pe baza cărora s-a încercat rezolvarea - evident pentru momentul istoric respective - dilemele veşnice ale destinului uman, pe care le găsim în întrebările respective. Cred că răspunsul la aceste întrebări le vom afla, numai atunci, când Dumnezeu v-a dori acest lucru. Restul sunt speculaţii ale spiritului uman. Seara mai discut despre aceste probleme cu soţia şi cei doi fi ai mei. Toţi am ajuns la acelaşi numitor comun în această privinţă. În ciuda faptului că nici percepţia tuturor nu sesizează adevărul din unele fenomene şi lucruri, ci în raport cu exprimarea sensitivă şi optică a acestora, fiindcă nu xistă deosebire în aplicarea percepţiei în existenţă. 
  
(După o pauză. Se aude vuietul oceanului de parcă ar fi o muzică interstelară.) 
  
- Doamne am început să gândesc cu glas tare şi singur. S-au vorbesc cu Tine!? Grea este şi călătoria aceasta. Grea este şi despărţirea de patrie. Dar Dumnezeu când a creat Pământul nu a trasat şi graniţele. Patria noastră, a oamenilor, este Pământul. Aşa că nu trebuie să-mi fie grea... despărţirea. Călătoria aceasta este doar o mutare dintr-un loc în altul, în Patria noastră comună. Dar ce este Patria? 
  
(Stă pe gânduri) 
  
- După câte îmi amintesc din ce citeam despre semnificaţia acestui cuvânt, înseamnă... locul în care s-a născut cineva. Ţara în care locuieşte. Pământ natal... Terra este pământul meu natal! Nu există motiv, deci, să-mi fie dor de un spaţiu... în care trăiesc, Pământul. Dar... fiecare căutăm colţişorul de Pământ unde credem că viaţa noastră va fi mai bună în funcţie de oameni, fiindcă nu toţi dintre noi suntem buni pentru anumite fapte şi lucruri, ci numai în raport cu exprimarea sensitică şi optică a acestora, nu există deosebire în aplicarea percepţiei în existenţă. Metoda sau teoria nu se pot aplica ad-literam oricui, fără asemănare în judecata de valoare... 
  
SCENA VI 
  
Stângaciul: 
  
(Intrând prin uşa laterală.) 
  
- Ţi-am auzit ultimile cuvinte... „judecata de valoare”... Vorbeai singur?! 
  
Dreptaciul: 
  
(Surprins) 
  
- Nu..., nu...! Mă gândeam cum o să le vorbesc oamenilor pe Târâmul Făgăduinţei. 
  
Stângaciul: 
  
- Frumos ...frumos.... Dar ce ai de gând să faci acolo? 
  
Dreptaciul: 
  
- Ce nu am putut face în ţara noastră. În primul rând să trăim în linişte 
  
şi fără obstrucţiuni din partea birocraţiei. Doresc să înfiinţez o editură şi eventual o revistă literară şi ar mai fi... 
  
Stângaciul: 
  
(Mirat) 
  
- Cum crezi tu că poţi înfiinţa o editură şi un ziar!? Acolo toate sunt ale statului. Numai el, în folosul poporului, controlează totul şi... toate acţiunile noastre. Nu ne lasă să greşim. De aceea există birocraţia să ne poată controla pentru a nu greşi. Iar dacă insistăm în acţiunile noastre particulare ce pot duce la... anarhie intervin organele de îndreptare, de corecţie... colo este raiul pe pământ. Una din doctrine sună cam aşa: „Dacă nu ştii, te învăţăm, dacă nu poţi, te ajutăm şi dacă nu vrei, te obligăm. Chiar cu riscul închisorii...!” 
  
Dreptaciul: 
  
(Nemulţumit) 
  
- Nu este aşa... dacă ar fi cum spui, îmi pun întrebarea, la ce rost plecarea din ţară? Eu fac această călătorie pentru a găsi în Tărâmul Făgăduinţei o societate liberală, a iniţiativei, a libertăţii. 
  
Stângaciu: 
  
(Puţin intrigat) 
  
- Vorbeşti prostii, omule. Noi am plecat, în primul rând din ţară că începuse să dispară elementele socialismului multilateral dezvoltat. Şi datorită unor derbedei, ce-şi spun revoluţionari, s-a instalat anarhia democratică de care spui... Când începusem şi noi să construim societatea mult visată, hop şi derbedeii finanţaţi de agenturile străine... 
  
Dreptaciul: 
  
- Dumnezeu când a construit lumea a făcut omul să fie liber, să-şi organizeze viaţa conform idealurilor sale. 
  
Stângaciul: 
  
(Ironic) 
  
- Te contrazici omule. Scripturile şi Bibila, cărţi la care ştiu că ţi foarte mult, au fost date de Dumnezeul tău să îngrădească libertatea de care vorbeşti. Ele au fost scrise pentru a fi respectate. Sunt legi care constrâng omul să le respecte. Atunci unde este libertatea cu care ne-am născut, de care vorbeşti? 
  
Dreptaciul: 
  
- Sfintele scripturi au fost scrise de Apostoli pentru a ne canaliza drumul. Nu sunt îngrădiri ale libertăţii. Libertatea nu înseamnă anarhie cu gândeşti tu! Libertatea este semnul puterii omului asupra haosului şi al morţii. Societatea de care vorbeşti nu a avut omenie. De dragul unor idei absurde se sacrificau oamenii. Ateii, cum eşti şi tu, nu pot avea omenie. Nu poate exista omenie fără o lucidă viziune a morţii. Eugen Lovinescu, pe care comuniştii, o perioadă, l-au interzis, spunea că cine nu se culcă cu moartea, nu poate avea grăuntele de labilitate necesar iubirii de oameni şi al sentimentului de egalitate în faţa neantului universal, fără care viaţa e luptă de fiară. Conştiinţa morţii, mai spunea criticul, nu se confundă însă cu frica de moarte. Voi vă credeţi veşnici. Nu vă este frică de moarte. Voi iubiţi ideea, nu oamenii. De aceea viaţa devenise, în ţara noastră, luptă de fiară. Partidul comunist nu a înţeles că unirea nu reuşeşte niciodată când se face împotriva cuiva; ea triumfă întotdeauna când se face pentru ceva. 
  
Stângaciul: 
  
(Nemulţumit) 
  
- Noi am construit blocuri... 
  
Dreptaciul: 
  
Nişte ghetouri, adevărate cutii de chibrituri... în care ne-aţi băgat, nu de dragul proletarilor, ci pentru a-i putea controla. Dacă se lăsau casele şi nu se demolau, se mai putea creşte un porc, nişte găini, şi atunci muncitorii aveau posibilitatea şi resurse 
  
pentru a face grevă, să-şi ceară drepturile. Însă aşa i-aţi transformat în... adevăraţi sclavi. Nu puteau să se mute dintr-o localitate în alta, fiindcă majoritatea oraşelor mari erau închise.Pâinea şi unele alimente de bază se dădeau pe cartelă. Asta spuneţi voi că este dragoste de om!? 
  
Stângaciul: 
  
- Noi am dat de lucru la toată lumea. 
  
Dreptaciul: 
  
- Era un şomaj mascat. Toţi ne făceam că muncim. Unde era productivitatea muncii şi rentabilitatea? A fost secătuită ţara de resurse. Iar noi ca redactori la reviste literare, pentru a promova ideologia partidului conducător, eram obligaţi să scriem în spiritului realismului socialist, şi să mai dăm cu sebsemnatul pe la „secu”... despre unul, despre altu’... Altfel nu ne ţineau ca redactori. 
  
Stângaciul: 
  
- Aaa... recunoşti că ai colaborat cu... mâna înarmată a partidului, aşa cum zic unii de teapa ta!? 
  
Dreptaciul: 
  
- Nu de bună voie ca tine şi alţii de-ai tăi! Am fost obligat. Îmi fugise fratele în 
  
Germania Federală şi dacă nu dădeam cu subsemnatul mă dădeau afară din servici. Doar ştii, în astfel de condiţii, eram trimis la munca de jos... în mină. 
  
(Îi sună telemobilul.) 
  
- Bine, dragă. Vin imediat. 
  
(Deschide uşa şi vede şapca cu biletul lângă perete. Se întoarce, o clipă.) 
  
- Iarăşi ai pus de cerşit?! 
  
(Aruncă ceva mărunţişi în şapcă. Închide uşa.) 
  
SCENA VII 
  
Stângaciul: 
  
Tovarăşul ăsta de drum mă scoate din... cizme! Pardon, nu am 
  
cizme...! Pe vremea tovarăşului Stalin purtau părinţii cizme din gumă, cum spuneau ei. De fapt erau din cauciuc. Eu m-am boierit, port pantofi de... „Clujana”! 
  
(După o pauză, în timp ce se gândeşte...) 
  
- Dreptaciul nu este... tovarăş cu mine. Are alte idei, nu democratice ca mine. Este anarhist, chiar legionar. El spune că e liberal! Aiurea! E legionar. Ce bine era pe vremea lui Dej şi Ana Pauker. Pe toţi ăştia de teapa lui îi băgam la pârnaie. Dar, las’ că... ajungem noi pe Tărâmul Făgăduinţei şi pe toţi care au alte opinii decât cele ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin, inclusiv ale lui Fidel Castro le aplicăm corecţiile celor patru pereţi cu... fereastra spre cerul încătuşat cu gratii. 
  
(Îngândurat) 
  
- Să nu credeţi că sunt credincios. Să mă ferească... Michiduţă, cel cu coadă, de acest lucru. Eu sunt ateu. Cred în materialismul dialectic şi în evoluţia speciilor a lui Darwin. Biblia mea este „Capitalul” lui Marx. Iar Noul Testament îmi este „Manifestul communist.” 
  
(Îşi pune palma streaşină la ochi. Priveşte în zare prin hublou.) 
  
- Nu se vede încă... Tărâmul Făgăduinţei. Doar imensitatea oceanului. Acolo societatea nouă, evoluţia, la care am visat toată viaţa, s-a înfăptuit prin mase, nu prin indivizi, aşa cum spune Titulescu. Căderea socialismului multilateral dezvoltat din ţara noastră mi-a produs o mare durere. Există dureri ce doboară, dar ele înzecesc puterile noastre, fiindcă ele se nasc dintr-o piedică în realizarea unui ideal. Partidul meu este al tuturor celor care gândesc ca mine... Priviţi la aceste două scaune. Unul stă în dreptul luminii ce intră prin geamul hubloului. Celălalt stă în întuneric. Dacă îl iau pe acesta... 
  
(Îl ia şi le aranjează pe amândouă în fanta de lumină ce intră prin hublou.) 
  
- Vedeţi nu încap amândouă în această fantă de lumină! Aşa e şi cu oamenii! Politica noastră este să păstrăm şi îi punem în funcţii de conducere pe acei care s-au aflat de la început şi au înţeles „lumina” marxism-leninismului. Pe ceilalţi îi folosim ca forţă a proletariatului, producătoare de plusvaloare... 
  
SCENA VIII 
  
Dreptaciul: 
  
(Intră agitat!) 
  
- Se anunţă furtună! Toţi pasagerii, atâţia cât suntem, cu mic cu mare este 
  
necesar să ieşim pe punte şi să ascultăm de ordinele căpitanului. Când o să bată clopotul de pe punte trebuie să fim prezenţi în careul de comandă... 
  
Stângaciul: 
  
(Intrigat) 
  
- Să ne mai lase şi căpitanul cu... ordinele lui. Fără mâna 
  
dreaptă ce pot să fac? Eu sunt muncitor cu... gura. 
  
(Râde sec) 
  
Dreptaciul: 
  
- Trebuie să-l ajutăm cu ce avem şi cu ce putem... este în joc şi viaţa 
  
noastră. Dar, am uitat să-ţi spun... am văzut că s-au strâns ceva bani în şapca ta. 
  
Stângaciul: 
  
- Mă duc să-i iau şi îi dau nevesti-mi! 
  
(Iese. Prin uşa întredeschisă se vede cum ia banii, îi numără, după ce şi-a pus şapca pe cap, îşi îndeasă banii în buzunarul stâng al pantalonului.Dreptaciul se îndreaptă spre uşă. O închide.) 
  
SCENA IX 
  
Dreptaciul: 
  
- Nu ştiu cum sunt oamenii... precum acest tovarăş de călătorie... Sunt buni de gură, dar când este vorba de muncă, fac pe dracul în patru să se eschiveze de la aceasta. Precum erau activiştii de partid la noi în ţară. Îmi povestea un astfel de specimen că... pentru a arăta prim-secretarului P.C.R de raion că lucrează şi noaptea, fiindcă aşa li se cerea, aprindeau lumina electrică în birori şi ei dormeau. Când prim-secretarul, pe la miezul nopţii, se plimba prin faţa sediului pentru a vedea cine lucrează, era mulţumit că vedea luminile aprinse prin birouri. Însă toţi activişii dormeau cu capul pe mese. Iar la şedinţele care se ţineu peste douăsprezece de ore, cine vorbea cel mai mult... era socotit un activist bun, chiar dacă nu spunea nimic concret. Bătea apa în piuă, cum se spune! O astfel de societate doreşte Stângaciul să găsească pe tărâmul Făgăduinţei!? Dar... oamenii s-au deşteptat. 
  
(Bate clopotul de pe punte. În difuzor se aude vocea căpitanului.) 
  
Vocea căpitanului: 
  
- Om la apă! Aruncaţi colacul de salvare! 
  
Dreptaciul: 
  
- Mă duc să văd ce se întâmplă. Poate au nevoie de o mână de ajutor. 
  
(Iese precipitat. Se aud zgomote. Strigăte. Vaiete. Plânsete. Apoi se lasă liniştea. Se aud doar valurile mării precum o simfonie.) 
  
SCENA X 
  
(Intră în scenă Dreptaciul. Trist. Este ud.) 
  
Dreptaciul: 
  
- Vai de soarta noastră! A dispărut unui dintre noi... 
  
(Îşi şterge lacrimile cu batista.) 
  
- Câţi vor mai dispărea până când ajungem pe Tărâmul Făgăduinţei? L-au 
  
mâncat rechinii. Bietul om. Aşa cum gândea, fapt ce nu-mi plăcea, Stângaciul era, în primul rând om, tovarăş de drum... Dumnezeu să-l ierte! Ce întâmplare! Era pe punte cu soţia. Lângă balustradă. Îi număra banii strânşi din...cerşit. O rafală puternică de vânt i-a smuls banii de hârtie din mână. El... s-a aplecat peste punte să-i prindă... dar a căzut în apă. Căpitanul i-a aruncat colacul de salvare, dar rechinii au fost mai iuţi... A rămas doar apa înroşită de sânge care se îndepărta de vasul nostru. 
  
(Se lasă liniştea) 
  
- Marin Preda spunea că: „A şti să râzi în clipe tragice înseamnă a stăpâni tragicul”. Dar poţi să râzi!? Rămân în urma lui soţia şi copii... Când vom ajunge la destinaţie îi voi ajuta... 
  
(Îşi pune mâna streaşină la ochi şi priveşte în zare peste întinsul oceanului.) 
  
- Încă nu se vede Tărâmul Făgăduinţei, încă nu se vede... Trebuie să avem răbdare. Sper ca stafia Stângaciului să nu ne tulbure speranţa că acolo vom găsi societatea visată de noi. Mai avem de mers, mai avem... 
  
(Se aud vuind valurile oceanului, pe un fond de o melodie interstelară în crescendo. Îngenunchează în faţa icoanei.) 
  
- Doamne, ajută-ne să ajungem cu bine. Ajută-ne Doamne… 
  
CORTINA 
  
Referinţă Bibliografică:
O stafie tulbură speranța, piesă de Al.Florin Țene / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1871, Anul VI, 14 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!