Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Carti > Mobil |   


Autor: Adriana Mihaela Macsut         Publicat în: Ediţia nr. 1495 din 03 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

Aşteptarea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Clipele sunt cenuşii şi monotone precum cerul unei toamne târzii. Ce înseamnă să trăieşti cu intensitate o clipă? Care este diferenţa dintre vis şi realitate? Viaţa mea este pierdută în oceanul evenimentelor care se petrec de când a apărut vorbirea articulată. Sufletul meu este ţintuit pe un pat de suferinţă nevăzut.Conştiinţa mea este zguduită de privelişti exterioare şi de propriul meu destin până la halucinaţii apăsătoare. Destinul meu este chinuit de seisme mai mult sau mai puţin înţelese.  
 
**********************************************  
 
Pentru mine revolta împotriva convenţionalismului unor absurde canoane este crezul care îmi creionează viaţa. Timiditatea mea neştiută de ceilalţi o port cu mine, apăsătoare mereu. Uneori timiditatea mea capătă un curaj nebun frizând ilogicul şi absurdul şi făcând paradă de o trăire ce pare nesăbuită.  
 
**********************************************  
 
Chiar şi pentru mine o parte din eul meu rămâne un mister. Uneori am previziuni şi chiar reacţii paradoxale care mă înspăimântă. De fapt, nu sunt decât o ignorantă cu veşnici ochelari de miopă. În fond omenirea poate exista şi fără mine. Sunt vorbe care se rostesc fără ca eu să le aud sau să le ştiu, sunt fapte care au loc independent de voinţa mea, copii care se nasc şi eu nu îi voi cunoaşte niciodată, oameni care mor şi îmi sunt necunoscuţi, există dureri care nu le simt şi bucurii care nu le împărtăşesc. Atunci de ce mi se pare că fără mine lumea s-ar sfârşi fără mine? Cum a fost lumea înainte de naşterea mea? Cum va fi lumea după moartea mea? Sunt şi eu un nimeni al acestui pământ, un nimeni care caută sensul creaţiei antropomorfe.  
 
**********************************************  
 
Un fior de gheaţă îmi cuprinde corpul şi spiritul. Titus Andronicus, învingător în luptă a fost transformat în învins de o gloată pizmaşă dar a murit răzbunat! Eu nu am nici forţa şi nici dorinţa de a mă răzbuna. Lacrimele mele nu cer răzbunare! Faţa mea poartă urmele viciului: alcool şi tutun! Sunt prea deprimată să mai pot lupta cu cei care îmi vor răul fără ca eu să le fi făcut rău vreodată. Oare de ce facerea de bine se pedepseşte cu rău?  
 
**********************************************  
 
Îmi place să mă joc imă joc de-a fantasmele! În aceste fantasme oamenii sunt albaştri. De ce albaştri? Poate pentru că avem un cer albastru, un cer care pare infinit. Cerul albastru şi măreţia munţilor mă face să mă simt insignifiantă. Încer să înţeleg infinitul, un infinit care mă îngrozeşte. Mă simt o biată moleculă din universul infinit, iar viaţa mea este asemănătoare cu miliardele de molecule din univers. De ce tocmai eu să fiu o moleculă revoltată?  
 
**********************************************  
 
Mă întreb de multe ori unde sunt câmpurile de flori din visele mele? Le voi găşi vreodată? Visez să trăiesc printre flori! Îmi place place să stau singură în cameră, relaxată de gânduri şi să contemplu pereţii. Totuşi sunt prea obosită de singuratate dar nu simt nevoie să am un prieten sau un iubit. Las liber frirul gândurilor când contemplu pereţii. Nimic din ce am visat nu s-a împlinit. Stau nemişcată şi privesc tavanul: parcă aş fi o stratuie! Am impresia că că nu mă aflu într-o zonă de nicăieri, ruptă de realitatea cotidiană. Totuşi decorul cu întâmplările nefericite din viaţa mea se derulează pe pereţii pe care îi contemplu şi îmi provoacă o senzaţie de sufocare. Păstrez în amintire vocea mamei cu nuanţa ei de dispreţ pentru bucuriile dar şi pentru durerile mele. Nimic din viaţa mea nu o mulţumeşte. Mângâierile ei sunt reci şi devorează bucăţi din sufletul meu în numele unei morale a familiei pe care pretinde că o respectă. De când mă ştiu plânsul din sufletul meu nu conteneşte nici măcar când zâmbesc.  
 
,,Ca şi această piatră  
 
din San – Michel  
 
la fel de rece  
 
la fel de dură  
 
la fel de strearpă  
 
la fel de îndărătnică  
 
la fel de total neînsufleţită  
 
Ca şi această piatră  
 
E plânsul meu ce nu se vede”  
 
(Boris Pasternak)  
 
*********************************************  
 
Îmi amintesc accidentul de la 19 ani: prăbuşirea mea cu planorul după prima ieşire la simplă comandă. Când m-am trezit la reanimare vocea tăioasă a mamei s-a auzit cu forţă care parcă zguduia pereţii albi:  
 
- Tâmpito, ţi-a trebuit zbor!  
 
M-am refăcut cu greu după accident şi de atunci nu am mai zburat. Ea nu mi-a mai dat vie, iar eu la 19 ani nu avea puterea sa o înfrunt şi să-mi impun voinţa mea! A fost sublimă cunoaşterea beţiei zboburului în adolescenţă. M-am desprins de sol cu planorul fragil, iar lumea cu mizeria ei a rămas jos: eu eram doar un punct curat pe cerul albastru. De ce oare întoarcerea pe pământ a fost aşa de cumplită? Deşi am respectat toţi paşii la aterizate planorul pur şi simplu s-a sfârâmat. De-a lungul vieţii mele zoborul a rămas un ideal la care mă întorc ca să îmi încarc bateriile. Poate că am îndrăznit prea mult. Sunt din nou gata de start. Sus fac trup comun cu planorul fragil şi văd linia orizontului clară, trasată cu rigla. Sunt doar un punct pe cer şi dacă ar fi noapte aş fi o stea. Simt răsuflarea norilor!  
 
**********************************************  
 
Mă întreb când mă voi regăsi cu adevărat? Cât timp va mai trebui până cand îmi voi curăţa sufletul şi trupul de ce nu îmi aparţine, până voi arunca tenebrele care mă împiedică să vâd lumina, iar ochii mei se chinuie în beznă? Să fie oare zadarnice lacrimile şi rugăciunile? Nu pot totuşi să nu recunosc faptul că ochii mei înlăcrimaţi caută iubirea. Simt chiar şi o dorinţă inexplicabilă să fiu înghiţită de noapte veşnicei uitări.  
 
**********************************************  
 
Cuvintele de cele mai multe ori descriu o lume. Un cuvât poate chiar distruge o lume sau poate crea o lume. De cele mai multe ori cuvintele le trată ce atunci de cele mai multe ori tratăm cuvintele ca pe nişte nimicuri şi ne jucăm cu ele prefăcându-ne crede că nu ştim cât de greu ne poate lovi un cuvânt?  
 
**********************************************  
 
Există adevăruri ce trebuiesc totuşi ascunse pentru că spuse fiind pot genera nenorociri şi pot distruge destinul unui om sau pot învrăjbi oamenii.Treptat aceste adevăruri nespuse devin însă tăceri nemărturisite, coşmaruri care nu avem voie să le divulgăm, sunt tenebre care le purtăm în suflet toată viaţa. Ce patetic este spus toată viaţa! În fond ce este acestă viaţă pe tema căruia filosofăm atât de mult? Este oare reală această viaţă, este palpabilă sau nu este decât un vis, o invenţie a unor geneticieni geniali, stăpâni au Universului, care se amuză făcând experiente cu noi? Poate şi eu ca şi voi ceilaţi trăim aici doar o trecere spre viaţa adevărată pe care o visăm.  
 
**********************************************  
 
De ce sunt eu aşa şi nu sunt altfel? De ce sunt considerată a fi o femeie frumoasă şi de ce trebuie să sufăr pentru frumuseţea mea? De ce să fiu forţată să cedez instinctelor masculine nesătule pe care ochii mei plini de lacrimi şi buzele care murmură o rugăciune nu îi pot împideca să nu mă mai chinuie şi să îi determine să îşi înfrâneze poftele animalice? Mă sufocă aceste pofte ale lor. Ce aş putea spune despre cei care mi-au ucis inocenţa adolescentină?  
 
**********************************************  
 
Ce aş putea gândi despre cei care mi-au pângărit trupul şi sufletul, despre cei care m-au aruncat în întuneric, care m-au făcut să îndur suferinţe pe care nu le meritam? Cine îmi aude însă durerea? Îmi doresc moartea, sfârşitul acestei existenţe chnuitoare!  
 
**********************************************  
 
De ce îmi doresc întotdeauna mai mult decât îmi este dat? De ce îmi consum viaţa căutând imposibilul şi neaceptând realitatea crudă oferită? Niciodată nu sunt mulţumită întru totul! Când sunt iubită vreau să fiu singură, iar când sunt singură vreau să fiu iubita! O lume nebună a ideilor mele mî învârteşte într-un carusel ameţitor şi nu ştiu dacă trăiesc sau dacă visez.  
 
**********************************************  
 
Au trecut deja trei zile de când sunt în acest orăşel care pare un colt de lume rupt de civilizaţie. Oare aceste paturi din căminul liceului unde stau mai păstează amintirea celor care au trecut pe aici? Am vrut să văd cum vine primăvara la munte! Mă săturasem de monotonia ţinutului de câmpie unde m-am născut. Am deja treizeci de ani şi sunt profesoară de filosofie în acest oraş uitat de lume. Sunt necăsătorită, iar ceilaţi mă privesc cu milă: „Săraca a rămas fată bătrână!”. Nu am nevoie de compătimirea lor! Nu cred într-o fericire de femeie casnică înconjurată de un sot buhăit cu burtă şi mulţi copii. Poate că acele femei căsătorite sunt mai plafonate şi mai ratate ca mine dar sunt cum, s-at spune, în rândul lumii. Eu nu mi-am dorit niciodată o oficializare cu surle şi trâmbiţe.  
 
********************************************  
 
M-am simţit de multe ori complexată în aşa zisa lume mondenă, plină de îmbogăţiţii tranziţiei. Trăim într-o lume haotică n care non-valoarea de afrimă ca valoare. Uniformizarea şi spălarea conştiinţei este prezentă şi acum, la fel ca în vremea comunistă. Acum trăim într-o societate care este un fel de hibrid între comunism şi capitalis, adică o struţocămilă. Idealrile nobile de libertate şi democraşie ale aza numitei Revoluţii însângerate din decembrie 1989 sunt uitate. Ajuta-ţi aproapele ... este o doar o lozincă. Trecem nepăsători peste durerea semenilor noştri. Samariteanul milostiv este doar o poveste frumoasă! Pare că trăim aşteptare febrilă a sfârşitului lumii prezis de Nostradamus. Instinctele animalice se dezlănţuie. Nu îmi place să trăiesc în această lume devorată de setea de înavuţire şi guvernată de relaţii adică vorba ar fi: cine nu este cu noi, poate să moară de foame. Mă simt supravieţuitoarea unui holocaust. Aş fi vrut să mor şi eu în acele zile ale lui decembrie însângerat din anul 1989. Sunt vinovată ca am aceptat un regim dictatorial şi că am inoculat în creierul unor elevi filosofia marxistă, impusă de regim. De ce am minţit şi am predat o sistem filosofic în care nu am crezut? Am minţit pentru că am vrut să mânânc o pâine aşa zisa albă şi am m-am târât într-o viaţă de larvă. De ce nu am făcut niciun gest de revoltă? Mi-a fost teamă şi am preferat o existenţă călduţă în locul să sufăr într-o închisoare sau la balamuc unde erau deţinuţii politici. Revolta mea s-a rezumat la a spune bancuri despre regim şi a merge la Biserică de Înviere. Oare ce pedeapsă merit pentru că m tăcut?  
 
*********************************************  
 
La treizeci de ani mai sunt oare tânără? Ce mai pot aştepta de la viaţă? Poate acum sunt încă frumoasă, poate că încă mai pot să fiu iubită! Poate acum este clipa când pot întâlni ultimul tren al iubirii. În fond, Balzac scrie că femeia la trezeci de ani este la apogeu. Simt totuşi gustul deziluziei îmbătrânirii!  
 
**********************************************  
 
Nu îmi place viaţa tihnită şi calmă. Aş vrea pot respira cadenţa ritualilor vikinge, sa fac expediţii în Himalaya sau să fiu cosmonaut. Dar sunt doar o femeie banală, iar viaţa mea este ancorată într-o realitate statică populată cu oameni mărunţi ale căror fericiri anoste mă lasă indiferentă şi a căror incapacitate spirituală de a contempla ideea de infinit mă dezamăgeşte.  
 
**********************************************  
 
Cineva îmi spune că va veni o vreme când mă voi bucura de fiecare clipă, de fiecare lucru mărunt care acum mă dezgustă. Dar acum mă apasă spectrul singurătăţii şi nu am puterea să mă smulg din vraja lui apăsătoare. Aştept secunda cufundării timpului meu. Nu vreau să regret că timpul a trecut peste mine fără să lase un semn al trecerii mele şi nu vreau ca timpul să se joace cu destinul meu.  
 
**********************************************  
 
Ce înseamnă a iubi cu adevărat? Am colindat ţara în lung şi în lat să găsesc iubitul din vis! L-am găsit până la şi pare a fi făcut anume pentru mine. A dat buzna peste mine în singuratătea mea din oraşelul uitat de lume unde predam filosofia. Corespunde din toate punctele de vedere. Totuşi sinceritaea şi corectitudinea lui par a fi stranii. Are forţa de a spune adevărul chiar dacă este dureros. Încerc lângă el să nu mă las orbită de dulcele fior al dragostei. E aproape de mine dar în acelaşi timp este undeva departe. Parcă îl chinuie părerea mea de rău pentru că l-am cunoscut cam târziu când nu mai am forţa de a iubi! Nu am însă curajul să îl întreb! L-aş putea acuza că încearcă să - mi ucidă sufletul de copil trezind în mine instincte carnale nebănuite de femeie. Să-mi ascult oare muzica trupului meu care îşi caută împlinirea?  
 
(fragment de roman)  
 
Referinţă Bibliografică:
Aşteptarea / Adriana Mihaela Macsut : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1495, Anul V, 03 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Adriana Mihaela Macsut : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adriana Mihaela Macsut
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!