Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Adrian Lițu         Publicat în: Ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

XI. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(privesc înapoi cu aceeași nedumerire!...)  
 
Soldatul Bert este consternat. Nu poate să creadă că toată vina este aruncată, de către ceilalţi, asupra lui. Este drept că responsabilitate i-a revenit şi îi revine în totalitate. A fost conştient atunci când, după îndelungi ezitări, frământari şi evaluări ale consecinţelor, a acceptat propunerea celor doi ca, în drumul de întoarcere de la batalionul de grăniceri din Turnu Severin la Iaşi, să treacă fiecare pe acasă :  
- Este imposibil ! Cum credeţi că va ajunge Ştefiuc acasă, în Rădăuţi ?!  
- Îl luăm la unul dintre noi acasă !  
- Credeţi că îi convine ?  
- Îl convingem noi să accepte ; aproape că l-am şi convins...  
- Să rişte să fie dat ca dezertor ???!!!...  
- Nu există niciun risc. Vom ajunge la unitatea militară cu o întârziere de mai puţin de douăzecişipatru de ore.  
- Cum ?..  
- Uite cum facem : Odată ajunşi în Bucureşti ar trebui să luăm acceleratul de Iaşi ; înaintea acestuia are plecare un tren rapid pe care îl vom prinde... a doua zi. Bădilă merge acasă la Afumaţi şi vă întâlniţi în ziua următoare la ora douăzecişiunu pe peronul gării. Eu îmi continui drumul şi voi urca din gara Buzău în acelaşi tren...  
- Ştefiuc ??!!..  
- Ar fi bine să meargă cu unul din voi doi acasă. Cel mai indicat ar fi să-l iei la tine !  
- Să am măcar certitudinea că el va fi sigur în drum spre Iaşi ! Nu sunt de acord şi nici nu mai discut pe tema asta !.  
Greşise însă ascultându-i planul lui Beşlea, buzoianul...  
*  
În urmă cu mai bine de trei săptămâni, în ziua de Crăciun, fusese intrigat de comportamentul celor doi colonei ce păreau să-şi dispute dreptul de proprietate asupra lui. Refuzase cu mândrie să răspundă vreunuia ce vrea să fie făcut. Privirea îi fusese însă compătimitoare, ca de bovină ce îşi rumegă gândurile în lipsa nutreţului. Interesul celor doi faţă de soldatul Bert a dispărut subit. Soldatul nu vădea nici măcar o urmă de inteligenţă care să-l facă apt pentru şcoala de gradaţi ori pentru cea de bucătari. A fost cedat serviciului tehnic pentru şcoala de furieri organizată la Turnu Severin unde, cu excepţia orelor de curs, aveau program de voie.  
Serile şi le petreceau cu voie bună, cum rareori se întâmplă chiar şi în civilie. Un lăutar, militar în termen, nu se ştie cum, avea dreptul să-şi păstreze vioara ba să şi cânte dovedindu-se a fi un adevărat virtuos al acestui instrument fără ca talentul lui să se oprească aici. Îşi avea propriile lui compoziţii, evenimente ieşite din comun transformate în balade pe care le cânta cu o voce încărcată de patimă acompaniindu-se cu vioara. Mai avea darul de a interpreta la vioară cântecul ciocârliei, mai ceva decât o întreagă orchestră, făcându-te să simţi pe obraji mângâierea aripilor libertăţii.  
Românii, lipsiţi fiind de libertate, au în schimb cântecul ciocârliei care, dacă ar fi ascultat de un încarcerat într-o închisoare, l-ar face să se simtă mai liber decât în afara zidurilor închisorii.  
Bert, pe lângă responsabilitatea însuşirii cunoştinţelor despre carburanţi şi lubrefianţi, o avea şi pe aceea a supravegherii camarazilor. Prima responsabilitate era o bagatelă, avea cunoştinţe într-ale chimiei mai mult decât necesar. În privinţa celei de-a doua responsabilităţi avea probleme începând cu el îsuşi. Destinderea, la care nici că ar fi putut visa, lipsa unui program riguros îşi puseseră amprenta nu numai asupra celorlalţi ci şi asupra lui. Disciplina, împusă prin orice mijloace, are prea multe în comun cu mersul pe sârmă. Dacă încetezi antrenamentul rişti să capotezi. A sfârşit prin a accepta planul bine pus la punct.  
*  
Cei doi, descumpăniţi, par să-şi piardă răbdarea ; nu au de ales, trebuie să-şi continue drumul dar este de neconceput să o facă fără cel de-al treilea. Bădilă întârzie de la întâlnirea din capătul peronului Gării de Nord. Spre totala lor surprindere sunt interpelaţi de un civil :  
- Aşteptaţi cumva un grănicer, un camarad de-al vostru ?  
Oricine şi-ar fi putut da seama că sunt în aşteptarea cuiva. Tensiunea aşteptării de până atunci şi şocul surprizei le-a creat o reacţie nefirească ; puţin a lipsit să tabere amândoi asupra civilului să-l silească să le spună totul...  
- Liniştiţi-vă ! Este bine. Are nevoie de voi, are ceva probleme cu miliţia. Îl găsiţi la toaleta de lângă sala de aşteptare ! Trebuie să alerg că-mi pleacă trenul...  
Şi dus a fost.  
Coboară la subsolul WC-ului pentru bărbaţi aşa cum le fusese indicat. Sunt aşteptaţi de Bădilă, de un civil cu o geantă de voiaj în mână şi de un miliţian. Miliţianul îşi duce alene mâna la chipiu prezentându-se :  
- Plutonier-major Coman !  
Bert, la rândul lui, ia pe dată poziţia de drepţi bătând din călcâie şi a salută milităreşte:  
- Soldat Bert, să trăiţi !  
Miliţianului îi place atitudinea soldatului.  
Un cetăţean reclamase că într-una din cabinele WC-ului îşi fac mendrele doi poponari. Refuzase să creadă, aşteptându-se la o farsă, dar cetăţeanul insistase şi îl condusese la locul faptei unde dăduse de Bădilă care nu apucase încă să-şi schimbe hainele civile. Ascultase justificările acestuia, înclina să-l creadă dar avea nevoie de o certitudine şi-l trimisese pe cel care reclamase să-i cheme.  
Soldatul Bert îi spune totul pe şleau, că sunt în întârziere deoarece au trecut pe acasă. Camaradul lor, sosit la gară îmbrăcat în civil, a trebuit să se schimbe de haine. Îi arată ordinul de serviciu susţinând că totul este clar, nu a există nicio intenţie contra bunelor moravuri.  
- Nici măcar reclamaţia nu mai există ; vedeţi-vă sănătoşi de drum !  
Răsuflă uşuraţi ; miliţianul ar fi putut să-i dea pe mâna Patrulei Militare şi ar fi apărut noi complicaţii.  
Beşlea i-a aşteptat în gara Buzău, aşa cum plănuise. Au ajuns cu bine la batalionul de pază din Iaşi urmând ca acum să dea socoteală pentru întârziere.  
*  
Toţi patru tremură de ore bune, îmbrăcaţi numai în vestoane, cu capetele descoperite, aşteptând sub fereastra biroului comandantului de batalion ora judecăţii. Este un ger cumplit, buzele le-au devenit vineţi. Singura idee de căldură o reprezintă reproşurile şi vorbele grele cu care cei trei îl asaltează pe soldatul Bert. Acesta nu le răspunde nicicum. Ştie prea bine că într-o asemenea împrejurare adevărul este doar ceea ce îşi închipuie fiecare, simte chiar că nu mai are mult şi chiar va crede că el a iniţiat totul, că i-a supus pe ceilalţi la groaznice torturi pentru a-i urma planul a cărei singură fisură a fost că s-a dovedit prostesc abia după înfăptuire. Încearcă din răsputeri să găsească ceva logic, orice.... „ăştia se aşteptau cumva să fim primiţi cu flori ?!!... ”. În acelaşi timp cu acest gănd îşi ridică privirea asupra ferestrelor. Sunt încărcate cu flori de gheaţă, de o frumuseţe unică.  
Vina pentru tot frigul îndurat, oricum o poartă soldatul Bert. Comandantul nu l-a uitat de când a încercat să-l convingă să devină gradat. Şi-a reamintit îndată îndărătnicia lui de a deschide gura pentru a da, atunci, un răspuns. A dat ordin ca cei patru să aştepte afară, în poziţie de drepţi, până ce va avea timp de ei. Din când în când îi priveşte cu satisfacţie pe fereastră până ce gheaţa, ce a început să acopere geamurile, nu-i mai permite.  
- Aţi plănuit în aşa fel încât să ajungeţi înainte de a fi declaraţi dezertori !  
Este o acuzaţie. Soldaţii nu au ce răspunde, au mulţumirea că au scăpat de tortura frigului. Beşlea are chiar motive să se simtă mândru.  
- A cui a fost ideea ?  
Privirile a doi dintre cei interogaţi par să-l străpungă pe soldatul Bert asemenea unor harpoane. Beşlea pare să simtă oarece părere de rău. Îl priveşte, totuşi, pe soldatul Bert ca pe un plagiator. Cel acuzat din priviri ştie că nu mai este cazul să îşi asume responabilitatea ; nu trebuie decât să o accepte. Ar fi vrut însă să fi avut atâta minte încăt să fi insistat asupra celorlalţi, să le fi expus, încă dinaintea plecării din Turnu Severin, repercusiunile ce le vor avea de suportat. O singură rugăciune, adresată Celui de Sus, a auzise de la Mitru, tatăl său : „ dă Doamne românului mintea de pe urmă !... ”.  
Comandantul a avut timp să-şi pregătească rechizitoriul. Ştie tot ce se poate şti despre fiecare. Mai mult chiar, a auzit acuzele de mai devreme aduse de către ceilalţi celui care este absolvent de liceu, unul industrial care nu formează caractere ci muncitori cu înaltă pregătire. O mânie netăvilită i se pornise împotriva profesorilor ce-i avusese acest tânăr. Cum au răspuns ei chemării Partidului, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, de a nu precupeţi niciun efort pentru formarea omului nou al societăţii socialiste multilateral dezvoltate ? De ce doar „ Armata ” trebuie să modeleze conştiinţele acestor tineri ?:  
- Ce fel de profesori ai avut ? Ce educaţie ţi-au dat ? Ǎştia pot fi numiţi profesori ?! Nişte meseriaşi acolo....  
Totul în mintea soldatului Bert se repliază. Comandantul din faţa lui este cel care merită tot dispreţul şi nu profesorii pe care i-a avut. Nu mai are în faţă un superior ci un inamic ce trebuia combătut. Totul trebuie spus dintr-o suflare, cât mai concis, orice moment de respiro i-ar permite acestuia să-l copleşească :  
- Ba sunt adevăraţi profesori ! Datorită lor credem în dreptate, cinste, corectitudine şi adevăr ! Adevărul este că doar cei cu pile se bucură de învoiri şi permisii. Unii dintre ei nici nu intră bine pe poarta unităţii militare că şi pleacă în permisie !  
- Ieşiţi afară !!... Afară am spus ! Sergent ! Du-i la bucătărie ! Să facă toate muncile ! Să scoateţi untul din ei !  
*  
Nu este îndeajuns cât muncesc. Sunt mereu zoriţi reproşându-li-se că se mişcă prea încet. Spre seară soldatul Bert a este condus la arest. Mai întâi este despovărat de centură şi de şireturi şi pus să frece WC-urile corpului de gardă cu cărămida. Trebuie să le frece până ce devin albe. Le freacă cu sârg, cu ură chiar, ştiind că rezultatul va fi cel contrar. Emailul îndepărtat de asprimea cărămizii scoate tot mai mult la iveală cenuşiul fontei. Este pedepsit. Face flotări fără număr, până ce nu se mai poate ridica. Nu este îndeajuns. Pus să facă genoflexiuni cu o valiză în braţe, după câteva mişcări repetate, cu intenţie, dă drumul valizei, cât mai de sus. Soldatul din corpul de gardă, ce-l supune la suplicii, îl loveşte cu sete :  
- De ce i-ai dat drumul ?!  
- Mi-a scăpat. Sunt obosit ...  
Înţelege, din privirea sergentului Trandafir, că acestea sunt ordinele primite, să fie supus caznelor. Sergentul ridică din sprâncene către alt soldat din corpul de gardă. Are grijă să nu fie văzut de ceilalţi după care a are grijă să nu mai vadă şi să nu mai audă nimic. Soldatul a înţeles. Îi repede un pumn primului reproşându-i :  
- Dă-i valiza ta, nu pe a mea !  
Ca supliment, îi serveşte şi câteva înjurături de mamă. Puţin îi păsa de valiză ; oricum plănuise ca peste căteva zile, îndată ce va fi liberat, să o facă aşchii legând-o de tren, să nu mai aibă ce să-i amintească de stagiul militar.  
Sodatul Bert nu mai are resurse pentru a înţelege cele întâmplate. Aproape că intră în delir. Se crede un mistreţ încolţit de hăitaşi. Oricăt încearcă să se abată pe poteci lăturalnice tot este adus în bătaia puştii. Ultimele resurse devin o încordare ca pentru a sări în întâmpinarea glonţului dorindu-şi să fie răpus cât mai degrabă. Este închis în camera de arest unde i se coboară „ţambalul” pe care va avea să doarmă. Gornistul batalionului sunase ora stingerii. Lumina din arest nu va fi însă stinsă. Se ghemuieşte pe ţambal simţind acut disconfortul scândurilor rare şi goale. Oricât de obosit este, o grămadă de lenjerie din colţul arestului îi atrage atenţia. Cu mişcări controlate doar de instinct trage toată lenjeria peste scândurile tari, se culcuşeşte şi aţipeşte. Numai un ţipăt isteric îi mai poate alunga somnul. Soldatul ce-i ţinuse companie toată seara pare să fie şocat de îndrăzneala arestatului. Trebuia să doarmă direct pe ţambal. Lenjeria din cameră nu fusese pusă pentru el ci pentru a fi predată, a doua zi, la spălat. La ţipătul gardianului corpul de gardă intră în alertă. Sergentul Trandafir îşi face apariţia cu promptitudine. Scena ce se desfăşoară îl face mai întâi să zâmbească. Soldatul gardist face spume la gură încercând să-i explice cum stau lucrurile cu arestatul, care, cu o privire tâmpă, nu înţelege decât că nu a făcut nimănui niciun rău. Zâmbetul comandantului corpului de gardă a piere lăsând loc unei tristeţi generată de realitate. Dă dat ordin ca arestatul să fie lăsat în pace. Mai mult încă, îi stinge lumina şi cu o voce compătimitoare, caldă, îi urează acestuia noapte bună. Gardistul socoteşte că-şi va scoate pârleala a doua zi.  
Arestatul este trezit cu brutalitate şi înjurături dis-de-dimineaţă, pentru a fi scos la înviorare. Faptul că trecuse pe acasă, în timpul unei misiuni, părea să fie o crimă atroce. Nu-i vine să creadă atunci când, ajunşi la fereală, cel care îl trezise îi oferit o ţigară scuzându-se :  
- Te-am scos doar ca să nu-şi mai bată joc de tine descreieratul ăla !  
Era cel căruia îi aparţinea valiza „ scăpată ” de soldatul Bert.  
- Hai să ne uităm la curve !  
Abia se mijise de ziuă. Nu se putea dumiri la ce curve se puteau uita la acea oră, dincolo de vălul de ceaţă. „Curvele” erau doar nişte ţigănci amărâte ce aşteptau ora de vizită la penitenciarul învecinat.  
*  
Detenţia lui s-a sfârşit pe neaşteptate. Din ceaţa lăptoasă a acelei dimineţi s-a ivit sergentul de serviciu de la compania căreia îi aparţinea. Era agitat ca după o căutare precipitată. Încarcerarea lui se făcuse doar la ordinul comandantului de batalion fără a se respecta procedura standard. Soldatul Bert era ca şi dat dispărut. A fost găsit în ceaţă. Trebuia să fie îmbarcat de urgenţă în camionul cu prelată ce avea ca destinaţie batalionul de pază din Botoşani.  
*  
* *  
 
Referinţă Bibliografică:
XI. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) / Adrian Lițu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2101, Anul VI, 01 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Adrian Lițu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Lițu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!