Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Adrian Lițu         Publicat în: Ediţia nr. 2105 din 05 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

XII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(privesc înapoi cu aceeași nedumerire!...)  
 
Camionul era înţesat cu soldaţi proaspăt trecuţi de la stadiul de pregătire la ciclul unu de armată. I-au făcut loc pe una din bănci. Legănarea din timpul mersului i-a creat o stare de somnolenţă. Avea nevoie de un punct de sprijin. A strâns arma automată ţinută între genunchi. Frigul devenea tot mai pătrunzător amintindu-i de plutonierul Negară, de îngrijorarea acestuia de a nu se îmbolnăvi atunci când adormise pe zăpadă, în Şorogari. A fost apoi invadat de căldură amintindu-şi de Erica.  
În Botoşani au fost primiţi şi trataţi omeneşte. „Veteranii ”, cei care urmau să se libereze după numai căteva zile, i-au întâmpinat cu urale ; le sosise schimbul. Noii sosiţi se aşteptau să fie mai întâi duşi pe platoul de instrucţie, să fie aliniaţi în front şi să li se ţină o cuvântare pe care ei s-o „binecuvânteze” în gând cu înjurături din cauza frigului. Nu exista platou de instrucţie. Adunarea efectivelor se făcea pe o alee mărginită de tei, asfaltată. Nici cuvântarea la care se aşteptau nu li s-a ţinut. Doar li s-a explicat că, numai câteva zile, până la plecarea celor care se vor libera, vor fi cam înghesuiţi în dormitorul improvizat în sala de club ; după alte câteva zile se vor muta în dormitoarele aflate, deocamdată, în renovare. Au primit ordin, un ordin ce aducea mai mult a ivitaţie, să treacă la căldură şi să-şi consume hrana rece primită la plecare.  
Fiecare dintre ei a fost luat în primire, ca de o mamă, de cel pe care urma să-l înlocuiască, de veterani. Soldatul Bert a înţeles că benzinarul, furierul c-l, pe care urma să-l înlocuiască, avea un statut aparte. A primit ordin să-i spună pe nume :  
- Aici s-a terminat cu armata, aşa cum o ştiţi voi. Spune-mi însă de ce eşti atât de palid, eşti cumva bolnav ?  
- Sunt doar obosit, vin direct din arest.  
Fără alte comentarii a răcnit pe dată „atenţiune ! ”. Toţi cei prezenţi au luat poziţie de drepţi, cu privirea aţintită către intrare aşteptându-se să vadă fie un ofiţer fie un subofiţer. Cel care i-a atenţionat le-a explicat :  
- Schimbul meu vine din arest. Trebuie să doarmă !  
Bert a ajuns în centrul atenţiei. Va avea să afle că în arestul de aici, cei aflaţi în detenţie, de cum se înnoptează primesc pături îndesate printre gratii şi un supliment de hrană. Nu acelaşi lucru se întâmplă în arestul garnizoanei oraşului unde regimul detenţiei era acelaşi cu cel îndurat de el, dacă nu chiar mai rău.  
- Este careva sub mantăi ?  
- Da. Simion.  
- Să iasă de acolo !  
Un cuier metalic având la bază dimensiunile unui pat de campanie purta mantalele militare lungi şi grele. Împreună cu acestea ferea de priviri un spaţiu confortabil pe care militarii în termen găsiseră cu cale să-l amenajeze asigurându-şi, cu schimbul, un supliment de somn. Ideea o avuseseră cei care urmau să se libereze şi tot ei beneficiaseră din plin de acest confort. Acum nu le mai ardea de somn. Venise răndul celor ce treceau în ciclul doi de stagiu militar să beneficieze de privilegii dar veteranii nu plecaseră încă. Simion se strecurase ca un motan, dornic să toarcă, în culcuşul de la baza cuierului. Îl luase somnul. A fost scos cu greu. Nici după ghionturile primite nu i-a pierit starea de somnolenţă. Părea a fi un soldat cu reflexe atrofiate privind modul de a reacţiona la comenzile militare. Nu se poate spune acelaşi lucru despre Bert. Un soldat adevărat doarme într-o oră cât un civil în trei. A şi visat. Soldatului român nu îi este permis să gândească, el trebuie să execute ordinele primite îndată şi întocmai. Nu le-a trecut prin minte să interzică soldatului român să viseze. O poate face în somn sau chiar şi cu ochii deschişi dacă îi dă mâna. În vis a auzit comanda „ atenţiune ! ”. A reacţionat cu promptitudine. În câteva fracţiuni de secundă s-a iţit de sub cuier şi a luat poziţia de drepţi. Comanda fusese reală. Maiorul Polişciuc, locţiitorul politic al comandantului de batalion, îl priveşte ca pe o apariţie bizară. Maiorul este mai mult încântat de reacţia soldatului decât să fie intrigat de existenţa locului din care acesta şi-a făcut apariţia. Îi dojeneşte şi dă ordin să fie mutat cuierul mai aproape de intrarea în sala de club. Cei de ciclu doi sunt dezarmaţi ; adio unul dintre privilegii. Simion pare deznădăjduit. Ghergheli îl străpunge pe Bert cu priviri reci, răuprevestitoare. Şoferii, care alcătuiesc grosul plutonului, par să nu aibă nicio reacţie în ce-l priveşte pe noul benzinar ; dintre ei Pâncu pare a fi chiar împăciuitor. Cei cărora le-a sosit schimbul şi urmează să se libereze aşteaptă plecarea maiorului ; ştiu ei de ce. Maiorul anunţă că, deşi au primit hrană rece, noii sosiţi vor merge la masa de prânz împreună cu ceilalţi. Se interesează de numele soldatului care este în centrul atenţiei şi pleacă mai mulţumit de cum a venit. Ghergheli este asaltat cu vociferări şi ameninţări de către cei mai nerăbdători să-l vadă pe maior plecat.  
- Dacă aud că „ asupreşti ” pe vreunul dintre ei, să ştii că vin de acasă şi te bat de-ţi sună apa în cap. Ai înţeles mă !  
Ghergheli îşi pleacă capul aşa cum lupii mai slabi dintr-o haită o fac în faţa celor puternici. Se poate însă ghici cu uşurinţă cât este de înrăit de tratamentul ce l-a îndurat din partea celor ce îl ameninţă, cei de care va scăpa foarte curând. Spre deosebire de el, Pâncu a ştiut să-şi plece capul încă de la început, a ştiut ca încetul cu încetul „să-i ia politic ” astfel încăt acum, aproape de despărţire îşi permite să intervină :  
- Oricât i-am „ asupri ” nu vom reuşi să fim la fel de câinoşi ca şi voi !  
Bert înţelege. Recunoştinţa faţă de felul cum a fost primit şi tratat, de către veterani, se transformă în greaţă. După numai câteva zile, la îmbrăţişările celor proaspăt îmbrăcaţi în haine civile răspunde cu apatie. Starea lui este înţeleasă de cei care pleacă ca fiind provocată de gândul că mai are multă armată de făcut... multă ... „ cât calul lui Decebal ! ”.  
*  
Faţă de cazarma din Iaşi, care nu putea decât să creeze şi să accentueze sentimentul lipsirii de libertate datorită vecinătăţii cu penitenciarul şi cu acustica stadionului, datorită predominanţei betonului şi a zidurilor, datorită porţii ce induce imaginea unei cortine de fier şi totodată senzaţia existenţei unei ghilotine, aici totul pare a fi desprins dintr-un basm. Acea cortină de fier, deschisă şi închisă de fiecare dată cu repeziciune, nu există. Poarta uzuală de acces pare să fie a unei instituţii civile, nu este departe de gara în care încă mai există locomotivele cu abur. Şuieratul ascuţit al acestora stârneşte dorinţa de libertate a militarilor în termen, dar pufăitul lor îndeamnă la răbdare. Locul de unde vor pleca către casă este aproape, gara nu se va urca în vreun tren să plece hai-hui ci îi aşteaptă. Accesul către comandamentul batalionului de grăniceri se face pe alei încadrate de o parte şi de alta de arbuşti. Dincolo de aceştia teii şi salcâmii şi tot ce purtaseră frunză, care deşi par a fi împăiaţi, au crengile înălţate către cer ca pentru o rugăciune fierbinte. O rugăciune în care singura dorinţă invocată este aceea de a li se acoperi goliciunea. Nu poţi să crezi nicidecum altceva dacă reuşeşti să constaţi străduinţa cu care se înveşmântează cu chiciură în nopţile şi zilele geroase în vreme ce mugurii, protejaţi de răşinile secretate, profită de orice măngâiere a razelor de soare pentru a pregăti strai de primăvară. Curtea imensă ce găzduieşte două unităţi militare pare a fi un adevărat parc natural ce îndeamnă la tihnă. În partea opusă intrării, dincolo de împrejmuire, sunt dealuri despădurite ce se întind până hăt-departe unde se văd sate, livezi şi păduri. În stînga, după ce mărgineşte cazarma porneşte să şerpuiască, prin văi şi peste dealuri, şoseaua către Suceava. Fabrica de textile aflată în dreapta, deşi estompează orizontul real, este un adevărat balsam pentru suflet. Băieţii o numesc „Scămoasa ”, un nume ce pare alcătuit din iţe şi fiţe.  
Pentru ca totul să fie în aceeaşi tonalitate, poţi constata că în acest colţişor de ţară există şi personaje aparţinând parcă unei lumi ce nu credeai să existe. Nume reale ale unor ofiţeri sau subofiţeri par a fi desprinse din file de poveste iar ceilalţi poartă porecle dobândite de-a lungul timpului de la înseşi cadrele militare ori de la militarii în termen.  
Orice basm este caracterizat de lupta dintre bine şi rău. Tinerii militari poartă pecetea răului. Le-a fost pusă de chinul şi batjocura la care au fost supuşi de-a lungul perioadei de instrucţie militară pentru a deveni fiinţe care să asculte doar de ordinele primite de la superiori. Personalitatea nu le-a fost înfrântă, le-a fost doar denaturată. Orice urmă de respect, existentă, le-a fost ştearsă. Resorturile create pentru executarea comenzilor se bazează numai pe teamă. Teama de a nu greşi, teama de a nu-ţi arăta slăbiciunea, teama ce te împinge să fii dur, să-i batjocoreşti pe cei ce lasă să li se întrezărească orice urmă de slăbiciune pentru a nu fi tu batjocorit. O teamă vecină cu nebunia pentru că dacă ai răgazul să ţi-o înfrângi nu te mai temi de nimeni şi de nimic.  
*  
Între militarii trecuţi în ciclu doi şi cei noi sosiţi s-a instaurat armonia. Abia după un timp Ghergheli îşi dă pe faţă frustrarea :  
- Noi am fost domni cu voi după cum v-am tratat, nici nu vă puteţi închipui câte am putut să îndurăm de la nemernicii care s-au liberat după sosirea voastră !  
Bert înţelege. Ştie şi motivul penrtru care sunt trataţi alfel. Cei din seria lor ocupă poziţii cheie. Bucătarul batalionului este de-al lor, leat cu cei din ciclul unu. Cel subordonat plutonierului-adjutant Burţilă şi are pe mână cheile de la magaziile cu alimente este tot de-al lor. El unul, subordonat plutonierului-adjutant Pascal, nu numai că distribuie carburanţi şi lubrefianţi dar are acces şi la magazia cu echipament aflată tot în gestiunea plutonierului. Periodic, acesta îl solicită să pună ordine în magazie. Încuie uşa cu lacătul şi îşi vede de treburi. Plutonierul are încredere în Bert dar nu strică niciodată o măsură de prevedere în plus. A încercat să-şi echipeze subordonatul cu ţinută nouă dar acesta l-a refuzat ; dacă tot nu-i plac hainele militare, prea puţin contează dacă sunt noi sau vechi, curate sau pătate.  
Înainte de a pleca în concediu Ghergheli avea neapărată nevoie de o ţinută „ ştoc ”. Nu putea decât să apeleze la Bert. Acesta l-ar fi refuzat, indiferent de consecinţe, dacă până atunci Pâncu nu ar fi reuşit să pondereze pornirile sălbăticitului. Rămas singur în magazie Bert a căutat cu febrilitate soluţia rezolvării problemei. Câteva din ochiurile de geam sparte, aflându-se la înălţime şi în partea din spate a magaziei nu fuseseră înlocuite. Nu îi este greu să se caţere pe grinzile metalice până la unul dintre ele şi să elibereze din captivitate una dintre uniformele de soldat. Boscheţii dintre magazie şi gard camuflează uniforma până la venirea serii. Nu-i mai rămâne decât să acopere lipsa. Dintre uniformele sortate pentru casare alege una mai acătării; mai poate fi purtată, aşa că poate lua locul celei sustrase. Golul rămas este la rândul lui acoperit de una din uniformele care, trecute prin procesul de casare, au rămas nevătămate. În armată nimic nu se fură, totul se completează. Această stare a lucrurilor este înrudită cu legea conservării materiei după care „ în natură nimic nu se pierde ci totul se transformă ”.  
Sălbăticia lui Ghergheli persistă doar în ochii de un verde întunecat. Părerea de rău, atunci când apare, este doar fugară. Concediul l-a schimbat, este chiar binedispus. Se află în centrul atenţiei. Toţi aşteaptă să afle dacă a cordit sau nu ceva în timpul concediului. Aşteptare uitată cât de curând. Ghergheli îi fascinează relatând amintirea cea mai dragă lui, de pe vremea când ducea caprele la păscut pe dealurile dobrogene ; idila cu Aruna : „ Am crescut împreună, mânând caprele la păscut de mici copii. Copila ce o ştiam căpăta forme feminine. Privindui-le, nu puteam decăt să-mi mângâi mustăcioara ce prinsese contur. Hârjoana dintre noi, veche de când ne ştiam, doar părea să fie aceeaşi. Fiecare îl stârnea pe celălalt, ceva se împlinise în fiecare ; ceva se cerea împlinit. Când s-a întâmplat a plâns, a plâns amarnic din tot sufletul, dar în acelaşi timp trupul ei trăia bucuria în unduiri, contorsionări şi spasme. I-am sorbit lacrimile şi de atunci gustul lor îmi stăruie pe buze ”.  
- Ai întâlnit-o acum, în concediu ?  
- Nu !...  
Golul creat a lăsat ocazia celorlalţi să-şi depene amintirile. Bert doar a ascultat, atât cât a putut să asculte...  
*  
Ghergheli şi-a vândut ori a dăruit ţinuta cea nouă ; nu îi mai era de trebuinţă. A dat-o cuiva din cealaltă unitate militară. Atunci cănd se referă la militarii vecini, grănicerii se umflă cu emfază şi precizează : „ cei de la dilibau ” . Nu este şi cazul lui Ghergheli. El foloseşte expresia doar ca fiind cea mai la îndemănă. „ Dilibiştii ” sunt militari în termen folosişi numai la munci. Majoritatea dintre ei au meserii învăşate în şcoli de reeducare. Tot în asemenea unităţi militare îşi efectuează stagiul militar şi tinerii care refuză să pună mâna pe vreo armă dar şi cei care şi-au ispăşit pedeapsa la batalionul disciplinar dacă, după ispăşire, au rămas apţi pentru serviciul militar.  
În cadrul celeilalte unităţi militare este organizată popota ofiţerilor. Bucătarul popotei este mai robust, are nevoie de o uniformă „ ştoc ” cu câteva numere mai mare. Bert nici nu vrea să audă. Ghergheli insistă, supralicitează într-una, dar se loveşte de încăpăţânarea furierului. Acceptă doar, după îndelungate tergiversări, invitaţia de a face cunoştinţă cu bucătarul popotei. Întâlnirea are loc, după orele optsprezece, într-o sală de mese cochetă rezervată ofiţerilor superiori. Fripturi aburinde, mustind în propriul suc înbunătăţit cu mirodenii, cartofi prăjiţi şi salate nu întârzie să fie aduse. Nu lipseşte nici alcoolul. Bert nu se arată impresionat. Citindu-l, bucătarul ştie că va veni şi momentul aşteptat. Niciunul din cei prezenţi nu are vreun grad militar, toţi sunt soldaţi, situaţie reconfortantă cel puţin pentru invitat. Atmosfera devine din ce în ce mai destinsă, Bert se simte bine între dilii, aceştia îl fac să se simtă ca unul de-ai lor. Fiecare gest, fiecare cuvânt necontrolat este taxat în hohote de râs. Cei care nu găsesc replica pică de fraieri. Atâta îţi trebuie, să te laşi afectat de vreuna din înţepăturile care te vizează direct ; devii victimă sigură, devii ţinta tuturor. Singura cale de scăpare în atare situaţie este să rabzi, să intuieşti care dintre cei intraţi în joc reprezintă veriga slabă, să-i pândeşti reacţiile, vorbele rostite şi la momentul potrivit să ripostezi inteligent, să abaţi atenţia celorlalţi asupra celui vizat. Este ca şi cum ai juca, virtual, leapşa până când cel intrat la mijloc cedează sub presiunea spiritualităţii colective. Mai devreme sau mai târziu se întâmplă. Atunci când jocul se destramă totul poate deveni anost. Cel care nu a mai rezistat s-a ridicat de la masă pretextând :  
- Mă duc să mă piş. Puteţi să-i spuneţi voi cum a fost !  
Nu a mai revenit între ei. Nici măcar nu a trecut pe la toaletă. El unul nu a istorisit nicicând întâmplarea de pomină al cărui subiect a fost. Nici acum nu a vrut să fie de faţă. S-a grăbit să plece înainte de a se înroşi deabinelea. De vină erau sentimentele ce ajunsese să le poarte faţă de Lara, soţia subofiţerului căruia îi zugrăvise apartamentul.  
 
Simplele discuţii despre amestecurile de culori, lumină şi aranjamente căpătaseră consistenţă, încetul cu încetul, devenind un joc de îndrăgostiţi. Ori de câte ori era de serviciu pe unitate subofiţerul îl trimetea la apartamentul lui să-şi termine lucrarea. Nu se grăbea să-şi ducă treaba la bun sfârşit. Nici Lara nu-l zorea. Nerăbdător era doar subofiţerul. Atât de nerăbdător încât a plecat, în timpul serviciului, acasă pentru a-l zori pe subordonat. A fost cât pe ce să-i surprindă pe cei doi sărutându-se. S-au dat de gol că ceva s-ar fi întâmplat între ei fiindcă s-au înroşit şi au dat în bâlbâială. Mintea subofiţerului, frământată de îndoieli şi presupuneri, a supralicitat. L-a pălmuit şi l-a băgat la arest pe inculpat. A doua zi totul s-a întors pe dos. Inculpatul a fost eliberat din arest şi locul lui l-a luat subofiţerul.  
Acum supralicitau camarazii lui de arme şi scuturi.  
- Ce arme,… ce scuturi !?....  
- Ei... ! Scuturi şi tu ce ai !  
*  
* *  
 
Referinţă Bibliografică:
XII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2105, Anul VI, 05 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!