Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 1316 din 08 august 2014        Toate Articolele Autorului

Contextul istoric determină, accidental, valoarea artistică, sau falsul destin al operei de artă, eseu de Al.Florin Ţene
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Eseu de AL.FLORIN ŢENE 
  
Contextul istoric determină, accidental, valoarea artistică, 
  
sau falsul destin al operei de artă 
  
Valorile culturale, în decursul istoriei, au avut un destin aparte, ajungând- în urma unui îndelungat proces de diferenţiere - la o structură autonomă şi o destinaţie proprie. Atracţia sufletului uman pentru artă- forma cea mai cristalizată a valorii estetice- a fost întotdeauna datorat în parte şi faptului că ea a rămas şi rămâne, de neînlocuit, oricât de măreţe şi uluitoare uneori ar fi cuceririle spiritului în alte direcţii.Însă, au fost accidente istorice care au influenţat în negativ operele de artă. În acest context, una dintre trăsăturile specifice umanităţii o constituie aceea de a atribui tuturor lucrărilor- atît naturale cât şi celor construite şi creeate- un sens, de avea faţă de ele o atitudine, în concluzie, de a nu rămâne neutră din punct de vedere axiologic. 
  
S-a discutat, dea-lungul istoriei, nu de puţine ori, despre caracterul veşnic al frumuseţii, despre perenitatea capodoperelor, subliniindu-se mai ales, de unii exegeţi, faptul că durabilitatea se constituie istoriceşte şi are ea însăşi o evoluţie. De aici decurge că a statua existenţa unor valori estetice fixe, imuabile este la fel de greşit ca şi a le subordona mecanic momentului, cum s-a procedat în perioada realismului socialist de la noi, şi a le judeca doar prin prisma ideologiei şi a măsurii în care exprimă evenimentele sau ambianţa concretă în care s-a născut. Filosoful grec Constantin Tsatsos spunea că este bine ca scriitorul să exprime epoca sa, dar vai de acela care exprimă numai epoca lui. Una este să exprimi epoca, şi alta să exprimi moda epocii în care te exprimi şi trăieşti. De fapt, intervine aici o complexă interrelaţie între concret-istoric şi general uman astfel încât un Eminescu, Brâncuşi sau Enescu sunt mari tocmai că, exprimându-se pe sine, îşi exprimă epoca şi pătrund în acelaşi timp în esenţa umană. Universalitatea nu înseamnă desprindere de solul naţional şi social-istoric în care opera s-a născut şi trăieşte ca atare. Dar ce ne facem cu scriitori care au exprimat numai epoca şi ideologia politică a momentului? Cum sunt :A. Toma, Sorin Toma, Em.Valerian Galan cu al său roman “Bărăgan “ ,reportajele lui Toma George Maiorescu ( Călătorie prin vreme, Zeii desculţi, etc.), prozele lui George Bălăiţă (Călătoria, Întâmplări din noaptea soarelui de lapte, ), Mihai Beniuc cu romanul “Pe muchie de cuţit “şi poeziile sale patriotarde, Viorel Cacoveanu ( Fata care spune da!, Morţii nu mint niciodată), Dan Deşliu (Lazăr de la Rusca,1949, Minerii din Maramureş, 1951, Cântec pentru legea cea mare,1949 ) , Petre Ghelmez cu poezia cotidianului, Augustin Buzura ( Absenţii, Feţele tăcerii), Dumitru Popescu (Pentru cel ales, Un om în Agora, Gustul sîmburelui ),Nicolae Breban, D.R.Popescu (Zilele săptămânii, Vara oltenilor, Somnul Pământului ), Eugen Jebeleanu, Demostene Botez, Virgil Teodorescu, Nicolae Tăutu, Zaharia Stancu etc. Lista este lungă, dar, mă opresc cu exemplele. În acest context, criticii, foiletoniştii, cronicarii de carte, dar şi de arte plastic şi-au irosit timpul abordând astfel de cărţi, promovându-le la îndemnul “sarcinilor de partid “.  
  
Prin acest fenomen au trecut, nu numai scriitori de la noi, dar şi din alte ţări europene. În Franţa, Sebastien-Roch Nicolas de Chamfort, scriitor din perioada Revoluţiei franceze, i-a fost susţinător, dar, care a criticat şi moravurile şi excesele Revoluţiei, fapt ce nu s-a întâmplat la noi în perioada realismului socialist. În Germania nazistă Erich Kastner în romanul său Fabian (1931 ) critică morala burgheză, militarismul şi fascismul. A fost arestat de multe ori de Gestapou, dar a continuat să acuze regimul lui Hitler.La noi, scriitorii, artiştii plastici, au pactizat cu regimul criminal comunist, ridicand în slăvi , în operele lor, şi practicând cultul personalităţii, pe Stalin, Ana Poker, Dej, Ceauşescu şi consoarta sa. Unii din aceştia, lucrând în edituri, redacţii, au făcut jocul propagandei regimului comunist. Astfel, se fac vinovaţi de genocid intelectual. 
  
În perioada interbelică scriitori francezi, italieni, germane şi spanioli au cochetat cu regimurile nazist şi comunist din URSS. 
  
În Spania, George Orwell, pe numele lui adevărat, Eric Arthur Blair, nuvelist talentat, în 1937, pentru a lupta împotriva elitismului şi a tiraniei călătoreşte în Spania unde se alătură grupului ce luptă 
  
împotriva Generalului Francisco Franco. El intră în POUM (Partidul Muncitorilor de Unitate Marxistă) un partid socialist fondat pe ideile lui Troţki care se axa pe răscoala clasei mijlocii şi se situa împotriva Partidului Comunist Spaniol, care credea în colaborarea cu clasa mijlocie. Experienţele sale din timpul războiului şi faptul că fusese împuşcat în gât şi în mână îi întăresc ura pentru totalitarism, inclusiv pentru stalinism. Cu toate că fusese rănit foarte grav (o perioadă îi este imposibil să vorbească) reuşeşte să scape cu Eileen din Spania înainte să fie pronunţată condamnarea pentru trădare. 
  
Şi în Franţa, scriitorii au vibrat la evenimentele politice şi sociale, participând activ la ele, sau scriind despre ele în operele lor. 
  
Literatura europeana dintre cele doua razboaie, mai ales cea din deceniul 2, care nu se intoarce pur si simplu la izvoarele clasicismului si ale traditiei, ca cea din Franta, reprezentată de exemplu de Anatole Francé care moare in 1924 la varsta de 80 de ani, trei ani dupa ce a primit premiul Nobel, se caracterizeaza asa cum am vazut prin încercarea de a evada sub orice formă. Gustul pentru introspectie la baza caruia regăsim moda filosofiei freudiste si influenţele bergsoniene, se trage din aceasta tendinta generala de privilegiere a individului si a cunoaşterii acestuia faţa de o lume care îl striveste si în care el nu se mai recunoaşte. De aceste idei sunt legate în mod direct opera lui André Gide, cea a lui François Mauriac al carui roman Thérese Desqueyroux, publicat in 1924 este departe de a fi o simpla analiza critica a societatii bordeleze, cea a lui Marcel Proust mai ales al carui roman de exceptie In cautarea timpului pierdut, început in 1913, incununat in 1919 cu premiul Goncourt, se termina cu ultimul volum Timpul regasit aparut postum in 1927. In aceeasi categorie pot fi introduşi scriitori ca irlandezul James Joyce, romanciera britanica Virginia Woolf, germanul Thomas Mann dupa desprinderea sa de nationalism si împăcarea cu fratele sau Erich, romancier si el, austriacul Robert von Musil a1 carui Om fara calităţi publicat parţial în 1930 si 1933 (Conta¬minarea nu va aparea decat in 1934 dupa moartea sa) scoate în evidenţa, dincolo de evocarea plina de dezamagire a societatii austro-ungare de la începutul secolului, o profundă luciditate intelectuală. 
  
Aceasta pasiune pentru introspectie nu impiedica marile nume ale literaturii si ale artei să se intereseze de epoca lor si să participe la dezbaterea daca nu chiar si la lupta politică. Aşa se întamplă cu André Gide al carui individualism dezinvolt se estompează temporar în faţa aderării chiar dacă pâna la urma doar sentimentală, la cauze care se bazează pe solidaritatea dintre oameni: anticolonialismul ilustrat în Calatorie in Congo publicata in 1927 în urma unei vizite in aceasta colonie franceză, apoi comunismul la care renunţă repede dupa ce autorul Intoarcerii din URSS a văzut cu ochii săi prăpastia dintre realitatea stalinistă si speranţele trezite de "lumina strălucitoare" venita din est. Aceeasi reacţie şi la Romain Rolland, cu toate ca acest anticonformist nu a asteptat anii douazeci pentru a-şi face cunoscute pledoariile patetice în favoarea pacii, a dreptăţii şi fraternităţii umane (publicarea în 1915 a cărţii Deasupra învălmaşelii provocase în Franţa un uriaş val de proteste naţionaliste). Autorul lui Jean-Christophe nu saluta cu mai putin entuziasm inceputurile revolutiei ruse apoi, dupa ce aceasta se angajeaza pe calea sangeroasa a "glaciatiunii" birocratice, intelepciunea lui Gandhi. Incercarea sa de a realiza o sinteza intre tatal revolutiei bolşevice şi apostolul nonviolenţei, 1-a adus într-un impas care însa nu ştirbeşte cu nimic caracterul emblematic al căutarilor întreprinse şi care coincid cu aspiraţiile pacifiste şi egalitariste ale multor oameni din generaţia sa. 
  
In anii 1930, extinderea crizei in intreaga Europa, avantul regimurilor totalitare si confruntarea dintre marile ideologii ale momentului - democratie liberala, socialism reformist, co-munism, fascism - zdruncina viata culturala a batranului continent si determina tot mai multi intelectuali sa se angajeze in batalie. In momentul in care, in Franta, extrema dreapta coalizata se pregateste sa ia cu asalt Republica, in Spania, raz¬boiul civil face ravagii, Hitler atrage Europa intr-o serie de actiuni de forta care vor declansa al doilea razboi mondial, iar Stalin isi supune tara unui regim de teroare organizata, putini sunt scriitorii si artistii care, "deasupra invalmaselii" mai pot inca sa-si caute radacinile intr-un umanism fratern care sa treaca dincolo de frontierele statale si de opozitiile politice asa cum au facut-o Jules Romains in Oameni de buna-vointa sau Roger Martin du Gard in Familia Thibauh. Dificultatile momentului ca si acel air du temps ii impinge pe creatori spre angajarea politica, pe unii in domeniul exclusiv al culturii, pe altii in cel al actiunii militante. 
  
Astfel, in Franta, dupa 6 februarie 1934, scriitori, artisti, savanti apartinand diferitelor grupari de stanga pun bazele Comi¬tetului de vigilenta al intelectualilor antifascisti care a jucat un rol considerabil in crearea "Frontului Popular". In 1935, in timpul razboiului din Etiopia, scriitori si ziaristi de dreapta semneaza un "manifest pentru apararea civilizatiei creştine" şi se declara impotriva sanctiunilor impotriva Italiei. Dar raz¬boiul din Spania din 1936-1938 este cel care mobilizeaza cei mai multi intelectuali si artişti, unii dintre ei în calitate de com¬batanţi - André Malraux angajat în "Brigazile internationale" -, alţii ca martori prezenţi la faţa locului (Georges Bernanos, la început de partea nationaliştilor apoi împotriva acestora denunţandu-le crimele in Marile cimitire sub lumina lunii, ame¬ricanul Ernest Hemingway, corespondent de razboi si autor al romanului-marturie Pentru cine bat clopotele?, publicat in 1940 si care va cunoaste un succes mondial, Robert Brasillach de partea franchistilor) sau pur si simplu prin operele lor cum sunt Guernica lui Picasso, Prevestirile razboiului civil de Salvador Dali, afisele care cereau ajutor pentru Spania republicana ale lui Juan Miro etc. 
  
Atractia exercitata de regimurile totalitare asupra unei parti a intelectualitatii europene din anii treizeci este unul dintre aspectele majore ale acestei perioade. In ceea ce priveste comunismul, am vazut ca puterea de atractie a revolutiei din Octombrie a fost considerabila depasind cu mult cercul restrans al membrilor P. C. si exercitandu-si influenta asupra unui numar mare de "tovarasi de drum" carora le va trebui uneori mult timp pentru a se rupe de "realitatea socialista". Pactul germano-sovietic din 1939 va indeparta multi militanti si simpatizanti ai partidelor comuniste, dar odata cu crearea unei Europe hitleriste, acestia vor avea ocazia sa se reabiliteze in cadrul Rezisten-tei si sa-si atraga o noua generatie de prozeliti. 
  
In ceea ce priveste fascismul si nazismul, fascinatia a fost la fel de puternica, cu aceleasi adeziuni ideologice si anga¬jamente variind in functie de grupurile si de indivizii luati in discutie. In Franta, intelectualii cu adevarat "fascisti" nu for¬meaza decat un grup restrans din care se desprind cateva persona¬litati stralucite ca Drieu La Rochelle si Brasillach. Dar alaturi de fascisti declarati exista si o nebuloasa de intelectuali influen¬tati de fascism, unii sustinatori ai unui nihilism violent antisemit ca Céline, altii sustinand pur si simplu o apropiere de dictaturi dintr-o pasiune pentru ordine si pentru anticomunism (acesta este cazul majoritatii reprezentantilor intelectualitatii traditio¬nale), in sfarsit altii dornici sa introduca in Hexagon unele ele¬mente de inspiratie fascista (corporatismul pentru extrema dreapta, clericala, un executiv forte si un patriotism trufas pen¬tru majoritatea membrilor din Ligi etc.). In sfarsit, in jurul acestui nucleu inchegat pentru care Italia si Germania constituie pana la urma un model, exista o intreaga gama de atitudini indivi¬duale, ale unor grupuri sau reviste care, fara sa-si exprime expli¬cit dorinta de a inlocui Republica parlamentara cu un regim dictatorial, isi afirma ostilitatea fata de aceasta si vizeaza o revolutie spirituala care i-ar reda natiunii franceze vitalitatea si ar fi in masura sa se opuna celor doi Leviatani materialisti care ameninta Europa: comunismul rusesc si hipercapitalismul "made in USA". Reviste cum sunt Combat sau L'ordre nouveau (Lupta si Noua Ordine) la care colaboreaza numerosi intelec¬tuali de dreapta (J.P. Maxence, Jean de Fabregues, Thierry Maulnier etc.) si in mai mica masura si intr-o alta perspectiva Esprit (Spiritul) a lui Emmanuel Mounier, isi au radacinile in acea cautare a unei "a treia cai" ce caracterizeaza spiritul "nonconformistilor din anii treizeci". 
  
Evident, ca si fascismul însusi, admiraţia mai mult sau mai putin discreta pentru regimurile autoritare şi totalitare de dreapta nu se limiteaza doar la Franta, chiar daca in aceasta tara atractia exercitata de dictatura neagra si de cea bruna a fost cea mai puternica. In Anglia de exemplu, regimul lui Mussolini a avut inca de la inceput in lumea intelectuala lingusitori zelosi, iar regimul Führerului si-a avut si el adeptii sai. Dacă pentru T.S. Eliot, Wyndham Lewis, Roy Campbell si W.B. Yeats "iluzia fascismului" s-a risipit in ajunul razboiului, aceasta 1-a determinat pe poetul Ezra Pound sa aleaga exilul în Italia unde va conduce în timpul razboiului emisiuni ale posturi¬lor de radio fasciste. In 1945 el va fi arestat de aliaţi şi va sfârşi până la urmă prin a innebuni. 
  
Nici criticii literari, eseiştii, foiletoniştii au căzut în capcana ideologică comunistă. În Ungaria, Gyorgy Lukacs, critic literar, estetician şi filosof ungar, a fost reprezentantul de seamă al esteticii marxiste din secolul XX. El a fundamentat un sistem de estetică autonomă întemeiat pe principiile materialismului dialectic şi istoric. Aşa cum a făcuto la noi Ovidiu S. Crohmălniceanu prin cursul de Istoria literaturii române (1963 ), Literatura română între cele două războaie mondiale(1967-1975 ), Pentru realismul socialist (1960 ),şi în numeroasele articole publicate în presa literară condusă de scriitorii colaboraţionişti care promovau ideologia PCR-ului, Gabriel Dimisianu (Prozatori de azi-1970, Valori actuale-1974 ), D.Micu ( Romanul românesc contemporan, Realizări, experienţe, direcţii de dezvoltare, Literatura română de azi-1965), N.Manolescu (Literatura română de azi-1944-1964, apărută în 1965) şi multe alte articole, cronici în care a promovat volume de versuri şi proză, scrise în spiritul realismului socialist. 
  
În prezent, puşcăriaşii, de după gratii, devin scriitori, pe motivul scăderii pedeapsei, după ce au făcut afaceri cu statul, furând din averea tuturor. Oare aceste cărţi vor oglindii realitatea de azi, sau fac acelaşi rău pe care l-au făcut cărţile scrise în secolul trecut în spiritual realismului socialist, slujind regimul criminal? 
  
După aceste sumare exemple, pot scrie că opera de artă este un semn caracteristic pentru un anumit mechanism de gândire, al unor anumite grupuri şi perioade istorice alături de toate celelalte produse ale culturii şi trebuie judecată ca atare. 
  
Nu au scăpat de colaborarea cu regimul comunist nici artiştii plastici. Aceştia au promovat în unele lucrări plastice realismul socialist, cum sunt: Florian Lazăr Alexie, ceramist, Corneliu Baba, Marcel Chirnoagă, Paul Erdos, Liviu Florean, Lidia Mihăescu, Eugen Popa, Paul Sima etc. 
  
... Şi mai este un rău făcut. Cele două Istorii ale literaturii, semnate de doi critici care au inclus în coperţile acestora mastodonţii promovaţi de regimul comunist, cei care au scris în spiritual realismului socialist. Astfel, urmaşii noştri sunt educaţi în spiritul acesta. Aceste “Istorii “ sunt un pericol educaţional şi social. 
  
Operele, ca tendinţe pot fi totuşi surprinse câteva dintre trăsăturile pe care le dobândesc valorile estetice în present, trăsături pe care, fără îndoială, un istoric le va putea reconstitui mult mai bine în viitor. 
  
Opera de artă este- cum scria Tudor Vianu-ilimitat simbolică şi în acest sens nu se poate vorbi niciodată de o semnificaţie unică, ci dimpotrivă de o mare varietate de interpretări şi înţelesuri în funcţie de individ, grup social sau epocă istorică. Coexistenţa în timp a unor opera dintre cele mai diferite, provenind din epoci istorice diferite, face ca tabloul să apară şi mai complex, astfel încât marele număr de unicate artistice să se înfăţişeze în mod caleidoscopic celui care se apropie de ele. 
  
Fiecare epocă aduce cu sine o problematic umană proprie şi în condiţiile contemporane apar premisele dispariţiei înstrăinării şi a efectelor dezumanizante ale unei lumi dominată de obiecte care ajung să-şi subordoneze individual. Caracterul formative al operei constă în faptul că ea este un factor esenţial de cunoaştere şi înrâurire a gândirii şi sensibilităţii umane având un rol specific în înfăptuirea progresului social. Integrarea valorii estetice în istorie va fi cu atât mai direct şi mai efectivă cu cât ea va răspunde democraţiei şi a nevoilor sociale în continuă transformare. 
  
Al.Florin Ţene 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Contextul istoric determină, accidental, valoarea artistică, sau falsul destin al operei de artă, eseu de Al.Florin Ţene / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1316, Anul IV, 08 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!