Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Adrian Lițu         Publicat în: Ediţia nr. 2111 din 11 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

XIV. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Instinct primar  
 
La prima învoire în oraş, Bert s-a îndreptat spre parcul Eminescu aflat în centrul oraşului. A gândit că, mult mai nimerit, ar fi fost ca acest parc să poarte un alt nume : „ Eminescu şi Creangă ”.  
Caporalul Robert avusese un moment de generozitate şi într-una din zile, în drum spre câmpul de instrucţie din Şorogari, ocolise cu plutonul prin Ţicău lăsându-i să vadă bojdeuca lui Creangă.  
Ajuns în parc, aşezat pe o bancă, a uitat de sine. Fragmente posibile din conversaţiile celor doi prieteni au luat locul oricăror alte gânduri. Încă de copil, datorită învăţătorului, s-a simţit hoinar ca şi Eminescu, dorindu-şi să fie la fel de şugubăţ ca şi Creangă.  
A încercat să intre în vorbă cu o liceeană, aflată în vacanţă, aşezată pe una din băncile parcului. A fost contrariat de atitudinea ei. Prezenţa lui era mai mult decât stânjenitoare, fata părea să aibă de-a face cu un ciumat. Prin atitudine şi câteva vorbe a reuşit să se facă înţeles, nu avea niciun fel de intenţie, dorea doar ca din locurile unde viaţa îl purta să nu plece la fel de străin de cum a sosit. A simţit cum fata îşi face curaj pentru a-i răspunde, pentru a-i da o explicaţie :  
- Nu vreau ca lumea să creadă că sunt la fel ca ea !  
- Ca cine ?!  
- Ca ea, ca Rodica.  
- Care Rodică ?!  
- O ştii prea bine !.. S-a ridicat şi s-a îndepărtat în grabă, fără alte explicaţii. Nu dorea ca lumea să credă că este la fel ca Rodica.  
Albert a rămas ca măgarul în ceaţă. Încetul cu încetul s-a dezmeticit găsind explicaţia acelei purtări ce i se păruse a fi cel puţin ciudată.  
Cu numai câteva minute în urmă fusese intepelat de o fată al cărei comportament fusese cu totul opus. Familiaritatea excesivă a acesteia îl descumpănise încercând să-ţi amintească dacă o mai întâlnise vreodată. După felul în care ea îl abordase, părea să-l cunoască de când lumea :  
- Ai ieșit la plimbare ?  
Până să se dezmeticescă şi să înţelegă că el era cel căruia i se adresase întrebarea, fata a continuat zâmbindu-i:  
- Când te întorci în unitate, mai întâi şi mai întâi găseşte-l pe Luca. Spune-i că diseară după ora nouă îl aştept... ştie el unde. Promiţi ?!  
- Promit.., a apucat să spună nemaigândindu-se să întrebe cine îl va aştepta pe Luca şi de ce anume.  
Obţinând ceea ce dorise, fata s-a îndepărtat. Nu era singură. Însoţitoarea ei păruse să-i acorde mult mai multă consideraţie printr-un zâmbet fugar, timid, zâmbet ce-şi va lăsa amprenta persistentă undeva în memoria lui. De aici şi nevoia de a conversa cu adolescenta ce fugise de el, nevoia de a regăsi acel zâmbet sau măcar o fărâmă din el.  
*  
I-a trimis Ericăi o vedere cu imagini ale parcului. O ultimă vedere. Spre surprinderea lui, la scurt timp, a primit drept răspuns o scrisoare. A fost ca un dar ceresc.  
Răndurile dojenitoare ale Ericăi l-au făcut fericit. Dorise să-i scrie încă de când el îi dăduse primul semn din armată dar nu avusese adresa. Rândurile în care îi relata munca de la „ Avicola ” l-au întristat şi l-au revoltat. Ca şi el, absolvise un liceu la care, la admitere li se spusese că îl vor absolvi ca tehnicieni în domeniu pentru ca la absolvire să afle că vor fi încadraţi în producţie ca muncitori cu înaltă calificare. Erica prestase doar muncă necalificată în rând cu femei ce nu absolviseră nici clasele primare, condiţiile de muncă, fie iarnă fie vară, creîndu-i senzaţia unei deportări în Siberia. În hala în care jumuleau puii de fulgi şi pene temperatura nu trebuia să depăşească câteva grade celsius. Munceau sub continuă supraveghere nefiindu-le permisă decât pauza de masă în care reuşeau să se dezmorţească după care reveneau la muncă în frigul pătrunzător.  
Acest calvar luase sfârşit nu demult. Acum se afla în Focşani, lucrând ca laborantă, datorită sprijinului primit din partea unchiului ei care lucra în redacţia ziarului local.  
Un val de căldură i-a cuprins sufletul atunci cănd a ajuns la încheierea epistolei : „ Te sărut, cu drag. Erica. ”  
Sub efectul scrisorii primite a simţit că redevine Albert, că are o iubită, că îi este permis să iubească, simţind că existenţa lui şi-a recăpătat sensul cândva pierdut.  
*  
A dat deoparte delăsarea de până acum. A pus mâna pe hârleţ şi a scos toată iarba crescută de jur-împrejurul depozitului de carburanţi. A aliniat butoaiele, ca la armată, îngrijindu-se ca cele de benzină să fie cât mai la umbră, urmate de cele de motorină şi petrol apoi de cele cu uleiuri şi lubrefianţi. Strădania lui nu a rămas neobservată. A făcut ce a făcut, numai el ştie ce, şi la inventariere a ieşit cum nu se poate mai bine, fără plusuri şi fără minusuri  
*  
Intrînd în rîndurile Uniunii Tineretului Comunist, mă angajez solemn să servesc cu cinste şi devotament cauza Partidului Comunist Român, să duc mai departe făclia libertăţii, a spiritului revoluţionar, sã lupt cu toate forţele pentru înfăptuirea Programului partidului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism. Mă oblig să învăţ necontenit, să fiu drept, cinstit, modest, curajos şi combativ, sã constitui un exemplu de comportare în toate împrejurările, să îndeplinesc fără şovaire sarcinile de utecist, sã respect neabãtut principiile şi normele muncii şi vieţii comuniştilor, ale eticii şi echităţii socialiste.  
Ca tînãr comunist îmi voi consacra întreaga viaţã şi putere de muncã înfloririi patriei socialiste, apãrãrii cuceririlor revoluţionare ale poporului, independenţei şi suveranitãţii Republicii Socialiste România, cauzei socialismului şi comunismului. Voi acţiona fãrã preget pentru întãrirea solidaritãţii tuturor forţelor revoluţionare, antiimperialiste, ale progresului şi pãcii, pentru dezvoltarea prieteniei şi colaborãrii între popoare, a unitãţii tineretului de pretutindeni în lupta pentru o lume mai bunã şi mai dreaptã.  
Albert a dat citire angajamentului solemn al membrului Uniunii Tineretului Comunist, pe un ton neutru.  
Vocea gravă, cu care era înzestrat, a acoperit lipsa de solemnitate de care trebuia să fie pătruns. Citindu-l, ar fi trebuit să se simtă ca un păun care îşi umflă penele.  
Pentru a doua oară era primit în rândurile acestei uniuni. Trecuseră şapte ani de când schimbase cravata de pionier cu un carnet de membru u.t.c. Un schimb păgubos. O altă cravată îţi puteai cumpăra oricând dar carnetul, odată pierdut, nu îl mai puteai înlocui, odată cu pierderea lui pierzându-ţi şi calitatea de membru u.t.c.  
Nu-şi amintea ca primul angajament solemn, să fi fost la fel de afurisit. Mai afurisit decât jurământul militar. Afurisit şi utopic.  
În cei şapte ani trecuţi, doar la început se străduise să fie drept, cinstit, modest, curajos şi combativ, ca să nu mai vorbim de cauză, făclie, spirit revoluţionar, consacrare... de care nici măcar nu îşi amintea.  
Nu reuşise să ducă strădania mai departe, cauza probabilă fiind pierderea timpurie a carnetului de membru.  
„ Activase ” în uniune ani buni fără să ştie că nu mai are ce căuta între tinerii revoluţionari. Maiorul Poliştiuc l-a descoperit, fără rea intenţie.  
Albert îi era dator maiorului. Cu sprijinul lui obţinuse aprobarea de a se ocupa, în timpul liber, de pregătirea la matematici pentru următorul examen de admitere.  
Deseori lucrul la exerciţiile şi problemele de matematică îl făceau să uite până şi de nevoia de somn. Acestea deveniseră un mijloc de distracţie. Considera cheia de rezolvare a exerciţiului ori soluţia problemei ca fiind infractori ascunşi, aşteptând momentul propice să treacă graniţa la vecini. Trebuia să-i descopere nu pentru a fi pedepsiţi ci pentru a-i convinge că au greşit graniţa.  
Maiorul a insistat, cu răbdare, să-l determine să adere la partid. A acceptat, nu din convingere ci din obligaţie. Nu şi-a putut onora obligaţia. Nici măcar nu mai avea habar când văzuse ultima dată carnetul de utecist căruia nu îi dăduse niciun fel de importanţă.  
Maiorul s-a mulţumit, în ultimă instanţă, să-i redea calitatea de utecist ignorând piererea carnetului. Nu a omis să-i dea în grijă păstrarea, cu sfinţenie, a noului carnet reproşându-i :  
- Dacă îl aveai pe cel vechi acum te făceam membru de partid. Ţi-ar fi fost mult mai uşor în facultate, să ştii !  
Atunci, nu a înţeles mare lucru. A perceput doar că maiorul îi credita cu încredere eforturile de pregătire, că îl vedea ca pe un viitor student ceea ce pentru el însemna destul de mult.  
*  
Luca, transmisionistul, roşind s-a rezumat doar la a zâmbi enigmatic atunci când Albert i-a transmis mesajul, descriindu-i persoana care obţinuse cu uşurinţă promisiunea de a-i face acest serviciu.  
Toţi grănicerii aflaţi în învoire în acea zi, întâlniţi de Rodica, îi transmiseseră acelaşi mesaj.  
Rodica sunase şi la centrala telefonică a batalionului. Centralistul de serviciu preluase mesajul şi îl înştiinţase pe Luca.  
Chipeşul militar ajunsese să se înroşească ori de câte ori primea acelaşi mesaj din partea aceleiaşi persoane. Avea şi de ce.  
Din cele auzite, până noaptea târziu, Albert a tras concluzia că Rodica fusese în ,,folosinţa,, celor două plutoane, ca un bun comun. Acum se dăruia numai celui de care se îndrăgostise iar celorlalţi, îndeosebi transmisioniştilor de serviciu la centrala telefonică, le oferea doar conversaţii vulgare, soldăţeşti, incitându-le poftele trupeşti.  
Cele relatate, privind fiinţa Rodicăi, păreau să fie de domeniul fabulaţiei, oricât de convingători erau Pâncu, Ghergheli şi celalţi din leatul lor :  
- Am stors-o de vlagă călărind-o toţi din plutonul nostru, unii dintre noi chiar şi a doua oară !  
- Cum naiba de a rezistat ?! a întrebat sceptic Albert.  
- I-am pus o lopată sub cur. Cu schimbul, doi-trei dintre noi apăsau ritmic pe coada lopeţii...  
- Mi-e greu să cred că, tu unul sau oricare altul, aţi fi intrat într-o baltă de spermă !  
- Am spălat-o !  
- Cu furtunul de la rampa din parcul auto ! a completat unul chicotind, fără să fie contrazis de ceilalţi.  
Albert s-a prefăcut a fi convins. „ Acţiunea ” începuse să se petreacă în grădină, lângă portic, ori, până la parcul auto nu numai că era o distanţă oarecum considerabilă dar trebuiau să o poarte pe fată dincolo de comandament, fapt ce nu putea dus la capăt decât cu riscul de a atrage atenţia ofiţerului de serviciu.  
Lipsa de interes faţă de restul conversaţiei l-a trădat. Povestitorii s-au simţit ofensaţi. El unul a adormit cu gânduri compătimitoare la adresa fetei în cauză. Bănuia că aşa-zisa întâmplare, pe căi mai mult sau mai puţin ocolite, ajunsese în oraş, că majoritatea celor ce o aflaseră, din vorbă în vorbă, crezuseră totul fără a se întreba dacă cele auzite erau adevărate sau nu.  
*  
Ceilalţi, incitaţi, au povestit în continuare după care au plănuit să-l pedepsească pe necredincios :  
- Bertule ! Bertule !  
Strigătele şi zgâlţâielile i-au tulburat somnul adânc.  
- Da ! Ce este ?...  
- Vrei să cordeşti ceva ?!  
Nedezmeticit, dorind doar să-şi continue somnul, a întrebat sperând că va fi lăsat în pace :  
- Ceee... ? Cum... ? Pe cine ?  
- Pe Rodica ! Este la portic !  
Oricâtă compătimire ar fi simţit o astfel de propunere nu putea decât să-i provoace repulsie.  
- O bag în ..... măsii !!!.... şi nici pe voi nu vă las pe dinafară ! Lăsaţi-mă să dorm !  
Percepându-i înjurătura, oricât de elegant a fost exprimată, adresanţii l-au zgâlţâit şi mai puternic năucindu-l :  
- Nu este singură ! A „ recrutat ” o prospătură ! O vrei ?...  
Surâsul fugar, al fetei ce o însoţise pe Rodica în parc, comprimat în memoria lui ca un resort, a fost eliberat declanşând firescul, mai puternic decât dragostea ce i-o purta Ericăi.  
Logica, sentimentele, întreaga-i fiinţă i-au scăpat de sub control sub efectul instinctului.  
A sărit ca ars în bocanci, fără să-şi dea seama când anume a apucat să-şi tragă pantalonii, a înşfăcat bluza şi s-a prăvălit pe scări ignorând ceva anume, ceva ce va avea să înţeleagă puţin mai târziu.  
Răcoare nopţii, oricăt l-a înviorat, nu a putut face faţă mistuitoarei dorinţe. A devenit doar conştient că trebuie să se ferească de lumina becurilor ascunse sub pălării de tinichea şi de orice altă geană de lumină.  
În umbra întunecată a comandamentului, clădită de clarul de lună, a dat peste Calotă.  
- Ce faci mă aici ?!..  
- Aştept să termine,.... să-mi vină rândul...  
- Unde sunt ?  
- La portic.  
- Şi de ce nu mergi acolo ?!  
- Nu vreau să-i stingheresc.  
- Măi Bulă, asta este în civilie, acum suntem în armată ! Hai cu mine !  
Soldatul, al cărui bun-simţ era mai puternic decât dorinţa, a refuzat să-l însoţească. La întoarcere Alber l-a apostrofat :  
- Hai mă înapoi în dormitor ! Şi-au bătut joc de noi ! La portic nu este nici măcar o adiere de vânt ! Ai stat aici ca prostul tremurând !...  
În acel moment a realizat că percepuse o anumită rumoare, pe care o ignorase, în vreme ce cobora scările în goană. Era strădania unora de a înăbuşi hohotele de râs ale celorlalţi până când el se va fi îndepărtat îndeajuns.  
A simţit un gust amar vizavi de propria-i persoană constatând că, în atari împrejurări, nu era cu nimic mai prejos decât comandantul grupei a treia din perioadă şi nici faţă de oricare din plutonul ce a călărit-o, cu rândul, pe fată dacă acest fapt chiar s-a întâmplat.  
Starea de excitaţie i s-a risipit constatând, în cele din urmă, că nu putea decât să se amuze. Farsele de acest gen nu erau o noutate.  
Cei doi, Calotă şi Albert, primul de o seriozitate excesivă, cel de-al doilea învesellit de figura posacă a primului, odată ajunşi în dormitor au reaprins hohotele de râs ale farsorilor.  
Secvenţele întâmplării au fost derulate de nenumărate ori, la fiecare derulare descoperindu-se un nou amănunt comic care să reaprindă hazul.  
Calotă pornise greoi, ca un urs stârnit de mirosul mierii dintr-un stup de albine ce îl simţea aproape fără ca încă să-l fi descoperit în vreme ce Bert, după ce se lăsase cu greu convins, pornise ca o viespe aţâţată de aroma unui fruct răscopt.  
 
Referinţă Bibliografică:
XIV. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2111, Anul VI, 11 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!