Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Adrian Lițu         Publicat în: Ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

XIII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(privesc înapoi cu aceeași nedumerire!...)  
 
Sticla de un kil’ de rom i-a adus-o Ghergheli, pe şest, de la bucătarul popotei deşi Albert refuzase orice în schimbul serviciului ce i-l făcuse. Trebuia dosită şi consumată tot pe şest. Era zi de duminică, zi liberă pentru cadrele militare. Ploaia de primăvară târzie îi asigura că ofiţerul de serviciu îşi va face de lucru în comandament. S-au adunat în bucătăria lui Niculae. Au fost scoase cănile de tinichea din care îşi beau în fiecare dimineaţă ceaiul ce însoţea pâinea cu marmeladă. Ospătar de meserie, Niculae a turnat ceremonios romul în căni împărţindu-l frăţeşte. Nu puteau să închine decât într-un singur fel :  
- Hai liberareee !!!!!....  
Cu fiecare sorbitură fiecare se simţea mai îmbăţoşat, stârnindu-şi fiecare starea de dârzenie şi răutate, alungând pentru totdeauna orice urmă de teamă cu care armata, încă din primele zile de instrucţie, s-a străduit să-i copleşească.  
*  
Într-una din zilele de duminică, seara, s-a iscat răzvrătirea. Nu le mai era teamă de pedepse. Acceptau disciplina, rigurosă sau nu, doar dacă primeau ceva în schimb. Nu au primit.  
Pentru a cuminţi un copil, din când în când, îi strecori câte o bomboană. Principiul funcţionează şi la adolescenţi ba chiar şi la tineri, să nu mai vorbim de adulţi, doar că „ bomboana ” diferă.  
Lecţiile politice se ţin doar odată pe săptămănă. În schimb, în fiecare seară, au obligaţia să urmărească telejurnalul pentru a fi la curent cu politica partidului şi a cunoaşte măreţele realizări ale patriei în drum spre societatea socialistă multilateral dezvoltată. Ei sunt însă interesaţi mai mult de desenele animate la sfârşitul căreia personajul „ Mihaela ” urează : „ noapte bună copiii.. ! ”. Au bucuria că au mai scăpat de o zi de armată iar atunci când se schimbă mijlocul de transport, după schimbarea anotimpurilor, chiuie cu toţii. Sâmbăta îşi primesc „ bomboana ”. Sunt lăsaşi în continuare în club pentru a urmări filmul artistic. În schimb promit solemn să respecte programul de a doua zi privind ordinea, disciplina şi mai ales curăţenia. Chiar îşi ţin promisiunea, compromisul funcţionează.  
S-a întâmplat însă ca filmul care le trezea mai mult şi mai mult interesul să fie programat duminica şi nu sâmbăta. S-au rugat cu cerul şi pământul de ofiţerul de serviciu să-i lase să vizioneze filmul. Nu au obţinut ceea ce îşi doreau cu ardoare.  
Ofiţer de serviciu era „Sclipuţ” comandantul plutonului operativ. Soldaţii plutonului se aşteptaseră să găsească înţelegere de la el. În schimbul libertăţii de a viziona filmul erau hotărâţi să devină ascultători, să-şi respecte comandantul, să înceteze cu bătaia de joc la adresa lui. Sclipuţ nu a avut puterea de a înţelege valoarea târgului propus ori nu a avut încredere în promisiunile făcute de subordonaţi ori gândea că se poate afla de compromisul făcut şi comandantul batalionului îl va judeca aspru.  
Fusese numit în funcţie la recomandarite Comandamentului Trupelor de Grăniceri din capitală şi nu pentru calităţile de comandant ce ar fi trebuit să le aibă. S-a arătat ferm în poziţia adoptată. A comis însă o mare greşeală. Nu a putut să renunţe la vizionarea filmului câtă vreme soldaţii întărâtaţi mişunau în jurul clubului scăldat în lumina lăptoasă emanată de televizor.  
În derularea imaginilor de pe ecran silueta comandantului de pluton devenea cănd fantomatică cănd proeminentă în timp ce jocul umbrelor scaunelelor libere din club era ca o chemare irezistibilă pentru cei de dinafară.  
Soldaţii plutonului de transmisiuni, camarazii lor din batalion, beneficiaseră nu o singură dată de îngăduinţa comandantului lor să vizioneze câte un film chiar şi în timpul săptămânii atunci când acesta era de serviciu. Trebuia doar ca subordonaţii să păstreze tăcerea şi să păstreze disciplina. Nimeni nu aflase nimic despre aceste compromisuri, în cadrul plutonului totul decurgea ca de la sine lipsind actele de indisciplină ori cel puţin nu erau scoase la lumină. În neghiobia lui, unul dintre transmisionişti a rupt tăcerea. Cei din plutonul operativ s-au simţit nedreptăţiţi.  
O înjurătură de mamă la adresa tablagiului din faţa televizorului s-a făcut auzită din partea unui subordonat al acestuia. Sclipuţ nu a avut nicio reacţie.  
Crezând că înjurătura nu a fost auzită cei de dinafară au izbucnit în cor. Înjurături şi fel de fel de măscări s-au făcut auzite, fiecare întrecându-se cu ceilalţi, întrecându-se pe sine în a debita cele mai jignitoare expresii şi înjurături. Sclipuţ, comandat călit în decursul câtorva generaţii de subordonaţi, a rezistat.  
Ceilalţi nu au rezistat. Câţiva au năvălit pe uşa din faţă a comandamentului penru a se face mai bine auziţi. Sclipuţ s-a ridicat din faţa televizorului pentru a-i alunga pe intruşi. Ceilalţi au forţat cealaltă uşă a clubului şi s-au aşezat cuminţi în faţa televizorului. Unul, mai prevăzător, a avut ideea de a deschide larg toate ferestrele, mai puţin una, lăsată uşor întredeschisă astfel încăt să nu se bage de seamă.  
A început sarabanda. Sclipuţ i-a alungat pe cei din comandament şi s-a întors în club. Telespectatorii de ocazie au zbughit-o. Ferestrele larg deschise au fost readuse în poziţia de dinainte, uşa a fost zăvorâtă.  
Din nou, comandantul de pluton a fost nevoit să alunge intruşii din comandament vreme în care unul a împins fereastra întredeschisă, a pătruns în club şi a deschis uşa celorlalţi care s-au aşezat cuminţi pe scaune şi au pornit televizorul închis prea târziu.  
O altă fereastră a fost lăsată întredeschisă iar celelalte larg deschise. În zăpăceala trăită, Sclipuţ şi-a dat seama cu greu de şiretlicul folosit şi în cele din urmă clubul a devenit inexpungabil la mijloacele de asediu folosite de atacatori.  
Furia răzvrătiților nu fusese însă potolită. Şi-au ostoit-o atacând comandamentul cu pietre, pentru a prelungi coşmarul ofiţerului de serviciu, înteţind potopul de înjurături şi măscări cum nici pe un adevărat front de luptă nu se poate auzi.  
*  
Binemeritatul somn le-a fost curmat de stridenţa sunetului de alarmă. Buimăciţi s-au echipat în graba mare şi au trecut să execute ceea ce ştiau prea bine că au de făcut în cazul unei alarme, fie reală, fie dată de M.S.M. Agenţii de legătură au dat fuga la ofiţerul de serviciu.  
Nu au primit ordinele de serviciu; alarma a fost dată la iniţiativa comandantului plutonului de transmisionişti alertat de Sclipuţ. Acesta din urmă apucase să-i relateze o parte, nici nu avea cum să le reţină pe toate, din înjurăturile şi măscările ce fuseseră adresate calităţii lui de tablagiu.  
A fost îndeajuns ca mintea subofiţerului, sosit în ajutorul colegului, să se întunece. Această stare i-a fost accentuată aflând că la revoltă au luat parte şi soldaţi din subordinea sa. Nici pe de parte nu se aştepta la aşa ceva. A hotărât să-i pedepsească drastic.  
A ordonat încolonarea şi pornirea în marş forţat către dispozitivul în care se organizau pentru apărare, de fiecare dată, în caz de alarmă. Până acolo nu erau decât pe puţin treizeci de kilometri, distanţă care, în caz de alarmă, o parcurgeau în camioane militare unul dintre ele având remorcată bucătaria de campanie, încărcat fiind cu echipament de luptă şi cu alte cele necesare pe front.  
Trecuse de miezul nopţii. Câteva fete de la „ Scămoasa ” , fabrica de ţesături, zăboviseră mult peste programul de lucru depunând efort pentru realizarea planului cincinal în numai patru ani şi jumătate, la îndemnul mobilizator al secretarului general al partidului, comandantul suprem al armatei. Ieşiseră de pe poarta alăturată, cum nu se poate de obosite, aşteptându-se la povara pustietăţii nopţii oraşului de provincie.  
Apariţia celor două plutoane de grăniceri le-a alungat pustietatea din suflet, înviorându-le. Hormonii tinerilor soldaţi au fost receptivi însutit şi au preluat controlul, scurciitându-le orice reacţie la comenzile primite, chiar dacă ar fi fost date de însăşi comandantul suprem.  
Există o stare, greu de atins, greu de definit, aceea de a simţi că ţi se rupe în paişpe de toţi şi de toate, ceva mai presus de euforia. La acea oră târzie au fost cu toţii contaminaţi de această stare. Cele două plutoane au devenit două cete de hăndrălăi, cu complicitatea fetelor cărora le-a pierit orice urmă de oboseală. A fost îndeajuns pentru subofiţer, un adevărat militar, pentru a se trezi la realitate. A ordonat :  
- Batalion !... Stai ! Stâ-nga ’mprejur !  
A trebuit să repete comanda pănă când, cu greu a fost executată. Soldaţii ar fi preferat o noapte de marş în schimbul celor câteva minute rămase de petrecut în compania drăgălaşelor fete.  
Noaptea a devenit apăsătoare pentru toţi; soldaţii marcaţi fiind de dezamăgire, sobofiţerul purtând povara evaluării prostiei de a scoate, de capul lui, militarii răzvrătiţi în afara unităţii, Sclipuţ, tablagiul, trăind spaima a ceea ce va avea să urmeze iar fetele, „ah ! fetele... ” trăind sentimentul părăsirii de către iubit, tocmai atunci când totul părea să fie în armonie.  
*  
Spre surprinderea lor, s-au ales numai cu mustrări, în cadrul şedinţei organizate, primite din partea maiorului Polişciuc, locţiitorul politic al comandantului de batalion. Vina toată a picat pe umerii lui Sclipuţ care a fost schimbat din funcţie şi trecut la munca administrativă. Cei din plutonul operativ s-au ales cu un nou comandant, plutonierul Lămâie, un subofiţer în vârstă, uscăţiv, cu faţa galbenă şi priviri lucioase.  
Odată primită, porecla potrivită îi detremină pe ceilalţi să-ţi ignore, până la uitare, numele ce îl porţi. Determinarea este şi mai accentuată la militarii în termen obligaţi să se adreseze oricărui superior cu : tovarăşe ... „ gradul ”.  
Mai întâi şi mai întâi, Lămîie şi-a prelucrat subordonaţii promiţându-le marea cu sarea : ţinute ştoc, ciorapi noi, învoiri şi permisii fără număr, dacă vor percuta la comenzile primite astfel încât să devină un adevărat pluton de elită. A mers.  
În numai cîteva săptămîni plutonul avea cu totul altă faţă doar că de ţinute ştoc şi de toate cele promise aveau parte, ca şi mai înainte, doar cei din plutonul de transmisiuni. Nu crezuseră în promisiunile făcute.  
Deveniseră disciplinaţi şi milităroşi doar din orgoliu, de amorul artei, pentru a dovedi că nu sunt mai prejos decât cei de la transmisiuni, al căror comandat se fălea cu ei, dispreţuindu-le plutonul lor, o adunătură de şoferi, şi furieri, plus mecanicul şi bucătarul.  
Totul ar fi mers pe acest făgaş dacă un alt subofiţer, cu ţinută de militar german, nu ar fi jinduit la funcţia de comandant de pluton :  
- Aţi belit-o ! Lămâie s-a lăudat, la comandant, că „rachetişti face din voi ”!  
- S-o facă pe mă-sa rachetistă !  
- Aţi primit ceva din tot ce v-a promis !?  
- O „ laie ” !  
- Nici că veţi vedea !...  
Sentinţa de a-l scoate pe tuşă pe Lămâie a fost dată deîndată ce acesta a confirmat, prin fapte, cele susţinute de sergentul major.  
A hotărât să-i scoată la instrucţie într-o zi de duminică, zi în care ar fi trebuit ca doi-trei dintre ei să beneficieze de învoire în oraş. În plus, nu făcuseră instrucţie duminica nici măcar în cea mai neagră perioadă din armată. Cu atât mai puţin erau dispuşi să o facă acum.  
Îi consideraseră severitatea de până acum ca parte componentă din înţelegerea făcută la numirea lui în funcţie, o acceptaseră ca pe o simplă formalitate ce nu putea să-i afecteze. Acum nu doreau decât să-şi bată joc de severitatea lui, de ambiţia lui de a se afirma în faţa comandantului de batalion fără ca ei să aibă parte de câtuşi de puţin din ceea ce le fusese promis. Lămâie le-a dat apă la moară.  
A avut pretenţia ca soldaţii plutonului să se echipeze complet. Fiecare soldat era trimis să-şi completeze echipamentul, fiecare dintre ei „ uita ” în schimb fie lopata de infanterist, fie foaia de cort, fie masca de gaze sau chiar arma din dotare. O mână de tineri, puşi pe şotii, au reuşit să realizeze ceea ce se întâmplă în vecinătatea unui furnicar, un dute-vino între platforma de adunare de afară, şi magazia de echipament aflată la etaj. De-a lungul scărilor, la început ca un murmur timid, apoi mai tare, cu intonaţii din ce în ce mai vesele, au început să cânte :  
„mă căcai în fundul curţii,  
galben ca lămâia............  
cu un şomoiog de paie  
mă ştergea Măria......... ”  
Cu chiu cu vai, după zeci de minute de forfotă, plutonul a reuşit să se încoloneze şi să pornească, în marş cadenţat, spre câmpul de instrucţie găsit de Lămâie în afara oraşului.  
Odată ajunşi, au trebuit să îndure vechile comenzi stupide, stereotipe cu care gradaţii le mâncaseră odinioară sufletul, până ce unul dintre comandaţii de grupă ai plutonului a izbucnit :  
- Ia mai dă-l în „ lamea ” de tablagiu ! Băieţi ! Vreţi o învoire ?  
- Vrem !...  
- Atunci ascultaţi: orice ar comanda Lămâie, nu executaţi decăt salt înainte şi culcat, salt înainte ţi culcat, salt înainte ţi culcat ! Dincolo de culme ne aşteaptă învoirea ! Veţi jura cu toţi că doar asta a comandat ! Clar ?  
- Clar !....  
Ideea a prins la întregul pluton. Silueta plutonierului a început să devină din ce în ce mai mică în vreme ce soldaţii executau conştiincios salturile înainte pentru a câştiga bătălia.  
Glasul ce rostea cu disperare comanda „ Pluton! Stânga împrejur ! ” a devenit din ce în ce mai stins până ce s-a pierdut cu desăvârşire.  
După mai bine de o oră pertrecută în voie, în aer liber, un glas răguşit le-a dat de înţeles că învoirea lor, din acea zi, a luat sfârşit. Nu însă şi distracţia. Faţa comandantului lor devenise pământie, guşa i se umflase şi totuşi nu înceta să le reproşeze faptul că nu l-au ascultat.  
Au răspuns cu toţii, cu seninatate, că nu au făcut altceva decât să execute comenzile comandantului de pluton, în fapt fiind numai una singură, fiecare privindu-l cu falsă compasiune.  
Comandantul a simţit nevoia acută să se dea prins. A doua zi s-a prezentat în faţa comandantului şi l-a implorat să-l dea oriunde, fie şi în pază pe frontieră, numai să nu mai aibă de-a face cu nebunii ăştia.  
Nici nebunii nu au mai avut de-a face cu el !  
*  
Un nou comandant de pluton a fost numit, mai repede decât s-ar fi aşteptat oricine; un tânăr subofiţer transferat de pe frontiera de vest, având recomandări din partea structurilor înalte ale armatei. Lămâie fusese doar un pion de sacrificiu.  
Pentru soldaţii plutonului, orice sosit de la frontiera din vest, chiar dacă era doar în trecere, prezenta interes şi merita respect.  
Subofiţerul nu a avut parte prea mult de acest statut şi nici nu avea pretenţii în acest sens.  
După ce a mimat că este dur şi exigent cu subordonaţii, a devenit unul de-ai lor, intuind că altfel s-ar poziţiona ca măgarul la mijloc, între soldaţi şi cadrele militare „autohtone”.  
Trecut prin durităţile şcolii de subofiţeri părea să fie, cel puţin, la fel de smintit ca şi ei. Dacă în loc de pregătire militară, aşa cum se face, tinerilor li s-ar aplica un tratament cu electro-şocuri rezultatul obşinut ar fi acelaşi dar într-un timp extrem de scurt.  
Tradiţia se cerea împlinită. Noul comandant trebuia să poarte un nume. Un nume care să-l caracterizeze. Militarii din subordine l-au botezat Ciuş pentru că l-au îndrăgit, pentru că avea urechile mult prea mari, pentru că avea un comportament imprevizibil ; când nici nu te aşteptai îşi da aere de comandant fără să fie cazul, ca mai apoi să redevină unul de-al lor.  
*  
 
Referinţă Bibliografică:
XIII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2106, Anul VI, 06 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!